1. Moneda euro
franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a patruzeci de ani de la
moartea lui Jean Gabin. Pe avers, în fundal, se distinge
Gara Saint Lazare, unde are loc acțiunea filmului “„La Bête Humaine” (Bestia umană) și în prim plan “Lison” – locomotiva cu
aburi, Pacific 231, condusă de Jacques Lantier, personajul interpretat de Jean Gabin.
Pe partea dreaptă, periferic circular este aplicată inscripția: “LE CINEMA
2016” (cinematografia și 2016 – anul emiterii monedei). Pe revers
descoperim portretul lui Jean Gabin, privind spre dreapta, inspirat de o
fotografie din film. Fundalul monedei constă în filme care reprezintă
cinematografia, un tribut adus artei celebrate de această monedă. În dreptul
nasului actorului este aplicată inscripția: ”10 EURO” (valoarea monedei), la
ceafa actorului este aplicată inscripția: “RF” (inițialele denumirii statului – Republica Franceză) și jos
periferic circular este aplicată inscripția cu numele artistului, ca o
semnătură.
Moneda are
următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2016, seria – 7 arte,
valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea –
22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 5000 exemplare și calitatea
– proof.
Jean Gabin, născut Jean-Alexis
Moncorgé, a fost unul dintre cei mai mari actori de film ai Franței care
s-a născut la data de 17 mai 1904 la Paris și a decedat la data de 15 noiembrie
1976 la Neuilly-sur-Seine. A jucat alături de alți mari actori francezi ca
Fernandel și Louis de Funes. Iată numele a trei mari filme în care ajucat:
Clanul sicilienilor, Mizerabilii și
serialul Maigret. Acest
actor a rămas, după mai mult de patru decenii de activitate si 96 de filme, un
mit al cinematografului francez. Un episod al activității sale, dar și al
vieții sentimentale este legat de colaborarea cu studiourile americane. A ajuns
la New York în 1941, a început să învețe engleza ținând legătura cu artiștii
francezi în exil: Julien Duvivier, Rene Clair, Jean Renoir, Charles Boyer,
Annabella, Michele Morgan, marea lui iubire. Câteva luni are o idilă cu Ginger
Rogers pe care o aprecia pentru filmele ei. Apoi o cunoaște pe Marlene
Dietrich, care îl admira pentru rolurile sale și care l-a ajutat să se adapteze
noii vieți.
Gabin joacă în două filme la Hollywood (Suflete zbuciumate și
Impostorul), apoi pleacă la război spre regretul lui Dietrich. A participat la
campania Diviziei Leclerc, a fost demobilizat în 1945 și decorat cu Medalia
Militară și Crucea de Război. După război, Jean Gabin o revede pe Marlene
Dietrich, joacă împreună în “Martin Roumagnac”, un adevărat fiasco, ce
marchează și despărțirea lor. Gabin
își cumpără un lot de pământ în Normandia și se căsătorește cu a treia soție,
Dominique, manechin la Lanvin. Dietrich a trăit singură, retrasă de lume,
stabilindu-se în cele din urmă la Paris. Din memoriile ei rezultă că l-a iubit
foarte mult pe Gabin. Pe pereții apartamentului ei din Paris erau trei
tablouri, dintre care unul al idolului ei. A auzit de moartea lui Gabin la
radio și a suferit mult. Jean Gabin a plecat la Domnul la 15 noiembrie 1976, la
Paris, după o suferinţă provocată de leucemie. Conform
dorinţelor sale, trupul său a fost incinerat – în cadrul unei ceremonii care a
avut loc la 17 noiembrie, la crematoriul cimitirului Père-Lachaise.
Gara
Saint-Lazare este una dintre cele șase stații de cale ferată
ale Parisului. Ea este a doua cea mai aglomerată gară din Paris, după Gara de Nord, fiind tranzitată
zilnic de 275000 de pasageri. Zilnic prin gara Saint Lazare trec 1600 de
trenuri. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Juste Lisch, iar antreprenor
general a fost Eugene Flachat. Gara a fost inaugurată în data de 24 august 1837. Gara
Saint-Lazare este deservită de trenuri Intercity de lungă distanță care se
îndreaptă spre Normandia, de trenuri regionale și de trenuri Transilien către
suburbiile de vest ale Parisului. Pe 21 martie 2012 în interiorul sălii principale a gării a fost deschis un nou mall pe trei nivele cu 80 de magazine.
2. Moneda euro
franceză de colecție de mai jos marchează centenarul morții lui Auguste Rodin. Pe avers se prezintă
capodopera principală a lui Auguste Rodin - Gânditorul. Pe fundal este
reprezentată pensiunea Biron, unde astăzi se află Muzeul Rodin. La partea de
jos este aplicată inscripția: “2017” (anul emiterii monedei) iar sus, în dreapta, periferic
circular este aplicată inscripția: “La Sculpture” (sculptura). Pe revers este
reprezentat chipul profil stânga al sculptorului Auguste Rodin, pe fundalul unei
suprafețe asemănătoare pietrei. La ceafa artistului este aplicată inscripția:
“10 EURO” (valoarea monedei), în față bărbiei artistului este aplicată inscripția: “RF”
(inițialele de la
Republica Franceză, denumirea statului) și jos periferic circular este aplicată
inscripția: “AUGUSTE RODIN” (numele sculptorului).
Auguste Rodin, născut François-Auguste-René
Rodin, a fost un mare sculptor,
grafician și pictor francez, care s-a născut la data de 12 noiembrie 1840 în
Paris, într-o familie modestă, tatăl său fiind funcționar de
poliție, și a decedat al data de 17 noiembrie 1917 la Meudon. El a
revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman,
pornind de la experiența directă. Prin atelierul lui au trecut mulți sculptori,
printre care și românul Constantin Brâncuși. După câteva luni Brâncuși a
părăsit atelierul lui Rodin motivând: "Nimic nu se poate înălța la
umbra marilor arbori!" Se
știe că viitorul mare sculptor a fost respins de trei ori în încercarea de a fi
admis la Școala de arte frumoase din Paris. Fiind un autodidact și făcând multe
călătorii de documentare ajunge mare sculptor, grafician și pictor. Într-o epocă în
care interesul pentru mișcare, pentru instantaneu, pentru înregistrarea fidelă
a senzațiilor de spectacolul realității a dus la apariția picturii impresioniste,
Rodin și-a propus să revoluționeze limbajul sculpturii, făcându-l capabil să
expună adevărul uman dincolo de clișeele academiste. Există o filiație directă
între Rodin și Michelangelo, a cărui operă o studiase la Florența și Roma,
împreună cu arhitectura catedralelor gotice. Principiul dinamic se referă la
ceea ce el a numit "iluzia vieții", adică verosimilitatea creației
("Omul care merge", 1877; "Gânditorul", 1880; "Eva
după păcat", 1881) etc. De la lucrări în care prim-planul reprezentării
este consacrat tinereții senine ("Primăvara eternă", 1884;
"Danaidă", 1885; "Sărutul", 1886), artistul trece la
compoziții dominate de dramatism, de tensiuni interioare ("Durere",
1885; "Cele trei umbre", 1881- 86; "Fiul risipitor", 1888).
O sinteză a sculpturilor sale o reprezintă "Poarta Infernului", amplă
compoziție la care, începând din 1880, va reveni în tot cursul vieții.
Grupul statuar "Burghezii din Calais" (1884 - 1886) este un
instantaneu surprinzător prin forța cu care ne comunică starea de spirit a
personajelor. Dirijate parcă de un subtil regizor, privirile lor sunt
îndreptate divergent, încorporând spațiul din jur și izolându-se în același
timp în propriul destin.
Gânditorul este o sculptură în bronz a lui
Rodin, amplasată de obicei, pe un piedestal de piatră. Lucrarea prezintă
un bărbat nud așezat pe o stâncă, cu bărbia odihnindu-se pe o mână ca
și cum ar fi adâncit în gânduri și este adesea utilizată ca o imagine
reprezentativă a filozofiei. Există aproximativ 28 de piese turnate în
mărime completă, cu o înălțime de 186 cm, deși nu toate au fost făcute în
cursul vieții lui Rodin și sub supravegherea sa, precum și diverse alte
versiuni, unele în ipsos, studii plastice și piese turnate postum, într-o
mare gamă de dimensiuni. Istoria evoluției de la mulaje la piesele turnate este
complicată și nu este încă pe deplin clarificată. Rodin a conceput pentru prima
oară această figură în 1880, ca parte a unei alte lucrări, dar prima piesă
monumentală din bronz a fost prezentată publicului în 1904. Ea a devenit
proprietatea orașului Paris datorită unei subscripții organizate de admiratorii
lui Rodin admiratori și a fost amplasată în fața
Pantheonului în
1906. În anul 1922 ea a fost mutată la Hôtel Biron, care a fost transformat
ulterior în Muzeul Rodin.
Muzeul Rodin din Paris a fost deschis în anul 1919, fiind dedicat în primul rând operelor sculptorului francez Auguste Rodin. Muzeul este situat în pe Strada Varenne, la nr. 77, în Paris. Începând cu anul 1908 Rodin a folosit Hôtelul Biron ca atelier și, ulterior, a donat întreaga sa colecție de sculpturi - împreună cu picturile lui Vincent van Gogh, Claude Monet și Pierre-Auguste Renoir pe care le dobândise, statului francez cu condiția ca acesta să dea clădirii destinația de muzeu dedicat operelor sale. Muzeul Rodin conține majoritatea creațiilor semnificative ale lui Rodin, inclusiv Gânditorul, Sărutul și Porțile Iadului. Multe dintre sculpturile sale sunt expuse în grădina extinsă a muzeului. Grădinile din jurul clădirii muzeului conțin multe dintre celebrele sculpturi în cadru natural. În spatele clădirii muzeului se află un mic lac și un restaurant informal. În plus, stația de metrou din apropiere, Varenne, prezintă pe platformă unele dintre sculpturile lui Rodin.
Hotelul Biron, cunoscut inițial sub numele de Hôtel Peyrenc-de-Moras și mai târziu sub denumirea de Hôtel du Maine, a fost construit între anii 1727 – 1732 după proiectele arhitectului Jean Aubert. Clădirea a fost construită pentru finanțatorul Abraham Peyrenc de Moras. Hotelul Peyrenc-de-Moras, a fost finalizat în 1732,cu doar un an înainte de moartea lui Peyrenc. Văduva sa a închiriat casa ducesei du Maine, care a făcut câteva modificări minore. La moartea ducesei în 1753, conacul a devenit proprietatea mareșalului de Biron, al cărui nume l-a preluat.
3. Moneda euro
franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 10 ani de la livrarea
către beneficiari a primului avion Airbus A 380 produs de industria aeronautică franceză. Pe aversul monedei se prezintă silueta
din față a unui avion Airbus A 380 în zbor deasupra plafonului de nori. Pe
fundal este reprezentat globul pământesc parțial. Tot pe avers pot fi citite
inscripțiile:”2007” (anul livrării primului aparat de zbor din acest tip către beneficiar),
“2017” (anul emiterii monedei) și periferic, circular, la partea de jos “369 t (tone – greutatea avionului)” și “544 passagers”
(numărul de locuri
pentru pasageri).Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă sunt redate chipurile
a doi piloți iar în partea stângă sunt reprezentate siluetele mai multor
aparate de zbor. Jos în dreapta periferic, circular, pe două rânduri este
aplicată inscripția: “L’AVIATION & L’HISTORIE” (aviație și istorie) iar în
stânga jos: “RF” (inițialele de la
Republica Franceză – numele statului) și “10 euro” (valoarea monedei).
Moneda are
următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2017, seria – aviația și istoria,
valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea –
22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 3000 exemplare și calitatea –
proof.
Airbus
A 380 este
în acest moment (mai 2020) cel mai mare avion de pasageri din lume, aflat în
producție de serie și primul avion de mare capacitate cu două punți complete
pentru pasageri, fabricat de compania franceză Airbus. Avionul este
cvadrimotor și oferă zboruri de mare distanță, de până la 15200 km.
Fiecare punte are câte două culoare, avionul fiind certificat pentru operațiuni
cu până la 880 pasageri. Puntea superioară A 380 se extinde de-a lungul
întregii lungimi a fuzelajului; este mai restrânsă decât puntea
inferioară, dar rămâne comparabilă cu lățimea altor aeronave cu corpuri largi.
Aceasta oferă cabinei A 380, 550 de metri pătrați de spațiu util și oferă
scaune pentru 525 de persoane într-o configurație tipică de trei clase sau până
la 853 de persoane într-o configurație de clasă economică.Avionul a fost
construit pentru a asigura zboruri de mare distanță și capacitate pe rute
principale între nodurile importante (și foarte congestionate) ale marilor
companii aeriene. Acoperă o piață de nișă, majoritatea liniilor aeriene neavând
nevoie de capacități așa mari pentru serviciile lor. Până la primul zbor, care
a avut loc la 18 ianuarie 2005, dezvoltarea avionului a costat 11 miliarde
de euro. Avionul este echipat in două variante de motoare: Rolls-Royce
Trent 900 sau Engine Alliance GP7200, ambele oferind nivel de zgomot suficient
de scăzut. Un sfert de avion este făcut din materiale compozite, precum
fibră de carbon. Se folosesc și aliaje de aluminiu care pot fi sudate,
nefiind nevoie de nituri. Unele avioane de clasa I sunt echipate cu baruri și
chiar dușuri. În mod standard, locurile pentru clasa I și clasa business vor fi
oferite în partea frontală a avionului, la etajul superior (deși unele linii
aeriene doresc amenajarea acestui spațiu la etajul inferior). Deși avionul
încape în hală standard (80 x 80 metri), aeroporturile au fost nevoite să facă
investiții mari în infrastructură, precum lățirea spațiului de rulare din cauza
aripilor uriașe, asfaltarea pragurilor pentru a nu se risca absorbția de
obiecte în motor, ranforsarea podurilor (acolo unde există), achiziționarea de
tractoare capabile să tragă uriașa greutate a avionului, adaptarea porților
pentru încărcarea a 500 - 800 pasageri.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
___________xxx___________
O PLACHETĂ, O INSIGNĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).
Placheta - Mihai Eminescu - 15 ianuarie 2021
1850 - 1889 C.M.N. - C.N.M.E.
(Cercul militar național)
(Clubul numismatic Mihai Eminescu)
Această plachetă este opera gravorului Constantin Dumitrescu
de la Monetăria națională a statului român
- Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
- Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
- Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
- Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
- Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mânâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
- Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
- Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
- Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
- Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
- De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiseşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
- Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
- Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
- A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare…
- Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Ion Mateiu Caragiale 1885 - 1936
125 de ani de la naștere
Insigna - Membru al organizației de pionieri
(Republica Populară Română)
Organizația
Pionierilor a
fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani).
Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de
apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al
doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru
care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost
încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie
1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și
stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci
Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de
pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată
Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor
a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al
Organizației Pionierilor.
C.C. al P.C.R. va adopta, la
plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității
Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de
conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu
Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a
avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost
adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și
detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul
Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă
România”. În 1984, la aniversarea a
35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul
Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte
clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor,
uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica
Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă
politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile
lor, la înfăptuirea acesteia. “Organizația Pionierilor educă
școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului
nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față
de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și
trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru
eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării,
le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția
socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea
într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu,
...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă
angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să
cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul
(neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt
pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor.
La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în
perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului
Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor
acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele,
titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca
patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele
colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament
fruntaș” și „Grupă fruntașă”.
Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata,
centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a
copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In
"Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la
22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in
patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si
trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii
lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila"
pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii
intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii
peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce
si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu
usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei",
"Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti"
si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor
utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o
uniforma proprie.
Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum
orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau
ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului
comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul
fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra
organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate
chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului
inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In
România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au
aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto
din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga
cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta
respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul
pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv
"la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile
si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere"
(comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu
trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate
in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu
regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ
au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de
"spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era
interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar
tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu
regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar
membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).
Emblemele
coifură sunt un fel de
insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii
publice, siguranței naționale, autorității judecătorești,
pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.
Ministerul de interne a avut şi alte denumiri; Ministerul
afacerilor interne, Ministerul internelor şi reformei administrative,
Ministerul administraţiei şi internelor, etc. Ca să înţelegi mai bine misiunile
complexe ale acestui minister enumăr câteva dintre structurile organizatorice
interne ale acestuia; Departamentul de informaţii şi protecţie internă,
Direcţia generală anticorupţie, Agenţia naţională antidrog, Agenţia naţională
împotriva traficului de persoane, Administraţia naţională a rezervelor de stat,
Instituţia prefectului, Direcţia generală de paşapoarte, Direcţia regim permise
de conducere şi înmatriculare autovehicule, Inspectoartul general pentru
situaţii de urgenţă, Direcţia pentru evidenţa persoanelor, Inspectoratul
general pentru imigrari, Arhivele naţionale, Poliţia, Jandarmeria, Clubul
sportiv Dinamo, Academia de poliţie Alexandru Ioan Cuza, Poliţia de
frontieră,etc. Nu cunosc cărei structuri a Ministerului de interne aparţine
acest semn de armă.
Campionatul internațional R.S.R.
Ediția 1973 individual - Locul I
(Republica Socialistă România)
După descoperirea
utilizării prafului de pușcă la armele de foc, începând cu secolul al XII - lea,
perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială
în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu
au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și
vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea
calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la
crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor
specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea,
în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir
din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de
gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor,
începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa.
În anul 1741 sunt
organizate primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal
de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În
anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În
ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția
laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea
unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de
pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii
de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe
data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național,
denumită: "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul
stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea
Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri
de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147,
publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și
recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În
urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din
terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o
suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca
acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care
societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului
Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs
internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit
locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările
aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile
Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă
locul 18.
Insigna - Fortuna
Nu am informații precise privind provenineța și
simbolistica insignei de mai sus. Ce știu exact este faptul că în regimul
comunist, și poate și acum, în unele localități existau sau există niste
magazine care se numeau “Fortuna”, și la
care găseai cam de toate. Mai știu de asemeni că Fortuna era numele unei zeițe.
Fortuna era zeița norocului la romani. Era reprezentată ținând în
mână Cornul Abundenței, ca dătătoare de belșug, cu o cârmă, fiind cea care
cârmuia destinele lumii, și cu ochii legați, întruchipând soarta oarbă. Ea le
împărțea oamenilor, după bunul ai plac, fericirea sau nenorocirea, bogăția sau
sărăcia, binele sau răul.
______________ooOoo______________
PERSONALITĂȚI CULTURALEPE BANCNOTELE LUMII
Compozitor din Botswana - Kgalemang Tumedisco Motsete
a trăit între anii 1899 - 1974
Detaliu vignetă de pe o felicitare cehă
Detaliu vignetă de pe o felicitare SUA
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 14.03.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu