Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Luciu este o comună din județul Buzău, care include și satul Caragele, și este situată în sud-estul județului, în Câmpia Călmățuiului, pe malul drept al râului Călmățui. Lângă satul Luciu se află lacul cu același nume. Prin vestul comunei, prin satul Caragele, trece șoseaua județeană DJ203I, care leagă comuna de Cilibia (DN2B) spre nord și Pogoanele (DN2C) spre sud, și mai departe de nordul județului Ialomița. Din DJ203I, la Caragele se desprinde șoseaua județeană DJ214A, care leagă comuna spre est de Largu și Rușețu. La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 2911 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2977 locuitori), dintre care: români – 91,44%, romi – 6,52% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Luciu astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 97,69% și restul – nedeclarată sau altă religie. Până în anul 1968 cele două localități au fost comune de sine stătătoare. Două obiective din comuna Luciu sunt incluse pe lista monumentelor istorice de interes județean și anume: o așezare din perioada Halstatt (secolele al XII-lea–al V-lea î.e.n.), aflat pe terasa de pe malul stâng al Călmățuiului, la nord și nord-est de satul Caragele. Celălalt, aflat pe „Movila Lungă”, cuprinde o așezare din epoca migrațiilor aparținând culturii Cerneahov (secolele al IV-lea–al V-lea e.n.)

La intrarea în satul Caragele, pe izlaz, pe stânga şoselei Buzău-Pogoanele, se găseşte un monument din piatră, care imită coloanele templelor antice, aşezat pe un postament din piatră masivă, dreptunghiular, ridicat în anul 1933, în memoria “Eroilor morţi în războiul din 1916-1918 din comuna Caragele, judeţul Buzău”. Inscripţia ne precizează în continuare, că “Acest monument s-a ridicat de Ion Mirea Drăguşin cu soţia sa Elisabeta în memoria fiului lor Dumitru Ion Mirea, mort pe front în anul 1917, fost voluntar”. Pe faţadă are pictat un heruvim, iar în vârf o cruce greacă. Numele eroilor înscrise pe monument sunt ilizibile.

În curtea şcolii din satul Caragele s-a construit un monument de formă piramidală, în trepte, din ciment mozaicat, aşezat pe un postament de formă pătrată, “În memoria celor morţi pentru apărarea patriei, 1941” şi care a fost “Ridicat de Nelu şi Ioana Iarca Constantin, 1994”. Satul a pierdut 35 de fii în primul război mondial şi 23 în cel de-al doilea război mondial.

În curtea şcolii din satul Luciu, la şosea, se înalţă un impunător monument, construit din blocuri de piatră masivă, sub formă de obelisc, care susţine un vultur din bronz cu aripile desfăcute. În faţă, pe soclu, într-un medalion, se află însemnele armatei, două săbii încrucişate, iar de jur-împrejur, săpat în piatră este un chenar floral, deasupra căruia s-a scris “1916-1918”, “Dobrogea” şi “Mărăşeşti”, indicându-se locul unde au pierit eroii satului. Piatra de temelie a fost pusă la 1 noiembrie 1939, din iniţiativa unui comitet, înfiinţat la 21 iunie 1936 şi care a colectat fondurile necesare construirii sale. Monumentul este închinat de “comuna recunoscătoare,” ”Eroilor din Luciu morţi în războiul întregirii din 1916 - 1919” şi este opera meşterului Jean T. Iancu din Măgura. De asemenea, trebuia să fie “Pildă vie urmaşilor”. În cimitirul satului se află şi crucea comemorativă a unui erou, Buzea I. Traian Tudorel, căzut în timpul revoluţiei din decembrie 1989.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE DIN

JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Școala militară de maiștri militari a marinei

"Amiral Ion Murgescu"

Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie militară de învăţământ postliceal, subordonată Statului Major al Forţelor Navale, care asigură formarea, specializarea şi perfecţionarea personalului necesar Forţelor Navale precum şi altor beneficiari în vederea exploatării, întreţinerii şi reparării tehnicii şi armamentului din dotare, asigurând totodată competenţele de lideri ai structurilor de la baza carierei militare: echipă, grupă, echipaj. Şcoala are o durată de doi ani şi formează maiştri militari pentru Forţele Navale precum şi pentru alţi beneficiari din sistemul naţional de apărare. Sediul instituției de învățământ este situat în municipiul Constanța, pe Strada Dezrobirii, la nr.80.

Prin dobândirea ieşirii la mare în urma revenirii Dobrogei între hotarele naţionale fireşti, Romania trece rapid la dezvoltarea marinei militare şi civile, fapt ce a impus organizarea unor forme de învăţământ specifice. Astfel, la data de 8 octombrie 1897, prin Inaltul Decret nr. 3110, regele Carol I a aprobat "Regulamentul de funcţionare al Şcolii de submecanici şi submaeştri de marină", instituţie precursoare a actualei şcoli şi care, la înfiinţare, îşi recruta elevii doar din fiii marinarilor din marina de război sau civilă şi din fiii de militari. Şcoala funcţiona la Galaţi, iar primul comandant al acesteia a fost numit comandorul Constantin Bălescu. În anul 1908, şcoala se mută la Constanţa, în actualul imobil al Muzeului Marinei. Dintre foştii profesori ai acestei şcoli s-a remarcat personalitatea lui Eugeniu Botez, cunoscut în literatură sub pseudonimul Jean Bart. Odată cu înfiinţarea Corpului Maiştrilor Militari, prin Decretul nr. 2064/1909, şcoala se reorganizează sub denumirea de Şcoala de marină a maeştrilor șefi de specialitate, sub comanda Lt.cdor Vasile Scodrea. Declanşarea Războiului de reîntregire a neamului duce la mutarea în grabă a şcolii la Galaţi şi, în scurt timp, la întreruperea cursurilor. Elevii sunt detaşaţi în unităţile Marinei militare, mulţi dintre ei participând la acţiunile de luptă purtate de unităţile de nave. Ca urmare a acestei participări, şcoala a dat ca jertfă doi elevi: Constantin Budeanu și Alexandru Meșter. Prin Înaltul Decret Regal nr. 1875/1919 intră în vigoare noul statut al Corpului maeştrilor militari, în care se stipula că aceştia sunt ajutoare ale ofiţerilor şi instructori tehnici de specialitate. Incepând cu anul 1920, Şcoala de Maeştri a fost reorganizată, funcţionând cu două instituţii, pregătind specialişti cu studii medii pentru marină: Institutul Maritim cu sediul în Constanţa şi Şcoala de Mecanici şi Electricieni cu sediul în Sulina. Institutul Maritim cuprindea:

Şcoala copiilor de marină, cu durata de trei ani;
Şcoala instructorilor de specialitate, cu durata de un an;
Şcoala de maeştri, cu durata de 2 ani.

Începând cu 1 octombrie 1928, funcționează în Constanţa sub numele de Şcoalele de specialişti ale marinei, având ca obiectiv pregătirea tinerilor care doresc a îmbrăţişa o carieră militară in specialităţile de punte. Cea de-a doua conflagraţie mondială îi regăseşte pe elevii școlii în practică şi stagiu la nave. Luptând pentru independenţa şi suveranitatea ţării, apărând interesele poporului roman și oferind înalte pilde de patriotism, săvârşind glorioase fapte de arme, în acest război au căzut la datorie 12 elevi şi un ofiţer profesor. Între anii 1950 şi 1959, şcoala este desfiinţată urmând ca, la data de 1 noiembrie 1959, să se reînfiinţeze sub numele de Şcoala de subofiţeri de marină. Din 21 august 1965, instituţia se va numi Şcoala Militară de Maiştri de Marină, având o durată de trei ani. Din 1986, la concursul de admitere pot participa numai absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat. Începând cu anul 1987, şcoala a funcţionat ca secţie a Academiei Navale "Mircea cel Batran" şi s-a reînfiinţat ca instituţie de sine stătătoare la data de 15 martie 1990. Perioada următoare a consemnat noi evoluţii pe calea aplicării reformei învăţământului militar. Şcoala a parcurs diferite etape de reorganizare structurală:

începând cu anul de învățământ 2002-2003, durata perioadei de școlarizare s-a redus la doi ani;
din iulie 2004 trece în subordinea Academiei Navale "Mircea cel Batrân"
din septembrie 2008 se subordonează Statului Major al Forţelor Navale.

Din anul 2008, schimbările doctrinare și tehnologice au impus elaborarea noului model al maistrului militar care devine astfel un om multidimensional cu competenţe de specialist, lider militar de organizaţii mici, cu o bogată cultură generală, civică, marinărească, ataşat valorilor naţionale.

Insigna - Autoritatea navală română

Autoritatea Navală Română (ANR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, este o instituție publică cu finanțare extrabugetară, cu personalitate juridică, înființată prin fuziunea Inspectoratului Navigației Civile cu Regia Autonomă „Registrul Naval Român” În mai 2010, organigrama ANR cuprindea 734 de posturi aprobate la nivel de țară din care un număr de 35 erau vacante. În anul 2009 Autoritatea Navală Română a înregistrat venituri de 63,2 milioane lei, iar în anul 2008 a avut venituri de 61,7 milioane lei. Sediul instituției este situat în incinta Portului Constanța. Structura organizatorică a Autorităţii Navale cuprinde aparatul propriu central (constituit din direcţii, servicii, birouri) şi organele teritoriale operative, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu. Aparatul central al ANR are în componenţa sa serviciile funcţionale, Direcţia Personal Navigant, Direcţia Inspecţii, Siguranţă şi Securitate Navală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale. Organele teritoriale operative sunt unităţi fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului central, constituite din căpitănii de port şi inspectorate tehnice. În subordinea Autorităţii Navale se află 5 căpitănii zonale la Constanţa, Tulcea, Galaţi, Giurgiu şi Drobeta Turnu Severin, cărora li se subordonează căpităniile de port şi oficiile de căpitănie din zonele de jurisdicţie specifice. Zonele de jurisdicţie ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general şi se aprobă de către Consiliul de Conducere al ANR. În exercitarea atribuțiilor sale, ANR urmărește îndeplinirea următoarelor obiective strategice:
asigurarea și dezvoltarea standardelor de siguranță a navigației în porturile românești;

perfecţionarea sistemului de examinare și certificare a personalului navigant român;
asigurarea activității de căutare și salvare, conform prevederilor convenției SAR 79;
efectuarea de controale pentru prevenirea poluărilor de la nave;
monitorizarea debalastărilor, a bunkerărilor și a predării deșeurilor;
investigarea incidentelor de poluare de la nave, în urma sesizărilor (exclusiv cele cu caracter penal);
transpunerea în legislația română a acquis-ului comunitar;
monitorizarea în timp real a acquis-ului comunitar și adoptarea în mod corespunzător a măsurilor operative ce se impun, coordonarea activității de transpunere a acestuia în legislația română;
coordonarea activității de transpunere în legislația românească a convențiilor și a altor reglementări de interes pentru țara noastră, a amendamentelor la convențiile internaționale la care România este parte;
identificarea obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, în domeniul transporturilor navale;
întărirea disciplinei economico-financiare, creșterea constantă a veniturilor prin atragerea de noi surse de venituri, precum și prin controlul judicios al costurilor, inclusiv prin reducerea continuă a creanțelor;
consolidarea bazei tehnico-materiale prin continuarea politicii de dezvoltare și modernizare a patrimoniului instituției;
dezvoltarea sistemului informatic și de comunicații al instituției, integrarea în proiectele internaționale privind schimbul de informații în domeniul maritim;
motivarea și implicarea întregului personal ANR în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice ale instituției;
ridicarea nivelului de cunoștințe de specialitate a personalului ANR și creșterea performanțelor profesionale ale angajaților prin efectuarea de cursuri de instruire;
îmbunătățirea continuă a calității serviciilor prestate către clienți, reducerea birocrației și eficientizarea activității.

Principalele atribuții ale Autorității Navale Române sunt:

inspecţia, controlul şi supravegherea navigaţiei;
controlul statului pavilionului şi controlul statului portului;
coordonarea activităţilor de asistenţă, căutare şi salvare în apele naţionale navigabile şi a acţiunilor în caz de calamităţi naturale şi sinistru naval;
protecţia apelor navigabile împotriva poluării de către nave;
sancţionarea contravenţiilor, cercetarea evenimentelor şi accidentelor de navigaţie;
înmatricularea şi evidenţa navelor sub pavilion român;
evidenţa, atestarea şi brevetarea personalului navigant;
supravegherea tehnică, clasificarea şi certificarea navelor;
aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte privind domeniul său de activitate;
reprezentarea statului român în organisme internaţionale din domeniul transporturilor navale, pe bază de mandat;
implementarea normelor, regulilor şi convenţiilor internaţionale în legislaţia română;
elaborarea, avizarea şi supunerea spre aprobarea Ministerului Transporturilor a proiectelor de acte normative şi norme obligatorii;
auditarea pentru certificare ISM (Certificatul de Siguranţă al Navei) şi ISPS (Codul Internațional pentru Siguranţa Navelor şi Securitatea Facilităţilor Portuare) a navelor şi a companiilor de navigaţie.

Academia "Mircea cel Bătrân" - România

Nava școala "Mircea" - Constanța

Academia navală “Mircea cel Bătrân” din Constanța este o instituție de învățământ superior din România. Academia Navala "Mircea cel Batran" isi are sorgintea in Scoala Flotilei, infiintata prin Decizia Ministerului de Razboi nr.15 din 17 noiembrie 1872 cu sediul la Galati. Pe parcursul a doi ani de studiu, in aceasta institutie s-au pregatit ofiteri si subofiteri care au indeplinit diferite functii de la bordul navelor Marinei Militare, dar si ale Flotei Comerciale Romane. Ulterior invatamantul superior de marina a evoluat sub diferite denumiri conform organizarilor si reorganizarilor invatamantului militar. Dupa 1878 o parte a ofiterilor de marina au provenit de la scolile armatei de uscat, indeosebi de la Scoala Militara de Artilerie, Geniu si Marina. Pentru pregatirea speciala de marina a ofiterilor repartizati in flota militara la scolile militare, la 26 februarie 1896 s-a infiintat Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina, ce a functionat la Galati pana in anul 1901 cand a fost mutata la Constanta. La 29 octombrie 1909, Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina a fost organizata pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic si practic, primind denumirea de Scola Navala Superioara. Ea a functionat la Constanta pana la primul razboi mondial.

Dupa razboi, sectia de marina din Scoala de Artilerie, Geniu si Marina si-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de razboi, aceasta sectie a fost mutata la Constanta reorganizata intr-o institutie de invatamant superior complexa, cu denumirea de Scoala Navala, care incepand cu anul de invatamant 1925/1926 in cadrul Scolii Navale a functionat cu unele intreruperi, pana in anul 1939/1940, o sectie pentru elevii cu termen redus (T.R.).

Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, in cadrul Scolii Navale s-a infiintat Sectia Marinei de Comert. Dupa al doilea razboi modial institutia si-a schimbat denumirea in Scoala Navala si Scoala de Maistri (martie-decembrie 1948), Scolile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Scoala de Ofiteri de Marina (iunie 1950-1952), Scoala Militara de Marina (1952-1954), Scoala Militara Superioara de Marina (1954-1968). La 1 septembrie 1959, reinnodand o traditie, s-a reinfiintat Sectia Marinei Comerciale. Incepand cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea in Scoala de Ofiteri Activi de Marina "Mircea cel Batran", continuand sa pregateasca pe parcursul a patru ani ofiteri pentru Marina Militara si Marina Comerciala. La 29 august 1973 Scoala Militara de Ofiteri Activi de Marina a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marina Civila creat in 1972, noii institutii de invatamant superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marina "Mircea cel Batran". Prin Hotararile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie si 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marina a fost reorganizat ca urmare a consecintelor Revolutiei din decembrie 1989, infiintandu-se Academia Navala "Mircea cel Batran", institutie militara de invatamant superior de specialitate.

Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de tip goeletă construită integral din lemn, a funcţionat între anii 1882 şi 1944, iar cel de-al doilea „Bric Mircea”, o navă barc clasa A, construită din metal, dotat atât cu pânze cât şi cu un motor Diesel naval, a fost lansat în data de 22 septembrie 1938 la ora 15 şi 48 de minute şi se mai află în funcţiune şi astăzi ca navă şcoală. “Numai navele cu panze pot forma adevarati marinari” a spus amiral Eustatiu Sebastian [1856-1943]. “Pe bricul <> s-au calit navigatorii nostrii si-au invatat aspra scoala a marii, ducand cu mandrie in tarile straine falnicul tricolor romanesc” a completat amiral Petre Barbuneanu (1881-1976). La 3 iulie 1939, MIRCEA pleaca in primul sau mars de instructie in Marea Mediterana unde face escale in porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger si Alexandria. Ultima escala a marsului ce cuprindea vizite in Siria, Cipru si Insulele Grecesti, a fost anulata o data cu atacul german asupra Poloniei. Astfel, pe data de 3 septembrie 1939, MIRCEA, intra in portul Constanta si acosteaza in dana militara. Declansarea celui de-al doilea razboi mondial avea sa insemne pentru nava-scoala MIRCEA, inceputul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, in care nu a mai executat marsuri de practica de lunga durata si reprezentare a Marinei Militare si a Romaniei in afara Marii Negre. Conducerea Marinei Militare a decis pentru siguranta, ca MIRCEA sa fie dus, la 19 februarie 1941, la Braila, pe bratul Arapu. Aici a stationat pana in vara anului 1944, continuand insa sa fie utilizat ca nava-scoala. La inceputul lunii septembrie 1944, nava-scoala MIRCEA, impreuna cu alte nave romanesti au fost preluate de sovietici sub forma de captura si incadrate in flota proprie din Marea Neagra. In urma repetatelor interventii ale autoritatilor romane, oficialitatile sovietice au decis ca nava-scoala sa fie retrocedata Romaniei. Astfel, doi ani mai tarziu, la 27 mai 1946, s-a desfasurat in portul Constanta festivitatea de preluare a navei-scoala MIRCEA de la echipajul sovietic si reincadrarea ei in Marina Romana. La ceremonialul retrocedarii au participat din partea Romaniei, Regele Mihai I, membri ai guvernului, reprezentanti ai armatei si Marinei Militare, ofiteri superiori sovietici precum si un numeros public. Peste 70 de ani in care promotii de marinari romani si-au facut ucenicia pe MIRCEA, s-au identificat mandri cu nava scoala, facand ca marina romaneasca sa aiba distinctie printre celelalte tipuri de arme. La bordul navei s-au pregatit marinari destoinici, profesionisti pe drumul fara pulbere, infruntand capriciile marii. Echipajul dar si cadetii ce s-au instruit pe MIRCEA au privit de fiecare data cu emotie si mandrie steagul scump al patriei fluturand in inalturi. Nimeni nu se indoieste ca MIRCEA este un real ambasador al Fortelor Navale si poporului roman in lume. MIRCEA nu este doar o scoala a cunostintelor marinaresti, ci si un bastion al calirii caracterelor, al increderii si solidaritatii celor ce l-au servit timp de 70 de ani. “Servesc marina, servesc patria”, este gandul unanim al echipajului, al cadetilor ce deprind practic tainele marinaresti. Departe de tara, de casa si de cei dragi, toti au gasit in MIRCEA marea familie, la bine si la greu, actionand cu solidaritate si profund atasament. Asa au putut, de fiecare data sa depasesca momentele de teama, nerabdare, incertitudini. S-a demonstrat cu prisosinta ca in cei peste 70 de ani de existenta MIRCEA este o adevarata scoala a curajului, profesiei si barbatiei.

Jeton - C.C. 20 (4249) Casino de Constanța

Cazinoul din Constanța este o clădire istorică, simbol al orașului, fiind construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910. Edificiul este situat pe faleza orașului, cartierul Peninsulei, bulevardul Regina Elisabeta. La început s-a numit cazinoul comunal și era proprietatea Primăriei. Principalele funcțiuni au fost cu profil cultural, la etaj (unde era sală de spectacole), respectiv de distracție, la parter (sală de baluri, restaurnat și sală de jocuri de noroc – ruletă, baccara și căișori-petits chevaux). Pe locul actualului cazinou între anii 1880 – 1902 a existat o cazină – construcție din lemn pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreere pentru turiști. Inițial, planurile cazinoului sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard, care renunță la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau, sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii. La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o „matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane, care din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, din cauza complectei asimetrii și amestecului babilonic al stilurilor”, și „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”. Cazinoul cuprindea o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Era împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. În iarna anului 1891, o furtună a distrus o parte din acoperiș, dar și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele au propus, și consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția cazinoului în aprilie 1892. În anul 1916 cazinoul a fost transformat în spital militar. A fost bombardat de aviația germană și partial avariat, în următorii doi ani, în timpul ocupării orașului de trupe bulgaro- germane clădirea a fost devastată. La începutul celui de-al doilea război mondial a fost bombardat din nou si serios avariat. După război trupele sovietice au devalizat clădirea. După 1950, comuniștii i-au dat destinația de restaurant scump la parter și cinematograf la etaj. La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre. Lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1934 de către proiectantul Daniel Renard. Cazinoul a fost restaurat și în anul 1986 de către un colectiv de artiști plastici alcătuit din Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate restaurări de pictură baroc-frescă, stucatură, vitralii. Lucrările au durat un an de zile. În prezent Cazinoul din Constanța este în paragină ; pentru a evita accidentele și jaful, accesul în interior este interzis.

Insigna - Fruntaș în creșterea păsărilor

Regiunea Dobrogea - 1965

Regimul comunist din România a instituit un sistem complet de insigne din metal comun, dar atractiv colorate prin emailare, insigne de fruntaș în toate domeniile economiile naționale, în toate ramurile și profesiile existente pentru a încuraja masa de oameni ai muncii pentru muncă eficientă și economie drastică de materiale de consum de orice fel. Și insigna Fruntaș în creșterea păsărilor se înscrie în acest sistem de insigne.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 ÎEN, când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Acvariul

Statuia Carmen Sylva

Vedere spre mare cu Geamia

Tribunalul

Băile din oraș

Episcopia

Grădina Publică

Cercul militar

Gara

Hotelul Terrassa

Tipuri orientale

Hotelul Mercur si Statuia Ovidiu

Grand hotel Rex - Constanța (Mamaia)

Strada Carol

Statuia lui Ovidiu

Strada Mangalia

Silozurile

Muzeul de arheologie

Școala normală de învățătoare

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Constanța, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate de vremuri diferite.