Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – MUNICIPIUL ALEXANDRIA: BISERICA “SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL”, BULEVARDUL “GHEORGHE MANU”, CIMITRUL EROILOR, CINEMATOGRAFUL “PATRIA”, GARA ȘI HANUL CU NOROC

1. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Alexandria este situată în centrul orașului, pe strada Libertății, la nr.142, fiind construită între anii 1842 – 1845 și sfințită în anul 1845.

Între anii 1902 - 1905 biserica a fost refăcută complet după planurile arhitectului Cristofi P. Cerchez.

Biserica actuală este o construcție impunătoare, diferită de celelalte din oraș, în formă de cruce, cu patru turle, două mari și două mici, în față fiind și bine organizată în forme tradiționale bizantine și cu proporții bine structurate.

Biserica nouă a fost pictată de Gheorghe Ioanid, în anul 1904. Alte reparații ale bisericii au avut loc în anii 1930 și 1971 – 1974 când a fost renovată și pictura.
2. Bulevardul Gheorghe Manu din Alexandria este o stradă a acestui oraș teleormănean.

Alexăndrenii spun astăzi că această magistrală rutieră s-ar numi bulevardul Gării sau strada Constantin Dobrogeanu Gherea. Cert este faptul că a fost primul bulevard al județului, toate celelalte drumuri ale județului fiind ulițe și străzi. Aspectul reprezentat pe cartea poștală a fost imortalizat în anul 1908. Vechiul centru al orașului avea pe ambele părţi prăvălii ale negustorilor. Pe jos, în centru nu era asfalt, ci piatră de granit. Distracţia alexăndrenilor era să iasă la plimbare în Grădina Publică. Aici cânta fanfara regimentului 20 Dorobanţi în fiecare seară. Ca o ciudăţenie trebuie spus că ţăranii din mahala se plimbau în grădina publică doar într-un singur sens şi asta pentru că nu aveau voie să se intersecteze cu boierii, iar ţărăncile nu avea voie fără batic în cap în grădină.

Gheorghe Manu (alternativ George Manu) a fost un general și om de stat român care a deținut între anii 1899 – 1891 funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. El a trăit în perioada 26 iulie 1833 – 16 mai 1911.

3. Peste 290 de eroi, morţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Eroilor de la marginea Alexandriei.

Aici odihnesc eroi români dar și străini, atât din vestul cât și din estul Europei. Mormintele acestora sunt mai tot anul acoperite de bălării, semn că autorităţile nu îşi amintesc prea des de cimitirul în care se odihnesc eroii fără de care, poate, oraşul n-ar fi existat. Într-o singură zi din an, Cimitirul Eroilor arată aşa cum ar trebui să arate un loc respectat şi întreţinut de autorităţi: De Ziua Eroilor - 29 mai - data la care sunt comemoraţi eroii neamului, este şi data la care cimitirul din Alexandria are parte de curăţenie temeinică. Este ziua în care edilii oraşului Alexandria păşesc falnici printre morminte şi rostesc discursuri sforăitoare despre memoria eroilor căzuţi pentru apărarea patriei, într-un ”decor” pregătit în prealabil. Atunci angajaţii primăriei sunt mobilizaţi în forţă pentru curăţarea aleilor, înlăturarea bălăriilor şi schimbarea steagurilor. În preajma omagierii se depun toate eforturile pentru ca evenimentul ţinut o dată pe an în Cimitirul Eroilor să dea bine şi pentru ca, mai ales, cei ce conduc oraşul să aibă un cadru adecvat pentru rostirea discursurilor. După eveniment, bălăriile încep să crească pe morminte şi Cimitirul Eroilor redevine un loc uitat. În ultima vreme s-a constatat că Cimitirul Eroilor din Alexandria începe să fie populat cu cavouri de lux ale familiilor mai marilor urbei. Acesta este respectul teleormănenilor pentru sacrificul de sânge al înaintașilor.

4. În Alexandria nu mai există cinematograf de mai bine de 20 de ani, de când fostul Cinematograf “Patria” a devenit nefuncțional.

Localul fostului cinematograf a fost lăsat în paragină în ultimii ani, după ce primăria l-a concesionat, iar concesionarul nu și-a îndeplinit atribuțiile din contract. Clădirea fostului cinematograf Patria a revenit în patrimoniul local, după lungi ani de procese cu concesionarul, într-o stare jalnică. În data de 14 aprilie 2016 Compania Națională de Investiții semnat un contract de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Centru multifuncțional pentru tineri” în municipiul Alexandria, județul Teleorman. Nu avem decât să ne bucurăm! Centrul multifuncțional va fi format din mai multe spații pentru expoziții, proiecție, spațiu pentru spectacole, birouri și spații complementare, și va transforma vechiul cinematograf într-un spațiu în care se vor desfășura activități culturale destinate tinerilor devenind o alternativă pentru petrecerea timpului liber și pentru socializare. Clădirea existentă se va extinde cu un corp de clădire nou P+1 E (partial 2 E) ce se va integra în volumul întregii clădiri. Acest corp va adăposti spații pentru conferinte și spații pentru expunere. Durata de execuție a lucrărilor este fixată la 24 de luni din momentul începerii, valoarea totală a investiției fiind de 9,8 milioane lei.

5. Gara din Alexandria a supravieţuit peste 120 de ani, trecând prin două războaie şi peste un cutremur, fără ca timpul sau calamităţile să-şi pună amprenta pe faţada ei.

Localul gării este singura clădire din oraş care păstrează aceeaşi înfăţişare chiar şi după mai bine de un secol de la înfiinţare. La 61 de ani de la înfiinţarea Alexandriei a apărut şi gara oraşului. Linia de cale ferată a fost creată din raţiuni economice pentru a face o legătură directă cu cel mai sudic punct al ţării, Zimnicea. Mai bine de doi ani au durat procedurile de expropriere a proprietarilor terenurilor unde avea să fie ridicată gara. Construcţia gării a impus spargerea unei străzi şi schimbarea arhitecturii iniţiale a oraşului. Gara fost inaugurată în 1895, devenind imobilul cu numărul 1 al străzii care a fost numită vreme de ani buni drept strada Gării. Imobilul în care funcţionează gara a trecut prin două războaie, dar a fost ferită de bombardamente.

Nici cutremurul din 1977 nu a clintit construcţia, astfel că edificiul păstrează vechile caracteristici, de la forma ferestrelor, până la coşurile de aerisire. Până şi cărămida, despre care se spune că a fost adusă tocmai din Italia, la data construcţiei clădirii, a rămas aceiaşi. Clădirea devenit monument istoric, prin decizia Ministerului Culturii, fiind unul dintre puţinele monumente de acest gen din reşedinţa de judeţ. În anul 2011, gara din Alexandria, împreună cu alte câteva staţii CFR din ţară, a fost inclusă într-un program de reabilitare cu fonduri europene. Lucrările ar fi trebuit să demareze în 2011 şi să se încheie anul acesta. Proiectul nu s-a concretizat nici până în prezent şi nu se ştie când vor demara lucrările.

6. Motelul “Hanul cu noroc” este amplasat într-un cadru natural, pădure de stejar, pe o suprafață de 7500 metri pătrați, în partea de nord vest a municipiului Alexandria, la intrarea în oras, pe magistrala rutieră E 70, Șoseaua Alexandria – Roșiori, nr.1.

Motelul oferă mâncăruri delicioase și cazarea standard 3 stele, la preț de 2 stele. Tot aici se pot organiza cele mai deosebite evenimente din viață, în cadru elegant (cort evenimente – 300 locuri).

Motelul a fost recent renovat și deține: 11 camere de cazare cu 20 de locuri (grup sanitar propriu, duș, cablu TV, internet, aer condiționat, căldură și apă caldă non stop, mobilier nou), 40 locuri în restaurant, piscină și parcare supravegheată.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Vizita cuplului imperial austro-ungar

(Francisc I și Carolina) în Transilvania - 1817

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 1817 cu ocazia Vizitei cuplului imperial austro-ungar (Francisc I și Carolina) în Transilvania. Împăratul Francisc I al Austriei a fost și mare principe al Transilvaniei între anii 1792 – 1835. În anul 1817 el și soția sa au întreprins o călătorie în Transilvania. Vizita venea în întâmpinarea așteptării românilor, dându-le speranțe pentru un viitor mai bun, călătoria fiind văzută ca un gest prin care împăratul dorea reluarea politicii reformiste a predecesorului său – Iosif al II-lea. Medalia a fost realizată în două variante de metal-compoziție (argint și alamă) cu diametrul de aproximativ 51 milimetri. Pe avers sunt reprezentate busturile afrontate ale împăratului laureat și ale împărătesei diademate, iar circular, periferic, este aplicată inscripția: “FRANCISCVS I AVST(riale) IMP(erato4) REX VNG(ariae) M(agnus) PRINC(eps) TRANS(ylvaniae) CAROLINA AVGVSTA IMPERATRIX FELIX A(ugusti) A(ugustaeque) IN DACIAM ADVENTVS” (Francisc I, împărat al Austriei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei și Carolina augusta, împărăteasă. Fericita călătorie a augustului și augustei în Dacia). Pe revers este reprezentată Poarta Carolina din cetatea Alba Iulia și periferic, circular, pe două rânduri, este aplicată inscriția: “PORTA CAROLINA FESTIVO CAROLINAE AVGUSTAE EX IMPERATRICIBVS PRIMAE INGRESSV / A(MMO) XDCCCXVII XXVIII AVG(usti): AVGVSTIOR REDDITA D(onum) D(atur) MATRI POPVLOR(um) ADORATAE” (Poarta Carolina este reconstruită mai măreț cu ocazia intrării solemne a Carolinei augusta, prima dintre împărătese care a vizitat Transilvania, la 28 august 1817. Poarta oferită poporului ca dar al mamei sale adorate). În exergă, jos, pe trei rânduri, este aplicată inscripția: “DEL(ineavit): CAR(olus) WURSCHBAUER FIL(us) / AERI INCIDIT CAR(olus): / EIUS PATER” (Piesa a fost desenată de Carol Wurschbauer-fiul și a fost gravată în aramă de tatăl său).

Cea mai importantă si mai impunătoare dintre porțile cetății Alba Iulia este Poarta a III-a, denumire veche Poarta Carolina, care asigură intrarea în fortăreața propriu-zisă. Monumentala, poartă principală de intrare în fort reprezintă cel mai important ansamblu sculptural al cetății. Edificiul prismatic poartă un bogat decor figurativ, antropomorf, zoomorf și vegetal alcătuit din scene de luptă, arme, steaguri, trofee, blazoane, mascheron și care îmbracă antablamente și câmpuri, subliniind prin relieful plat al redărilor, volumul trupurilor tensionate ale Atlanților. Tematica iconografică creată pentru împodobirea faţadelor Porţii a III-a, ce au avut ca scop glorificarea împăratului Carol al VI-lea, se va inspira din antichitatea romană, din timpul Imperiului Roman. Pentru a servi acest concept şi pentru a crea spaţiul ornamental pentru formele de reprezentare ale barocului clasicizant, Poarta a III-a a cetăţii, cea mai bogat decorată, adoptă din punct de vedere arhitectural forma şi volumul unui edicul prismatic încoronat de un acoperiş baroc mansardat, deasupra căruia se află amplasată statuia ecvestră a conducătorului Imperiului Austriac, Carol al VI-lea, care a domnit între anii 1711 – 1740. Pentru reprezentarea grupului statuar ecvestru de glorificare a împăratului, echipa de sculptori condusă de Johann König, apelează la următoarele elemente vestimentare: împăratul este îmbrăcat în tunica scurtă de cavaler roman; peste aceasta poartă o cuirasă care lua forma torsului având la umeri unul sau două rânduri de solzi şi la bază lambrechinuri, fâşii de piele îmbrăcate cu metal, ce putea fi purtată doar de împărat şi ofiţerii superiori ai Imperiului Roman. Coiful imperial roman purtat de călăreţ întregeşte conceptul apartenenţei monarhului şi a Casei de Austria ca descendenţi din vechii împăraţi romani. Prezenţa monarhului în veacul al XVIII-lea este realizată prin protoma imprimată pe pieptul armurii, care reprezintă pajura bicefală austriacă ce poartă în gheare însemnele puterii imperiale habsburgice – sceptrul şi spada. La această compoziţie ecvestră, grandilocvenţa, una din trăsăturile barocului austriac ce servea Casa de Austria, este întărită prin mişcarea impetuoasă a armăsarului de luptă dată de gâtul încovoiat şi încordat care calcă în picioare pe învinşi – foşti soldaţi ai Imperiului Otoman. Faţada răsăriteană a Porţii a III-a, din punct de vedere arhitectural şi structural este alcătuită din patru pilaştri masivi, articulaţi pe verticală cu coloane geminate, bosate şi aplatizate de factură dorică. Deasupra acestora se dezvoltă un antablament doric în care se remarcă o friză dublă divizată în două registre printr-o amplă cornişă ieşită în avans progresiv. În zona centrală a antablamentului, această cornişă ce împarte în două registre friza, ia forma unei acolade în care este amplasată stema Imperiului Austriac care este alcătuită din pajura bicefală încoronată cu aripile larg deschise şi care poartă pe piept blazonul Principatului Transilvaniei. În registrul superior al frizei antablamentului doric sunt reprezentate în tehnica mezzoreliefului stindarde, muschete, ţevi de tun încrucişate şi tobe din arsenalul învingătorului.Deasupra pilaştrilor laterali se află două grupuri structurale realizate din câte doi prizonieri turci cu bustul gol înlănţuiţi de o coloană împodobită cu trofee otomane capturate contribuind astfel la reprezentarea fastuoasă a triumfului Imperiului Habsburgic asupra Imperiului Otoman. Deasupra porţilor pietonale, situate în stânga şi dreapta intrării principale, sunt realizate în tehnica mezzoreliefului două panouri evocatoare. Panoul din dreapta intrării principale îl reprezintă pe suveran în momentul în care predă mareşalului Eugeniu de Savoia steagul de luptă cu o eşarfă pe care se află o inscripţie simbolică în limba latină „In hoc signo vinces” – sub acest semn vei învinge. Sensul inscripţiei de pe eşarfa steagului este susţinut de gestul prin care cu o altă mână împăratul înmânează mareşalului un crucifix ce simbolizează victoria armatelor creştine asupra celor păgâne. Al doilea relief situat deasupra porţii pietonale din stânga intrării principale îl reprezintă pe mareşalul imperiului austriac Eugeniu de Savoia urcat într-o bigă trasă de lei. Mareşalul primeşte din partea unui personaj feminin, ce personifică Austria victorioasă, macheta Cetăţii. Compoziţia sculpturală în altorelief se întregeşte printr-un geniu înaripat ce reprezintă victoria care aşează cununa de lauri pe capul mareşalului. Faţada de vest este alcătuită structural din patru pilaştrii articulaţi pe verticală prin coloane angajate purtate de antice stilobate, care se metamorfozează în patru atlanţi. Acestea sunt reprezentări inspirate din mitologia antică, având menirea să poarte antablamentul faţadei vestice pe care se dezvoltă în continuare programul de glorificare a împăratului.Deasupra pilaştrilor se desfăşoară un antablament bogat decorat. Friza acestuia redă în tehnica mezzoreliefului o mare varietate de motive decorative inspirate din recuzita militară a epocii, sau arme atemporale, toate în ansamblul lor având un simplu rol decorativ. În partea centrală a antablamentului, doi putii prezintă scutul cu emblema împăratului Carol al VI-lea. Această emblemă de formă elipsoidală cu laturile articulate de volute şi vrejuri vegetale este încoronată cu o cunună de lauri. În partea centrală a emblemei se reliefează bine nuanţate iniţialele „CC” încrucişate însemnând Carolus – Caesari, iniţiale ce definesc conceptul politic al Casei de Austria. Deasupra aticei, în corespondenţă cu pilaştrii ce alcătuiesc structural faţada Porţii a III-a se înalţă patru statui reprezentând tot atâtea virtuţi. Virtuţile sunt tratate ca şi reprezentări singulare executate în tehnica rondebosse-ului. Fiecare reprezentare a virtuţilor este însoţită de simbolul caracteristic care o individualizează: cornul abundenţei pentru Abundenţă, macheta unui templu pentru Glorie – Înţelepciune, balanţa pentru Justiţie şi spada pentru Forţă. În soclul statuii lui Carol al VI-lea se află mică încăpere în care a fost întemnitat la 2 ianuarie 1785 Horea, principalul conducător al marii răscoale din anii 1785-1785. În anul 1937 a fost așezată aici o placă cu urmatoarea incripție: "Aici a suferit dârz, neînduplecat, cu credință tare în destinul neamului românesc. 27 decembrie 1784 - 28 februarie 1785".

Francisc I al Austriei (în germană - Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, sub numele de Francisc al II-lea, care s-a născut la data de 12 februarie 1768 la Florența și a decedat la data de 2 martie 1835 la Viena.Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. A fost căsătorit de patru ori: La data de 29 octombrie 1816, s-a căsătorit cu Karolina Augusta de Bavaria cu care nu a avut urmași. Un bust al împăratului Francisc decorează zidul cetății Sibiului. Bustul original, vandalizat în anii 1990, a fost regăsit în anul 2008 în beciurile Prefecturii Sibiu.

Carolina Augusta (născută la 8 februarie 1792 la Mannheim și decedată la 9 februarie 1873 la Viena, a fost împărăteasă a Imperiului Austriac fiind cea de-a patra soție a împăratului Francisc. Retrasă și fără ambiții politice, Carolina Augusta și-a dedicat întreaga viață scopurilor caritabile, fiind numită "mama săracilor". A construit din propriile resurse mai multe orfelinate, spitale, precum și locuințe pentru muncitori. La Cluj a fost ridicat Obeliscul Carolina, o coloană monumentală în amintirea vizitei efectuate de împărăteasă. Obeliscul Carolina se găsește astăzi în Piața Muzeului (fosta Piață Carolina).

Muzica reprezentativă a Armatei - România

Serviciul muzicilor militare

Inspectoratul Muzicilor Militare, denumire actualizată – Serviciul Muzicilor Militare este o structură de specialitate în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Prima fanfară militară a fost înființată la Iași, la 1 iulie 1831, în cadrul "Strajei Pamântești". În 1864, în cadrul administrației centrale a Ministerului de Război, a luat ființă o secție specială ce avea în subordine toate fanfarele militare. Secția a stat la baza constituirii ulterioare a Inspectoratului Muzicilor Militare. În anul 1867, în cadrul Ministerului de Război se instituie funcția de "inspector general al muzicilor militare", funcție în care este numit căpitanul Eduard Hubsch. În cei aproape 30 de ani cât Hübsch a fost inspector al muzicilor militare au fost elaborate regulamentele speciale destinate formațiilor de fanfară și s-a asigurat muzicilor militare un nou statut în cadrul oștirii. În perioada de după războiul de independență s-a hotărât ca la fiecare regiment de dorobanți să se constituie câte o muzică militară sub denumirea de "fanfară". Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în funcția de inspector, este numit Iosif Ivanovici, autorul celebrului vals "Valurile Dunării". Ivanovici a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, a introdus un repertoriu valoros și divers, sprijinind în același timp activitatea de pregătire a viitorilor instrumentiști militari. La 10 octombrie 1936 a fost înființată "Școala elevilor muzicanți militari", instituție menită să asigure pregătirea și formarea personalului muzicilor militare. În paralel cu perfecționarea organizatorică și în plan profesional a muzicilor militare, la 15 iunie 1954 a luat ființă Muzica Reprezentativă a Armatei, formație de referință în viața culturală a armatei și a țării. Condusă de doi ofițeri-dirijori și având în compunere 70 de subofițeri-instrumentiști, formația poate interpreta creații ce acoperă genuri muzicale diverse, cum sunt: marșuri, suite, concerte, uverturi, simfonii, opere, jazz, muzică ușoară și folclor muzical național.Pentru mai bine de 28 de ani (1948–1976), destinele muzicilor militare au fost conduse de Dumitru Eremia (1910–1976). La data de 11 octombrie 2007 este numit noul șef al Serviciului Muzicilor Militare colonelul Valentin Neacșu (49 de ani), succedându-i în funcție colonelului Ionel Croitoru.

Insigna - Societatea numismatică română

110 ani de activitate 1903 - 2013

Era pe la începutul secolului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Pe logo-ul SNR este reprezentat chipul zeiței Atena. Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Ordinul "Serviciul Credincios"

O primă distincţie purtând numele “Serviciul Credincios” este medalia pe care domnitorul Carol I o instituie în aprilie 1878 şi care se încadrează în primul sistem de decoraţii pe care-l crează România independentă. Acesta cuprindea, pe lângă Ordinul “Steaua României”, două cruci şi patru medalii, printre care şi “Serviciul Credincios”. În 1906, vechii medalii i se adaugă şi o cruce, superioară ierarhic, ambele distincţii fiind organizate pe câte două clase. Ele răsplăteau “serviciile civile şi militare aduse Statului în toate ramurile activităţii publice”. Prin Legea pentru Reorganizarea Ordinelor Naţionale Române promulgată prin Decretul Regal nr.1545 din 18 aprilie 1932, regele Carol al II-lea instituie Ordinul “Serviciul Credincios”, care se adăuga crucii şi medaliei deja existente. Iniţial acest ordin a avut numai cele trei grade superioare (mare cruce, mare ofiţer şi comandor) şi a fost plasat ierarhic deasupra “Stelei României”, iar numărul de cetăţeni români care puteau avea “Serviciul Credincios” era foarte redus (225). Pe 18 februarie 1937 Ordinului i se adaugă gradul de colan (cu 8 posibili decoraţi) şi cel de ofiţer (cu 300), ceea ce măreşte la 533 numărul cetăţenilor români care puteau fi decoraţi, la o populaţie de aproape 19.000.000. În ceea ce priveşte crucea şi medalia cu acest nume, ele îşi modifică forma, sunt organizate fiecare pe câte trei clase; crucea are un număr limitat la 15.000 de posesori iar medalia la 9.000 pentru clasele I şi II şi nelimitat pentru clasa a III-a. Prin Înaltul Decret Regal nr.4354 din decembrie 1938 (Regulament al Legii Ordinelor şi Medaliilor Naţional conferite pe timp de război), ordinul, crucea şi medalia “Serviciul Credincios”, ca şi celelalte decoraţii naţionale şi militare, primesc însemne speciale, “de război”, putându-se conferi pentru fapte de arme.După înlăturarea regelui Carol al II-lea (6 septembrie 1940) şi preluarea conducerii de către generalul Ion Antonescu care devine “Conducătorul Statului”, ordinele instituite de fostul suveran, fără a fi desfiinţate, practic nu se mai conferă. Pe timpul războiului din 1941-1945, doar crucea şi medalia “Serviciul Credincios” se acordă cu însemne “de război” unui mare număr de militari români sau din trupele aliate României.Ca toate decoraţiile româneşti tradiţionale, şi ordinul, crucea şi medalia “Serviciul Credincios” sunt desfiinţate la începutul anului 1948 de către regimul comunist.Prin Legea nr.29/2000. privind sistemul naţional de decoraţii al României, ordinul, crucea şi medalia “Serviciul Credincios” au fost reinstituite.

Insigna - R.R. 1928 - Radio România

1 Noiembrie - Ziua Radioului

La sfârșitul anului 1927, s-au pus bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat. Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică are loc la 17 ianuarie 1928. Sus am postat logo-ul Radio România.

Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928. Prima emisiune a postului Radio Romania a avut loc joi, 1 noiembrie 1928 (devenită ulterior “Ziua Radioului național”), la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În anul 1956 apare Televiziunea Română care fuzionează cu Radio România, formând împreună instituția numită Radioteleviziunea Română. Sus am postat o poză cu sediul Radio - România.

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

DIN DOMENIUL FINANCIAR,

CU CUPOANE DETAȘABILE