Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la moartea lui Jan Jansky. Pe aversul monedei este redată o inimă, cu patru sectoare marcate cu literele A, B, O și AB ce face trimitere la cele patru grupe sanguine. Orizontal pe mijlocul monedei este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” (denumirea țării), iar vertical pe mijlocul monedei este aplicată inscripția: “200 Kc” (valoarea monedei). În centrul câmpului reversului este redat chipul lui Jan Jansky, ușor întors spre dreapta. În stânga chipului, pe o bandă verticală este aplicată inscripția: “1921 - 2021” (anii morții personajului și ai emiterii monedei). Sub chip, pe două benzi înclinate, sub forma literei V, este aplicată inscripția: “JAN JANSKY” (numele personajului).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 2021, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – proof și proof UNC (8800 buc) și gravori - Asamat Baltaev și Jiri Hanus.

Jan Janský a fost un medic serolog, neurolog și psihiatru ceh care s-a născut la data de 3 aprilie 1873 la Praga și a decedat la data de 8 septembrie 1921 la Černošice, lângă Praga. Lui i se atribuie prima clasificare a sângelui în cele patru grupe sanguine. A studiat medicina la Universitatea Charles din Praga. Din anul 1899, a lucrat în Clinica de psihiatrie din Praga. În anul 1914, a fost numit profesor. În timpul primului război mondial, Janský a servit doi ani ca medic pe front, până când a fost demobilizat în urma unui atac de cord. După război a lucrat ca neuro psihiatru într-un spital militar. A suferit de angină pectorală și a murit de boală cardiacă ischemică. Jan Janský a fost un fervent susținător al donărilor voluntare de sânge.
2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui

Frantisek Kupka. Pe aversul monedei este redat un ornament grafic probabil inspirat din opera acestui pictor și grafician. Peste acest ornament, în dreapta monedei, sunt aplicate niște inscripții pe patru coloane verticale, reprezentând probabil denumirile unor opere ale artistului. În partea stângă, pe trei coloane verticale, sunt aplicate inscripțiile: “CESKA REPUBLIKA 200 Kc” (numele țării și valoarea monedei). În centrul câmpului reversului este redat tot un ornament grafic prin care se întrezărește chipul lui Frantisek Kupka, orientat ușor spre dreapta sa. La ceafa artistului pe trei coloane sunt aplicate niște inscripții ce par a fi denumirile altor opere ale acestuia. În partea stângă a monedei, pe patru coloane verticale sunt aplicate inscripțiile: “KUPKA FRANTISEK 1871 2021” (numele artistului, anul nașterii sale și anul emiterii monedei).

František Kupka, cunoscut, de asemenea, sub numele de Frank Kupka sau François Kupka, a fost un pictor și artist grafic ceh care s-a născut la data de 23 septembrie 1871 și a decedat la data de 24 iunie 1957. El a fost un pionier și un cofondator al fazei timpurii a mișcării de artă abstractă și a cubismului orfic (orfism). Lucrările abstracte ale lui Kupka au apărut dintr-o bază realistă, dar mai târziu au evoluat într-o artă abstractă pură. În perioada 1889 - 1892 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Praga. În acest timp, el a pictat teme istorice și patriotice. Kupka s-a înscris apoi la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde s-a concentrat pe subiecte simbolice și alegorice. El a fost influențat de către pictorul și reformatorul social Karl Wilhelm Diefenbach (1851-1913) și de stilul său de viață naturistic. În primăvara anului 1894 Kupka s-a stabilit la Paris; acolo el a asistat o scurtă perioadă la cursurile de la Academia Julian și apoi a studiat cu Jean-Pierre Laurens la École des Beaux-Arts. Kupka a lucrat ca ilustrator de cărți și afișe și, în primii ani la Paris, a devenit cunoscut prin desenele sale satirice pentru ziare și reviste. În 1931, el a devenit membru fondator al mișcării Abstraction-Création. În 1936 opera sa a fost inclusă în expoziția Cubism and Abstract Art de la Muzeul de Artă Modernă din New York și într-o expoziție importantă cu un alt pictor ceh – Alphonse Mucha - la Jeu de Paume din Paris. O retrospectivă a operei sale a avut loc la Galeria Mánes din Praga în 1946. În același an, Kupka a participat la Salon des Réalités Nouvelles, unde a continuat să expună în mod regulat până la moartea sa. La începutul anilor 1950, el a dobândit o recunoaștere generală și a avut mai multe expoziții personale la New York. Între anii 1919 și 1938 Kupka a fost susținut financiar de către bunul său prieten, colecționarul de artă și industriașul Jindřich Waldes care a adunat o colecție substanțială de lucrări ale sale.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 200 de ani de la nașterea lui Karel Havlíček Borovský. Pe aversul monedei sunt redate numele unor gazete la care a scris personajul nostru (Narodny Nowiny și Slovan, dar și ale unei opere scrise de acesta (Kral Lavra). Deasupra acestor înscrisuri este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” (numele țării) și undeva în stânga monedei, pe două rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “200 Kc” (valoarea monedei). În centrul câmpului reversului este redat chipul lui Karel Havlicek Borovsky, privind spre stânga sa. Pe partea dreaptă a monedei, periferic circular este aplicată inscrip’ia: “KAREL HAVLICEK BOROVSKY” (numele personajului), iar pe partea stângă și tot periferic circular este aplicată inscripția: ”1821 - 2021” (anii nașterii personajului și ai emiterii monedei).

Harel Havlíček Borovský fost un jurnalist, scriitor, poet și om politic ceh, care s-a născut la data de 31 octombrie 1821 la Borova într-o familie de negustori, și a decedat la data 29 iulie 1856 la Praga. Este considerat fondatorul jurnalismului, satirei și criticii literare cehe. Literar, este clasificat ca adept al realismului, iar din punct de vedere politic aparține celei de-a doua generații de trezitori naționali. Porecla „Borovský”, cu care și-a semnat adesea articolele, derivă de la numele localității în care s-a născut. În anul 1838 a terminat liceul și s-a înscris la facultatea de filozofiei a universității din Praga. Havlicek tânjea să poată acționa în ceea ce privește educația poporului ceh, de aceea a intrat în seminarul preoțesc dar aici a fost dezamăgit. În toamna anului 1841, a părăsit seminarul și a devenit un critic fără compromisuri al Bisericii Romano-Catolice până la sfârșitul vieții sale. De asemenea, s-a opus celibatului, care în opinia sa era împotriva naturii umane. La început, sub influența lui Ján Kollár și a altor prieteni, a fost un susținător al rusofilismului și reciprocității întregului slav. El și-a corectat semnificativ părerea după un an de ședere în Rusia țaristă, unde a lucrat ca educator pentru un profesor proeminent. Din anul 1846 a început să lucreze în presă. În anul 1848, cu ajutorul financiar al nobilului Vojtěch Deym a fondat un ziar propriul - Národní noviny (Știri naționale) - care a devenit foarte popular. Deși Havlíček a fost unul dintre cei mai mari susținători ai ideii naționale, el a condamnat mai degrabă forma revoluției. Era conștient de puterea slabă a cehilor și de posibilele consecințe care ar putea aduce politica înapoi mulți ani. Ambele preocupări au fost confirmate de evoluțiile ulterioare. Din creația sa literară amintesc: Elegii tiroleze, Regele Lavra și Botezul Sfântului Vladimir.

xxx

UN MADRIGAL PROPRIU

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Erasmus și Olahus - Doi corifei ai Renașterii

Erasmus - 475 de ani de la moarte

Erasmus Desiderius 1466 - 1536

Nicolaus Olahus 1493 - 1568

Biblioteca metropolitană București - 2011

Nicolaus Olahus a fost un cleric catolic, umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom și primat al Bisericii Catolice din Ungaria, regent al Ungariei și apoi guvernator al țării, care s-a născut la data de 10 ianuarie 1493 la Sibiu și a decedat la data de 15 ianuarie 1568 în localitatea Pojon. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Este cunoscut faptul că în anii tinereții sale, aproximativ între anii 1522 - 1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea deținând funcția de secretar-consilier la curtea regală. În 1542 Nicolaus Olahus și-a început cariera ecleziastică, devenind episcop al Diecezei de Zagreb. Două decenii mai târziu, în anul 1562, devine arhiepiscop de Esztergom și, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei. Nicolaus Olahus a înființat în anul 1561 colegiul iezuit din Trnava (Nagyszombat), ridicat de Petruș Pazmany în anul 1665 la rang de academie, instituție considerată ca fiind prima universitate modernă din Regatul Ungariei. În calitate de umanist și cărturar a întreținut o vastă corespondență cu intelectualii epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attila, redactate probabil în perioada șederii în Țările de Jos, oferă informații valoroase cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei.

Erasmus (Desiderius) din Rotterdam (născut 1466, 1467, 1468 sau 1469 şi decedat 1536) a fost un teolog și erudit olandez, unul din cei mai însemnați umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranţă religioasă.

Biblioteca Metropolitană București, prescurtat BMB, este rețeaua de biblioteci publice din municipiul București. Misiunea ei este de a facilita accesul gratuit și nediscriminatoriu la drepturile culturale fundamentale, servind ca un centru comunitar care susține activ informarea, cercetarea, educația și recreerea locuitorilor din București și județul Ilfov și care contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor prin oferta ei inovatoare și programul integrat de servicii cu caracter public. Sediul central al acestei instituții de cultură este situat pe Strada Tache Ionescu, nr. 4, în sectorul 1. Biblioteca Metropolitană Metropolitană București este continuatoarea unei bogate tradiții de lectură publică, funcționând de-a lungul timpului în diferite localuri și sub diferite denumiri:

În 1935, Primăria Municipiului București reînființează Biblioteca Municipiului București, instituție care funcționează până în prezent.
În 1949-1957, Biblioteca Centrală București și, ulterior, între 1957 – 1968, Biblioteca Orășenească Mihail Sadoveanu, a jucat rolul de coordonator metodologic pentru bibliotecile raionale din municipiul București;
În 1969, Biblioteca Municipală Mihail Sadoveanu, după reorganizarea administrativă a Bucureștilor, a centralizat principalele servicii, iar bibliotecile raionale au devenit filiale ale Bibliotecii Municipale;
În 2002, potrivit Legii bibliotecilor a fost înființată Biblioteca Metropolitană București, succesoare a Bibliotecii Municipale Mihail Sadoveanu.
Biblioteca Metropolitană București deține: 1011506 cărți, 19748 CD-uri, 6835 DVD-uri, 7693 jocuri, 41326 presă și oferă următoarele servicii:
Îndrumare și orientare în filială și rețeaua BibMet;
Împrumut / restituire la / de la domiciliu a documentelor de bibliotecă, pe diverse tipuri de suport, deținute în colecții;
Lectură la sală; scanarea parțială a unor documente din fondul bibliotecii; consultarea abonamentelor presă;
Rezervarea documentelor și prelungirea termenului de împrumut al documentelor prin catalogul electronic, telefonic sau prin e-mail;
Acces gratuit la Internet prin Wi-fi si la calculatoare pentru public;
Acces la catalogul electronic și la Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Al XXI-lea congres internațional de medicină și farmacie militară

București 22 - 23 mai 1973

I - 1921 - Bruxelles; II - 1923 - Roma; III - 1925 - Paris;

IV - 1927 - Varșovia; V - 1929 - Londra; VI - 1931 - Haga;

VII - 1933 - Madrid; VIII - 1935 - Bruxelles; IX - 1937 - București;

X - 1939 - Washington; XI - 1947 - Basel; XII - 1949 - Mexic;

XIII - 1951 - Paris; XIV - 1954 - Luxemburg; XV - 1957 - Belgrad;

XVI - 1960 - Teheran; XVII - 1963 - Caracas; XVIII - 1966 - Bangkok;

XIX - 1969 - Dublin; XX - 1971 - Bruxelles

Când vine vorba despre medicii militari, cele mai bune cuvinte pentru a-i descrie sunt eroism, curaj, și dragoste pentru patrie. Doctorii care aleg să practice medicina militară se supun unor anumite riscuri mai greu de întâlnit în ramurile comune ale medicinei, mai ales dacă aleg să urmeze drumul frontului. În cinstea activității pe care acești doctori o săvârșesc pentru patrie, dar și pentru cei interesați să urmeze această cale, veți afla în continuare cele mai frumoase și utile lucruri despre medicina militară. Una dintre cele mai frumoase părți ale medicinei militare este reprezentată de tipologia oamenilor alături de care urmează să lucrezi. Această tipologie este caracterizată de oameni onești, curajoși, eroi, care aleg să pună binele patriei peste binele personal. Medicii militari sunt pregătiți pentru situații de criză, pentru a lua decizii pe ultima sută de metri și de foarte multe ori, sunt nevoiți să improvizeze pentru a salva situația, ceea ce contribuie la definiția termenului de eroi, care îi caracterizează. În domeniul militar, indiferent de funcția pe care o vei ocupa, se formează o legătură cu oamenii alături de care servești, atât superiori, cât și camarazi sau de rang inferior. În calitate de medic militar, acesta interacționează cu toate persoanele din secție, formând legături cu toată lumea. Prin urmare, se formează un sentiment de unitate, de „toți pentru unul și unul pentru toți”, care se regăsește cu greu în alt domeniu medical. Acest sentiment se formează din timpul facultății – studenții sunt învățați despre colaborare, lucrul în echipă și importanța acestui aspect pentru a face o treabă eficientă în cele din urmă. Diferența dintre medicina generală și medicina militară constă în pregătirea fizică de care ai parte. În ceea ce privește programa materiilor, aceasta este similară sau aproape identică. Totuși, în cazul medicinei militare, pregătirea militară și convocarea de la sfârșitul anului universitar reprezintă un plus. Datorită regimului militar, studenții care aleg această ramură sunt învățați să se descurce pe cont propriu mult mai rapid și mai eficient, să se organizeze eficient și să își dezvolte abilitățile fizice. Medicina militară este plină de surprize. Deși multitudinea și varietatea problemelor cu care te poți confrunta nu reprezintă un aspect frumos pentru mulți, pentru dezvoltarea pe plan profesional este chiar un criteriu benefic și apreciat de multe cadre medicale ce au trecut prin aceste lucruri. În cazul în care este vorba despre practicarea medicinei militare pe front, te poți confrunta cu probleme banale, de la toxiinfecții alimentare și răceli, până la cazuri grave, ca epidemii de boli contagioase, plăgi împușcate sau accidentări care necesită intervenții chirurgicale. Medicina militară presupune condiții speciale față de cea generală și deși lucrurile învățate în mare sunt similare, există câteva aspecte diferite. Modul de acțiune este diferit pe front față de un cabinet medical, atât în ceea ce privește mediul, cât și condițiile și elementele la care ai acces. Un exemplu elocvent este domeniul ortopediei – în cazul medicinei militare se face ortopedie de campanie. Rănile pe care le au soldații de pe front nu sunt curate și pot conține urme de armament (glonț, grenadă, proiectil etc.), acestea fiind responsabile de contaminarea rănii. Prin urmare, medicii militari sunt învățați să abordeze altfel problema, să improvizeze și să se folosească de ceea ce au la îndemână pentru a salva o situație. Aceste lucruri sunt extrem de folositoare și în viața de zi cu zi, mai ales dacă medicul este de față în cazul unui accident grav.

Monumentul Eroilor Sanitari, operă a sculptorului italian Raffaello Romaneli, se află în Piața Operei din București. Monumentul a fost înălțat în anul 1932, în timpul mandatului primarului Dem. I. Dobrescu și este închinat memoriei medicilor, sanitarilor, surorilor voluntare care au salvat vieți pe fronturile primului război mondial. Soclul din marmură, format din trepte înalte suprapuse, prezintă la al treilea nivel un brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe câmpul de luptă sau în sălile spitalelor de campanie.

Pe latura principală, personajul feminin central, o femeie în uniformă de soră de caritate. De pe această a treia treaptă a postamentului pornesc 4 coloane care susțin un platou din aceeași marmură alb-gălbuie, platou purtător al unui grup statuar, de bronz, cu 3 personaje: un erou căzut, gol, copleșit de suferință, un personaj feminin simbolic, purtând o sabie și o cunună, și un ostaș sanitar care așteaptă să primească pe frunte însemnul gloriei cucerite în luptă. Brâul cu altoreliefuri care înconjoară pe cele 4 laturi soclul surprinde scene din activitatea personalului sanitar pe front sau în spitalele de campanie - brancardieri pe câmpul de luptă adună răniți; un grup de chirurgi militari operând; un sanitar care dă unui soldat rănit să bea apă; o soră de caritate pansează un rănit; un spital de campanie. Pe unul din panourile basorelief de bronz de pe monument sunt reprezentați Regina Maria ca soră sanitară, Prințul Nicolae al României în uniformă de cadet și Principesa Elisabeta de România, asemenea ca soră sanitară.

Basorelieful prezintă o scenă din anul 1917, în una din cele mai grele perioade ale Primului Război Mondial pentru România, când suportul moral al familiei regale și munca în vizitele în spitalele de campanie ale Reginei Maria și ale copiilor ei au fost esențiale pentru menținerea moralului în acele zile de cumpănă.

Basoreliefurile au supraviețuit comunismului deoarece nu sunt menționate nume pe ele, iar oficialii comuniști au crezut că sunt o scenă generală de război, lăsându-le la locul lor. Pe fațada principală a piedestalului, pe o placă din travertin este inscripționat cu litere în relief: "EROILOR SANITARI - 1916 -1920". Construirea primului tronson al metroului bucureștean a necesitat demontarea monumentului, acesta fiind apoi refăcut în anul 1981 și amplasat pe același loc și în forma sa inițială.

Statul Major General

In hoc signo vinces (Cu acest semn vei învinge)

14 decembrie 1859 - 1999

Direcția operații - 140 de ani

Statul Major General (S.M.G.) este structura militară de specialitate, prin care şeful Statului Major General exercită conducerea întregii structuri de forţe a Armatei României şi este investit cu competenţe specifice în domeniul militar. Considerat a fi dintotdeauna organismul superior de concepţie şi comandă al Armatei Române, Statul Major General a avut şi are, prin atribuţii legal consemnate, un rol esenţial în pregătirea armatei şi a naţiunii române pentru apărare. Sus am postat logo-ul S.M.G..

De la înfiinţare, Statul Major General/Marele Stat Major (S.M.G./M.St.M.) - organism cu activitate permanentă, subordonat Ministerului Apărării Naţionale (Ministerul de Război/Ministerul Forţelor Armate) - şi-a desfăşurat activitatea în baza legilor de organizare a acestui minister, precum şi a legilor şi regulamentelor serviciului de stat major, dovedind realism şi sobrietate în deciziile adoptate şi receptivitate la experienţele, tendinţele şi curentele moderne ale epocii istorice. Primele structuri militare cu atribuţii de stat major au apărut în anul 1831, sub denumirea de Ştabul Oştirii, al cărui şef era ajutorul domnitorului în conducerea treburilor ostăşeşti. Atribuţiile acestui organism erau „construirea şi formarea oastei, aplicarea regulamentului, administraţie, recrutare şi echipare.”

După înfăptuirea actului Unirii, în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a luat măsuri pentru crearea unui organ superior de conducere a instrucţiei ostăşeşti. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din data de 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat un Corp de stat major general al Armatei Principatelor Unite, dependent în atribuţiunile sale de ministerele de Război, existente în fiecare principat. La 6 aprilie 1877, odată cu mobilizarea armatei române, prin Înaltul Decret nr. 491, a fost înființat Marele Cartier General, cu atribuţii în conducerea operaţiunilor militare. Ca urmare a experienţei acumulate în timpul Războiului de Independenţă, prin legea din 10 iulie 1878 s-a creat un Consiliu Superior al Armatei, în compunerea căruia se afla şi un Şef al Statului Major al Armatei. Structura şi atribuţiile Marelui Stat Major au fost stabilite prin Înaltul Decret nr. 2945 din 29 noiembrie 1882, când acest organism a fost reînfiinţat. Aflat în subordinea Ministerului de Război, acesta urma a se ocupa cu „studiul chestiunilor de organizare militară, studiul şi pregătirea lucrărilor relative la război, studiul forţelor militare a diferitelor state”. Sus am postat steagul și fanionul de identificare al S.M.G.. Direcţia operaţii este structura de specialitate a Statului Major al Apărării (SMAp), în subordinea Locţiitorului pentru operaţii şi instrucţie, care sprijină echipa de comandă a SMAp în planificarea pe termen scurt şi mediu a operaţiilor strategice şi conducerea structurii de forţe. Direcţia operaţii răspunde de planificarea pe termen scurt şi mediu şi conducerea operaţiilor strategice prin efort propriu şi/sau în context aliat, de planificarea şi conducerea operaţiilor psihologice, informaţionale şi a cooperării civili-militari (CIMIC). Direcţia operaţii are în responsabilitate sprijinul operaţiilor strategice prin implementarea concepţiei privind comanda şi controlul, gestionarea capacităţii de luptă a forţelor din compunerea Armatei României, protecţia forţei, managementul ţintelor, sprijinul de geniu, EOD şi CIED, apărare antiaeriană şi antirachetă şi sprijin comunicare strategică. Direcţia operaţii coordonează, la nivel strategic, participarea forţelor Armatei României la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional. Toate microstructurile din compunerea Direcţiei operaţii elaborează doctrinele, manualele, regulamentele şi instrucţiunile specifice domeniului operaţii.Direcţia operaţii este organizată pe servicii şi birouri care îndeplinesc atribuţii conform domeniilor de responsabilitate ale direcţiei, astfel:

Serviciul planuri strategice;
Serviciul operaţii strategice;
Serviciul operaţii neconvenţionale;
Serviciul sprijin operaţii strategice
Biroul pregătirea operativă a teritoriului pentru apărare;
Biroul coordonare executivă şi registratură.

Placheta - Dinamo - D

Clubul sportiv Dinamo București

Cupa congresului - Locul II - ciclism

Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din capitală, fondat 1948, şi este împărţit în mai multe departamente sau discipline sportive. Palmaresul general al clubului se prezintă astfel:
JOCURILE OLIMPICE (1956 - 2008)
- 122 medalii (35 aur, 38 argint, 49 bronz)
CAMPIONATE MONDIALE
- 797 medalii ( 243 aur, 260 argint, 294 bronz )
CAMPIONATE EUROPENE
- 880 medalii ( 248 aur, 301 argint, 331 bronz )
CAMPIONATE BALCANICE
- 3675 medalii ( 1254 aur, 1567 argint, 854 bronz )
JOCURI MONDIALE UNIVERSITARE
- 179 medalii (70 aur)
CUPA CAMPIONILOR EUROPENI
- 9 locuri I ( 3 volei masculin, 1 handbal, 1 rugby, 3 scrimă , 1 tenis )
- 5 locuri II (scrimă)
- 1 loc III (scrima)
CUPA CUPELOR
- 1 loc I (volei masculin)
RECORDURI OLIMPICE : 5
RECORDURI MONDIALE : 4
RECORDURI NAŢIONALE : 2632
TITLURI DE CAMPIONI NAŢIONALI : 10751

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (F.S.S.R.).

Mărturie de botez - Comuna București - Patria și dreptul meu

Comuna București a turnat această mărturie

spre amintirea botezului Principelui Carol

17 / 29 octombrie 1898

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul. Mărturia de botez de mai sus face referire la botezul Principelui Carol, viitorul Rege al României, intrat în istorie cu numele Carol al II-lea al României. El s-a născut la Sinaia în data 15 octombrie 1893 și a decedat la data de 4 aprilie 1953 la Estoril, Portugalia, fiind primul primul născut al regelui Ferdinand al României și al soției sale, Regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzolern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern - Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată.