Epaminonda's Blog.....: PENAFIEL

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea portugheză PENAFIEL, din vremuri

diferite, câteva vechi trimiteri poștale ilustrate, o insignă,

o monedă și o acțiune financiară locale.

Bulevardul Pedro Guedes

Bulevardul Egas Moniz

Pod peste râul Douro

Sanctuarul Sameiro

Catedrala Milostivirii

Fațada catedralei

Piața centrală

Spitalul

Podul Entre os Rios

Castelul spaniol

Gara

Mormântul Sfântului Marta

Trimiteri poștale

Vederi generale

Insignă locală

Monedă locală

O acțiune locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAUNTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_______xxx______

CÂTEVA

INSIGNE ȘI JETOANE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Jetonul - 1 leu - Închisoarea Tg.- Ocna

Acest jeton este opera gravorului român Carniol - Fiul

Jetonul de mai sus a circulat în interiorul Închisori din orașul Târgu Ocna, județul Bacău și era un fel de recompensă pe care o primeau deținuții cu un comportament regulamentar în contul muncii depuse în atelierele închisorii sau în afara acesteia.

Jetoanele au aversul identic: o inscripție centrală pe două rânduri “ÎNCHISOAREA / TG.-OCNA”; în partea de jos circular este inscripționat numele gravorului: “CARNIOL”, urmat de un ornament format dintr-o stea cu cinci colțuri și litera “F” în interior, apoi inscripția: “FIUL”. Pe revers este trecută valoarea nominală în interiorul unui cerc perlat exterior. Până în prezent se cunosc trei valori nominale (1, 5 și 10 lei). Aceste jetoane sunt confecționate din alamă și au diametrul de 22 milimetri.

Prin ofisul domnesc nr. 46/3 iulie 1851 domnitorul Grigore Alexandru Ghica ia decizia înființării unui penitenciar de muncă silnică în mahalaua Văleni din Târgu Ocna, care sa aibă în componență o manufactură, unde să se lucreze “pânzării, frânghii, ciubotării și fierării”, și un paraclis. Scopul penitenciarului era de a adăposti și trata deținuții condamnați la ocnă, care până atunci au trăit într-o stare de sălbăticie în fundul ocnei, așa cum avea să constate însuși domnitorul în urma unei vizite efectuate aici în același an. Închisoarea a avut 12 camere în care încăpeau 25-30 de condamnați.

Aici își ispășeau pedeapsa deținuți de drept comun, criminali și tâlhari, ziua muncind în ocnă iar noapte odihnindu-se în închisoare. În anul 1907 zeci de răsculați au fost închiși la Tg.Ocna, pentru ca după 1930 să fie aduși și deținuți comuniști. După 23 august 1944 aici au fost depuși și deținuți contrarevoluționari și chiar și femei. În urma unui control medical efectuat în anul 1931 de generalul dr. Romanescu s-a constatat că majoritatea condamnaților erau grav bolnavi de tuberculoză și s-a decis oprirea muncii la ocnă și transformarea închisorii în spital TBC. În perioada 1936 – 1939 s-a construit o clădire nouă cu profil de sanatoriu TBC având 3 nivele. Ulterior s-a trecut treptat la demolarea vechii închisori.
(Sursa NET – Dorel Bălăiță, Carpatica XLV)

Jetonul - A.S. Cazinoul Slănic Moldova - 1000

Una din clădirile emblematice ale stațiunii Slănic Moldova a fost și încã mai

este Cazinoul. „Noul Casin, un adevãrat monument de artã, pentru prima oarã pus în exploatare în aceastã stagiune, poate rivaliza cu tot ce s-a fãcut mai de gust și mai luxos în acest gen; mobilat cu deosebit lux și îngrijire, în stejar masiv și pluș, cuprinde vaste sãli de mâncare, café, cofetãrie, salon de lecturã, conversație și corespondențã, piane, jocuri de distracție, precum și o salã cu douã biliarde aduse din renumita fabricã Iassinte din Lion. Pe lângã acestea mai este o splendidã salã de teatru, încãpãtoare de 500 persoane, care rivalizeazã cu sala Teatrului Național Iași și care e proiectatã a fi iluminatã electric ca întreaga clãdire”, scria ziarul Epoca în ediția din 26 iulie 1897 la puțin timp dupã inaugurarea cazinoului. Cazinoul, o clãdire în stil baroc cu elemente de stil vechi românesc, a fost construit începând cu anul 1894 și i-a avut ca arhitecți pe George P. Sterian și H. Rick din Iași. Clãdirea are douã niveluri și este prevãzutã în laterale cu douã turnuri zvelte și pavilioane terasã cu ornamente sculptate în lemn. Inițiativa ridicãrii cazinoului a avut-o N. Ghica-Budești, efor al Epitropiei Sf. Spiridon. Amplasat în centrul stațiunii, cazinoul a fost conceput „într-o arhitecturã desfãșuratã în lungul terasei de pe malul apei, ea pune în evidențã, în axa compoziției, sala mare polivalentã cu un spațiu pe douã niveluri: la primul nivel, intrãrile, iar la al doilea, arcade corespunzãtoare balcoanelor. O scarã monumentalã în douã rampe leagã cele douã vestibuluri care preced intrarea în salã și, respectiv, la balcoane. De o parte și de alta a sãlii mari, separate prin douã spații interioare deschise, se detașeazã sãlile mici – pentru biliard, lectură și conversații – legate cu corpul principal al sãlii de spectacole prin portice larg dimensionate, cu stâlpi de lemn, terminate cu chioșcuri poligonale, deschise toate spre valea Slãnicului. Formele foarte variate ale elementelor arhitecturale imprimã ansamblului caracterul unei arhitecturi eclectice rigid compuse în jurul unor cãutate axe de simetrie. În peisajul Slãnicului Moldovei, G. Sterian nu uitã sã introducã între aceste forme, turlele bulboane de la Secu și Dobrovãț, întâlnite și la alte biserici ale mânãstirilor moldovene. Lemnul porticelor, foișoarelor, streșinilor, turlelor, înlesnește alcãtuirea unui ansamblu integrat în natura înconjurãtoare, mai cu seamã azi, când o vegetație bogatã întrerupe și puncteazã fericit desfãșurarea frontului întregii construcții” – scria același ziar. În anul 1898, Cazinoul Regal din Slãnic Moldova era în administrarea unei societãți franceze, care pentru a atrage turiștii și în perioada de sfârșit de sezon oferea reduceri considerabile la mâncare, cazare și transport de la Tg. Ocna pânã stațiune. Mai jos admiri un anunț edificator în acest sens, apărut în ziarul vremii – Epoca.

Celebritatea stațiunii moldave și a cazinoului sãu le era cunoscutã și românilor de peste Carpați. Astfel, în ziarul „Tribuna” ce apãrea la Arad la începutul secolului al XX –lea, se preciza cã: Slãnicul este cunoscut ca stațiunea balnearã cea mai mondenã din țarã, este Aix-les-Bains al României; la Slãnic își dã întâlnire toatã lumea elegantã și aleasã, care dorește sã petreacã agreabil timpul de vacanțã. Între distracții putem cita Casinul Regal monumental, în care este cercul, sala de biliard, sala de conversație separate pentru doamne și domni, cãișori, cabinet de lecturã cu jurnale strãine și române; apoi magnifica salã de teatru, unde se dau reprezentații teatrale, concerte,baluri, conferințe, matinee literare și artistice etc. În data de 18 decembrie 1924 s-a înființat “Societatea Anonimã pentru Exploatarea de Stațiuni Balneare și Climatice” cu sediul în București, ce includea și Cazinoul din Slănic Moldova. Într-o monografie a localitãții, apãrutã în anul 1934, cazinoul din Slãnic Moldova este prezentat ca principalul loc de distracție al stațiunii: „Cazinoul e clãdirea, în care pulseazã viața stațiunii de dimineața și pânã noaptea târziu, acesta fiind unul dintre locurile de distracție ale vizitatorilor”. În anul 1936 medicul balneolog oficial al sta’iunii Slãnic Moldova scria în presa vremii despre atmosfera de la cazinou: „Casinoul dispune de jazuri excelente, ale cãror tangouri languroase seara, le savureazã tineretul dansator, cu multã plãcere. Mai multe cofetãrii, cu înghețate proaspete, prãjituri delicioase și cu bãuturi rãcoritoare, adãpostesc vizitatorii în zilele calde de varã”.

Astãzi, de gloria de altãdatã a cazinoului amintesc și niște piese, unele aidoma unor monede, ținute în mâini și folosite de pãtimașii jocurilor

de noroc veniți sã se relaxeze în acest „colț de rai”. Aceste jetoane de
cazinou, devenite documente istorice, se mai gãsesc în coleciile câtorva
pasionați de numismaticã. Toate jetoanele care s-au utilizat în cadrul cazinoului din Slãnic Moldova, pãstrate prin diverse colecții particulare, sunt din material plastic de diverse culori. Toate jetoanele prezintã aceeași inscripție: pe avers într-un chenar lat: „CASINOUL SLANIC-MOLDOVA” iar în centru literele: „A.S.”. Pe cealaltã fațã în interiorul unui chenar lat într-un câmp cu striuri verticale, este inscripționatã valoarea nominalã. Pânã în prezent sunt cunoscute jetoane în diferite culori: de 30 (diametrul 33 mm), de 100 (diametrul 39 mm). Piesa de 500 are dimensiunile 40/67 mm este confecționată din plastic roz, cea de 1000 – din plastic albastru și cea de 5000 – din plastic bej.

În anii ’70 ai secolului al XX-lea , Complexul „Cazinou” adãpostea Casa
de culturã și clubul, biblioteca orãșeneascã, cinematograful „9 Mai”, braseria „Casino” și pensiunea „Casino”. Între anii 1986-1989 cazinoul a fost restaurat, redându-i-se forma iniþialã și a fost amenajat ca edificiu cultural educativ. Cazinoul a fost inclus în patrimoniul cultural cu valoare naționalã și așteaptã o viitoare renovare. (Sursa NET – Dorel Bălăiță, Carpica XLVI)

Jetonul - 1 lei Cafe Bursa - Avram Țiperman - Bacău

Jetonul de mai sus a fost emis de Avram Țiperman, patronul cafenelei “Cafe Bursa” din orașul Bacău, înființată pe la începutul secolului al XX-lea. Jetonul este confecționat din zinc, are forma rotundă cu diametrul de 21,5 mm. Pe avers în interiorul unui cerc perlat exterior, circular în partea de sus este aplicată inscripția: “CAFE BURSA” iar ]n partea de jos tot arcuit: “BACĂU”. Central pe două rânduri este aplicată inscripția: “AVRAM ȚIPERMAN”. Pe revers, în interiorul unui cerc perlat exterior este inscripșionată valoarea nominală: “1 LEU”.

Aceste jeton a fost dat mai mult ca sigur ca rest clienților care îl putea utiliza când mai treceau pragul cafenelei. Era o modalitate de fidelizare a clinților, dar și de publicitate, cunoscută și utilizată și de către alți comercianți în decursul vremii. Cafeneaua Cafe – Bursa a fost inaugurată în data de 26 februarie 1911. Aici se citea presă, se juca table, biliard sau șah și se conversa. Cafeneaua avea mese și pe trotuar. Patronul cafenelei era Avram Țiperman, cetățean român de origine evreiască, născut în data de 15 august 1882 în satul Plopana, din județul Tutoava, Era familist, funcționar comercial, mai bine zis cenzor al Băncii de Credit Mărunt din Bacău, Strada 10 Mai. nr. 4. Cafeneau Cafe – Bursa era situată foarte central, pe Strada Piatra, devenită ulterior Strada Centrală și mai apoi Strada Regele Ferdinand. Pentru edificare completă precizez că această cafenea se afla în fața actualului Teatru Municipal „George Bacovia”.

(Sursa NET – Dorel Bălăiță, Carpica XLIII)

Jetonul - Berărie Grivel - Gut fur 20 pfening

În anul 1867 doi etnici germani Carol și Frantz Haintz au înființat o fabrică de bere în sudul orașului Bacău, pe un teren cumpărat de la N. Drăgoianu. În zilele noastre acest teren corespunde Parcului Cancicov, zona de la intrarea principală până la restaurant și până la clădirea administrativă a Spitalului Județean. În anul 1877 fabrica avea doi lucrători și producea circa 1370 vedre de bere. Berea însă nu prea le plăcea localnicilor în schimb făceau drojdie bună pentru plămădit cozonaci. În anul 1890 fabrica este cumpărată de elvețianul Felix Grivel, locuitor al comunei Răcăciuni, o modernizează obținând o bere foarte apreciată de consumatori. În anul 1902 fabrica a fost preluată de fiul acestuia August Grivel. În anul 1903, la expoziția “Asociației Române pentru înaintarea și răspândirea științelor” fabrica a fost premiată cu medalia de argint. În anul 1916 fabrica a fost cumpărată de bucureșteanul T. Rădulescu, care în anul 1919 a vândut-o lui Osias Herșcoviciu, funcționând sub numele „Wally”. În anul 1923 fabrica a fost cumpărată de Matei Fodor, Mihai Fodor și Matei Netto, pentru ca în anul 1926 să fie distrusă complet de un incendiu. Până în prezent se cunosc doar două valori ale acestui jeton având inscripție românească pe avers și germană pe revers. Aici se prezintă piesa de 20 pfenig, ea este confecționată din alamă și are forma rotundă. Aversul prezintă într-un cerc perlat exterior, pe două rânduri inscripția: “BERĂRIE / GRIVEL”, iar în partea de jos au fost ștanțate mai tâziu literele “C” și “V”. Pe revers în interiorul unui cerc perlat exterior se află inscripționat: în partea de sus, circular, în limba germană – “GUT FUR” (bun pentru), iar în partea centrală este înscrisă valoarea nominală încadrată de două steluțe cu cinci colțuri.

Gala învățământului băcăuan

Primăria municipiului Bacău

Municipiul Bacău se mândrește cu o rețea de învățământ dezvoltată, care acoperă întregul plan educațional, de la grădinițe, școli, licee cu o îndelungată tradiție, până la universități. Bacăul se mândrește cu două universități (Universitatea „Vasile Alecsandri” și Universitatea „George Bacovia” și mai multe instituții liceale precum: Colegiile Naționale “Gheorghe Vrânceanu” și “Ferdinand I”, Colegiul Național Pedagogic “Ștefan cel Mare”, Colegiul Național Catolic “Sfântu Iosif”, Colegiile “Henri Coandă” și “Mihai Eminescu”, Colegiul Economic “Ion Ghica”, Colegiul Tehnic de Comunicații “Nicolae Vasilescu-Karpen”, Colegiile Tehnice “Anghel Saligny” și “Dimitrie Mangeron”, Colegiul Național de Artă “George Apostu”, Grupul Școlar de Ecologie și Protecția Mediului “Grigore Antipa” și Grupurile Școlare “Grigore Tăbăcaru”, “Grigore Moisil” și “Petru Rareș”.

Insigna - Stema Bacău

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite.

Biserica Precista

Hotelul și Restaurantul Bistrița

Catedrala Sfântul Nicolae

Grădina Publică

Maternitatea

Bustul lui Vasile Alecsandri

Vedere din centru

Biserica armeană

Liceul Principele Ferdinand

Primăria veche

Biserica catolică

Hotelul Athene Palace și Teatrul Mărăști

Palatul municipal

Biblioteca județeană

Fațada Manea

Camera de comerț

Gara

Casa memorială George Bacovia

Casa de cultură

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.