Epaminonda's Blog.....: GLOGOW

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din orașul polonez GLOGOW, denumire germană

GLOGAU, voievodatul SILEZIA, din vremuri diferite, câteva

vechi trimiteri poștale ilustrate, un timbru judiciar, o insignă,

o medalie și o monedă locale.

Zidul orașului

Biserica Sfântul Nicolae

Monumentul Apărarea orașului în anul 1109

Castelul ducilor

Piața

Strada Wilhelm

Pod peste Oder

Piața Friedrich

Școala superioară

Palatul Justiției

Școala reală

Sinagoga

Grupul statuar

Strada Wingen

Gara

Strada Hohenzollern

Gimnaziul evanghelic

Biserica gotică

Monumentul

Strada Oder

Biserica Corpus Cristi

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Insignă - locală

Timbru judiciar local

Monedă locală

Medalie locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

_______xxx_______

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna sportivă - Fotbal club Bihor

FC Bihor este un club de fotbal din Oradea, România. Fondat în anul 1958, FC Bihor este urmașul unui club mult mai titrat, C A Oradea înființat în anul 1910. FC Bihor este una dintre puținele echipe din lume care a câștigat campionatul în două țari diferite, atât în România cât și în Ungaria. Sus am postat două logo-uri ale FC Bihor. FC Bihor s-a înființat în anul 1958, numindu-se atunci Crișul. A activat în campionatul regional până în anul 1960 când, a fuzionat cu echipa fabricii de încălțăminte Solidaritatea și a promovat în Divizia B. În sezonul 1961 – 1962 echipa își schimbă numele în A.S.A. Crișul și termină campionatul pe locul 12. Anul următor ocupă locul 1 și promovează în Divizia A. După trei ani în prima divizie retrogradează, iar în 1968, în urma unui turneu de baraj organizat la Timișoara, se întoarce în primul eșalon. Joacă doi ani în Divizia A și apoi retrogradează, dar revine în sezonul următor. În anul 1972 orădenii se întorc în Divizia B și își schimbă numele în FC Bihor. După două locuri 2, obținute în edițiile de campionat 1972 – 73 și 1973-74, la sfârșitul anului competițional 1974-75 promovează din nou. Echipa reușește să se mențină în Divizia A timp de cinci ani după care, în 1979, retrogradează. Sub conducerea antrenorului Gheorghe Staicu, FC Bihor se întoarce în primul eșalon, unde ocupă un loc 7 la finele sezonului 1983-84. În 1986 echipa retrogradează iar în 1988 se întoarce în prima ligă. În turul sezonului 1989 - 90 FC Bihor a avut un parcurs bun, încheind prima parte a campionatului pe un onorant loc 5. După un retur foarte slab, echipa orădeană a terminat campionatul pe locul 10, iar în sezonul următor a retrogradat. Joacă în Divizia B până în 1996 când retrogradează în Divizia C. Sezonul 1997 - 98 a consfințit revenirea FC Bihor în Divizia B.

În sezonul 2000 – 01 clubul a fost preluat de omul de afaceri bihorean Marius Vizer iar echipa condusă de antrenorul Ioan Andone a terminat campionatul pe locul 4. În sezonul 2002 – 2003 FC Oradea a ocupat locul 2, obținând dreptul de a juca un meci de baraj pentru promovare, cu Oțelul Galați, promovând în Divizia A. După numai un sezon, echipa se întoarce în Divizia B și tot așa. Se poate vedea că echipa a avut o valoare inferioară în Divizia A și superioară în Divizia B, astfel că ea pendulat între cele două eșaloane. În data de 12 ianuarie 2016 clubul s-a desființat în lipsa susținerii financiare. Echipamentul tradițional de joc al clubului a fost: tricou și jambiere roșii, șort negru în meciurile de acasă și complet alb în deplasare. Echipa și-a jucat meciurile de acasă pe Stadionul Iuliu Bodola.

Capacitatea stadionului este de 22.500 pe băncuțe, dintre care 9576 scaune montate. Construit în 1924, Stadionul Municipal a avut întotdeauna un farmec aparte, fiind un stadion de tip britanic - doar pentru fotbal, fără pistă de atletism. Tribunele ajung foarte aproape de gazon, lucru care creează o presiune foarte mare asupra adversarilor, suporterii orădeni fiind cunoscuți pentru ardoarea cu care își încurajează echipa în meciurile tensionate.

Insigna - Uzina chimică Sinteza Oradea

Societatea comerciala Sinteza S.A. a fost fondată în anul 1945, prin fuziunea a trei societati chimice existente în Oradea: Societatea anonima “Aurora”, înființată în anul 1905, Întreprinderea chimico-farmaceutică “Vesta”, înființată în anul 1922 și Fabrica “Fii lui A.Zankl”, rezultând o noua societate sub titulatura de Vesta- fabrica chimico-farmaceutica, intreprindere industriala de stat. In anul 1956, Intreprinderea “Vesta” este inregistrata sub denumirea de " Fabrica Chimica “Sinteza” Oradea. In baza Legii 15/1990 si a HG 1213/1990 are loc transformarea Intreprinderii chimice Sinteza in societatea comerciala pe actiuni Sinteza Oradea. Obiectul de activitate a societății îl constituie obtinerea de pigmenti anorganici, lacuri si vopsele, produse farmaceutice, pesticide, oxigen tehnic si medical, ambalaje metalice si din hartie. Societatea a dat in locatie de gestiune si chirie toate sectiile de productie, locatie constituita intre SC Sinteza SA ca detinatoare de patrimoniu si 6 societati pe actiuni, respectiv 2 SRL alcatuite din fostii salariati ai fiecareia dintre diviziile de productie. Sus am postat logo-ul societății comerciale Sinteza SA Oradea.

Expoziția școlii de ucenici industriali Oradea

Produsul medalistic de mai sus este nedatat și are o singură față, fiind opera gravorului Mihail Kara. Medalia s-a realizat în amintirea Expoziției Școlii de ucenici industriali din Oradea. În câmpul medaliei este reprezentat un muncitor, nu înțeleg de ce nud, lucrând cu ciocanul la nicovală, cu o rămurea de laur în mâna stângă. În fundal se distinge silueta unei clădiri industriale și coșul de fum. În partea de jos a medaliei, în exergă, pe trei rânduri, este aplicat legenda: ”EXPOZIȚIA ȘCOALEI DE UCENICI / INDUSTRIALI DIN / ORADEA”.

Insigna sportivă - Metalul Salonta

Metalul Salonta, denumire actuală Clubul Sportiv Municipal Olimpia Salonta, este un club românesc de fotbal profesionist cu sediul în Salonta, Strada Republicii, nr. 92, ce joacă în Liga a V-a. Clubul a fost fondat în anul 1911 sub numele Nagyszalontai SC (în limba română: CS Salonta) pe vremea când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei. De-a lungul anilor, echipa din cel de-al doilea oraș al județului Bihor a avut mai multe nume precum: SC, CS, CSM, Steaua Roșie, Stăruința, Recolta, Metalul și în prezent Olimpia, dar indiferent de nume, clubul a devenit o prezență regulată a Liga a 3-a și a 4-a a fotbalului autohton. Cea mai bună perioadă din istoria clubului a fost în anii 60 și 70, când Olimpia, numită la acea vreme Steaua Roșie, Metalul și în cea mai mare parte Recolta au jucat 17 sezoane consecutive în Liga III. În anii 80, echipa avea un traseu oscilant, călătorind între Liga III și Liga IV, dar la sfârșitul anilor 1984–85, Recolta a obținut cel mai bun rezultat din lunga sa istorie, locul 2 în Liga III la doar 4 puncte în spatele Înfrățirii. Oradea. În anul 1988, Recolta a retrogradat din nou în Liga IV, fiind subiectul unui proces de rebranding, numele echipei a fost schimbat în Olimpia și culorile au fost schimbate, de asemenea, de la verde și galben la alb și albastru. În anii 90, echipa a avut câteva apariții izolate în Liga III, dar fără performanțe importante. La sfârșitul sezonului 2003-04, echipa a promovat înapoi în Liga III după patru ani, dar echipa a fost desființată din cauza înființării echipei Liberty Salonta, club deținut de omul de afaceri român Marius Vizer, care a cumpărat și stadionul timp de 99 de ani și un loc direct în Liga II de la CSM Medgidia. Vizer a construit o academie puternică de fotbal și a modernizat stadionul gestionând atunci cea mai bună perioadă din istoria fotbalului de la Salonta, inclusiv promovarea în Liga I la sfârșitul sezonului 2005-06, dar Liberty nu a jucat niciodată acolo, după ce locul a fost vândut echipei UTA Arad. În 2009, Vizer a renunțat la Liberty, iar echipa de seniori a fost mutată la Pomezeu. În anul 2013, academia de fotbal a fost, de asemenea, dizolvată și oamenii au început să-și întoarcă fața din nou către vechea Olimpia, lucru care a dat o reîmprospătare clubului care a promovat înapoi în Liga IV la sfârșitul sezonului 2012-13. Echipa s-a mutat înapoi la casa inițială, Stadionul Municipal, după 9 ani pe Stadionul Olimpia, un stadion fără tribune și un teren prost. Obiectivul principal al clubului este astăzi creșterea jucătorilor tineri și descoperirea de noi talente.

Salonta, în limba maghiară – Nagyszalonta sau Szalonta, este un municipiu din județul Bihor, situat în sud-vestul județului, la frontiera cu Ungaria, la o depărtare de 39 de kilometri de municipiul Oradea pe drumul E 671. Municipiul se întinde în Câmpia Salontei, străbătut de pârâul Culișer și deține resurse de apă termală neexploatate. Prima atestare documentară a localității Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta". Deoarece orașul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniți din Transilvania cu cei din zona de ocupație otomană. Schimbul intens de mărfuri determina dezvoltarea rapidă a așezării și apariția micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, țesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesitățile locale și se desfac și în târgurile estice și sudice din Tinca, Beiuș, Ineu, Chișineu Criș și în târgurile din zona de ocupație otomană, la Gyula si Orosháza. La cumpăna dintre secolele XIX și XX ținutul se dezvoltă intens. În această perioadă încep lucrările de desecare a mlaștinilor, construirea liniei ferate și apar primele instituții cu caracter capitalist în industrie și comerț. De asemenea, se înregistrează un puternic aflux al populației rurale spre oraș. Dezvoltarea industriei orașului se accentuează după 1948 prin înființarea unor noi unități economice. Salonta devine astfel un oraș cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecțiilor, a pielăriei, a blănăriei și a încălțămintei precum și prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiții în zonă. În prezent, 65% din producția totală a orașului o constituie industria alimentară. Alături de acestea a apărut și s-a dezvoltat industria constructoare de mașini. La recensământul din anul 2011 orașul număra 17735 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 18074 locuitori), dintre care: români – 37,06%, maghiari – 55,64%, romi – 2,31% și restul – nedeclarată sau altă etnie. În timpurile comuniste, Salonta era renumită datorită numeroaselor fabrici, cum ar fi: Fabrica de mezeluri Salonta, Metalul Salonta, Mobila Salonta, Abatorul, etc. Actualmente, multe dintre ele sunt în pragul falimentului - sau chiar au falimentat. În prezent cea mai renumită fabrică, cunoscută la nivel național, este „Principal SA” în cadrul căreia se fabrică Salamul de Sibiu și încă 11 sortimente de salamuri uscate. În a doua jumătate a anilor 2000 începe dezvoltarea unor ramuri industriale noi pentru orașul Salonta: construcții de mașini (prin compania americana Arvin-Meritor, devenita ulterior Inteva), injecție de mase plastice (Jasz Plast, Plastech Reinert) etc. La capitolul "Recorduri mondiale" orașul se poate mândri cu cel mai mare recipient (având volumul de 5400 litri până la revărsare) în care s-a preparat cel mai mare volum de gulaș (bograci) din lume. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: Ceaunul uriaș, Turnul Ciunt - parte a cetății de odinioară, Muzeul Memorial Arany Janos, Muzeul Țăranului Român - o casă țărănească din zona Buduresei care sugerează rădăcinile locuitorilor acelui cartier, casele memoriale Arany János, Sinka István și Zilahy Lajos, parcul orașului cu statuile sale, clădirea Primăriei, bisericile urbei, Consulatul slovac sau hotelul de lângă consulat.

Primăria orașului Ștei - Județul Bihor

Ștei, în limba maghiară – Vaskohsziklás, cunoscut ca și Dr. Petru Groza sub regimul comunist, este un oraș din județul Bihor, situat pe malul drept al râului Crișu Negru. Orașul Ștei este legat de capitala județului Bihor, Oradea și de linia ferată numărul 316, la distanță de 80 km de acest municipiu Orașul este situat în sud-estul județului la o depărtare de 80 kilometri de municipiul Oradea. Ștei este un oraș care a luat naștere în anul 1956 lângă satul cu același nume. Circa 10 ani a durat exploatarea intensivă de uraniu din bazinul minier Băița care a dus la prosperitatea orașului. În orașul Ștei era concasat (măcinat) minereul de uraniu exploatat în Băița, cantitatea cea mai importantă de minereu provenind din mina "Avram Iancu", după unele surse depășind cantitatea de 300000 de tone într-o perioadă de 10 ani. La recensământul din anul 2011 orașul număra 6529 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002) , dintre care: români – 90,32%, maghiari – 2,95% și restul necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului bihorean Ștei astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,85%, romano catolici – 2,05%, penticostali – 6,14%, greco catolici – 1,13%, baptiști – 1,57% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale orașului sunt: Casa Memorială „Miron Pompiliu”; Biserica ortodoxă situată pe Strada George Enescu și Monumentul soldatului necunoscut, situat în apropierea bisericii, pe Strada George Enescu.

Insigna - Oradea

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Banca națională

Casa Poynar

Parcul milenar (libertății)

Exploatarea de var

Monumentul Imre Szacsvay

Cafeneaua Metropol

Bulevardul Ferdinand

Catedrala greco catolica Sfântul Nicolae

Facultatea de medicină

Catedrala și Palatul episcopal

Statuia regelui Ferdinand

Podul mic peste Criș

Palatul episcopal

Baroul avocaților

Palatul princiar din cetate

Gara

Palatul masonic

Teatrul

Podul Ferdinand peste Criș

Hotelul Metropol (Vulturul Negru)

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.