În
data de 8 ianuarie 2021, s-a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale cu tematica: Colectiile muzeelor dispărute,
dedicată recuperării memoriei muzeului de odinioară foarte cunoscut si apreciat
în București: Muzeul Simu. Emisiunea este compusa din 4 timbre cu valori diferite
ce abordează ca subiect principal opera de artă și ca subiecte secundare
exteriorul și interiorul Muzeului Simu. Fiecare dintre cele patru timbre ale
seriei de mărci poștale prezintă clădirea Muzeului Simu, imortalizată de un
cunoscut fotograf al timpului, Hr. Duratzo. Operele de artă care reprezinta
subiectul principal al imaginilor timbrelor sunt:
Anastase Simu, bust din marmură, realizat
de Frederic Storck în anul 1901. Acest bust se afla la loc de cinste, în
cea de-a doua sală a Muzeului. În prezent se află în colecția Muzeului
Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.
Pere, pictura ulei pe carton, reprezentând o
natură statică, de Marius Bunescu, fostul director al Muzeului Simu.
Lucrarea a fost donată chiar de către pictor în anul 1932 și expusă în cadrul
Muzeului. Astăzi opera se află în colecția Pinacotecii Bucureștiului
Marină, pictura în ulei pe placaj, de
Eugen Voinescu. Lucrarea a fost realizată în anul 1900 și achiziționată de la
artist un an mai târziu. În prezent se află în colecția Pinacotecii
Bucureștiului.
Venetia, pictura în ulei pe carton, a
pictorului Ștefan Popescu. Opera a fost realizată de artist în anul 1923
și a fost expusă de-a lungul timpului în diverse expoziţii, cel mai recent în
anul 2020, în cadrul expoziției deschise la Palatul Suțu – Muzeul Simu și
Pinacoteca București. Ştefan Popescu s-a numărat
printre cei 36 artişti români care au reprezentat România la Bienala
Internaţională de Artă de la Veneţia în anul 1924; lucrarea a fost realizată de
artist în 1923, când acesta a călătorit la Veneţia, şi reprezintă un peisaj
urban-portuar dominat de Biserica Santa Maria della Salute, monument de cult
reprezentativ al Barocului veneţian. Lucrarea lui Ştefan Popescu a fost inclusă
în 1927 în Catalogul expoziţiei retrospective a artiştilor români, pictori şi
sculptori, din ultimii 50 de ani, care a fost organizată la Ateneul Român. Pentru
pasionatii de viniete, emisiunea aduce și 10 viniete.
Acestea reprezintă opere
de arta ale familiei Simu donate statului in anul 1927 și care se regasesc in
momentul de fata in Colectia Pinacotecii Bucurestiului sau Colecția Muzeului
Nicolae Minovici, și anume:
- "Fata cu crini” de Constantin Artachino
- ”Marina” de Eugen Voinescu
- ”Veneția” de Ștefan Popescu
- ”Portret de mitropolit” de Constantin Lecca
- ”Peisaj din București” de Coca Metianu
- ”Pere” de Marius Bunescu
- ”Unirea Principatelor” de Dimitrie Paciurea, bronz
- ”Cap”, majolica policroma, copie după Giovani della Robbia
- ”Anastasie Simu”, bust de Frederic Storck
- ”Cântăreții”, majolica policroma, copie după Luca della Robbia
Anastasie Simu a fost un
academician român, doctor în științe politice și administrative, colecționar de
artă, care s-a născut la data de 25 martie 1854 la Brăila și a decedat la data
de 28 februarie 1935 în București. Părinții său au fost agricultori bogați ce
dețineau întinse moșii în diverse zone ale
țării. La 19 ani devine moștenitorul acestei averi pe când încă era elev
la Institutul Teresianum din Viena. Își ia licența în drept la Paris și
doctoratul în științe politice și administrative la Bruxelles. A fost secretar
la Legația României la Berlin, membru de onoare Academiei Române, începând cu
anul 1933 și mai târziu senator de Brăila în 3 legislaturi. După studii făcute
la Paris și Bruxelles a fost membru al „Consiliului consultativ al
artelor” și a fondat în 1910 Muzeul Simu, fiind primul colecționar de la noi
care a considerat necesar să ridice o casă de artă cu scopul de a contribui la
educația municipalității.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
________xxx________
O INSIGNĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL CLUJ
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Institutul politehnic Cluj-Napoca
Premiul III - 1987
Concursul național studențesc
T.C.M. (Tehnologia construcțiilor de mașini)
Învățământul
tehnic s-a afirmat încă de la începutul secolului XIX pe firmamentul valorilor
culturale ale municipiului Cluj-Napoca. Realizarea statului național unitar
român, la 1 decembrie 1918, a deschis perspective noi pentru învățământul de
toate gradele. La 1 februarie 1920 este înființată Școala Superioară
Industrială, noua instituție școlară trecând apoi printr-o suită de
reorganizări și devenind, în 1922, Școala de Conductori Tehnici. Era unica
școală de acest nivel în țară, cu profil electromecanic, precursoare a
Politehnicii clujene. O
altă școală cu profil tehnic, creată în anul 1920, a fost Școala de Conductori de
Lucrări Publice, cu specific de drumuri și poduri, veritabilă precursoare a
Facultății de Construcții. Școala de conductori tehnici, care s-a bucurat de un
important prestigiu în cadrul industriei românești, a fost reorganizată în 1937
ca Școala de Subingineri Electromecanici. În
anul 1947, în urma unui memoriu adresat Ministerului Educației Naționale
privind înființarea unei Politehnici la Cluj cu trei facultăți: Construcții,
Electromecanică și Silvicultură, prin prevederile Legii pentru
reforma învățământului din august 1948, s-a creat Institutul de Mecanică
din Cluj, având o facultate cu doua secții: Termotehnică și Mașini de Lucru. Creșterea
nevoii de cadre tehnice a făcut ca, în anul 1953, Institutul de Mecanică să se
transforme în Institutul Politehnic din
Cluj. După revoluția din anul 1989, învățământul superior românesc a revenit la
tradiția românească corelată cu sistemul occidental. Începând din 1992,
Institutul Politehnic și-a schimbat denumirea în Universitatea Tehnică din
Cluj-Napoca , iar din cele trei facultăți existente la momentul respectiv, prin
restructurare, s-au constituit în șapte facultăți: Automatică și Calculatoare,
Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Inginerie Electrică,
Construcții, Construcții de Mașini, Mecanică, Știința și Ingineria Materialelor
(devenită în anul 2011 Ingineria Materialelor și a Mediului), precum și
Colegiul Universitar Tehnic, Economic și de Administrație. În anul 1998,
structura Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a completat cu Facultatea de
Arhitectură și Urbanism iar în anul 2007, cu Facultatea de Instalații.
Din anul 2012, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are douăsprezece facultăți în urma fuziunii cu Universitatea de Nord din Baia-Mare care a devenit Centrul Universitar Nord din Baia-Mare având în componență Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere și Facultatea de Științe.
Din anul 2012, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are douăsprezece facultăți în urma fuziunii cu Universitatea de Nord din Baia-Mare care a devenit Centrul Universitar Nord din Baia-Mare având în componență Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere și Facultatea de Științe.
C.U.G. Cluj-Napoca - sept.1982 - Prima șarjă de oțel
(Combinatul de utilaj greu)
Combinatul de Utilaj Greu (C.U.G.) Cluj-Napoca
a fost fondat în anul 1970, când s-au pus bazele unei unități moderne de
producție pentru echipamente energetice: în special cazane cu abur, cazane de
apă caldă, cazane cu destinație specială, arzătoare, echipamente pentru
centrale termice. În
anul 1976 C.U.G. s-a extins prin construirea capacităților pentru
construcția utilajului metalurgic destinat sectoarelor calde și a turnătoriei
de fontă. În același timp s-au dezvoltat restul utilităților aferente unei
astfel de platforme industriale: stația de aer comprimat, fabrica de oxigen,
secția de sculărie, căile ferate interne, modelăria, etc. În anul
1980 a fost construită secția de utilaj tehnologic complex, forja grea,
forja ușoară, oțelăria electrică și turnătoria de oțel, inclusiv laboratorul central
de analize capabil să efectueze testări mecanice și chimice utilaje pentru
manipularea de oțel cald, cuptoare de tratament termic primar și secundar, oale
de turnare, utilaje de turnare, instalații de șablat, cilindri laminori, caje
de laminare, alte utilaje pentru liniile de turnare continuă, prese mecanice
pentru ambutisat caroserii, prese de debitat, prese hidraulice, prese de
debavurare, prese mecanice, ciocane pentru matrițare în gama 250 - 2500 tf,
etc. În anul combinatul avea 8000 de angajați. În anul 1991 CUG s-a divizat în opt societăți
diferite, pentru ca în anul 1999, o parte dintre aceste societăți să
refuzioneze sub același nume. Acest combinat este situat pe Bulevardul Muncii
la nr.18.
Avram Iancu
Campionatul național de copii, cadeți, juniori
Cluj Napoca 09 - 11.06.1995
Federația română de karate tradițional și D.A.
Kata, echipe feminin, Grupa A, loc I
Avram Iancu s-a nascut în
anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba.
Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de
nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a
nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna
iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria.
Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl
dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba,
cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele
elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel
superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia
colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar
matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor
juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul
“eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca
practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu,
adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram
Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate
de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si
obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii
sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii
nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român
majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu
Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în
ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români
semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în
prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de
indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra.
Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea
veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei
si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a
precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad
natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost
unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie,
15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de
tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a
condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins
numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament,
câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara
unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în
lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa
aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale
românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de
unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria,
în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de
nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse
vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul
1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa
primeasca o decoratie imperiala, zicând: "Natiunii sa i se dea drepturile
promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se
întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania.
În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi
petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la
Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan
Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din
fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de
oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe
prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în
cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga
gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost
condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de
oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.
Karate-dō este
o artă marțială japoneză introdusă în Japonia (și
ulterior în lume) din Okinawa în anul 1922. În limba
japoneză kara înseamnă
gol, te înseamnă mână iar dō înseamnă cale,
rezultatul fiind calea mâinii goale. În karate se utilizează
lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje,
secerări, prize, proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat
Gichin Funakoshi (1868 - 1957), fondatorul stilului Shotokan.
Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și
principiile strategice pe care le folosesc. Toate stilurile folosesc două
exercții de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu
adversari imaginari) și kumite (lupta cu adversar real). În karate
sportiv se organizează competiții de kata și de kumite. Practicantul
de karate se numește karateka.În funcție de nivelul de pregătire,
în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare,
de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de
la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de
o anumită culoare.
Armătura - Cluj Napoca
Societatea comercială Armătura S.A. a fost
înființată în anul 1884 și se ocupa cu producţia armăturilor de gaz, apă și
abur. Anii 1889, 1923 si 1934 au adus companiei distinctii
semnificative atat in plan intern cat si extern: Diploma Comemorativa a
Expozitiei Universale - Paris 1889, Diploma de Onoare si Medalia de Aur a
Expozitiei Industriale - Iasi 1923, Medalia de Aur la Expozitia Targ a
Industriei Romanesti - Bucuresti 1934. Eforturile de dezvoltare au fost
rasplatite in anul 1934 cu Brevetul Regal de Inventie pentru "Robinetul cu
inchidere prin bila", o inovatie mondiala in domeniu. Între anii 1949 și 1960, a fost singurul producător de armături
pentru instalații sanitare din România. Incepand cu anul 1970,
compania a dezvoltat relatii comerciale cu parteneri din Europa, America si
Asia. În anul 1991, Armătura s-a înregistrat ca societate pe acţiuni,
iar în 1996 a încheiat procesul de privatizare. Din anul 2004, principalul
acţionar devine Herz Armaturen Austria. În 2010, societatea împrumută 5 mil.
euro de la compania austriacă Herz Armaturen Viena pentru achitarea datoriilor
şi pentru finanţarea activităţii industriale. În 2014, societatea face eforturi
pentru a plăti datoria de 5 milioane de euro la acţionarii Herz, prin vânzarea
activelor imobiliare, însă nu se reuşeşte plata împrumutului. În acea perioadă,
la Armătura lucrau 400 de oameni. Se cunosc intenţiile celor de la Herz
Armaturen de a închide turnătoria de alamă şi turnătoria de fontă şi de a
concedia angajaţii. În anul 2015, Armătura SA avea o pierdere de 2000000 lei și
179 de angajați. La sfârşitul anului 2017, din cauza creşterii preţurilor la
gaz metan şi energie electrică (cu 23,8% la curent electric şi cu 18% la gaz
metan), întreprinderea a sistat producţia de baterii, robinete de baie şi
bucătărie, componente pentru instalaţii termice şi de alimentare cu apă şi gaz.
Continuarea activităţii nu ar fi adus beneficii societăţii deoarece costurile
mari ale gazului şi energiei electrice ar fi ridicat costurile produselor, în
contextul în care clienţii preferă să ofere 50-60 lei pentru o garnitură
sanitară care provine din alte ţări, nu 150-300 de lei pentru cele autohtone,
de bună calitate. Fabrica s-a reorientat; se produc robinete industriale de
dimensiuni gabaritice, menite să răspundă nevoilor statelor care exploatează
petrol, gaze naturale şi apă. Se doreşte ca fosta turnătorie de alamă să nu fie
dezmembrată, ci transformată în muzeu. Sediul societății este situat pe Strada
Gării, la nr. 19, Cluj Napoca.
Asociația de patinaj din Cluj 1872
Medalia
de mai sus s-a realizat în anul 1872 cu ocazia constituirii Asociației de patinaj din municipiul Cluj.
Pe avers se prezintă o patinatoare în proba de dans, iar în plan secund un
patinator în proba de viteză. Pe revers, în partea de jos a câmpului, este
prezentată stema orașului Cluj (cetatea cu trei turnuri) încadrată de
ornamente. În partea superioară a câmpului este aplicată o inscripție pe trei
rânduri: “KOLOZSVARY / KORCSOLYAZU / EGYLET.1872. ” (Cluj Asociația de
patinaj.1872). Periferic, circular, între două cercuri liniare continui sunt
aplicate niște arabescuri.
Patinajul este un
sport din grupa sporturilor de iarnă care cuprinde probe
practicate cu patinele, mai concret alunecare unui sportiv pe gheață cu
ajutorul patinelor. El cuprinde disciplinele: patinaj artistic, patinaj viteză
și patinaj viteză pe pistă scurtă. Patinajul este o formă de mișcare sănătoasă
și distractivă, indiferent de vârstă și abilități. Stabilitatea, controlul și
puterea sunt elemente-cheie în patinaj, fie că este practicat de performanță
sau recreațional. Dotările moderne au transformat patinajul într-o activitate
ce poate fi practicată pe tot parcursul anului pentru a vă menține activi și în
formă. Datorită energiei consumate și a grupelor de mușchi antrenați, patinajul
rivalizează cu aerobicul. Iar dacă este practicat în aer liber, câștigă detașat
cursa. Patinajul contribuie la mentinerea sănătății tale datorită efectelor
benefice pe care le are asupra organismului. Față de alergat, patinajul este un
exercițiu cu impact redus, dacă nu faci salturi în timp ce patinezi. Este
important însă, ca la început, să depui efort mai puțin pentru a permite
organismului să se obișnuiască și în timp să exersezi mai mult pentru a
contribui la creșterea rezistenței.
Cluj Napoca (până în 1974 Cluj;
în germană Klausenburg, în maghiară
Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, din vremuri diferite.
Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, din vremuri diferite.
Monumentul Elisabeta
Sinagoga
Banca austro-ungară
Banca de economii
Calea Victoriei
Căminul studențesc Diak - Menza
Teatrul maghiar
Cazinoul
Clinicele universitare
Muzeul etnografic
Biblioteca universitară
Grădina botanică
Hotelul New York
Institutul pedagogic
Pod peste Someș
Palatul Banffy
Palatul de Justiție
Vedere - Băișoara
Ruinele turnului castel - Bologa
Biserica romano catolică - Borșa
Vedere - Buza
Bodega - Câmpia Turzii
Castelul baronului Szentkerestezy Zsigmond - Câmpia Turzii
Cheile Turzii
Vila Dr. Hațegan - Ciucea
Vila Lazăr - Ciucea
Vedere - Cojocna
Vedere - Cuzdrioara
Gimnaziul - Dej
Monumentul Milenium - Dej
Gara și Pod peste Someș - Dej
Poșta - Dej
Prefectura și Primăria - Dej
Teatrul - Dej
Biserica armeană - Gherla
Strada Kossuth - Huedin
Vedere - Mănăstirea
Intrarea în ocnă - Dej
_________ooOoo__________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
DIN DOMENIU FINANCIAR
20 acțiuni nominative a câte 500 lei fiecare - lei 10000
CREDITUL RURAL - București - 1938
Detaliu vignetă de pe o acțiune SUA
Detaliu vignetă de pe o felicitare SUA
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 17.03.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu