Epaminonda's Blog.....: FILATELIE; COLECȚIILE MUZEELOR DISPĂRUTE

În data de 8 ianuarie 2021, s-a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale cu tematica: Colectiile muzeelor dispărute, dedicată recuperării memoriei muzeului de odinioară foarte cunoscut si apreciat în București: Muzeul Simu. Emisiunea este compusa din 4 timbre cu valori diferite ce abordează ca subiect principal opera de artă și ca subiecte secundare exteriorul și interiorul Muzeului Simu. Fiecare dintre cele patru timbre ale seriei de mărci poștale prezintă clădirea Muzeului Simu, imortalizată de un cunoscut fotograf al timpului, Hr. Duratzo. Operele de artă care reprezinta subiectul principal al imaginilor timbrelor sunt:

Anastase Simu, bust din marmură, realizat de Frederic Storck în anul 1901. Acest bust se afla la loc de cinste, în cea de-a doua sală a Muzeului. În prezent se află în colecția Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Pere, pictura ulei pe carton, reprezentând o natură statică, de Marius Bunescu, fostul director al Muzeului Simu. Lucrarea a fost donată chiar de către pictor în anul 1932 și expusă în cadrul Muzeului. Astăzi opera se află în colecția Pinacotecii Bucureștiului

Marină, pictura în ulei pe placaj, de Eugen Voinescu. Lucrarea a fost realizată în anul 1900 și achiziționată de la artist un an mai târziu. În prezent se află în colecția Pinacotecii Bucureștiului.

Venetia, pictura în ulei pe carton, a pictorului Ștefan Popescu. Opera a fost realizată de artist în anul 1923 și a fost expusă de-a lungul timpului în diverse expoziţii, cel mai recent în anul 2020, în cadrul expoziției deschise la Palatul Suțu – Muzeul Simu și Pinacoteca București. Ştefan Popescu s-a numărat printre cei 36 artişti români care au reprezentat România la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia în anul 1924; lucrarea a fost realizată de artist în 1923, când acesta a călătorit la Veneţia, şi reprezintă un peisaj urban-portuar dominat de Biserica Santa Maria della Salute, monument de cult reprezentativ al Barocului veneţian. Lucrarea lui Ştefan Popescu a fost inclusă în 1927 în Catalogul expoziţiei retrospective a artiştilor români, pictori şi sculptori, din ultimii 50 de ani, care a fost organizată la Ateneul Român. Pentru pasionatii de viniete, emisiunea aduce și 10 viniete.

Acestea reprezintă opere de arta ale familiei Simu donate statului in anul 1927 și care se regasesc in momentul de fata in Colectia Pinacotecii Bucurestiului sau Colecția Muzeului Nicolae Minovici, și anume:

"Fata cu crini” de Constantin Artachino
”Marina” de Eugen Voinescu
”Veneția” de Ștefan Popescu
”Portret de mitropolit” de Constantin Lecca
”Peisaj din București” de Coca Metianu
”Pere” de Marius Bunescu
”Unirea Principatelor” de Dimitrie Paciurea, bronz
”Cap”, majolica policroma, copie după Giovani della Robbia
”Anastasie Simu”, bust de Frederic Storck
”Cântăreții”, majolica policroma, copie după Luca della Robbia

Muzeul Simu a fost ridicat de colecționarul Anasatasie Simu, sub forma unui templu grecesc, după planurile arhitectului C. Sciky, inspirat după Erechteion, sau dupa Maison Carre din Nimes. Arhitectura exterioara era de factura neoclasica. Cladirea Edificiul muzeului a fost construita în stil ionic, similar templelor grecesti si a fost terminat în 1910. La interior, modelul arhitectural era cel al Muzeului Luvru; stilul salilor Rubens si Apollo, era reluat in Sala Renasterii a muzeului bucurestean. Muzeul a fost inaugurat la data de 21 mai 1910, în centrul Bucureștiului, la intersecţia străzii Mercur cu o uliţă ce se strecura între străzile Colţei şi Romană (chiar între casele lui Titu Maiorescu si C.A. Rosetti spre vest şi casele lui D.A. Sturdza şi Al. Marghiloman spre est. Inițial a fost un muzeu privat pentru ca în anul 1927, atât clădirea cât și exponatele să fie donate statului român. E important de știu că muzeul avea peste 1200 piese din diverse genuri artistice: pictură, grafică, sculptură și artă decorativă. Colecţia muzeului era împărţită în 5 secţii şi cuprindea foarte multe lucrări de pictori şi sculptori francezi precum: Zurbaran, Delacroix, Houdon, Fremiet, Ridon, Meunier, Daumier, Gericault, Pissaro, Renoir, Courbet şi Bourdelle. În secţiunea de artă românească erau expuse lucrări de pictori precum Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, Pallady, Petraşcu, Teodorescu-Sion, Bunescu, Ressu şi sculptori precum Brâncuşi, Paciurea şi Stork. Printre alte exponate se mai aflau mulaje italieneşti din secolul al XVI-lea sau icoane bizantine. Muzeul a fost deschis publicului pănă în anul 1960, când a fost dărâmat de autoritățile comuniste pentru a construi în locul său magazinul de confecții Eva. O parte din această colecție se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României, iar o alta în colecția Simu de la Pinacoteca București.

Anastasie Simu a fost un academician român, doctor în științe politice și administrative, colecționar de artă, care s-a născut la data de 25 martie 1854 la Brăila și a decedat la data de 28 februarie 1935 în București. Părinții său au fost agricultori bogați ce dețineau întinse moșii în diverse zone ale țării. La 19 ani devine moștenitorul acestei averi pe când încă era elev la Institutul Teresianum din Viena. Își ia licența în drept la Paris și doctoratul în științe politice și administrative la Bruxelles. A fost secretar la Legația României la Berlin, membru de onoare Academiei Române, începând cu anul 1933 și mai târziu senator de Brăila în 3 legislaturi. După studii făcute la Paris și Bruxelles a fost membru al „Consiliului consultativ al artelor” și a fondat în 1910 Muzeul Simu, fiind primul colecționar de la noi care a considerat necesar să ridice o casă de artă cu scopul de a contribui la educația municipalității.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL CLUJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Institutul politehnic Cluj-Napoca

Premiul III - 1987

Concursul național studențesc

T.C.M. (Tehnologia construcțiilor de mașini)

Învățământul tehnic s-a afirmat încă de la începutul secolului XIX pe firmamentul valorilor culturale ale municipiului Cluj-Napoca. Realizarea statului național unitar român, la 1 decembrie 1918, a deschis perspective noi pentru învățământul de toate gradele. La 1 februarie 1920 este înființată Școala Superioară Industrială, noua instituție școlară trecând apoi printr-o suită de reorganizări și devenind, în 1922, Școala de Conductori Tehnici. Era unica școală de acest nivel în țară, cu profil electromecanic, precursoare a Politehnicii clujene. O altă școală cu profil tehnic, creată în anul 1920, a fost Școala de Conductori de Lucrări Publice, cu specific de drumuri și poduri, veritabilă precursoare a Facultății de Construcții. Școala de conductori tehnici, care s-a bucurat de un important prestigiu în cadrul industriei românești, a fost reorganizată în 1937 ca Școala de Subingineri Electromecanici. În anul 1947, în urma unui memoriu adresat Ministerului Educației Naționale privind înființarea unei Politehnici la Cluj cu trei facultăți: Construcții, Electromecanică și Silvicultură, prin prevederile Legii pentru reforma învățământului din august 1948, s-a creat Institutul de Mecanică din Cluj, având o facultate cu doua secții: Termotehnică și Mașini de Lucru. Creșterea nevoii de cadre tehnice a făcut ca, în anul 1953, Institutul de Mecanică să se transforme în Institutul Politehnic din Cluj. După revoluția din anul 1989, învățământul superior românesc a revenit la tradiția românească corelată cu sistemul occidental. Începând din 1992, Institutul Politehnic și-a schimbat denumirea în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca , iar din cele trei facultăți existente la momentul respectiv, prin restructurare, s-au constituit în șapte facultăți: Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Inginerie Electrică, Construcții, Construcții de Mașini, Mecanică, Știința și Ingineria Materialelor (devenită în anul 2011 Ingineria Materialelor și a Mediului), precum și Colegiul Universitar Tehnic, Economic și de Administrație. În anul 1998, structura Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a completat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism iar în anul 2007, cu Facultatea de Instalații.
Din anul 2012, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are douăsprezece facultăți în urma fuziunii cu Universitatea de Nord din Baia-Mare care a devenit Centrul Universitar Nord din Baia-Mare având în componență Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere și Facultatea de Științe.

C.U.G. Cluj-Napoca - sept.1982 - Prima șarjă de oțel

(Combinatul de utilaj greu)

Combinatul de Utilaj Greu (C.U.G.) Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1970, când s-au pus bazele unei unități moderne de producție pentru echipamente energetice: în special cazane cu abur, cazane de apă caldă, cazane cu destinație specială, arzătoare, echipamente pentru centrale termice. În anul 1976 C.U.G. s-a extins prin construirea capacităților pentru construcția utilajului metalurgic destinat sectoarelor calde și a turnătoriei de fontă. În același timp s-au dezvoltat restul utilităților aferente unei astfel de platforme industriale: stația de aer comprimat, fabrica de oxigen, secția de sculărie, căile ferate interne, modelăria, etc. În anul 1980 a fost construită secția de utilaj tehnologic complex, forja grea, forja ușoară, oțelăria electrică și turnătoria de oțel, inclusiv laboratorul central de analize capabil să efectueze testări mecanice și chimice utilaje pentru manipularea de oțel cald, cuptoare de tratament termic primar și secundar, oale de turnare, utilaje de turnare, instalații de șablat, cilindri laminori, caje de laminare, alte utilaje pentru liniile de turnare continuă, prese mecanice pentru ambutisat caroserii, prese de debitat, prese hidraulice, prese de debavurare, prese mecanice, ciocane pentru matrițare în gama 250 - 2500 tf, etc. În anul combinatul avea 8000 de angajați. În anul 1991 CUG s-a divizat în opt societăți diferite, pentru ca în anul 1999, o parte dintre aceste societăți să refuzioneze sub același nume. Acest combinat este situat pe Bulevardul Muncii la nr.18.

Avram Iancu

Campionatul național de copii, cadeți, juniori

Cluj Napoca 09 - 11.06.1995

Federația română de karate tradițional și D.A.

Kata, echipe feminin, Grupa A, loc I

Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând: "Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Karate-dō este o artă marțială japoneză introdusă în Japonia (și ulterior în lume) din Okinawa în anul 1922. În limba japoneză kara înseamnă gol, te înseamnă mână iar dō înseamnă cale, rezultatul fiind calea mâinii goale. În karate se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize, proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat Gichin Funakoshi (1868 - 1957), fondatorul stilului Shotokan. Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc. Toate stilurile folosesc două exercții de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) și kumite (lupta cu adversar real). În karate sportiv se organizează competiții de kata și de kumite. Practicantul de karate se numește karateka.În funcție de nivelul de pregătire, în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare.

Armătura - Cluj Napoca

Societatea comercială Armătura S.A. a fost înființată în anul 1884 și se ocupa cu producţia armăturilor de gaz, apă și abur. Anii 1889, 1923 si 1934 au adus companiei distinctii semnificative atat in plan intern cat si extern: Diploma Comemorativa a Expozitiei Universale - Paris 1889, Diploma de Onoare si Medalia de Aur a Expozitiei Industriale - Iasi 1923, Medalia de Aur la Expozitia Targ a Industriei Romanesti - Bucuresti 1934. Eforturile de dezvoltare au fost rasplatite in anul 1934 cu Brevetul Regal de Inventie pentru "Robinetul cu inchidere prin bila", o inovatie mondiala in domeniu. Între anii 1949 și 1960, a fost singurul producător de armături pentru instalații sanitare din România. Incepand cu anul 1970, compania a dezvoltat relatii comerciale cu parteneri din Europa, America si Asia. În anul 1991, Armătura s-a înregistrat ca societate pe acţiuni, iar în 1996 a încheiat procesul de privatizare. Din anul 2004, principalul acţionar devine Herz Armaturen Austria. În 2010, societatea împrumută 5 mil. euro de la compania austriacă Herz Armaturen Viena pentru achitarea datoriilor şi pentru finanţarea activităţii industriale. În 2014, societatea face eforturi pentru a plăti datoria de 5 milioane de euro la acţionarii Herz, prin vânzarea activelor imobiliare, însă nu se reuşeşte plata împrumutului. În acea perioadă, la Armătura lucrau 400 de oameni. Se cunosc intenţiile celor de la Herz Armaturen de a închide turnătoria de alamă şi turnătoria de fontă şi de a concedia angajaţii. În anul 2015, Armătura SA avea o pierdere de 2000000 lei și 179 de angajați. La sfârşitul anului 2017, din cauza creşterii preţurilor la gaz metan şi energie electrică (cu 23,8% la curent electric şi cu 18% la gaz metan), întreprinderea a sistat producţia de baterii, robinete de baie şi bucătărie, componente pentru instalaţii termice şi de alimentare cu apă şi gaz. Continuarea activităţii nu ar fi adus beneficii societăţii deoarece costurile mari ale gazului şi energiei electrice ar fi ridicat costurile produselor, în contextul în care clienţii preferă să ofere 50-60 lei pentru o garnitură sanitară care provine din alte ţări, nu 150-300 de lei pentru cele autohtone, de bună calitate. Fabrica s-a reorientat; se produc robinete industriale de dimensiuni gabaritice, menite să răspundă nevoilor statelor care exploatează petrol, gaze naturale şi apă. Se doreşte ca fosta turnătorie de alamă să nu fie dezmembrată, ci transformată în muzeu. Sediul societății este situat pe Strada Gării, la nr. 19, Cluj Napoca.

Asociația de patinaj din Cluj 1872

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 1872 cu ocazia constituirii Asociației de patinaj din municipiul Cluj. Pe avers se prezintă o patinatoare în proba de dans, iar în plan secund un patinator în proba de viteză. Pe revers, în partea de jos a câmpului, este prezentată stema orașului Cluj (cetatea cu trei turnuri) încadrată de ornamente. În partea superioară a câmpului este aplicată o inscripție pe trei rânduri: “KOLOZSVARY / KORCSOLYAZU / EGYLET.1872. ” (Cluj Asociația de patinaj.1872). Periferic, circular, între două cercuri liniare continui sunt aplicate niște arabescuri.

Patinajul este un sport din grupa sporturilor de iarnă care cuprinde probe practicate cu patinele, mai concret alunecare unui sportiv pe gheață cu ajutorul patinelor. El cuprinde disciplinele: patinaj artistic, patinaj viteză și patinaj viteză pe pistă scurtă. Patinajul este o formă de mișcare sănătoasă și distractivă, indiferent de vârstă și abilități. Stabilitatea, controlul și puterea sunt elemente-cheie în patinaj, fie că este practicat de performanță sau recreațional. Dotările moderne au transformat patinajul într-o activitate ce poate fi practicată pe tot parcursul anului pentru a vă menține activi și în formă. Datorită energiei consumate și a grupelor de mușchi antrenați, patinajul rivalizează cu aerobicul. Iar dacă este practicat în aer liber, câștigă detașat cursa. Patinajul contribuie la mentinerea sănătății tale datorită efectelor benefice pe care le are asupra organismului. Față de alergat, patinajul este un exercițiu cu impact redus, dacă nu faci salturi în timp ce patinezi. Este important însă, ca la început, să depui efort mai puțin pentru a permite organismului să se obișnuiască și în timp să exersezi mai mult pentru a contribui la creșterea rezistenței.

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în maghiară
Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, din vremuri diferite.

Monumentul Elisabeta

Sinagoga

Banca austro-ungară

Banca de economii

Calea Victoriei

Căminul studențesc Diak - Menza

Teatrul maghiar

Cazinoul

Clinicele universitare

Muzeul etnografic

Biblioteca universitară

Grădina botanică

Hotelul New York

Institutul pedagogic

Pod peste Someș

Palatul Banffy

Palatul de Justiție

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 kilometri pătrați și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrativ-teritoriale județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Cluj, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.