Epaminonda's Blog.....: Ro - M

Moneda de mai jos s-a emis în anul 1906 pentru a marca cei 40 de ani de domnie gloriasă a lui Carol I. Moneda a fost bătută la Bruxelles, ea fiind opera lui Alphonse Michaux (1860 - 1928), care a fost gravorul șef al Monetăriei din Bruxelles în perioada 1895 – 1926. Pe aversul monedei este redată efigia domnului spre stânga și aplicate înscrisurile; “1 LEU”, “ CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI” și “A.MICHAUX” (numele gravorului – sub gât). Pe reversul monedei este redată efigia regelui spre stânga, și aplicate înscrisurile; “1866 – 1906”, “CAROL I REGELE ROMÂNIEI” și „A.M.” (inițialele numelui gravorului – sub gât).

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea – 1 leu, anul emiterii – 1906, diametrul – 23 milimetri, greutatea – 5 grame, metalul – aliaj de argint (83,5% argint și restul cupru), margine - zimțată, cerc – perlat la exterior și tirajul 2500000 de exemplare.

Cei patruzeci de ani de domnie ai regelui Carol I au fost celebraţi şi printr-o emisiune filatelică. Deasupra admiri o marcă poştală din această emisiune, înfăţişându-l pe Carol în 1866 şi în 1906.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti. În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

În data de 19 aprilie 2004 Bănca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă de aur dedicată trecerii a 500 de ani de la moartea domnitoului Ștefan cel Mare. Aversul monedei prezintă în partea inferioară, o compoziţie grafică simbolizând un turn de cetate semicircular, cu partea superioară crenelată şi întărituri în formă de bare paralele orizontale. În centrul compoziţiei grafice este redat sigiliul mare al domnitorului Ştefan cel Mare, având în câmp stema Moldovei. În partea superioară sunt gravate: Stema României, inscripţia "ROMANIA", anul emisiunii "2004" şi valoarea nominală "5000 lei". Valoarea nominală este încadrată între două ornamente florale. Reversul monedei redă în plan principal portretul lui Ştefan cel Mare. În plan secund sunt redate macheta şi denumirea bisericii Mânăstirii Putna, locul unde domnitorul este înmormântat. Inscripţia "500 ANI DE LA MOARTEA LUI STEFAN CEL MARE" este gravată circular, urmând circumferinţa monedei. În dreptul portretului domnitorului sunt înscrişi unul sub altul, anii care marchează comemorarea unei jumătăţi de mileniu de la moartea lui Ştefan cel Mare, "1504 - 2004".

Caracteristicile monedei sunt următoarele: formă: rotundă; metal: aur; puritate: 99,9%; calitate: proof; greutate: 31,103 grame; margine: netedă; diametru: 35 milimetri, tiraj: 250 exemplare și prețul unitar de vânzare fără TVA – 18900000 lei vechi.

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea).

Manastirea Putna este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Ea este situată la 72 kilometri depărtare față Cetatea de Scaun a Sucevei. Manastireaa fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

Pentru toate popoarele, stema țării - semnul heraldic suprem - are o importanţă deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria țării; prin intermediul ei, tradiţia rămâne veşnic vie, iar semnificaţia ei trezeşte sentimentul naţional. Adevărata stemă statală a Moldovei – capul de bour cu stea între coarne, flancat la dreapta de o roză (soare) la stânga – de semilună, care însoţeşte şi marchează întreaga istorie multiseculară a Moldovei, fiind elementul emblematic al însemnelor naţional–statale moldoveneşti: sigiliul de stat, drapelul – ca dovadă a continuităţii statului moldovenesc. Pe parcursul veacurilor stema a suferit unele modificări neesenţiale, dar elementele de bază - scutul, capul de bour cu mobilele însoţitoare (soarele, semiluna) - au rămas, practic, constante şi definitorii, reprezentînd dintotdeauna simbolul statalității moldovenești.
În data de 4 decembrie 2017 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Grigore Antipa. Aversul monedei prezintă o imagine de epocă a Muzeului „Grigore Antipa”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”. Reversul monedei redă portretul lui Grigore Antipa, inscripţia în arc de cerc „GRIGORE ANTIPA” şi anii între care a trăit „1867”, „1944”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 100 lei; metal: aur; puritatea: 90%; formă: rotundă; diametru: 21 milimetri; greutate: 6,452 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 250 de exemplare și prețul unitar de achiziție fără TVA: 1680 lei.

Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa este un muzeu situat pe Șoseaua Kiseleff, la nr.1 în municipiul București. Patrimoniul muzeului este format din peste 2 milioane de piese, grupate în diferite colecții zoologice, paleontologice, de minerale și roci și etnografice. Muzeul a luat fiinţă la data de 3 noiembrie 1834, la iniţiativa fratelui domnitorului Alexandru Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica, care a donat colecţii importante, incluzând monede greceşti, romane şi bizantine, colecţii de minerale, fosile, moluşte, peşti, păsări şi mamifere, precum şi opere de artă. Deşi fusese conceput ca un cabinet de istorie naturală, muzeul a căpătat un caracter de instituţie mixtă, adăpostind antichităţi, tablouri vechi şi curiozităţi naturale. Primul director al secţiei de zoologie şi mineralogie a fost Carol Wallenstein (1837-1859). În timpul său muzeul a avut un caracter preponderent didactic. Carlo Ferrerati (1860-1867) care i-a urmat la conducerea muzeului a contribuit substanţial la îmbogăţirea colecţiilor, atât prin achiziţii, cât şi prin obţinerea de donaţii din ţară şi străinătate. Cele mai importante donaţii au fost primite de la dr. Hilarie Mitrea, în perioada în care era director profesorul Gregoriu Ştefănescu (1867-1893). Acestuia din urmă i se datorează şi descoperirea celei mai importante piese din colecţiile muzeului, scheletul de Deinotherium gigantissimum. Pe parcursul timpului, muzeul a fost găzduit în diferite clădiri din Bucureşti. Sediul actual a fost proiectat şi construit prin strădania Dr. Grigore Antipa, director în perioada 1893 – 1944. Muzeul realizat de marele savant era modern atât prin modul de expunere, cât şi prin rolul şi activitatea sa. De asemenea, prin eforturi susţinute Grigore Antipa a îmbogăţit substanţial colecţiile instituţiei cu piese valoroase din toate colţurile lumii. Tot lui Grigore Antipa i se datorează şi realizarea în Bucureşti a primelor diorame biogeografice, model extins apoi la marile muzee ale lumii. În perioada postbelică muzeul a continuat să se dezvolte, iar activitatea de cercetare ştiinţifică a luat amploare, începând cu perioada în care la conducerea sa a fost Acad. dr. Mihai Băcescu (1964-1988). De remarcat sunt expediţiile internaţionale la care au participat specialiştii muzeului: Tanzania (1973), Indonezia (1991) şi Brazilia (1994). După numirea ca director al Muzeului a Dr. Dumitru Murariu (1988), pe lângă cercetarea ştiinţifică, s-a avut în vedere modernizarea evidenţei patrimoniului, ca şi diversificarea activităţilor cu publicul. Numărul expoziţiilor temporare organizate anual este în creştere, ca şi numărul vizitatorilor de toate vârstele şi categoriile, care vin la Muzeu individual, cu familia sau prietenii. În ultimii ani s-au înmulţit şi programele educaţionale de amploare, fapt ce contribuie la afirmarea şi recunoaşterea muzeului ca una dintre cele mai importante instituţii de ştiinţă, educaţie, cultură, dar şi de divertisment din ţară. În anul 2009 expoziţia publică se închide pentru a se demara un ambiţios proiect de modernizare. Astăzi muzeul este organizat pe trei zone de vizitare:

la demisol este zona "Biodiversitatea României";
la parter sunt prezentate ecosisteme de pe toată suprafața pământului;
etajul este rezervat preistoriei și istoriei umane, etnologiei, mineralogiei, entomologiei și biologiei marine. Vitrinele care sunt însoțite de o plăcuță metalică pe care e desenată o cască, au parte de comentarii audio, disponibile în limbile română, franceză și engleză. Textele de pe plăcuțele de prezentare și cele de pe butoanele interactive sunt în limbile română și engleză.

Biletele pentru adulți costă 20 de lei fără reducere, 5 lei pentru copii, studenți și pensionari.

Grigore Antipa a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog şi profesor universitar român, care s-a născut data de 27 noiembrie 1867, la Botoșani, din tată avocat, și a decedat la data de 9 martie 1944, la București.Este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele și care s-a constituit ca instituție model în organizarea altor astfel de muzee în toată lumea. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a obținut o bursă regală și a făcut studii universitare la Jena în Germania, apoi a studiat în Franța și Italia.

El s-a consacrat studieri Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări, expediție organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această expediție, crucișătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială.În anul 1932 el a înființat Institulul Biooceanografic din Constanța, ce avea două rezervații și stațiuni de cercetări (Agigea și Calicra). Mai jos admiri prima bancnotă emisă de Banca Națională a României după Revoluția din decembrie 1989.

Grigore Antipa a fost membru al Academiei Române și a mai multor academii din străinătate.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA
INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna -C.R. (Cercetașa României)

Mișcarea cercetășească a luat ființă în anul 1907 în Anglia, fiind rapid îmbrățișată de tineri din toată lumea. Deși destinată băieților, mișcare a atras mai apoi și fetele. Primele patrule de cercetași în România s-au constituit în anul 1913, pentru ca în mai 1914 să se constiuie Asociația “Cercetașii României”.

În primăvara anului 1929, datorită cererilor tot mai multe ale fetelor care doreau să devină cercetașe, Principesa Ileana convoacă la Palatul Cotroceni numeroase persoane pentru a discuta oportunitatea înființării unei mișcări de cercetașe. Aici se stabilește un comitet restrâns format din Principesa Ileana, Nissa Cămărășescu și căpitanul Ioan Dimăncescu (Comandantul Cohortei I Galben de cercetași), care va colabora cu Ministerul Școalelor în vederea înființării unei asociații a cercetașelor.

Inființarea Asociație Cercetașelor din România este marcată în data de 18 ianurie 1930, la 6 septembrie 1930 la Mănăstirea Hurezi depun legământul primele comandante și conducătoare, iar în noiembrie, pe stadionul ONEF depun legământul primele cercetașe din Cohorta “Domnița Ileana” București. După depunerea legământului cercetașele primeau carnetul de mebru și câte o insignă de recunoaștere (broșă), de forma unui trifoi (cercetașele – bronz, comandantele – argint și comandanta Marii Legiuni - aur). În câmpul central, perlat, al insignei pe petalele laterale ale trifoiului sunt aplicate câte una din literele C și R (Cercetașele României) iar la partea inferioară o eșarfă pe care este aplicată inscripția GATA LA DATORIE. Dimensiunile insignei sunt 22 x 22 milimetri. Cercetașele erau organizate pe grupe de vârstă: micile cercetașe (cercetașe începatoare) 7-11 ani; cercetașe 11-18 ani; călăuze peste 18 ani. Cel putin 36 de cercetașe formau o centurie condusă de o comandantă. Mai multe centurii formau o cohortă. La începutul anului 1932 Marea Legiune a cercetașelor cuprindea 23 cohorte (câte una în fiecare oraș mai mare) cu un total de 2078 cercetașe. În anul 1936 regele Carol II unifică asociațiile de cercetași ale băieților și fetelor în noua organizație Cercetășia României, care din 1937 devine Straja Țării.

Insigna - Campion A.V.S.A.P. - R.P.R. (înot)

(Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei -

Republica Populară Română)

A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Ca scop era similară cu Organizația de voluntari pentru sprijinirea armatei, aviației și flotei URSS (D.O.S.A.A.F.) înființată în anul 1927. Și celelalte state socialiste au înființat astfel de oragnizații ce înrola tinerii de la vârsta de 16 ani. Activitatea acesto asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc. Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața. Disciplinele sportive principale au fost: parașutism, planorism, aeromodelism, navomodelism, poliatlon nautic, tir, schi, automobilism, motociclism, radioamatorism, etc. S-au organizat concursuri la nivel local, regional, național și chiar internațional. AVSAP avea și organe de presă: “Pentru apărarea patriei” și “Aripile patriei”. Prima organizație AVSAT s-a înființat la Atelierele Grivița Roșie din București (400 de membri la înființare și 4500 de membri în anul 1961). Unele date relevă că în anul 1959 AVSAP pe țară număra 1380766 membri, chiar mai mult decât formațiunile PTAP. În anul 1962 se constiuie UCFS (Uniunea de cultură fizică și sport), aparținând Ministerului Tineretului și Sportului, absorbind și asociațiile AVSAP. În anul 1968 conducerea PCR decide reînființarea Gărzilor patriotice înarmate (după modelul 1944) și respective PTAP – Cercurile tehnico-aplicative. Aici admiri insigna AVSAT – disciplina sportivă înot.

Înotul este mișcarea de deplasare a oamenilor sau animalelor prin apă, de obicei fără niciun fel de asistență. Tipurile sau stilurile de înot sunt craul, bras, fluture sau spate, dar și anumite derivate ale acestora, de exemplu bras lung, spate dublu etc. Natația este un sport nautic și disciplină sportivă în care sportivii se întrec în mai multe probe care implică deplasarea în apă prin înot. Natația cuprinde mai multe ramuri sportive: înotul sportiv, polo pe apă, sărituri în apă și înot sincron. Pe lângă aceste ramuri ale natației ar mai putea fi incluse și altele, cum ar fi: înotul de fond (maratonul nautic), înotul subacvatic, înot masters. Unele probe de înot sunt incluse și în competițiile de triatlon și pentatlon modern.

Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu (născut la data de 26 ianuarie 1918 în localitatea Scorniceşti, Olt şi decedat la data de 25 decembrie 1989 la Târgovişte) a fost un om politic comunist român, Secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din anul 1967 şi până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de către acest tribunal, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.

Insigna - Sfânta Varvara

Insigna postată aici o reprezintă pe Sfânta Varvara protectoarea minerilor. Insigna a fost bătută în anul 2007 de către firma “Bograve advertising” din București într-un tiraj de 400 de exemplare. Ea este confecționată din argint industrial cu puritatea de 85% și are dimensiunile de 16 x 20 milimetri.
Sfânta Varvara este o fecioară martiră creștină, născută în secolul al III-lea, la Nicomedia, azi Izmir (Turcia). Ea se numără printre așa-numiții “Paisprezece ajutători” invocați cu precădere în Evul mediu drept protectori în caz de pericol. Varvara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor etc. Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică, anual la data de 4 decembrie.

Insigna - Banca Transilvania

Banca Transilvania (BT) este una dintre cele mai mari trei bănci din România, care a fost înființată în anul 1993 la Cluj Napoca de un grup de oameni de afaceri locali, cu 79% capital românesc și 21% străin. Activitatea sa este organizată pe patru linii principale de business, și anume: corporate, IMM, retail și Divizia pentru Medici. Banca Transilvania are aproape 1,76 milioane de clienți, 550 de unități și peste 6000 de angajați. Banca Transilvania este prima bancă din România care deschide o sucursală în Italia, la Roma și totodată prima bancă din România listată la Bursa de Valori – București – anul 1997. În anul 2013 banca a avut un profit net de 83,44 milioane euro și active de 7,13 miliarde de euro.

_________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII