Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează Castelul Bouzov. Pe aversul a monedei este reprezentat castelul Bouzov cu o parte a podului de intrare. La partea superioară, circular pe marginea monedei sunt aplicate inscripțiile; "BOUZOV CASTLE", anul "2017", urmate de inițialele autorului monedei MgA. Josef Oplištil, care sunt formate prin literele combinate "J" și "O". Pe reversul monedei se prezintă un detaliu al zidului castelului cu arcade. Sub arcade sunt reprezentate animale heraldice din stema statului ceh (în mijloc - leul ceh, la stânga - vulturul Moraviei și la dreapta - vulturul din Silezia. Circular pe marginea monedei sunt aplicate inscripțiile „REPUBLICA CEHĂ“ (denumirea statului), 5000 (valoarea nominală), “CZK” (unitatea monetară abreviat) și numele seriei „Castele“. Cuvintele și etichetele individuale sunt separate de puncte. Marcajul monetăriei cehe, care constă în compoziția literelor "Č" și "M", este plasat sub zidul castelului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 5000 coroane, data emiterii – mai 2017, seria – castele, forma - rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metalul – aur, puritatea – 99,9%, calitatea – BU (3000 exemplare) și proof (7400 exemplare) și designer - MgA. Josef Oplištil.

Castelul Bouzov este o fortăreață din secolul al XIV-lea , menționată pentru prima dată în anul 1317. El este situat pe un deal situat între localitățile Hvozdek și orașul Bouzov. De-a lungul vremii castelul a aparținut mai multor proprietari, a avut parte și de incendii, astfel că aspectul său inițial s-a tot schimbat de-a lungul vremii, trecând de la stilul gotic la stilul renascentist. Castelul a primit imaginea de astăzi după o reconstrucție masivă neo-gotică, între anii 1895 și 1910. Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni, arhiducele Eugen Habsburg, a decis să-l reconstruiască în romantic, predominant stilul neo-gotic, conform planurilor arhitectului Georg von Hauberisser (1841-1922). Modificările au fost efectuate cu intenția de a face din castel un obiectiv turistic deschis pentru public. Bouzov a fost dotat cu mobilier și echipamente moderne, inclusiv apă curentă și încălzire centrală. În anul 1939 castelul a fost confiscat de fasciști. Din anul 1999 castelul este monument istoric ceh de importanță națională. După 1989, Ordinul Cavalerilor Teutonici și-a exprimat interesul față de castel, dar cererea lor de returnare a fost refuzată până acum. Castelul are un turn de observare cu opt etaje, cu o înălțime de 58 de metri, ce domină întreg complexul. Clădirile sunt grupate în jurul său sub formă de potcoavă, iar castelul este mărit de o serie de turnuri și, printre altele, bastioane, cantine, ferestre, oriel și lacune. Cele două poduri lungi, care se termină cu o scurtă punte de legătură, asigură trecerea peste șanțul adânc al castelului. Sala cavalerilor, sala de armuri, dormitoarele cavalerilor, capela neogotică și mormintele gotice ocupă partea centrală a castelului.

Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează Castelul Pernštejn. Pe aversul a monedei este reprezentat castelul Pernštejn și două animale mitologice. Deasemeni pot fi citite inscripțiile Hrad Pernštejn (Castelul Pernštejn), 2017 (anul emiterii) și marcajul monetăriei cehe, care constă în compunerea literelor "Č" și "M". Pe reversul monedei se prezintă un detaliu al ușii gotice a catelului, cu semnul multiplu al familiei Pernštejn. Ușa este acoperită în partea superioară de o compoziție de animale heraldice din stema națională a Cehie (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei). Pe revers se pot citi și inscripțiile: „REPUBLICA CEHĂ“ (denumirea statului), 5000 (valoarea nominală), “CZK” (unitatea monetară abreviat) și numele seriei „Castele“.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 5000 coroane, data emiterii – septembrie 2017, seria – castele, forma - rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metalul – aur, puritatea – 99,9%, calitatea – BU (3300 exemplare) și proof (7800 exemplare) și designer - Luboš Charvát

Castelul gotic Pernštejn este o fortăreață cehă de la mijlocul secolului al XIII-lea, situată pe marginea estică a Insulelor Boemia-Moravia, în apropierea satului Pernštejn, parte a orașului Nedevedice. Din anul 1995 castelul este declarat monument istoric de interes național și este deschis spre vizitare publicului larg. În izvoare istorice, prima mențiune istorică a castelului datează de la 1285 când era o clădire nu atât de vastă. Castelul Pernštejn este interesant datorită dezvoltării sale complexe ulterioare, ce a dus la transformarea unui castel medieval într-o fortificație de tip baroc. De asemenea, sunt apreciate detaliile arhitectonice și decorațiile sculpturale și de pictură. Castelul este denumit uneori "marmură" pentru utilizarea abundentă a marmurei. Castelul a aparținut în timp mai multor proprietari. În anul 2005 castelul a fost afectat de un mare incendiu dar prin profesionalism și curaj pompierii au reușit să salveze multe dintre piesele de colecție de mare însemnătate.

Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează Castelul Zvikov. Pe aversul monedei este reprezentat castelul Zvikov și trei steme locale. Tot aici pot fi citite următoarele inscripții; Hrad Zvikov (Castelul Zvikov) și 2018 (anul emiterii). Pe reversul monedei se prezintă un grup de bărbați și femei care acordă primul ajutor unui bărbat căzut la pământ. La partea superioară a monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei). Tot aici pot fi descifrate inscripțiile; „REPUBLICA CEHĂ“ (denumirea statului), 5000 (valoarea nominală), “CZK” (unitatea monetară abreviat) și numele seriei „Castele“.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 5000 coroane, data emiterii – mai 2018, seria – castele, forma - rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metalul – aur, puritatea – 99,9%, calitatea – BU (3300 exemplare) și proof (7800 exemplare) și designer - Luboš Charvát.

Castelul Zvikov este cel mai faimos edificiu medieval gotic din Republica Ceha si unul dintre cele mai vechi din tara. Edificiul este situat la circa 15 kilometri nord de localitatea Pisek, in apropiere de satul Zvikovske Podhradi, constituind un popas cultural mult indragit pe aceste meleaguri. La fel ca in povesti cu printese si Feti Frumosi, Castelul Zvikov este asezat in mijlocul apelor, la capatul unui istm ingust de pamant. Intinderea de apa nu este un lac, cum ar conchide cineva pripit, dupa vizualizarea catorva poze, ci provine de la cele doua rauri Otava si Vltava, care isi dau intalnire chiar la poalele zidurilor vechi. Daca din trei parti fortificatia este strajuita natural, pe cea de-a patra, care comunica cu uscatul, s-a ridicat un turn inalt de aparare pe unde se realizeaza accesul astazi. In interiorul zidurilor se gasesc: Palatul Regal, camera regelui, camerele servitorilor, sala de mese, salonul de dans si Biserica St Wenceslas. Monumentul dateaza din prima jumatate a secolului al XIII-lea. A fost mentionat intaia oara intr-un document din 1234, care informeaza ca era proprietatea regilor Boemiei. Chiar daca de-a lungul secolelor cutremurele, razboaiele si alte evenimente nefaste l-au abatut de la infatisarea originala, Castelul Zvikov conserva totusi intacta atmosfera medievala. Cea mai veche portiune a castelului Zvikov este turnul rezidential cunoscut ca “Hlizova”, si cladirile palatului aflate de o parte si de alta. Cel care a adaugat palatul gotic cu forma neregulata, neobisnuita pentru secolul al XIII-lea, a fost regele Premyls Otakar al II-lea, poreclit “Regele aurului si fierului”. La parter si primul eraj, aripile sunt conectate prin pasaje cu ferestre gotice in arc frant. De asemenea, Biserica Wenceslas se numara printre cele mai valoroase lucruri care pot fi vazute in complexul actual. Lăcașul de cult are același aspect din secolul al XIII-lea. Organizarea nuntilor in acest cadru mirific este posibila la cerere.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insignă (Pionier)

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimilor Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea Asociațiilor de Elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej) angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. CC al PCR va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În anul 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor. ” Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sînt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La Bucureşti, la Palatul Cotroceni a fost primul Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra poţi vedea ecuson, şnur, trese, cravată, centură, uniformă şi steaguri pioniereşti.

Insignă vânătoare - România

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Mistrețul, denumire științifică Sus Scrofa, este un mamifer sălbatic, în general nocturn. Aria sa de răspândire cuprinde întreaga Europă, nordul Africii și parte din Asia. Este colorat negru – cafeniu și scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile de porumb și cartofi. Scroafa fată 4-6 purcei, pe care hrănește cu lapte. Este vânat pentru trofeu și pentru carne. Poate ataca omul, de aceea întâlnirea cu aceste animale trebuie evitată. Dentiția este adaptată modului de hrănire și e formată din incisivi, canini și măsele. Trunchiul său este puternic, îndesat, turtit lateral, mai rotunjit la umeri și mai lat la șale. Râtul lung se termină cu un disc mobil, susținut de un os cu care poate săpa și pământul tare. Mistrețul matur este lung de 1,5 metri, înalt de 1 metru și are o greutate de aproximativ 200 kilograme. Europa se confrunta cu o creștere explozivă a numărului de mistreți, ca rezultat al încălzirii globale și al cultivării pe scară largă a porumbului și rapiței pentru biocombustibili.

A.N.M.R.R. – Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere “Alexandru Ioan Cuza” este o asociație nonguvernamentală patronată de Ministerul Apărării Naționale. Așa cum rezultă și din titlu din ea fac parte militari în rezervă (cei cu vârste până în 63 de ani) și în retragere (cei care au depășit această vârstă). Asociația are statut propriu, este condusă de un Consiliu director și are o insignă proprie. Din ea fac parte cadre militare care au activat în diverse domenii; forțele terestre, navale și aeriene, medici, diplomați, ingineri, etc. Recent s-a supus aprobării un proiect de realizare a Emblemei de onoare a Asociației diplomaților militari în rezervă și retragere „Alexandru Iona Cuza”. Această emblemă este confecționată din tombac (aliaj cupru-nichel) de culoare galbenă, are două fețe și este de formă, rotundă cu diametrul de 30 milimetri. În câmpul central al aversului emblemei este reprezentat conturul țării noastre pe fundalul tricolorului național peste care este reprezentată Coloana Infinitului – opera lui Constantin Brâncuși. Toată compoziția aversului este mărginită pe o parte de frunze de laur iar pe cealaltă de frunze de stejar. Reversul îl constituie înscrisul în relief pe patru rânduri, cu majuscule: EMBLEMA DE ONOARE A ASOCIAȚIE DIPLOMAȚILOR MILITARI ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE ALEXANDRU IOAN CUZA”. Emblema este prinsă printr-un inel de o baretă lată de aproximativ 35 milimetri din moar albastru care are vertical-central două dungi galbene de aproximativ 2,5 – 3 milimetri. Emblema se poartă atât la ținuta militară cât și la cea civilă cu prilejul unor ceremonii și sărbători cu caracter național. Emblema mai conține și o baretă, insignă dreptunghiulară de culoare albastră cu două dungi galbene ce se poartă la ținuta civilă. La înmânare posesorul primește și un atestat nominal care dovedește dreptul de purtare a emblemei.

Coloana infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat "trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m;
Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos;
"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17: Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare; Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Națională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Fauna și flora României

Floarea de colț (Leontopodium Alpium)

Produsul medalistic postat aici reprezintă Floarea de colț, o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. Mai jos admiri un timbru românesc la această temă.

Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt; seria – flora și fauna României, materialul – aliaj argint cu puritatea de 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 3 centimetri, calitatea – proof, greutatea – 13 grame, tirajul – 100 de exemplare și prețul unitar de achiziționare cu TVA inclus – 200 lei.

Insigna (Flotila de hidroaviație)

România s-a aflat printre primele state ale Europei, care la începutul secolului al XX-lea, au organizat aviaţia militară şi în cadrul acesteia, ,,hidroaviaţia de luptă” ca un mijloc eficient de apărare, împreună cu marina, trupele de uscat şi aviaţia propriu-zisă, a litoralului maritim şi fluvial românesc. În plus a construit hidroavioane de şcoală şi antrenament cât şi hidroavioane de luptă (sub licenţă). Documentele de arhivă atestă că hidroavioanele din România există din luna iunie 1920, atunci când ofiţerii de marină care trecuseră la aviaţie, au fost chemaţi pentru a lua în primire hidroavioanele de tip BRANDEMBURG şi UTZI cu motoare de 220 C.P.(Hiero şi Austro-Damier), capturi de război din campania anului 1919, cu misiunea de a se instrui pe ele deci tot de atunci datează şi hidroaviaţia din România. Cele 12 hidroavioane au fost revizuite tehnic celulă şi motor la Arsenalul Aeronautic de la Cotroceni Bucureşti, după care au fost expediate cu trenul la destinaţia Constanţa – port. În luna iunie 1920 s-a constituit Grupul de Aviaţie Maritimă – sub comanda căpitanului Negru Constantin, tehnician şi distins aviator, care ulterior ajunge în grad de comandor şi moare în 1938, într-un accident în cadrul Manevrelor Regale. Escadrila de Hidroaviaţie a fost prima unitate de hidroaviaţie din România ,,care a deschis aripi tinere peste frumoasa noastră coastă maritimă” , cum mai târziu, se exprima unul dintre combatanţi, căpitanul aviator Ioan Stănculescu, comandantul Escadrilei 1- Hidroaviaţie. Data de 21 iulie este o zi istorică, consemnată de documente; în portul Constanţa s-a executat primul zbor cu un hidroavion cu cocarde româneşti. Din acest moment hidroaviaţia se afirmă ca o categorie distinctă a aviaţiei şi ca o categorie de aviaţie absolut necesară, atât pentru mare cât şi pentru marină. Personalul Grupului de Aviaţie Maritimă ia amploare şi se instruieşte cu lucrul la mare. Marea care este marele necunoscut pentru cei care nu sunt deprinşi cu ea sau nu vor să o înţeleagă şi să o iubească… Grupul de Aviaţie Maritimă de la înfiinţare până către sfârşitul deceniului trei… devine un durabil grup administrativ. Instrucţia personalului navigant s-a desfăşurat fie pe hidroavioanele R.A.S.- GETA construite la Constanţa, fie străine (Italia) pe hidroavioane ce urmau a fi cumpărate, fie pe unele avioane ,,terestre” din dotarea Aviaţiei Militare Române. Încă de la constituirea hidroaviaţiei, s-a constatat că portul Constanţa (în spatele silozului), nu prezintă condiţii optime zborului hidroavioanelor din cauza unei activităţi portuare intense, clădirea silozului este destul de înaltă, o reţea de macarale de port, catarge de nave etc. şi s-a luat hotărârea găsirii unui loc mai adecvat instruirii. Locul ideal s-a dovedit a fi lacul Siutghiol unde s-au construit două hangare. Grupul de Aviaţie Maritimă va funcţiona timp de 8 ani aici, până în 1930, când s-au dat în folosinţă hangarele şi hidroscala de la Palazul Mare (tot pe lacul Siutghiol). În anul 1926 Uzinele din Sesto-Calendeau au prezentat la Constanţa un hidroavion SAVOIA-MARCHETTI S-59 bis cu bune performanţe, apreciate ca atare de membrii Comisiei Române pentru procurarea de materiale de aeronautică. Ministerul de război a comandat un lot de 12 aparate din acest tip. Abia în anul 1928 a sosit în ţară primul lot de 4 hidroavioane care la 15 august 1928 ( de Ziua Marinei) au fost botezate pentru Grupul de Aviaţie Maritimă intrând în dotarea acesteia. Prin dotarea cu alte 7 hidroavioane SAVOIAMARCHETTI S59 bis, hangarele de la sudul lacului Siutghiol au devenit insuficiente, iar terenul în acel loc nu era prielnic pentru a mări hidroscala. Ca urmare, s-a căutat locul cel mai bun pentru a mări hidroscala şi aşa s-a găsit locul de la Palazul Mare, unde în 1930 s-au construit noile hangare ale unei noi hidroscale. Anul 1930 a fost unul marcant pentru evoluţia hidroaviaţiei în România, la 17 iulie 1930 Grupul de 33 Aviaţie Maritimă a căpătat denumirea de FLOTILA DE HIDROAVIAŢIE. În toamna anului 1930, Flotila de hidroaviaţie se mută la Palazul Mare – Mamaia cu tot materialul volant şi cu administraţia sa. Tot în acest an este confecţionată şi prima insignă a piloţilor ce făceau parte din Flotila de hidroaviaţie, de o frumuseţe de invidiat! Astfel: un pescăruş în zbor peste mare, înconjurat circular de frunze de lauri şi stejar, iar deasupra coroana regală.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII