Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - ANDREI ȘAGUNA, AVRAM IANCU ȘI STALIN

Mai jos prezint câteva piese de filatelie care prezintă doup personalități românești (Andrei Șaguna și Avram Iancu) și o personalitate a lumii (Stalin).

Andrei Şaguna a fost un prelat și om politic român, care s-a născut la Miskolc, dincolo de Tisa, în Ungaria în anul 1808 și a decedat la Sibiu în anul 1873. Părinţii săi erau aromâni din Grabova, de lângă Moscopolie (Albania).

Începând din 1864 a fost mitropolit al românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. A fost unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj din 3-15 mai 1848 şi conducătorul delegaţiei care a susţinut la Viena, în faţa împăratului, drepturile românilor din Transilvania (Petiţiunea naţională). A contribuit mult la dezvoltarea presei şi învăţămîntului în limba română. În 1850 a instalat imprimeria diocezană de la Sibiu, care funcţionează şi astăzi.

A fost primul preşedinte al asociației ASTRA (Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român, înfiinţată în 1861 la Sibiu împreună cu Timotei Cipariu, George Bariţiu şi alţi fruntaşi ai transilvănenilor). În 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Pe plan bisericesc, a luptat pentru emanciparea bisericii ortodoxe române din Transilvania de sub autoritatea bisericii sârbeşti. Vicar în 1846, episcop în 1848, a reuşit să restaureze vechea Mitropolie a Transilvaniei, în 1864, cu scaunul mitropolitan la Sibiu.

A reorganizat Institutul teologic-pedagogic de la Sibiu (fondat în 1811). A acordat o atenţie deosebită şcolilor elementare „confesionale", peste 2700 în Transilvania şi în Banat. În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 2011, Şaguna a fost trecut în rândul sfinţilor. Slujba de canonizare a sfântului ierarh Andrei Şaguna a avut loc pe 29 octombrie 2011 la catedrala mitropolitană din Sibiu. Sfântul este pomenit anual pe data de 30 octombrie.

Avram Iancu a fost un avocat transilvănean și revoluționar pașoptist, care s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”.

Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj.

Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes.

Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”.

În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni.

În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849.

Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis.

Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte.

S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Iosif Vissarionovici Stalin a fost un om politic sovietic, revoluționar bolșevic, devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic, care s-a născut la data de 18 decembrie 1878 și a decedat la data de 5 martie 1953. Stalin a devenit Secretar general al P.C.U.S. în anul 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al trei-lea lupta pentru putere cu Lev Troțki.

A rămas la putere pe tot parcursul celui de-al doilea război mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Sub Stalin Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o mare putere industrială mondială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume. Victoria greu cucerită în al doilea război mondial a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale dominante, poziție pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin.

În tinerețe Stalin a lucrat timp de un deceniu ca ilegalist în Caucaz, fiind arestat în mai multe rânduri și, în cele din urmă, exilat în Siberia, între anii 1902 – 1917. A aderat la doctrina lui V.I. Lenin, doctrina unui partid puternic centralizat al "revoluționarilor profesioniști". Experiența sa practică l-a făcut util partidului bolșevic, fiind ales în Comitetul Central, în ianuarie 19192. Unii istorici au afirmat că, în această perioadă, Stalin era, de fapt, spion țarist infiltrat în partidul bolșevic, dar nu există documente de încredere care să ateste acest fapt.

În anul 1913 el a adoptat numele Stalin, ceea ce înseamnă "de oțel" în rusă. Este știut că în mod oficial a avut două căsătorii cu Ekaterina Svanisze și apoi Nedajda Alliueva din care au rezultat și copii. Regimul lui Stalin a colectivizat agricultura adeseori cu urmări dureroase pentru rusul de rând. Teoria care justifica colectivizarea era aceea că se vor înlocui fermele mici, nemecanizate și ineficiente cu ferme puternic mecanizate, care vor produce recolte cu mult mai multă eficiență.

Știința în vremea lui Stalin era sub strictul control ideologic al partidului, alături de artă, literatură și orice altceva. Partea pozitivă a fost aceea a unui progres semnificativ în domeniile educație și învățământ gratuit dar și al cercetării științifice finanțate de stat. Cercetarea științifică în aproape toate domeniile a fost stânjenită de faptul că mulți oameni de știință au fost trimiși în lagăre de muncă. Totuși, s-au făcut progrese în anumite domenii ale științei și tehnologiei pe timpul lui Stalin, precum dezvoltarea computerului BESM-1 și lansarea, la 4 ani după moartea sa, a satelitului Sputnik.

Mulți politicieni americani începuseră să se teamă după "Criza Sputnik" că țara lor a fost eclipsată de către Uniunea Sovietică în știință și învățământul public. Guvernul lui Stalin a pus un accent mare pe asigurarea de servicii medicale gratuite. S-au dus campanii împotriva tifosului, holerei și malariei. Rolul lui Stalin în soarta bisericii ortodoxe este complex. Persecuția continuă din anii 1930-1940 a dus la dispariția ei aproape completă. Pe la 1939, mai puteau fi numărate câteva sute de parohii active (față de aproape 57000 în 1917). Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, bisericii i s-a permis o revigorare parțială, ca o organizație patriotică: mii de parohii au fost reactivate până la o nouă rundă de represiuni, pe timpul lui Hrușciov. Recunoașterea de către Sinodul Bisericii Ruse a guvernului sovietic și a lui Stalin personal a condus la o schismă în cadrul biserici ortodoxe ruse din diaspora, ruptură care nu s-a vindecat până târziu. Stalin a avut un efect nefast asupra culturilor micilor popoare indigene din Uniunea Sovietică. Puțin înaintea, în timpul și imediat după cel de-al doilea război mondial, Stalin a dirijat, personal, o serie de deportări la o scară nemaiîntâlnită, care a afectat profund harta etnică a Uniunii Sovietice. Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportați în Siberia și în republicile central-asiatice. Separatismul, rezistența împotriva regimului sovietic și colaboraționismul cu ocupantul german au fost motivele cele mai des invocate pentru deportările în masă. Români și basarabeni au fost deportați cu miile în lagărele din Siberia iar numeroși alții au fost asasinați la Fântâna Alba și lângă Odesa. El a ordonat lichidarea a 20000 de prizonieri români în lagărul de la Bălți, una dintre cele mai mari crime de după război. Un citat atribuit lui Stalin este "Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică" (răspuns dat lui Churchill în timpul Conferinței de la Ialta – 1945).

Deși a avut o activitate controversată Stalin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în anii 1945 și 1948. În țară, Stalin s-a prezentat ca un mare comandant militar, care a condus URSS la victorie în războiul împotriva naziștilor. De la sfârșitul celui de-al cincilea deceniu, naționalismul rusesc a crescut. De exemplu, multe invenții și descoperiri științifice ale timpului au fost puse pe seama unor cercetători ruși. Stalin a avut foarte puține contribuții la teoria comunistă (sau mai bine zis, marxist-leninistă), dar cele câteva pe care le-a făcut au fost acceptate pe timpul vieții sale de către toți cercetătorii sovietici din domeniul științelor politice. În anul 1936 Stalin a enunțat că societatea sovietică este formată din două clase sociale neantagoniste: muncitorii și țăranii colhoznici, deci țara avea două tipuri de proprietate; proprietatea de stat (a muncitorilor) și proprietatea colectivă (pentru țărănime). În plus, Stalin a distins și pătura socială a intelectualilor.

După moarte trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului. Stalin este binecunoscut pentru crearea cultului personalității lui Lenin (dar și al său propriu) în Uniunea Sovietică. Îmbălsămarea trupului fondatorului statului sovietic și depunerea sa într-un mausoleu a fost făcută împotriva obiecțiilor soției lui Lenin, Nadejda Krupskaia. Stalin devenise centrul cultului și adorației colective. Numeroase orașe și sate au fost redenumite cu numele liderului sovietic. Și în România orașul Brașov, stațiunea Poiana Brașov, multe străzi și parcuri, au purtat pentru o vreme numele lui Stalin.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL COVASNA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Hobbi Cserebere Klub - Târgu Secuiesc

Insigna de mai sus s-a bătut pentru a păstra în posteritate numele și faima Clubului Hobbi Cserebere din municipiul Târgul Secuiesc, județul Covasna. Hobbi Cserebere Klub – Târgul Secuiesc este o formă de organizare ce cuprinde numeroase direcții de manifestare a pasiunii de colecționar de la formele cele mai simple, specifice copiilor, până la cele mai complex, atribuite adulților. Înființat în anul 1989 sub conducerea lui Beke Erno, numărul membrilor săi a crescut de la an la an, ajungând astăzi la peste 170 de pasionați. Pentru fiecare membru colecția personală este cea cea mai frumoasă și bineînțeles cea mai valoroasă. Cel mai important și mai așteptat moment în fiecare an, de membrii clubului îl reprezintă însă expoziția anuală care reunește pe aceleași simeze o paletă largă de colecții personale. La ediția din anul 2006 un moment aparte l-a marcat lansarea Cupei transmisibile “HOBBI CSEREBERE KLUB”, a cărei cucerire reprezintă un obiectiv foarte atractiv. Cei mai activi membri din rândul copiilor sunt recompensați cu o tabără de vară în corturi la Băile Balvanyos. Anual clubul editează un interesant calendar distribuit gratuit tuturor membrilor.

Insigna - Societatea vânătorilor - Târgu Secuiesc

Vânătoarea, una din ocupațiile de bază în timpuri străvechi, a căpătat în epoca modernă valențe pur sportive. Vânătoarea – o îndeletnicere ancestrală pe teritoriul actual al țării noastre – a cunoscut un apogeu în pădurile bogate în sălbăticiuni din Covasna și Hargita și nu este de mirare că în anul 1800, câțiva vânători se constituie într-o societate, continuând astfel ocupația strămoșească a secuilor de pe aceste meleaguri. În anul 1930 membrii societății iau hotărârea de a bate o insignă care va purtată spre mândria membrilor, la pălărie sau pe reverul hainelor. Insigna are un diametru de 30 milimetri și are o grosime de 2 milimetri, fiind opera unui anonim. Insigna este realizată prin batere, din tombac. Pe centrul insignei este reprezentat un cocoș de munte înconjurat de inscripția circulară în litere mari, în limbile română și maghiară: SOC.VÂNĂTORILOR – VADASZTARSASAG. TÂRGUL SECUIESC.

Cocoșul de munte este o pasăre rară, care trăieşte în Parcul Naţional Piatra Craiului. Are culoare închisă şi pare negru, privit de la distanţă . De jur împrejurul ochilor are pielea de culoare roşu aprins . Ciocul, care devine din ce în ce mai puternic odată cu vârsta, este asemănător cu al păsărilor de pradă . Coada desfăcută are formă de evantai şi este compusă din 16 - 18 pene mari, dublate pe dedesubt. Femela este de culoare ruginie, împestriţată cu pete negre. Faţă de cocoş, care are în jur de 3,5 - 5 kilograme, aceasta are dimensiuni mai mici, cântărind în jur de 1,8 - 2,5 kilograme. Sunetele emise de cocoşul de munte pot fi auzite în perioada împerecherii. Cântecul este structurat pe 3 "strofe": tocat, tocilat şi ciripit. Simţurile cele mai dezvoltate sunt văzul şi auzul. Cocosul de munte preferă pădurile de răşinoase pure şi limita de jos a golului alpin, dar este întâlnit şi la limita superioară a pădurilor de amestec din tot lanţul muntos. Fauna nevertebrată din aceste păduri, completează hrana vegetală a cocoşului de munte, oferind, în zonele neumblate de om, toate condiţiile de existenţă necesare speciei. Are numeroşi duşmani naturali, din rândul mamiferelor şi al păsărilor răpitoare, de la jder până la râs şi lup, iar de la acvilele mici până la cele de stâncă. Nici buha nu este inofensivă pentru pui. Cel mai mult este afectat de prezenţa omului. Este una dintre cele mai precaute păsări şi din aceasta cauză este greu de văzut. Singura perioada când poţi să te apropii de el este în timpul rotitului (aprilie-mai). În această perioadă, el îşi aranjează „scena”: pe o ramură de brad el curăţă toate crenguţele mai mici, se înfoiază în pene şi începe să „rotească”. Acesta este singurul moment când, fiind foarte concentrat în a atrage femela, putem să ne apropiem de el şi să-l observăm în linişte.

Insigna - Covasna

Covasna, în limba maghairă Kovászna, în limba germană Kovasna, este un municipiu din județul Covasna, care include și satul Chiuruș. Numele vine de la cuvântul slavon „kvasny”, ceea ce înseamnă „dospit, fermentat” (cu referire la apele gazoase de aici, care sunt gazoase ca băuturile fermentate - berea de exemplu). Datorită faptului că este situată într-o zonă cu activitate vulcanică (în trecut) este renumită pentru apele sale minerale și mofetele (emanații gazoase post-vulcanice, predominant dioxid de carbon. Este cea mai renumită stațiune balneo-climaterică din țară pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare, orașul având peste 10 hoteluri și nenumărate pensiuni, un spital de profil cardiologic (Cardiologie Covasna) cu baze de tratament de profil moderne. În centrul orașului poate fi găsită "Balta Dracului", denumire dată de localnici, rămășită a unei erupții vulcanice. În secolul al XVIII-lea au fost înregistrate mai multe erupții ale acesteia. În imediata apropiere a orașului se află "Valea Zânelor", zonă renumită pentru cetatea dacică, pentru urmele caii ferate pe plan inclinat (monument tehnic unicat în Europa), și pentru priveliștea minunată. Orașul Covasna este situat la marginea sud-estică a părții inferioare a Carpaților de curbură, la o altitudine de 580 metri. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10114 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 62,825, români – 31,17%, romi – 3,16% și restul – necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a orașului se prezintă aproximativ astfel: reformați – 43,36%, ortodocși – 29,395, romano catolici – 21,18% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insigna - Expo XXXI insigne 2005

A XIII-a expoziție de insigne - Târgu Secuiesc

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elemenetele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România. Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Târgu Secuiesc, în limba maghiară Kézdivásárhely, în limba germană Szekler Neumarkt, este un municipiu din județul Covasna, România, totodată centrul scaunului istoric secuiesc Kezd, care include și satul Lunga. Orașul, atestat documentar pentru prima dată în anul 1407. La recensământul din anul 2011 orașul număra 18491 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 88,1%, români – 6,99%, romi – 1,51% și restul – necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a populației orașului se prezintă aproximativ astfel: romano catolici – 69,26%, reformați – 20,14%, ortodocși – 5,53% și restul – nedeclarată sau altă religie.

A XXXVI-a expoziție națională de insignografie - Târgu Secuiesc

A XII-a expoziție insignografică - Târgu Secuiesc - 2000

În câmpul central al aversului acestei medalii este reprezentat chipul zeiței Atena (simbolul Societății numismatice române), asta deoarece cu ani în urmă activitatea insignografică era încorporată în domeniul general al numismaticii.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris și chipul zeiței de pe vechea bancnotă grecească de 100 de drahme.

Pe reversul medaliei este reprezentată vechea stemă a orașului Târgu Secuiesc.

Sfântu Gheorghe (în maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Covsna, provincia istorică Transilvania, România. Prima atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic. Orașul are o populație de aproximativ 56000 locuitori, majoritar de etnie maghiară. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Sfântul Gheorghe, din vremuri diferite.

Biblioteca județeană

Biserica reformată fortificată

Liceul reformat

Piața Mareșal Averescu

Piața Regina Maria

Biserica catolică

Galeriile de artă

Muzeul național al Carpaților răsăriteni

Muzeul național secuiesc

Teatrul Andrei Mureșan

Covasna (în maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania, România.Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei, teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz precum și prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și romă – 3% (procente aproximative). Mai jos admiri fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și unele trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.