Epaminonda's Blog.....: BLANDAIN

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente
de cultură și arhitectură din localitatea belgiană BLANDAIN,
azi cartier al orașului TOURNAI, provincia HAINAUT,
din vremuri diferite și o medalie locală.

Gara

Piata centrală

Biserica Sf. Eleuthere

Cimitirul

Vederi generale

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Profesor doctor Alexandru Slătineanu

Omagiu profesorului doctor Al.Slătineanu

Prietenii, colaboratorii și elevii

Alexandru Slătineanu a fost un medic bacteriolog român, care s-a născut la data de 5 ianuarie 1873 la București și a decedat la data de 27 noiembrie 1939 la Iași. A fost profesor de bacteriologie la Universitatea din Iași, rector al Universității Mihăilene din Iași și membru al fostei Academii de medicină. Este cunoscut prin lucrările sale de epidemiologie și bacteriologie asupra poliomielitei, febrei tifoide și serovaccinației. Medicul Alexandru Slătineanu a fost fiul lui Alexandru Slătineanu, agronom cu studii la Paris, organizator al învățământului agronomic în Țara Românească. A fost căsătorit cu Irina Metaxa cu care a avut un copil - Barbu Slătineanu (1895-1959), ofițer de carieră, scriitor și avizat colecționar de artă. Colecția lui Barbu Slătineanu, inițiată de tatăl său și care cuprindea artă populară românească, pictură și grafică româneasca și europeană a fost confiscată după instaurarea regimului comunist în România și a devenit Colecția de artă comparată Alexandra și Barbu Slătineanu din cadrul Muzeului Național de Artă al României. Alexandru Slătineanu a urmat studiile gimnaziale și liceale la Institutul Schweitz-Thierrin și la Liceul Sf. Sava din București, obținând bacalaureatul în anul 1891. Începând din 1892 urmează studiile universitare la Facultatea de Medicină din Paris, devenind doctor în medicină al acestei facultăți în anul 1901 cu teza Septicémie expérimentale par le cocco-bacille de Pfeiffer. Essais d’immunisation (Septicemia experimentală cu cocobacilul lui Pfeiffer. Încercări de imunizare). În paralel a studiat științele naturale la Sorbona obținând licența. S-a specializat în bacteriologie la Institutul Pasteur din Paris, alături de Ion Cantacuzino, lucrând în laboratorul lui Ilia Mecinikov. Reîntors în țară a ocupat, începând cu anul 1902, postul de șef de lucrări la Catedra de Medicină experimentală a Facultății de Medicină din București. În anul 1903 ocupă prin concurs postul de medic secundar al Spitalelor din Bucuresti devenind ulterior, în 1907, medic șef al Sanatorului de tuberculoși Filaret. Ulterior se transferă la Iași unde este numit profesor titular la Catedra de Bacteriologie a Universității din Iași în 1912. A ocupat funcții în Ministerul Sănătății Publice fiind secretar general între anii 1931 – 1933, pe perioada cât Ion Cantacuzino a fost ministru, și director al Serviciului Sanitar. Alexandru Slătineanu a fost medic militar în rezervă, serviciul militar efectuîndu-l în anul 1902 la Spitalul Militar din București. A participat la al doilea Război Balcanic, participând la combaterea epidemiei de holeră și la primul război mondial, conducând acțiuni de combatere a epidemiilor și fiind avansat până la gradul de colonel în rezervă. Alexandru Slătineanu a fost membru fondator (1905) al Revistei Științelor Medicale, publicație în care a publicat numeroase studii. Pe lângă activitatea științifică și organizatorică, a publicat cronici medicale, universitare și sociale în revistele ieșene Viața Românească și Însemnări ieșene. Pentru activitatea de combatere a bolilor transmisibile desfășurată în campaniile din 1913 și 1914 – 1918 a fost distins cu următoarele ordine române și franceze: Virtutea militară, Ordinul Coroana României cu spade în grad de comandor, Ordinul Regina Maria în grad de ofițer și Legiunea de onoare în grad de cavaler.

Insigna eroilor căzuți pentru patrie

Spre deosebire de anii primului război mondial când România a avut de ales între a alătura uneia dintre cele două coaliţii ce desfăşurau o politică de expansiune, în cel de al doilea război mondial, ea a trebuit să se alieze cu un stat totalitar (Germania) pentru a redobândi Basarabia şi Bucovina de Nord, apoi, cu un altul (Uniunea Sovietică) care i-a smuls din nou ceea ce recăpătase prin alianţa cu Germania. Cele două alianţe succesive au dus România într-o situaţie foarte grea, reducând valoarea politică a redobândirii teritoriilor pierdute în Est şi apoi în Vest. Altfel spus, eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord pentru restaurarea frontierei de Est şi Nord-Est a României-Mari, era unul dintre obiectivele politicii generalului Ion Antonescu care prezida noul guvern format la 28 ianurie 1941. La 22 iunie 1941 când România a intrat în cel de-al doilea Război Mondial, se declanşa aplicarea planului ,,Barbarossa” care a pus în mişcare cea mai mare concentrare de tehnică militară şi forţe umane, desfăşurate pe un front cuprins între Marea Baltică şi Marea Negră. Forţa totală mobilizată de statul român număra 686168 militari, din care 628810 erau ai trupelor de uscat din care 432624 constituiau trupe de operaţii, iar dintre aceştia la 21 iunie 1941, erau dislocaţi pe frontal de Est -377053 militari. Prin Comunicatul nr. 6/25 iulie 1941 Cartierul General al Comandamentului Frontului germano-român din România se stipulează: ,,Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat”. Trecerea Nistrului de către armata română a declanşat puncte de vedere diferite din partea liderilor politici ai vremii, controversă ce mai persistă şi astăzi pe plan politic şi istoriografic. Scopul României a fost acela de a redobândi teritoriile ocupate de U.R.S.S. cu un an în urmă şi ca atare operaţiunile militare nu constituiau un act de agresiune. Din motive strategice, armata română a fost obligată să înainteze dincolo de teritoriile reclamate (între Nistru şi Bug) iar operaţiunile militare viitoare erau limitate la obligaţiile unei forţe de ocupaţie. Acest ansamblu general de operaţiuni a creat armatei române pierderi însemnate în special după trecerea Nistrului. După eliberarea întregului teritoriu răpit României în 1940 de către Uniunea Sovietică, sacrificiul armatei se ridica la 7000 de morţi şi un număr mult mai mare de răniţi. Pentru omagierea eroilor căzuţi a fost instituită pe lângă alte distincţii şi insigna din titlu. (D.R.Nr.502 din 19.02.1942, publicat în Monitorul Oastei din 15.04.1942). Corpul insignei are evidenţiat în exciză o cruce pe o terasă pe care apare înscris anul 1941. Crucea poartă o cunună de lauri, are braţele înscrise într-un cerc cu raza de 7,5 milimetri, din centrul căruia pornesc zece raze echidistante. Întreaga compoziţie este realizată prin tehnica ambutisării. Insigna este confecționată din tablă de tombac groasă de 0,9 milimetri, are o formă rotundă cu diametrul de 32,45 milimetri. Ea s-a purtat în partea dreaptă a pieptului. Au avut dreptul la portul acestei insigne familiile celor morţi în războiul pentru reîntregirea neamului: mamă, tată, soţie, copii. Dreptul de a o purta se acorda prin D.R. (Decret Regal), eliberându-se un brevet, cu număr de ordine, consemnat într-un registru special înfiinţat în acest scop. Conform Î.D. (Înaltului Decret) 1759/ 24.06.1943 s-a aprobat modificarea art. III din Î.D. 502/ 19.02.1942, dâdu-se următoarea redactare: ,,Dreptul de a purta acest însemn se va acorda în baza D.R. de instituire, de către corpurile teritoriale, familiilor celor căzuţi în războiu, prin familie înţelegându-se tata, mama, soţie şi copii cari domiciliază pe raza acelui cerc, eliberândui-se fiecăruia câte un brevet, care va purta numărul de ordine din registrul special înfiinţat de Cercuri, în care se vor înscrie nominal toţi cei îndreptăţiţi a purta acest însemn. Brevetele vor fi semnate în numele Ministerului Apărării Naţionale , de către comandanţii cercurilor teritoriale şi contrasemnate de şefii birourilor de mobilizare, eliberate împreună cu însemnul. Se cunosc astfel de insigne și mai robuste, confecționate din tablă groasă de 2 milimetri și având diametrul de 42,5 milimetri.

Insigna - A.G.V.P.S. - România

(Asocaiația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A..G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Insigna - Aesculap C.M. (corpul medical)

Insigna postată aici a reprezentat Corpul medical din România. Baterea acestei insigne s-a decis prin Ordinul Circular General nr.11 din data de 11 iunie 1938 a Serviciului Jandarmeriei Ministerul de Interne prin Direcția Generală a Poliției.

Insigna era purtată toți aceia care aveau calitatea de medic. Insigna este confecționată din metal emailat și are în general o formă dreptunghiulară cu latura mică superioară rotunjită, vopsită în email roșu, în centrul căreia este reprezentat capul unui om, privind într-o parte, și sub care scrie cu litere mari, galbene, AESCULAP. Acest dreptunghi modificat este încadrat de literele mari C și M (corpul medical), vopsite în email alb, aplicate peste frunze de lauri ce pornesc de sub baza dreptunghiului. Insigna are dimensiunile de 17 x 12 milimetri.

Asclepios a fost zeul medicinei în mitologia greacă, fiind preluat și de mitologia romană sub numele Aesculapius (varianta românească - Esculap). Asclepios a fost fiul lui Apollo provenit din uniunea cu Coronis (sau Arsinoe). În timp ce Coronis era însărcinată cu Asclepios, ea s-a îndrăgostit de Ischis, fiul lui Elatus. Conform tradiției, s-a căsătorit cu Epiona, de unde au rezultat: Igiena, Meditrina, Panaceea, Aceso, Iaso, Aglaia și trei fii: Machaon, Telesphoros și Podalirius. De asemenea, a mai avut un fiu, Aratus, cu Aristodama. Asclepios este un premergător al medicinei. Tatăl său l-a dat în grija Centaurului Hiron care i-a împărtășit secretele taumaturgiei (puterea de a face minuni), cu ajutorul cărora, mai târziu, Asclepios avea să anihileze durerile pacienților săi sau să izbutească regenerarea părților afectate de boală. Totodată Centaurul l-a inițiat în sistemul de utilizare a plantelor medicinale. Își practica sistemul de vindecare noaptea, în Epidaur folosind câine, grăsime și șarpe izbutind și vindecări mirculoase. Succesele lui medicale l-au făcut de la o vreme să învie și morții ceea ce l-a supărat pe Zeus, care l-a omorât fulgerându-l. În Iliada Asclepios nu era venerat ca zeu al medicinei ci era considerat un medic care își învățase arta de la Centaurul Hiron și care era tatăl celor doi vestiți vindecători Podaleirios și Mahaon. Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau niște clinici medicale, toți preoții slujitori fiind și medici. Sanctuarul principal se afla în Epidaur. Imaginile plastice îl înfățișează ca un bărbat blajin cu barbă, având întotdeauna alături un șarpe.

Insigna - A.C.I.R.

(Asociația colecșionarilor de insigne din România)

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului colonel Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. Insigna A.C.I.R. s-a executat în data de 1 februarie 2010 de către firma ACCESORII PROD ORADEA. Insigna are forma generală rotundă cu diametrul de 17 milimetri, și este confecționată din material composit turnat, într-un tiraj de 100 de exemplare. Aversul insignei este emailat în culorile tricolorului național peste care s-a aplicat inscripția ușor curbată, în litere mari de tipar ACIR (Asociația colecționarilor de insigne din România). Pe avers este inscripționat numele firmei producătoare.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII