Epaminonda's Blog.....: CHWALOWICE

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură, dar și trimiteri poștale ilustrate,

din vremuri diferite din localitatea poloneză

CHWALOWICE, denumire germană CHWALOWITZ,

municipiul RYBNIK, voievodatul SILEZIA.

Biserica Sfânta Tereza

Școala elementară

Mina de cărbune

Cazinoul

Casa de cultură

Arhitectură nouă

Arhitectură veche

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL BRĂILA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Brigada 10 Geniu "Dunărea de Jos"

10 ani * 2002 - 2012

La 1 iunie 2002, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S. 45 din 23 aprilie 2002, a luat fiinţă Brigada 10 Geniu, în subordinea Corpului 10 Armată Teritorial. Brigada 10 Geniu "Dunărea de jos" este marea unitate, responsabilă cu integrarea capabilităţilor şi realizarea misiunilor de geniu la nivelul Forţelor Terestre. În cursul aceleiaşi luni s-a definitivat organizarea structurală şi au fost luate în subordine Batalionul 96 Geniu, Batalionul 3 Geniu, Batalionul 72 Treceri, Batalionul Nave Treceri Fluviale, Cercul Militar Brăila, Muzica militară, Căminul militar şi Comenduirea de garnizoană Brăila. Deasupra am postat logo-ul și o poză cu intrarea în comandamentul acestei unități militare, iar mai jos fanionul și steagul de identificare al unității.

Înfiinţarea Comandamentului Brigăzii 10 Geniu în garnizoana Brăila, deloc întâmplătoare, având în vedere tradiţia geniştilor pe aceste meleaguri începând cu 1 octombrie 1878, a reprezentat în fapt materializarea concepţiei privind sprijinul genistic a acţiunilor militare, în deplină concordanţă cu diversitatea misiunilor şi provocărilor actuale.

În cadrul procesului complex de restructurare şi transformare a armatei, începând cu 22 aprilie 2003, Brigada 10 Geniu ,,Dunărea de Jos” a trecut în subordinea Corpului 1 Armată Teritorial „General Ioan Culcer”, iar începând cu 1 iulie 2010, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” este subordonată nemijlocit Statului Major al Forţelor Terestre, cu o nouă structură: comandament şi subunităţi de brigadă; batalionul 72 Geniu „Matei Basarab”; batalionul Nave Treceri Fluviale; batalionul 136 Geniu „Apulum”; batalionul 110 Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan”; cercul Militar Brăila, muzica militară, căminul militar şi comenduirea de garnizoană Brăila; În aceeaşi perioadă Batalionul 96 Geniu a trecut în subordinea Diviziei 1 Infanterie „Dacica”, iar Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” în subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Începând cu luna octombrie 2011 din organica marii unităţi fac parte Batalionul 52 Geniu „Tisa” şi Grupul 5 EOD. Sus am postat fanionul și steagul de identificare al Brigăzii 10 Geniu "Dunărea de Jos" din Brăila.

Placheta - Mănăstirea Măxineni 1637 - 2013

375 de ani de la întemeiere

În apropierea comunei Măxineni din judeţul Brăila, situată la circa 35 kilometri NV de Brăila pe şoseaua Brăila – Focşani, se află Mănăstirea Măxineni, unul dintre cele mai importante repere istorice ale judeţului. Aşezată, strategic, la confluenţa râurilor Siret şi Buzău, mănăstirea a fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab al Ţării Româneşti în perioada 1636-1637. Mănăstirea, atestată pentru întâia dată la 2 septembrie 1637, a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi de lemn, după ce, în timpul unei incursiuni militare, domnitorul remarcase importanţa strategică a zonei. Mănăstirea a fost enumerată de Matei Basarab, în hrisovul solemn de la 27 noiembrie 1640, în rândul marilor ctitorii.

Lucrările de construcţie au durat până la 25 iunie 1651, când a avut loc sfinţirea bisericii. Încă de la început mănăstirea a jucat un important rol spiritual şi duhovnicesc, dar şi unul militar şi politic, fapt ce a atras asupra sa şi numeroase prădăciuni din partea oştilor străine. De aceea şi domnitorii munteni au dorit în mod constant întărirea materială a mănăstirii, fiind demn de menţionat sprijinul domnitorilor Mihnea al III-lea Radu, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Şerban Cantacuzino, Sf. Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino, dar şi al domnilor fanarioţi ai Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea: Nicolae Alexandru Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Mihai Racoviţă, Grigore II Ghica, Constantin Nicolae Mavrocordat. Cu toate acestea, datorită aşezării geografice, vremurilor vitrege şi deselor inundaţii, la mijlocul veacului al XVIII-lea mănăstirea ajungea pustie şi fără egumen. Cu această motivaţie, dar şi pentru a veni în sprijinul ctitoriei sale din Bucureşti, spitalul Sf. Pantelimon, domnitorul Grigore al II-lea Ghica va transforma 11 mănăstiri în metocuri ale acesteia, mănăstirea Măxineni fiind una dintre ele. Administrarea noului metoc se făcea de către egumenul mănăstirii Sf. Ioan din Focşani. Va urma, în aceste condiţii, o perioadă de decădere accentuată, căci nu a existat în acest răstimp o grijă reală pentru întărirea mănăstirii. Singura restaurare majoră are loc în perioada 1858-1859, sub domnia caimacanului Alexandru Ghica şi a principelui Alexandru Ioan I, după cum atestă pisania aşezată cu acest prilej: „S-a ridicat din temelie acest dumnezeiesc lăcaş întru cinstea şi pomenirea naşterii sfântului Ioan Botezătorul de către fericitul întru pomenire Domnul Matei Basarab v[oie]v[od] anul 1638 în trecere ce a avut cu oştirea sa pe aici. După termen de 220 ani fiind ajunsă în ruinare de intemperiile vremurilor, acum, din porunca Creatorului s-a răzuit, în[n]oit şi împodobit în zilele şi prin bunăvoinţa a prinţului caimacan Alexandru Ghica – reparându-se prin silinţele şi din parte-i cheltuieli a cuvioşiei sale Chiprian, egumenul acestei mănăstiri, luând săvârşire în zilele luminatului domn al Principatelor Unite Alexandru Ioan I, iar Episcop al Eparhiei Dumnealui Domn Filotei, 1859.” După 1864, biserica a funcţionat ca lăcaş de cult pentru sătenii din Măxineni până la 1877. În timpul luptelor primului război mondial, la 1917, biserica este complet distrusă, rămânând în părăsire şi uitare vreme de mai bine de şapte decenii. După 1990, mănăstirea este reînfiinţată, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos şi prin strădania arhim. Simeon Ovezea. După săvârşirea sa din viaţă, efortul de rezidire a mănăstirii este continuat de o mică obşte de monahi, sprijinită de Primăria Municipiului Brăila şi de numeroşi ctitori. La 24 iunie 2004, Chiriarhul Dunării de Jos a sfinţit noua biserică a mănăstirii şi a binecuvântat noile corpuri de chilii. Vechea ctitorie a lui Matei Basarab, aflată în stare avansată de degradare până în urmă cu câţiva ani, avea o fundaţie de 2,5 metri adâncime şi ziduri groase de 1,5 metri. Biserica se află, în prezent, în proces de reconstrucţie. Noua biserică a mănăstirii, situată la 45 metri depărtare de vechea ctitorie domnească, a fost ridicată în perioada 2001- 2004 în stilul bisericilor lui Matei Basarab, cu dimensiuni în plan de 19 x 7 metri, la abside lăţimea sfântului locaş ajungând la 13 metri, şi cu o înălţime de 19 metri. Biserica este prevăzută cu o singură turlă, pe naos. În prezent, la interior, se execută lucrările de pictură, în tehnică fresco.

Jubileul Perpessicius 125 * 1891 - 2016

Muzeul Brăilei - Casa memorială "D.P.Perpessicius"

Perpessicius, nume real Dumitru S. Panaitescu a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membrul titular al Academiei Române, care s-a născut la data de 21 octombrie 1891 la Brăila și a decedat la data de 29 martie 1971 în București. A studiat la Școala primară numărul 4 și Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. În anul 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de filologie modernă. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densușianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu și alții. În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica. În 1914 s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate. A debutat cu schița „Omida - Din lumea celor care se târăsc”, o replică la volumul Din lumea celor cari nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. Schița a fost semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu și a apărut în revista brăileană Flori de câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911. Ca poet a debutat cu poezia Reminiscență în revista „Versuri și proză” a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara. Sub pseudonimul Perpessicius a publicat în revista Cronica a lui Gala Galaction și Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, a fost rănit în anul 1916 și rămânând invalid de mâna dreaptă. A predat în multe școli din țară, fiind și autorul unor apreciate manuale de liceu. Enumăr câteva titluri din opera sa: Scut și targă, Itinerar sentimental, Jurnal de lector, Lecturi intermitente, Eminesciana, Patru clasici, etc.

Casa memorială Perspessicius este o clădire monument istoric, situată în centrul vechi al Brăilei, pe strada Cetății, o stradă ce duce direct spre Dunăre, la nr.70. Vechea casă a familiei Ştefan şi Ecaterina Panaitescu a fost construită în jurul anului 1880. Aici s-a născut, la 21 octombrie 1891, şi a locuit, până la vârsta de 19 de ani, până în toamna lui 1910, când devine student la Facultatea de filologie modernă a Universităţii din Bucureşti, Dumitru S. Panaitescu, cel care îşi va adăuga ulterior pseudonimul Perpessicius. În anul 1971, după moartea lui Perpessicius, pe faţada imobilului a fost amplasată o placă comemorativă, cu următorul mesaj: “În această casă s-a născut şi a trăit Dumitru Panaitescu Perpessicius, poet, critic şi istoric literar, personalitate proeminentă a vieţii culturale româneşti (1891 – 1971)”. La puţin timp, casa a fost demolată, din ea fiind recuperată doar placa comemorativă. Greşeala a fost îndreptată rapid, imobilul fiind reconstruit, însă cu materiale moderne. Corpul de clădire care găzduieşte expoziţia de bază a fost reconstruit în 1971 după proiectul şi planul construcţiei ridicate pe acelaşi amplasament în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. În anul 1977, aici s-a deschis Casa Memorială D.P. Perpessicius. Între 1993 - 1996, s-a reconstruit corpul de clădire anexă, cu destinaţie depozite. În acest spaţiu, în 28 octombrie 1977, urmare a unei donaţii din partea fiului, Dumitru D. Panaitescu, donaţie constând într-un număr de 791 cărţi, documente şi mobilier s-a deschis, în cadrul Muzeului Brăilei, “Expoziţia permanentă cu caracter memorial Dumitru Panaitescu Perpessicius”. Expoziţia a fost organizată, la început, în două săli, una foto-documentară şi cea de-a doua o reconstituire a camerei de lucru a lui Perpessicius. Anul 1982 a însemnat achiziţionarea unei mari părţi din biblioteca perpessiciană, respectiv 7000 de cărţi, la care s-au adăugat colecţii de ziare şi reviste şi alte câteva piese de mobilier. Casa a fost închisă după 1990, necesitând reparaţii. Cu această ocazie, s-a refăcut corpul din curte, conceput pentru depozite şi sală de relaţii cu publicul, şi chioşcul. Astfel, casei în care a locuit Dumitru Panaitescu Perpessicius i s-au adăugat şi anexele clădirii, refăcute din temelii, după vechiul plan. Fondul memorial cuprinde obiecte achiziţionate de la familia poetului, criticului şi istoricului literar Dumitru Panaitescu Perpessicius, respectiv manuscrise, obiecte personale, piese de mobilier, cărţi cu autograf, ediţii rare, ediţii princeps, fotografii-document care au aparţinut scriitorului. În depozitele casei se găsesc şi fondurile memoriale Vasile Băncilă, Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Edmond Nicolau, Ana Aslan, Vasile Munteanu, Mihail Sebastian. Muzeul memorial cuprinde un hol, dominat de portretul scriitorului, realizat de Ion Valentin Anestin, şi trei încăperi. Prima este camera de lucru a scriitorului, care reconstituie universul în care acesta a trăit. Sunt expuse biroul la care acesta a lucrat, lampa, scaune, două dulapuri, două etajere cu cărţi, aparatul de fotografiat, geamantanul, ceasul deşteptător. Pe birou se află ochelarii scriitorului, călimara cu cerneală, stilouri, un caiet cu notiţele lui, o agendă cu însemnări şi o potcoavă, folosită pentru a păstra deschisă o carte. A doua încăpere găzduieşte manuscrise originale, precum cele ale “Lecturilor intermitente”, pagini din articolul “M. Sadoveanu la 80 de ani”, o scrisoare datată 7 octombrie 1932 şi adresată filosofului Iorgu Iordan, studii despre Mihai Eminescu, schiţe de lucru, fişe, transcrieri pentru Ediţia Eminescu. În 1994, odată cu inaugurarea noului corp de clădire, reconstruit şi acesta după planurile iniţiale, a fost redeschisă expoziţia de bază Dumitru Panaitescu Perpessicius”. S-a gândit o reorganizare a materialului iconografic în sălile existente şi a fost oferită publicului o a treia sală, în care sunt expuse mare parte din manuscrisele lui Perpessicius. Când intri în cea de-a treia cameră, concepută ca o expoziţie foto-documentară, ochii îţi cad prima dată pe portretul mărit al lui Perpessicius, care portă semnătura autografă a scriitorului. În vitrina amenajată aici, la loc de cinste se află primul volum al ediţiei “Opere” de Mihai Eminescu. Alături se află o pagină manuscrisă şi un dispozitiv pe bază de lentile, fixat pe ochelari, pentru cercetarea manuscriselor eminesciene. Se cunoaşte faptul că Perpessicius a orbit cercetând de-a lungul anilor aceste manuscrise. În vitrine mai sunt expuse caietele elevului Dumitru Panaitescu Perpessicius, volume ale ediţiei Eminescu, fotografii cu Eminescu şi Perpessicius, mai multe numere din revista “Maniscriptum”, editată la Muzeul Literaturii Române, al cărui director fondator a fost Perpessicius. O vitrină găzduieşte volumele lui Perpessicius, iar o alta cărţile cu autograf dăruite acestuia de Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Ilarie Voronca, Ionel Teodoreanu, Gala Galaction, Mihail Sebastian, Tudor Arghezi, Cella Delavrancea. “Domnului Perpessicius, cu rugămintea de a primi această carte ca pe un simplu memorial de vacanţă – şi să nu-i ceară mai mult – cu o veche admiraţie literară şi o bună afecţiune”, scria Mihail Sebastian, la 3 martie 1958. În curtea Casei Memoriale D.P. Perpessicius este amplasat bustul în marmură al acestuia, operă a sculptorului brăilean Nicăpetre.

Muzeul Brăilei "Carol I"

Un viitor pentru trecutul nostru

Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Muzeul Brăilei s-a născut odată cu biblioteca publică a oraşului, fiind întemeiat la începutul anilor '80 ai veacului al XIX-lea. Atunci, mai precis la sfârşitul anului 1880, la 3 noiembrie, în Conferinţa profesorilor din cadrul gimnaziului real din Brăila 8 din cei 10 profesori: Şt. C. Hepites, I. Guliotti, Z. Deimeze, Iordan Dimitriu, I.C.Tacit, Pr. M. Guzianu, Drag. Constantinescu şi Atanasie Popescu - directorul acestei instituţii de învăţământ au hotărât să supună subscripţiei publice înfiinţarea unei biblioteci şi a unui muzeu pe lângă gimnaziu. Deşi prima instituţie muzeală în Brăila a luat fiinţă prin Decretul Regal nr. 2134/23 august 1881, bazele secţiei de arheologie s-au pus abia la 2 iunie 1955, când a avut loc, practic, o refondare a instituţiei. În 1955, nu exista nici o piesă de arheologie în colecţiile muzeale, iar din actualul judeţ Brăila erau cunoscute doar două descoperiri, ambele fortuite: cazanul scitic de la Scorţaru Vechi şi un fragment de vas neolitic de la Nazâru (Siliştea). O serie de observaţii şi descoperiri arheologice erau menţionate în cunoscutul „Chestionar Densuşianu'', dar manuscrisul, încă inedit, se află la Biblioteca Academiei Române. Unele cercetări arheologice de suprafaţă fuseseră efectuate la Nazâru, în 1932, de I. Nestor, iar la Şuţeşti de R. Vulpe. Astăzi, patrimoniul muzeal cuprinde peste 15000 de piese, iar repertoriul arheologic al judeţului Brăila include peste 60 de localităţi, cu aproape 100 de descoperiri (situri arheologice, morminte, tezaure, descoperiri izolate). Prima intenţie de constituire a unei colecţii publice de artă la Brăila se datorează colecţionarului Anastase Simu (1854 - 1935). El a donat în anul 1928, „scumpului ...oraş natal Brăila", 30 de lucrări de artă pentru a fi expuse în saloanele primăriei.

În 1938 primăria şi-a creat un serviciu cultural care a preluat Pinacoteca, dezvoltând patrimoniul acesteia. În anul 1950 Pinacoteca a devenit instituţie independentă căreia, în 1955, i s-a schimbat denumirea în Muzeu de Artă, integrat ca secţie de artă Muzeului Brăilei în anul 1967. Şef al Secţiei de Artă până în anul 2001 a fost Ana Maria Harţuche, astăzi pensionată. Muzeul se poate vizita şi azi în Piaţa Traian la nr.3

Gala națională de teatru

Femeia erou în dramaturgia contemporană

Ediția I - Brăila '87

Gala nationala de teatru - Femeia erou in dramaturgia contemporană este un festival teatral (spectacol concurs) ce se desfășoară anual, începînd cu anul 1987, la Brăila, unde se prezintă preponderent piese de teatrul în care eroinele principale sunt femeie. Această acțiune are loc sub egida și pe scena Teatrului “Maria Filotti” din localitate.

Teatrul „Maria Filotti,” denumire veche Teatrul Rally, este o instituție de cultură inaugurată la Brăila în anul 1864. Pe la anul 1840 clădirea inițială a actualului teatru a fost proprietatea lui Ianache Rally, un armator grec, care i-a dat destinația de han. După ce a ars în incendiul din 1859, clădirea a fost reconstruită, cunoscând numeroase transformări. Finalizarea construcției și inaugurarea Teatrului Rally a avut loc în anul 1864. Pe scena acestei instituții teatrale au evoulat; Adelina Patti (soprană de origine spaniolă, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Cecilia Ștefănescu-Goangă, nepoata lui Ianache Rally si mama renumitului bariton Petre Ștefănescu Goangă, Bianca Bianchini, Sarah Bernhardt, Ernesto Rossi, Șaliapin și George Enescu. A fost de asemenea o perioadă bogată în reprezentații teatrale, susținute de trupele de teatru ale lui Costache Halepliu, Mihail Pascaly, Fani Tardini, Costache și Iorgu Caragiale, Theodor Theodorini, Alexandru Davilla, Aristizza Romanescu, Matei Millo și Constantin Tănase. După spectacolul dat în onoarea Maiestății Sale, regele Carol I, din anul 1878 instituția va prelua numel Teatrul Regal. Hariclea Darclée debutează aici în 1881. Mai târziu, proprietarii George Rally și Demosthene Rally, decid să modifice clădirea, se pare, împrumutând bani, cu ipotecă pe clădire, de la Dumitru Ionescu (afacerist de succes, consilier, președinte al consiliului județean, deputat, senator, primar al Brăilei în perioada 1906-1910 - unul dintre cei mai mari filantropi ai orașului, alături de Nedelcu și Ana P.Chercea). Lucrările s-au finalizat în 1895 și pe data de 11 decembrie s-a făcut inaugurarea. George și Demosthene Rally nu au putut însă restitui împrumutul astfel încât pe 22 februarie 1900 proprietar devine Dumitru Ionescu. De-a lungul vremii clădirea a mai găzduit; Hotelul Princiar, Clubul Regal, localul Monopol, cafeneaua Ciolacu-Crișan, florăria Wiscocil, frizeria Figaro, tipografia Ethnos-Leonidas Kostomiris, Bertrand – blănării și pălării și librăria Cartea Rusă (mai târziu „Librăria Noastră”). La data de 19 mai 1919, Dumitru Ionescu cedează prin testament clădirea către primărie, devine Teatrul Comunal. Testamentul datat noiembrie 1910 se încheie cu următoarele cuvinte: „Celor ce se vor folosi de ajutorul ce le las prin acest legat, le recomand din inimă iubire de dreptate și adevăr și mai presus aplicațiunea la muncă neîntreruptă și cinstită, că numai în aceasta eu am găsit mai multă mulțumire în viața mea. Milă către cei nenorociți și suferinzi și dragoste desăvârșită către religie și neam." Din anul 1954 teatrul ia denumirea de Teatrul de Stat Brăila, iar în anul 1969 teatrul primește numele actriței Maria filotti, care a debutat pe scena sa în 1905 în rolul Giocondei. Declarată monument istoric, clădirea este inclusă în albumul UNESCO.

Brăila este un municipiu în sud-estul României și reședința județului cu același nume. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Național de Statistică, populatia orașului era, în anul 2009, de 211884 de locuitori, fiind al 10-lea oraș din țară după numărul de locuitori. Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Sus am postat stemele 1865 - 1918, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și unele trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, din municipiul Brăila.

Biserica Sfântul Nicolae

Azilul de orfani

Biserica Sfântul Petru

Biserica Sfinții Arhangheli (fosta geamie)

Cascada din Grădina Publică

Casa Verona

Strada Mihai Eminescu

Fântâna cinetică

Palatul Agriculturii

Spitalul județean de urgență

Banca națională

Biserica greacă "Buna Vestire"

Biserica lipovenească

Berăria și Hotelul Francez

Biserica armeană

Casa Verona

Cazarma guarzilor comunali

Fabrica de ciment Cantacuzino

Fabrica pentru cojitul orezului

Fabrica de făină Valerianos

Gara

Hipodromul

Liceul Nicolae Bălcescu

Marele hotel Splendin

Monumentul

Piața Dumitru Ionescu

Piața Sfinții Arhangheli

Piața V.I.Lenin

Rizeria română

Sala Polivalentă

Sanatoriul Principele Nicolae

Școlile comunale

Teatrul Passalacqua

Casa memorială Panait Istrate

Castelul de apă

Catedrala Nașterea Domnului

Ceasul din Grădina Publică

Gara fluvială

Moara Violatos

Oficiul telegrafic poștal

Prefectura

Primăria

Magazinul universal Dunărea

Județul Brăila este un județ din provincia Muntenia, partea de est a României, care își are reședința în orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 4766 kilometri pătrați și numără aproximativ 373000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune dintr-un municipiu - Brăila, 3 orașe - Însurăței, Ianca, Făurei și 40 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.