Epaminonda's Blog.....: MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - BISERICILE USPENIA, SFÂNTUL NICOLAIE - POPĂUȚI ȘI NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL DIN BOTOȘANI

Biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia sau Ospenia) din Botoșani este cea de-a doua ctitorie a Elenei Rareș, soția lui Petru Rareș. A fost ridicată în 1552 și a urmărit modelul bisericii Sf. Nicolae a lui Ștefan cel Mare.

Meșterii veacului al XVI-lea au reprodus planul și structura prototipului botoșănean până la elementele de detaliu ca, de exemplu, decorul calotei pronaosului realizat cu nervuri ceramice dispuse după un desen simplificat, în formă de cruce.

Turla cu 12 laturi a primit aceeași subliniere în compoziția exterioară, prin dubla bază stelată cu 8 colțuri. Decorul arhitectural ,alcătuit din firide și ocnițe, a fost completat cu discuri smălțuite în culorile galben și verde și - probabil - cu zugrăveli policrome. Biserica a fost reparată în anii 1724 - 1725 de către voievodul Ion Mihail Racoviță, dar stadiul cercetării nu permite constatarea unor transformări introduse cu această ocazie. În schimb, intervenția din anul 1819, consemnată cu inscripție, a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniță în stil clasicist, admirabil proporționat. Corpul bisericii a fost unificat cu clopotnița prin ridicarea zidăriei triconcului la nivelul unei cornișe generale susținută de console, acoperindu-se astfel baza stelată inferioară a turlei.

Cu înfățișarea actuală, Uspenia ilustrează două faze majore ale arhitecturii moldovenești: faza primei jumătăți a veacului al XVI-lea, în care inovațiile decorului policrom îmbracă structurile tradiționale și clasicismul începutului veacului al XIX-lea. Păstrarea Uspeniei ferită de transformările estetizante suferite de celelalte două ctitorii domnești va permite efectuarea unei restaurări, care să cuprindă, în linii mari, readucerea golurilor de ferestre la dimensiunile epocii și dezvelirea paramentului originar al primei faze de construcție, păstrând însă aportul valoros al veacului al XIX-lea, inclusiv învelitorile de factură barocă.

Pictura interioară a bisericii a fost refăcută complet după Revoluția din anul 1989. În curtea bisericii tronează maiestuos statuia poetului national Mihai Eminescu, care a fost botezat chiar în această biserică.

Biserica Sfântul Nicolae Popauti, din judetul Botosani, este una din multele ctitorii ale domnitorului Ștefan cel Mare și este situată pe strada Ștefan cel Mare, la nr.41, în apropierea gării.

Manastirea dateaza din anul 1496 avand astazi o mare valoare artistica si istorica, atat pentru picturile sale interioare de mare valoare, cat si pentru arhitectura si rolul strategic indeplinit.

Pe fațada nordică a pronaosului, lângă portalul intrării originale, se află o pisanie în limba slavonă pe care sunt înscrise următoarele: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această casă întru numele celui între sfinți părintele nostru arhiereul și făcătorul de minuni Nicolae, în anul 7004, iar al domniei sale al patruzecilea curgător, luna septembrie, 30”.

Biserica făcea parte dintr-un ansamblu fortificat, care mai cuprindea un palat domnesc și un turn clopotniță. În palatul domnesc de lângă biserică poposea Ștefan cel Mare în drumul său spre Curtea domnească din Hârlău. Manastirea din Popauti a fost amplasata intr-o pozitie strategica determinata de iminentele navaliri ale dusmanilor atrasi de bogatiile targului Botosanilor. Drept urmare, arhitectura acesteia a urmat anumite criterii de siguranta - cladirii propriu zise a manastirii i-au fost adaugate ziduri solide si un turn de veghe - ajungandu-se la aspectul prezent pe care il are biserica - o veritabila cetate.

Biserica a suferit modificari in secolul al XVI-lea, fiind renovata la inceputul secolului al XVIII-lea, de Ana, sotia lui Mihai Racovita. In anul 1750 biserica din Popauti va fi numita manastire, cu obste de calugari, construindu-i-se si zidul de incinta, precum si alte cladiri de catre Matei Voda Ghica. Din punct de vedere arhitectonic, biserica are toate trasaturile stilului moldovenesc din perioada de maxima inflorire a acestuia - atat planul, dispunerea incaperilor, cat si sistemul de constructie al turlei naosului, decorarea exterioara etc. Biserica Popauti este zidita din piatra, in plan triconc, cu un soclu la baza edificiului, fatada placata cu piatra dispusa geometric, intretaiata la intervale regulate de patru benzi de caramida, cele de la mijloc fiind smaltuite in galben si verde. A fost pictata de la inceput in interior, dar pictura originala s-a pastrat numai in parte. Fatada cladirii este realizata din benzi de caramida aparenta smaltuita si discuri ceramice colorate, ornamente cu motive geometrice, faunistice si heraldice. Turnul-clopotnita a servit si ca adapost in caz de pericol, ceea ce explica de ce la etajul intai intrarea se face pe o scara exterioara care poate fi ridicata. Biserica ocupa un loc important in ansamblul artei moldovenesti din secolul al XV-lea. Nu se poate sti cu certitudine momentul in care acest monument a primit decoratia sa interioara, caci nu exista documente din epoca care sa ateste data inceperii sau finalizarea decoratiei murale in timpul lui Stefan cel Mare. Istoricul V. Dragut scrie "Biserica Sf. Nicolae Popauti nu a fost pictata de la inceput in interior" iar istoricul Sorin Ulea afirma "Biserica din Popauti, ca si cele din Harlau si Dorohoi, reprezinta tipul deplin evoluat al arhitecturii moldovenești”, adica, construite din piatra si unele portiuni in asociere cu caramida, aceste au fost gandite pentru a corespunde cultului ortodox, corelat cu tradiția bizantină. Dispunerea picturii este de o mare amploare, ceea ce inseamna decorarea totala a interiorului bisericii, fiind baza conceptei bizantine moldovenesti din secolul al XV-lea. Stilul de repartizare a scenelor pe registre apartine lumii bizantine dar, il putem gasi si in lumea occidentala a lui Giotto, la biserica San Francesco din Italia, unde scenele sunt impartite pe registre suprapuse in maniera bizantina. Se regasesc similitudini din punct de vedere cromatic cu frescele lui Giotto in cea ce priveste rafinamentul de tonuri: alburi usor colorate, verde puternic cu tenta de albastru intens, rozuri-griuri colorate, ocruri calde si reci aplicate in campuri mari in special pe arhitecturi ceea ce creaza luminozitate si pretiozitate picturii.

Cromatica picturii de la Popauti produce un efect dinamic puternic in ansamblul ei, dar si prin tendinta de accentuare a scenelor religioase reprezentate in "Rugaciunea din Grădina Ghetsimani "si "Tradarea lui Iuda", prin latura compozitionala a acestei idei religioase. Banda decorativa este alcatuita din elemente florale poleite cu foita de aur, acest tip de friza este compusa printr-o repetitie modulara succesiva a unui element floral pe un fond inchis albastru, executia tehnica este realizata cu o mare precizie grafica, desenul fiind compus perfect sub forma unor vrejuri interminabile cu forme bogate si aspect de floare exotica multicolora. In prezent, vechiul zid ce inconjoara manastirea a fost reconstruit pe vechea fundatie, conferindu-i acestui lacas sfânt măreția de odinioara. Armonia intre forme si valoarea cromatica impun acestui spatiu religos identitatea unicitatii lui. Manastirea din Popauti este declarată monument istoric incă din anul 1897 iar din anul 1899 a fost supusa unor lucrari succesive de restaurare.

Biserica catolică “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” este un lăcaș de cult – monument istoric, situat pe strada Cuza Vodă, la nr. 29. Prima însemnare despre existenţa catolicilor în Botoşani o găsim în matricola veche a parohiei Horleşti, unde se consemnează administrarea unui botez la 8 decembrie 1781 în "Butuszan". La 14 noiembrie 1784 se mai înregistrează un botez în aceeaşi matricolă şi apoi ambele sunt tăiate cu cerneală, menţionându-se înfiinţarea parohiei Botoşani. Era în anul 1784. După unele documente existente în arhiva Episcopiei de Iaşi, un oarecare preot al polonezilor catolici din Botoşani, numit simplu "Cajetanus", ar fi voit să facă biserică, dar nu a fost ajutat. Dintr-o scrisoare a episcopului Paul Sardi de la Iaşi, scrisă la 7 februarie 1846, reiese că la Botoşani se construia biserică catolică şi răuvoitorii încercau să împiedice construcţia, fapt ce l-a determinat pe episcopul Sardi să vină la Botoşani; cu această ocazie a făcut slujbă arhierească şi procesiune. Este vorba de construcţia primei biserici din Botoşani.

După cum spune tradiţia locală, până atunci comunitatea s-a folosit de o capelă care se afla în vechiul cimitir catolic din oraş. Parohia a fost redeschisă în anul 1843, după cum reiese dintr-o însemnare aflată în Schematismul din 1850. Pentru construcţia bisericii s-au făcut colecte în multe localităţi, chiar şi peste hotare. Un ajutor substanţial s-a primit de la împăratul Austriei, Francisc I, la cererea parohului misionar din Botoşani, Johan Darnseiffer. Agentul diplomatic al curţii imperiale, Eisenbach, a raportat Cancelarului Austriei faptul că această biserică a început să fie construită în anul 1845, iar în ziua de 3 noiembrie 1847 a avut loc sfinţirea ei de către episcopul Paul Sardi împreună cu alţi doi preoţi din Iaşi şi cu un preot armeano-catolic din Suceava. A fost o adevărată sărbătoare, biserica fiind arhiplină. Noua parohie astfel înfiinţată avea o extindere teritorială foarte mare: Botoşani, Rădeni, Flămânzi, Dărăbani, Herţa, Suliţa, Baia, Dorohoi, Mihăileni, Fălticeni, Liteni. În toate aceste localităţi erau 611 credincioşi, din care în Botoşani erau 285, iar în Fălticeni 100. În anul 1874 a rămas numai cu Mihăileni. După anul 1872 populaţia catolică din Botoşani creşte cu personalul tehnic şi administrativ de la C.F.R., venit din Austria pentru a construi gara. Biserica a devenit neîncăpătoare, astfel că muncitorii, care au construit gara, au mărit vechea biserică, adăugând două nave laterale şi întreaga biserică a fost adaptată stilului gotic, aşa cum este şi astăzi. După sosirea misiunii preoţilor iezuiţi în Moldova, Parohia Botoşani a fost administrată de dânşii. În anul 1901 erau 600 de credincioşi. După repatrierea lor în Germania după anul 1940, în Botoşani au rămas puţini, însă numărul lor a crescut mai târziu prin catolicii atraşi aici de obiectivele industriale. Dimensiunile bisericii sunt: 25 m lungime şi 10 m lăţime. Hramul comunităţii este la 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Actualmente în Parohia Botoşani sunt 262 de familii cu 693 de credincioşi, din care 28 de familii respectiv 68 de credincioşi sunt în oraşul Dorohoi, filiala parohiei Botoşani, situată la 35 kilometri spre nord. În anul 1992 s-au oficiat aici 12 botezuri, nouă căsătorii şi 12 înmormântări.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - A.V.S.A.P. - aeromodelism ctg. 2

(Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei)

A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Ca scop era similară cu Organizația de voluntari pentru sprijinirea armatei, aviației și flotei URSS (D.O.S.A.A.F.) înființată în anul 1927. Și celelalte state socialiste au înființat astfel de oragnizații ce înrola tinerii de la vârsta de 16 ani. Activitatea acesto asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc.

Insigna - A.V.S.A.P. - aeromodelism ctg. 3

(Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei)

Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața. Disciplinele sportive principale au fost: parașutism, planorism, aeromodelism, navomodelism, poliatlon nautic, tir, schi, automobilism, motociclism, radioamatorism, etc. S-au organizat concursuri la nivel local, regional, național și chiar internațional. AVSAP avea și organe de presă: “Pentru apărarea patriei” și “Aripile patriei”. Prima organizație AVSAT s-a înființat la Atelierele Grivița Roșie din București (400 de membri la înființare și 4500 de membri în anul 1961). Unele date relevă că în anul 1959 AVSAP pe țară număra 1380766 membri, chiar mai mult decât formațiunile PTAP. În anul 1962 se constiuie UCFS (Uniunea de cultură fizică și sport), aparținând Ministerului Tineretului și Sportului, absorbind și asociațiile AVSAP. În anul 1968 conducerea PCR decide reînființarea Gărzilor patriotice înarmate (după modelul 1944) și respective PTAP – Cercurile tehnico-aplicative.

Insignele Aeromodelism AVSAP sunt confecționate din tombac emailat, sunt aproximativ rotunde, au diametrul de 2 centimetri și cântăresc 2,92 grame. Câmpul central al insignei este emailat în albastru, în mijlocul său este redată silueta de profil a unui aeromodel. Deasupra aeromodelului sunt marcate 2 sau 3 stele, conform clasei de calificare a aeromodelistului, iar dedesubt inscripția AVSAP (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) și mai jos un sector de forma arcului de cerc, emailat în culorile naționale. Insigna se sprijină pe două cununi de lauri unite la parte de jos prin niște panglici roșii.

Placheta - Bătălia din Codrii Cosminului - 26 octombrie 1497

Bătălia de la Codrii Cosminului a avut loc în anul 1497 între domnitorul moldovean Ștefan cel Mare și regele Ioan I Albert al Uniunii Polono-Lituaniene. Bătălia a avut loc a circa 100 kilometri nord de capitala de atunci Suceava, undeva între actualele localități Voloca pe Derelui și Valea Cosminului, în raionul Adâncata, regiunea Cernăuți, în statul vecin Ucraina. Moldovenii în număr de maxim 26000 au înfruntat un inamic de vreo 60000 de suflete, obținând o strălucită victorie. Dacă pierderile moldovenilor au fost infime, inamicul a pierdut 5000 de oameni (morți și prizonieri), printre care și mulți nobili. La Conferința de la Levoca (anul 1494) s-a pecetluit o alianță între Moldova, Ungaria, Uniunea polono-lituaniană și ducatul Brandenburg pentru un atac concentrat împotriva turcilor, Ștefan urmărind recuperarea cetăților Chilia și Cetatea Albă. Cu puțin timp înainte de atacul planificat la urechile lui Ștefan ajunge vestea Ioan Albert al Poloniei urzea împotriva sa, adică să-l detroneze și să cucerească Moldova. Iute la mânie Ștefan deplasează 26000 de oameni în Pocuția și astfel prietenia româno-polonă devine motiv de confruntare pe câmpul de luptă. În această luptă și-a pierdut un ochi Bogdan al III-lea, al doilea fiu al lui Ștefan, care v-a fi uns domn sub numele Bogdan cel Orb. Oastea lui Ștefan a cucerit trei steaguri ale regiunilor militare (Cracovia, Liov și Sandomir), nouă steaguri provinciale și multe nobiliare. Se spune că locul bătăliei a fost curățat de Ștefan și a rămas în memoria localnicilor ca Dumbrava Roșie. Placheta de mai sus a fost realizată de gravorul Constantin Dumitrescu de la Monetăria națională a Statului român.

Insigna - Apimondia XX

APIMONDIA – Federația internațională a asociațiilor de apicultori, a fost înființată în anul 1887, astăzi cuprinzând mai mult de 100 de asociații naționale și peste 5 milioane de membri. APIMONDIA organizează periodic congrese ale apicultorilor unde se dezbat probleme curente ale apicultorilor din toată lumea. Primul congres internațional de apicultură a avut loc în Belgia, la Bruxelles, în anul 1879. Desfășurarea acestor congrese a prieljuit baterea unor frumoase insigne spre amintire. Ca o recunoaștere a meritelor și realizărilor românești în domeniul apiculturii, României i-a revenit onoarea organizării ediție a XX-a a Congresului APIMONDIA. Alegerea nu a fost întâmplătoare, deoarece România are condiții favorabile pentru dezvoltarea albinăritului. După statisticile APIMONDIA, România ocupă locul șapte în lume în ceea ce privește numărul totatl al familiilor de albine – peste 1 050 000. Albinăritul se confundă cu însăși istoria noastră națională. Cu ocazia congresului de la București s-a organizat și o expoziție – târg internațional de apicultură, exponatele făcând obiectul unui concurs cu premii, medalii și diplome. La congres au participat 1569 de mebri APIMONDIA, din 41 de state ale lumii. La acest congres a fost ales Președinte al APIMONDIA , profesorul român Vieceslav Harnaj, care a condus destinele apicultorilor 23 de ani (1965 - 1988).

A.C.I.R. (Asociația colecționarilor de insigne din România)

Colecția Kelemen Tiberiu

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. Insigna postată aici marchează colecția de insigne a unui pasionat de insigne. Ea s-a executat la firma “Accesorii Prod Oradea” în data de 1 august 2010, într-un tiraj de 1000 de exemplare, în 21 variante de culoare și înscris. Ea este confecționată din material compozit turnat și are dimensiunile de 45 x 17 milimetri. Se înțelege că fiecare colecționar a comandat insigne gravate cu numele său și toate în același set de culori. Numele colecţionarului a fost gravat cu laser. Pe revers insigna are un sistem de prindere cu ac.

Insigna - C.T.A. marină

(Cercul tehnico aplicativ)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tinertului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România sea doptî Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adesori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Mai jos prezint câteva insigne cunoscute ale cercurilor tehnico-aplicative din acea vreme. Insigna prezentată aici reprezintă Cercul tehnico-aplicativ de Marină. Ea este confecționată din tombac, are o formă aproximativ rotundă cu diametrul de 13 milimetri. Pe marginea câmpului central al insignei este aplicată o bandă circulară albă în interiorul căreia este un cerc albastru. Cercul albastru este împărțit de câte trei linii în patru sectoare egale, peste care este aplicată o ancoră în interiorul unui cerc galben și subțire. În sectorul superior este reprezentat inelul de prindere al ancorei. Deasupra benzii circulare albe este amplasat un semicerc excentric față de centru insignei, care la rândul său e împărțit în două sectoare. În sectorul superior este aplicată inscripția CTA (Cerc tehnico-aplicativ),, iar în sectorul inferior sunt redate trei sectoare în culorile naționale. În pregătirea militară a tineretului noțiunea de marină face referire la însușirea regulilor de comportament pe o navă, a termenilor marinărești și alte noțiuni generale specifice.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII