Epaminonda's Blog.....: Mo - M

În data de 3 august 2010 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria “Sărbătorile, cultura, tradiţiile Moldovei”. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2010”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – o compoziţie de instrumente muzicale tradiţionale – vioară, cimpoi, nai şi fluier iar în partea de jos - cu majuscule gravată inscripţia „INSTRUMENTE MUZICALE TRADIŢIONALE” .

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală: 50 lei; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 16,5 grame; diametru: 30 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.

Cimpoiul este un străvechi instrument muzical de suflat. Cimpoiul românesc este făcut de obicei din piele de capră. Astăzi instrumentul nu prea mai are căutare, doar câțiva bătrâni îl mai folosesc. Aerul necesar producerii sunetului este suflat de către executant printr-o țeavă (suflaci) într-un burduf prins sub braț. Prin presiunea constantă a brațului, aerul adunat în burduf este condus spre fluierele cimpoiului: caraba, un fluier labial pe care se cântă melodia și bâzoiul, care emite isonul pe fundamentală sau cvintă. Caraba este prevăzută cu 5 – 8 găuri pentru obținerea sunetului plăcut urechii.

Vioara este un instrument muzical cu coarde și arcuș. El a apărut în nordul Italiei la începutul secolului al XVI-lea. Coardele sunt întinse peste una din fețele unei cutii de rezonanță, ele vibrând când este tras un arcuș peste ele. Din aceiași categorie de instrumente mai fac parte; viola, violoncelul și contrabasul, dar vioara generează cele mai înalte sunete. Persoana care construiește sau repară o vioară se numește lutier. Vioara este cunoscută și sub alte nume; violină, scripcă, diblă, lăută sau ceteră.

Naiul este un instrument muzical de suflat, compus dintr-o serie de tuburi de lemn unite între ele şi astupate la capătul de jos, denumirea provine de la vechiul cuvânt persan „nai”- trestie, cunoscut multor popoare din orient şi Asia Mijlocie. În Uzbekistan şi Tajikistan, sub aceiaşi denumire figurează instrumentul de tipul flautului transversal, care se fabrică din bambus sau metal, în timp ce în Irak „nai” este denumit un instrument de lemn, la care se cântă ca şi la flautul transversal. Legătura îndepărtată a denumirii instrumentului cu trestia s-a reflectat şi în faptul că la vechii greci naiul se numia sirinx. Această denumire întroduce un element legendar în istoriografia termenului, asociat cu nimfa pe care naeadele au perfectat-o într-un mănunchi de trestie, spre a o salva de pofta neînfrînată a zeului naturii Pan. În Moldova la nai se interpretează melodii lirice tărăgănate şi de joc, iar cântecul la nai a atins un grad înalt de virtuozitate. Naiul se acordează prin ceara de albine care se introduce in tuburi. Cu cât mai multă ceară are un tub, cu atât mai mare este înălțimea sunetului corespunzător acelui tub.

Fluierul este un instrument muzical de suflat din lemn, os, și mai rar metal. Toate tipurile de fluiere au forma unui tub cilindric, cu sau fără găuri. Nu se poate preciza când a fost confecționat primul fluier. Până în prezent se consideră că cel mai vechi fluier cunoscut are o vechime de 35000 de ani. Acesta a fost sculptat în os de vultur, avea lungimea de 22 centimetri și era prevăzut cu 5 găuri, el fiind descoperit în peștera Hohle Fels din sudul Germaniei. Fluierul tradițional este confecționat din lemn de soc, prun, cais sau cireș. El este prevăzut la unul din capete cu un muștiuc cu vrană, prin care interpretul suflă aerul în interior. Acest dispozitiv de fluierat este compus dintr-un dop cilindric de lemn cu o lungime de 15-25 mm, trunchiat pe verticală și montat în capătul de sus al tubului. Între partea trunchiată a dopului și peretele tubului se formează un canal de suflare a aerului. La o distanță egală cu lungimea dopului e tăiată o gaură dreptunghiulară, căre servește pentru eliminarea unei părți din aerul suflat.

În data de 3 august 2010 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria “Monumentele Moldovei”. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2010”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – imaginea complexului arheologic „Orheiul Vechi” și circular pe marginea monedei cu majuscule gravată inscripţia „REZERVAŢIA CULTURAL-NATURALĂ ORHEIUL VECHI”.

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi este amplasată în valea Răuțului, un afluent de dreapta al Nistrului, pe teritoriul comunei Trebujeni, raionul Orhei, Republica Moldova. Rezervația are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din țara vecină, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Rezervația cuprinde cîteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei (sec. XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi (după părăsirea așezării date și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume – Orheiul de azi). Rezervația constă în două două promontorii mari (Peștere și Butuceni), la care se alătură trei promontorii adiacente mai mici (Potarca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atît din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cât și moldovenească (sec. XV–XVI). Rezervația Orheiul Vechi constituie un sistem alcătuit din elemente culturale și naturale: landșaft natural arhaic, biodiversitate, cadru arheologic de excepție, varietate istorico-arhitecturală, habitat rural tradițional și originalitate etnografică. Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi prezintă un relief complex, care îmbină structuri geologice sarmațiene de circa 13 milioane ani cu un caracter rupestru pronunțat și peisaje cuaternare argiloase foarte vechi, acoperite de cernoziomuri formate în ultimii 8 mii ani. Elementul geomorfologic esențial al complexului îl constituie valea râului Răuț, vale îngustă de 1 – 2 kilometri, cu formă de defileu și chei spectaculoase. Râul Răut are maluri concave sau convexe, de multe ori aproape abrupte, uneori cu panta până la 90º. Relieful contemporan al rezervației s-a format și a evoluat în rezultatul mai multor procese de morfogeneză. Valea râului Răut este secționată preponderent în calcarele Sarmațianului mediu. Adâncimea maximă a văii cuaternare atinge 120–130 metri. Caracterul pitoresc al văii este accentuat de trei meandre (Mihăilașa, Peștera, Butuceni) de o rară frumusețe și de o originalitate deosebită. Așezarea medievală de la Orheiul Vechi a cunoscut câteva perioade de dezvoltare. Se presupune ca citadela din lemn și pământ a fost edificată în perioada evului mediu. Localitatea e cucerită de Hoarda de Aur, care îi schimbă numele în Orașul Nou (în arabă Shehr al Jedid, în turanică Yanghi Shehr). Din această perioadă datează cetatea din piatră. În ultimul sfert al secolului al XIV-lea, tătarii Hoardei de Aur sunt alungați din Orheiul Vechi de moldoveni. Începe procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră este reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei. La mijlocul secolului al XVI-lea, locuitorii orașului abandonează Orheiul Vechi și se mută cu 15 km spre nord-vest, fondând Orheiul pe locul actual al orașului. Cetatea din piatră este distrusă, probabil din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, care la cererea turcilor a desființat mai multe cetăți.

În data de 3 august 2010 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria “Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din mun. Chişinău”. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2010”; în partea de jos - inscripţia „100 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – efigia lui Grigore Vieru și în partea stîngă, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „GRIGORE VIERU” şi anii „1935-2009”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală:100 lei; calitate: proof; metal: aur; puritate: 99,99 %; greutate: 15,5 grame; diametru: 28 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 300 exemplare.

În aceiași serie și reprezentând același personaj s-a emis și altă monedă cu parametri diferiți. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală: 50 lei; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 13 grame; diametru: 28 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.

Grigore Vieru a fost un poet român din Republica Molodova, care s-a născut la data de 14 februarie 1935 1935 în satul Pererâta, fostul judeţ Hotin şi decedat la 18 ianuarie 2009 în Chişinău, în urma unui accident de mașină. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În anul 1958 a absolvit Institutul Pedagogic “Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe". La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960 – 1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru al PCUS din anul 1971. Din anul 1973 începe să călătorească în România. În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. După 1989 se dedică Mișcării de eliberare națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din data de 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a Sovietului Suprem din RSSM, în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc

Deasupra este reprezentată matricea sigilară a Poliției oraș Cerna-Vodă, județul Kiustenge, România. Insigna este de formă rotundă, are diametrul de 43 milimetri, este confecționată din alamă și este gravată în excizie. Voi încerca să descriu această matrice sigilară cu termeni proprii sigilografiei, sau cu ajutorul DEX-ului. Pe ea este reprezentat în emblemă un scut de tip rusesc de la 1850, scartelat, cuprinzând în cartierul 1 acvila cruciată, redată din faţă, încoronată, cu capul spre dreapta, aripile deschise şi orientate în jos, ţinând în gheare spada şi sceptrul, flancată sus, în partea dreaptă, de soare, în 2 capul de zimbru cu stea cu 6 raze între coarne, flancat sus, în partea stângă, de semilună, în 3 un leu încoronat, născând dintr-o coroană deschisă şi privind spre o stea cu şase raze aflată în faţa lui, între labele anterioare, în 4 doi delfini afrontaţi, cu cozile ridicate. Peste tot sunt aplicate armele familiei de Hohenzollern, un scut de dimensiuni mai mici şi asemănător cu primul, sfertuit, având în cartierele 1 şi 4 argint, în 2 şi 3 negru. Scutul este timbrat de o coroană închisă, terminată cu un glob crucifer şi aşezat pe două arabescuri acolate, are ca suporţi doi lei afrontaţi, cu cozile trecute printre picioare, care îl susţin cu câte o labă anterioară de marginea de sus, iar cu cealaltă de flancuri. Sub scut este aplicată inscripția „ NIHIL SINE DEO” (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Întreaga compoziţie este inclusă într-un pavilion căptuşit cu hermină şi prins, în partea de sus, sub o coroană închisă, terminată cu glob crucifer. În exergă, între două cercuri liniare, este aplicată legenda, cu litere mari: * ROMÂNIA * POLIŢIA ORAŞ(ului). CERNA-VODĂ JUD(eţul). KIUSTENGE.

I.U.G.C. 1946 - 1986 Murfatlar

(Întreprinderea pentru utilaj greu în construcții)

Jubileul a peste 28 ani în aceiași unitate

I.U.G.C. Basarabi (Întreprinderea pentru utilaj greu în construcții) a fost o întreprindere de utilaje din județul Constanța. În perioada anilor 1978 – 1986 era subordonată Centralei Canal - Dunăre, pentru ca în perioada 1986 – 1992 să se subordoneze C.C.H. Constanța (Centrala de construcții hidrotehnice). După anul 1992 întreprinderea a suferit importante reorganizări și reprofilări deveneind I.U.G.C. - Murfatlar. Această medalie a fost o cale de fidelizare a muncitorilor din întreprindere, ea fiind una din modalitățile de „formare a omului nou, constructor conștient și devotat al societății socialiste multilateral dezvoltare”, după cum se preciza în documentele programatice ale Partidului Comunist Român, aflat pe vremuri la putere.

Murfatlar, între anii 1924 - 1965 și 1980 - 2007 Basarabi, este un oraș din județul Constanța, care include și satul Siminoc. În urma săpăturilor arheologice s-au găsit urme de locuire datate înainte de anul 992 E.N. Prima atestare documentară a localității cu numele de Murfatlar este din anul 1855, nume care se păstrează până în anul 1924, când, în urma disputelor politice dintre țărăniști și liberali, numele se schimbă în Basarabi. În apropierea orașului se află complexul rupestru Basarabi – Murfatlar, cu prima biserică de pe teritoriul României. Ansamblul monastic rupestru cuprinde biserici, încăperi, galerii etc. La recensîmântul din anul 2011, orașul Murfatlar avea o populație de 10216 locuitori, dintre care; români – 84,29%, tătari – 5,5%, romi – 2,48% și restul necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a populației orașului se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 83,32%, musulmani – 6,64%, penticostali – 2,19% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insigna - Expoziția filatelică Tomis '75

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.

Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insigna - Ziua marinei 1990

In fiecare an, la data de 15 august, de sarbatoarea ortodoxa Sfanta Marie, Romania serbeaza Ziua Marinei Nationale. Cu aceasta ocazie, in toate porturile de la mare si de pe Dunare au loc grandioase spectacole si concursuri cu specific marinaresc. Ziua Marinei a fost oficializată ca onomastică a marinarilor militari români la data de 15 august 1902, de Sfanta Marie Mare, patroana Marinei Române. Serbarea oficială a avut loc pe crucisatorul Elisabeta, primul crucisator al marinei romane, unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare și la care a luat parte și Ministrul de Război, Dimitrie A.Sturdza.

Insigna - Liceul teoretic Ovidius Constanța

Liceul Teoretic “Ovidius” este o instituție liceală de învățământ din municpiul Constanța, situat pe strada Basarabi, nr.2. Liceul a fost înfiintat în anul 1955 sub denumirea de Scoala Medie Nr. 3 primul asezamânt al scolii fiind în strada Mihai Eminescu nr. 11, unde a functionat timp de patru ani, pâna în 1959. Scoala cuprindea ciclul primar si liceu zi si seral, oferind elevilor un minim necesar studiului, precum si un laborator de fizică și altul de chimie, o biblioteca, teren de baschet, internat de fete, cantina si o caruta cu cal. Din data de 1 septembrie 1959 locasul de învtamânt îsi schimba adresa pe Bulevardul Mamaia nr.124-126 – actuala cladire a Universitaii “Ovidius”, sediul vechi. Aici va ramâne numai doi ani pâna în anul 1961. Dotarea este mult mai buna – 40 de sali de clasa, un teren de sport, o sala de festivitai, 2 laboratoare de fizica, 1 laborator de chimie si altul de biologie, biblioteca, 2 ateliere de practica. La 1 septembrie 1961 liceul se muta în sediul actual, tot sub denumirea de scoala medie nr. 3.Fiind o zona periferica, în apropierea garii, o mare parte din elevi venea din localitatile din apropierea Constantei, astfel ca pentru constanteni institutia devine “liceul cu elevi saraci si navetisti”. Scoala Medie Nr.3 are acum 24 de ssli de clasa, biblioteca, un laborator de fizica, unul de chimie si altul de biologie, 2 ateliere de practica, statie de radio-amplificare si autobuz. Intre anii 1965 -1966 Scoala Medie Nr.3 îsi schimba titulatura în Liceul nr. 3 , învatamânt de 12 ani. Din 1972 pâna în 1976 liceul va purta neoficial denumirea de Liceul nr. 3 “Ovidius” . In anul 1973 începe constructia aripii noi ce include 2 laboratoare de fizica, 2 laboratoare de chimie si unul de biologie, un cabinet de stiinte sociale si un cabinet fonic. Se construiesc sala de sport, sala de gimnastica si 10 ateliere. Dupa 1973, transformarea în licee cu profil teoretic, va determina modificari privind structura anului scolar si a planurilor de învatamânt. Din acest moment liceul îsi cladeste traditiile pentru ca, desi tânar în comparatie cu alte unitati scolare, cunoaste o crestere continua, ajungând în scurt timp unul dintre cele mai cautate unitati scolare din orasul Constanta. Din anul 1978, liceul îsi schimba din nou denumirea devenind Liceul de Matematica – Fizica Nr.1, iar din 1982 pâna în 1990 devine Liceul Industrial Nr 10. In aceasta perioada se inaugureaza aripa noua si sala de festivitati. Anul 1990 înseamna pentru evolutia acestei institutii schimbarea definitiva a numelui în Liceul Teoretic “Ovidius” – pe baza Hotarârii Guvernului nr. 521 din 12 mai 1990. În ciuda numeroaselor schimbări de nume și profil, Liceul "Ovidius" și-a păstrat prestigiul de liceu de elită. Elevii liceului, indiferent de perioada istorică, au obținut rezultate remarcabile atât la olimpiadele școlare naționale cât și la cele internaționale, precum și la admiterea în învățământul universitar, acoperind o largă paletă profesională.

Placheta - Constanța - România

Pescărușii sunt păsări acvatice care trăiesc pe coasta mărilor, ele făcând parte din familia Laridae, ordinul Charadriiformes. Familia Laridae cuprinde 6 genuri cu 55 de specii. Pescărușii sunt cam între mărimea unui porumbel și a unui vultur (30 – 80 cm). Păsările au aripi suple și ascuțite, iar la vârf au un cioc încovoiat și puternic. Cele trei degete de la picior au o membrană interdigitală care le înlesnește deplasarea pe apă. Pescărușii au penajul colorat alb-cenușiu, unele specii având pete sau dungi negre pe cap și pe spate. La pescăruși nu există un dimorfism sexual accentuat, dar masculii sunt ceva mai mari. Puii de pescăruș sunt frecvent de culoare cenușie punctați cu negru, devenind păsări adulte la patru ani de la eclozare. Arealul de răspândire al pescărușilor cuprinde mai ales regiunile temperate și reci. Ele cuibăresc pe continent și trăiesc pe mare sau pe fluviile mai mari în apropiere de coastă, cu excepția pescărușului argintiu „Larus argentatus”, care trăiește în largul mărilor. Hrana pescărușilor este atât animală cât și vegetală, ea constând din deșeuri de la navele de pescuit sau de la fabricile de conserve, din pește, crustacee, moluște, sau alte animale marine mai mici, ca și din rozătoare. Speciile mari de pescăruși, care au mărimea unei rațe, ca de exemplu „Larus marinus”, jefuiesc cuiburile altor păsări sau chiar vânează păsările adulte care sunt de obicei bolnave. Speciile mici de pescăruși se hrănesc cu insecte și viermi. Pescărușii pot să bea apa de mare, sarea din apă fiind eliminată prin două glande care se află în apropierea ciocului. Pe ștrand pescărușii fură frecvent prada altor păsări. Ei pot să atingă vârsta de 30 de ani. În general pescărușii au cuibul pe sol, dar unii cuibăresc pe stânci. Indiferent unde se află cuibul, ei formează colonii. În cuib femela depune 2 - 4 ouă, care sunt păzite de părinții care pot ataca până și omul. Puii eclozează la 3 - 6 săptămâni, ei putând să alerge și să înoate din prima zi, însă sunt hrăniți la cuib de părinți până la vârsta de 3 - 9 săptămâni.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și frumoase locuri de vizitat, din municipiul Constanţa, din vremuri diferite.

Cazinoul și Bulevardul Elisabeta

Banca Românească

Gara maritimă

Delfinariul

Muzeul de istorie națională și arheologie

Biserica Sfânta Mina

Centrul militar județean

Băile și Plaja Trei papuci

Cazarma dorobanților

Cazinoul și Farul

Cercul militar

Comandatura germană

Farul Regele Carol I

Gara

Geamia

Hotelul Palace

Hotelul Regal

Monumentul Victoriei

Orga de apă

Piața Gării

Piața Independenței

Portul

Primăria

Hotelul Grand

Liceul Domnița Ileana

(actualul Colegiu național Mihai Eminescu)

Muzeul de artă populară

Statuia lui Ovidiu

Statul major al forțelor navale

Teatrul Oleg Danovschi

Universitatea Andrei Șaguna

Catedrala ortodoxă Sfinții apostoli Petru și Pavel

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea de Sud Est a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale din diferite perioade de timp, dar și alte frumoase de locuri de vizitat în judeţul Constanţa.