Epaminonda's Blog.....: OBERCUNNERSDORF

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea germană OBERCUNNESDORF,

municipalitatea KOTTMAR, dsitrictul GOERLITZ, landul

SAXONIA, câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite,

cât și o marcă și o medalie locale,

Biserica

Restaurantul și hotelul gării

Școala nouă

Școala

Moara de vânt

Hanul

Hotelul

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Marcă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna de vechie șapte ani

Regimentul 6 Artilerie Grea "Tribunul Axente Sever" Timișoara

Regimentul 6 Artilerie Grea “Tribunul Axente Sever” a fost înființat la data de 1 noiembrie 1923 în garnizoana Alba Iulia, în cazarma Mihai Viteazu. Ulterior el a fost dislocat în următoarele garnizoane; comuna Floreşti (judeţul Cluj), Sibiu şi la Timişoara (sediul Muzeului Banatului din Piaţa Huniade nr.1).

Această unitate română a participat la campania armatei române împotriva Uniunii Sovietice de la începutul acesteia (22 iunie 1941), sprijinind acţiunile de luptă ale trupelor române si germane la trecerea Prutului, trecerea Nistrului şi cucerirea Odessei. După lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Naţiunilor Unite, a luat parte în cooperare cu trupele româno-sovietice la acţiunile de luptă împotriva trupelor germano-maghiare, ce au dus la eliberarea zonei petrolifere din Valea Prahovei, eşecul ofensivei germano-maghiare asupra Timişoarei (10-17 septembrie 1944) şi revenirea nord-vestului Transilvaniei la teritoriul naţional al României (25 octombrie 1944).

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale în Europa stipulează: termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect.Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

1884 - Timișoara - 1994

Primul oraș din Europa cu străzile iluminate electrric

Prima centrală termoelectrică din România

Timișoara 1884 - 1984

Prezint mai jos o scurtă istorie a introducerii eletricității în România; În 11 iulie 1868 are loc la Iași reprezentația experiment “Soarele electricu”, ocazie cu care în curtea logofătului Costache Sturza se aprinde primul bec în România, chiar și pentru puțină vreme. În anul 1882 se pune în funcțiune, pe Calea Victoriei, prima centrală electrică la București, care ilumina exterior Teatrul Național și Grădina Cișmigiu. Tot atunci s-a realizat primul transport de electricitate intre centrala si Palatul Cotroceni, pe o linie electrică aeriană de 3 kilometri. Toate aceste proiecte s-au realizat in chiar anul in care Thomas Alva Edison a pus in functiune, la New York, prima centrala electrica din lume.În luna noiembrei 1884 Timisoara a devenit primul oras din Europa și al doilea din lume, care a beneficiat de iluminat stradal electric. Centrala Electrica de la Timisoara a pus bazele Sistemului Electroenergetic al României.

Castelul Huniade este un monument istoric și cea mai veche clădire din Timișoara, construit între anii 1308 – 1305 de Carol Robert de anjou și reconstruit după cutremurul din anul 1443 de către Ioan de Hunedoara. Castelul medieval a fost distrus în timpul asediului Timișoarei din anul 1849 și refăcut în forma actuală în anul 1856 Astăzi adăpostește Muzeul Banatului. În contextul frământărilor politice din Regatul Ungariei al secolului al XIV-lea, regele Carol Robert de Anjou a decis, în urma unei vizite în anul 1307, să-și stabilească provizoriu, reședința la Timișoara. S-a impus astfel necesitatea edificării unui castel care să facă față necesităților regelui. Construcția a fost realizată probabil de constructori italieni și terminată cel mai probabil în anul 1315, pentru că, în anul 1936, regele era deja stabilit în noul său castel. Acesta a locuit aici pentru aproape 8 ani. Edificiul s-a dezvoltat în jurul unei curți patrulatere cu turnuri cilindrice de colț. Așezat fiind pe o insulă era legat de orașul Timișoara, fortificat și el de către același rege, printr-o punte mobilă. Castelul a cunoscut refaceri importante în timpul comitelui Pippo Spano. Între anii 1441 – 1446, comite de Timișoara a fost Ioan de Hunedoara. Acesta și-a stabilit aici reședința și a dispus edificarea unui nou castel, pe ruinele vechiului palat-castel regal, grav avariat de un cutremur. O contribuție la edificarea lui a fost adusă de arhitectul italian Paolo Santini de Duccio, aflat în acea perioadă în serviciul lui Iancu de Hunedoara. Atât castelul cât și fortificațiile orașului au fost dotate cu turnuri în plan semicircular adaptate artileriei. Castelul a servit drept reședință nobiliară pentru toți regii care până în anul 1552 au poposit la Timișoara. În perioada ocupației otomane (1552 - 1716), a servit drept reședință a beglerbegilor Pașalâcului de Timișoara. Datorită asediului imperialilor, care a dus la recucerirea Banatului, castelul a fost deteriorat, astfel că după 1716 s-a impus renovarea lui. Însă funcția lui a fost schimbată, fiind transformat în cazarmă de artilerie și depozit militar. În anul 1849 revoluționarii maghiari, asediind Timișoara, au distrus castelul din temelii, până la punctul în care a fost nevoie de o reconstruire a edificiului. Lucrările de reconstrucție și renovare s-au terminat în 1856. Edificul a fost mult modificat, în special în ceea ce privește fațada. În ciuda numeroaselor modificări, castelul și-a păstrat organizarea în jurul unei curți patrulatere, poziția turnului-donjon și "Sala Cavalerilor", detalii care care se regăsesc și la Castelul de la Hunedoara. Fațada principală a fost refăcută într-un stil romantic. Ferestrele, terminate în arc în plin cintru dar cu decorație neogotică deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie iar fațada a fost realizată în cărămidă aparentă. Primul etaj, construit pe înălțimea a două caturi normale conține două săli boltite în stil neogotic, una cu trei nave iar cealaltă cu două ce sunt construite din cărămidă și susținute de un șir de coloane masive. Clădirea se termină în plan vertical printr-un etaj mansardă iar din punct de vedere al plasticii exterioare, în partea superioară a fațadei se află un coronament crenelat. Turnul castelului este de formă rectangulară, de mică înălțime, cu ferestre mici și decorat cu creneluri la extremitatea superioară astfel încât acoperișul nu este vizibil. Intrarea principală a fost modificată și este flancată de doi pilaștrii masivi ce au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu, care contribuie la aspectul gotic al castelului. Cele doua capete ale fațadei principale sunt prevăzute cu rezalituri, ale căror colțuri sunt accentuate printr-o imitație în tencuială a sistemului constructiv din piatră.

Insigna - Medicina Timișoara

Medicină Timișoara, denumire actuală Clubul Sportiv Studenţesc „Medicina” a fost înfiinţat în anul 1964 în Timişoara, centru de veche tradiţie a şahului naţional (oraş care a dat primul campion al României, Alexandru Tyroler, în 1926), fiind un club de șah. Activitatea şahistă din cadrul clubului a beneficiat încă de la început de un excelent sediu multifuncţional în Piaţa Libertăţii, iar primul succes important al clubului l-a reprezentat câştigarea în 1965 de către Pia Brânzeu a titlului naţional de junioare, talentata şahistă dedicându-se ulterior carierei universitare filologice. În anul 1966 se consemnează prima apariţie a Medicinii în Campionatul Naţional pe echipe, cu un notabil loc 5. 1967 este întâiul an de vârf în activitatea clubului, care obţine: titlul de campioană naţională la echipe, titlul naţional feminin prin Gertrude Baumstark şi titlurile naţionale universitare prin Valerian Adam şi Suzana Makai. În 1973, Medicina Timişoara este din nou medaliată la Campionatul National de Sah pe echipe, câştigând bronzul. În anul 1975, clubul Medicina a organizat cel mai puternic turneu internaţional feminin din istoria şahului românesc, reuşind să o aducă în oraşul bănăţean pe campioana mondială en-titre, Nona Gaprindashvili, care de altfel a şi câştigat concursul (cu 13 puncte din 13!), fiind urmată de Gertrude Baumstark. În anul 1982 Margareta Mureşan realizează una dintre cele mai importante performanţe din istoria şahului feminin românesc, dar şi a clubului Medicina, câştigând turneul interzonal de la Tbilisi şi calificându-se pentru meciurile candidatelor. Prin prestigiul internaţional deţinut, academicianul Pius Brânzeu reuşeşte aducerea la Timişoara pentru un simultan, în 1983, a campionului mondial en titre, Anatoli Karpov. După patru ani, în 1987, în oraşul de pe Bega soseşte, prin aceleaşi demersuri, preşedintele FIDE, Florencio Campomanes, în anticiparea grandioasei competiţii pe care a reprezentat-o Campionatul Mondial pentru juniori din 1988, de la Timişoara. După o eclipsă vremelnică, revirimentul mişcării şahiste mediciniste se datorează profesorului dr. Dan Poenaru (fost prefect al judeţului Timiş în anii '90, actulamente prorector al Univerisităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”), care în anul 2002 dă identitatea actuală Clubului Sportiv Studenţesc Medicina Timişoara (reuşind să asigure şi un spaţiu corespunzător desfăşurării activităţilor clubului, în clădirea din Piaţa Eftimie Murgu).

Insigna - Auto Vulcan Timișoara

Auto – Vulcan Timișoara, nume actual F.C. Auto Timișoara este un club mic de fotbal, care joacă în liga a 4-a a județului Timiș.

Clubul cunoscut sub numele "Leii din Banat" a fost fondat în anul 1954 iar terenul lui de joc este situat în cartierul timișan Freidorf.

F.F.R. - (Federația filatelică română)

Asociația filatelică Timișoara

Expoziția filatelică 5 orașe Timișoara - 1993

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.

Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea.Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Medalia de mai sus a fost emisă la Timișoara cu ocazia Expoziției filatelice a celor cinci orașe care a avut loc în anul 1993 la Timișoara. Este o expoziție care se organizează periodic în cinci orașe europene. Aici expun piese de filatelie asociațiile filatelice din orașele maghiare Hódmezővásárhely și Szentes, Timișoara – România, Zenta – Serbia și Cracovia – Polonia. Deasupra sunt postate 2 plicuri filatelice emise cu ocazia expoziției din anul 1979 carea a avut loc tot la Timișoara. Mai jos admiri sediile primăriilor acestor orașe sud-est europene, participante la expoziție.

Primăria Hódmezővásárhely

Primăria Cracovia

Primăria Szenta

Primăria Szentes

Primăria Timișoara

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (lb. maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de arhitectură din vremuri diferite, din frumosul oraș de pe Bega.

Orfelinatul Gizella

Catedrala ortodoxă

Aeroportul internațional Traian Vuia

Palatul Ancora

Bastionul Maria Tereza

Biserica sârbă ortodoxă

Cazinoul Delvideki din cartierul Iosefin

Banca de economii

Castelul Huniade (azi Muzeul Banatului)

Cazarma pompierilor

Domul și Monumentul Sfintei Treimi

Hotelul Trompetistul

Hotelul Continental

Palatul Mercur

Muzeul Nicolaus Lenau

Opera

Palatul Timișiana

Palatul Dauerbach

Palatul Karl Kuncz

Palatul Lloyd (Rectoratul)

Palatul Dicasterial

Palatul comunității sârbe din Fabric

Palatul Loefler

Piața Victoriei

Piața Traian

Prefectura

Prima fabrică de bere Timișoreana

Fabrica Turul

Fabrica de pălării

Gara

Hotelul Coroana

Liceul de fete

Palatul Societății Timiș Bega (Ancora)

Piața Sfântul Gheorghe și Prima bancă de economii

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara.Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice reprezentative ale județului, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat.