vineri, 16 martie 2018

HOREPNIK - CEHIA


Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură, câteva trimiteri poștale ilustrate din 
vremuri diferite, precum și câteva vederi generale din localitatea 
cehă HOREPNIK, denumire germană HORSCHEPNIK
municipiul PELHRIMOV, regiunea VYSOCINA.
Cimitirul
Muzeul
Podul
Trimiteri poștale
Arhitectură locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH 
DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O INSIGNĂ 
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL BACĂU

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Dr. Valeriu Neagu 1926 - 2003
60 de ani de la prima expoziție de maximafilie 
din Romania - Bacău * 1957 - 2017  
S.R.M. D.V.N. 10 ani de activitate 2007 - 2017 Bacău
Societatea română de maximafilie "Dr. Valeriu Neaga"
Societatea română de maximafilie „Dr.Valeriu Neaga” are sediul în municipiul Bacău, strada Nicolae Bălcescu, blocul 12, scara C, apartamentul 10. Prima expoziție de maximafilie din România a avut loc în România în anul 1957, aceasta fiind a patra din lume după cele din Franța (1944), Belgia (1949) și SUA (1950). Maximafilia este pasiunea și știința de a colecționa cărți poștale ilustrate pe care se găsesc aplicate mărci și ștampile în strânsă concordanță de subiect, loc și timp cu ilustrația. În decembrie 2007, ca urmare a unei hotărâri a majorității maximafiliștilor de prestigiu din România, întruniți la Sibiu, cu ocazia expoziției filatelice Sibiu-Luxemburg, s-a înființat la Bacău, Societatea română de maximafilie Dr. Valeriu Neaga”. Medalia de mai sus s-a emis pentru a celebra cele două importante evenimente din domeniul maximafiliei. Medalia a fost machetată de inginerul băcăuan Mihai Ceucă. 
Valeriu Neaga a fost un medic ce a profesat la Bacău timp de 15 ani  (1950 -1965) și care a fost sufletul maximafiliei românești. Valeriu Neaga a infiintat in 1957 prima grupa de maximafilie din Romania si a activat in Bacau, ca maximafilist, timp de 15 ani, ajungand si presedinte al Comisiei de Maximafilie a Federatiei Internationale de Maximafilie. Maximafilieste pasiunea de a colecționa cărți poștale ilustrate pe care se găsesc aplicate mărci și ștampile în strânsă concordanță de subiect, loc și timp cu ilustrația propriuzisă.
 
Insigna O.J.T. - România
(Oficiul județean de turism)
Până la instaurarea comunismului, interbelică turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente.  Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. 
Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930.  A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism cu cele două secții ale sale – Carpați și Litoral), în parte au fost patronate şi de acesta. La nivel fiecărui județ existau Oficii județene de turism  subordonate  Oficiului național de turism, care aplicau în teritoriu politica de turism a regimului comunist. 
Smaranda Brăiescu - 120 ani de la naștere 1897 - 24.05 - 2017
25 de ani de la stabilirea recordului mondial 
absolut la parașutism - 19 mai 1932
Expoziția filatelică "Aeromfila 2017" Ediția  a XXXI-a Bacău
19 - 24.05.2017 - Aerostar S.A. Bacău
Smaranda Brăescu, a fost prima femeie pilot din România, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism în anul 1931 și campioană mondială în 1932, cu recordul de 7200 m, la Sacramento, SUA. S-a născut în satul Hănţeşti, comuna Buciumeni, actualmente în judeţul Galaţi. Între anii 1924 – 1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu paraşuta de la înălțimea de 600 de metri. A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa. În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra Escadrilă Albă, de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. A semnat, alături de alte 11 personalități militare, culturale şi ştiinţifice ale vremii, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic.  A fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie, nefiind găsită. O versiune acceptată este că a decedat pe data de 2 februarie 1948 şi a fost înmormântată la Cluj. 
Prin Hotararea nr. 1165/17.04.1953 a Consiliului de Ministri al Republicii Populare Romane s-a decis infiintarea "Atelierului Central de Aviatie" in comuna Vasile Roaita, azi in Bacau, ca "Uzina de Reparatii Avioane". Societatea a avut denumirile succesive de U.R.A., I.R.Av., I.Av. si din 1991, Aerostar S.A..  Potentialul creativ si tehnic al salariatilor, transmiterea culturii specifice de firma de la o generatie la alta au dus la valorificarea traditiilor istorice ale aeronauticii romanesti si au fost baza pentru dezvoltarea continua a firmei. 
Inceputurile aviatiei reactive in Romania se leaga strans de numele societatii, aici s-a realizat mentenanta pentru toate tipurile de avioane care au intrat in dotarea aviatiei romane. La Bacau s-a construit prototipul IAR-93, primul avion de lupta postbelic romanesc. S-au construit primele trenuri de aterizare si echipamente hidro-pneumatice de aviatie din tara. Peste 2500 aeronave sunt echipate cu trenuri de aterizare si instalatii hidro-pneumatice fabricate de Aerostar. S-au fabricat peste 1800 avioane IAK-52. In decursul timpului s-a reparat un numar de peste 3500 aeronave si 6000 motoare turboreactoare.  Specialistii Aerostar au predat la zbor peste 10 avioane prototip. In prezent, Aerostar S.A. deruleaza programe majore in domeniul aviatiei militare si al sistemelor terestre si isi dezvolta pozitia de furnizor pentru aviatia civila. 
25 de ani de la înființarea UM 01975 Bacău
Raidul aerian comemorativ Bacău - Blaj - Bacău
22 noiembrie 1993 
La 1 Decembrie 1968 , în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. CL 001442 din 16.11.1968, cu indicativul 01975, subordonat Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, pe aerodromul Bacău a renăscut  Centrul de Instrucţie al Aviaţiei după mai bine de un deceniu şi jumătate în care Bacăul nu a mai avut aerodrom militar. Începând cu anul 1969 Centrul  de Instrucţie a participat nemijlocit la trecerea tinerilor piloţi pe avionul supersonic MiG şi la perfecţionarea pregătirii cadrelor Aviaţiei Militare pentru diferite funcţii şi specialităţi necesare acesteia, concomitent cu îndeplinirea misiunilor specifice unei unităţi de aviaţie. În preajma şi după declanşarea invaziei Cehoslovaciei, în apropierea frontierelor ţării noastre cu unele ţări socialiste, au fost executate puternice concentrări de trupe străine.  La graniţele de nord – est şi în imediata lor apropiere au fost concentrate trupe sovietice de diferite genuri de arme, cu un efectiv de circa 235000 de militari: 80000 Odesa, 75000 la Lvov, şi 80000 la Kiev. De asemenea, imediat după invadarea Cehoslovaciei, mari unităţi maghiare au fost deplasate spre graniţele ţării noastre, concomitent cu trupele sovietice şi bulgare. În această perioadă, unităţi ale flotei militare sovietice, printre care şi nave speciale de debarcare şi desant maritim, staţionau în dreptul gurilor Dunării şi al litoralului românesc, în afara apelor teritoriale. Primele măsuri luate în teritoriu: la Bacău a fost înfiinţat singurul aeroport militar din Moldova. În dimineaţa zile de 21 august 1968, colonelul Aurel Niculescu, comandantul Aviaţiei Române, a luat legătura cu colonelul Ioan Puia, comandantul Centrului de Instrucţie al Piloţilor din Bacău, căruia i-a înmânat comanda aerodromului , devenit atunci singurul aeroport militar din toată zona Moldovei. ,,În noaptea de 21 spre 22 august  1968 o formaţie de 20 de avioane MiG 15 au fost deplasate la Bacău şi dirijate în linie  spre aeroportul militar, deoarece la graniţa de la Prut apăruseră deja trupe ruseşti’’  povesteşte colonelul Ioan Puia. MiG-urile au venit cu piloţi cu tot de la Buzău. A fost chemat, de urgenţă la aeroport şi colonelul Aurel Cantoneru, comandantul Regimentului de Tancuri şi de la Regimentul de Artilerie Antiaeriană de la Râmnicu Sărat, au fost trimise, tot în acea noapte, 20 de tunuri antiaeriene. Toată comanda grupului de apărare constituit la aeroportul militar, în care era inclusă şi o unitate de securitate, a trecut în subordinea colonelului Ioan Puia. Urmare a invadării Cehoslovaciei au luat fiinţă regimentele de luptă de la Dorohoi, Rădăuţi, Botoşani, Suceava, Iaşi, Vaslui, şi unitatea de Vânători de munte de la Vatra Dornei. În data de 1 decembrie 2006 unitate a primit numele onorific “Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”.
 
Zborul mânturii noastre, este zborul istoric din data de 23 noiembrie 1918 pe ruta Bacau – Blaj, care a fost executat de doi temerari ai aviaţiei româneşti: locotenent aviator Vasile Niculescu şi căpitan aviator Victor Precup. Ei au fost aceia care au dus mesajele moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului pana pe Campia Libertatii de lângă Blaj. Aceste mesaje conţineau marea dorinţă a moldovenilor de a se uni cu celelalte provincii româneşti într-un stat român unitar.  
Matricea sigilară - Principatele Unite - 1860
Comanda pompierilor Bacău
Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea  Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc. 
Comanda Pompierilor din Bacău este o matrice sigilară care poate fi admirată și azi la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. Cu ajutorul acesteia se putea imprima sigiliu pe documente. Ea avea o formă ovală cu dimensiunile de 38 x 33 milimetri, era confecționată din din alamă și era gravată în excizie. Pe matrice se distinge; un scut modern de tip francez pe care este reprezentat capul unui zimbru privind către în față,între coarnele acestuia o stea cu opt raze. Scutul este timbrat de o coroană închisă împodobit cu pietre preţioase cruciuliţe treflate. Scutul are ca suporţi doi delfini cu capetele în jos, afrontaţi, cu gurile deschise, cu dinţii aşezaţi oblic, cozile în formă de floare de lalea, ridicate în sus şi orientate puţin spre exterior, cu corpurile sinuoase, solzii mai alungiţi, înotătoarele pectorale dispuse orizontal, înotătoarele abdominale poziţionate mai spre coadă, înotătoare dorsale zimţate ocupând întreaga suprafaţă a spatelui, boturile şi înotătoarele pectorale de aur. Dedesubt este gravat anul 1860. În exergă, între două ovale liniare, legenda: Principatele Unite Comanda Pompieriloru de Bacău. 
 
Primele formatiuni de pompieri pe teritoriul actual al judetului Bacau apar la începutul secolului al XIX - lea dupa înfiintarea primariilor în anul 1831, dar mai ales, dupa aparitia „Asezamântului pentru organizarea comandei de pompieri din anul 1835, document care poate fi considerat actul de nastere al serviciilor de pompieri din Bacau. În anul 1844, unitatea de pompieri ce purta titulatura de „Comanda pojarniceasca din Bacau”, era formata din 10 oameni având în dotare o saca utilata cu mijloace de stingere specifice si era trasa de 2 cai. Din anul 1874, pâna în 1926, trupele de pompieri s-au constituit ca unitati de artilerie subordonate Ministerului de Razboi. În acele timpuri sectia din Bacau era formata din 55 de oameni și 27 de cai cu materialele necesare.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 km², iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente ale arhitecturii și culturii băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Fabrica de hârtie Letea
Sala Sporturilor 
Cazarma Regimentului 12 Artilerie
Fabrica de bere Grivel
Liceul Principele Ferdinand
Palatul Ateneu și Pompier
Primăria
Strada Centrală
Strada Ioniță Sturza
Vila Șutzu
Biblioteca centrală regională
Casa de cultură "Vasile Alecsandri"
Cazarma Regimentului 27 Infanterie
Gara
Hotelul restaurant "Bistrița"
Hotelul Athene Palace
Hotelul Decebal
Sfatul popular regional
Biserica Sfântul Dumitru
Biserica Sfântul Ilie
Biserica Sfânta Treime
Casa familiei Știrbey
Catedrala Sfinții Petru și Pavel
Catedrala Sfântul Nicolae
Biserica Precista
Prefectura
Teatrul municipal "George Bacovia" 

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru județul Bacău, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Slănic Moldova
Gara - Moinești
Barajul și Lacul Poiana Uzului
Târgu Ocna
Rezervația naturală Hemeiuș
Cascada Buciaș
Gara - Buhuși
Schela Steaua Română - Moinești
Gara - Comănești  
Viaductul - Palanca
Cazinoul - Slănica Moldova
Hotelul Puff - Slănic Moldova
Hotelul Racoviță - Slănic Moldova
Hotelul Zimbru - Slănic Moldova
Parcul cu Pavilionul de muzică - Slănic Moldova
Restaurantul nr.1 - Slănic Moldova
Vilele Anastasiu și Cosma - Slănic Moldova
Podul de beton - Târgu Ocna
Salina - Târgu Ocna
Mănăstirea - Ciolpani, jud.Bacău
Vedere - Comănești
Palatul prințesei Schonburg de Waldenburg - Fântânele
Monumentul eroilor - Găiceana
Piața - orașul Gheorghe Gheorghiu Dej
Vedere - Ghimeș
Vedere - Oituz 
Administrația băilor - Slănic Moldova
Izvolul nr.1 - Slănic Moldova
Casa inginerului salinei - Târgu Ocna
Podul peste râul Uz - Dărmănești
Fabrica de stofe - Buhuși
Muzeul de etnografie și artă contemporană 
(Palatul Ghica) - Comănești

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMI
Krisjanis Valdemars, om politic și scriitor letonian
a trăit între anii 1825-1891  

Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane 

Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancotă locală de necesitate)

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 16.03.2018

Niciun comentariu: