Epaminonda's Blog.....: PARPEVILLE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură din localitatea franceză

PARPEVILLE, departamentul AISNE,

regiunea RON - ALPI, din vremuri diferite.

Biserica Sfântul Leu

Biserica Sfântul Leu și Monumentul

Castelul

Gara

O intrare în localitate

Monumentul eroilor din fața bisericii Sfântul Leu

Piața mare și Strada Insulei

Strada Castelului

Strada Demenceau

Strada de Jos

Strada Insulei

***

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx________

O MEDALIE,

CÂTEVA PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, asociație, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Academia de poliție "Alexandru Ioan Cuza"

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” este o instituție de învățământ superior din București, înființată în anul 1991. Instituția se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, având următoarele facultăți: Facultatea de Drept (specializări: Jandarmi, Poliție, Poliție de Frontieră, Penitenciare), Facultatea de Pompieri, Facultatea de Arhivistică. Sus am postat două logo-uri ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Placheta - EFIRO '98 * 17 -30 septembrie București

Gruparea de filatelie polară - A XXX-a aniversare

EFIRO '98 București - TekArt

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.

Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insigna - Direcția relații publice 1993-2003

Direcţia informare şi relaţii publice este structura specializată în conducerea, organizarea şi gestionarea domeniului informării şi relaţiilor publice în Ministerul Apărării Naţionale în timp de pace, în situaţii de criză şi la război. Ea are atribuţii:

Planificarea, organizarea, desfăşurarea, coordonarea şi evaluarea activităţii de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale
Conducerea mass-mediei militare centrale
Organizarea şi desfăşurarea instruirii în domeniul informării şi relaţiilor publice pentru personalul armatei
Monitorizarea mass-mediei interne şi internaţionale
Realizarea, întreţinerea şi actualizarea site-ului central de internet al Ministerului Apărării Naţionale
Asigurarea accesului la informaţiile de interes public, conform prevederilor Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare

Biserica Sfântul Silvestru - 1473

Sfântul Silvestru

Biserica Sfântul Silvestru este un lăcaş de cult ortodox, monument istoric, din București, situat pe strada Silvestru, în sectorul 2. Biserica poartă hramul sfântului Silvestru, fost papă al Romei și a fost sfinţită, în forma ei actuală, în data de 30 septembrie 1907. Conform pisaniei datate 15 iunie 1743, o biserică mai veche a fost zidită de către Jupân Pârvu boiangiul şi jupâneasa Stanca în mahalaua Silvestrului. Cutremurul din anul 1802 afectează lăcaşul de cult, iar reparaţiile sunt suportate de Stanca, nepoata jupânesei Stanca. Cutremurul din anul 1838 demolează complet vechiul edificiu şi biserica a fost reclădita de Ilie Dimitrie şi fraţii săi Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu şi alţii, şi inaugurată la data de 15 martie 1839. Edificiului i se adaugă "tâmpla bisericii", ridicată de Chircol "săpătorul de tâmple". Turnul clopotniţei, pe sub care trece Strada Oltarului, este datat 1879. Între 1904 şi 1907 este reconstruită şi mărită actuala biserică, prin grija preotului Chiriac Bidoianul şi a epitropilor Ion Procopie Dumitrescu. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Paul Petricu, iar lucrările au fost conduse de arhitectul Costin Petrescu. Din aceasta perioadă datează şi numeroase piese de mobilier ce poartă efigia Bisericii Sfântul Silvestru şi care sunt executate de C. Babic. În data de 3 noiembrie 2002 patriarhul Teoctist a depus în biserică relicvele sfântului Silvestru, pe care cu o lună înainte le primise în cadrul unei slujbe desfăşurate în Catedrala San Giovanni in Laterano din Roma. Aici a slujit părintele Galeriu din 1974 până la decesul său, în anul 2003. Hramul principal al bisericii este Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august. Cu toate acestea, biserica este cunoscută în principal pentru cel de-al doilea hram al său, Sfântul Silvestru, Episcopul Romei, prăznuit la 2 ianuarie şi ale cărui moaşte sunt păstrate aici. Lungimea bisericii reconstruite în anul 1907 depaşeşte 25 de metri, pronaosul fiind extins peste mormintele primilor ctitori. Peste pronaos se află două turnuri cu tambur răsucit, dupa modelul turlelor mănăstirii Curtea de Argeș. Deasupra naosului se înaltă turla principală. Pictura este realizată în stil neo-bizantin cu multe ornamente şi decoraţii florale de către maestrul Costin Petrescu. Catapeteasma, deşi făcută în 1839 de meşterul Chircol, îşi recapată acum strălucirea, fiind poleită şi pictată din nou de Costin Petrescu. Cele cinci arcade sunt susţinute de coloane dispuse câte patru pe fiecare parte. Pe prima arcadă, cea de la sfântul altar, se poate citi îndemnul “Sus sa avem inimile”. Cele două candelabre, cu coroana regală la partea superioară, sunt executate cu contribuţia fostului epitrop Teodor Simeon Puzakoff. Mobilierul – alcătuit din doua scaune arhiereşti, strănile din naos si pronaos, doua străni ale cântareţilor şi amvonul – a fost executat sculptorul C.M. Babic din lemn de stejar şi este datat 1906. Mozaicul, policrom, ce acoperă întreaga suprafaţă a bisericii, este realizat de către Tamasini.

Silvestru I a fost papă al Romei între anii 314 – 335, care a decedat la data de 31 decembrie 335. Despre sfântul papă Silvestru I se cunosc foarte puține date, afară de faptul că a condus Biserica Romei de la anul 314, ca urmaș al sfântului Miltiade și până la anul 335; un pontificat de lungă durată, care a mers paralel cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-337), într-o perioadă de mare importanță pentru Biserică. Prin Edictul de la Milano (312) persecuțiile au luat sfârșit și s-a început organizarea vieții bisericești, operă la care constantin cel Mare a avut o contribuție însemnată. Împăratul, crescut în vechea tradiție romană, se considera că este reprezentantul legitim al divinității, prin urmare și al Dumnezeului creștinilor, și ca atare îi revine dreptul să supravegheze Biserica; el nu a renunțat niciodată să folosească titlul de «pontifex maximus». Papa Silvestru I a dovedit o înțelegere adâncă a lucrurilor și o viziune largă, respectând bunele intenții ale împăratului față de credința creștină și acceptând inițiativele luate de el. În timpul pontificatului Papei Silvestru, Episcopii din Occident, adunați în Conciliul de la Arles au stabilit principiul conform căruia validitatea sacramentelor nu depinde de sfințenia celui ce le conferă; Episcopii din Orient, în conciliul de la Ancira (astăzi Ancara), au hotărât admiterea la Sfânta Împărtășanie a tuturor celor ce se pocăiesc cu adevărat, oricare ar fi fost păcatele săvârșite. Buna înțelegere între Papa Silvestru și împăratul Constantin a dus la o mare dezvoltare a construirii lăcașurilor de cult. Conform legislației romane, distrugerea unui cimitir constituia un “sacrilegium”, o profanare, și numai «pontifex maximus» avea dreptul să decidă soarta cimitirelor. Pentru a-și putea arăta simpatia față de Papa Silvestru, Constantin i-a dăruit Palatul Lateran, care de atunci a fost timp de multe secole locuința Papilor. Cartea «Deposito episcoporum», scrisă în anul 354, notează că Papa Silvestru a fost înmormântat la 31 decembrie, în cimitirul Priscila de pe Via Salaria.

Placheta - E.T.I.R. - 1934

Expoziția târg a industriei românești - București

Moda organizării de expoziții cu realizările economiei românești nu a fost doar în regimul comunist ci și în timpul regalității. Aici admiri o plachetă emisă cu ocazia unui astfel de eveniment în anul 1934 - domnia regelui Carol II.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului, iar mai jos pozele unor monumente de cultură și arhitectură bucureșteană, din vremuri diferite, dar și câteva locuri frumoase ale capitalei.

Banca Națională a României

Arcul de Triumf

Ateneul Român

Palatul Cotroceni

Biserica Bucur

Biserica Domnița Bălașa

Biserica luterană

Biserica Rusă

Cazarma Alexandria

Foișorul

Gara Filaret

Grădina Cișmigiu - 1926

Grand Hotel

Hipodromul Băneasa

Hotelul Palace

Liceul Lazăr

Marele hotel Franța

Ministerul de externe

Ministerul Lucrărilor Publice

Palatul Camerei de Comerț

Palatul Cantacuzino

Palatul de Justiție

Piața Sfântul Gheorghe

Piața Teatrului

Spitalele Brâncovenești

Vila Minovici

Palatul CEC

Palatul poștal

Sediul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor

_________ooOoo________

CÂTEVA

PROVERBE ARABE

Urmează sfatul celui care te face să plângi, nu pe al celui care te face să râzi!
Promisiunile făcute noaptea sunt ca untul – se topesc la soare.
Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, dar nici unul de a o întoarce înapoi.