Epaminonda's Blog.....: ALCANTUD

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând

monumente de cultură și arhitectură din localitatea

spaniolă ALCANTUD, provincia CUENCA,

comunitatea autonomă CASTILLA LA MANCHA.

Deasupra am postat un cupon de raționalizare a

bunurilor de larg consum din timpul războiului civil

spaniol, pentru valoarea de 3 cartofi, anul 1939.

Biserica Maica Domnului și a Năpăstuiților

Arhitectură locală

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O EPIGRAMĂ CU DEDICAȚIE

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O MEDALIA

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.

Deasupra admiri o matrice sigilară turnată de primăria comunei timișene Ghilad. Ghilad (în limba germană Gilad sau Kilatt, în limba maghairă Gilad) este o comună din județul Timiș, formată din satele Gad și Ghilad (reședința).

Comuna Ghilad a fost înființată prin Legea nr. 54/2004, desprinzându-se de orașul Ciacova. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2078 locuitori dintre care; români – 76,32%, romi – 8,46%, maghiari – 7,74%, germani – 2,26%, sârbi – 1,15% și restul – altă etnie sau necunoscută. Structura confesională a populației, în anul 2011, se prezenta astfel; ortodocși – 80,17%, romano catolici – 11,06%, penticostali – 3,36% și restul – necunoscută sau altă religie.

Deasupra admiri o matrice sigilară turnată de primăria comunei Remetea Mare pentru satul componenet Ianova. Ianova (în limba germană Janowa, în limba maghiară Temesjenő) este un sat care aparține comunei Remetea Mare din județul Timiș.

În anul 2002 acest sat număra 825 de locuitori dintre care; români – 759, maghiari – 40, germani – 11 și alte etnii – 15. Cea mai importantă personalitate care s-a născut în acest sat este filozoful și eseistul Mihail Șora.

Expoziția filatelică olimpică EXPOLIMP '80 - Timișoara

Cercul filatelic municipal 17 - 25 mai

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Jocurile Olimpice reprezintă un mare eveniment multisportiv internațional care se desfășoară o dată la patru ani. Ele sunt atestate documentar încă din anul 776 Î.Hr., desfășurându-se riguros până anul 393 D.Hr.. După 1500 de ani de întrerupere ele au fost reluate în anul 1896 la Atena. Reluarea acestui mare eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin. De la reluare, jocurile olimpice se organizează sub egida și conducerea C.I.O.(Comitetul olimpic internațional - logo-ul de deasupra) dar și a comitetelor olimpice naționale.

Deasupra am postat logo-ul Comitetului olimpic și sportiv român (C.O.S.R.).

Pierre de Coubertin s-a născut la Paris la data de 1 ianuarie 1863, într-o familie aristocratică și a murit la Geneva în data de 2 septembrie 1937. El a fost un pedagog și istoric, fondatorul și cel de-al doilea președinte al Comitetului olimpic international între anii 1896 – 1916 și 1919 – 1925.

Insigna - A XX-a întâlnire pe țară a colecționarilor de insigne

Timișoara - 1983

Lupa Capitolina este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în sec al V-lea Î.Hr., undeva pe valea fluviului Tibru. Originalul este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio. Statuia a fost amplasată la Roma încă din antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălțime și 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe frații gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuți, conform tradiției, în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală virgină, Rhea Silvia. Intrată în colecțiile Vaticanului, statuia lupoaicei a fost restituită orașului Roma în anul 1471 de Papa Sixtius al IV-lea. Datarea turnării lupoaicei în anii 500-480 î.e.n. a fost apreciată după analize chimice. S-a emis și ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea e.n. de sculptorul etrusc Vulca din Veii. Cei doi copii sugând sunt însă mult mai recenți. Se presupune că cei doi prunci originali au dispărut, actualii Romulus și Remus fiind probabil o operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo (1429 - 1498). Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara. În anul 2006, istoricul de artă italian Anna Maria Carruba și etruscologul Adriano La Regina au contestat datarea tradițională a însăși Lupoaicei și, pe baza analizei tehnicii turnării, au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul mediu târziu. S-au bazat pe faptul că în figurile antice (bazoreliefuri, mozaicuri, monede) lupoaica apare totdeauna cu botul întors spre cei doi copii, și pe lucrările de restaurare din 1997 executate de Anna Maria Carruba, când acesta a constatat că pentru turnarea actualei statui s-a folosit procedeul în ceară pierdută, aplicat în Evul Mediu pentru turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în antichitate se folosea metoda turnării pe bucăți, urmată de asamblarea acestora. Este așadar posibil ca statuia originală estruscă să fi fost în totalitate pierdută, Lupoaica fiind refăcută în Evul Mediu iar Romulus și Remus fiind adăugați în timpul Renaţterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei.

Insigna - Pentru merit PV (pompieri voluntari)

Pompierii voluntari sunt pompieri care au, în general, aceleași atribuții ca și pompierii profesioniști numai că nu sunt plătiți pentru aceasta, desfășurând activitatea în mod benevol în cadrul unui serviciu voluntar, în zona de competență. La baza exercitării voluntariatului stau următoarele principii: implicarea activă a voluntarului în viața comunității; selecționarea voluntarea fără discriminări, pe baza egalității de șanse; participarea ca voluntar doar pe baza unui consimțământ scris și cunoașterea riscurilor pe care le implică activitatea în acest serviciu. În România pompierii voluntari sunt constituiți în cadrul Serviciile voluntare pentru situații urgență (S.V.S.U), structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și/sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public împotri-va incendiilor și a altor calamități, în sectoarele de competență stabilite cu avizul inspectoratelor. Activitatea S.V.S.U este condusă de către primar prin consiliile locale. În cazul unui incendiu voluntarii sunt anunțați telefonic. Acolo unde există o autospecială pentru stingerea incendiilor, în funcție de posibilități aceasta este încadrată cu un șofer salarizat de către primăria locală, care lucrează în ture de 8 ore sau 12 de ore – de la caz la caz. În restul timpului se asigură permanența de la domiciliu. Ceilalți pompieri care încadrează autospeciala respectivă, în general sunt voluntari. Cadrul legal care reglementează activitatea pompierilor voluntari este constituit din Legea 307/2006 privind Apărarea împotriva incendiilor și HG 1579 /2005 pentru aprobarea Statului personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.

Palatul episcopal catolic

Primăria

Prefectura

Bănăția

Castelul Huniade

Cinema Capitol

Gara

Hotelul Coroana

Sfatul popular regional și Institutul medico-farmaceutic

Liceul de fete Carmen Sylva

Liceul piarist

Muzeul regional Banat

Palatul Loffer

Palatul Weisz - Piața Ion Huniade

Seminarul catolic

Trimiteri poștale

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara.Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură reprezentative ale județului, alte locuri de vizitat dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, toate din vremuri diferite.