Epaminonda's Blog.....: MATOSINHOS

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea portugheză MATOSINHOS,
districtul PORTO, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale
ilustrate, dar și o insignă și o medalie locale.

Capela Areia

Templul

Strada Brito Capello

Castelul Quejo

Pod roman

Portul

Mall-ul municipal

Muzeul de artă

Mănăstirea Leca de Balio

Sculptura artistului Janet Echelman

Mall-ul IKEA

Strada Afonso Henriques

Arhitectură locală

Vederi generale

Trimiteri poștale

Insignă locală

Medalie locală

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx_________

CÂTEVA
INSIGNE ȘI MEDALII
RELIGIOASE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Oastea Domnului

Iar tu te luptă și sufere ca un bun ostaș a lui Hristos

În Oastea lui Isus II Tim.2,3

În anul 1923, din inițiativa preotului Iosif Trifa, s-a înființat, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, mișcarea Oastea Domnului. Părintele Iosif Trifa a definit Oastea Domnului ca fiind ”Aflarea și vestirea lui Isus Hristos cel răstignit”. Mișcarea este trecută în ilegalitate de către regimul comunist în anul 1948 fiind reabilitată în anul 1990, de către Statul Român și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Referitor la aceste medalii , în cartea „Ce este Oastea Domnului” scrisă de părintele Iosif Trifa se mentionează: „Ţinem să spunem că medalia nu este obligatorie. Ţinem să spunem că şi fără medalie poate fi cineva un bun ostaş al lui Hristos. Folosim medalia să putem atrage şi prin ea pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti. Alături de medalie, trebuie să strălucească în lume, mai ales, faptele noastre cele bune. Cei ce vor să aibă medalia, trebuie însă să facă un fel de Declaraţie sufletească. Şi iată de ce: Între cei înscrişi în Oaste avem şi foarte mulţi dezertori. E şi firesc să fie aşa, căci şi între cei doisprezece Apostoli s-a aflat un Iuda. Astă-vară am văzut, într-un sat, un astfel de dezertor care mersese cu medalia pe piept la… joc! Spre a împiedica astfel de lucruri, cerem un fel de declaraţie sufletească de la cei ce vor să o poarte. Nu cerem în această declaraţie să pună omul jurământ că va ţine regulile Oastei. Îi cerem însă jurământul că, îndată ce va dezerta din rândul nostru şi va părăsi regulile noastre, nu va mai purta nici medalia, nici numele de ostaş al lui Hristos. Noi n-avem nevoie de ostaşi mulţi. Mai bine puţini şi dospiţi, căci „puţin aluat dospeşte frământătura“. Dăm mai jos această declaraţie sufletească. Cei ce vor să aibă medalia, vor citi declaraţia sufletească de mai jos, şi anume: unde Oastea are îndrumător, o vor citi în faţa îndrumătorului Oastei; unde sunt numai ostaşi singuratici, se va citi în faţa lor; iar unde nu sunt ostaşi, noul ostaş o va citi în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei sale. Semnul cruciuliţei e foarte potrivit şi pe timp de călătorie. Prin trenuri, pe la târguri etc., fraţii care poartă acelaşi semn se vor recunoaşte îndată şi se vor bucura în Domnul.

Insigna - Oastea Domnului

Iar tu te luptă și sufere ca un bun ostaș a lui Hristos

În Oastea lui Isus 2 Timotei.2,3

Declaraţie sufletească: Eu, ostaşul Domnului (numele şi prenumele _________________), voind a purta cruciuliţa (medalia) făcută pentru cei din Oastea Domnului, făgăduiesc că o voi purta cu cinste, luptând din toate puterile mele să împlinesc regulile ostăşiei Domnului, pe care le-am citit în cartea despre Oaste. La cazul că aş dezerta din această ostăşie, adică m-aş întoarce iarăşi la purtările şi patimile cele rele ce le-am avut, şi m-aş purta făţiş în contră cu regulile celor intraţi în armata Domnului, pentru acest caz pun făgăduinţă în faţa Crucii Mântuitorului că nu voi mai purta nici medalia, nici numirea de ostaş al Domnului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Oastea domnului

Într-o primă etapă, pe termen „scurt”, scopul imediat al mișcării era combaterea alcoolismului, tabagismului, sudalmei și a altor abateri de la morală și de la normele de conviețuire creștină și socială. Pe termen lung, în a doua etapă, fără să se piardă din vedere obiectivele inițiale, fronturile de luptă s-au lărgit: redescoperirea, păstrarea și trărea activă a credinței noastre ortodoxe și a sfintelor ei tradiții mântuitoare, prin dinamizarea clerului și a tuturor mirenilor, la toate nivelele. Schimbările petrecute în țara noastră dupa Revoluție, au avut un efect pozitiv și asupra Oastei Domnului, care a fost repusă în drepturile ei. Primul act emanat din partea Sfântului Sinod, publicat în numarul 1 al ziarului Vestitorul Ortodoxiei din 1990, prevedea ca Oastea Domnului să fie cooptată în activitatea misionară a Bisericii. Urmează apoi alte acte reparatorii: în ședința Sfântului Sinod din 28 septembrie 1990, Oastea este recunoscută ca un mădular viu și fidel al Bisericii Ortodoxe, aprobându-i-se și statutul de funcționare. În aceeași ședință, părintelui Iosif Trifa îi este ridicată nedreapta caterisire și i se reabilitează memoria. Prin sentința civilă nr. 1002 din martie 1990 a Judecatoriei Sibiu, Oastea Domnului devine persoană juridică cu caracter neguvernamental și non-profit, având centrul actual în Sibiu. Mijloacele de întreținere provin din donațiile membrilor și ale simpatizanților ei.Conform statului său juridic și duhovnicesc, Oastea Domnului își realizează scopurile sale prin: participare activă a ostașilor la serviciile religioase din cadrul Bisericii Ortodoxe; organizarea de adunări duhovnicești, în afara serviciilor cultice, mântuirea, activitati cu caracter cultural-creștin; lupta împotriva criminalității cauzate prin liberalizarea avorturilor; protejarea mamei, a copilului și a familiei, combaterea (prin mijloacele pe care le ofera Evanghelia lui Hristos si Biserica Sa) sodomiei si a tuturor abaterilor de la poruncile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru existenta oamenilor din toate timpurile; actiuni de caritate crestina (ajutorarea saracilor, a bolnavilor si a handicapatilor, evanghelizare în închisori etc.), prin grupuri de misiune, donatii de carte si ziare religioase, iar pentru fratii români din Ucraina, Basarabia, Iugoslavia si Ungaria – si carti de cult, acolo unde este cazul.Insignele ”Oastea Domnului” sunt confecționate la cald, la Viena, din material alamă emailată, au dimensiunile 31 x 32 milimetri și ca dispozitiv de prindere sunt prevăzute cu un ac vertical. Pe insigna sunt inscrise circular cuvintele Apostolului Pavel:„IAR TU TE LUPTA SI SUFERA CA UN BUN OSTAS AL LUI HRISTOS“ (2 TIMOTEI 2, 3); Orizontal : „IN OASTEA LUI ISUS” si ” OASTEA DOMNULUI” pe bratul superior al crucii.

Cuvioasa Parascheva

Aceasta femeie cu adevarat mare si vestita, pe numele ei Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii ei erau din neam mare si bun, bogati, dar cel mai mult îi imbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si mandria de a fi si a se numi crestini. Dupa implinirea varstei de 10 ani, a inceput sa mearga deseori la biserica unde a ascultat pentru prima data cuvintele: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". O data, la iesirea din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa, si-a dezbracat hainele stralucite si luminate pe care le purta si i le-a dat lui, ea imbracandu-le pe cele ponosite ale saracului. Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip, s-au îngrozit si au batut-o, ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol si apoi la Iraclia din Pont, calatorind numai pe jos. Parintii au cautat-o, dar fara succes. La Iraclia din Pont, intr-un sfant locas, intrand cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare aici. Intr-un tarziu i se indeplineste ruga si ajunge la Ierusalim, bucuroasa ca merge pe pamantul unde "si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" . Multi ani rabdând în mânastirea saracacioasa a calugaritelor de la Ierusalim, implinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a plecat la Ioppe ca mai apoi sa ajunga la Constantinopol si apoi Calicratia, unde isi gaseste sfarsitul pamantesc. Dupa ce moastele sale s-au depus la biserica din sat, a inceput a se produce multe minuni. Se vindecau schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli aducatoare de moarte. Neputinta nevindecata se indeparta doar prin atingerea raclei in care erau depuse sfintele moaste. Sfintele moaste ale cuvioasei Parascheiva au odihnit diferite perioade de timp in cetatea Târnovei, la Belgrad si apoi la Constantinopol. Izvoarele istorice spun ca domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a cumparat de la sultanul Murad al IV-lea al Constantinopolelui, pentru suma de 290 si apoi inca 300 pungi cu aur, sfintele moaste ale cuvioasei, pe care le-a adus la Iasi. Toata povestirea aceasta a stramutarii este zugravita pe peretele de sud al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla depuse sfintele moaste ale cuvioasei. In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara. Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa: "Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia."

Prea fericitul părinte patriarh Daniel

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române - 2007

Patriarhul Daniel (pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea) este actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care s-a născut la data de 22 iulie 1951 în localitatea Dobrești, comuna Bara, judeșul Timiș. A fost ales, în suprema funcție bisericească, de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007, fiind înscăunat în această demnitate la 30 septembrie 2007. A urmat școala elementară în satul natal, gimnaziul la Lăpușnic și liceul la Buziaș și apoi la Lugoj (Liceul "Coriolan Brediceanu"). Studiile teologice le făcut la: Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), Institutul Teologic Universitar din București (1974 - 1976), Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța), Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau și Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția). La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Ilie Cleopa. În perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990, este consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. În paralel, deține funcția de Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București. La data de 1 martie 1990 este ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul", pentru ca la 7 iunie 1990 să fie ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Din anul 1992 este Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, este și fondatorul a numeroase instituții dintre care amintim: Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iași, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică "Sf. Ioan de la Neamț", Mănăstirea Neamț, Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru"-Durău, Institutul Ecumenic "Sf. Nicolae"- Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios "Resurrectio", Centrul de educație și informare medicală Providența II - 2002, Institutul social-caritativ Diaconia - 2003, și altele. Pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înființat o serie de instituții sociale, amintind: Asociația creștină Pelerinul (Iași, 1996); Cabinetul stomatologic St. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (Iași, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensar policlinic "Sf. Ap. Petru și Pavel" (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003). Tot el este și fondator de publicații religioase. Amintim aici "Vestitorul Ortodoxiei" - periodic de informație bisericească, teologie și spiritualitate al Patriarhiei Române, "Candela Moldovei" - buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și "Teologie și Viață, Revistă de gândire și spiritualitate (fosta revistă "Mitropolia Moldovei și Sucevei. De-a lungul timpului a primit numeroase distincții și titluri, dintre care amintesc; Premiul Emanuel Heufeder (Germania 1998), Medalia Comemorativă "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Ordinul "Serviciul Credincios" în rang de Mare Cruce acordat de către Președinția României (2000); Ordinul național Steaua României în grad de Mare Cruce, Membru al Academiei Române (2007), Membru titular al Academiei Internaționale de Științe Religioase de la Bruxelles (2000); Premiul ecumenic al Institutului Sf. Nicolae din Bari (Italia – 2002); Premiul Pro Humanitate acordat la Berlin în 2002, de Fundația Europeană pentru Cultură Pro Europa (din Freiburg im Breisgau); Senator de onoare al Universității Dunărea de Jos (Galați, 2003), titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate: Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield, Connecticut – SUA, Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași,Universitatea Babeș-Bolyai, etc. I s-a reproșat că ar fi colaborat cu fosta Securitate, dar nu s-au găsit dovezi concrete în acest sens. El și Biserica Ortodoxă Română au fost criticați ca urmare a reacției întârziate și violente la adresa tragediei din clubul Colectiv, aceștia pierzând credibilitate potrivit unui sondaj de opinie.

Biserica Ortodoxă Română este o biserică de origine apostolică, întemeiată prin lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei care a predicat cuvântul Evangheliei şi în fosta provincie romană Scythia Minor, teritoriul dintre Dunăre şi vestul Mării Negre, Dobrogea de astăzi (Sud-Estul României). La 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală (de sine stătătoare), iar la 25 februarie 1925 a fost ridicată la rangul de Patriarhie, fiind în comuniune dogmatică, liturgică şi canonică cu celelalte Biserici Ortodoxe Surori.

Potrivit ultimului recensământ (2002), 86.7% din cei 21.794.793 de locuitori ai României s-au declarat creştini ortodocşi.

Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie şi cuprinde: în ţară: 6 Mitropolii, împărţite în Arhiepiscopii şi Episcopii, cu un total de 13527 parohii şi filii, deservite de 14513 preoţi şi diaconi, ce slujesc în 15218 lăcaşuri de cult; pentru românii ortodocşi din diaspora există 3 Mitropolii (constituite din 3 Arhiepiscopii şi 6 Episcopii) în Europa; o Arhiepiscopie pe continentul american şi o Episcopie a Australiei şi Noii Zeelande. Biserica Ortodoxă Română are 637 de mănăstiri şi schituri, cu peste 8 000 de monahi şi monahii. Ea dispune de: 33 de Seminarii Teologice liceale; 11 Facultăţi de Teologie şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi, care fac parte din învăţământul superior de stat, având înscrişi peste 9000 de studenţi, la mai multe specializări. Peste 10000 de cadre didactice predau religia în şcolile publice. Pe lângă activitatea curentă din parohii, asistenţa religioasă este asigurată şi în: armată, jandarmerie şi penitenciare, de către 143 de preoţi; spitale, centre sociale şi unităţi de învăţământ, de către 364 de preoţi. Instituţii sociale aflate sub directa îndrumare a Bisericii Ortodoxe Române:

121 de centre pentru copii;
35 de centre pentru vârstnici;
106 cantine sociale şi brutării;
52 de centre de diagnostic şi tratament, cabinete medicale şi farmacii sociale;
23 de centre de consiliere şi asistenţă a familiilor în dificultate;
2 centre pentru victimele traficului de fiinţe umane.

Biserica Ortodoxă Română este implicată în derularea unor programe naţionale privind: combaterea violenţei domestice; prevenirea traficului de persoane; prevenirea consumului de droguri; prevenirea răspândirii HIV-SIDA; integrarea şi incluziunea socială a categoriilor defavorizate (persoane cu disabilităţi, şomeri, etc). Unităţile componente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt: parohia, manastirea, protopiatul, vicariatul, eparhia (arhiepiscopia si episcopia), mitropolia.

________ooOoo_______

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ