Epaminonda's Blog.....: MONEDE POUND CIPRIOTE DE COLECȚIE

1. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a marca Crearea fondului special al guvernului cipriot împotriva SIDA. Pe avers moneda prezintă profilul a două chipuri umane, simbolul internațional 20 pound și liniar inscripția AIDS, iar pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 1992.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 pound, data emiterii – 1994, diametrul – 22,05 milimetri, greutatea – 7,99 grame, forma – rotundă, materialul – aliaj (aur – 91,7% și cupru – 8,3%), tirajul – 4000 de exemplare, calitatea – proof și designer Katia Georghiadou.

S.I.D.A. (sindromul imuno-deficienței umane dobândite) este o afecțiune provocată de virusul imuno-deficienței umane, HIV, care atacă și distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Virusul pătrunde în organism prin contact sexual, prin contaminare cu sînge infectat sau de la mamă infectată la făt, în timpul sarcinii, al nașterii și al alăptării. SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la data de 1 decembrie 1981. Data de 1 decembrie a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății drept Ziua mondială de combatere a SIDA. În 1990 s-a ales ca simbol împotriva discriminării persoanelor HIV pozitive panglica roșie purtată în jurul brațului. Un an mai târziu a fost transformată într-o buclă roșie (poza de mai sus). Începuturile cercetării HIV/SIDA a dus la opinia că boala este o maladie a populației grupurilor mărginașe: a homosexualilor și a narcomanilor. Apariția testelor HIV a schimbat însă rapid această opinie, demonstrându-se existența anticorpilor și la persoane asimptomatice. Aceasta duce la concluzia unei perioade de incubație de ani de zile, perioadă în care nu se poate exclude transmiterea virusului la alte persoane. Toate aceste studii au dus la concluzia că HIV/SIDA nu este doar o afecțiune a grupurilor la care a fost descoperită, ci poate afecta orice persoană care a ajuns în contact cu virusul HIV. Mediatizarea bolii, respectiv a căilor de transmitere, a perioadei de incubație, calculele efectuate care arătau populația deja infectată și rata de infectare preconizată pentru următorii ani cu ritmul atunci actual, a dus la sfârșitul anilor '80 la o isterie în masă. Toate guvernele lume, cum este și cazul guvernului cipriot au creat fonduri speciale pentru lupta împotriv abolii secolului – SIDA.

2. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a marca Cea de-a 50 aniversare a FAO. Pe avers moneda prezintă două spice de grâu, un cap de taur, simbolul internațional 1 pound și circular inscripția FAO 1945 – 1995, iar pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 1995.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 1 pound, data emiterii – 1995, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – aliaj argint, tirajul – 3000 de exemplare și calitatea – proof.

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (F.A.O. - Food and Agriculture Organization of the United Nations) este o agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, cu sediul la Roma, fondată în anul 1945, al cărei scop principal este eliminarea foametei pe scară mondială, îmbunătățirea alimentației, prin coordonarea activităților guvernelor în domeniul agriculturii, silviculturii și în industria piscicolă. De asemenea FAO vine în sprijinul țărilor prin programe de cercetare, specializare, dezvoltare și aplicații practice și acordă ajutor în cazuri de dezastru. FAO are un caracter preponderent tehnic, urmărind ridicarea condițiilor de trai ale popoarelor statelor membre, sporirea randamentului producției și repartiției tuturor produselor alimentare și agricole, îmbunătățirea condițiilor de existență a populațiilor rurale, expansiunea economiei mondiale și rezolvarea problemei subnutriției de pe Terra. Pentru îndeplinirea funcțiilor sale FAO desfășoară o serie de activități, dintre care: culege, analizează, interpretează și difuzează membrilor săi date privind hrana, alimentația și agricultura; acordă asistență tehnică în vederea realizării unor programe naționale; promovează și, acolo unde este indicat, recomandă întreprinderea unor acțiuni pe plan național și internațional (de exemplu: în legătură cu cercetări științifice, tehnologice, sociale și economice privind hrana, alimentația și agricultura); facilitează conservarea resurselor naturale și adoptarea unor metode perfecționate de producție agricolă; asigură adoptarea unor sisteme satisfăcătoare de credit agricol pe plan național și internațional etc.; răspunde de campania mondială lansată în 1960 împotriva foametei; încheie acorduri cu instituțiile de dezvoltare guvernamentale cu privire la crearea unor fonduri cu destinație specială.

3. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a marca Cea de-a 50 aniversare a ONU. Pe avers moneda prezintă un copac stilizat în care sunt prinse fragmente ale drapelelor unor state membre ONU, simbolul internațional 1 pound și liniar inscripțiile 50 și Organizația Națiunilor Unite (în limba cipriotă), iar pe revers se prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi și anul emiterii - 1995.

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Ea a fost fondată în anul 1945, astăzi numărând 194 de state. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții ONU. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York în SUA. ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Majoritatea reuniunilor oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

***

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_______xxx_______

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA
MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Federația română de fotbal

Campionatul național al juniorilor 1994 - 1995

Structura organizatorică conducătoare a fotbalului românesc a luat ființă în anul 1909 sub numele Asociația cluburilor de fotbal din România. În timp aceasta a evoluat primind și alte denumiri după cum urmează; 1912 – Federația societăților sportive din România, 1919 – Uniunea cluburilor de fotbal asociație, 1930 – Federația română de fotbal asociație și 1940 – Organizația sportului de fotbal și handbal. Din 1944 si până în prezent forul conducător al fotbalului autohton se numeste Federația romană de fotbal. Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europeană de Fotbal Amator (U.E.F.A.).

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?!

Patriarhul Iustin Moisescu 1977 - 1986

Patriarhia Bisericii ortodoxe române - 2007

Iustin Moisescu (născut la 5 martie 1910 în localitatea Cândeşti, judeţul Argeş şi decedat la 31 iulie 1986 în Bucureşti) a fost al patrulea patriarh al Bisercii Ortodoxe Române, pe care a condus-o între anii 1977 - 1986. Sus am postat logo-ul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Iustin Moisescu a fost unui învăţător care s-a jertfit în Războiul pentru întregirea ţării, a urmat Seminarul, Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu rezultate excepţionale, iar la mijlocul anilor 30 a fost trimis de patriarhul Miron să îşi continue studiile în Grecia. În 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin Moisescu obţinea titlul de doctor în teologie al Universităţii din Atena cu o teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână până astăzi un punct de referinţă bibliografică. Această lucrare trebuie aşezată în contextul epocii, în care teologia noastră începea să se impună prin contribuţii de valoare, menite să reziste probei timpului. După ce şi-a obţinut doctoratul la Atena, Iustin Moisescu a trecut pe la Universitatea de la Strasbourg, apoi a fost profesor în Varşovia. Revenit în ţară a predat la Iaşi, Suceava şi în cele din urmă la Institutul de Teologie din Bucureşti adică la fosta Facultate de Teologie, pe care, în 1948, regimul comunist o desprinsese de Universitate. Ca formaţie, Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat şi un profesor, având ca specialitate Noul Testament. După ce a funcţionat o scurtă perioadă de timp ca profesor la Seminarul Nifon din Bucureşti, a predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Varşovia (1938-1939). La începutul anilor ‘50, profesorul teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat din învăţământ de autorităţile comuniste. În anul 1956, după moartea mitropolitului Nicolae Bălan, profesorul Iustin Moisescu intră în monahism şi este ales mitropolit al Ardealului. Nu va păstori în Sibiu decât zece luni, pentru că, după trecerea la cele veşnice a lui Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei. Va rămâne în această demnitate vlădicească timp de douăzeci de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist se afla în plină ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze mănăstirile:din aproape zece mii de călugări şi călugăriţe, după aplicarea acestui decret cu urmări tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de monahi şi monahii. Îndată ce urgia se atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deţinuţilor politici din anul 1964, mitropolitul Iustin începe să restaureze mănăstirile şi să reintegreze o serie de călugări în viaţa monahală. Este vremea în care părintele Cleopa, care trăise ascuns în munţii Moldovei, revenea la mănăstirea Secu şi ulterior la Sihăstria şi acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi duhovnici. Dar este şi vremea în care mitropolitul, provenit dintr-un profesor teolog, îşi dezvăluie marile calităţi de chivernisitor care i-au surprins pe mulţi. Deşi Iustin Moisescu a intrat târziu în monahism, n-a avut experienţa stăreţiei, atât de necesară unui ierarh şi nu avea nici comportamentul unui călugăr, cu toate acestea el a fost nespus de iubit de călugării şi stareţii din Moldova. Om sobru şi frământat, străin de satisfacţiile formale pe care le aduce uneori pompa chiriarhală, Iustin Moisescu era un om drept şi, totodată, unul care înţelegea neajunsurile şi poticnirile naturii umane. Simţul dreptăţii îl determina să promoveze ca stareţi sau ca parohi la bisericile mai importante numai elemente cu vocaţie şi bine pregătite. Iar înţelegerea neputinţelor îl făcea să fie blând şi iertător. Când a părăsit Iaşiul, în cuvântul de rămas bun Iustin Moisescu şi-a mărturisit una din satisfacţiile legate de cele două decenii în care condusese Mitropolia Moldovei: în tot acest timp nu caterisise nici un preot! Iustin Moisescu a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, când stăpânirea, mai ales în deceniul al nouălea al secolului trecut, îşi reluase atitudinea ateistă şi de prigonire a Bisericii. Patriarhul Iustin a îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând oameni de valoare, a înfiinţat strălucita serie editorială "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", a numit o serie de stareţi tineri şi destoinici la mănăstirile din eparhia sa, care au reuşit cu multă abilitate să realizeze mai mult pe ascuns lucrări de restaurare şi consolidare. Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii. Se zvonea despre o posibilă mutare a reşedinţei Patriarhiei fie la Radu-Vodă, fie la Popeşti-Leordeni, în afara Bucureştiului. Erau"translatate"unele lăcaşuri de cult şi începea să se simtă ameninţarea buldozerelor. Chiar şi în aceste împrejurări, patriarhul Iustin Moisescu, a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu:demolarea bisericii Sf. Gheorghe, concepută de Constantin Brâncoveanu ca necropolă pentru sine şi familia sa. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceauşescu, în decursul unei audienţe, că necropola brâncovenească şi biserica în care a fost prohodit I.L.Caragiale nu pot fi şterse de pe faţa pământului. În afară de toate acestea, patriarhul Iustin şi-a înscris numele printre marii ecumenişti contemporani, făcând cunoscută în întreaga lume Biserica românească, cu istoria ei, cu problemele ei actuale; a fost delegat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica românească la zeci de congrese şi întruniri intercreştine. Ca mitropolit, a fost membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi în prezidiul Conferinţei Bisericilor Europene; a condus delegaţiile Bisericii noastre la Adunările generale ale acestor două mari organizaţii inter-creştine, la Conferinţele panortodoxe de la Rhodos şi Chambesy; a condus sau a făcut parte din multe delegaţii ale Bisericii noastre care au vizitat alte Biserici. În chip deosebit trebuie subliniată acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice şi de artă pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei, ca şi construcţia unor clădiri moderne la centrul mitropolitan Iaşi. A îndrumat tipărirea mai multor lucrări privind arta bisericească, precum şi a revistei "Mitropolia Moldovei şi Sucevei". Iată cum caracteriza perioada de păstorire a patriarhului Iustin Moisescu renumitul teolog al timpului, Pr. Prof. Dr. Bria Ion:"Perioada patriarhului Justinian avusese coerenţa ei de nezdruncinat, şi aceasta din cauză că el însuşi ţinuse mâna fermă pe mecanismul complex al unei administraţii patriarhale de mari proporţii. Patriarhul Iustin a optat pentru instaurarea unei ordini morale în viaţa preotului, pentru o spiritualitate sacerdotală şi parohială disciplinată. Desigur, pentru acei preoţi care socoteau existenţa consistoriilor ca ceva normal, metoda pastorală a patriarhului Iustin devenea prea urgentă. Sacerdoţiu şi etica merg împreună, sunt valori reciproce. Patriarhul Iustin a refuzat să creadă că ar putea să existe slujitori nedemni care uzurpă preoţia. De aceea, a spus odată, că instanţele de judecată pentru preoţi constituie o contradicţie, chiar o injurie pentru numele unei Biserici Ortodoxe".

Biserica Ortodoxă Română este o biserică de origine apostolică, întemeiată prin lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei care a predicat cuvântul Evangheliei şi în fosta provincie romană Scythia Minor, teritoriul dintre Dunăre şi vestul Mării Negre, Dobrogea de astăzi (Sud-Estul României). La 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală (de sine stătătoare), iar la 25 februarie 1925 a fost ridicată la rangul de Patriarhie, fiind în comuniune dogmatică, liturgică şi canonică cu celelalte Biserici Ortodoxe Surori.

Potrivit ultimului recensământ (2002), 86.7% din cei 21.794.793 de locuitori ai României s-au declarat creştini ortodocşi.

Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie şi cuprinde:

în ţară: 6 Mitropolii, împărţite în Arhiepiscopii şi Episcopii, cu un total de 13.527 parohii şi filii, deservite de 14.513 preoţi şi diaconi, ce slujesc în 15.218 lăcaşuri de cult; pentru românii ortodocşi din diaspora există 3 Mitropolii (constituite din 3 Arhiepiscopii şi 6 Episcopii) în Europa; o Arhiepiscopie pe continentul american şi o Episcopie a Australiei şi Noii Zeelande. Biserica Ortodoxă Română are 637 de mănăstiri şi schituri, cu peste 8 000 de monahi şi monahii. Ea dispune de: 33 de Seminarii Teologice liceale; 11 Facultăţi de Teologie şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi, care fac parte din învăţământul superior de stat, având înscrişi peste 9000 de studenţi, la mai multe specializări. Peste 10000 de cadre didactice predau religia în şcolile publice. Pe lângă activitatea curentă din parohii, asistenţa religioasă este asigurată şi în: armată, jandarmerie şi penitenciare, de către 143 de preoţi; spitale, centre sociale şi unităţi de învăţământ, de către 364 de preoţi.

Instituţii sociale aflate sub directa îndrumare a Bisericii Ortodoxe Române:

121 de centre pentru copii;
35 de centre pentru vârstnici;
106 cantine sociale şi brutării;
52 de centre de diagnostic şi tratament, cabinete medicale şi farmacii sociale;
23 de centre de consiliere şi asistenţă a familiilor în dificultate;
2 centre pentru victimele traficului de fiinţe umane.

Biserica Ortodoxă Română este implicată în derularea unor programe naţionale privind: combaterea violenţei domestice; prevenirea traficului de persoane; prevenirea consumului de droguri; prevenirea răspândirii HIV-SIDA; integrarea şi incluziunea socială a categoriilor defavorizate (persoane cu disabilităţi, şomeri ş.a.) Unităţile componente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt: parohia, manastirea, protopiatul, vicariatul, eparhia (arhiepiscopia si episcopia), mitropolia.

Patriarhul Miron Cristea

Centenarul instalării ca episcop al Caransebeșului 1910 - 2010

Catedrala Învierea domnului din Caransebeș - 2010

Miron Cristea, pe numele său de mirean Elie Cristea (născut la 20 iulie 1868 în localitatea Topliţa şi decedat în data de 6 martie 1939 la Cannes, Franţa) a fost un publicist, filolog, politician roman cu vederi anti-Semite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) şi teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939). La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În momente de criză pe scena politică românească, a fost numit mai mult ca simbol în funcţiile cele mai înalte din administraţia de stat. A fost Înalt Regent, în timpul crizei dinastice, și preşedinte al Consiliului de miniştri, atunci când regele Carol al II-lea şi-a instaurat regimul autoritar. A urmat cursurile Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu, apoi profesează pentru o scurtă perioadă la Şcoala confesională românească din Orăştie. După această experienţă, pleacă la Budapesta şi vreme de cinci ani a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde îşi obţine licenţa şi doctoratul, cu o teză despre viaţa şi opera lui Eminescu. Când revine în ţară, este numit secretarul consistoriului, consilier-asesor la Arhiepiscopia Sibiului, în 1901 este hirotonit diacon, iar anul următor este călugărit sub numele de Miron la mănăstirile Hodoş şi Brodrog. A urcat rapid pe treptele ierarhice bisericeşti, iar pe data de 25 aprilie 1910 Miron Cristea este ales episcop al Caransabeşului. În această calitate, a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa. A avut o intensă activitate publicistică în multe din revistele vremii. Pe 1 decembrie 1918 participă la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, apoi a fost component al delegaţiei care a mers la București şi a înmânat regelui Ferdinand I actul Unirii cu Regatul României a provinciilor Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Pe data de 19 decembrie 1919 este ales mitropolit primat al României, cea mai înaltă funcţie ecleziastică din acele vremuri. În acestă calitate, Miron Cristea a realizat definitivarea unificării ecleziale prin întocmirea rânduielilor şi aşezămintelor fundamentale ale Bisericii româneşti unificate. În anul 1925 Biserica Ortodoxă Română este ridicată la rangul de Patriarhie, astfel că, la 4 februarie 1925 Miron Cristea devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925. După eșecul Regenței și revenirea Regelui Carol al II-lea Patriarhul Miron Cristea a mai fost încă odată adus în prim-planul scenei politice pe 10 februarie 1938, când a fost desemnat de rege l-a desemnat în funcţia de prim-ministru al României. Prezenţa patriarhului în această funcţie a fost mai mult una simbolică, căci prin această lovitură, regele a reuşit îşi instaureze regimul autoritar şi să îşi aroge atribuţii executive şi legislative sporite, în defavoarea celorlalte instituţii ale statului. Din Consiliul de Miniştri făceau parte numai apropiaţi ai regelui şi susţinători ai noului regim. Este înmormântat la Catedrala Patriarhiei din Bucureşti.

Vechea episcopie a Caransebeșului, desfințată de regimul comunist a fost reînființată prin strădania episcopului Emilian Birdaș, în anul 1994. El a întocmit planul noii catedrale, a cărei piatră de temelie a fost pusă la data de 27 octombrie 1996 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Laurenţiu Streza, astăzi mitropolitul Ardealului. Fundaţia Catedralei a fost executată de S.C. Construct 102 S.R.L. Caransebeş din anul 1997 până în anul 2000, când s-a ajuns la cota zero. Construcţia zidurilor a început în anul 2000 prin S.C. Hidroconstrucţia Caransebeş, până în anul 2005 ajungându-se la nivelul ferestrelor. În anul 2006 s-a amenajat pentru slujire demisolul, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” intrând în circuitul religios liturgic la Sărbătoarea Naşterii Domnului. În cursul anilor 2007 şi 2008 catedrala a fost ridicată, acoperită şi tencuită exterior. Firmele constructoare au fost S.C. LB Crismi SRL şi S.C. Granit Prest S.R.L din Lugoj. În anul 2009 s-au continuat lucrările de tencuire şi amenajare interioară, biserica fiind terminată în primăvara anului 2010. Iconostasul sculptat în lemn şi mobilierul au fost confecţionate de firma S.C. Livadar Impex S.R.L. din Arad, iar clopotele, sfinţite şi înălţate la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din anul 2007, au fost executate de firma Hörz din Ulm – Germania. După multă trudă din partea tuturor celor implicaţi, în data de 12 septembrie 2010 catedrala a fost sfințită de Preafericitul Părinte Partriarh Daniel, marcându-se totodată centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul episcopal de la Caransebeş (1910 – 2010).

Marele martir Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir este pentru noi românii foarte important pentru faptul că este un sfânt sud-est european care şi-a dat viaţa pentru Hristos şi care face parte din spiritualitatea răsăriteană. S-a născut în secolul al III-lea la Salonic și a fost martirizat în data de 26 octombrie 306 tot la Salonic (denumirea antică - Tesalonic). Fiu de guvernator, Dimitrie nu a pregetat să mărturisească credinţa creştină chiar cu preţul vieţii sale. Pentru aceasta, cultul său a ajuns la o răspândire foarte mare în Orient şi foarte multe persoane îi poartă numele până astăzi. Se spune despre Dimitrie că ar fi fost fiul guvernatorului oraşului Tesalonic. După ce a murit tatăl său, el a fost lăsat în acelaşi scaun. Dar în această funcţie înaltă era pus în faţa unor realităţi care erau legate de cultele păgâne într-o lume pe jumătate sau chiar mai mult necreştină. Istoria consemnează că împăratul Maximin Daia, întors dintr-o luptă soldată cu victoria asupra barbarilor din regiunile noastre de aici, a plănuit nişte sărbători mari, iar aceste sărbători au avut ca loc de desfăşurare oraşul Tesalonic. Se crede că împăratul Galeriu începuse persecuţia, dar el a fost urmat în această direcţie de Maximin Daia. Sărbătorile atunci erau tot după tradiţia romană, în sensul că se adunau în hipodrom, adică în stadion, şi acolo se ţineau tot felul de întreceri de cai şi de care, precum şi lupte între pugilişti. La o asemenea întrecere, fiind prezent şi împăratul, s-a constatat că era un vajnic luptător de origine vandală, adus de prin Africa, care biruise pe toţi concurenţii lui bizantini, dintre care mulţi fuseseră chiar ucişi. Nestor, un ucenic de-al Sfântului Dimitrie, aflat pe atunci în închisoare pentru că mărturisise credinţa creştină, s-a dus la învăţătorul său cerându-i sfatul şi întrebându-l dacă-l binecuvântează ca să se lupte el cu acest vandal pe care-l chema Lie. Lupta a avut loc, Lie a fost biruit. Atunci împăratul a aflat că Nestor, atletul sprijinit de Dimitrie, a primit această binecuvântare din închisoare de la sfânt. A trimis atunci ostaşi care l-au ucis cu suliţele pe Dimitrie, guvernatorul Tesalonicului. Aşa a murit Sfântul Dimitrie. Trupul său a fost înmormântat de creştini, iar pe acel loc a fost ridicată mai târziu biserica, care se poate vedea şi astăzi. Aceasta este pe scurt biografia marelui mărturisitor al credinţei. Se cunoaşte însă o literatură destul de amplă scrisă în legătură cu minunile săvârşite de Sfântul Dimitrie în cursul timpului.

Insigna - Facultatea I.C.M. - Promoția 1985 - 1989

Insigna de mai sus omagiază o promoție a studenților din Facultatea T.C.M. (Tehnologia construcțiilor de mașini) sau I.C.M.(Industria constructoare de mașini) din unul din centrele universitare ale țării (care anume nu se știe) din perioada 1985 – 1989. Tehnologia Construcţiilor de Maşini este o specializare de studii universitare de licenţă din domeniul Inginerie Industrială, care a fost înfiinţată în România în urmă cu peste 50 de ani. Inginerul tehnolog, aşa cum este numit în limbajul curent absolventul TCM, se ocupă cu fabricarea produselor industriale. Competenţele pe care le dobândeşte acesta în cadrul studiilor de licenţă (programare şi operare pe calculatoare, proiectare piese şi ansambluri mecanice, proiectare tehnologii şi echipamente de fabricaţie pentru produse mecanice, managementul calităţii produselor şi al proceselor de fabricaţie, cercetare procese de fabricaţie) îi permit să acceseze o foarte mare diversitate de locuri de muncă. Astfel, specialistul TCM poate lucra în orice întreprindere industrială (producătoare de automobile sau componente de automobil, de bunuri industriale, de echipamente şi instalaţii industriale etc.), în firme de proiectare-dezvoltare produse şi / sau tehnologii, institute de cercetare sau în învăţământ (preuniversitar sau universitar).

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Teuku Umar a fost un comandant militar indonezian, implicat în războiul de independență, care s-a născut în anul 1854 și a decedat în anul 1899.