Mai jos admiri și alte fotografii cu monumente de cultură și
arhitectură din localitatea poloneză CHOJNOW, denumire
germană HAYNAU, voievodatul SILEZIA INFERIOARĂ,
din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate,
o acțiune și două monede locale.
Biserica Imaculata
Piața centrală
Școala
Podul de cale ferată
Biserica Sfântul Petru și Pavel
Domul Schrama
Casa de cultură
Gimnaziul
Gara
Castelul
Trimiteri poștale ilustrate
Acțiune locală
Două monede locale
***
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR
_____________xxx_____________
O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
1 An nou fericit - 2008
Vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul "Luca 2.11"
Crăciunul sau Nașterea
Domnului este o sărbătoare
creștină celebrată la data de 25 decembrie în calendarul gregorian
sau la data de 7 ianuarie în calendarul iulian. În anumite țări,
unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este sărbătoare legală, iar serbarea
se prelungește și în ziua următoare. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică,
celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de
greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre
aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la
Moș Crăciun”. Moș
Crăciun este versiunea mai nouă a
Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut
apariția în secolul I. Pe atunci el era îmbrăcat în verde. El împarte cadouri
tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie). Conform unei legende, tradiția
cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin
Luther care ar fi propagat din
anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului
catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie.
Multă
vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de
Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor
pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de
Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru
interzis protestanților. Conform
unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat,
lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a
tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins. Conform legendei, aceasta ar fi
originea bradului de crăciun.
Alexandru Ioan Cuza
întemeietorul intendenței militare române
1861 - 2001 * 140 ani
Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în
Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul
domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.
Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta
pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al
Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se
astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută
activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea
suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea
înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în
ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar,
adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la
Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea
unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat,
Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază
importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma
agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al
ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare,
alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a
bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub
conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor
mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune
aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege
electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează
legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost
conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului
primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la
Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această
perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să
abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii,
denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale
membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale
domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul
Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din
jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în
numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie
drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi
în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor
pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică
este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei;
Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi
naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să
arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara
Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o
tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii
munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind
organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o
citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că
în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de
lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii.
Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea
victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj
de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge
pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de
ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul
ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc
jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale,
nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele
obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar
conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească,
punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi
strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii
românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh
este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a
pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin
aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate
puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale,
la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi
camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat
9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin
firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru
reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862
camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul
Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861
Cuza arăta; Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este
întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi,
a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă
astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul
Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu
(ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme
interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență
din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din
reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în
înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea
lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor
mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai
1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă
constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o
bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de
Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil
și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea
învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară,
respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un
merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din
14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu
loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de
casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul
de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea
terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției
agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma
agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a
satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și
relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza
pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară
de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de
Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care
ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului
în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns
pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul
nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un
discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe
străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13
februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A
fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae
Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui
Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de
Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat
coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce
Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României,
la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru
România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă
că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc
o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut
anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat
necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre,
pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe
timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe
linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva
zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor
româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de
lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii
şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate
publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru
realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor
teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste
rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a
venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu
vizitatorule poți citi acest catren:
"Vorbe mari nu vreau
să-ndrug;
Scoatem țara din vâlcea
Trăgând cu toții la jug
...Unii HĂIS și alții CEA!"
Federația română de atletism
Concurs republican - Primăvara - seniori 1976
Federatia
Romana de Atletism (F.R.A.) patronează toate sectiile de atletism ale cluburilor si
asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate
cu Statutul si Regulamentele proprii. F.R.A. are la
bază principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general,
considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor
competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de
Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea,
spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea,
sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii
si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in
competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o
aripă a clădirii FRA din Bucureşti.
Abia din 1922, femeile vor avea
propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele
Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru
juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a
Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o
astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din
Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al
doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la
editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937,
F.R.A. organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar
in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei,
nelipsite din Calendarele Anuale ale F.R.A.. Incepand cu anul 1952,
atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si
europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.
Placheta - Asociația națională
tradiția intendenței, administrației și
logisticii militare române
Se acordă domniei sale, pentru gentilețe în
conduită, delicatețe sufletească - plină de discreție,
camaraderie și spirit de corp, respect față de tradiții,
devotament față de neam și țară
A
fost ofițer de logistică în cadrul Comandamentului Logistic și apoi în nou înființata
structură - Direcția Logistică din Statul Major General. În afară de amintirea
sa a lăsat în urmă și câteva romane semnate – Alexandru Manafu – Târgoviște.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Insigna - Centrul de perfecționare a pregătirii
cadrelor din trupele de geniu
1920 - 1995 * 75 ani
Centrul de perfecționare a pregătirii cadrelor din
trupele de geniu, denumire actuală Centrul de Instruire pentru Geniu şi EOD
,,Panait Donici” este o instituție militară de învățământ, situată în
municipiul Râmnicu Vâlcea, pe bulevardul
Tudor Vladimirescu, la nr. 31 și a fost înființat în anul 1920.
Prezint mai jos
câteva repere calendaristice în devenirea acestei instituții militare de
învățământ. În data de 7 aprilie
1881 s-a constituit Şcoala de
Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret Regal nr. 996 semnat de regele Carol I
şi publicat în Monitorul Oficial al României nr.13/1881; învăţământul era de
nivel universitar, din cei 10 profesori care predau cursurile
tehnico-ştiinţifice 4 erau doctori în ştiinţe matematice, fizică şi ştiinţe
tehnice, iar ceilalţi erau licenţiaţi în domeniile pe care le predau. În perioada
1884 – 1892 școala a funcţionat împreună cu Şcoala Militară de Infanterie şi
Cavalerie.
Insignă - (Centrul de Instruire pentru Geniu şi EOD ,,Panait Donici”)
Din anul 1892 școala de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu redevine
independentă şi se reorganizează pe două diviziuni: diviziunea preparatori (2
ani) şi diviziunea aplicaţie (2 ani). În anul 1895 prin Decretul nr. 4249 din 2
noiembrie 1895 iau fiinţă patru instituţii de învăţământ militar de geniu:
Şcoala de aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala superioară de Artilerie
şi Geniu, Şcoala militară de guarzi de Artilerie şi Geniu şi Şcoala militară de
Artilerie şi Geniu. Cele patru şcoli aveau sarcini şi profiluri distincte,
funcţionând însă sub o conducere unică cu denumirea generică de ,,Şcoalele
militare de Artilerie şi Geniu." În perioada 1900 – 1920, prin ordinul
Ministrului de Război în Şcoalele militare de Artilerie şi Geniu au fost
pregătiţi şi ofiţerii necesari Marinei militare, şcoala luând numele de
,,Şcoala militară de Artilerie, Geniu şi Marină", nume purtat până în
1920. În anul 1916, din cauza războiului şcoala a fost mutată la Iaşi unde
funcţionează până la 1917, când artileriştii se mută la Botoşani, iar geniştii
la Huşi. Între anii 1918 – 1919 pregătirea ofiţerilor de geniu s-a făcut în
Şcoalele militare de Infanterie, Geniu şi Administraţie, în cadrul cărora
funcţiona o secţie de Geniu cu durata de 2 ani, cu o programă ajustată cu
concluziile desprinse din campania din 1916-1918. Începând cu anul 1920
militarii genişti au pentru prima dată o instituţie de învăţământ proprie,
subordonată direct inspectoratului de armă, cu denumirea ,,Şcoalele militare de
Geniu", cu sediul la Bucureşti, în vechea cazarmă din dealul Cotroceni, în
cadrul căreia funcţionau: Şcoala pregătitoare de ofiţeri cu durata de 2 ani,
Şcoala pregătitoare de ofiţeri de rezervă, cu aceiaşi durată, Şcoala tehnică de
Construcţii, tot cu durata de doi ani şi, în sfârşit, Şcoala tehnică de
subofiţeri de Construcţii, cu aceiaşi durată. Documentul care a reglementat
această structură este Decizia ministerială nr. 372 din 9 iunie 1920. Şcoala
pregătea ofiţeri şi subofiţeri pentru toate armele şi specialităţile din
subordinea Inspectoratului general al geniului şi anume: pionieri, pontonieri,
căi ferate, transmisiuni, tracţiune automobilă, construcţii civile şi militare,
proiectoare şi aerostate. Din anul 1927 școlii îi este adăugată o nouă formă de
pregătire a cadrelor şi anume, Şcoala de aplicaţie a geniului cu o durată de
pregătire de un an, care era urmată numai de ofiţeri. În anul 1948 școala a
fost mutată la Sibiu şi după numai un an la Râmnicu Vâlcea, unde a
funcţionat sub denumirea de Şcoala militară de ofiţeri până în anul 1961, când
a fost readusă Sibiu și a funcţionat, ca secţie a Şcolii Militare superioare de
ofiţeri activi ,,Nicolae Bălcescu", până în anul 1976. La data de 15
aprilie 1975, ţinându-se seama de specialităţile ce se pregăteau, se
înfiinţează la Râmnicu Vâlcea Şcoala Militară de ofiţeri activi de Geniu,
Construcţii şi Căi Ferate, cu durata de 3 ani, funcţionând efectiv în noul
local începând cu septembrie 1976.
La data de 1 august 1990, în baza hotărârii
Guvernului României cu nr. 906 Şcoala primeşte denumirea de Şcoala Militară de
ofiţeri activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate ,,Panait Donici", ce
începînd cu data de 22 martie 1991 devine Institutul militar de Geniu, Construcţii
şi Căi Ferate ,,Panait Donici", învăţământul fiind de nivel universitar.
La data de 1 iunie 1997 institutul se transformă prin Ordinul Ministrului
Apărării Naţionale nr. M.12/21.02.1997 în Şcoala de Aplicaţie pentru Geniu,
Construcţii şi Căi Ferate ,,Panait Donici", având în continuare sediul la
Râmnicu Vâlcea. În data de 1 august 1997, în baza Ordinului ministrului
apărării naţionale M. 59 din 30.07.1997, a fost înfiinţat Centrul de Pregătire
a Specialiştilor în Controlul Mecanismelor Explozive, dislocat în cazarma 2608
din Şoseaua Olteniţei – Bucureşti, anexă a Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu,
Construcţii şi Căi Ferate ,,Panait Donici”. În 9 septembrie 1999, în baza
Ordinului locţiitorului şefului Statului Major al Trupelor de Uscat nr. I-3005,
Centrul de Pregătire a Specialiştilor în Controlul Mecanismelor Explozive, a
fost subordonat Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu, Construcţii şi Căi Ferate
,,Panait Donici ”, ca stat anexă, fiind redislocat în garnizoana Râmnicu
Vâlcea. Prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr.MS/34/2001 s-a
constituit Baza 12
instrucţie Geniu, în subordinea Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu şi Căi Ferate
,,Panait Donici", preluând tradiţiile Regimentului 1 Geniu şi având ca
obiective instruirea militarilor în termen şi cu termen redus. Comandantul
Şcolii de Aplicaţie este şi inspector pentru armele Geniu, Construcţii şi Căi
Ferate. Începând cu data de 15 august 2002 şcoala se reorganizează în baza
ordinului şefului Statului Major General nr. S B 5/3207/2002 în Şcoala de Aplicaţie
pentru Geniu şi Căi Ferate ,,Panait Donici". Odată cu reorganizarea
învăţământului militar, prin ordinul Statului Major General nr. B
5/S/1188/2005, Şcoala de Aplicaţie pentru Geniu şi Căi Ferate “Panait Donici”
se transformă în Centrul de Pregătire pentru Geniu ,,Panait Donici”, subordonat
Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă ,,General Eremia
Grigorescu” din Sibiu şi având în continuare sediul la Rm. Vâlcea. Centrul de
Pregătire pentru Geniu este continuatorul tradiţiilor Şcolii de Aplicaţie
pentru Geniu şi Căi Ferate ,,Panait Donici” şi preia tradiţiile învăţământului
militar în arma geniu. Funcţionează în această formă până în data de 31.08 2008
în cazarma din Râmnicu Vâlcea. În baza Dispoziţiei şefului S.M.G. nr.
S-15/22.02 2010 pentru aprobarea ,,Nomenclatorului armelor, serviciilor şi
specialităţilor militare ale ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor,
ale Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S. 9/16.01 2010 pentru
aprobarea ,,Nomenclatorului specialităţilor militare şi funcţiilor soldaţilor
şi gradaţilor voluntari” şi ale aprobării ministrului apărării naţionale nr.
CP2-154 11.01 2010, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare N.B.C. ,, Panait Donici” se actualizează cu denumirea de Centrul de Instruire pentru
Geniu, E.O.D. şi Apărare C.B.R.N.,,Panait Donici”.
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Raja Sisingaman Garaja XII a fost un rege indonezian, care a trăit în perioada
anilor 1849 - 1907 și a condus statul între anii 1860 -1907.
Detaliu vignetă de pe o bancnotă americană
de dinaintea proclamării independenței SUA
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni poloneze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 18.06.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu