luni, 19 iunie 2017

NORVEGIA

 

50 coroane 1974
NORVEGIA

Este un stat, monarhie constituțională,
situat în nordul Europei,
în Peninsula Scandinavia.
Acest stat are o suprafață de 385155 kilometri pătrați
și numără aproximativ 4,7 milioane de locuitori.
Statul Norvegia și-a câștigat independența națională
la data de 17 mai 1814 față de Suedia
și are capitala la Oslo. 
Deviză națională a statului este:
Totul pentru Norvegia 
Stema oficială: 

Evoluţia stemei: 
Steagul oficial adoptat la 13 iulie 1821:
Alte steaguri oficiale de-a lungul timpului: 
1380 – 1814
1814 – 1821
Steagul neoficial:
Pe aversul bancnotei aplicate sus este reprezentat Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, iar pe revers se prezintă Biserica din satul Borgund
Bjørnstjerne Martinus Bjørnson (a fost un poet, prozator, dramaturg, ziarist și om politic norbegian, care s-a născut la data de 8 decembrie 1832 și a decedat la data de 26 aprilie 1910. "Ca recunoaștere a marii, nobilei și variatei sale activități literare, distingându-se întru totul prin prospețimea inspirației și prin minunata puritate a sufletului", în anul 1903 a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură.
Biserica din satul Borgund este o biserică de lemn, evanghelică luterană, una dintre primele biserici scandinave și una dintre cele mai bine conservate, datând din secolul al XII-lea. Biserica a fost construită între anii 1180-1250 în stilul stavkirke. Planul ei este în cruce greacă, fiind asemănătoare ca formă unei corăbii vikinge. Pe pereții bisericii există mai multe inscripții runice ce transmit mesaje precum Liturghia Sfântului Olaf sau Ave Maria. De asemenea există și elemente de influență păgână precum dragoni sau lupi sculptați. Astăzi această biserică are rol prioritar de muzeu.
Mai jos admiri alte monumente de cultură și arhitectură din capitala norvegiană Oslo: 
Fortăreața Akershus
Gara
Opera
Portul
Palatul regal
Mai jos admiri câteva piese de numismatică, medalistică și cartofilie norvegiană: 
Insignă norvegiană
Medalie norvegiană
Monedă norvegiană
Jeton norvegian
Acțiune norvegiană
Bond norvegian

***

O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR

________xxx_______

O PLACHETĂ 
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala). 
S.N.I.C. - Hipodromul Floreasca - București
Jubileul de 5 ani al curselor de trap 1923 - 1928
Hipodromul Floreasca consta în tribune și un ansamblu de trei clădiri deosebite, cu lungimea de circa 100 metri, legate între ele prin coridoare şi pasage de trecere, ocupând o suprafaţă clădită totală de 1650 m. pătraţi, repartizaţi astfel:
  • Pavilionul Regal, conţinând parter, etaj şi o culă ocupând circa 120 metri pătrați și constituind un corp de clădire obişnuită din zidărie, cu planşee de beton armat.
  • Pavilionul Oficial, având parter şi etaj cu trepte până la înălțimea de aproximativ 7 metri, ocupând 280 metri pătrați, în totalitate acoperiți.
    • Pavilionul Public, având parter, etaj şi trepte până la înălțimea de aproximativ 8,5 metri, ocupând circa 750 metri pătrați, cu un turn de observaţie înalt de 28 de metri. În afară de această suprafaţă clădită planul treptelor destinate publicului se întindea pe tot frontul spre pistă, ocupând în plus 250 metri pătrați. Tribunele hipodromului se aflau aproximativ pe traseul sudic al străzii Puccini de astăzi.
  • Pasagii între pavilioane, scări de acces, balcoane etc.

La parterul clădirilor existau restaurante, saloane, săli de garderobă, toilette, depozite etc. Deasupra acestora și la etajul 1 erau amenajate spații destinate publicului ce urmărea cursele. În spaţiul disponibil între planul acestor trepte şi planşeul etajului s-au amenajat ghişee pentru pariuri, coridoare de circulaţie etc. Din punct de vedere arhitectonic faţada tribunelor spre curtea de acces a fost tratată în stil românesc, având la etajul II un ceardac deschis, cu stâlpi ciopliţi în lemn ; înspre câmpul de curse tribunele sunt complet deschise şi permit prin amplasamentul lor o vedere completă asupra întregului traseu al pistei. Spre a nu jena vederea publicului, stâlpii ce susţin acoperişul spre câmpul de curse au fost dispuși la distanţe mari. Întregul spaţiu clădit este acoperit cu acoperişuri de ţigle, având dedesubt tavane uşoare. Clădirile hipodromului s-au realizat în anii 1922 – 1923. Planurile de realizare a hipodromului au aparținut arhitecului Paul Smărăndescu. Hipodromul Floreasca s-a dezafectat pe la sfârşitul anilor 30, cînd toate cursele s-au mutat pe Hipodromul Băneasa. 

Placheta - Pompierfila 10 - 15.IX.1982
București - România - Foișorul de foc
Foişorul de Foc este o clădire de 42 metri înălţime din Bucureşti  aflată între Obor, Calea Moşilor şi Nerva Traian, mai precis: la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi (monumentul ocupă centrul unei piaţete care îi poartă numele şi către care mai converg şi alte artere, respectiv străzile Vasile Stroescu, Iancu, cavaler de Flondor, Zece Mese şi Popp de Băseşti). În trecut servea drept turn de observaţie pentru apărarea împotriva incendiilor. A fost construit în 1890, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colţei, ridicat în 1715, a fost demolat. Planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-şef al Bucureştiului. Foişorul de Foc a fost gândit a avea şi rolul de turn de apă. După finalizarea construcţiei, însă, compania locală de apă - Uzina de apă apă Grozăveşti nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă.Foişorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când şi-a pierdut rolul, întrucât în Bucureşti se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existenţa unui turn de veghe. Din anul 1963 a fost transformat în Muzeu pompierilor.
Mecanică fină - București
Spre amintirea anilor de atașament față de
întreprindere, din partea colectivului ...ani
Intreprinderea Mecanică Fină București este o companie  românească specializată în producția aparatelor de măsură și control. Societatea activează în domeniul producției de aparatură și instrumente de măsură, verificare și control, producând diferite tipuri de manometre, presostate, termostate, conectori, cronotahografe. Mecanica Fina a fost infiintata în anul 1923 sub numele de "Societatea de Exploatari Tehnice (S.E.T.) avand ca scop organizarea productiei de avioane. In acesta perioada se executa mai multe prototipuri de avioane, dintre care, in anul 1930, al patrulea prototip al avionului "SET 4" de conceptie proprie, inregistreza un mare success. După război trece la fabricatia masiva de piese de schimb pentru material rulant contribuind la repunerea in functiune a parcului de vagoane C.F.R., distruse de razboi. 
MF 50 * 1925 - 1975
Semicentenarul Întreprinderii Mecanică fină - București
În preioada 1947-1948 - Mecanica Fina produce instrumente medicale, material pentru linii telefonice, reductoare pentru tuburile de oxigen si altele. Din anul 1953 compania a fost complet restructurata tehnologic si organizatoric pentru productia de aparate de masura si de control, devenind prima in topul intreprinderilor din tara. În anul 1991 întreprinderea s-a divizat in patru societati comerciale independente: Diasfin, Sigmafina, Carmesin si Mecanica Fina care preia o suprafata construita de 55000 metri pătrați și continuă producția industrială de aparate de măsură și control. În anul 2000 compania se privatizează iar în anul 2009, avand in vedere locatia centrala a imobilelor, oprește complet producția industrială, devinind Property Company. Actualmente vechile clădirile sunt in curs de demolare-transformare, aici deschizându-se spatii comerciale noi.  
Întreprinderea de mașini grele București TUMAG
20 ani de activitate - 1986 

I.M.G.B. - (Întreprinderea de mașini grele București) face parte din întreprinderile bucureştene cu tradiţie. Înființată în anul 1963, fabrica de mașini grele a reprezentat unul dintre obiectivele de care regimul socialist era foarte mândru. În anul 1998 a fost preluată de concernul norvegiano-britanic Kvaerner, pentru suma simbolică de 1 dolar. În anul 2006 concernul Kvaerner a vândut-o grupului sud-coreean Doosan Heavy Industries & Construction. 
Întreprinderea de mașini grele București 
1962 - 1987 * 25 de ani 
În perioada comunistă, I.M.G.B. a produs printre altele şi turbine de aburi, inclusiv prima turbină de 700 MW pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Sus am postat o poză a sediului central al I.M.G.B. preluată de pe fața un plic de corespondență din acea vreme.  
EUROMAX - București - 1974
Expoziția europeană de maximafilie
(Ateneul român)
Maximafilia este o activitatea de colecționare a cărților poștale ilustrate pe care se găsesc aplicate mărci și ștampile în strânsă concordanță de subiect, loc și timp cu ilustrația. 
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. 
Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece  funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de  mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. 
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale. 
Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află şi sediul Filarmonicii George Enescu. Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in perioada anilor 1886-1889, a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru. Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume. Fresca, evocand istoria poporului roman in 25 de episoade, realizata timp de cinci ani de catre pictorul Costin Petrescu, orga instalata in 1939 in urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele imbunatatiri tehnice produse dupa cutremurele de pamant si bombardamentul din 1944, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, dar mai ales modificarile din 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, largirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman intr-un complex arhitectural singular in centrul Capitalei. De peste o jumatate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu". Templu al artei si culturii romanesti, Ateneul Roman ramane, la cei 120 de ani, nu doar o cladire de patrimoniu universal, reprezentativa ca arhitectura pentru Romania si Balcani (cu trimitere la antichitatea greceasca), ci si un simbol de traditie spirituala a unui popor. Iar daca fundatia circulara initiala, nicicand nu a fost visata de fondatori, arhitecti si constructori ca forma ideala pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri in epoca ce au criticat solutia tehnica insolita), iata ca timpul a harazit urmasilor culturii vechii Dacii sa devina o scena turnanta nu doar a istoriei, ci si a artei in contextul Europei. "Calare" pe trei secole (fundatia ecvestra s-a dovedit bazaltica), Ateneul Roman si-a deschis larg portile unor spirite universale luminate, ce si-au dat intalnire la Bucuresti, spre a se infrati cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunarii. Desi ctitorii au visat ca toate artele surori sa-si afle locul sub cupola acestui for cultural, totusi se pare ca putini si-au dat seama ca acustica naturala exceptionala a salii ofera doar muzicii un climat de afirmare plenara, singulara, devenind casa parinteasca pentru marile personalitati si talente ale lumii. A concerta pe podiumul Ateneului Roman din Bucuresti echivaleaza astazi in arta lirica cu aparitia pe scena Teatrului Scala din Milano. Templul din inima Capitalei, zidit in urma cu 120 de ani, s-a transformat in "cartea de vizita" nepieritoare a Romaniei contemporane. (autorul acestei prezentări - muzicolog Viorel Cosma). 
Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, alte locuri frumoase, de acum sau de altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.
Bufetul - Șoseaua Chiseleff
Calea Victoriei - Cafe Royal
Calea Moșilor
Calea Rahovei
Cartierul Drumul Taberei
Casa de depuneri
Cercul militar
Hotelul Ambasador
Hotelul Athene Palace
Hotelul Bristol
Calea Victoriei și Hotelul Imperial
Hotelul Lido
Lacul din Parcul Regele Carol I
Ministerul de finanțe
Mitropolia
Muzeul militar
Muzeul zoologic
Palatul arhiepiscopal catolic
Palatul Dunărea
Palatul funcționarilor publici
Palatul Societății Uniunea germanilor
Palatul Victoria
Piața Palatului
Teatrul național
Universitatea
Gara de nord
Magazinul Unirea
Palatul de justiție

________ooOoo_______

PERSONALITĂȚI POLITICE 
PE BANCNOTELE LUMII
Sam Ratulangi, nume complet Dr. Gerungan Saul Samuel Jozias Ratulangi, a fost un om politic, jurnalist și profesor indonezian, care s-a născut la data de 5 noiembrie 1890 și a decedat la data de 30 iunie 1949.
Detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie

Câteva ornamente decorative periferice 
de pe acțiuni germane

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 19.06.2017

Niciun comentariu: