Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În data de 25 iulie 2011 Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 100 lei, metal – aur, puritate – 90%, formă – rotundă, diametru - 21 milimetri, greutate - 6,452 grame, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 500 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 1450 lei. Aversul monedei prezintă un moment din istoria României - intrarea domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia - suprapusă peste coperta unei lucrări de istorie scrise de Nicolae Iorga, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, anul de emisiune „2011“ şi valoarea nominală „100 LEI“.

Scena istorică de pe avers reproduce o parte din tabloul Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia (evenimentul s-a petrecut pe 1 noiembrie 1599, după ce oastea Ţării Româneşti câştigase cu câteva zile mai înainte bătălia de la Şelimbăr împotriva oştirii principelui transilvănean Andrei Bathory). Pe internet se afirmă în mai multe locuri că tabloul, nesemnat, a fost pictat în secolul al XIX-lea. Uneori este atribuit pictorului Stoica Dumitrescu (1886 - 1956) și altori lui Constantin Lecca.

Reversul monedei prezintă portretul lui Nicolae Iorga şi semnătura acestuia, inscripţia în arc de cerc „140 DE ANI DE LA NASTERE“ şi anii între care a trăit savantul: „1871“ şi „1940“. Nicolae Iorga s-a născut în 1871 la Botoşani, în familia unui avocat. A studiat în oraşul natal, apoi la Liceul Naţional din Iaşi. A absolvit Universitatea din Iaşi - secţia istorico-literară - în 1889, în doar un an. În 1889 publică primele sale articole ştiinţifice (dar şi poezii în revista Convorbiri literare). Iorga obţine titlul de doctor în 1893, la Universitatea din Leipzig. În 1895 devine profesor de istorie universală la Universitatea din Bucureşti (la Facultatea de Litere). Deja Iorga devenise o personalitate foarte cunoscută şi apreciată. În 1897 este ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru plin din 1910. Pe la 1900 Iorga s-a implicat în politică, domeniu în care s-a remarcat îndeosebi prin patriotism. În 1907 este ales deputat al colegiului al II-lea din Iaşi. În 1919 a fost ales preşedinte al Adunării Deputaţilor. A înfiinţat mai multe partide şi a participat la diverse alianţe politice. A fost un susţinător al regelui Carol al II-lea, fiind preşedinte al Consiliului de Miniştri în 1931 şi consilier regal în 1938. În 1908 Nicolae Iorga a înfiinţat şcoala de vară de la Vălenii de Munte. În întreaga sa carieră Iorga a scris peste 1000 de volume şi vreo 25 000 de articole, studii şi recenzii (adică în medie mai mult de o carte pe lună, şi mai mult de un articol pe zi!). Nicolae Iorga avea o memorie cu totul ieşită din comun, şi o putere de muncă pe măsură. Sfârşitul vieţii marelui istoric a fost unul îngrozitor şi nemeritat. În 28 noiembrie 1940 Iorga este găsit mort pe un cîmp lîngă Strejnic, nu departe de Ploieşti. Fusese luat cu o zi înainte din vila sa de la Sinaia de o echipă de legionari, care l-au asasinat. Conflictul dintre legionari şi Iorga era vechi, dar el se accentuase în 1938, cînd Corneliu Zelea Codreanu publicase un articol în care îl acuza pe savant de „necinste sufletească”. Iorga l-a dat în judecată pe Codreanu, şi acesta a fost condamnat pentru calomnie. Pe 30 noiembrie 1938 căpitanul şi alţi legionari, condamnaţi pe diferite termene, au fost ucişi de poliţie, la ordinul regelui Carol al II-lea (în perioada respectivă asasinatul politic era o metodă utilizată şi de Putere, nu numai de Legiune). Imediat după ce au ajuns la putere legionarii au răzbunat crâncen moartea comandantului lor, asasinâ'nd în închisoarea de la Jilava zeci de persoane implicate mai mult sau mai puţin în lichidarea Căpitanului. A doua zi a fost ucis şi Iorga, pe care legionarii îl considerau ca „autor moral” al asasinării lui Codreanu.

În data de 19 martie 2012 Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti. Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: valoare nominal - 10 lei, metal – argint, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru - 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 500 de exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 345 lei. Aversul monedei prezintă valoarea nominală „10 LEI“ suprapusă peste imaginea paşaportului actual; o reprezentare stilizată a ornamentelor din pagina de paşaport, în care sunt integrate stema şi numele ţării; în partea superioară, anul de emisiune „2012“.

Ziua pașaportului românesc este sărbătorită, în fiecare an, la 19 martie. Este data la care, în 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, ''Legea asupra pașapoartelor'', prima lege modernă care se referea la pașapoarte și prin care erau legiferate primele principii procedurale pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru toți cetățenii țării. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 martie 1912 și a fost semnată de ministrul de Interne, Al. Marghiloman, de ministrul de Finanțe, P.P. Carp, și de ministrul Justiției, M. G. Cantacuzino. Data de 19 martie a fost decretată Ziua pașaportului românesc, printr-un ordin semnat la 25 octombrie 2006, de ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga. Legea din 1912 prevedea că ''Pașapoartele se emit în numele regelui și se eliberează de ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi''. Fiecare pagină a pașaportului avea ''un fond încadrat, compus cu motive naționale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparență stema țării și cuvântul 'ROMANIA', iar dedesubt cuvântul 'PASPORT'''. Aceste documente pentru trecerea frontierei certificau identitatea, cetățenia și calitatea posesorului lor, fie că era vorba de simpli cetățeni sau de autorități. Documentul de călătorie românesc fusese menționat, pentru prima dată, în 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Țara Românească și Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic. Ulterior, în 1920, au fost introduse pașapoartele diplomatice, iar în 1941 — pașapoartele colective și pașapoartele de serviciu.Odată cu trecerea timpului, pașaportul românesc a suferit o serie de modificări. Astfel, la sfârșitul anului 2008, a fost pus în circulație pașaportul simplu electronic. În prezent, activitatea în acest domeniu este reglementată de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Hotărârea Guvernului nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Reversul monedei redă în prim plan portretul regelui Carol I suprapus peste imaginea paşaportului emis în timpul domniei sale şi inscripţiile „PRIMA LEGE MODERNA A PASAPOARTELOR“ şi „CAROL I“; în plan secund, un fragment din textul „Legii asupra pasapoartelor“, anul emiterii acesteia „1912“ şi inscripţia „100 ANI“. Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

În data de 15 iulie 2013 Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă dedicată aniversării a 175 de ani de la naşterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 100 lei, metal – aur, puritate – 90%, formă – rotundă, diametru - 21milimetri, greutate - 6,452 grame, calitate – proof, cant – zimțat, tiraj – 250 de exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 1490 lei. Aversul monedei prezintă imaginea Muzeului Memorial „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Câmpina, inscripţia „Romania“, valoarea nominală „100 Lei“, stema României şi anul de emisiune „2013”.

Atunci când Iulia Hașdeu a murit, tatăl ei, Bogdan Petriceicu Hașdeu, a încetat şi el, cumva, să existe... Fizic, cărturarul a mai trăit aproape 20 de ani. În întuneric şi cu speranţa nemărginită a regăsirii celei dragi prin intermediul spiritismului. A căutat-o permanent pe Iulia lui dragă... şi-a dedicat viaţa ei... comunicării cu ea. Numai el ştie cum a putut supravieţui (fizic) durerii fără margini a pierderii unicei fiice... Psihic, s-a cufundat în universul dintre lumea celor vii şi a celor plecaţi în Ceruri. Iulia Hașdeu s-a născut în noiembrie 1869 pe strada Carol I din București. La doi ani, Iulia învăţa limba franceză, iar la patru ani scria; la cinci ani, compunea primele sale poezii. A absolvit şcoala primară (patru clase) înainte de împlinirea vârstei de opt ani. La 11 ani, termina cursurile Liceului „Sfântul Sava". Urmează Conservatorul (canto şi pian), apoi renumita Sorbona, unde ajunge la 16 ani. Unele surse indică faptul că a fost primul român care a studiat la Sorbona; altele spun „prima româncă". Iulia Hasdeu a părăsit lumea celor vii în septembrie 1888, suferind de tuberculoză. Nu avea nici 19 ani...Cavoul-templu al Iuliei din Cimitirul Bellu din Bucureşti (construit între 1888 şi 1891) impresionează prin măreţie şi prin numeroasele sculpturi. Iulia Hasdeu a lăsat posterităţii opere redactate în limba franceză. A publicat şi sub pseudonimul Camille Armand. Majoritatea celor scrise de ea (poezii, piese de teatru, poveşti şi povestiri) au apărut după moartea ei prematură şi atât de plânsă de părintele său, chiar sub îngrijirea acestuia. La patru ani după dispariţia fizică a unei lor fiice, Iulia şi Bogdan Petriceicu Hasdeu merg la Câmpina, în locuinţa de vară a chimistului Constantin Istrati. Atras de frumuseţea parcului din vecinătate, B.P. Hasdeu achiziţionează proprietatea. Începe să zămislească planuri pentru a omagia aici pe fiica Iulia.

Castelul „Julia Hasdeu" a fost înălţat între anii 1894 şi 1896, după propriile planuri ale lui Hasdeu, care s-ar fi inspirat din ce-i trimitea Iulia de dincolo...El este situat în imediata vecinătate a Școlii de Poliție, pe strada Carol I, la nr. 199. Uşile laterale sunt prevăzute cu grilaje simbolizând Soarele, fiind pictate în galben şi albastru-verde. La interior, ferestrele Castelului Iulia Hasdeu sunt prevăzute cu oglinzi - una de fiecare parte. Sala 3 a Castelului Iulia Hasdeu din Câmpina este cea mai impunătoare a construcţiei. În mijlocul turnului, se află o statuie a lui Iisus, opera lui Raphael Casciani. Ce ni se aduce la cunoştinţă: „Războiul, cutremurele și ignoranța umană au afectat de multe ori castelul, dar statuia lui Iisus nu a fost niciodată atinsă." În următoarele săli ale Castelului, descoperiţi biroul („mescioara de lucru") Iuliei din timpul studiilor la Paris, bustul sculptat realizat după moartea ei - dar şi păpușa fetei, jurnalul și caietul ei de matematică. În Camera obscură se ţineau ședințele de spiritism. Cu o experiență de peste 50 de ani de viaţă, Hasdeu credea cu tărie în forţe oculte, care să îi aducă, sub orice formă, înapoi fiica. În această încăpere micuţă este expus şi mesajul fetei, trimis chiar prin intermediul mâinii lui Hasdeu, cu scrisul acesteia, semnat Julie Hasdeu: „Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu" (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns.)

(Sursa Net – Poveștile mele)

Reversul monedei prezintă portretul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, un detaliu al blazonului de la intrarea în Muzeul Memorial din Câmpina şi, în arc de cerc, inscripţia „Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi anii între care a trăit „1838-1907”. Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut în satul Cristineşti de lângă Hotin (pe atunci în Imperiul Rus; azi în Ucraina), ca fiu al lui Alexandru Hâjdeu (1811 - 1872). Alexandru Hâjdeu a fost un mare intelectual şi poliglot, cu o cultură enciclopedică, fiind ales în anul 1866 ca membru fondator al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română); e de menţionat că pe Aleea clasicilor din Chişinău se găseşte şi un bust al său. Bogdan a studiat în mai multe şcoli poloneze din Rusia, inclusiv la Camenița (în urma celor trei împărţiri Imperiul Ţarist stăpînea întinse teritorii ce aparţinuseră Poloniei), apoi la liceul din Chişinău. Îşi continuă studiile la Universitatea din Harkov, unde se declară urmaşul domnului Moldovei Ştefan Petriceicu, cu care familia sa ar fi fost înrudită. A servit în armata rusă timp de trei ani, şi chiar a luat parte la Războiul Crimeei. Venit în Moldova în anul 1857, Bogdan ocupă diverse posturi, înfiinţează mai multe reviste, publică literatură, reuşind să îi impresioneze puternic pe români. În acea perioadă Bogdan începe, din diverse motive, să îşi ortografieze numele în forma Hasdeu - fără semne diacritice. Publicul a acceptat noua formă, păstrând însă pronunţarea Hajdeu sau Haşdeu. În diversele ediţii ale operei lui Hasdeu numele a fost scris alternativ, ba Hasdeu, ba Haşdeu, astfel că subiectul produce o oarecare confuzie. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului, iar în 1877 este ales membru al Societăţii Academice Române (din 1879, Academia Română). Parlamentul îi creează o catedră de filologie comparată la Facultatea de litere de la Universitatea din București. La această facultate a ocupat funcţia de decan între 1882 şi 1885. Hasdeu trăieşte o dramă în 1888, şi ceva se rupe atunci în sufletul savantului. Iulia Hasdeu, singurul său copil, moare de tuberculoză. Hasdeu se refugiază în spiritism, încercînd să ia legătura cu fiica sa; construieşte la Cîmpina un straniu castel, după planurile transmise de spiritul Iuliei. Scriitor, poet şi dramaturg, Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris destul de multă literatură; piesa de teatru Răzvan şi Vidra este apreciată şi în prezent. Ca istoric Hasdeu a adunat şi publicat în „Arhiva istorică a României” o mulţime de documente vechi, şi a scris numeroase articole ştiinţifice sau de popularizare, inclusiv de numismatică. Monografia sa Ion Vodă cel Cumplit (1864), deşi utilizează o bibliografie erudită şi deosebit de vastă, pare azi o operă mai mult de literatură decît de ştiinţă, şi se citeşte cu mare plăcere. Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost un deschizător de drum şi în filologie. Hasdeu a fost şi un romantic „mistificator” Cunoscutul portret al lui Ion vodă a fost, se pare, opera personală a lui Hasdeu. I se atribuie şi paternitatea diplomei lui Ivanco Berladnic, datată 1134, pe care a publicat-o în anii 1860 şi 1869. Diploma, falsă, atesta existenţa unui principat al Bîrladului. Unii îi atribuie şi realizarea aşa-numitelor „tăbliţe de la Sinaia”, falsuri de secol XIX dorind a fi scriere în limba dacilor (dar există şi părerea că un savant de calibrul şi cu cunoştinţele lui Hasdeu ar fi făcut o treabă sensibil mai bună). De altfel, lui Hasdeu îi plăceau păcălelile - dovadă cele două cunoscute farse pe care le-a jucat Junimii din Iaşi şi revistei Convorbiri literare. O altă cunoscută mistificare a lui Hasdeu a fost publicată în cartea „Cuvente den bătrîni” (1877 - 1881, trei volume). Hasdeu a susţinut ca ar fi citit, pe un exemplar din „Psaltirea” mitropolitului Dosoftei, versurile unui cântec de luptă care ar fi fost compus chiar de Ștefan cel Mare: „Hai, fraţi, hai, fraţi, La navală daţi, Ţara v-apărati, Crucea v-apăraţi”. Personalitate multilaterală, spirit enciclopedist, savant autodidact prolific, Hasdeu a fost una dintre marile personalităţi culturale ale epocii sale.

***

DOUĂ PASTILE

DE UMOR ROMÂNESC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Lui Vasile Alecsandri - Țara recunoscătoare 1621 - 1890

"În cupa lui de aur el bea numai lumină" - Elisaveta

Vasile Alecsandri (născut la data de 21 iulie 1821 în Bacău şi decedat la data de 22 august 1890 în localitatea Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul naşterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Şi locul naşterii sale este incert, deoarece naşterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munţi din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza judeţului Bacău. Şi-a petrecut copilăria la Iași şi Mirceşti unde tatăl său avea o moşie şi unde a revenit pe întreaga durată a vieţii sale să-şi găsească liniştea. Între anii 1828 şi 1834 s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Kogălniceanu şi Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie şi admiraţie şi pentru care a scris Chiriţele şi o mare parte din cânticelele comice. Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848. Mişcarea revoluţionară din Moldova a avut un caracter paşnic (fiind denumită în epocă „revolta poeţilor”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluţionari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iaşi, a fost adoptată o petiţie în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiţie redactată de catre Vasile Alecsandri. După înfrângerea mişcării paşoptiste Vasile Alecsandri este nevoit să plece în exil. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabileşte la Mirceşti unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă la 22 august 1890, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mirceşti.

Insignă 7 ani vechime - Regimentul 2 Dorobanți "Vâlcea"

Regimentul 2 Dorobanți “Vâlcea” s-a constituit în data de 1 iulie 1872 în garnizoana Râmnicu Vâlcea, fiind subordonat până în luna iunie 1882 Diviziei 1 Teritoriale din aceiași localitate. În perioada anilor 1882 – 1889 unitatea s-a subordonat Brigăzilor 3 și 4 Infanterie Râmnicu Vâlcea, pentru ca ma târziu, în perioada 1932 – 1938 să fie subordonată Brigăzii 3 Infanterie și în perioada 1938 – 1946 Diviziilor 3 și 11 Infanterie.

Dorobanț a fost denumirea dată unui soldat de infanterie din armata națională, aparținând unui corp a cărui existență este atestată începând din secolul al XVII-lea sub conducerea marelui agă. Corpul a fost desființat în anul 1688 și reînființat la jumătatea secolului al XIX-lea. Prin regulamentul uniformelor adoptat în anul 1873, dorobanții, făceau parte din trupele teritoriale, numite și trupe „cu schimbul”, făcând serviciul prin rotație, o săptămână pe lună, în rest fiind liberi să se ocupe de gospodăria proprie, purtau uniforme simple, inspirate din costumul țărănesc, confecționate pe cont propriu. Din acestă cauză, deși existau niște prevederi uniformologice precise, stipulate de regulamentul uniformelor din acea perioadă, în practică exista o diversitate destul de mare a ținutelor, care era determinată de materialele folosite, disponibile în gospodăria țărănească, de influențele portului țărănesc regional și de preferințele dorobanțului care căuta adesea să-și individualizeze și înfrumusețeze costumul.

Insignă vechime 7 ani - Regimentul 2 Artilerie Gardă

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei.

Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele militare convenţionale în Europa stipulează că: termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 milimetri și mai mare.

Insignă - Campionatul internațional

F.R.G. - (Federația română de gimastică)

Federația Română de Gimnastică (cunoscută și prin acronimul F.R.G.) este organismul național de conducere al gimnasticii din România. Este afiliată la Federația Internațională de gimnastică (cunoscută sub denumirea sa din limba franceză Fédération Internationale de Gymnastique, sau sub acronimul F.I.G). Federația Română de Gimnastică a fost fondată în anul 1904 la București. Sus am postat logo-ul Federației Române de Gimnastică.

Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați - sol, sărituri, cal cu mânere, inele, paralele și bara fixă. Alte ramuri ale gimnasticii de performanță sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la plasa elastică.

Insigna - Pescarul

Denumirea fiind foarte generală, nu am reușit să găsesc vreo informație concretă despre insigna de mai sus. S-ar părea că are legătură cu domeniul marinei, dar tot la fel de bine ar putea fi numele unui restaurant cu specific pescăresc, cum este cel din Galați, vezi poza, sau din alte localități. Dacă cineva ar putea să mă lumineze în acest caz, i-aș fi sincer recunoscător.

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE

ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ