Epaminonda's Blog.....: Mo - M

În data de 25 decembrie 2000 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic național un set de monede comemorative (din care prezint aici doar trei) dedicate celebrării unor mănăstiri din Republica Moldova. Aversul monedelor redau în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2000”, în partea de jos inscripția “50 LEI” și urmărind circumferința monedelor inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedelor redau în plan central în relief imaginea mănăstirii cu porțiuni de peisaj și în partea de sus urmând circumferința monedei inscripția „MĂNĂSTIREA....(denumirea mănăstirii)”. Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele; valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 25 decembrie 2000, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 16,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 1000 exemplare.

Mănăstirea Condrița este situată în satul cu același nume, aparținând de municipiul Chișinău, la 15 kilometri depărtare de gara Strășeni și 26 de kilometri de orașul Chișinău. Conform unei legende locale, mănăstirea a fost întemeiată de un haiduc pe nume Condrea, care la bătrâneţe dorea să îşi ispăşească păcatele. Nu se ştie în mod sigur când şi de către cine a fost întemeiată această mănăstire. Se crede că în anul 1783 un ieromonah, Iosif, împreună cu câţiva monahi din Căpriana, ar fi cei dintâi întemeietori ai schitului Condriţa. Prima biserică cu hramul "Sfântul Nicolae" probabil că exista deja în anii ‘20 ai secolului al XIX-lea, când s-a construit clopotniţa. În anul 1891, pe timpul economului mănăstirii Teofan Ursu, această biserică a fost reparată. Între anii 1895-1897 a mai fost construită o biserică, căreia i s-a dat hramul "Adormirea Maicii Domnului". Cam în aceiaşi perioadă au fost construite noile: trapeză, chilii, hotelul cu un nivel şi cerdacuri - galerii şi altele. Mănăstirea avea o incintă bine amenajată, înconjurată de un gard înalt. Ea dispunea de 61 de hectare de pământ arabil. În anul 1918 mănăstirea Condriţa s-a separat de mănăstirea Căpriana, căreia i s-a subordonat timp de mai bine de un secol. În anul 1947 mănăstirea a fost închisă forţat şi devastată. Ulterior aici a funcţionat o tabără de pioneri. În 1993 mănăstirea a fost redeschisă şi s-au început lucrările de restabilire. Biserica Adormirea Maicii Domnului are un plan dreptunghiular, 5 turle mici, ornamentale. Pronaosul a fost despărţit, iniţial, de naos printr-un perete, dar pe timpul mitropolitului Gurie Grosu peretele a fost dărâmat, iar în pronaos s-a construit cafasul. La intrare s-a zidit o tindă. Pereţii bisericii sunt groşi de 1,2 metri, sub ea aflându-se un subsol. Tavanul bisericii are formă semicilindrică, în colţurile căruia sunt pictaţi cei patru evanghelişti. Fresca bisericii a rămas cea veche, pentru că a fost acoperită cu var şi s-a păstrat intactă. Fresca, restaurată în 1995, este realizată în stil rusesc. Iconostasul se află pe o solee înaltă, având cinci trepte. Icoana “Răstignirea” de deasupra uşilor împărăteşti, cu cei 12 Apostoli, datează din secolul al XIX-lea şi a fost adusă din Mănăstirea Noul Neamţ după anul 1993, iar cele două icoane de pe catapeteasmă sunt aduse în anul 1995, de la Mănăstirea Capriana. Biserica de vară are următoarele dimensiuni: lungimea de 34 de metri, iar lăţimea de 16 metri. "Biserica nu are voie să moară", a fost si este crezul parintelui Filaret. In anul 1993, cand a venit la Condriţa ca să redeschidă mănăstirea, a început de la nimic. „Nu aveam o cană că să bem apă. Mergeam la izvor şi sorbeam apă dintr-o cutie de la conserve", işi aminteşte stareţul. „Catedrala nu avea turle, iar pe acoperiş creşteau pomi, care erau atât de mari încât când i-am tăiat de pe biserică doi oameni nu-i puteau da jos. Chiliile nu erau, casa în care stam acum am ridicat-o când am venit. Am refăcut parţial exteriorul bisericii de vară, am reparat acoperişul, uşile şi geamurile de la biserica de iarnă, unde slujim acum, care de asemenea era în stare avansata de ruinare" Sfânta Mănăstire Condriţa a fost închisă în 1947, fiind printre primele victime ale comunismului, noile destinații ale spațiilor de locuit devenind școală silvică sau tabără de pionieri. Lăcașul de cult era considerat una dintre cele mai bogate mănăstiri, cu odoare preţioase, icoane, lucruri care înfrumuseţau viaţa monahală şi o bibliotecă inedită, ea fiind apreciată ca un centru spiritual al Basarabiei. Icoanele şi celelalte obiecte de cult au fost aruncate în pădure ca gunoaie, puţine din ele fiind salvate şi apoi reîntoarse în mănăstirea de azi. Făcând câţiva paşi prin curtea mănăstirii de azi, îţi este greu să alungi senzaţia unei călătorii în trecut, prin acest loc părând şi azi că bântuie duhul prigonirii bolşevice.

Mănăstirea Cuşilăuca cunoscută și sub denumirea Cușelăuca este situată în raionul Șoldănesti, la 3 kilometri depărtare de gara Cobalnea, undeva pe malul râului Negru. Această mănăstire a fost întemeiată în anul 1786 de răzășița Maria Tocanos, călugărită cu numele Mitrodora. În cadrul acestei mănăstiri sunt două biserici cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" și "Sfinții Împărați Constantin și Elena". Mănăstirea este construită din piatră și cărămidă, pe un teren de 65 de hectare donat de boierul Străjescu din localitatea Văscăuți, bisericile mănăstirii constituind o simbioză între neclasicismul de factură rusească și elemente ale stilului autohton târziu. În anul 1960 lăcașul de cult a fost închis de către autoritățile comuniste, restaurarea sa începând abia după anul 1989. Pe monedă este reprezentată biserica principală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Această biserică l-a avut drept ctitor pe arhimandritul Nicandru a cărui soră, schimonahia Irina, în anul 1841, era egumenă la mănăstire.

Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Suruceni este o mănăstire de călugărițe, situată în localitatea Suruceni, raionul Ialoveni, undeva la 25 kilometri depărtare spre SV de orașul Chișinău. În anul 1785, la sfatul ieromonahului muntenegrean Iosif, boierul Casian Suruceanu construieşte pe moşia sa un schit de călugări. Familia boierului a dăruit mănăstirii 40 hectare de pământ, unde s-a construit biserica de vară cu hramul „Sfântul Gheorghe" şi, mai apoi, o casă pentru stareţie, în care se afla şi biserica de iarnă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae". În prima jumătate a secolului al XIX-lea moşiile mănăstirii ajungând la circa 600 desetine. Încoace se retrăgeau oamenii care râvneau să se închine cu mai multă osârdie lui Dumnezeu şi spre a-şi trăi zilele în liniştea sfântului lăcaș, în rugăciuni şi în cântecele armonioase de strană. Dupa ieromonahul Iosif (1785-1794), la conducerea mănăstirii s-au rânduit mai multi stareţi, care s-au îngrijit de viaţa spirituală a obştei monahale, precum şi de dezvoltarea gospodăriei, au renovat clădirile şi, totodată, au cultivat în sufletele oamenilor din părţile locului credinţa în Dumnezeu. Printre stareţii care au dus faima aşezământului monahal de aici a fost şi arhimandritul Dionisie Erhan. Ca şi oricare alt locaş sfânt basarabean, aşezământul monahal de la Suruceni a fost supus în perioada sovietică unor grele încercări, fiindu-i pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa. Din anul 1959 şi până la începutul anilor ‘90 el a „găzduit" un spital de psihiatrie, cu regim închis, păzit de miliţie, dar și un club pentru distracție. Călugării mănăstirii au fost izgoniţi cu forţa de către „activiştii din raion" ca să părăsească localul sfânt. Biserica de vară, un adevărat monument de arhitectură, a fost transformată în club, biserica de iarnă servea ca spital, altarul fiind sala de operaţii. În scurt timp încăperile fostei mănăstiri deveniseră de nerecunoscut, fiind pângărite, distruse. A fost nimicit până şi cimitirul de aici, din care rămăseră doar câteva cruci. Clopotele bisericii fuseseră date jos. Cel care se încumetase să facă acest lucru, un tractorist din sat, despre care se spune că a decedat chiar a doua zi. Nimeni nu credea ca va mai fi salvat şi refăcut acest aşezământ monahal. Dar iată că în anul 1992 el a fost redeschis, ca mănăstire de călugăriţe. Prin străduinţele maicii stareţa Taisia (în lume – Tamara Ojog), iar după aceasta ale maicii stareţa Epistemia (în lume – Elena Goncearenco), care conduce în prezent mănăstirea, precum şi cu ajutorul nemijlocit al multor binefăcători a fost restaurată şi împodobită cu noi obiecte de cult biserica de vară, s-au îngrijit şi vechile încăperi, s-a început construcţia unui bloc separat pentru chilii, care astăzi este în finisare. Chiar la întrarea pe teritoriul mănăstirii acesteia, se află seminarul teologic de fete Regina Maria, o instituţie de învaţământ fondată de câţiva ani, în care îşi fac studiile viitoare învăţătoare de religie pentru clasele primare din şcoli, dăscăliţe şi cântăreţe în coruri bisericeşti.

***

DOUĂ PASTILE

DE UMOR ROMÂNESC

_____________xxx_____________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Moldova

Republica Moldova este un stat situat în sud-estul Europei, între România (la vest) şi Ucraina (la est). Graniţa cu România urmează aproape în întregime râul Prut. Are ieşire la Dunăre pe o fâşie de 340 m la extremitatea sa dinspre sud (Giurgiuleşti)

Capitala statului este municipiul Chișinău, statul numărând astăzi aproximativ 3,5 milioane de locuitori (exclusiv cei din regiunea Transnistria) și întinzându-se pe 33843,5 kilometri pătrați. Datele oficiale ale ultimului recensământ arată că populația s-a declarat astfel; 69,6% moldoveni, 11,2% ucrainieini, 17,3% alte etnii și numai 1,9% români.

Insigna - F.C. Chișinău (Fotbal club)

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centrul administrativ-teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este atestat documentar din anul 1436 iar astăzi numără aproximativ 678000 de locuitori. Prezint aici câteva repere calendaristice în devenirea istorică a acestui oraș și al Moldovei. Începând cu anul 1241 teritoriul este călcat sistematic de invaziile hoardelor tătare. Istorii consemnează că Principatul Moldovei, ca stat, s-a format în jumătatea a doua a secolului al XIV-lea, în teritoriul general cuprins între Munții Carpați, Dunăre, Marea Neagră și Nistru. În anul 1812 teritoriul dintre Prut și Nistru (Basarabia) este anexat de către imperiul țarist rus. Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratataul de la Paris din anul 1856, în urma războiului Crimeii, retrocedează Principatului Moldovei, județele Ismail, Cahul și Bolgrad din partea de sud. În anul 1859 are loc Unirea Principatelor Moldova și Țara românească sub domnia unică a lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unor negocieri internaționale, în 1878, cele trei județe sudice ale Basarabiei revin Rusiei, ca troc pentru acceptatrea alipirii Dobrogei la România și recunoașterea independenței naționale a României. În anul 1917 Basarabia își declară pentru prima dată independența sub numele Republica Democrată Moldovenească, iar în anul 1918 se unește cu Regatul României. Anul 1945, terminarea celui de-al doilea război mondial, marchează, încorporarea Basarabiei la Rusia, ca republică autonomă , sub numele Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar în data de 27 august 1991 teritoriul dintre Prut și Nistru își proclamă pentru a doua oară independența, ca stat, sub numele Republica Moldova. Din această prezentare succintă reiese că teritoriul de astăzi al Republicii Moldova a fost independent între anii 1917 – 1918 și 1991 – prezent, a fost sub administrație rusă între anii 1812 – 1917 și 1945 – 1991, iar în rest a aparținut Principatului Moldovei și României. Mai jos admiri câteva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din Chișinău.

Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Academia de Științe

Palatul Național

Centrul de afaceri Atrium

Catedrala mitropolitană

Cahul - 150 ani 1835 - 1985

Cahul este un oraș în partea de sud-vest a Republici Moldova, situat la frontiera cu România și la o depărtare de 175 kilometri de Chișinău. Localitatea s-a numit Frumoasa până în secolul al XIX-lea Kahul (nume tătărăsc) până la începutul secolului al XX-lea. Cu 41000 de locuitori, Cahul este centrul administrativ al raionului cu același nume. Deseori Cahul este poreclit "Capitala de Sud" a Moldovei Localitatea are o vechime de multe secole, având și multe denumiri. Prima atestare a localității, într-un document eliberat oficial de cancelaria domnească, se referă la 2 iulie 1502 cu numele Scheia. Mai târziu localitatea își schimbă denumirea în Frumoasa, iar prin decretul țarului Rusiei Nicolai I din 18 decembrie 1835 i se conferă statut de oraș și reședință de județ cu numele Cahul, în cinstea biruinței asupra turcilor din data de 21 iulie 1770. În anii 1840 - 1845 orașul Cahul și-a schimbat întrucâtva înfățișarea, căpătând trăsături caracteristice unui centru de județ. Numărul populației a ajuns la 6115 de locuitori. Orașul avea trei ateliere de olărit, unul de dubit piei și două cămătării, zeci de mori de vânt, o școală lancasteriană, unde erau primiți copii de orice credință religioasă, și o școală primară pe lângă biserică, în care învățau 46 de băieți. În anul 1850 a fost construită Catedrala Arhanghelii Mihail si Gavriil, pe locul vechii biserici de lemn, ridicată în anul 1785. În anul 1875 în Cahul a lucrat câteva luni ca judecător clasicul culturii românești, savantul cu renume mondial – Bogdan Petriceicu Hasdeu. Îndrăgind acest plai, va scrie mai târziu despre locul acesta, despre râul Prut și orașul Cahul, admirând vitejia și înțelepciunea localnicilor. În același an a sosit la Cahul pentru câteva zile și istoricul și lingvistul român Mihai Kogălniceanu. Mai jos admiri două inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din orașul Cahul.

Catedrala Arhanghelii Mihail și Gavriil

Universitatea Bogdan Petriceicu Hașdeu

Insignă - Pompieri

Primele mențiuni despre formarea serviciului de pompieri sunt deja în anul 1834, aproximativ pe atunci pompierilor le-au fost alocat un teren pentru construcția clădirii și a turnului de veghere (foișorului de foc - poza de sus), pe atunci marginea orașului- iar acum centrul Chișinăului. Marele turn, care putea fi văzut din orice colț al orașului, era construit- unde la moment se află clădirea primăriei. Imagini vechi nu au fost de găsit, dar foișorul se regăsește în fotografiile panoramice și desenele de pe acele timpuri. Timpul trecea, orașul se dezvolta, în anul 1892 pe lângă apeductul orășănesc sau construit două turnuri de apă, unul dintre ei, care s-a păstrat până în zilele noastre, se află pe strada A.Mateevici, alături de el a și fost construită clădirea (depoul) pompierilor. Turnul în sine a devenit un punct de supraveghere a locului unde a izbucnit incendiul. În anul 1905 în unitatea de pompieri existau: pompieri- 60; cai-45; țevi-7; furtune -14; funii de salvare-1; găleți-40; cisterne-14; scări-12; topoare-40 și răngi-18. Pentru întreținea unității se cheltuiau în jur de 21000 de ruble. În anul 1897, pe întreg teritoriu al Imperiului Rus, au început să apară formațiuni binevole de pompieri, tot în acel an, formațiunile au fost legalizate prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne. Prima formațiune binevolă de pompieri, oficial a apărut în anul 1902, la inițiativa primarului orașului Chișinău Carl Schmidt, însă condusă de un inginer pe nume Mikhail Chekerul-Kush, cunoscut ca arhitect al orașului, printre operele lui a fost clădirea fostei Bănci Centrale (acuma Sala cu Orgă). Formațiunea nou formată era finanțată din contribuții voluntare. Deja în anul 1940, în or. Chișinău existau două Unități de pompieri: una în orașul de Sus, celălalt- în partea de Jos a orașului.

Cazarma din orașul de sus a fost și este situată pe actuala stradă A. Mateevici, poza de deasupra, iar cazarma din orașul de jos a fost situată pe strada Veniamin Costache, nr.20. Astăzi această stradă nu mai există, amplasarea era aproximativ între strada Română de astăzi (aproape paralel cu aceasta) și Biserica Armenească. În perioada sovetică Serviciul de pompieri al Chișinăului continua să se mărească odată cu creșterea populației. Proclamarea la 27 august 1991 a independentei Republicii Moldova a constituit un efort reformator a instituţiilor statale. În scopul reglementarii activităţii structurilor Apărării Civile a Republicii Moldova şi în conformitate cu declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, în anul 1991, Preşedintele Republicii prin Decretul nr. 244 din 24 decembrie 1991 "Cu privire la Apărarea Civilă a Republicii Moldova" a decretat trecerea sub jurisdicţia Republicii Moldova a Statului Major al Apărării Civile, a instituţiilor şi organelor lui de comandă, precum şi a unităţilor militare ale Apărării Civile a URSS, dislocate pe teritoriul republicii. Prin decretul menţionat s-a stabilit că toate bunurile Statului Major al Apărării Civile a Republicii Moldova şi ale instituţiilor din subordine, armamentul şi baza tehnico-materiala a unităţilor militare ale Apărării Civile a URSS, dislocate pe teritoriul republicii sunt proprietatea Republicii Moldova. În continuare prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.265 din 14 mai 1993 Statul Major al Apărării Civile a fost trecut în subordinea Ministerului Apărării. Apoi, prin Directiva Marelui Stat major al Forţelor Armate ale Republicii Moldova nr.17/018 din 01 septembrie 1993 Statul Major al Apărării Civile a fost reorganizat în Departamentul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale. Ţinând cont de faptul că sistemul protecţiei civile în majoritatea ţărilor dezvoltate este separat de Forţele Armate şi specificul administrării protecţiei civile în regim cotidian, cît şi în situaţii excepţionale prin intermediul organelor administrative publice centrale, locale şi agenţilor economici, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr.541 din 02 octombrie 1996 a retras Departamentul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale din subordinea Ministerului Apărării, precum şi Direcţia Pompieri si Salvatori din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu toate structurile lor departamentale, tehnica, patrimoniul, fondurile de bază şi de altă natură, care au fost incluse în componenţa Departamentului. Prin Legea Republicii Moldova nr.75-XV din 18 aprilie 2001 "Pentru modificarea si completarea Legii nr.64-XM" din 31 mai 1990 denumirea departamentului a fost schimbată, numindu-se Departamentul Situaţii Excepţionale. În legătură cu aprobarea noii structuri a administraţiei publice conform Hotărârii Guvernului nr.357 din 23.04.2005 "Privind masurile de reorganizare a unor ministere şi autorităţi administrative centrale ale Republicii Moldova" Departamentul Situaţii Excepţionale se reorganizează în componenta Ministerului Afacerilor Interne. Principiile fundamentale de organizare a Protecţiei Civile în republica, sarcinile ei, cadrul juridic al activităţii în acest domeniu, sunt stabilite de Legea "Cu privire la protecţia civila" nr.271-XIII din 09 noiembrie 1994. Protecţia civilă a Republicii Moldova reprezintă un sistem de masuri şi acţiuni, întreprinse pe scara întregului stat pe timp de pace şi de război, în vederea asigurării protecţiei populaţiei, proprietăţii în condiţiile calamităţilor naturale şi ecologice, avariilor şi catastrofelor, epizootiilor, incendiilor.

Insigna - MCCP 50 let

(Republica Sovietică Socialistă Moldovenească - 50 ani)

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (în limba moldovenească sau română cu alfabet chirilic Република Советикэ Сочиалистэ Молдовеняскэ, (RCCM) în limba rusă Молда́вская Сове́тская Социалисти́ческая Респу́блика) a fost o republică constituientă a Uniunii Sovietice din data de 2 august 1940 (prin ocupare militară abuzivă și decret semnat de către Stalin) și până în data de 27 august 1991 (prin declararea independenței naționale).

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

DIN SISTEMUL BANCAR,

ÎN LIMBA MAGHIARĂ