Epaminonda's Blog.....: Ro - M

CELE MAI RECENTE

MONEDE COMEMORATIVE

EMISE DE CĂTRE

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

În data de 16 februarie 2015 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede (de valori și materiale diferite) dedicate aniversării a 175 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu. Aversul monedelor redau imaginea Casei Vasile Pogor din Iași, locul unde s-au ținut întâlnirile „Junimii“, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „…LEI“, stema României și anul de emisiune 2015. Reversul monedelor prezintă portretul lui Titu Maiorescu, anii între care a trăit „1840“, „1917“ și inscripţia în arc de cerc „TITU MAIORESCU“. Setul de trei monede s-a emis într-un tiraj de 150 de exemplare, prețul de achiziționare al unui set, fără TVA, fiind de 2050 lei.

Caracteristicile tehnice ale monedei de 100 lei sunt următoarele; metal – aur; puritate – 90%; formă – rotundă; diametru – 21 milimetri; greutate – 6,452 grame; calitate – proof și cant – zimțat.

Caracteristicile tehnice ale monedei de 10 lei sunt următoarele; metal – argint; puritate – 99,9%; formă – rotundă; diametru – 37 milimetri; greutate – 31,103 grame; calitate – proof și cant – zimțat.

Caracteristicile tehnice ale monedei de 1 leu sunt următoarele; metal – tombac cuprat; formă – rotundă; diametru – 37 milimetri; greutate – 23,5 grame; calitate – proof și cant – zimțat.

Titu Liviu Maiorescu (născut la data de 15 februarie 1840 la Craiova și decedat la data de 18 iunie 1917 la București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între anii 1912 – 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolulului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici.

Casa memorială „Vasile Pogor” este un muzeu ieșean, secție a Muzeului Literaturii Române, amplasat pe Str. Vasile Pogor, nr. 4, municipiul Iași. Muzeul prezintă dezvoltarea literaturii române, cu precădere de pe teritoriul Moldovei, începând cu anul 1800 și până în zilele noastre. Clădirea a fost construită pe la 1850 de către vornicul Vasile Pogor și soția sa Zoe. Imobilul are un lung istoric legat de viața culturală a Iașului, fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea orașului, sediu al Societății literare Junimea (fondată în anul 1863) și al revistei Convorbiri literare (fondată în anul 1867). Cumpărată în anul 1901 de către principesa Maria Moruzzi, care modifică intrarea principală și schimbă fațadele, așezând deasupra balcoanelor blazonul familiei, casa va fi moștenită de fiul ei, Gheorghe Brătianu care în 1938, când pleacă la București, o închiriază rezidenței regale din Iași. Din anul 1947 clădirea a aparținut Regionalei C.F.R. Iași, în anul 1968 a fost restaurată în vederea amenajării muzeului și reparată apoi și după cutremurul din anul 1977.

În data de 2 martie 2015 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea lui Iuliu Hossu. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală - 10 lei, metal – argint, puritate – 99,9%, formă – rotunda, diametru - 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 250 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 350 lei. Aversul monedei prezintă Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, stema României și inscripțiile “10 LEI”, „ROMANIA” şi «CATEDRALA „SCHIMBAREA LA FATA” - CLUJ-NAPOCA». Reversul monedei prezintă portretul lui Iuliu Hossu și inscripțiile „1885”, „1970“ şi, la exterior, „CARDINALUL IULIU HOSSU”.

Iuliu Hossu (născut la data de 30 ianuarie 1885 în localitatea Milaș, comitatul Cluj și decedat la data de 28 mai 1970 în București) a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, deținut politic, cardinal și din anul 1945 ,membru de onoare al Academiei Române. Iuliu Hossu a fost cel care a citit la data de 1 decembrie 1918, din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) spunând următoarea frază memorabilă: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!” Episcopul Iuliu Hossu, alături de alți trei fruntași ardeleni (episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș) au dus la București Declarația de Unire, în Parlamentul României. Cu acest prilej Iuliu Hossu a spus: „Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București. Acesta este Sionul Neamului Românesc...”. Tot el a fost cel care i-a înmânat Actul Unirii regelui Ferdinand al României. În calitate de senator de drept în Parlamentul României întregite, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, el a spus: „Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a șters nedreptățile veacurilor și a restabilit dreptatea imanentă. Biruința acestui neam a fost biruința lui Dumnezeu”. Anii 1940 -1944, periodă în care Ardealul de nord s-a aflat sub administrație maghiară, nu l-au dezlipit pe episcopul Iuliu Hossu de Cluj. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început al regimului comunist. El este acela care s-a opus cu eroism la mascarada comunistă autointitulată întoarcerea credincioșilor greco-catolici români la Biserica ortodoxă, emițând decretul de excomunicare a celor 37 preoți greco-catolici care intenționau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România. La data de 28 octombrie 1948 au început persecuțiile împotriva sa fiind izolat, arestat la domiciliu și chiar la penitenciarul din Sighet. A rezistat cu stoicism ofertei venite direct de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – Iustinian Marina, de a fi numit pe scaunul mitropolitan al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică. Pentru abnegația și devotamentul său în credință, în data de 28 aprilie 1969, Papa Paul al VI-lea l-a făcut cardinal "in pectore" (un fel de cardinal secret, nedeclarat public), și la puțină vreme după moartea patriarhului Iustinian Marina – cardinal (plin, recunoscut de toată lumea). Cardinalul dr. Iuliu Hossu a murit la data de 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București, ultimele lui cuvinte fiind: "Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă".

Catedrala Schimbarea la Față din Cluj, cunoscută și ca Biserica Minoriților, este un monument istoric și de arhitectură în stil baroc, ridicat între anii 1775-1779, situat pe Bulevardul Eroilor, la nr.10. Catedrala a fost ridicată de către ordinul romano-catolic al Fraților Minori Conventuali (așa numiții “minoriți”, cea mai veche ramură a franciscanilor,) pe amplasamentul fostei „case Henter” și pe alte terenuri învecinate obținute prin schimb, meșter și totodată proiectant fiind Francisc Kirtner. Din cauza unei erori de construcție, turnul bisericii s-a prăbușit la data de 22 septembrie 1779, făcând și o victimă umană. Turnul și fațada au fost ridicate din nou, 3 ani mai târziu, sub îndrumarea arhitectului Johann Eberhard Blauman. Edificiul a fost donat Bisericii Române Unite cu Roma (Biserica greco-catolică) în anul 1924, de către Sfântul Scaun, pentru a servi drept catedrală a Episcopiei greco-catolice Cluj-Gherla, după mutarea sediului episcopiei de la Gherla la Cluj. În anul 1948, după interzicerea Bisericii greco-catolice, clădirea a fost trecută de autoritățile comuniste în folosința Bisericii Ortodoxe Române. După Revoluția din 1989, Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla a cerut, mai întâi fără succes, să i se recunoască dreptul de proprietate asupra lăcașului sacru și într-un final a reușit. Construcția din piatră și cărămidă are o lungime de 44,25 metri, o lățime de 15,44 metri și 28 de metri înălțime. Frescele de pe tavanul catedralei au fost pictate în anul 1908 de către Francisc Lohr și restaurate în 1968 de către Coriolan Munteanu. Pe geamuri este aplicată stema familiei nobilului transilvănean Ioan Haller (protector al Minoriților în secolul al XVIII-lea) și stema Ordinului Minoriților. Vitraliile de secol XIX reprezintă sfinți legați de istoria ordinului franciscan și de istoria Ungariei.

***

O POEZIE UMORISTICĂ

CU ÎNVĂȚĂMINTE

de la autorul blogului

FII BĂRBAT

Când el făcu majoratul,

Iar fetița chiar dorea,

Tocmai apăru un altul

Și-o luă… la o cafea.

Asta se întâmplă-n viață

Că intrusul, fost coleg,

Lângă fetița isteață,

Rămase ce-a fost-… un bleg.

Ca să închei epopeea

Îți reamintesc un sfat;

Să fii, asta e ideea,

Când e nevoie-... bărbat!

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII, PLACHETE

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Alexandru Ioan Cuza - Domn al Principatelor unite 1859 - 1866

150 de ani de la Unirea Principatelor Române

1859 - 5 - 24 - ianuarie - 2009

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc! ” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Mai jos este reprezentată stema Principatelor Unite.

Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Să reținem sloganurile de pe unele 2 medalii dedicate Unirii de la 1859; “Dumnezeu apără România” și „Prin unire vom ajunge la fericire” Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!

Gheorghe Munteanu Murgoci 1875 - 1925

Gheorghe Munteanu Murgoci (născut în anul 1872 la Măcin, județul Tulcea și decedat la data de 5 martie 1925 la București) a fost un geolog, mineralog și pedolog român, care împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan și a înscris numele printre fondatorii "Institutului de Studii Sud Est Europene" din București. A fost membru corespondent al Academiei Române.

Insignă - Campionatele universitare (tenis de masă)

Tenisul de masă este un sport în care doi sau patru jucători lovesc o minge ușoară de la unii la alții cu ajutorul unor palete. Jocul are loc pe o masă separată în două de un fileu. Un jucător trebuie să lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și trebuie să o trimită înapoi pe partea de masă a adversarului. Jocul se desfășoară cu viteză mare și necesită reflexe rapide. Un jucător bun poate imprima efect mingii, ceea ce face ca ricoșeul din masă sau paleta adversarului să fie imprevizibil. Jocul este reglementat de Federația Internațională de Tenis de Masă, fondată în 1926.

Insignă - Cupa U.T.C. '84 atletism (Uniunea Tineretului Comunist)

Atletismul este unul din cele mai populare sporturi din lume. Este o ramură a sportului care cuprinde diverse probe de alergări și de marș, de sărituri și aruncări, sau probe combinate, la care participă atleții. Datorită studenților români care studiau în Germania, Franţa şi Austria, atletismul pătrunde în România ca sport la sfârșitul secolului al XIX-lea. Se organizează concursuri pentru elevi și adulți, se înființează societăți („Societatea română de alergări pe jos”), apar cărți („Atletismul” - 1875). În anul 1912 este fondată Federația Română de Atletism (F.R.A.), cea care coordonează secțiile de atletism ale Cluburilor și Asociațiilor sportive din România. Primele Campionate Naționale ale României se organizează în anul 1914, la 16 probe, numai pentru bărbați. Abia în anul 1922 se organizează primele concursuri cu participare feminină. Din anul 1952 atleții români participă regulat la toate marile competiții mondiale.

Insignă - Cupa U.T.C. '78 handbal (Uniunea Tineretului Comunist)

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul.

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România.

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim – U.T.M.). Ea a fost întemeiată în anul 1922. Deasupra am postat poza unui carnet de membru U.T.C..

În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Deasupra am postat un drapel al Organizației U.T.C..

Cupa Anghelescu - Premiul III - 1941 (patinaj artistic)

F.R.S.A. (Federația română a sportului de amatori)

Patinajul incepe sa fie practicat in tara noastra din a doua jumatate a secolului XIX-lea. La 17 februarie 1874 membrii "Asociatiei de patinaj" din Cluj au participat la primul concurs public. La 1 decembrie 1912, anul infiintarii "Federatiei Societatilor Sportive din Romania", a fost infiintata si o "Comisie a sporturilor de iarna". Anul 1922 marcheaza organizarea in Bucuresti a primului concurs a "Cercului atletic bucurestean", si infiintarea primei "Comsii de patinaj" care a fost de fapt prima Federatie. In anul1923 a fost organizat un "bal mascat pe gheata", patinajul fiin practicat in localitatile: Sibiu, Targu Mures, Cluj, Arad, Lupeni si Petrosani. In anul 1925, Clujul devine centrul de activitate al patinajului. In 1927 "Comisia sporturilor de iarna" se transforma in "Comisia pentru sporturile pe gheata", iar in 1931 in "Federatia sporturilor de iarna". Sus am postat logo-ul Federaţiei române de patinaj.

Cupa Anghelescu - Premiul I - 1941 (natație)

F.R.S.A. (Federația română a sportului de amatori)

Natația este înotul practicat ca sport. Înotul este mișcarea de deplasare a oamenilor sau animalelor prin apă, de obicei fără niciun fel de asistență. Tipurile sau stilurile de înot sunt craul, bras, fluture sau spate, dar și anumite derivate ale acestora, de exemplu bras lung, spate dublu etc.

__________ooOoo__________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ