Conform
DEX, cartofilia este o știință și pasiune, ramură a filateliei, care se ocupă de colecționarea, studierea
și expunerea cărților (trimiterilor) poștale poștale ilustrate. Termenul își
are originea în cuvântul franțuzesc cartophilie.
O carte poștală este o
bucată de hârtie sau carton, de
regulă în formă dreptunghiulară sau pătrată, suport pentru comunicare sub forma
de corespondență deschisă, ea expediindu-se fără plic. Scopul ei este acela de a transmite destinatarului un
scurt mesaj din partea expeditorului și acela de a-i imagini care să
exemplifice locul unde se află expeditorul. S-a dezvoltat acest gen de
corespondență rapidă datorită faptului că taxele pentru cărți poștale erau inferioare
corespondenței în plic. Cărțile poștale folosite pentru corespondență, dar și
altele noi au început să fie strânse de către colecționari, organizați uneori
în cartocluburi. Ele au un
rol important în restituirea memoriei vizuale comunitare. Se înțelege că aceste
cărți poștale au o oarecare valoare de comercializare pe piața mondială a
colecționarilor. Prețul de achiziționare al cărților poștale diferă de vechimea
lor, gradul de păstrare-conservare, tirajul și zona în care în care s-au
tipărit. La fel ca și piesele de
numismatică (bancnote, monede, taloane, cupoane, cecuri, obligațiuni, acțiuni,
bonduri ) sau medalistică (medalii, plachete, insigne, jetoane) și cărțile
poștale sunt documente de istorie nealterată ce pot fi folosite în unele ocazii,
în cadrul unor activități, precum marcarea unor momente ale istoriei naționale
ori aniversarea existenței unor localități. Din studiul cărților poștale se pot
extrage informații cu referire la anul emiterii acestora, numele editurii sau
gravorului, calitatea hârtiei, calitatea culorilor, calitatea subiectelor
reprezentate pe ele precum și evoluția în timp a acestor caracteristici. Comparând
două cărți poștale reprezentând aceiași clădire, dar editate la diferențe de
câțiva ani, vom observa adeseori o zugrăveală diferită a clădirilor la exterior,
poate pe una apare o anexă (aripă sau etaj suplimentar), poate că și destinația
clădirii este schimbată și, mai ales, calitatea materialelor din care s-au
realizat acestea poate diferi. Privind colecția de cărți poștale a unui oraș nu
se poate să nu te încerce un sentiment de melancolie la gândul trecerii unor
ani peste privitor dar și peste oraș. Împins de acest imbold am purces să îți
prezint mai jos câteva cărți poștale din orașul în care am hălăduit în tinerețe
și unde am cunoscut primii fiorii ai iubirii. Numele acestui oraș este TECUCI, cu statut de municipiu din anul
1968, numără aproximativ 35000 de locuitori harnici, frumoși, ospitalieri, și
este situat în județul Galați, provincia istorică Moldova. Mai jos admiri stema interbelică a județului Tecuci și stemele comunistă și actuală ale municipiului.
Tecuciul este un oraș
mijlociu, cu un comerț în continuă dezvoltare. Mai jos am postat două imagini, făcute în ani diferiți ai plămânului comercial al orașului, numit altă dată
Strada Mare sau Strada Principală, iar astăzi Strada Ștefan cel Mare (pozele de mai jos), unde au
fost și sunt înghesuite prăvălioare și mici magazine cu “de toate”.
În sprijinul ideii că la Tecuci se intersectau importate căi
comerciale și negoțul era în floare, iată mai jos și trei aspecte ale piețelor orașului.
Vedere din Tecuci - Vedere generală a pieței
Vedere generală și Piața
(Foișorul de observare și piața)
Așezat la o răspântie de drumuri vechi comerciale, unde iarna
șuieră năprasnic Crivățul siberian, orașul s-a dezvoltat în vatra unei așezări
geto-dacice și apoi daco-romane. Atestat încă din anul 1435, târgul Tecuci a fost un important centru de
tranzit și de schimb pentru negustori. Tecuciul este unul din puținele noduri
feroviare ale țării care dispune de patru direcții de orientare a liniilor
ferate (spre Galați, Iași, Mărășești și Făurei) și două gări. Mai jos admiri trei imaginii ale gării principale din Tecuci (Gara de sud).
Administrația târgului Tecuci s-a întemeiat în evul mediu, ca și
celelalte așezări urbane, pe două principii: autonomia orășenească și
reprezentarea puterii centrale. Până la instaurarea comunismului orașul a fost
reședința județului cu același nume. Mai jos admiri câteva vederi generale ale târgului Tecuci de la începutul
secolului trecut și perioada antebelică.
Vedere din Tecuci (1901) - Hotel Bulevard, Teatrul
Tecuci - Vedere generală
Tecuci - Vedere generală
Tecuci - Vedere spre Bulevardul Elisabeta
În anul 1920, s-au înființat: Societatea Culturală „Ștefan
Corodeanu”, în cadrul Școlii Normale de Băieți și Societatea de Educație
Națională de pe lângă Cercul Militar. În același timp, Teatrul Comunal devine
gazda primitoare a nenumărate șezători, conferințe sau concerte, la realizarea
cărora contribuiau nu numai cadrele didactice, corpul clerical ci și avocații,
medicii sau ofițerii așezării. Cea mai
importantă contribuție au adus-o tecucenii în timpul Primului Război Mondial.
Între anii 1916 - 1917, populația orașului s-a dublat, aici găsindu-și adăpostul
conaționalii refugiați din Muntenia si Oltenia aflate sub ocupație străină. De
la Tecuci s-a dirijat ofensiva victorioasă de la Mărășești ce avea să conducă
la înfrângerea forțelor germane. Într-un asemenea mediu, descinde la Tecuci dr.
Grigore Tăbăcaru, numit din septembrie 1923 ca profesor de filozofie la
Școala Normală din Tecuci. Din inițiativa sa, pe 25 noiembrie același an, un
grup de intelectuali – între care s-au remarcat: avocații Virgil Mironescu,
V.G.Beldie și Traian Corodeanu, profesorii Șt.Corodeanu și Antoaneta Bogdan,
institutorii Gh.Popovici și Zoe Țuchel, căpitanul I.Diea și protopopul
N.Conduratu – pune bazele Ateneului Cultural, al cărui principal scop era acela
de a contribui la îmbogățirea „culturii naționale, sociale, juridice, religioase,
morale, cetățenești, artistice și științifice a maselor populare” din reședința
și satele județului. Pe 20 martie 1938, un grup de „cetățeni ai orașului
Tecuci”, ce reprezentau „toate categoriile sociale”, s-a reunit, „în urma
convocării regionalei Moldova, la sediul Școalei Primare Nr.1 de fete pentru a
întemeia Căminul Cultural Orășenesc al Fundației „Principele Carol”. Acest
Cămin Orășenesc va purta numele neuitatului scriitor Calistrat Hogaș, originar
din Tecuci. La 20 mai 1934, Primăria orașului Tecuci emite decizia de
înființare a muzeului și a bibliotecii, iar la 25 august în același an,
primarul C. Condrache, într-o adresă către Prefectura județului Tecuci,
menționează faptul că s-au constituit un muzeu și o bibliotecă sub egida
„Fundației Culturale Teodor și Maria Cincu”. Dar abia la 1 aprilie 1935,
Biblioteca Comunală se instalează, alături de Muzeul de Arheologie și Științele
Naturii „Mihail Dimitriu”, în palatul donat special pentru acestea de către
Teodor Cincu. Biblioteca Comunală va fi deschisă publicului din luna aprilie a
anului 1937, având ca bibliotecar pe Mihalache D.Naum, școlarizat special la
București. Comisia interimară a Primăriei, cu ocazia ședinței din 13 iunie 1934,
decide „înființarea unui muzeu comunal în orașul Tecuci, muzeu care va purta
numele de Muzeul Comunal „Mihail Dimitriu”,inaugurarea oficială a Muzeului
Comunal „Mihail Dimitriu” de Arheologie și Științe Naturale făcându-se la 21
noiembrie 1935, o dată cu cea a statuii lui Spiru Haret, din fața Liceului de
fete „Elena și Tache Anastasiu”, în prezența ministrului Instrucțiunii Publice,
dr. C.Angelescu, și a prof.univ. I.Simionescu. Cenaclul literar „Calistrat
Hogaș”, numit în momentul fondării sale (1953) George Coșbuc, a reușit să
trezească interesul câtorva generații de creatori tecuceni ce aveau să se
afirme în cadrul întrunirilor sale: Ovid Caledoniu, Emil Băicoianu, Doru
Scărlătescu, Ioan Purdelea, Sofia Scorțaru, Aurel Brumă, Ion Panait, Dionisie
Duma, Iordan Grecu, Vasile Sevastre – Ghican, Vasile Ghica, Petre Rău, Marian
Mârza, Dan Vâță etc. În domeniul realizării de carte poștală se cunosc la
Tecuci și în împrejurimi următorii creatori; Editura Tip I.Balaș din Tecuși, Editura
J.Dumitrescu din Tecuci, Librăria N.Panciu din Tecuci, Librăria D.C.Patron din
Tecuci și Persoana fizică Agarici Justin din Galați. Majoritatea cărților poștale prezentate în acest articol, în
special cele editate înainte de instaurarea comunismului în România, sunt
păstrate la Muzeul de Istorie al Moldovei – Complexul Muzeal Național Moldova
din Iași. Muzeul de Istorie al Moldovei, alături de Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“, Muzeul de Artă
și Muzeul Etnografic al Moldovei fac parte din Complexul Muzeal Național
Moldova ce își are sediul în Palatul Culturii din Iași.
Tecuci - Statuia cercetașului Ghiață Virgiliu
Monumentul
actual al cercetașului din Tecuci, poza de mai sus, este realizat de
către sculptorul Dan Mateescu. Acest monument are dimensiunile 1,5 x 1,5 x 8
metri, este realizat din bronz pe un soclul mozaicat, în amintirea cercetașilor
căzuți pentru patrie și îl reprezintă pe cercetașului Virgiliu Ghiață.
Monumentul a fost dezvelit în anul 1925, în prezența prințului Carol al II-lea,
pentru a cinsti memoria celor 25000 de cercetași căzuți în primul război
mondial. Statuia unică în țară, realizată inițial de către sculptorul A.Constantinescu, reprezentând un cercetaș în timpul unei acțiuni, având pe cap
pălărie, în spate un rucsac și în mână un baston (semnul distinct al
cercetașilor), a fost coborâtă de pe soclu în anul 1959 de către autoritățile
comuniste și topită. Statuia actuală tronează pe un soclu masiv,
paralelipipedică, terminat la partea superioară cu o formă cilindrică,
întregește personalitatea urbanistică și artistică a orașului. Pe partea din
față a soclului este aplicată inscripția: “În amintirea cercetașilor morți
pentru țară, 1916 - 1918”. Pe latura din dreapta scrie: “Acest monument s-a
ridicat sub domnia Majestății sale, Ferdinand I, regele tuturor românilor, și a
augustei sale soții, Regina Maria”, iar pe latura din stânga scrie:”Acest monument
a fost reconstituit de către sculptorul Dan Mateescu, prin grija Primăriei
Municipiului Tecuci și a Muzeului Mixt Tecuci, 19 mai 1996”. Pe spatele
soclului sunt inscripționate numele sponsorilor care au ajutat la
reconstituirea monumentului.
Monumentul
eroilor ceferiști din Tecuci, poza de mai sus, este situat pe
Bulevardul Gării, în piațeta din fața gării principale a orașului (Gara de
sud). Macheta monumentului a fost
executată la Școala superioară de Artă și Meserii din București sub conducerea
inginerului inspector general Gr.Strătilescu și inginerului șef
Gr.M.Vulcănescu. Monumentul propriu-zis, ridicat între anii 1927 – 1929 sub
conducerea lui Atanasie Constantinescu, cu dimensiunile 2,5 x 2,5 x 10 metri,
este închinat eroilor ceferiști căzuți pentru patrie în primul război mondial.
Pe partea frontală a soclului monumentului este aplicată inscripția; “1916 –
1918, Ceferiștilor
căzuți pentru patrie, pe partea din spate sunt consemnate numele membrilor
comitetului de inițiativă, iar pe cea din dreapta – textul actului comemorativ.
Opera realizată din piatră și marmură este unicat și are forma unui turn
crenelat, înălțat pe un soclu paralelipipedic și mărginit la bază, până aproape
de mijloc, de o galerie de coloane cilindrice, pe care se sprijină o cornișă
puternic profilată. Deasupra turnului se află o statuie
din marmură reprezentând o tânără femeie, personaj alegoric, cu un corp bine
proporționat, surprins în mișcare, cu piciorul stâng înainte, întinzând cu mâna
o cunună de lauri, simbol al eroismului ostașilor români și al victoriei.
Faldurii rochiei se desprind în zona genunchiului și se ondulează spre partea
din spate, făcând un tot cu baza statuii.
Tecuci - Banca Națională
Tecuci - Banca Națională
Viața finanțelor tecucene a pulsat prin intermediul mai multor bănci locale dintre care amintesc; Sucursala Tecuci a Băncii Naționale a României, Banca Poporului, Banca de Scont, Banca Prevederea, Banca Creditul tecucean, Banca de comerț și industrii Casa Țărănească, Banca sindicatului agricol Tecuci, Banca Tecuciul, dar să nu omit Administrația financiară locală și desigur Sucursala municipală a CEC.
Sucursala
tecuceană a Băncii Naționale a României (pozele de mai sus) a funcționat în
cocheta clădire din centrul orașului unde a funcționat până de curând Oficiul de
stare civilă – Tecuci.
Tecuci - Banca de Scont
Clădirea Băncii de Scont (poza de sus) este realizată din cărămidă și are planșee din beton armat, fiind construită în
anii '30 pentru Banca Poporului. Dea lungul timpului aici a funcționat sucursala
locală CEC iar în prezent edificiul aparține Parchetului local. Clădirea impunătoare ocupă o poziție de colț,
etalându-și direct fațadele asimetrice pe străzile Ioan Petrovici și 1
Decembrie 1918. Unghiul ascuțit pe care ar fi trebuit să-l formeze pereții
exteriori, a fost atenuat de frontonul ce include, la nivelul parterului, ușa
de acces în arcada, iar la etaj o terasă străjuită de opt stâlpi și bogat ornamentată
la exterior. Abundența ferestrelor dreptunghiulare sau cu arce dispuse pe toate
laturile clădirii marchează distribuția birourilor în interior, precum și
diversitatea încăperilor de la etaj și mansardă. Deasupra intrărilor laterale,
la nivelul planșeului ce desparte parterul de etaj, se înalță bovindouri
(ferestre ornamentale care ies în față din fațada clădirii). Foișoare și
balconașe întregesc toate aceste elemente menite să dea un aspect dinamic
edificiului.
Tecuci - Administrația financiară
Construită înainte de anul 1914 Clădirea Administrației financiare (poza de sus) –
din anul 1984, Judecătoria Tecuci,
își are sediul pe fosta stradă Constantin Dobrogeanu Gherea, astăzi Costache
Racoviță, la nr.28 bis. Un alt proprietar al clădirii a fost, între timp,
Ministerul Apărării Naționale, aici funcționând Comenduirea Garnizoanei Tecuci.
Intrarea prin partea de răsărit se face printr-un portic alcătuit dintr-un
fronton şi două colonete sprijinite pe socluri, între care se aliniază treptele
scării de acces. Planul dreptunghiular al construcţiei, include, atât la parter
cât şi la etaj, o serie de încăperi degajate jos de un vestibul, iar sus de un
hol suprapus peste acesta. Holul de deasupra, la care se accede printr-o scară
cu balustradă, este iluminată natural.
Tecuci - Banca Prevederea
Tecuci - Banca Prevederea
Tecuci Banca Prevederea și Banca Tecuciul
Biblioteca
municipală “Ștefan Petică”
din Tecuci (pozele de mai sus) ocupă două clădiri, oarecum diferite ca arhitectură dar
care, din punct de vedere cromatic se leagă între ele. Cea mai scundă, care
datează din anul 1912 și a aparținut Societății anonime “Banca
Tecuciului”, impresionează prin fațadele cu bosaje (bucăți din zid realizat în relief) ce includ
deasupra cornișei un frumos atic cu baluștri. Ferestrele sale, trei la stradă
și două în preajma intrării, cărora li se adaugă și ușa de acces cu partea
superioară în semicerc, conțin ancadramente cu cartușe (ornamente sculptate, gravate sau desenate în formă de sul
desfăcut parțial, având la mijloc diferite inscripții) și
solbancuri (apărători de zid deasupra ferestrelor și ușilor împotriva scurgerii
apei de ploaie) cu medalioane baroce. La intrare a fost introdusă o coloană
clasică ce susține antablamentul (baza acoperișului). Din holul mic dominat,
din 28 octombrie 1994, de medalionul în basorelief, realizat de către
sculptorul tecucean Dan Mateescu, se pătrunde în vechiul foaier transformat
astăzi într-o galerie de expoziții. Iluminarea acesteia se face natural, direct
din plafon și, respectiv, prin acoperiș, decupajul protejat realizat din sticlă
mată, fiind mărginit de un vrej cu frunze dispus în chenar. Din foaier se
accede în trei încăperi (există și o a patra, dar aceasta aparține clădirii
alăturate). Cea mai spațioasă și mai luminoasă, cea dinspre stradă, adăpostește
secția de împrumut pentru copii. Cealaltă
construcție ridicată pe locul vechiului hotel “Bogdan”, a cărei
arhitectură a imitat-o cu scrupulozitate, este mai semeață și, desigur, mult
mai solidă. Edificiul fostei Societăți de Credit și Economie “Prevederea” a fost construit înaintea primului
război mondial de către Nestor Cincu. În momentul
inaugurării, aceasta fusese prima clădire din Tecuci cu structură de
rezistență, șarpantă și acoperiș, realizate integral din beton armat. Ca și
clădirea cu parter, prezentată anterior, imobilul ocupă o poziție de colt, așa
încât ornamentele cu motive geometrice de deasupra ferestrelor își desfășoară
repertoriul lor pe ambele fațade îndulcind, pe cât posibil, severitatea liniei
generale. În zona etajului, fațadele sunt secționate de câte o ușă ce posedă în
partea superioară, arhitrave cu motive vegetale, iar la nivelul pragului câte
un balcon. Parterul clădirii este ocupat în prezent de secția de împrumut
pentru adulți (în care se accede din foaierul celeilalte clădiri) și de
depozitul de carte al sălii de lectură. Aici se găsesc mai multe săli de
diverse dimensiuni, în cea mai mare dintre ele find instalată sala de lectură.
Catedrala ortodoxă Sf.Mc.Gheorghe
Catedrala
ortodoxă "Sf. Mc.Gheorghe" (poz de mai sus) este o impunătoare
biserică a orașului Tecuci, pot spune – emblema arhitectonică a orașului, construită în
perioada anilor 1938 - 1962 cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi
Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina. Monumentul de cultură și arhitectură
este situat chiar în centrul orașului, pe strada 1 Decembrie 1918, pe partea
opusă clădirii actualei Primării.
Această catedrală a preluat tradiţia
unei biserici mai vechi, care purta acelaşi hram și care din anul 1856 a devenit catedrala oraşului. După un incendiu și mai multe
cutremure catedrala a ajuns aproape de nefolosit. Ultimele rămășițe ale
catedralei, pridvorul și turla, au fost demolate de către autorități în anul
1907. În data de 10 februarie 1919, s-a
constituit un Comitet de construire a unei noi Biserici parohiale Sf. Gheorghe,
prezidat de Alecu Anastasiu. Proiectul înălţării unei noi biserici catedrale a
fost lansat în 1923 de Comisia Interimară a Primăriei oraşului Tecuci, la
iniţiativa preotului Nicolae Conduratu, protopop al judeţului. Catedrala urma
să devină "o podoabă a oraşului, iar priveliştea să impună admiraţia străinului
călător".
Proiectul noii catedrale a oraşului a
fost realizat de arhitecţii bucureşteni Ion D. Traianescu şi Magdalena
Iacobescu-Traianescu, fiica acestuia, iar lucrările de construcţie au fost
executate de meşterul italian Iosif Polano. Sume impresionante au fost donate
pentru ridicarea edificiului de personalităţi precum Alecu Anastasiu, cel mai
important ctitor al catedralei, Traian Corodeanu, filosoful şi scriitorul Ion
Petrovici, mareşalul Ion Antonescu şi generalul Dumitru Dămăceanu. În ianuarie 1941, s-a pus în circulaţie un timbru-cărămidă
din vânzarea căruia s-au obţinut alte fonduri pentru ridicarea lăcaşului. După o altă întrerupere, lucrările au fost reluate în 1951,
iar construcţia a fost finalizată la 31 iulie 1962. Între anii 1966-1967 a fost
ornată cu pictură în frescă de către pictorii Iosif Vass (altarul, pronaosul,
pridvorul) şi Gheorghe Răducanu (turla şi absidele), iar sfinţirea bisericii a
avut loc la 12 octombrie 1969 de către episcopul Chesarie Păunescu al Dunării
de Jos. Pe lângă această catedrală în oraș mai există încă 12 biserici
parohiale frecventate sistematic de către tecuceni.
Biserica
Sf.Ioan (poza de mai sus) din Tecuci a fost ridicată în anul 1850 în urma contribuţiei
băneşti a serdarului Teodor Cincu şi a soţiei sale Smaranda. Edificiul religios
s-a construit pe locul ctitorilor, astăzi strada Griviţa nr. 1, sfinţirea având
loc la data de 14 octombrie 1852. Primul preot paroh al bisericii a fost
Gheorghe Patrichi decedat la 27 martie 1882. Până în anul 1894 când biserica a
devenit parohială întreţinerea cultului şi a personalului a fost făcută de
către ctitori, urmând apoi ca statul să preia aceste atribuţii. Elogiez cu
această ocazie personalitatea lui Anton Cincu, fiul lui Teodor şi al Smarandei,
primul primar al oraşului Tecuci imediat după punerea în aplicare a legii
comunale de la 1864.
Tecuci - Centrul de instrucție al aviației
În vremuri nu demult apuse orașul Tecuci era o mare
garnizoană militară. Vedeau la tot pasul cadre militare aparținând structurilor
militarizate ale statului, iar domnișoarele aveau de unde alege. Aici au fost
dislocate unități militare de infanterie, artilerie, aviație, securitate,
jandarmi, pompieri, construcții și altele. La
intrarea în Tecuci, dinspre Tișița, undeva pe partea stângă, se mai văd încă
unele hangare ale aviației tecucene (poza de mai sus).
Se știe că Tecuciul are o mare tradiție în aviația militară. Pentru puțină
vreme, în timpul primului război mondial, Şcoala militară de aviaţie a fost
evacuată de la București la Tecuci.
Tecuci - Școala de pilotaj și antrenament a Aviației
În perioada interbelică a luat ființă aici Şcoala de pilotaj şi antrenament a Aviației (poza de mai sus). În
1940 şcoala de la Tecuci a fost mutată pe aerodromul Ziliştea-Boboc. După anul 1948
învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele
Sibiu, Mediaş şi Tecuci, iar în anul 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de
la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, care
în anul 1958 a fost mutată pe aerodromul Boboc – Buzău. Pe data de 1 noiembrie 1950 a fost înființat la Tecuci, Batalionul 1
Parașutiști, care a fost subordonat Comandamentului Forțelor Aeriene. Pe data
de 6 februarie 1951 batalionul a trecut în subordinea Regiunii 1 Militare și a
fost dislocat în garnizoana Botoșani. În urma solicitărilor adresate
ministrului forțelor armate, după 3 luni batalionul a revenit la aerodromul
Tecuci, iar în noiembrie 1951 batalionul a fost redislocat în garnizoana Buzău.
Pe aerodromul Tecuci a funcționat, la câțiva ani dupa revoluție, Regimentul 60
Elicoptere, având în dotare elicoptere IAR 316 si IAR 330, după anul 2000 această
unitate fiind desființată.
Tecuci - Cazarma Rgt. 6 Infanterie nr.24
După
traversarea căii ferate, de la Gara de nord, azi dezafectată, imediat pe partea
stângă, te întâmpină simbolul capitalismului feroce, un mall hidos, pe nume
Kaufland. Fără niciun fel de gard, în spatele acestui mall, te întâmpină o
clădire de patrimoniu, aflată într-un avansat grad de părăginire. Aici a fost cândva
comandamentul Regimentului 6 Infanterie
nr.24 (poza de mai sus), iar mai recent, până în revoluție, comandamentul Brigăzii 32 T.A.T. (tunuri anti tanc) și R.O.T. (rachete operativ tactice). De acest loc mă leagă
niște amintiri pentru că aici am lucrat vreo 15 ani. Mă doare sufletul când vâd
că niște clădiri de patrimoniu sunt lasate de izbeliște. Anul trecut am vizitat
locurile și am rămas cu o senzație amară de Cernobâl. Lipsea animația de altă
dată, gardurile erau dispărute, aleile pe care se defila și platoul de adunare
erau pline de gropi iar vegetația neîngrijită lăsa impresia unei adevărate
jungle. Nu mai vorbesc despre aspectul jalnic al clădirilor secundare, cu
pereții scorojiți și cu multe geamuri sparte. Doar comandamentul unității făcea
un pic de discordanță cu aspectul general, pe fața clădirii fiind arborat un
drapel national, iar în față ridicat un mic monument dedicat aviației, pentru
că se are în vedere deschiderea în această frumoasă clădire a unui muzeu al
aviației. Regimentul 6 Infanterie nr.24 s-a format în baza Decretului 2329 din
11 iulie 1891 prin contopirea Regimentului 24 Dorobanţi „Tecuci” cu Regimentul
6 Linie Tecuci. 250 de militari din compunerea acestei unități au pierit tragic
în masacrul de la Bartolomeu – Brașov. La 10 octombrie 1916, rămași fără
muniție, aceștia încearcă o manevră greșită de retragere fiind încercuiți și
nimiciți până la ultimul de agresorul german. La 4 ani de la teribilul
masacru, prin grija Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, s-a
organizat cimitirul în care odihneau trupurile acestor eroi, deasupra mormintelor
înălţându-se monumentul masiv, aidoma unei urne închise şi vegheate de un
vultur cioplit din piatră, simbolul gloriei eterne. Pe monument se puteau citi
cuvintele Reginei Maria: „Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai
curând slăviţi-i în cântece, aşa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin
legenda veacurilor”. În februarie 1971, consecinţă a declanşării „epocii de
aur”, cimitirul este dezafectat, iar monumentul ciuntit. Așa am știut să ne
omagiem eroii!!!
Tecuci - Teatrul
Tecuci - Teatrul
Salutări din Tecuci (Teatrul)
Salutări din Tecuci - Observatorul și Teatrul
Pentru
cei care nu cunosc precizez că Tecuciul de dinainte de revoluție a avut o
puternică activitate culturală, la toate categoriile, dar în special teatrală.
Nu întâmplător, în anul 1964, Casa de cultură a orașului meu a obținut premiul
I pe țară în cadrul festivalului de artiști amatori cu piesele “Împărăția lui
Machidon” de Tiberiu Vornic și respectiv “Omul care aduce ploaie” de Richard
Nash . Orașul a avut o clădire specială a Teatrului (pozele de mai sus), însă nu pot spune nimic
despre aceasta, unde a fost situată și dacă mai este încă în picioare.
(Muzeul de Istorie "Teodor Cincu")
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu" din Tecuci (poza de mai sus), mai bine cunoscut sub numele Muzeul Mixt – Tecuci, este un muzeu de
arheologie, artă plastică și numismatică.
Muzeul deține cea mai însemnată parte a patrimoniului arheologic
descoperit la Poiana, cetatea antică Piroboridava.
Deasupra admiri o veche carte poștală dar și o imagine actuală cu Spitalul “Anton Cincu” din Tecuci. Începând cu 25 aprilie 1904, tecucenii au beneficiat de
serviciile medicale oferite de noul spital comunal, înfiinţat prin donaţia
testamentară a fostului primar Anton Cincu (1831–1894). Nemulţumit de starea
deplorabilă a spitalului existent, de clădirea neâncăpătoare (bolnavii aduşi fiind lăsaţi chiar
şi în curtea spitalului) şi veche (la doi ani de la inaugurarea lui de către
autorităţi, la 11 aprilie 1879, consiliul local aproba un deviz pentru
repararea „extraordinară“ a spitalului „urbei Tecuci“), Anton Cincu lasă prin
testament 200000 lei, sumă ce va fi folosită pentru „ca să construiască în
Tecuci un spital şi un local de bae pentru public“. Se va forma o comisie
condusă de fiul său, Theodor Cincu, din componenţa căreia făceau parte dr.
Constantin Petraş, farm. Costache Racoviţă, C. Bobeică, Theodor Vârgolici.
Spitalul a fost construit între anii 1899 şi 1903, şi inagurat de primarul de
atunci al oraşului, Theodor Cincu. La dotarea noului spital au contribuit cu
mobilier, instrumente chirurgicale sau bani mai multe persoane. Veniturile
noului spital erau asigurate tot prin grija lui Anton Cincu. Astfel, în 1889,
printr-un act autentificat de tribunalul Tecuci, el donează o moşie oraşului
Tecuci. Consiliul local o administra, însă veniturile obţinute vor fi date
spitalului. (Sursa net - Richard
Constantinescu.com)
Muzeul mixt raional
Clădirea actuală
este monument de arhitectură și a fost construită în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea de către un arhitect italian, al cărui nume rămâne necunoscut.
Inițial, a avut ca destinație un imobil de locuit
al boierului Anton Cincu, tatăl fostului primar tecucean Teodor Cincu.
Școala de Agricultură "Țigănești" Tecuci
Școala
de Agricultură “Țigănești” – Tecuci (poza de mai sus) este de fapt Conacul lui Costachi Conachi (1778 - 1849),
cel mai reprezentativ poet moldovean din perioada de tranziție spre literatura
modernă, ce este situat în satul Țigănești, comuna Munteni (limitrofă orașului
Tecuci). Conacul și partea de moșie de pe
partea stângă a Bârladului a lui Costache Conachi va fi vândută, în anul 1881, lui Tache Anastasiu, personaj politic important,
prefect al județului Tecuci, apoi deputat sau senator liberal pentru județele
Tutova, Tecuci și Covurlui. Prin testamentul din 1897, Tache Anastasiu va lăsa
moșia de la Țigănești, alături de alte proprietăți, Academiei Române. După moartea sa, survenită în anul 1900, Academia Română a
înființat Fundația „Dimitrie Tache Anastasiu”, prin care la conacul de la
Țigănești se deschide Școala de Agricultură a Academiei. Până în 1912, conacul
nu va mai cunoaște modificări esențiale. Academia Româna a construit în acest
an cele două aripi laterale, modificând totodată și fațada. După cutremurul din
1940, clădirea a fost afectată, însă Academia o va repara în 1942. Școala de
Agricultură a Academiei intră sub tutela Ministerului Agriculturii, din 1967,
devenind “Centrul Școlar Agricol”, transformat ulterior în Liceul Agricol
Tecuci. Sediul I.A.S. Tecuci după mutarea Liceului Agricol în oraș, iar din 1974,
a trecut în administrarea Combinatului Siderurgic Galați. În 1999, conacul a
fost trecut în proprietatea societății comerciale Dunasi S.A. - Galați,
societate desprinsă din Sidex.
Tecuci - Liceul Dimitrie A.Sturdza
Salută din Tecuci - Gimnaziu
Tecuci - Gimnaziul
Gimnaziul sau Liceul Dimitrie A. Strudza, nume actual
Colegiul Național “Calistrat Hogaș” din Tecuci (pozele de mai sus) este şcoala cu cea mai mare
reprezentativitate pentru învăţământul din municipiul şi zona fostului judeţ cu
acest nume. Gimnaziul Real de băieți a fost înfiinţat în 1878 (o clasă cu 51
elevi), funcţionând iniţial într-o sală a vechii Primării. Între anii 1879 - 1887
este găzduit în casele din Str. Gheorghe Petraşcu, nr. 5. La data de 3
septembrie 1889 se inaugurează clădirea proprie (actuala Şcoala Generală Nr. 10
" D. A. Sturdza "), iar în anul 1921 Gimnaziul s-a transformat în
Liceul Real de băieți. Între anii 1948 - 1967 s-a numit Școala Medie Mixtă nr.2
Tecuci. În anul 1967 Liceul s-a mutat în localul actual. Din 1977 a devenit Liceul Industrial nr.2
Tecuci, până în decembrie 1989.
Din anul 1990 se revine la forma de Liceu
Teoretic, luând numele lui Calistrat Hogaş, scriitor, elev şi apoi profesor al
şcolii. În octombrie 2003, la sărbătorirea celor 125 de ani, i se acordă de
către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin decret prezidential, titlul de
Colegiul Național “Calistrat Hogaș”.
Tecuci - Centrul școlar agricol Tecuci
Piatra de temelie
a clădirii Centrului Școlar Agricol (azi Colegiului Național de Agricultură și
Economie – Tecuci), (poza de mai sus) a fost pusă în prezența Ministrului învățământului dr. C.
Anghelescu la data de 6 decembrie 1923. A fost proiectată
pentru Școala Normală de Băieți Tecuci de către arhitectul Constantin Nănescu
iar realizarea ei demarează în primăvara anului 1924. În anul 1930 Școala de Băieți își încetează existența și se dă spre administrare Primăriei Tecuci. Din anul 1930 și până în
momentul cutremurului din 1940 Școala Comercială Elementară , apoi Liceu
Comercial, și-a desfășurat activitatea în frumosul imobil cu etaj al fostei Școli
Normale de Băieți. În anul
1950 odată cu înființarea Școlii Medii Tehnice Agricole Tecuci, clădirea
este preluată de Ministerul Agriculturii și Silviculturii care o reface până în
anul 1958. Grupul Școlar
Agricol Tecuci a luat ființă prin
Decizia Ministerului Agriculturii și Silviculturii ca Școală Medie Tehnică
Agricolă la data de 1 septembrie 1950. De-a lungul vremii instituția
a purtat mai multe denumiri; între anii 1950-1955 este Școală Medie
Tehnică Agricolă; între anii 1955-1966 Centru Școlar Agricol; între anii
1966-1975 Liceu Agricol; între anii 1975-1990 Liceu Agroindustrial; între anii 1990-2004
Grup Școlar Agricol; din anul 2004 Colegiul Național de Agricultură și
Economie.
Tecuci - Școala secundară de Fete
Tecuci - Școala secundară de Fete
Școala normală de fete (astăzi sediul Administrației financiare), (pozele de mai sus) este instituția
de învățământ care peste ani va deveni Liceul Teoretic “Spiru Haret” din Tecuci.
Instituţia
a fost atestată pentru prima dată într-un document emis la 28 octombrie 1898 de
marele proprietar Tache Anastasiu
(originar din Grecia), (poza de mai sus), din iniţiativa căruia a luat fiinţă o Scoală
Profesională de Fete, care din 1900 se va numi "Tache şi Elena
Anastasiu", după numele ctitorilor. La
data de 1 septembrie 1918 Elena Anastasiu s-a hotărât să înfiinţeze o primă
clasă de gimnaziu pe lângă Scoala Profesională de Fete pentru a pregăti elevele
şi cadrele didactice necesare înfiinţării unui liceu de fete. La 28 octombrie
1923 se inaugurează, în prezenţa ministrului Instrucţiunii Publice, Liceul de
fete "Tache si Elena Anastasiu". Până în 1963 liceul a funcţionat
într-o clădire aflată în centrul oraşului, actualmente sediul Administraţiei
Financiare. După aceasta dată, unitatea şcolară s-a mutat în actuala clădire
(nouă, modernă), situată pe bulevardul Victoriei, nr.12. După 1990, liceul devenit teoretic, a primit
denumirea de "Spiru Haret", ca omagiu adus reformatorului învăţământului românesc.
Instituţie cu tradiţie în învăţământul tecucean,
Liceul Teoretic "Spiru Haret" a cunoscut o evoluţie constant
ascendentă, impunându-se treptat în constiinţa comunităţii prin rezultatele
sale remarcabile, obţinute pe toate planurile: examene, concursuri, olimpiade,
etc. La gândul că și eu am studiat în acest liceu mă încearcă o mândrie
justificată.
Din
studiul cărților poștale descoperite pe internet aflu că la Tecuci a funcționat
și o Școală normală (pozele de mai sus). După 20 de ani
trăiți în Tecuci și după încă 20 de când nu mai locuiesc aici, nu am reținut,
nu am aflat și nu cunosc vreo informație despre această instituție de
învățământ sau localul în care a funcționat.
Tecuci - Oficiul poștal
Nici
despre clădirea Oficiul postal -
Tecuci (poza de mai sus) reprezentat în cartea poștală atașată nu pot oferi vreo informație
verificată cât de cât.
Oficiul poștal central (PTTR)
Știu că astăzi Tecuciul are mai multe oficii poștale iar
sediul central este în clădirea stil bloc de la rondul din centru (poza de mai sus).
Tecuci - Grădina Publică (Aleea principală)
Tecuci - Grădina Publică
Jud.Tecuci - Vedere din Parcul D-nei E.Jurgea, Negrilești
(Jud.Tecuci - Vedere din Parcul D-nei E.Jurgea, Negrilești)
Tecuci - Bulevardul
(Tecuci - Bulevardul)
Cu
mândrie pot spune că orașul meu nu este mare dar are suficiente spații verzi
pentru a respira un aer curat, sănătos. Nu știu câte orașe de 30 – 40 mii de
locuitori se pot mândri cu 5 parcuri (pozele de mai sus), precum orașul meu. Cărțile poștale
aplicate aici nu redau frumusețea reală a parcurilor tecucene. Te invit la plimbare în Parcul -
mai bine spus raiul - Pazvante din centru, Parcul și lacul de agrement de la
Grădina zoologică, Parcul feroviarilor de la Gara de nord, Grădina publică de pe
Bulevardul Gării, sau Parcul de Liceul Agricol.
Ceea ce putea deveni o emblemă arhitectonică a orașului - Restaurantul Moldova - situat în centrul orașului, la rond, a dispărut, fiind ras din interesele rechinilor imobiliari. A fost odată....
(Tecuci - Hotelul Tecuci)
În
zestrea urbanistică a orașului a lipsit multă vreme un hotel la standard
ridicat de confort și deservire. Actualul Hotel
Tecuci (poza de mai sus) a fost ridicat pe timpul regimului comunist și el continuă și în
ziua de astăzi să fie cel mai mare hotel al orașului. Au apărut desigur și alte
hoteluri mai mici, sau pensiuni care pun la dispoziția vizitatorilor orașului
locuri civilizate de cazare și masă.
(Tecuci - Podul peste râul Bârlad)
Tecuci - Podul peste râul Bârlad
Podul de beton
de peste râul Bârlad
din Tecuci (pozele de mai sus) asigură circulația auto spre zona localităților Matca, Cord,
Cudalbi, etc. Podul dat în folosință pe 29 iulie 1912 este construit din beton
armat cu boltă dublu încastrată. Proiectat de inginerul Elie Radu, podul avea o
deschidere de 50 de metri, și la acea data era unicat în țară. Înainte în acel
loc a existat un pod de lemn, ultima data refăcut în anul 1858.
După terminarea celui de-al doilea război mondial pila a fost
refăcută pentru totdeauna. Între anii 1962 – 1963, partea carosabilă a
fost lărgită prin desființarea trotuarelor din interior și scoaterea lor în
exteriorul podului, iar podeua din lemn de stejar a fost înlocuită cu un planșeu
de beton armat peste care s-a turnat asfalt. În 1974 arcadele de la intrările de
pod au fost demolate, fiind înlocuite cu schelete metalice mai largi și mai înalte
pentru a înlesni trecerea autovehicolelor mari. În anul 1995, intrarile au
fost largite si alungite încă odată.
Podul peste Siret - Cosmești
Actualul
pod metalic de la Cosmești, peste râul Siret, a fost construit sub conducerea
inginerului român Anghel Saligny (1854 - 1925), originar din localitatea
Șerbănești, județul Galați, între anii 1921 – 1924. Podul asigură legătura
rutieră dar și feroviară dintre Tecuci și Tișița. Având în vedere că malul
stâng al Siretului este mai înalt cu 30 de metri față de celălalt mal, s-a impus
o amplă lucrare de taluzare a malului, pe distanța de 1,5 kilometri pentru
asigura accesul garniturilor de tren spre gările Cosmești și Tecuci.
Podul provizoriu peste Siret - Cosmești
Inițial la Cosmești a existat un pod vechi construit cu tehnica
vremii, între anii 1868 – 1870, și de înălțime redusă, ceea ce a făcut ca la
puțină vreme să fie luat de ape. Între anii 1885 – 1888 inginerul Saligny a
conceput un pod etajat (cu cale ferată deasupra și rutieră jos), în lungime de
430 de metri. Acest pod s-a folosit până la data de 2 august 1917, când a fost
distrus prin dinamitare de armata română, pe timpul primului război mondial, pentru
a împiedica trecerea trupelor germane peste Siret. După terminarea războiului, în
anii 1918-1919, pe picioarele podului dinamitat, la care s-au mai adăugat
altele din lemn, s-a construit cel de-al treilea pod, provizoriu, cu un singur
nivel pentru calea ferată dar si rutieră, care a funcționat până în anul
1924. După ce economia țării s-a mai refăcut, între anii 1921-1924 s-a
construit cel de-al patrulea pod, care există și astăzi. Podul a fost avariat în
timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940, când s-a crăpat o pilă. Pila a fost
consolidată provizoriu, trenurile fiind nevoite să reducă viteza la 5 kilometri
pe oră.
Pod peste râul Siret - Cosmești (Jud.Tecuci)
Tecuci - Vila Teodor Cincu (azi muzeu)
Pe
lângă monumentele de arhitectură prezentate până aici, pe cărți poștale, și
despre care am atașat și eu unele informații, în Tecuci mai sunt și alte monumente
de arhitectură, a se vedea cărțile poștale postate mai jos. Vila Teodor Cincu (poza de mai sus) astăzi este sediul Muzeul de
Istorie care îi poartă numele. Teodor Cincu a fost cândva Primar al Tecuciului,
fiul boierului Anton Cincu.
Tecuci - Vila Nestor Cincu Țigănești
Vedere din Tecuci - Vila Cincu (Țigănești)
Jud. Tecuci - Vila Nestor Cincu Țigănești
Vila - conac
Nestor Cincu (pozele de mai sus) a fost proiectată și construită în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea de
către arhitectul C.Culluri. Construcția se dezvoltă pe verticală, având parter
și etaj. Organizarea spațiului interior amintește de saloanele încăpătoare ale
caselor boierești, bine iluminate pe cale naturală, cu uși masive între
încăperi, ceea ce dezvăluie gustul pentru pitoresc al proprietarului. La
interior există plafoane casetate, cât și plafoane simple, stucaturi colorate
și picture cu motive vegetale. Ușile sunt pictate și sunt încoronate cu
frontoane clasice. Atrag atenția sobele de teracotă cu sculpturi și decorații precum și suporții
pentru cornize. Ansamblul conacului se compune din parc, conac și foișor. După
naționalizare conacul a devenit sediul Întreprinderii agricole de stat Tecuci,
pentru ca după anul 1990 să intre în posesia unei firme cu domeniul de
activitate în agricultură.
Tecuci - Vila Jean Șendrea
Vila Jean
Șendrea (poza de mai sus) a fost pe vremuri Prefectura județului Tecuci și mai apoi Clubul copiilor.
Tecuci - Bulevardul Gării, Vila D.Nenița
Vila familiei
Nenița (poza de mai sus) este situată pe Bulevardul Gării, pe partea opusă Liceului Spiru Haret. Cea
mai frumoasă vilă în stil neoromânesc din Tecuci a fost concepută ca locuință
cu parter și etaj, întreaga locuință emanând un aer pitoresc și optimist.
Arhitectul a prelucrat aici în mod inteligent repertoriul bogat de elemente și
forme vechi de tip popular, punând accentul pe arcadele zonei dominante a clădirii,
alcătuită din foișorul de la etaj și la care se ajunge printr-o scară
interioară. Acoperișul în mai multe ape are învelitoarea din ardezie în solz de
pește. Sub cornișa fațadelor laterale se desfășoară un brâu cu interesante ornamente
florale.
Tecuci - Piața și Foișorul de foc
Tecuci - Foișorul
Tecuci - Foișorul de foc și piața
Tecuci - Foișorul de foc
Foișorul de foc din Tecuci (pozele de mai sus) a
fost inaugurat pe data de 4 iunie 1866, proiectul său fiind realizat de către
arhitectul D.Curicu. Secțiunea transversală a foișorului era de forma unui
octogon și înălțime sa era de 21,5 metri.
La construcția sa s-au folosit cărămizi recuperate de la Biserica Sf.Ilie,
distrusă într-un incendiu în anul 1858. Foișorul a rezistat până la cutremurul
din anul 1940 când s-a prăbușit. El a servit ca turn de observație al
pompierilor fiind un simbol al orașului.
Vedere din Tecuci - Primăria orașului - 1903
Tecuci - Primăria
Tecuci - Sfatul popular raional
Tecuci - Sfatul popular raional
Tecuci - Sfatul popular raional
În
perioada anilor 1886 – 1887 s-a construit la Tecuci clădirea în care este
astăzi sediul Casei de Cultură a Municipiului Tecuci. Inițial aici a funcționat
Primăria și ulterior Casa Agronomului (pozele de mai sus). Autorul proiectului de construcție este
arhitectul Dimitrie Maimarolu.
(Tecuci - Primăria actuală - Vedere de pe scările catedralei)
În
prezent Primăria municipiului Tecuci (poza de mai sus) funcționează într-o clădire modernă, cu
mai mult etaje, situată chiar în centrul orașului, pe partea opusă Catedralei
ortodoxe Sf.Mc.Gheorghe și în fața acesteia
tronează statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Vedere din Tecuci - Tribunalul
Tecuci - Tribunalul
În oraș funcţionează Judecătoria Tecuci care în prima jumătate a
secolului al XX-lea s-a numit Tribunalul
Tecuci (pozele de mai sus). Până în anul 1972 Tribunalul Tecuci a avut sediul în clădirea din
parcul central, și ulterior a fost mutat pe strada V.I.Lenin, nume actual Elena
Doamna. În anul 1984 sediul clădirii a fost mutat pe strada Dobrogeanu Gherea,
actualmente Costache Racoviţă nr.28 bis, unde îşi are sediul şi în prezent.
Tecuci - Camera de Agricultură
Sediul
Camerei de agricultură din Tecuci (poza de mai sus) a
funcționat într-un local (clădire de patrimoniu) de pe strada 1 Decembrie
1918, nr.64, ce a aparținut Consiliului local Tecuci până în anul 2002, când a
fost vândută Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Galați care a deschis
și la Tecuci o filială.
Tecuci - Poliția și Cazarma Pompierilor
Compania de
pompieri Tecuci
(astăzi secție - poza de mai sus), conform documentelor originale aflate la arhiva statului a
luat ființă în data de 31 ianuarie 1843. Compania de pompieri își avea și încă își are sediul într-o cazarmă situată în
imediata vecinătate a Poliției municipale. Foișorul de veghe al pompierilor a
fost construit în vecinătatea cazărmii și folosit până la colapsul din timpul
cutremurului din anul 1940. Secția de pompieri Tecuci este compusă din; Garda
de intervenție
Tecuci cu formațiunea sa de asigurare, Garda
de intervenție Ivești cu formațiunea sa de asigurare și Serviciul mobil de
urgență, reanimare și descarcerare Tecuci.
Tecuci - Uzina Electrică
Tecuci - Piața Grădinii Publice
Complexul (cooperativa) de deservire Străduința
Cartier de blocuri - zona centrală a orașului,
vis-a-vis de vechiul cinematograful Arta
În cărțile poștale ilustrate postate mai sus sunt prezentate ale monumente de arhitectură despre care nu sunt informații scrise detaliate, dar pe care le recunosc din perioada cât am locuit aici. Închei recunoscând că redactarea acestui articol a fost pentru psihicul și moralul meu echivalentul unei vizite pe meleagurile tinereții. Aceasta este menirea cartofiliei.
***
Insignă - Nagyvaradi AC (Clubul atletic Oradea)
Insigna - Beiuș (probabil club sportiv)
DOUĂ PASTILE DE UMOR
O blondă se adresează avocatului:
·
Vreau
să divorțez, domnule avocat.
·
Și
care e motivul, doamnă?
·
Nu
mi-a fost credincios.
·
Adică?
·
Adică
mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu.!?!
Un
muncitor ceferist iese la pensie. Colegii de muncă îl
felicită în cadrul unei mici petreceri. Sărbătoritul prinde curaj și întreabă:
·
Acum,
dacă tot ies la pensie, pot să știu și eu de ce am dat 40 de ani cu ciocanul în
roțile trenului?
_____________xxx_____________
O MEDALIE, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL BIHOR
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din
materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie
sau bască şi care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa
la un club, de identificare localitate,
de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie
politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare,
de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de
obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi
se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn
de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Octavian Goga 1881 - 1937
Fundația cultural științifică O.Goga - Marghita - România
Octavian Goga (născut la data de 1 aprilie 1881 în localitatea Rășinari-Sibiu și decedat la data de 7 mai 1938 în localitatea Ciucea-Cluj) a fost un poet român,
politician de extremă dreaptă, prim ministru al României de la 28 decembrie
1937 până la 11 februarie 1938, membru al Academiei Române din anul 1920.
Marghita este un oraș din județul Bihor, regiunea
istorică Crișana, România, situat la 56 kilometri depărtare, spre nord-est, de
reședința județului Bihor - Oradea. Orașul cu o populație de aproximativ 15000
de locuitori este atestat documentar pentru prima dată în anul 1216. Sus am
postat stema actuală și o fotografie cu fotografiei Primăriei din Marghita.
Clubul Atletic Oradea (C.A.O.) - denumirea în limba maghiară
Nagyvaradi AC (N.A.C.) a fost înființat înainte de primul război mondial, în
anul 1910, și a activat numai pe plan regional și local.
Insignă - NAC 1910 - 1930
(Naghyvaradi AC - Clubul atletic Oradea)
După anul 1920 până în anul 1932, când s-a pus în
aplicare formula divizionară, a participat la campionatul regional, pe care l-a
câștigat de două ori consecutiv, în anii 1924 și 1925. Astfel s-a calificat în campionatul național,
ajungând chiar în finală, în anul 1924,
pierdută în fața echipei Chinezul Timișoara
cu 1-4, iar în anul 1925 a
fost învinsă în sferturi cu 1-2 de către Brașovia Brașov. Echipa a jucat meciurile de acasă pe
stadionul municipal Oradea în culorile alb și verde. Până la dizolvarea din
anul 1958 clubul s-a mai numit; NAC, ICO, Progresul și Libertatea. Sus am postat logo-ul Clubului atletic Oradea.
Placheta - U.C.F.S. Regiunea Oradea (Uniunea de Cultură Fizică şi Sport )
U.C.F.S. - Uniunea de Cultură Fizică şi Sport a
fost una dintre organizaţiile cu caracter politic şi sportiv ale României
comuniste prin care se urmărea crearea unui tineret apt să apere ideologic şi
la nevoie militar (sportiv) "măreţele cuceriri revoluţionare ale
poporului".
Beiuș (în maghiară Belényes,
în germană Binsch) este un municipiu situat în estul județului
Bihor, regiunea istorică Crișana, România, în depresiunea cu același nume, la
poalele Munților Apuseni. Orașul se află la 62 kilometri depărtare
Oradea, reședința județului. Municipiul este compus din orașul propriu-zis și
din localitatea Delani. La recensământul din 2002, populația totală a orașului
era de 10996 locuitori pe o suprafață de 24,66 kilometri pătrați.
Prima atestare a localității datează din anul 1096. Sus am postat stema actuală
a orașului și poza Colegiului Național Samuil Vulcan din Beiuș.
Insignă - Clubul sportiv Crișul Oradea
Crișul
a fost un club de fotbal fondat în
anul 1902 la Oradea. A activat în campionatul regional până în anul 1960 când,
a fuzionat cu echipa fabricii de încălțăminte Solidaritatea și
a promovat în divizia B. În sezonul 1961 – 1962 echipa se numește A.S.A.
Crișul și termină campionatul pe locul 12. Anul următor ocupă locul 1
și promovează în divizia A. După trei ani în prima divizie retrogradează, iar
în anul 1968, în urma unui turneu de baraj organizat la Timișoara, se întoarce
în primul eșalon. Joacă doi ani în Divizia A și apoi retrogradează, dar
revine în sezonul următor, 1970 – 1971. În anul 1972 orădenii revin în
Divizia B dar își schimbă și numele în FC Bihor pe care îl păstrează și astăzi.
Oradea, mai demult Oradea Mare,
(în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în
latină Magnovaradinum, în
slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat,
în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare
municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe
râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria.
Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie
de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a
municipiului Oradea, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură
orădene.
Prefectura
Primăria
Biserica reformată
Centrul municipiului - vedere aeriană
Banca Națională
Sinagoga israelită ortodoxă
Biserica evanghelică
Castelul Degenfeld Schomburg
Castelul Zichy
Teatru de stat
Teatrul orășenesc Regina Maria
Teatrul
Palatul de Justiție
Palatul episcopal greco-catolic
Piața Bemer
Gara
Hotelul Panonia și Teatrul
Cafeneaua Royal
Statuia regelui Ladislau
Podul mic peste Criș
Primăria și Prefectura
Piața Mare (1901)
Piața Regina Maria
Piața Sf.Ladislau
Piața Unirii
Bustul Regelui Ferdinand
Trimiteri poștale ilustrate
Județul Bihor este
situate în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și
are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544
kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de
vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municpii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet,
Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și
90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos
câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură din județ, alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri precum și unele trimiteri poștale ilustrate.
Peștera Ghețarul Focul viu
Biserica greco catolică Sf.Dumitru - Beiuș
Cascada Oșelu
Internatul grupului școlar de băieți - Beiuș
Peștera Vadul Crișului
Băile 1 Mai
Cascada Iadolina
Primăria - Salonta
Gropa Ruginoasă
Cascada Bulbuci
Peștera Urșilor
Cascada Moara Dracului
Peștera Cetățile Rădeșei
Cascada Vălul Miresei
Lacul Leșu
Cheile Cutilor
Circuitul Cheile Galbenei
Cheile Sighiștelului
Peștera Meziad
Stațiunea Băile Felix
Peștera Gălășeni
Cheile Someșului Cald
Peștera Vântului
Izbucul Ponor
Cascada Miss
Peștera Unguru Mare
Cascada Bohodei
Peștera din Valea Rea
Vedere generală - Beiuș
Trimiteri poștale ilustrate
_____________ooOoo____________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
Titlu de 20 acțiuni în valoare totală de 10000 lei 1922
Societatea anonimă pe acțiuni
"Reconstrucția Dobrogeană" - Constanța
Câteva ornamente decorative marginale
de pe acțiuni franțuzești
Detaliu vignetă de pe un certificat financiar american
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu