Epaminonda's Blog.....: ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE

A XVI-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Melbourne, Australia, în perioada 22 noiembrie – 8 decembrie 1956. Din cauza legislației australiene care nu permitea accesul animalelor străine pe teritoriul australian, probele de echitație s-au desfășurat la Stockholm, în Suedia, în iunie 1956. Deasupra am postat afișul competiției iar mai jos logo-ul jocurilor.

La competiție au participat 3184 sportivi din 67 de țări ale lumii, printre care și România, care s-au întrecut în 145 de probe din 17 sporturi distincte. Câștigătorilor li s-a conferit medalia de mai jos care avea următoarele caracteristici tehnice; diametrul – 51 milimetri, greutatea – 68 grame și grosimea – 4,8 milimetri.

Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – URSS cu 98 medalii, locul II – SUA cu 74 medalii, locul III – Australia cu 35 medalii. A fost a șasea ediție a Jocurilor Olimpice la care România a participat, clasându-se pe poziția a 9-a cu 13 medalii (5 – aur, 3 – argint și 5 - bronz). Campionii României au fost;

Leon Rotman – 2 medalii (kayac canoe -1000 și 10000 metri)

Nicolae Linca – box, categoria mijlocie (69 kilograme)

Ștefan Petrescu – tir, pistol individual

Dumitru Alexe și Simion Ismailiciuc – kaiac canoe – 1000 metri – probă de dublu

Cel mai medaliat sportiv a fost unguroaica Agnes Kelety care a câștigat la gimnastică artistică 4 medalii de aur și 2 de argint.

În decembrie 1956, la doar o lună după ce Uniunea Sovietică a zdrobit sub şenilele tancului revolta anticomunistă maghiară de la Budapesta, echipele de polo ale celor două naţiuni s-au întâlnit în semifinala turneului din cadrul Jocurilor Olimpice de la Melbourne (Australia). Avea să fie cel mai dramatic, mai brutal şi mai cunoscut meci din istoria acestei discipline sportive. Cunoscută în lumea întreagă sub numele „Blood Bath“ sau „Blood in the Water“, această confruntare a devenit subiectul a două filme: documentarul „Freedom’s Fury“, produs de Quentin Tarantino (2006) şi „Children of Glory“, regizat de Krisztina Goda (2006). Dar ce s-a întâmplat? În ziua de 6 decembrie 1956, peste 5000 de persoane s-au înghesuit în piscina olimpică din Melbourne, ca să asiste la marea confruntare. Majoritatea erau imigranţi maghiari. Fluturau steaguri şi îşi încurajau favoriţii. La apariţia jucătorilor sovietici, spectatorii s-au dezlănţuit. „Am avut întotdeauna un stimulent suplimentar atunci când jucam cu sovieticii, dar atmosfera de la Melbourne a fost incredibilă“, îşi aduce aminte Zádor. „Jocul însemna atât de mult pentru noi! Nu ne gândeam decât să câştigăm medalia de aur. Jucam pentru noi, pentru familiile noastre de acasă, pentru ţara noastră.“ Înaintea oricărui meci de polo, în mod tradiţional, căpitanii celor două echipe se întâlnesc pe marginea bazinului şi, în prezenţa arbitrului, îşi strâng mâna cu sportivitate. La Jocurile Olimpice din 1956, căpitanul maghiar a refuzat să dea mâna cu cel sovietic. Încă din primul minut de joc, tensiunea din jurul bazinului s-a făcut resimţită şi în bazin: un jucător sovietic blochează cu brutalitate un maghiar şi este eliminat temporar, iar mulţimea exultă de bucurie. Maghiarii profită de superioritate şi marchează primul gol prin Dezsö Gyarmati. Jocul este presărat cu brutalităţi. Ungurii mai marchează trei goluri, două dintre ele fiind realizate de către Zádor. Se joacă fără milă. Jocul excelent practicat de formaţia maghiară creează frustrări din ce în ce mai mari în rândul jucătorilor sovietici. Eliminările din joc devin din ce în ce mai multe în tabăra sovietică, în urma confruntărilor din bazin, aceştia fiind nevoiţi să joace perioade lungi de timp chiar şi cu doi oameni mai puţin. „Ţin minte că le strigam: «Nenorociţilor, jegoşilor, aţi venit să ne omorâţi în propria noastră ţară!»“, mărturiseşte Ervin Zádor. „Ei ne făceau trădători. Nu a fost o luptă deasupra apei, ci mai degrabă una sub apă“. Ungurii conduceau cu 4-0 şi mai era un minut până la finalul jocului când Zádor a auzit un fluier. S-a uitat în celălalt capăt al bazinului, spre arbitru, şi a făcut greşeala să-l piardă din ochi pe sovieticul Valentin Prokopov, care-l marca. Profitând de neatenţie, jucătorul sovietic se ridică din apă şi-l loveşte pe Zádor cu pumnul în ochi, provocându-i o rană deschisă. Sângele a ţâşnit în bazin, iar fanii maghiari au luat foc şi au năvălit din tribună în jurul bazinului, huiduindu-i şi ameninţându-i pe jucătorii sovietici. Arbitrul a pus capăt partidei înaintea expirării timpului regulamentar pentru a împiedica un scandal. Sovieticii au reuşit sa iasă din bazin şi să se încuie în vestiarul lor doar după ce a intervenit poliţia şi i-a escortat. Zádor a fost trimis urgent la centrul de prim-ajutor, unde i s-au aplicat opt copci. „Am simţit că nu jucăm numai pentru noi înşine, ci pentru o ţară întreagă“, avea să declare presei Ervin Zádor, imediat după meci. „Acest joc a fost singura cale prin care puteam să le luăm victoria înapoi.“ Ochiul lovit s-a umflat atât de tare, încât a ratat finala şi a fost nevoit să-şi privească din tribună colegii cucerind medaliile de aur, învingând Iugoslavia cu scorul de 2-1. Aşa a ajuns să urce pe podium la festivitatea de premiere în îmbrăcămintea de stradă, în timp ce toţi colegii săi erau în echipamentul de înot. În momentul în care a primit medalia de aur era atât de emoţionat, încât a început să tremure din tot corpul. „Râdeam şi plângeam, în acelaşi timp. Plângeam pentru Ungaria. Am ştiut că nu o să mă mai întorc acasă.“, a recunoscut Zador.

A XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Roma, în Italia, în perioada 25 august – 11 septembrie 1960. La competiție au participat 5348 sportivi din 83 de țări ale lumii. Deasupra am postat afișul competiției iar mai jos logo-ul jocurilor.

La această ediție a jocurilor au fost depășite 73 de recorduri olimpice și 31 mondiale, reprezentativa feminină de gimnastică a URSS câștigând 15 din 16 medalii posibile. Această ediție a jocurilor a rămas în istorie prin câteva evenimente plăcute dar și neplăcute.

Atletul etiopian Abebe Bikila a câștigat maratonul și a devenit primul negru african campion olimpic.

Românca Iolanda Balaș, “la grande bionda”, a sărit pe rând 1,77 m, 1,81 m și 1,85 m din a treia încercare, devenind prima campioană olimpică a atletismului românesc.

Ciclistul danez Knud Enemark Jensen s-a prăbușit în timpul cursei sub influența amfetaminelor și mai târziu a murit la spital.

Câștigătorilor li s-a conferit medalia de mai jos care avea următoarele caracteristici tehnice; diametrul – 68 milimetri, greutatea – 211 grame și grosimea – 6,5 milimetri. Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – URSS cu 103 medalii, locul II – SUA cu 71 medalii, locul III – Italia cu 36 medalii. Aici România, cu 109 sportivi participanți, s-a clasat pe poziția a 11-a cu 10 medalii (3 – aur, 1 – argint și 6 - bronz). Ceilalți campioni olimpici ai României au fost;

Dumitru Pîrvulescu – lupte greco-romane, 52 kilograme. În poza de deasupra admiri diploma de Campion olimpic a lui Dumitru Pîrvulescu.

Ion Dumitrescu – tir, talere trap

Cel mai medaliat sportiv a fost sovieticul Boris Shakhlin care a câștigat la gimnastică artistică 4 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz.

A XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Tokyo, Japonia, în perioada 10 – 24 octombrie 1964. Ceremonia de deschidere a fost inaugurate de cuvântul împăratului Hirohito. La această ediție au participat 5140 sportivi din 93 de state ale lumii care s-au întrecut în 163 de probe sportive în cadrul a 19 sporturi. Deasupra am postat afișul competiției iar mai jos logo-ul jocurilor.

Câștigătorilor li s-a conferit medalia de mai jos care avea următoarele caracteristici tehnice; diametrul – 60,7 milimetri, greutatea – 62 grame și grosimea – 7,5 milimetri.

Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – SUA cu 90 medalii, din care 36 de aur, locul II – URSS cu 96 medalii, din care 30 de aur, locul III – Japonia cu 29 medalii. Aici România, cu o delegație de 134 sportivi, s-a clasat pe poziția a 14-a cu 12 medalii (2 – aur, 4 – argint și 6 - bronz). Campionii olimpici ai României au fost;

Iolanda Balaș – atletism, săritura în înalțime

Mihaela Peneș – atleism, aruncarea suliței

Cel mai medaliat sportiv a fost americanul Don Schollander, care a câștigat la înot 4 medalii de aur.

***

CREIONĂRI DIN PIX

de Gheorghe Niculescu

Recte nu este pluralul de la rect.
S-a căsătorit din dragoste... pentru averea ei.
Datele des centralizate, au fost descentralizate.
Bătrânul o mânca din ochi, iar ea îi mânca pensia.

_________xxx_________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Constanța - Republica Socialistă România

(Statuia lui Ovidiu)

Statuia lui Ovidiu din Constanța a fost executată în anul 1887 de către sculptorul Italian Ettore Ferrari. O replică identică se află din anul 1925 în localitatea Sulmona din Italia. Este așezată în partea veche a orașului, în Piața Ovidiu, în fața primei clădiri a Primăriei Constanța, azi Muzeului Național de Istorie și Arheologie, lângă portul Tomis. Primul dintre monumentele statuare ridicat la Constanța după reintrarea sub administrație românească este cel care îl înfățișează pe marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 Î.Hr.–17 D.Hr.). Statuia din bronz îl înfățișează pe Ovidiu într-o atitudine adânc meditativă. Dezvelirea statuii, în august 1887, a prilejuit o adevărată sărbătoare la care au participat toți constănțenii, în frunte cu prefectul Remus Opreanu, inițiatorul „Comitetului pentru statuia lui Ovidiu”. Statuia se află pe un soclu de marmură albă, pe care este încrustată o placă cu un text din „Tristele”. „Sub astă piatră zace Ovidiu cântărețul / Iubirilor gingașe răpus de al său talent. / O, tu ce treci pe aicea și dacă ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul sa-i fie somnul lin.” Inițial statuia a fost amplasată cu fața spre nord, construcția Palatului Primăriei impunând, în 1921, mutarea pe actualul loc. În cursul ocupației germano-bulgare, în anii 1916-1918, statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război, dar intervenția unor ofițeri germani a oprit originala "inițiativă culturală". Până la revenirea autorităților românești, în noiembrie 1918, statuia a fost adăpostită în subsolul Primăriei.

Publius Ovidius Naso (născut la data de 20 martie anul 43 Î.Hr. la Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila, Italia și decedat în anul 17 sau 18 D.Hr. la Tomis, azi Constanța, România) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Opera sa conține poeme de iubire (Amores, Epistulae Heroidum, Ars amandi, Remedia amores) și poeme mitologice (Phaenomena, Metamorfoze, Fasti, Medeea).

Insigna - Mangalia

Mangalia este un municipiu din județul Constanța, provincia istorică Dobrogea, România, situau aproape de extremitatea sudică a litoralului românesc. Orașul are o populație de aproximativ 36300 de locuitori, fiind declarat municipiu în anul 1995. Locuitorilor săi li se spune mangalioți. Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia). Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea Î.Hr.. Portul și jumătate din orașul din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie și schimbări de stăpâni, orașul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale perșilor, ale macedonenilor, ale dacilor sau romanilor. Cetatea, însă, este distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII - IX, din ea rămânând o simplă așezare de pescari. Sus am postat stema actuală a municipiului și o poză cu Primăria - Mangalia.

Insignă - Centrul 243 Radioelectronic și Observare "Callatis" 1972 - 2002

Centrul Radiolectronic și Observare "Callatis"

30 de ani de la înființare * 1 iunie 1972 - 1 iunie 2002

Statul Major al Forțelor Navale * Ministerul Apărării Naționale

Centrul 243 Radioelectronic și Observare "Callatis" este o structură militarizată din cadrul Ministerului apărării naționale, și mai precis, a Forțelor navale, cu misiunea principală de cercetare-transmisiuni în folosul unităților militare ale marinei și are sediul în municipiul Mangalia, județul Constanța

Insignă - Centrul Militar Județean - Constanța

100 de ani de la atestarea documentară

iulie 1902 - 2002

Centrul militar județean (C.M.J.), zonal, din Constanța este situat pe strada Mircea cel Bătrân, la nr.106. Sus am postat o poză cu sediul C.M.J. Constanța.

Insigna emblemă - Centrul militar zonal

Dintre atribuţiile centrelor militare enumăr aici doar câteva: conducerea activităţilor de asigurare materială şi financiară, de menţinere a ordinii şi disciplinei militare şi a executării serviciului de garnizoană şi de gardă în unităţile dislocate în garnizoană; rezolvarea problemelor de cazare a trupelor dislocate în garnizoană, inclusiv a trupelor în trecere spre şi dinspre front; organizarea şi conducerea activităţilor privind apărarea locală antiaeriană; asigurarea efectivelor necesare pentru diferite activităţi destinate participării la înlăturarea efectelor loviturilor din aer ale inamicului asupra oraşului, repararea căilor de comunicaţii, înlăturarea efectelor unor calamităţi; achiziţionarea de resurse materiale (alimente, echipament, carburanţi) şi trimiterea acestora pe front. Trebuie precizat că doar unele dintre centrele militare județene au statut de centre militare zonale, lor subordonându-li-se de fapt centrele militare județene din zona de responsabilitate.

Insigna - Vita MMD 2500 - Atestatio Tomis - MMCCL 2250

Tomis este o veche colonie greacă, întemeiată de oraşul Milet din Asia Mică în secolul al VI-lea î.e.n. În epoca greacă a cunoscut o dezvoltare mai puţin intensă în comparaţie cu vecinele ei Histria şi Callatis (Mangalia). În schimb către sfîrşitul epocii elenistice importanţa ei creşte, pentru ca în epoca romană să devină principala metropolă a provinciei. Tomis a fost sediul comunităţii pontice, ligă formată din 5 sau 6 cetăţi cu scopuri economice, politice şi cultural-religioase. Veniturile pe care i le aducea comerţul, efectuat în importantul ei port, precum şi exploatarea unui întins teritoriu rural au favorizat ridicarea de construcţii impunătoare şi dezvoltarea unei vieţi economice şi cultural-artistice înfloritoare. În epoca romană târzie devine capitală a provinciei Scythia, nou înfiinţată de împăratul Diocletian, prin ruperea unei părţi din teritoriul fostei provincii Moesia Inferior. La Tomis îşi avea sediul guvernatorul provinciei. Creştinismul se răspîndeşte aici de timpuriu şi tot aici ia fiinţă primul episcopat din Scythia. În secolul al VI-lea cunoaştem la Tomis un mitropolit care avea în subordine 14 episcopate. Urmele arheologice din secolele IV-VI, zidul de incintă, edificiul cu mozaic aferent portului, impunătoare bazilici creştine, necropole şi numeroase inscripţii sînt toate indicaţii asupra importanţei Tomisului în această vreme. Pînă în secolul al X-lea izvoarele numesc oraşul cu vechiul său nume. De aci înainte apare numele Constantzia, care a dat apoi Constanţa de azi. Deasupra am postat o veche stemă tomitană.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva clădiri inconfundabile din Constanţa, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.

Clădirea Primăriei

Farul genovez

Moscheea Carol I

Teatrul național de operă și balet Oleg Danovski

Catedrala ortodoxă Sf.Apostoli Petru și Pavel

Muzeul de Istorie Naturală și Arheologie

Universitatea Andrei Șaguna

Muzeul de Artă Populară

Biserica Sf.Mina

Cazinoul

Farul nou

Muzeul Marinei

Delfinariu

Farul Regele Carol I

Liceul (Domnița - actual Mihai Eminescu)

Băile Duduia

Băile și plaja Trei papuci

Clubul Reginei

Mamaia - Hotelul Internațional

Comandatura germană de est

Hoteluri la Mamaia

Plaja Mamaia

Primăria

Trimiteri poștale ilustrate

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative ale judeţului Constanţa, alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.