Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În data de 3 decembrie 2007 Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă dedicată Mănăstirii Snagov. Aversul monedei prezintă un fragment din icoana de hram a bisericii Mănăstirii Snagov - Intrarea Maicii Domnului în biserică, stema României, valoarea nominală "10 LEI", anul de emisiune 2007, iar în arc de cerc, inscripţia "ROMANIA", pe când reversul prezintă, în prim plan, imaginea bisericii Mănăstirii Snagov, în plan secund, în dreapta, portretul domnitorului Vlad Ţepeş, la exterior, inscripţia circulară "MANASTIREA SNAGOV". Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei; material – argint; puritate – 99,9%; greutate - 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 37 milimetri; calitate - proof; margine – zimţată; tiraj – 500 de exemplare.

Vlad Ţepeş (născut noiembrie/decembrie 1432 şi decedat decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1455-1462 şi 1476. S-a născut în cetatea Sighişoara, ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei şi apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei, verişoară cu Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieţi şi o fată: Radu şi Vlad din prima căsătorie, Mihail şi Mihnea I cel Rău din a doua, şi Zaleska din a treia căsătorie. În timpul domniei sale, ŢaraRomânească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de turci. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin severitate şi pentru că obişnuia să îşi tragă duşmanii în ţeapă. Datorită conflictelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică. În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obţineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) ameninţând Europa. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov. Mănăstirea este probabil una dintre ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în anul 14088. A fost refăcută de mai multe ori de alți domnitori, printre care Vlad Țepeș și Mircea Ciobanu. Biserica este construită în stil bizantin având elemente decorative în stil românesc. Exteriorul este păstrat în cărămidă aparentă, aici se poate admira forma cărămizilor și măiestria artistică a acestui monument.

În data de 23 ianuarie 2009 Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă dedicată aniversării a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Aversul monedei prezintă stema României şi portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza; sub stemă, valoarea nominală a monedei - 500 LEI, iar dedesubt, anul emisiunii - 2009; la exterior, inscripţiile circulare "ROMANIA" - în partea de sus şi "ALEXANDRU IOAN CUZA" - în partea de jos, pe când reversul prezintă stemele reunite ale Moldovei şi Ţării Româneşti în scuturi ovale, timbrate de o coroană princiară, simbolizând unirea celor două principate sub acelaşi suveran; la exterior, inscripţia circulară "UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE * 24 IANUARIE 1859 *".

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 500 lei; material – aur; puritate – 99,9%; greutate - 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 35 milimetri; calitate - proof; margine - netedă; tiraj - 250 de exemplare.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului

În data de 10 mai 2011 Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă dedicată aniversării a 130 de ani de la proclamarea Regatului României. Aversul monedei prezintă castelul Peleş şi stema României, deasupra, valoarea nominală „100 LEI“; dedesubt, anul de emisiune „2011“; la exterior, în partea superioară, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, pe când reversul prezintă stema din 1881 a Regatului României şi portretul regelui Carol I, în partea de jos, suprapusă peste portret, inscripţia „10 MAI 1881“ şi semnătura regelui; la exterior, inscripţiile în arc de cerc „130 ANI“ şi „PROCLAMAREA REGATULUI ROMANIEI“.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominal - 100 lei; metal – aur; titlu – 90%; formă – rotunda; diametru - 21 milimetri; greutate - 6,452 grame; calitate – proof; cant – zimţat; tiraj – 500 de exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 1450 lei.

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Castelul s-a construit pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871. Realizatorii importantei construcţii sunt arhitecţii: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena şi Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie. Statutul juridic al clădirii se prezintă astfel: fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit. În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de protocol a preşedenţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze. Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte de Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate capela reginei Elisabeta de la etaj, apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului. Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Totodată, sunt amenajate sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei camere de şah, iar sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit apartamentul primului ministru. Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul apartament imperial, compus din salon mare, salon mic, dormitor, budoir, baie şi camera valetului şi apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale sălii de teatru de la parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de către Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia sălilor de arme, ca şi decorarea sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.

***

DEVIZE LIBERE

Ion Marinescu

Deviza pokeriștilor: Să n-ai parte de carte!
Deviza mieilor: Să intrăm în greva foamei… de lup!
Deviza nutriţioniştilor: Eşti sătul de foame? Ţine post!
Deviza mitocanilor: Mitocani de peste tot, grosolăniti-vă!
Deviza beţivului: Decât o damă dezgolită mai bine-o sticlă des-golită!

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Constantin Găvenea (1911 - 1993)

Constantin Găvenea (născut în anul 1911 în localitatea Sfântu Vasile Chioara din județul Ialomița și decedat în anul 1994 la Tulcea), a fost un important pictor român. Rămas orfan de tată în timpul primului război mondial este crescut de mama sa Elisabeta, femeie de casă, în gospodăria scriitorului Nestor Urechia (1866 - 1931). În casa lui Nestor Urechia ia primul contact cu artele frumoase prin intermediul lui Aimee, fiica scriitorului. Tot în casa lui N. Urechia, viitorul artist îl cunoaște pe Nicolae Tonitza. Dat fiind că talentul tânărului Găvenea devenise cunoscut în perioada studiilor de la Școala normală de învățători din Ploiești, este încurajat să urmeze artele frumoase de către Costin Petrescu și Camil Ressu. Din cauza dificultăților materiale, renunță la studiile artistice și alege să urmeze cariera de învățător prin diferite sate din țară. La Sarichioi, județul Tulcea, funcționează până în 1942. Ca artist rămâne autodidact. Până în 1967, funcționează ca profesor de desen și modelaj la Secția de arte plastice a Școlii de muzică din Tulcea. Expune constant la saloanele de artă și deschide numeroase expoziții personale, în România și peste granițe. Critici renumiți, precum Ion Frunzetti, Dan Grigorescu, Andrei Pleșu, Radu Ionescu și Cornel Radu Constantinescu îi comentează elogios aparițiile pe simeze. Leagă prietenie trainică cu Corneliu Baba, după cum mărturisesc fotografiile rămase. Pe str. 24 Ianuarie din Tulcea se află casa și atelierul artistului. A expus în multe rânduri în țară dar și în străinătate, în expoziții personale sau de grup. A avut expoziții personale în Germania la Stuttgart și in Danemarca la Aalborg. Parte din lucrările sale se găsesc la Oficiul de organizare a expozițiilor, la muzee și colecționari din țară, iar peste hotare la colecționari din R.F. Germania, Franța, Elveția, Iugoslavia, Japonia, Norvegia, Danemarca, Thailanda, Sri-Lanka, Ruanda.

Insignă - McDonald's (România)

McDonald's Corporation este cel mai mare lanț de restaurante de tipul fast-food din lume, vânzând cu prioritate hamburger, pui, cartofi prăjiți, amestecuri de băuturi răcoritoare pe bază de lapte și băuturi carbo-gazoase. Mai recent, a început să ofere și salate și fructe. McDonald's este și cel mai mare retailer global din domeniul serviciilor alimentare, cu peste 32000 de restaurante în 117 țări ale lumii. Afacerea a început în anul 1940, cu un restaurant deschis de frații Dick și Mac Macdonald în San Bernardino, California. Odată cu extinderea plină de succes a companiei McDonald's pe multe piețe internaționale, compania a devenit un simbol al globalizării și al răspândirii stilului de viață american. Sus am postat două logo-uri ale corporației McDonald's.

Set 2 insigne - membrul al organizației de pionieri

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8 - 14 ani).

Insignă - A XXX-a aniversare a organizației 1949 - 1979

Organizația era precedată de apartenența la organizația Şoimilor Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist.

Insignă - Pionier cu baretă tricoloră

La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în U.A.E.R. - Uniunea Asociațiilor de Elevi din România.

Insignă - Pionier membru al Cercului prieteniei

Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe-atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. CC al PCR va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia.

Set 2 insigne - Pionier sportiv

"Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului.

Insigna - Micul turist

"Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.” Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sînt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.