Epaminonda's Blog.....: PRINCIPI TRANSILVĂNENI CU MERITE ÎN "BATEREA" DE MONEDĂ

Cel dintâi principe transilvănean care a "bătut" monedă este Ioan Zapolya. Prezint în continuare succint împrejurările sociale și politice care au contribuit la devenirea sa principe al Transilvaniei. După Bătălia de la Mohács (Ungaria – 29 august 1526) dintre Regatul Ungariei și Imperiul Otoman, regatul maghiar, înfrânt, s-a divizat între Imperiul Otoman, Casa de Habsburg a Austriei și Principatul Transilvaniei. După această dată Transilvania a intrat într-o perioadă de anarhie, care a luat sfărșit abia în anul 1541. În anul 1514 Ioan Zapolya înăbușește în sânge Răscoala țărănească condusă de Gheorghe Doja. La 10 noiembrie 1526, Ioan Zapolya a fost încoronat ca rege al Ungariei la Alba Iulia, dar, o lună mai târziu, partida magnaților îl alege rege pe Ferdinand de Habsburg. Între cei doi regi începe o îndelungată luptă, care avea să aducă multe nenorociri asupa Transilvaniei, a căror bogății naturale au atras atenția lui Ferdinand I, într-un moment cand situația finanțelor Curții de la Viena era destul de grea. Ferdinand a înteles că nu-și poate asigura dominația asupra întregii Ungarii decât supunând centrul de rezistență al lui Ioan Zapolya, care era Transilvania. Din aceste motive economice și politice, înca din 1527 Transilvania a intrat în obiectivul politicii expansioniste habsburgice. Cum atât forțele susținătorilor lui Ferdinand, cât și cele ale lui Zapolya erau insuficiente pentru a putea obține singure victoria, cei doi adversari au căutat să-și asigure dominația asupra Transilvaniei solicitând ajutorul domnului Moldovei, Petru Rares. Domnul Moldovei a decis să intervină de partea lui Zapolya, iar armatele moldovenești au obținut victorii importante, nimicind forțele principale ale lui Ferdinand. Ferdinand I continua să ducă tratative cu Zapolya, iar in 4 aprilie 1535 semneaza un act chiar cu Petru Rares, care după anul 1534 a început să se apropie de Ferdinand, dar până la urmă nu l-a mai putut ajuta și ca urmare, Ferdinand și Zapolya cad de acord și semnează pacea de la Oradea, din anul 1538. Potrivit păcii de la Oradea problema Transilvaniei se rezolva în favoarea lui Zapolya, care urma s-o stăpânească cât va trăi.

Ioan Zapolya (în limba maghiară Szapolyai János sau Zápolya János) (1487, Spisske Podhardie, Slovacia de astăzi - 1540, Sebeș) a fost voievod al Transilvaniei între anii 1526 – 1540. Ioan Zapolya s-a aflat în fruntea unui grup de nobili unguri care, în adunarea nobililor de la Rakos, au susținut ca nici un străin să nu poată fi ales ca rege al Ungariei, pretendentul străin fiind Ferdinand de Habsburg.

În poza de mai sus este reprezentată moneda de 1 ducat, bătută la Cluj în anul 1538. Ea este confecționată din argint, are formă aproximativ rotundă cu diametrul de 22 de milimetri cântărind 3,5 grame. Pe aversul acesteia este aplicat circular înscrisul IOANNES D (DEI) G(GRATIE) HVNGARIE ceea ce ar putea însemna IOANNES PRIN MILA LUI DUMNEZEU, iar pe revers înscrisul S(SANKT) LADISLAVS REX 1538 ceea ce s-ar putea traduce SFÂNTUL LADISLAVS - REGE - 1538. Literele majuscule F și G aplicate pe revers fac referire la guvernatorul principatului Transilvania - Gheorghe Martinuzzi, cunsocut în principat sub numele Frater Georgius. Sfântul Ladislau apare pe multe bancnote transilvănene el fiind considerat patronul spiritual al principatului.

Mai sus este reprezentață moneda de 1 ducat bătută la Cluj în anul 1539. Este aproape identică cu prima postată, doar că este marcată cu majusculele P P - guvernator Peter Petrovici. O astfel de monedă s-a vândut la o licitație internațională cu prețul de 1300 de dolari americani.

Aceasta este o moneda de 1 ducat, din aur, bătută la Sibiu și pe care nu apare înscris numele niciunui guvernator.

Moneda de mai sus are grafica aversului schimbată, este turnată la Sibiu în anul 1540, având reversul marcat cu numele guvernatorului - F.G. - Frater Georgius (Gheorghe Martinuzzi).

După moartea lui Ioan Zapolya, soția sa Isabela Jagiello Zapolya (Izabella în limba maghiară) a ridicat pretenții la tron, între anii 1556 – 1559. Principatul Transilvania este condus de către doi regenți; Isabela Jagiello Zapolya, soția principelui decedat, 1540 – 1551, și Gheorghe Martinuzzi sau Georg Utjessenoci-Martinuzii, în maghiară Frater Gyorgy, între anii (1542 - 1551).

Gheorghe Martinuzzi (1482, Kamicic, Croația – 1551, Vințu de Jos, Transilvania) a fost un călugăr catolic și din anul 1535 episcop de Oradea.În perioada anilor 1541 – 1552 a fost guvernatorul Transilvaniei, la ordinul său fiind construită cetatea Gherla.

Ferdinand I (1503, Madrid - 1564, Viena), a fost un împărat romano-german, fost monarh austriac din Casa de Habsburg. În anul 1526 devine rege al Boemiei și Ungariei, din anul 1558 devine împărat al Sfântului imperiu roman, iar între anii 1551 – 1556 este și principe al Transilvaniei. Deviza sa a fost Fiat justitia et pereat mundus: "Să se facă dreptate de-ar fi să piară pământul". După bătălia de la Mohacs (1526) devine rege al Boemiei și Sileziei. Nu reușește să ocupe tronul Ungariei, fiind în dispută cu Ioan Zapolya, care, cu ajutorul turcilor este încoronat ca rege al Ungariei. În înțelegerea de la Oradea (1538) Ferdinand I îl recunoaște pe Ioan Zapolya ca rege al Ungariei. După moartea lui Zapolya (1540), fiul acestuia, Ioan Sigismund Zapolya, sub regența mamei sale Izabella și sprijinit de otomani, moștenește tronul. Prin aceasta, Imperiul Otoman a reușit să-și extindă influența în vest și să frâneze expansiunea austriacă reprezentată de Ferdinand, care în 1531 este recunoscut de adunarea nobililor din Köln ca rege german. Începând din anul 1551 împăratul Ferdinand I a început să folosească monetăria de la Sibiu, iar piesele bătute în aceasta perioada (1551 - 1556) se pot considera monede transilvănene. Pe reversul pieselor încă mai apare Sf. Ladislau dar pe avers deja putem vedea vulturul habsburgic.

Deasupra este postată moneda de 10 ducați din aur, bătută în anul 1554 la Kremenika (pe teritoriul Slovaciei de astăzi), una din cele mai mari monetării europene ale timpului. Literele majusculele K ȘI B aplicate pe revers semnifică monetăria unde au fost bătută moneda. Această monedă cântărea 35 grame (deci cât 10 monede de un ducat) și avea diametrul de 23 de milimetri. O astfel de monedă s-a vândut la licitație recentă cu 1350 euro. Pe aversul acesteia este aplicat circular înscrisul FERDINAND D(DEI) G(GRATIE) HVNGARIE ceea ce ar putea însemna FERDINAND PRIN MILA LUI DUMNEZEU, iar pe revers înscrisul S(SANKT) LADISLAVS REX 1538 ceea ce s-ar putea traduce SFÂNTUL LADISLAVS - REGE - 1554.

Această monedă se aseamănă cu cea prezentată mai sus doar că ea nu prezintă majusculele care să identifice monetăria unde s-a executat piesa.

Ioan Sigismund Zápolya, cunoscut ca Ioan Sigismund (în maghiară János Zsigmond Zápolya) (7 iulie 1540, Buda – 10 martie 1571, Alba Iulia) a fost rege al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea și principe al Transilvaniei, din anul 1570, sub numele de Ioan Sigismund. El a purtat prima dată titlul de principe al Transilvaniei. A fost fiul lui Ioan Zapolya și al Izabelei, regină a Ungariei și fiică a regelui Sigismund al Poloniei. Ioan Sigismund a fost principe al Transilvaniei împreună cu mama lui până la moartea acesteia în anul 1559, după care a domnit singur. Cu toate că nici împăratul Ferdinand I și nici Maximilian II nu i-au recunoscut titlul de rege al Ungariei, acesta apare totusi pe monedele sale, pe care le-a batut începand din anul 1556. Mai jos am postat stema principelui Ioan Sigismund Zapolya.

În anul 1558, sub conducerea lui Ioan Sigismund Zápolya, în cadrul Dietei de la Turda se dă Declarația de toleranță religioasă față de confesiunile religioase recunoscute oficial în Transilvania. Se știe că ortodocșii, deși erau majoritari în Transilvania, sunt ignorați, urmare a înțelegerii Unio Trium Nationum, dintre unguri, sași și secui, încheiată în 1437, după răscoala românilor de la Bobâlna) și declararea doar a patru religii oficiale – catolicismul, calvinismul, lutheranismul și unitarismul. Prin Tratatul de la Speyer (1570) a renunțat la pretenția asupra coroanei Ungariei, el fiind recunoscut principe al Transilvaniei.

A murit în anul 1571, dar emisiuni postume au fost bătute pentru el până în anul 1572. Este înmormântat în Catedrala Sf.Mihail din Alba Iulia. Deasupra este postat sarcofagul lui Ioan Sigismund Zapolya.

Deasupra am postat moneda de 1 ducat bătută la Cluj în anul 1556. Este o monedă confecționată din argint, de formă aproximativ rotundă în greutate de 3,5 grame.Pe aversul acesteia este aplicat circular înscrisul IOANNES SECVN (SECUNDUS) DEI G(GRATIE) R(REX) HVNG ceea ce ar putea însemna IOAN AL II-LEA PRIN MILA LUI DUMNEZEU REGE AL UNGARIEI, iar pe revers înscrisul S(SANKT) LADISLAVS REX 1556 și majusculele NP, ceea ce s-ar putea traduce SFÂNTUL LADISLAVS - REGE - 1556.

Mai sus este reprezentată tot o monedă de 1 ducat bătută în anul 1558, care are diametrul de 28 de milimetri și o greutate de 3,7 grame.

Deasupra este postată o monedă subdivizionară de 1 taler din anul 1556. Atrage atenția faptul că este gravată pe o singură față cu o stema simplificată a principatului și înscrisul IO(IOANNES) SE(SECUNDUS) REX VN(UNGARIE) - 1565 care s-ar putea traduce astfel; ION AL II-LEA REGELE UNGARIEI - 1565.

Ultima monedă postată este de 1 ducat, din anul 1568 ce are greutatea de 3,51 grame aur. De remarcat faptul că grafica ducaților din aur bătuți de Ioan Sigismund Zapolya (1558 și 1568) diferă de grafica ducatului de argint din anul 1556. A se compara cu atenție aversul dar și reversul acelor monede.
Ne place sau nu ne palce, asta este istoria noastră. Voi continua în alte articole prezentarea și altor principi transilvăneni cu merite în "baterea de" monede.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAȚĂ

de Laurențiu Ghiță - București

PREA MULȚI

INGINERI EPIGRAMIȘTI

E mult mai bine, zic fără de teamă,

Când mă contrează frații mei, artiștii

Să facă inginerii epigramă

Decât inginerii... epigramiștii.

LA UN MITING

PENTRU ROȘIA MONTANĂ

Îi aruncă din coloană

Prim ministrului, în față,

Unii Roșia Montană,

Alții roșia... din piață.

_____________xxx_____________

O MEDALIE,

CÂTEVA PLACHETE

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Sfântul Apostol Andrei - Protectorul României

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române - București

În religia creştină „apostol” este numele dat celor doisprezece discipoli ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului. În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Sfântul Andrei este apostolul care a creştinizat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca. Sus am postat emblema Patriarhiei române și o poză a unei icoane cu Sfântul Apostol Andrei.

Tradiţii la români,
legate de sărbătoarea Sfântului Andrei

In acesta zi nu se mătură, nu se aruncă nimic din casă, altfel lupii îţi vor mânca vitele.
In aceasta noapte lupii se adună şi vorbesc, dar cei care îi aud pot muri.
In aceasta noapte umblă strigoii şi fura mana vacilor şi minţile oamenilor, intră în case şi la animale, din această cauză tocurile uşilor şi ferestrelor la case, şoproane, coteţe trebuiesc unse cu usturoi.
Legat de măritiş şi vise premonitorii, în această noapte fetele îşi pun la cap, sub pernă, 41 boabe de grâu şi dacă visează că cineva le ia, atunci sigur se vor marita.
Fetele fură făină din lada morii, fac plăcinte cu sare şi îşi pun pieptanele sub pernă.
Grâul încolţit în vase mici de pământ sau crenguţele de vişin care vor înflori până la Crăciun arată fetelor cât noroc şi sănătate vor avea şi dacă livada şi câmpul vor avea rod.
Usturoiul, considerat remediu terapeutic, dacă este purtat la brau, aduce sigur peţitori.
Chipul viitorului soţ este căutat în forma luată de plumbul sau cositorul topit şi turnat în apă, sau în faţa oglinzii mărginite de două lumânări, sau în vis, cu busuioc sub pernă.
Toate aceste tradiţii nu au valenţe religioase dar sunt păstrate de către oameni de-a lungul timpului. Se spune că cei care poartă numele Andrei sunt inteligenţi, judecă bine în afaceri, sunt stabili şi responsabili. Familia înseamnă mult pentru ei, dorindu-şi un cămin liniştit şi armonios, alături de cei dragi şi prieteni.

PEŞTERA
SF.APOSTOL ANDREI

Sub acest nume este cunoscut un aşezământ religios (mănăstire), situat în Dobrogea, la 4 km de localitatea Ion Corvin şi la 6 km de localitatea Rasova, județul Constanța. Este construit în jurul unei peşteri în care tradiţia populară spune că trăit şi creştinat Sfântul apostol Andrei. Peştera se găseşte la mai puţin de 2 kilometri de "Cişmeaua Mihai Eminescu" şi la aproximativ 4 kilometri de şoseaua Constanţa - Ostrov. Mănăstirea este una din cele mai importante locaţii creştine actuale de pe teritoriul României şi considerată primul lăcaş de cult creştin de pe teritoriul ţării noastre, fiind considerată poarta de pătrundere a credinţei creştine în România. După ce în timpul stăpânirii otomane, peştera a fost uitată, ea a fost redescoperită în anul 1943 de către preotul Constantin Lembrău și avocatul Ion Dinu, pentru ca în anul 1944 peştera să fie resfinţită şi redată cultului, prin construirea unei turle şi a unui zid de protecţie. Până în 1989 peştera rămâne în uitare, iar după aceasta, la ea, încep lucrări de dezvoltare, care nici astăzi nu sunt terminate. Săpată într-un deal împădurit, cu intrarea orientată spre est, peştera păstrează în interior un bloc de piatră pe feţele căruia este incizată o cruce.

Izvoarele spun că în momentul în care a sosit pentru propovăduirea tradiţiei creştine, sfântul apostol Andrei şi-a ales loc de rugăciune în peştera săpată în inima dealului. Legenda spune că sfântul apostol Andrei a creştinat oamenii acestor ţinuturi în cele nouă izvoare din vecinătate. Este un important monument cultural şi istoric pe care nu trebuie să-l ocolim dacă avem drum pe acolo. Şi nu este chiar aşa departe de drumul nostru către mare!?

Plachetă - Trupele de geniu - 1859

"Spuneți generațiilor viitoare că noi am făcut suprema

jertfă pe câmpul de bătaie pentru reîntregirea neamului"

Această plachetă este opera gravorului

Vasile Gabor de la Monetăria statului

Necesităţile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale, l-au determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe ceilalţi factori de decizie militară să puna bazele unor arme noi. În acest context ia fiinţa arma Geniului prin crearea în anul 1859 în Moldova a primei subunităţi române de geniu, Batalionul 1 Geniu, prin abrobarea data la 31 mai 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe Raportul Consiliului de Ministrii nr. 1902. Un an mai târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu. Primele batalioane de geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii. Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.

Statuia geniului „Leul” este un monument din București, sector 5, situat la intersecția bulevardelor Iuliu Maniu și Geniului (în apropiere de Palatul Cotroceni). Numele ansamblului monumental a dat și numele pieței din apropierea acesteia, Piața Leu, precum și numele campusului studențesc din zonă, Campusul studențesc Leu, care se află în clădirea în care, până la Revoluția din decembrie 1989, a funcționat Academia Ștefan Gheorghiu (Instiuția de pregătire a activiștilor Partidului Comunist Român). Monumentul Eroilor Geniști din București a fost înălțat din inițiativa generalului Constantin Ștefănescu Amza care, în calitate de comandant al Școalelor și Centrului de Instrucție al Geniului, a lansat atât operațiunile de colectare a fondurilor necesare, cât și organizarea concursului pentru stabilirea realizatorului. Monumentul a fost dezvelit la la data de 29 iunie 1929 de către Alteța sa Regală Principele Nicolae al României, în cadrul unei grandioase festivități, în prezența reprezentanților Casei regale, a guvernului, a capilor oștirii, a unui mare număr de generali de geniu activi și în rezervă, a șefilor serviciilor și comandamentelor unităților de geniu, a întregului corp ofițeresc și profesoral al Școlilor de Geniu și a tuturor elevilor acestora. Monumentul este înscris, sub denumirea Monumentul eroilor din arma geniului – Leul în Lista monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor, nr. 2314/8 iulie 2004. Monumentul a fost realizat de către sculptorul Spiridon Georgescu și turnat în bronz la Fabrica și turnătoria V.V. Rășcanu din București. Elementul dominant al monumentului, reprezentând un leu, are lungimea de 5,40 m și înălțimea de 4,4 m, cântărind 6000 de kilograme. Leul este înfățișat stând pe o țeavă de tun și pe o cască, peste care este desfășurat un drapel de luptă, toate aparținând trupelor inamice. Simbolizează rezistența, dârzenia și vitejia de care a dat dovadă oștirea română în Primul Război Mondial, în campaniile din anii 1916-1918, în special în timpul încleștărilor dramatice de la Oituz, Mărășești și Mărăști.

Statuia ceferistului

Statuia cercetașului

Statuia pontonierului

Statuia telefonistului - transmisionist

Basorelief - ceferiști

Basorelief pontonieri

Basorelief geniști

Basorelief telefoniști - transmisioniști

Basorelief - Semnul de armă al geniului de atunci

În cele patru colțuri ale ansamblului statuar sunt reprezentați 4 soldați stând de strajă, echipați adecvat pentru îndeplinirea misiunilor de luptă: un cercetaș, un ceferist, un pontonier și un telefonist. Fiecare din aceste statui au înălțimea de 2,2 și cântăresc 1200 kg. Pe cele 4 părțile laterale ale soclului sunt montate patru metope reprezentând în basorelief aspecte din acțiunile caracteristice fiecărei specialități militare ale trupelor de geniu, dispuse pe fiecare latură a soclului principal, la nivelul părții inferioare a statuetelor, astfel: pe latura din față, construcția unor infrastructuri de cale ferată; pe latura stângă, organizarea trecerii unui curs de apă cu ambarcațiuni mobile și pe vase de echipaj; pe latura dreaptă, amenajarea unei poziții de apărare cu tranșee, rețele de sârmă și lucrări de nuielărie și pe latura din spate, realizarea și deservirea posturilor și centrelor telefonice și telegrafice; În plus, pe laturile din stânga și dreapta a soclulului principal, la nivelul părții superioare a statuetelor, sunt montate două embleme reprezentând semnul de armă al geniului, la acea vreme. Pe fața dinspre piață a soclului este aplicată inscripția: „SPUNEȚI GENERAȚIILOR VIITOARE CĂ NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”. În vremea comunismului, pentru mulți ani, inscripția fusese ciuntită, cuvintele pentru întregirea neamului fiind scoase, cuvinte care au fost reașezate la locul lor după ce revista Flacăra, condusă de Adrian Păunescu, a dus o campanie în sprijinul restaurării inscripției originale. În partea inferioară, sub această inscripție, este un medalion de bronz, înconjurat de lauri, din care rezultă în cinstea cui s-a ridicat acest monument triumfal: „EROILOR DIN ARMA GENIU 1913; 1916-1919”. Vezi imaginile de mai sus.

Placheta - (Ciobănașul)

"Cine-a cunoscut /Cine mi-a văzut

Mândru ciobănel / Tras ca prin inel"

Această plachetă este opera gravorului Frederick Stork. Nu dețin alte informații despre această plachetă. Se pare că realizarea sa a fost inspirată de cunoscuta balada populară Miorița.

Insignă - F.R.O. - (Federația română de oină)

Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradițional românesc practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la anul 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Oina este un joc sportiv practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarbă, între două echipe de câte 11 jucători. Jocul solicită calități sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Sus am postat logo-ul Federației române de oină.

Insignă - I.G.S.U. - Direcția Pompieri - 2008

(Inspectoratul general pentru situații de urgență)

240 de ani de prevenire a incendiilor

Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice.

Insignă - I.I.R.U.C. Service - 30 ani

I.I.R.U.C. Service este o companie de IT (programe calculator) din România. Compania a fost achizionață în februarie 2008 de către grupul Raiffeisen Informatik din Austria. Compania oferă servicii de IT&C, outsourcing, Field Service Support, Client Management, precum și retail cu case de marcat, cântare, echipamente IT. În anul 2009 compania avea 320 de angajați și o cifră de afaceri de circa 11,5 milioane de euro. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al I.I.R.U.C. Service - București.

__________________ooOoo__________________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎNREGISTRATĂ LA PARIS

- FRANȚA-