Epaminonda's Blog.....: NIEBULL

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente arhitectonice

și o trimitere poștală ilustrată din localitatea germană NIEBULL,

districtul NORDFRIESLAND, landul SCHLESWIG - HOLSTEIN.

Biserica

Castelul

Muzeul

Arhitectură locală

Arhitectură locală tradițională

Trimitere poștală ilustrată

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAȚĂ

de Liviu Gogu - Buzău

ofițer de transmisiuni în rezervă

UNUIA FRĂMÂNTAT DE AMINTIRI

La vârsta mumiilor

Să fii iar copil, voiai.

Dar e mai simplu să dai

În… mintea copiilor.

SECETĂ MARE

Plouă azi şi mâine-i soare,

Pe plai mioritic,

Dar avem „secetă” mare,

De bun simţ… politic.

___________________xxx___________________

O PLACHETĂ

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Academician Profesor Doctor Ana Aslan

Fondatoarea Primului Institut de Geriatrie din Lume

Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan"

București - România - 60 de ani 1952 - 2012

Ana Aslan (născută la data de 1 ianuarie 1897 în Brăila şi decedată la data de 20 mai 1988 în Bucureşti) a fost renumit medic român, specialist în gerontologie, academician din anul 1974 şi director al Institului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Bucureşti (1958 – 1988. Printre invenţiilei ei se numără preparea vitaminei H3 (Gerovital) - produs brevetat în peste 30 de țări – şi descoperirea produsului Aslavital, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. A fost membră a următoarelor foruri şi instituţii de cercetare, din lume; Academia de Științe din New York, Uniunea Mondială de Medicină Profilactică și Igienă Socială, Centrul European de Cercetări Medicale Aplicative, Consiliul de Conducere al Asociației Internaționale de Gerontologie, Societatea Națională de Gerontologie din Chile, etc. Pentru meritele sale ştiinţifice a fost distinsă cu următoarele titluri şi distincţii; 1952 - Premiul internațional și medalia "Leon Bernard", prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei, 1967 - Meritul Științific clasa a I-a, Merito della Republica Italia, Cavaler al Ordinului Palmes académiques din Franţa, profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universității Bragança din Paulista – Brazilia, etc.

Primul din lume, Institutul de Gerontologie și Geriatrie a fost fondat în anul 1952 prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri și a devenit Institut Național în 1974, iar în anul 1992 i s-a atribuit numele de Ana Aslan. Gerontologia este stiinta fenomenelor biologice, psihologice si sociologice asociate îmătrânirii. Geriatria este specialitatea medicala ce se ocupa de problemele somatice, psihice, functionale si sociale in ingrijirea acuta, cronica, preventiva de recuperare si terminala a varstnicilor. Înca de la înfiintare, pâna în anul 1988 institutul a fost condus de Acad. Prof. Dr. Ana Aslan (1897-1988), având ca obiect de activitate : asistența medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială. În 1964 președintele OMS l-a propus ca model de institut de geriatrie țărilor dezvoltate. În anul 1974 Institutul se extinde cu o secție clinica nouă, remarcabilă prin confortul interior și spațiile largi, situată într-un decor natural pe o suprafață de 11 ha la Otopeni. Clădirea din strada Mănăstirea Căldărușani nr 9, care este și sediul central al Institutului face parte din patrimoniul arhitectural, fiind o creație a lui Ion Mincu, cu decorațiuni de ceramică în stil românesc. Primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 si 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale. Rezultatele acestui studiu fac obiectul lucrării Novocaina – factor eutrofic și întineritor, publicată împreuna cu Prof.C.I.Parhon în 1955. Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima dată lumii medicale internaționale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. În prezent Institutul are două clinici (una în București și una în Otopeni) și un ambulatoriu în București. Sus am postat logo-ul și sediul central al Institutului de Gerontologie și Geriatrie din București.

Administrația națională de meterologie - MERIT

Pentru protecția meteorologică a vieții și bunurilor

La data de 18/30 iulie 1884 ia fiinta Serviciului Meteorologic al Romaniei sub conducerea lui Stefan Hepites, devenind una dintre cele mai vechi institutii stiintifice din Romania. La initiativa lui Stefan Hepites, Romania se inscrie printre tarile fondatoare ale Organizatiei Meteorologice Internationale. În anul 1891 Ștefan Hepites este ales membru în Comitetul International de Meteorologie, la Conferinta de la Munchen. În anul 1908 Serviciul Meteorologic al Romaniei este integrat in cadrul Observatorului Astronomic si Meteorologic, sub autoritatea Ministerului Instructiunii Publice. Din anul 1961 Institutul Meteorologic are sediul central în Șoseaua Bucuresti-Ploiesti, la nr. 97. Sus am postat logo-ul Administrației naționale de meteorologie și o poză cu sediul Institutului național de meteorologie și hidrologie din București.

Societatea numismatică română - 1903

Al XIII-lea Simpozion național

București 6 - 7 decembrie 1996

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaților”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. În poza de mai jos este chipul aceleiași zeități reprezentat pe o bancnotă grecească.

Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos!

Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658.

Plachetă pompieri - 081

Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice. Pe plachetă este reprezentat Foișorul de Foc și numărul telefonic unic de anunțare a incendiilor pe timpul regimului comunist.

Foişorul de Foc este o clădire de 42 metri înălţime din Bucureşti aflată între Obor, Calea Moşilor şi Nerva Traian, mai precis: la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi (monumentul ocupă centrul unei piaţete care îi poartă numele şi către care mai converg şi alte artere, respectiv străzile Vasile Stroescu, Iancu, cavaler de Flondor, Zece Mese şi Popp de Băseşti). În trecut servea drept turn de observaţie pentru apărarea împotriva incendiilor. A fost construit în 1890, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colţei, ridicat în 1715, a fost demolat. Planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-şef al Bucureştiului. Foişorul de Foc a fost gândit a avea şi rolul de turn de apă. După finalizarea construcţiei, însă, compania locală de apă - Uzina de apă apă Grozăveşti nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă.Foişorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când şi-a pierdut rolul, întrucât în Bucureşti se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existenţa unui turn de veghe. Din anul 1963 a fost transformat în Muzeu pompierilor.

Insignă - Cercul numismatic C.C.A. - 1976

(Casa centrală a Armatei)

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Insignă - Al X - lea Congres mondial al petrolului

București - 1979

Exploatarea petrolului in tara noastra are o istorie indelungata. Primele atestari dateaza inca din sec. al II-lea si continua si in secolele urmatoare, asa cum o dovedesc numeroasele materiale ceramice cu urme de pacura, datate in secolele II - XVI. In tot acest timp, Romania si romanii au acumulat o experienta invidiata chiar de multe din statele lumii cu o civilizatie moderna. Consecinta fireasca a preocuparii tarii noastre pentru exploatarea petrolului a fost ca Romania a contribuit decisiv la realizarea a trei premiere petroliere mondiale in anul 1857: prima tara din lume cu o productie de titei, oficial inregistrata in statisticile internationale, prima rafinarie din lume, Bucurestiul, primul oras din lume iluminat public cu petrol lampant. Principalele companii petroliere romanesti au fost; Steaua Romana, Romano -Americana, Vega, Astra Romana, Concordia si Creditul Minier. Cele mai cunoscute personalitati romanesti ale industriei petroliere au fost; ing. Virgiliu Tacit - inventatorul primului prevenitor de eruptie, ing. Andrei Dragulanescu - cel care a elaborat si experimentat tubajul sondelor cu coloana unica, dr. ing. Ion Basgan cel care folosindu-se de principiul sonicitatii a brevetat in anul 1934 in Romania si SUA un nou sistem de foraj (forajul rotativ prin rotatie percutanta si prin amortizarea presiunilor hidrodinamice), Lazar Edeleanu - a elaborat o metoda de rafinare a lampantului si, ulterior, si a altor produse petroliere, prin rafinarea selectiva, folosind bioxidul de sulf lichid. Alte personalitati importante din istoria industriei petroliere au fost: Gogu Constantinescu, Victor Dumitrescu, Ludovic Mrazec, Petru Poni, Valeriu Patriciu, Constantin I. Istrati, Constantin Alimanestianu. Alte premiere ale industrie petroliere romanesti sunt; Sonda nr. 1 a societatii „Creditul Minier”, de la Chitorani, a atins adancimea de 3300 metri, in anul 1934, clasandu-se a 2-a din lume, dupa sonda societatii „General Petroleum Corporation” din California; Prima scoala din lume de maistri sondori a luat fiinta la Campina in anul 1904. Din anul 1914 acesti maistri sondori au inceput sa fie solicitati sa lucreze si in strainatate; Romania a fost prima tara din lume care a exportat benzina, inca din anii 1900.

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas - media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva fotografii reprezentând Primăria orașului, Aeroportul internațional "Henri Coandă", Cetatea lui Vlad Țepeș și Teatrul național "I.L.Caragiale" din București.

__________________ooOoo__________________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ