Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, BNR a pus în circulaţie, în scop numismatic, în data de 25 martie 2013, o monedă din argint, o monedă din tombac cuprat şi un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) dedicate aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea, la Bucureşti, a Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (astăzi Academia de Studii Economice). Monedele prezinta pe avers Palatul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, valoarea nominală, stema României, inscripţia „Romania“ şi anul de emisiune „2013“, iar pe revers o compoziţie reprezentând Aula Magna a Palatului ASE din Bucureşti; inscripţia în arc de cerc „ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI“, anul înfiinţării acesteia „1913“ şi anul aniversării centenarului „2013“. Monedele si setul de monede sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent si sunt însoţite de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajele pentru această emisiune sunt de 500 bucăţi pentru moneda de argint, 500 bucăţi pentru moneda de tombac cuprat şi 250 seturi (monede din aur, argint şi tombac cuprat). Preţurile de vânzare sunt următoarele: 355 RON fara TVA, pentru moneda din argint, 80 RON fara TVA pentru moneda din tombac cuprat si 2145 RON fara TVA pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat). Aceste monedele au putere circulatorie pe teritoriul României.

Caracteristicile tehnice ale monedei: valoarea - 1 leu, metalul – tombac cuprat, forma – rotunda, diametrul – 37 mm, greutatea 23,5 grame, calitatea – proof, cant – zimtat

Caracteristicile tehnice ale monedei: valoarea - 10 lei, metalul – argint 99,9%, forma – rotunda, diametrul – 37 mm, greutatea 31,103 grame, calitatea – proof, cant – zimtat.

Caracteristicile tehnice ale monedei: valoarea - 100 lei, metalul – aur 90%, forma – rotunda, diametrul – 21 mm, greutatea 6,452 grame, calitatea – proof, cant – zimtat.

Academia de Stiinte Economice, mai pe scurt ASE, este o inalta institutie de invatamant economic din Bucuresti, infiintata prin inal decret regal in anul 1913, cu numele Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale. Sus am postat o fotografie a Palatului ASE, din anul 1934.

Palatul ASE, sediul din Piata Romana a fost construit intre anii 1916 - 1926 (bineinteles, cu intrerupere in timpul primului razboi mondial), dupa planurile arhitectului Grigore Cerkez. Pana la finalizarea imobilului, institutia de invatamant a functionat intr-o cladire din Piata Palatului, disparuta in anul 1939, din cauza sistematizarii cerute de Regele Carol al II-lea. Sus am postat o fotografie cu Aula Magna a Paltului ASE din Bucuresti.

2. In data de 29 aprilie 2013 BNR a emis moneda comemorativa (jubiliara) de 10 lei, din argint, dedicata personalitatii lui Nicolae Grigorescu. Aversul monedei ne prezinta portretul şi semnătura pictorului Nicolae Grigorescu; inscripţia „NICOLAE GRIGORESCU“ şi anii între care a trăit artistul „1838-1907“, iar reversul o compoziţie grafică sugerând o paletă de pictură, care prezintă imaginea Muzeului Memorial „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina; valoarea nominală „10 LEI“, stema României, inscripţia „ROMANIA“ şi anul de emisiune „2013“.

Caracteristicile tehnice ale monedei: valoarea - 10 lei, metalul – argint 99,9%, forma – rotunda, diametrul – 37 mm, greutatea 31,103 grame, calitatea – proof, cant – zimtat, tiraj – 500 de exemplare

Nicolae Grigorescu (nascut la data de 15 mai 1838 la Pitaru in judetul Dambovita si decedat la data de 21 iulie 1907 la Campina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu si Stefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Casa memorială Nicolae Grigorescu de la Câmpina este o casă-muzeu din orașul Campina – Prahova, in care a trăit și pictat marele pictor. Adresa muzeului este : Calea Carol I nr. 166. Casa initiala a ars in anul 1918 dar a fost reconstituita dupa poze intre anii 1954 – 1955 si deschisa publicului in anul 1957. Exteriorul casei este dominat de o terasa de lemn care se întinde pe toată lungimea etajului, imprimându-i un aer cald și intim ce aminteste de foișoarele caselor țărănești românești. Sub casa scării este amenajat un colt exotic format din lucrări de factură orientală, colecționate de pictor de la Istanbul in anul 1873; covoare, arme, vase, măsuțe și cutii pentru păstrarea diferitelor obiecte de preț, veșminte, papucei, o narghilea. Prima încăpere de la parter, cea din dreapta intrării găzduiește una din variantele de mari dimensiuni ale „Carului cu boi”. Biblioteca artistului este ocupată acum de piese de mobilier modeste, așa cum îi plăcea lui să fie totul, noblețea și eleganța stilului fiind sesizabile mai ales în simfoniile de culori pe care le crea. In cea mai mare cameră a casei era atelierul pictorului. Atrage atentia șevaletul pe care stă sprijinită una din ultimele lucrări ale artistului, neterminată: „La izvor”. Pereții tuturor camerelor sunt încărcați de picturi ale lui Grigorescu: „Autoportret”, „Apus de soare la Barbizon”, „Pastoriță stând”, „Ciobănaș cu turma”, „Care cu boi trecând un vad” etc.

***

VORBE DE DUH

DE LA INAINTASI

Grigore Moisil (1906 - 1973),
matematician roman

Când îmbătrâneşti, nu mai ai inimă, ai cord!
Cultura generală este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat.
Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească.

_________xxXxx__________

CATEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCURESTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

MEC "Atheneum" - Bucuresti - 2011

(Ateneul Roman - Bucuresti)

Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află şi sediul Filarmonicii George Enescu. Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in perioada anilor 1886-1889, a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru. Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume. Fresca, evocand istoria poporului roman in 25 de episoade, realizata timp de cinci ani de catre pictorul Costin Petrescu, orga instalata in 1939 in urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele imbunatatiri tehnice produse dupa cutremurele de pamant si bombardamentul din 1944, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, dar mai ales modificarile din 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, largirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman intr-un complex arhitectural singular in centrul Capitalei. De peste o jumatate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu". Templu al artei si culturii romanesti, Ateneul Roman ramane, la cei 120 de ani, nu doar o cladire de patrimoniu universal, reprezentativa ca arhitectura pentru Romania si Balcani (cu trimitere la antichitatea greceasca), ci si un simbol de traditie spirituala a unui popor. Iar daca fundatia circulara initiala, nicicand nu a fost visata de fondatori, arhitecti si constructori ca forma ideala pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri in epoca ce au criticat solutia tehnica insolita), iata ca timpul a harazit urmasilor culturii vechii Dacii sa devina o scena turnanta nu doar a istoriei, ci si a artei in contextul Europei. "Calare" pe trei secole (fundatia ecvestra s-a dovedit bazaltica), Ateneul Roman si-a deschis larg portile unor spirite universale luminate, ce si-au dat intalnire la Bucuresti, spre a se infrati cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunarii. Desi ctitorii au visat ca toate artele surori sa-si afle locul sub cupola acestui for cultural, totusi se pare ca putini si-au dat seama ca acustica naturala exceptionala a salii ofera doar muzicii un climat de afirmare plenara, singulara, devenind casa parinteasca pentru marile personalitati si talente ale lumii.

1921 - 1971

Muzeul de istorie al municipiului Bucuresti

La 29 martie 1832, comisarul vopselei de rosu (departament administrativ al Bucurestilor in epoca) se adresa biv vel postelnicului Costache Grigore Sutu, avizand reluarea 'lucrarii zidului imprejmuirii gradinii ce ai inceput Dumneata a zidi acum'. Acesta va fi, simbolic vorbind, actul de botez al viitorului imobil, cunoscut sub denumirea de Palatul Sutu. Anul 1833 a fost marcat in istoria proprietatii Sutu de hotararea marelui boier de a-si inalta case noi. Vechile cladiri nu mai corespundeau transformarilor sociale, economice si mentale din cel de-al patrulea deceniu al veacului trecut. Arhitectii Johann Veit si Conrad Schwinck au fost insarcinati cu ridicarea marelui palat. Colaborarea dintre proprietari si constructori, nu lipsita de tensiuni si conflicte inclusiv juridice, s-a concretizat in anul 1834, prin finalizarea in linii mari a imobilului. Construit in stil neogotic, cu patru turnulete poligonale, amplasate doua cate doua pe partile laterale, de nord si de sud, palatul Sutu se remarca prin spatialitatea unui interior, conferita de o cupola similara aceleia de pe conacul de la Golesti. Infrumusetarile aduse impunatorului edificiu au continuat insa. Astfel, in octombrie 1836, Costache Sutu comanda mesterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alama, format din 24 de sfesnice, intocmai ca cel de la biserica Sf. loan Nou. Inspirata rezolvare a holului central, infaptuita in 1862, se datoreaza lui Karl Storck, recunoscut sculptor si artist decorator. Transformarile initiate de el constau in deschiderea a trei arcade, din crearea unei scari monumentale desfacuta in doua brate si din montarea in peretele din fata, a oglinzii adusa de la Murano si prinsa intr-un frumos ancadrament. Deasupra oglinzii se distinge si astazi, prin gingasia executiei artistice, medalionul sculptat in lemn al Irinei Sutu, sotia proprietarului. A doua jumatate a veacului trecut, va reprezenta pentru Palatul Sutu, perioada de maxima stralucire. Grigore Sutu (1819-1893) si sotia sa Irina, fiica marelui bancher Stefan Hagi Moscu, s-au preocupat constant atat de edificiu cat si de parcul ce-1 incadra. Ei au adaugat cladirii marchiza sustinuta de piloni de fier, creandu-se astfel un elegant peron de intrare. Impunatorul parc ce inconjura palatul se intindea pana spre fostul amplasament al bisericii Sf. Sava. In gradina puteau fi vazufi pelicani, fazani, pauni si un frumos bazin ce amintea -pastrand proportiile - de fantanile Palatului Versailles. Fastul de la palatul Sutu era de altfel recunoscut, admirat si invidiat de intreaga protipendada bucuresteana. Calator prin Bucurestii sfarsitului de veac, publicistul Italian Roberto Fava, retinea printre proprietatile particulare reprezentative din capitala, palatele Brancoveanu, Sutu, Ghica si Stirbey. In primele trei decenii ale acestui secol, fosta ctitorie a postelnicului Costache Grigore Sutu primeste diferite destinatii, fapt care se repercuteaza negativ asupra edificiului si parcului adiacent. Concomitent, palatul va fi insa si martorul tacut al unor importante evenimente istorice. In anii ocupatiei germane din primul razboi mondial, ctitoria Sutulestilor va deveni resedinta generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat. Aici, in actuala sala de conferinte a muzeului, guvernatorul va organiza un pranz de gala cu ocazia Anului Nou 1918. Cu acest prilej s-a purtat istorica discutie dintre feldmaresalul August von MacKensen si Alexandru Marghiloman in vederea incheierii cat mai grabnice a pacii dintre Romania si Puterile Centrale. Zece ani mai tarziu, edificiul va deveni sediul Primariei Municipiului Bucuresti. Din cabinetul sau aflat in camera din dreapta salii mari cu balcon, a semnat Dem I. Dobrescu decizia de deschidere a primei expozitii permanente a Muzeului Municipal. Sediu al Bancii Chrissovelony (1932), al Casei de Economii si Consemnatiuni (1942) si al Institutului de Constructii (1948), Palatul Sutu isi va redobandi, cel putin in parte, vechea infatisare cu prilejul operatiilor de restaurare intreprinse intre anii 1956-1958. La 23 ianuarie 1959, in preziua aniversarii unui veac de la Unirea Principatelor, va fi inaugurat intr-o noua forma de organizare Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti. Palatul Sutu pare a-si fi regasit menirea fireasca. Ridicat din dragoste pentru frumos, el este astazi depozitarul unor valori inestimabile pentru trecutul Bucurestilor. La sfarsitul lunii iunie 1921, Consiliul Comunal Bucuresti a aprobat propunerea primarului dr. Gh. Gheorghian de infiintare a 'Muzeului Comunal Bucuresti'. In februarie 1930 Consiliul Comunal a dat muzeului un local: Casa Moruzi de pe Calea Victoriei nr.117, cunoscuta si sub numele de 'Casa cu lanturi', monument istoric construit in 1825. Inaugurarea propriu - zisa a muzeului a avut loc la 22 noiembrie 1931, in prezenta primului - ministru Nicolae Iorga, a primarului general Dem I. Dobrescu precum si a fostilor primari Gh. Corbescu si Emil Petrescu. In anul 1940 patrimoniul muzeului continea deja 4330 de piese. Din nefericire in vara aceluiasi an activitatea expozitionala a muzeului a fost intrerupta din pricina conditiilor improprii ale localului din Calea Victoriei, nr.117. Diversele mutari de sediu din Casa Moruzi in strada Stirbei Voda nr.34, Stirbei Voda nr.47, Calea Victoriei nr.115, comuna Rosnic (jud. Dolj), in timpul razboiului, sos. Kiseleff, Bd. Lascar Catargiu au limitat in mare parte activitatea muzeologica si stiintifica a colectivului de specialisti. In 1956, muzeul a primit ca sediu Palatul Sutu din Bd. I.C. Bratianu nr.2. Construit intre anii 1833 - 1835, sub conducerea arhitectilor Johann Veit si Conrad Schwinek, palatul Sutu se remarca prin stilul neogotic, spatialitatea interiorului conferita de cupola si inspirata rezolvare a holului central (1862) datorata sculptorului Karl Storck. Muzeul de Istorie Bucuresti a fost redeschis in noul sau local la 23 ianuarie 1959, in ajunul centenarului Unirii Principatelor. Prin unificarea Muzeului de istorie cu Muzeul de Arta (infiintat ca sectie a Muzeului Municipal in 1933) in anul 1984 ia fiinta Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti devenit in decembrie 1999 Muzeul Municipiului Bucuresti. Muzeul detine si conserva aproape 400.000 de obiecte provenite din cercetari arheologice, donatii si achizitii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primaria Capitalei. Sectiile de evidenta, conservare si prelucrare patrimoniu isi desfasoara activitatea in imobilul din Calea Victoriei nr.151, cunoscut sub numele de casa Cesianu. Aici se afla si banca de date a institutiei care cuprinde peste 15.000 de fise de case, strazi, piete si monumente demolate in perioada comunista. Personalitati de seama ale istoriografiei si cercetarii stiintifice au onorat directia muzeului: dr. George Severeanu, arheologul Dinu V. Rosetti, prof, univ. dr. Panait I.Panait, dr. Vasile Boroneant si actualul director Ionel Ionita. (Sursa Net – Site-ul Muzeului Muncipiului Bucuresti ).

ITB - Intreprinderea de Transport - Bucuresti

80 * 1909 - 1989 - Bucuresti

Se facea ca pe la 1871 apareau in oras primele tramvaie (trase de cai), iar depoul se afla pe undeva pe la intersectia (de azi) Vasile Lascar cu Stefan cel Mare, pe strada Teilor. Progresul ajunge catinel si pe plaiul mioritic, in 1883 vine curentul electric in Bucuresti, astfel incat in decembrie 1894 aparea si concurenta tramvaiului cu cai, adica tramvaiul electric, cu care bucurestenii se puteau deplasa din Cotroceni in Obor. Desi bidivii poate au sperat sa fie eliberati cat mai repede din functie si lasati la vatra inapoi la grajd, asta nu s-a intamplat chiar asa de repede: Societatea Romana de Tramvaiuri a fuzionat cu noua organizatie, iar in 1909 se adopta si Legea pentru infiintarea "Societatii comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor in Bucuresti", cunoscuta si drept Societatea de Tramvaie Bucuresti sau S.T.B. In 1929 se incheie era tramvaielor cu cai. Transportul se face cu autobuze, care nu semanau nici macar cu ceea ce numim noi azi microbuze, si cu tramvaie electrice. STB obtine in 1936 exclusivitatea transportului bucurestenilor, ocupandu-se atat de oras, cat si de comunele din jur. Parcul de autobuze avea deja 392 de masini, marcile Renault, Chevrolet si Henschel, care functionau pe 22 de trasee. In 1949 apare si primul troleibuz pe traseul Piata Victoriei-Hipodromul Baneasa, iar in 1950 STB se redenumeste Intreprinderea de Transport Bucuresti, adica ITB, cum i-a ramas numele pana dupa Revolutie. Ceea ce ni se pare remarcabil este faptul ca in 1950 ITB era a doua intreprindere din tara ca numar de angajati: 11.000, prima fiind Uzina Resita, cu 22 de mii. Ca o intreprindere care se respecta, ITB a dezvoltat modele proprii. Vagonul de mare capacitate pe 4 osii, 1951, si troleibuz romanesc, 1955. In anii 80 progresul continua: apare troleibuzul dublu-articulat, ale carui batrane modele inca se mai tarasc pe anumite rute din oras, se "trage" tramvai peste Podul Grant (in '83), iar in '85 se incepe productia pentru alte orase: Constanta, Ploiesti, Craiova, Brasov. Din 1990 ITB devine RATB, iar restul e istorie contemporana. Sus am postat o evolutie a siglelor ITB, de-a lungul vremurilor.

Masinexportimport - Bucuresti - Romania

XXV * 1964 - 1989 * Medicina - Bucuresti

Primăria capitalei

Teatrul național "Ion Luca Caragiale"

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva clădiri reprezentative ale Bucureștiului.

Județul Ilfov (Sectorul agricol Ilfov înainte de anul 1997) este un județ din România, care înconjoară municipiul București. Reședința oficială este orașul București și majoritatea instituțiilor județene își au sediul acolo, deși orașul însuși nu face parte din teritoriul administrat de județ. Ca subunități administrative județul are 8 orașe - Voluntari, Pantelimon, Măgurele, Buftea, Bragadiru, Chitila, Otopeni, Popești-Leordeni și 32 de comune. Județul se întinde pe o suprafață de de 1583 km.p. și numără aproximativ 365000 de locuitori. Sus admiri harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Ilfov, iar dedesubt câteva clădiri inconfundabile ale Bucureștiului și deci și ale județului Ilfov.