luni, 14 mai 2012

CHINA


5 yuan 1940
 CHINA
Este o republica prezidentiala situata in sud estul Asiei care si-a castigat independenta la data de 1 octombrie 1949.
Suprafata statului este 9 572 419 km.p., populatia numara 1306,3 milioane de locutori fiind cea mai populata tara din lume iar, capitala functioneaza in orasul Beijing.
Nu are o deviză national unanim acceptata.

Stema si steagul actual al Chinei:

 
    
Steagul imperiului chinez:

 

Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentat Sun Yat Sen, primul preşedinte al Chinei care a trăit între anii 1866 – 1925 si a condus între lunile ianuarie şi aprilie 1912.

 

Pe reversul bancnotei este o poza cu 
Templul Cerului din capitala Beijing.
Acest templu a fost construit la comanda imparatului Yongle Ming intre anii 1406 – 1420 si s-a numit initial Templul Cerului si al Pamantului. In anul 1998 templul a fost inclus pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.



 ***

DOUĂ EPIGRAME 
DIN CREAŢIA
BUZOIENCEI 
ICA UNGUREANU
  
UNUI PARVENIT 

Reîntors de la Piteşti,
Ai urcat pe 'nalte creste,
În comuna ta Domn'eşti,
Iar soţia, doamnă-(ţi) este.

CA DE OBICEI…ŢĂRANUL

Pe câmp, din zori trudise şi
Când fu prea mare graba,
Din lanul de porumb ieşi
În drum, să-şi facă ... treaba.


CÂTEVA 
MONEDE JUBILIARE 
DIN TRANSNISTRIA

 

 

  

  

Toate aceste monede sunt confecţionate din argint cu puritatea de 92,5%, au greutatea de 14,14 grame bucata, diametrul de 32 mm, margine netedă, au fost emise în 1000 de exemplare la preţul oficial de 200 ron bucata.
Pe ele se prezintă stema nistreană şi câte un simbol grafic pentru fiecare zodie.

________xxXxx_________

România - Societatea anonimă 
Fabrica de ţiglă şi cărămidă din Lugoj 
Acţiuni - 25 bucăţi x 500 lei 1925  

Câteva vignete de pe bonduri englezeşti




Niciun comentariu: