1. Biserica ortodoxă din localitatea Borsec, județul Harghita, este un lăcaș de cult ce a fost destinată inițial
cultului romano - catolic, fiind construită în stil romanic.
Ea are lungimea de
20 metri, lățimea de 9 metri și înălțimea 8 metri (cu tot cu turlă). Biserica
are două clopote: unul de 35 kilograme și celălalt de 120 kilograme. Edificiul a
fost construit în în intregime din lemn, nefolosindu-se niciun cui de fier.
Acoperișul este din tablă neagră ce a fost vopsită în verde. În interior sunt bănci dispuse
pe lângă pereți. Inventarul bisericii din anul 1978 cuprindea 24 de icoane pe
lemn, făcând parte din Patrimoniul Național, icoane primite de la biserica
Parcu-Filipescu din București. Sfintele potire sunt simple, fără o valoare deosebită,
iar cărțile de cult sunt noi. Biserica a fost declarata monument istoric în
anul 1963.
2. Izvorul Borvizului
este un izvor vechi cu renume din stațiunea harghiteană Borsec, cunoscut şi sub următoarele denumiri: Izvorul Boldizsár, Izvorul Madonna, Izvorul Horia sau Izvorul nr. 3, ce este situat lângă
Bulevardul 7 Izvoare.
Este un izvor de apă carbogazoasă, bicarbonată, mixtă ce
conţine: calciu, magneziu și sodiu cu debitul de aproximativ 6600 litri pe zi
și temperatura apei între 8,2 – 10 grade Celsius. Consumarea acestei ape este
recomandată în cazul gastritei hiperacide, constipaţiilor uşoare, piatrei la
rinichi şi ficat. Apa acestui izvor a început a fi îmbuteliată în perioada când
Izvorul Principal s-a aflat în revizie, în anul 1837. Prima analiză chimică a
apei acestui izvor a efectuat-o dr. Than Károly în anul 1889. Denumirea
izvorului este preluat de la numele unui negustor sau al unui căutător de
borviz, care a făcut prima umplere de aici. Conform dicționarului explicativ al
limbii române, borvizul este un substantiv comun care are sensul de apă pentru
vin, apă minerală sau apă minerală
feruginoasă (https://dexonline.ro/definitie/borvis ).
3. Baia (izvorul)
Saroș, denumire completă Baia O-Saroș, tradus Baia veche cu nămol, este un
vechi și renumit bazin cu apă minerală încălzită din stațiunea harghiteană
Borsec, situat pe strada Uzinei, la nr.1.
Apa din bazin provine de la izvorul
din vecinătate la temperatura de 17 grade, iar în bazinul cald apa este adusă
la temperatura de 28 – 34 de grade. Băile în această apă minerală sunt indicate
pentru afecțiuni:
cardiovasculare, reumatismale, neuropsihice, metabolice, endocrine,
ginecologice şi ateroscleroza sistematică; cât și pentru îmbunătățirea
circulației sanguine periferice. Combinaţia de schi, baie caldă în apă
minerală, saună, apă rece și masaj este
o propunere interesantă pentru amatorii de fitness, sport şi agrement. În
anul 2012 baia s-a reconstruit exact după vechea arhitectură (secolul al
XIX-lea). Construcţia este de o frumuseţe specială: construită din lemn și cu
tavanul din sticlă. Curele recomandate pentru aici sunt de 10 zile.
4. Izvorul Lázár din stațiunea
balneoclimaterică harghiteană Borsec are debit redus și este situat lângă Aleea 7
Izvoare din stațiune. Aici curge o apă bicarbonată calcică, magneziană, sodică,
carbogazoasă, hipotonă, ușor sulfuroasă, ceea ce o recomandă în ameliorarea
gastritelor hiperacide.
Acest izvor mai este cunoscut și sub denumirile; Crișan sau Izvorul nr.6. Descoperirea Borsecului este atribuită contelui
Bánffy Dénes, care, după legendă, în anul 1773 a vânat în pădurile apropiate,
și a fost condus de câțiva ciobani locali la izvoarele apelor minerale ale
depresiunii. Această presupunere s-a învechit, pentru că datorită altor resurse,
Borsec este amintit prima oară într-un document din 1700, sub numele „câmpul
Borsecului”. În același timp, reiese dintr-un document de judecată, din 1745,
că în această perioadă au înființat la Borsec locuitorii Scaunului Gheorgheni
mai multe case de băi și capele. Dincolo de cele amintite mai sus, mai sunt
numeroase legende și descrieri reale între documentele de epocă, dar cel mai
mare punct de cotitură al locului a însemnat apariția geologului din Viena,
Zimmethausen Antal, în 1804. El a fost cel care, îndemnat de prietenul lui
Günther Bálint (care s-a vindecat dintr-o boală considerată nevindecabilă,
datorită apelor termale de aici), a hotărât să încheie un contract de
închiriere pe 28 ani pe teritoriul total al izvoarelor depresiunii, cu comunele
Lăzarea și Ditrău – proprietarii de atunci ai teritoriului. Scopul lor a fost
să execute îmbutelierea apei minerale, și construirea, exploatarea unor băi, cu
pornirea unei investiții extinse. În mod regretabil, acest om, care este
considerat și astăzi fondatorul Borsecului, a fost dat în judecată de
composesoratele comunelor proprietare, după câțiva ani de activitate. De fapt,
aceste comune s-au aflat sub influența puternică a contelui Lázár Lajos, care
văzând profitabilitatea afacerii, a încercat să ia în posesiune această
resursă. Litigiul a durat 55 ani, dar moștenitorii lui Zimmethausen au câștigat
în toate instanțele. Travertinul a fost descoperit în 1819, exploatarea căruia
a ținut până în zilele noastre. Tot în această perioadă a început exploatarea
pădurii, prelucrarea lemnului, proprietarii pădurilor au fost comunele mari
Ditrău, Lăzarea, Remetea. Dar resursa cea mai de preţ a rămas apa minerală, cu
efectele ei miraculoase în tratarea şi vindecarea multor boli, considerate pe
atunci ca nevindecabile. Calităţile acestor ape au fost studiate de-a
lungul secolelor de nenumăraţi medici şi specialişti ai vremurilor, începând cu
secolul al XVI-lea, când medicul italian Bucella îi prescrie principelui
Sigismund Bathory o cură „cu apa unui izvor din Borsec”. Urmează studiile şi
conferinţele doctorului Krantz din Viena, care, pe la 1770, descrie calităţile
acestor ape, iar în 1793, într-o revistă medicală ce apărea la Sibiu, doctorul
Neustadler prezintă o expunere ştiinţifică despre apele din Borsec. Se descoperă
între timp efectele benefice ale acestor ape prin cură externă, respectiv
efectuarea de băi în aceste ape, deşi ele ieşeau din pământ la temperatura de
doar cca. 11 grade C. Astfel că, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, se
construiesc primele băi, cunoscute sub denumirile de „Lobogó”, „Lázár”, „Sáros”
etc. Tot în această perioadă se pune un accent deosebit pe infrastructură,
astfel se construiesc multe vile, se amenajează străzile şi aleile, apare
iluminatul public, ( iniţial cu seu de oaie ), se începe construirea drumului
spre Topliţa peste masivul Creanga – ctitorul acestor lucrări fiind inginerul
Baross Gábor. Oficializarea turismului balnear are loc în anul 1918, când ia
fiinţă prima întreprindere balneară, a cărei sarcină primordială a constituit-o
ştergerea urmelor Primului Război Mondial şi refacerea infrastructurii
staţiunii. Cel mai mare revirement se constată în perioada interbelică – atunci
se construiesc majoritatea vilelor, continuând acelaşi stil arhitectonic cu
minunatele dantelării din lemn. O dovadă a recunoaşterii dezvoltării staţiunii
este şi faptul că, în anul 1937, are loc aici Congresul Internaţional de
Balneologie, cu reprezentare din foarte multe ţări cu tradiţii în acest
domeniu. În 1921 băile au fost închiriate de Tischler Mór, care a executat
numeroase investiții, între altele pentru descoperirea izvorului Principal,
ceea ce a fost încununat de succes în 1926. Furtuna primului și celui de
al doilea război mondial a trecut și prin Borsec, cauzând daune uriașe în băi,
reparația cãrora a avut loc numai după naționalizarea din 1948.
În 1949 a fost
începută construirea pavilionului central, iar în 1953 au construit o stațiune
de îmbuteliere nouă, modernă și au introdus în Borsec linia căii ferate
înguste, care s-a întins atunci numai până la Capu Corbului, iar după aceea au
construit viaductul, care traversează depresiunea. Datorită calității
deosebite, apa minerală din Borsec, a fost un produs recunoscut și căutat în
curțile aristocrate, și de aceea este valorificată de 400 de ani. În 1773,
profesorul Krant Heinrich, din însărcinarea margrafului Austriei a analizat ce
efecte terapeutice are apa minerală, subliniind calitățile deosebite ale
izvoarelor Fıkút și Lobogó (au dispărut în 1926). În 1774, L. Wagner publică un
studiu privind apele minerale din Borsec, în revista „Academische Dissertat”.
În 1825, primul doctor al băii, dr. Schneit Dániel publică lucrarea „Izvoarele
minerale ale Borsecului”. În 1863 J. Mayer, iar în 1873 dr. Neustadter au
analizat efectele apelor minerale și au început construirea băii curative, iar
în 1893 în jurnalul „Siebenburgische Quartalschrieft” sunt enumerate acele
maladii, boli, care pot fi vindecate cu ape minerale. Apa din Fıkút (fostul
Izvor Principal) a fost analizată prima dată în 1803 de un grup de doctori din
Viena, în 1820 de Pataky Sámuel, iar după aceea cercetările sunt făcute la
Universitatea din Viena. Acest șir este continuat de dr. Than Károly, cu
măsurătorile sale din 1873, în 1890 dr. Hankó Vilmos analizează efectele
chimice ale izvoarelor Fıkút și Republica, se adeveresc observațiile
cercetătorului dr. Szilvássy János, care a cercetat cu mult înainte asemănările
celor două izvoare. Analiza compoziției chimice începe în 1927, în
laboratoarele universităților din București, Budapesta, Cluj. Chiar și ultimele
analize chimice arată că componentele apelor minerale din Borsec sunt stabile. Înaintea
apariției buteliei din sticlă apa minerală a fost transportată în butoaie de
lemn, în căruțe la distanțe mari, până la curțile aristocrate din Viena și Budapesta.
Despre îmbutelierea apei minerale, ca activitate industrială
putem vorbi numai după 1804-1806, când Zimmethausen Antal a construit fabrica
de sticlă necesară îmbutelierii, în Borsecul de Jos. Zimmethausen a încheiat
contracte de comercializare cu firme rusești, italiene, grecești, turcești și
moldovenești, și a transportat acolo apele, la început în vase de lut, iar de
la 1806, când a început fabricarea manuală de sticlă, îmbuteliate în sticle. A
adus specialiști din Silezia, Bavaria, Cehia, Polonia, dintre care mulți s-au
stabilit în această regiune. Aceste oameni au fost strămoșii familiilor Fokt,
Krammer, Schiller, Kamenitzky, Eigel astăzi existente. Îmbutelirea s-a
desfășurat din primăvară până toamnă, ziua și noaptea, conform înregistrărilor
lui Ötvös Ágoston, au îmbuteliat 5000 sticle pe zi, le-au pus între rogojini și
au plecat în Europa cu căruțe trase de cai. În călătoriile (1844) sale, Vasile
Alecsandri a ajuns și la Borsec, și povestește cu entuziasm despre calitatea,
îmbutelierea și transportarea apelor. În 1855, o linie de îmbuteliere încălzită
asigură îmbutelierea și în timpul iernii, producția crește, și căruțele sunt
schimbate cu autovehicule. Aduc mașini de turnare de tip „Oelhaffer”, care au
fost considerate cele mai bune, și capacitatea zilnică a ajuns la 20.000 de
sticle. Apa minerală ajunge în curând în Egipt, în America, să nu mai amintim
piețele europene. Calitatea apei minerale din Borsec a fost apreciată în
numeroase expediții, a fost premiată: în 1873 la Viena, în 1878 la expoziția
mondială din Paris, în 1882 la Berlin, la Trieste, în 1885 a fost premiată la
Budapesta, și atunci a dat împăratul Ferenc József apei minerale numele „Regina
Apelor Minerale”.
Naționalizarea a adus toate implicațiile economiei
socialiste, și atunci uzina a primit numele de „Apemin”. Datorită noilor
mașini, îmbutelierea a înflorit, a fost construit viaductul, calea ferată cu
linie îngustă a fost prelungită până la stația din Toplița, și de aici
vagoanele CFR-ului au transportat mai departe apă minerală. În decembrie 1989
s-au produs spectaculoAse schimbări în viața fabricii, numele ei nou a devenit
„Regina Apelor Minerale S.A.”. După privatizare, în 1998, noul proprietar al
uzinei a devenit „Comchim S.A.” din București, s-a înființat „Romaqua Group
S.A.”. Din unificarea de capital au rezultat investiții și modernizări, liniile
de îmbuteliere cele mai moderne au început turnarea flacoanelor din material
plastic, și chiar și îmbutelierea apei plate. În 2004 la Festivalul apelor din
Berkeley Springs din SUA, calitatea apei minerale din Borsec a fost premiată cu
medalie de aur.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O PASTILĂ DE UMOR
_________xxx_________
O PLACHETĂ, O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Set 3 insigne de pionier
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial ia naştere
organizaţia
„PIONIERII ROMÂNIEI”, pentru care a fost creată
în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost
încadraţi în UAER – Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România. Pe 30 aprilie
1949, într-o şedinţă festivă la care a participat toată conducerea de partid şi
stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe-atunci Palatul
Cultural Gh. Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949
- 1966 mişcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.
CC al PCR a adoptat la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la
îmbunătăţirea activităţii Organizaţiei Pionierilor”, prin care se stabilea ca
aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pioniereşti la diferite
nivele, în frunte cu Consiliul Naţional al organizaţiei). În luna noiembrie a
aceluiaşi an, a avut loc prima conferinţă naţională a Organizaţiei Pionierilor,
la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităţilor
şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” şi
„Regulamentul Consiliilor Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă
România. În Statutul
Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar
stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, care îi
ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist
Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."
Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al
dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de
Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți
copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale
clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească
frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru
realizările obținute în construcția socialismului. În 1984, la aniversarea a 35
de ani de la crearea organizaţiei, aceasta avea 2695000 membri.
Insigna pionierească - Forum '75
Organizaţia Pionierilor a fost
o organizaţie comunistă a copiilor români de vârstă şcolară (8 - 14 ani). Era
precedată de apartenenţa la organizaţia Şoimilor Patriei şi succedată de
apartenenţa la Uniunea Tineretului Comunist. În oraşele mari s-au constituit case ale
pionierilor. La Bucureşti Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în
perioada 1949 - 1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului
Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizaţia Pionierilor
acorda distincţii individuale şi colective. Cele individuale erau: tresele,
titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaş în munca patriotică”,
„Meritul pionieresc” şi insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau
în diplome cum ar fi: „Unitate fruntaşă”, „Detaşament fruntaş” şi „Grupă
fruntaşă”. Intrarea în cadrul organizaţiei se făcea într-un cadru festiv, prin
rostirea următorului angajament: „Eu,
…(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă
angajez să-mi iubesc patria, să învăţ bine, să fiu harnic şi disciplinat, să
cinstesc cravata roşie cu tricolor.” Imnul (neoficial al) organizaţiei era „Am cravata mea, sînt pionier”.
I
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Flutura in vant, zalog si legamint,
Intaiul meu cuvint de pionier…
II
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Maine – brigadier si sef de santier,
Chiar daca azi sunt numai pionier…
III
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Cu tine nu ma joc si n-o s-o fac deloc,
Eu doar decit ma joc cu pionieri…
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Flutura in vant, zalog si legamint,
Intaiul meu cuvint de pionier…
II
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Maine – brigadier si sef de santier,
Chiar daca azi sunt numai pionier…
III
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Cu tine nu ma joc si n-o s-o fac deloc,
Eu doar decit ma joc cu pionieri…
Deasupra poţi vedea ecuson,
şnur, trese, cravată, centură, uniformă şi steaguri pioniereşti.
Placheta - Iisus Hristos
Placheta de mai sus îl prezintă pe Iisus
Hristos, are toartă, este confecționată din alamă și are dimensiunile 25 x
34 milimetri. Pe avers este reprezentat chipul Mântuitorului iar pe revers
marcajul Institutului Biblic și de Misiune București (Editură – tipografie – de
carte religioasă, aparținând Patriarhiei Române)
Set 3 insigne - F.R.H.P. (Categoria I, II și III)
(Federația română de hochei și patinaj)
Federaţia română de hochei s-a înfiinţat în anul 1924. Pe parcursul timpului s-a despărţit în Federaţia română de hochei pe gheaţă şi Federaţia română de hochei pe iarbă, două foruri sportive naţionale tutelare distincte care se ocupă de organizarea şi dezvoltarea competiţiilor sportive specifice fiecărei federaţii.
Regina Maria 1914 - 1938
1867 Joe White side Boyle 1923 Canada - Yukon - România
Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă
de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra
Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29
octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi
decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prințesă a Marii
Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost
nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al
României. Viitoarea regină Maria a
României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh,
Alfred, al doilea fiu al reginea Victoria (devenit după 1893 duce de
Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria,
principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al
coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953),
Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana
(1908 - 1991) şi Mircea (1913-1916). Personalitate puternică, femeie
foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu
adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de
holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut
un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război
alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938,
inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea
de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum,
regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul
armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”
TESTAMENTUL REGINEI MARIA
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul
meu,
eu voi fi trecut pragul Tăcerii
veşnice,
care rămâne pentru noi o mare
taină.
Şi totuşi, din marea dragoste ce
ţi-am purtat-o,
aş dori ca vocea mea să te mai
ajungă încă odată,
chiar de dincolo de liniştea
mormântului.
Abia împlinisem 17 ani,
când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara
mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o
bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină,
singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât
de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să
devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin
bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria
ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost
durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este
pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu
toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt:
mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să
trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari
îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu
inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit
centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune
astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost
drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care
putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai
târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit
aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult
ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am
fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te
părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la
capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic,
pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez,
iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit
în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am
văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu
veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică
printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am
priceput: n-am judecat, am iubit…
Insigna - Facultatea de farmacie - 25 ani - Promoția 1973
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Principe și amiral spaniol
Juan de Asturia, a trăit între anii 1545- 1578
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 28.11.2019
Un comentariu:
Am o monedă cu regina Maria cu Josep white Side Boyle exact cum o aveti dumneavoastra în descriere . Vreau să vă intreb cât costă aceasta monedă? Mă puteți contacta pe facebook Petre Daniel Cluj Napoca Goteborg! Trebuie sa scrieti exact tot cu Cluj Napoca și Goteborg pentru ca sunt multi de Petre! Nu folosesc yahoo mail! Astept raspunsul dumneavoastră!
Trimiteți un comentariu