Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Frantisek Kmoch. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în cadrul un dreptungi - și mai jos înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, “200 Kc” - valoarea monedei și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat chipul de profil a lui Frantisek Kmoch și orizontal înscrisurile: “FRANTISEK KMOCH”, “1848 – 1998” – anul nașterii personajului și anul emiterii monedei precum și monograma gravorului monedei (cel mai jos).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 22.07.1998, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3000 buc) și designer – sculptor Ladislav Kozak.

František Kmoch (1 august 1848 - 30 aprilie 1912) a fost un compozitor și dirijor ceh, care s-a născut la data de 1 august 1848 și a decedat la data de 30 aprilie 1912.

2. Moneda de mai jos marchează aniversarea a 800 de ani de la încoronarea regelui ceh Premysl I Otakar. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în cadrul un dreptungi - mai jos înscrisul “200 Kc” - valoarea monedei, circular înscrisul: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat chipul din față și ușor dreapta al regelui Premysl I Otakar alături de o veche monedă și circular înscrisurile “PREMYSL I OTAKAR”, numele personajului, la partea inferioară și „1188 – 1988” anii încoronării personajului și anul emiterii monedei, la partea superioară precum și nomograma gravorului, la marginea monedei undeva în dreapta.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 05.08.1998, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3000 buc) și designer – sculptor Jiri Venecek.

Premysl I Otakar a trăit în perioada anilor 1155 – 1230, în anul 1192 a devenit conducătorul provinciei Boemia iar în anul 1998 rege.

3. Moneda de mai jos marchează aniversarea a 200 de ani de la fondarea Academiei de arte plastice din Praga. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei), înscrisul orizontal “200 Kc” - valoarea monedei, circular înscrisul: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat un desen grafic neidentificat, nomograma gravorului monedei undeva central dreapta, înscrisul circular: “AKADEMIE VÝTVARNÝCH UMĚNÍ” – tradus Academia de arte plastice și “1799 - 1999” – anul fondării Academiei și anul emiterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 01.09.1999, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3000 buc) și designer – sculptor Lukas Rudolf.

Academia de arte plastice din Praga este o renumită instituție de învățământ superior din Cehia, ce a fost fondată prin Decret imperial în data de 10 septembrie 1799. Astăzi instituția de învățământ oferă douăsprezece programe de masterat și un program de doctorat. Academia este o universitate acreditată care oferă o educație în arta modernă și istorică. Academia nu are facilități de cazare sau masă pentru studenții săi. Programele internaționale sunt oferite în limba cehă, cu un număr limitat de clase oferite în engleză. Astăzi academia oferă următoarele specialități de studiu și dezvoltare: pictură, desen și tipografie, sculptură, studii intermedia, noutăți media, restaurarea operelor de artă și arhitectură.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Regina Elisabeta - Vatra Luminoasă

Fundaţia ,,VATRA LUMINOASĂ”, a fost înfiinţată la iniţiativa reginei Elisabeta cunoscută şi sub pseudonimul literar Carmen Sylva, în anii 1905-1906; aici, în pavilioanele societăţii prin donaţii ale oamenilor politici importanţi – bănci, societăţi petroliere – din acea perioadă, s-a reuşit construirea unei colonii din 58 de case, unde nevăzătorii locuiau, se instruiau (în alfabetul Braile) şi desfăşurau o activitate specifică dezabilităţii lor; iniţial regina intenţiona să strângă aici toţi orbii din ţară dar nu a reuşit. În Bucureşti fiind cazaţi numai 80 dintre aceştia. Organizată după modelul Institutului pentru orbi din Neuwied fundaţia, condusă de un consilier şi un director numit de regină, avea 70 de filiale în ţară. Era a funcţionat până în anul 1944, ca un complex de instituţii: şcoală,ateliere, locuinţe. Medalia de mai sus a fost bătută în anul 1908 la comanda Societății “Vatra Luminoasă – Regina Elisabeta”. Medalia este confecționată din metal comun, email, bronz, are forma rotundă cu diametrul de 27 milimetri și este susținută de o placă lată de 4 centimetri pe care este reprezentată VL – de culoare mov - a Societății “Vatra Luminoasă. Pe aversul medaliei este redat chipul reginei întors spre stânga, între dpouă samuri de laur. Pe revers este aplicată inscripția „VATRA LUMINOASĂ – REGINA MARIA” pe un filacteriu timbrat de coroană regală; dedesubt, un braţ susţinând un opaiţ luminând în faţă un bust de nevăzătoare și în fundal raze.

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş ) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor. Regina Elisabeta este cea care a schimbat soarta orbilor din România. Impresionată de drama lor, suverana îşi făcuse un ţel din a le face viaţa mai uşoară, revărsându-şi asupra lor instinctul matern. Ea a fondat Vatra Luminoasă din Bucureşti şi tot ea visa să întemeieze un aşezământ asemănător și în Dobrogea, destinat orbilor români şi bulgari. Suverana îşi pierduse de tânără unicul copil, pe principesa Maria, pe care o născuse la vârsta de 27 ani şi care a trăit doar 4 ani (1870-1874). Astfel că spiritul protector şi afectuos al reginei s-a manifestat din plin asupra oropsiţilor sorţii. Preocuparea sa majoră pentru ajutorarea acestora devenise de neînţeles chiar şi pentru membrii Curţii. La 1 august 1906, Regina Elisabeta a fondat Societatea Orbilor din România, cu care avea să deruleze proiecte umanitare. Un diplomat român, George Bengescu, dădea detalii despre opera filantropică a suveranei, în volumul „Din viaţa majestăţii sale Elisabeta, regina României“ apărut în 1906 la Editura Socec din Bucureşti. „În nemărginita sa compătimire pentru cei nenorociţi, Regian Elisabeta s’a interest de timpuriu de orbi. Înduioşată de trista lor soartă, dânsa se gândeşte mereu să le-o îndulcească. Regina a adus din America mai multe maşini de scris şi de tipărit pentru orbi, mulţumită cărora ea poate să întreţie această corespondenţă. Şi tot pe aceleaşi maşini, un intendent al său, Monske, ajutat de doi orbi români, tipăreşte în podul Palatului regal scrieri de ale Carmen Syvei, menite să fie citite de toţi orbii din lume. Visul Reginei ar fi să întemeieze la Bucureşti un institut de orbi. Din nenorocire, fondurile necesare n’au putut fi adunate până astăzi. Există, ce e drept, în bugetul societăţii Regina Elisabeta o sumă de 15.000 lei pusă la dispoziţie de către domnii Groedel de Gyula Falva pentru ajutarea orbilor. Totuşi, cu acest mic capital se pot de abia uşura câteva nenorociri izolate. Carmen Sylva speră să ajungă la acest rezultat prin răspândirea unei noi maşini de tipărit, inventată de un orb român din Bucureşti, Teodorescu, şi de Monske, cu care va fi cu putinţă să se tipărească 5.000 foi pe zi. În modul acesta, fiecare orb ar avea biblioteca sa compusă şi tipărită de el însuşi. S’au luat la Berlin brevete pentru cinci ţări; cererile vin numeroase din China, America, preţul maşinilor fiind coborât de la 1.500 lei la 200 lei. Astfel Regina întrevede momentul când va putea să întemeieze un institut de orbi, în care infirmii se vor primi cu familiile lor. De câtva timp încoace, darurile pentru înfiinţarea aceslui institute, care va purta numele de Vatra Luminoasă, se înmulţesc, venind din toate părţile ţării şi chiar din străinătate“, consemnează George Bengescu. Suverana dorea încă din 1898 să pună bazele unei colonii pentru orbi, în care ei să trăiască la un loc cu familiile lor, nevăzători şi văzători. Ca să obţină finanţări pentru proiectul său, regina a făcut apel pentru donaţii inclusiv la casele regale din Europa. Suverana României i-a scris chiar şi preşedintelui american Theodore Roosevelt, corespondând cu bănci, societăţi petroliere şi personalităţi publice. În 1906 a avut Expoziţia de la Filaret cu obiecte lucrate de orbi - de regulă împletituri, dar şi cu Tiparniţa lui Teodorescu (nevăzătorul care inventase o tipografie în limbajul Braille). În acest stand se afla un registru cu numele celor care donau pentru Vatra Luminoasă. Pe prima pagină a registrului, Regina Elisabeta notase: „O PARĂ PENTRU VATRĂ LUMINOASĂ! CU MULŢUMIREA ORBILOR! ELISABETA“. Demersurile reginei dau roade şi este cumpărat un teren în afara oraşului Bucureşti, care astăzi este cartierul Vatra Luminoasă. În 1906 se deschide primul atelier de împletituri, iar lucrările la edificiul Fundaţiei Vatra Luminoasă au fost inaugurate de familia regală la 5 octombrie 1908. Pentru funcţionarea celor două aşezăminte - Azilul Orbilor Vatra Luminoasă şi Şcoala primară pentru orbi Regina Elisabeta - au fost construite corpurile de clădiri din strada Mărcuţa-între-vii nr. 20, astăzi strada Vatra Luminoasă nr. 108. „Regina nu voia doar o instituţie caritabilă pentru orbi, ci şi una economică şi culturală. Îşi imagina un cartier cu case pentru orbi, cu o şcoală la care ar fi putut fi primiţi şi adulţii neştiutori de carte, cu ateliere pentru diferite meserii, unde ar fi putut lucra nevăzătorii, ei devenind astfel utili atât lor, cât şi societăţii“, se arată în istoricul Liceului Tehnologic Special Regina Elisabeta din Bucureşti. Cei 80 nevăzători îngrijiţi la fundaţie aveau la dispoziţie patru pavilioane, cu locuinţe pentru interni, o şcoală, o cantină, o curte de circa 1.500 mp şi o grădină de circa 10.000 mp, unde era amenajat un teren de sport. Regele Carol trece fundaţia în administraţia statului român pentru a uşura situaţia financiară a aşezământului. „Mulţi oameni nefericiţi au binecuvântat gestul regal. Acesta a fost practic punctul de plecare al organizării nevăzătorilor din ţara noastră. Activităţile de protecţie socială, de pregătire profesională, de şcolarizare din Aşezământul Vatra Luminoasă au atins un prestigiu atât de înalt încă din primii ani, încât, în 1920, Primăria Capitalei a schimbat numele străzii Mărcuţa-între-vii în Vatra Luminoasă. Societatea a ajuns să-şi înfiinţeze numeroase filiale în ţară şi în străinătate. Pentru a omagia contribuţia familiei regale la edificarea şi dezvoltarea Societăţii Orbilor, la 31 octombrie 1925, în curtea Aşezământului Vatra Luminoasă, în prezenţa primului-ministru Ion I. C. Brătianu, a fost dezvelit bustul Reginei Elisabeta“, este relatat în acelaşi istoric al liceului.

Liceul funcţionează şi în zilele noastre (sub numele Liceul tehnologic special Regina Elisabeta), ca instituţie specială pentru nevăzători, ce dobândesc aici pregătire teoretică sau practică, în funcţie de orientarea lor profesională. „ era deviza compusă de Regina Elisabeta pentru primul aşezământ de ocrotire a celor lipsiţi de scumpul simţ al vederii.

Iar în spatele statuii sale din curtea centrului şcolar stă scris în marmură: «Să schimbăm mentalitatea veche despre posibilităţile de muncă şi învăţătură ale orbilor». Iată ce a reuşit, comprimat în câteva cuvinte, prima regină a României, în legătură cu ceea ce va deveni Fundaţia Culturală Vatra Luminoasă“.

Revoluția română 25 * 1989 - 2014

A binemeritat de la patrie - Guvernul României

Medalia de mai sus s-a emis de către Monetaria Statului la comanda Guvernului României. Caracteristici tehnice ale medaliei sunt următoarele: material - tombac, forma - rotundă, diametru - 32 milimetri și greutatea - 18 grame. În planul central al aversului se află harta României, în care este reprezentat drapelul Revoluţiei Române. Pe drapel, în centru, se află cifra 25. În partea de sus a medaliei se află înscris cu majuscule REVOLUŢIA ROMÂNĂ, iar în partea de jos sunt înscrişi anii 1989-2014. În câmpul central se află stema României. În exergă se află înscris cu litere majuscule: A BINEMERITAT DE LA PATRIE. GUVERNUL ROMÂNIEI. Medalia este aşezată într-o cutie specială. În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimenteleor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa:

http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/. Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia.

Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc

Dr. C. I. Istrati

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1906 pentru a celebra personalitea Comisarului General al Expoziției Generale Române din anul 1906 de la București – Dr. Constantin I. Istrati. Pe avers apare bustul personajului orientat spre dreapta și inscripția pe două rânduri: “DR. C. I. / ISTRATI”. Pe revers un bărbat cu cunună de laur pe cap, într-o ținută antică, ține pe genunchi un pergament desfășurat și privește în depărtare spre Expoziție (Palatul Artelor). Deasupra este aplicată inscripția pe șase rânduri: ”COMISARUL GENERAL AL / EXPOZIȚIUNEI JUBILIARE / 1906, OMAGIU DIN PARTEA / JURIILOR, EXPOZANȚILOR, / COLABORATORILOR ȘI / ADMIRĂTORILOR SĂI.”

Constantin I. Istrati (născut la data de 7 septembrie 1850 în Roman şi decedat la data de 17 ianuarie 1918 în Paris) a fost un academician român, chimist, medic, ministru în mai multe guverne, membru titular (1899) şi preşedinte al Academiei Române în perioada 1913 - 1916. Constantin I. Istrati a devenit doctor în medicină de la Bucureşti în 1877, devenind colaboratorul lui Carol Davilla, pe care îl suplinea uneori la cursul de chimie medicală. În 1885 Constantin I. Istrati a obţinut şi doctoratul în chimie, la Paris. În 1883 Constantin Istrati a fost numit profesor de fizică la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti. În 1889 devine membru corespondent al Academiei Române. Constantin I. Istrati a fost numit comisarul general al organizării parcului Carol I, inaugurat în anul 1906. A întemeiat şcoala de chimie organică de la Universitatea din Bucureşti, unde era profesor. A fost membru de onoare al mai multor societăţi ştiinţifice străine. A făcut cercetări asupra bogăţiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită, etc. Studiind derivaţii halogenaţi ai benzenului, a descoperit o nouă clasă de coloranţi, pe care i-a numit franceine. Pentru această invenţie i s-a acordat Medalia de aur la Expoziţia Internaţională de la Paris, în 1889. C. I. Istrati a fost şi un colecţionar împătimit de documente istorice. Documentele vechi adunate cu migală de doctorul Constantin I. Istrati sunt reunite în prezent înColecţia Dr. Constantin I. Istrati, păstrată de Direcţia Judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale. Documentele au fost create în perioada 1429 - 1945. Documentele se referă la diferite regiuni şi zone ale ţării, însă cele mai multe privesc Moldova istorică şi Basarabia, deosebit de importante fiind actele de cancelarie emise în vremea lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Bogdaa al III-lea cel Chior,Petru Rareş, Despot Vodă, Petru Şchiopul, Ieremia Movilă, Simion Movilă, Constantin Movilă, Ştefan al II-lea Tomşa şi a altor domni moldoveni, sau cele privind evenimente fundamentale privind istoria ţării, cum ar fi Revoluţia de la 1848, pregătirea şi înfăptuirea Unirii de la 1859 şi altele. Există în colecţie şi o serie de documente privitoare la personalităţi şi familii, precum Asachi, Donici, C. I. Istrati, Paladi, Rosetti, Bibescu, Densuşianu etc.

Palatul Artelor a fost un edificiu construit în București, pe dealul Trocadero (Dealul Filaretului) pentru Expozițiunea Generală București 1906, în locul în care se află în prezent Parcul Carol I. Palatul, cu o suprafață de 2413 metri pătrați, a fost proiectat de Victor Ștefănescu și Ștefan Burcuș și apoi, realizat de inginerul Robert Effingham Grant, directorul general al Societății Române de Construcții și Lucrări Publice. Palatul Artelor adăpostea „Muzeul trecutului nostru”, destinat a conserva „tot ce privește neamul românesc, de la constituirea sa și până în prezent” (1906). În muzeu erau expuse creațiile celor mai reprezentativi pictori români. Sala centrală era dedicată sărbătoririi a „două figuri mari ale neamului nostru: Marele împărat Traian, la originea zămislirii naționalității române, și primul Rege al României, marele domnitor Carol I”. În acest scop, erau expuse busturile împăratului Traian, copia Lupoaicei de pe Capitoliu, precum și două statui comandate la Roma, reprezentând pe legionarul Roman și luptătorul Dac. Era expusă și o machetă a Podului lui Traian de la Turnu Severin, și alta a podului de la Cernavodă. Existau și reproduceri după basoreliefurile principale ale metopelor care alcătuiau monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Pentru perioada dintre epoca romană și cea a domniei lui Carol I erau expuse planurile cetăților de scaun ale Țărilor Române (Cetatea de Scaun a Sucevei și curtea domnească de la Târgoviște) dar și fotografii de la alte monumente medievale sau exponate care aminteau de domnitorii români. În anul 1919, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea Palatului Artelor din Parcul Carol, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. În anul 1923, în fața Palatului Artelor (Muzeul Militar) a fost amplasat Mormântul Ostașului Necunoscut, ce avea să devină locul național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de români care s-au jertfit pentru întregirea Neamului. Monumentul a fost inaugurat la 17 mai 1923, în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public. Tot în scop memorial, în holul de onoare circular al muzeului a fost așezat grupul statuar „Pe aici nu se trece”, înfățișându-i pe Regele Ferdinand I al României și zeița Nike, zeița victoriei din mitologia greacă, operă realizată în anul 1924 de sculptorul Ioan Iordănescu iar pe pereți, au fost gravate numele ofițerilor morți în război. Activitatea muzeului a fost temporar suspendată în urma puternicului incendiu din vara anului 1938 și a încetat definitv după Cutremurul din 1940. Palatul a fost demolat în anul 1943, pentru ca în locul său să se amenajeze un complex memorial - Cimitirul Eroilor Neamului - care urma să cuprindă: Monumentul Eroilor Neamului, Muzeul Militar, cimitirul propriu-zis și clădirile administrative. În toamna anului 1944 lucrările au fost sistate iar șantierul lăsat în părăsire. Odată cu demolarea palatului a dispărut și fresca începută de Alexandru Ciucurencu, intitulată „marea frescă a războiului”, la care a colaborat cu pictorii Dem. Iordache și Gheorghe Vânătoru, pe schițele pictorului Gheorghe Labin. În prezent, pe locul ocupat odinioară de Palatul Artelor este amplasat Mausoleul din Parcul Carol, realizat în anii 1959 - 1963, după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu.

Placheta - Societatea română de atletism

Campionatele naționale de atletism

București 24 -25 august 1940

Săritura în înălțime / Premiul III

Placheta de mai sus are o singură față și dimensiunile de 75 x 60 milimetri. Ea redă momentul trecerii ștachetei de un săritor la înălțime. Dedesubt este aplicată legenda pe cinci rânduri: “SOCIETATE ROMÂNĂ DE ATLETISM / CAMPIONATELE NAȚIONALE DE ATLETISM / BUCUREȘTI 24 – 25 AUGUST 1940 / SĂRITURA ÎN ÎNĂLȚIME / PREMIUL III.”

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insignă - Știință și Drept

Conform DEX (Dicționarul explicativ al limbii române), știința este „un ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii”.

Dreptul este un sistem de reguli, care sunt create și puse în aplicare prin intermediul unor instituții sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul. Dreptul este un sistem care ajută la reglementare și prin care se asigură că o comunitate arată respect și egalitate în interiorul ei. Noțiunea juridică de Drept reprezintă totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Tot prin Drept este desemnată și știința care studiază aceste reguli și norme juridice.

Insigna - A.G.V.P.S. - Cerb

(Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea ciutei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu uitǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arǎtate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII