Epaminonda's Blog.....: PISTOIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură, trimiteri poștale ilustrate, din vremuri

diferite, din localitatea italiană PISTOIA, regiunea

TOSCANA, precum și o insignă și o monedă locale.

Turnul catedralei din Piața Domului

Palatul comunal (Primăria)

Catedrala

Vedere generală

Trimiteri poștale ilustrate

Insignă locală

Monedă locală

xxx

UN DUEL EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL MUREȘ

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Matriță - Asociația sportivă Chimica Târnăveni

Chimica Târnăveni este o asociație sportivă (club) care are ca principală ramură sportivă fotbalul. Poartă acest nume din sezonul 1957 – 1958. Alte denumiri ale echipei de fotbal au fost Patria și Energia. În prezent la acest club mai există doar două grupe de juniori care evoluează în campionatul de juniori pe județul Mureș. Juniorii 88-90 au câștigat consecutiv două campionate județene. Cel mai important jucător care a activat până acum aici a fost Ladislau Boloni între anii 1967 – 1969. Clubul a fost fondat în anul 1918, are stadion propriu de 6000 de locuri, denumit tot Chimica iar culorile tradiționale ale echipamentului de joc sunt: negru – acasă și alb – în deplasare. Sus am postat logo-ul și o poză a stadionului echipei de fotbal Chimica Târnăveni.

Insigna - Sovata

Sarea, această bogăţie a subsolului din zona Sovata - Praid, a atras interesul oamenilor din cele mai vechi timpuri. Este bine cunoscut faptul că romanii exploatau sarea din aceste locuri şi o transportau spre Apulum (Alba lulia). Pe ruinele unei mine de sare, datând din acea vreme, s-a format ulterior Lacul Negru. Orban Balsaz arată în cronica sa ("Descrierea ţarii secuilor"), la 1860, că în locul Lacului Negru de azi, în timpul romanilor a existat o salină, iar mai la nord de aceasta trecea "drumul romanilor". Prof. dr. Marius Sturza amintea, acum 60 de ani, că, până în zilele noastre, localnicii din zona Sovata au denumit "drumul romanilor" o parte a drumului ce trece deasupra Lacului Negru. Se pare că tot din vremea romanilor datează folosirea apei sărate din această zona la vindecarea unor boli (cuvântul "Gera" însemnă foarte sărat). Primul document scris care justifică existenţa locului Sovata este o scrisoare de privilegiu (13. IX.1578) emis de principele Transilvaniei Báthori Kristóf în care asigură protecţia s-a a paznicilor de sare. Primul document care aminteşte de Sovata ca loc de cură este o scrisoare din anul 1597 a lui Mihail Korniş, prin care acesta pune în evidenţă efectele terapeutice ale apei sărate, invitîndu-1 aici pe Báthory István, din Polonia, pentru tratament. In secolul al XVIII-lea, locuitorii din satul Sovata şi din împrejurimi întrebuinţau apa săratâ pentru băi. Pe la 1800, pe locul de azi al Lacului Ursu, înainte de prăbuşirea terenului, existau două lacuri mici, unul cu apă sărată care se încălzea vara de la soare şi altul, cu apă rece. în primul, oamenii făceau baie pentru a se trata de diferite boli. Dupâ 1850 încep unele forme de organizare a băilor. Astfel, prin 1860, în zona pe unde curge azi pîrîul Sărat, în aval de Lacul Aluniş, spre capătul de sud al dealului de sare, a fost construit un baraj şi s-a format astfel un iaz, prin dirijarea izvoarelor şi pârâiaşelor sărate apărute din culmile din jur. Acest mic lac artificial s-a numit Lacul lordan Sau Alb, de-oarece se afla în mijlocul unui teren acoperit cu cristale albe de sare. El a servit mulţi ani publicului pentru băi, pînă cînd o inundaţie provocată de nişte ploi torenţiale a distrus totul. Datorită tradiţiei, în această zonă şi în zilele noastre, unii bolnavi. mai ales localnicii, fac băi parţiale în apa sărată, adunată în băltoace, încălzitâ de soare, şi se ung cu namol sârat. In 1873, Veres József, un localnic înstârit, a construit un bazin pentru băi reci şi şase cabine pentru băi calde la cadă, pe cursul de jos al pîrîului Sărat, imediat după traversarea actualei străzi Mihai Eminescu. Aşa au luat fiinţâ Băile Ghera, proprietatea lui Veres József. Ulterior, numărul cabinelor a crescut la 12. Apa sâratâ, avînd ca sursă izvoarele din dealurue de sare din jur, era utilizată în oabine pentru băi calde "la putina" (vane scobite în trunchiuri de copaci). Incălzirea apei sărate reci se făcea prin amestec cu apa dulce scoasă din pîrîul Sovata, cu o roatâ mare de lemn şi transportată printr-o conductâ (cca 100 m), la cazanul băilor care funcţiona cu lemne. În bazinul din aer liber, lîngă care, mai tîrziu, s-a adăugat altul, încâlzirea apei sărate se făcea de la soare. Curând după aceea s-au construit cîteva cabine şi la Lacul Negru. Încetul cu încetul, au început să apară case şi vile in apropierea acestor băi, oferind găzduire vizitatorilor. Din prima evidenţă a acestora, rezultă că în anul 1882, staţiunea a fost vizitată de 214 persoane. In 1876 s-a primit autorizaţia ca apa lacurilor sâ fie utilizată pentru băi, iar în 1884, Sovata a fost atestatâ oficial ca staţiune balneară. După moartea lui Veres, în anul 1885, instalaţiile băilor au făcut obiectul unor învrăjbiri testamentare. În 1894, Moldovan Silvestru, în cartea sa, Ţara noastra. recomanda bolnavilor să folosească numeroasele lacuri şi izvoare sărate de la Sovata, pentru tratamentul diferitelor boli, mai ales al reumatismului. După prăbuşirea terenului şi formarea Lacului Ursu şi apoi a Lacului Aluniş, la sfârşitul secolului trecut, oamenii nu s-au mai încumetat să frecventeze această zonâ, timp de vreo 10 ani, viaţa băilor desfăşurînduse în sat, la Băile Ghera. Între timp, natura a lucrat dînd naşţere fenomenului de heliotermie în Lacul Ursu. Acest lucru a fost observat de latifundiarul Ilyés, care, din 1893, a început să se ocupe de acest lac, bineînţeles, înainte de toate, în interesul lui. El şi-a dat seama că viitorul Sovatei nu este în sat, ci în partea de sus, de-a lungul culmilor de sare care adăpostesc lacurile sărate. Pentru început şi-a construit o vilă mare în apropierea Lacului Ursu, ca reşedinţă de vară. În câţiva ani au apărut mai multe vile în jur, după exemplul lui. În urma cercetârilor ştiinţifice întreprinse asupra lacurilor, constatînduse că apa încălzitâ a acestora poate fi folosită în scopuri terapeutice. Au fost construite mai multe cabine pe malul Lacurilor Ursu, Aluniş şi Negru. În 1901, după obţinerea atestarii de staţiune balneară, a fost înfiinţată staţiunea Sovata de Sus (adică staţiunea de azi). În 1902 s-a obţinut autorizaţia ca apa sărată a lacurîlor şi izvoarelor să fie folosită în scopuri terapeutice. În acelaşi an, Illyés Lajos a cumpărat şi băile vechi, din satul Sovata, de la comunitatea evanghelică-reformată. În anii următori, staţiunea s-a dezvoltat treptat. Au fost construite trei hoteluri, restaurante şi pensiuni. La Lacul Ursu a fost construită o instalaţie pentru băi calde la vană, o promenadă şi poteci pentru plimbare. In 1905, linia feratâ care ajungea pînă la Sărăţeni a fost prelungită pînă la Praid, facilitîndu-se astfel legătura Sovatei cu zone mai îndepărtate. în 1908 s-a introdus apa curentă şi s-a trecut la canalizarea staţiunii. Aceasta a cunoscut o perioadă de dezvoltare pînă în 1914, cînd, din cauza primului război mondial, a intervenit o stagnare. Refacerea bazei materiale distrusă de operaţiunile militare desfăşurate în zonă necesită, însă, mari eforturi financiare. În anul 1921, toate instalaţiile balneare au fost preluate de o societate anonimă pe acţiuni, ceea ce a dus la înregistrarea unui anumit reviriment în viaţa staţiunii. S-au reparat clădirile, instalaţiile, drumurile. În 1922 s-a introdus lumina electrica.

După primul război mondial se aflau în Sovata două hoteluri cu 32 şi respectiv 18 camere, 74 vile cu un total de 417 camere şi 510 paturi de închiriat, două restaurante, o cofetarie, o sală de lectură. În jurul Lacului Ursu se găseau 130 cabine pentru dezbrăcat (mai puţine erau la lacurile Aluniş şi Negru) şi 22 cabine pentru băi calde (apa caldă, încâlzita la soare, era pompată din lac). 0 sală de dans, un teren de tenis, canotajul pe Lacul Ursu, mici excursii în împrejurimi constituiau posibilităţile de distracţii. Staţiunea funcţiona între 1 iunie şi 30 septembrie. În 1924, pe Lacul Ursu s-a construit un solariu pentru băi de soare şi aer, iar în anul următor, un salon de cură, cu terasă şi vedere la lac. Numărul cabinelor a l'ost marit, iar stabilimcntul de băi de aici a fost înzestrat cu instalaţii de hidroterapie şi irigaţii. în 1928, Asociaţia magistraţilor din Ardeal a ridicat vila "Casa magistraţilor" (vila nr. 8 de azi), unde dr. Marius Sturza a înfiinţat, în 1929, instalaţii de hidro- şi fizioterapic, începind aici, doi ani mai tîrziu, cursuri de specializare in balneologie pentru medici, continuate apoi la clinica de spe-cialitate din Cluj, în 1931 a fost construit pavilionul terapeutic de nămnol de la Lacul Negru, cu două vane pentru băi denămol, cincipaturi pentru împachetări cu nămol, pentru bărbaţi, şi 12 pentru femei. In anul 1937, s-a dat în folosintă pavilionul terapeutic de la Lacul Ursu, cu 30 de cabine, precum şi ştrandul care funcţionează şi în prezent. Trebuie reliefat aportul deosebit al prof. dr. Marius Sturza, în perioada dintre cele două războaie mondiale, la introducerea, în staţlunea Sovata, a unui tratament balneo-fizioterapeutic, fundamentat pe cercetări ştiinţifice, el fiind mult timp medicul şef al staţiunii şi apoi şeful Catedrei de balneologie şi fizioterapie, pe care a înfiinţat-o în anul 1931, de la Facultatea de Medicină din Cluj. În 1932, în staţiune existau patru hoteluri şi 110 vile, cu 1600 camere şi 2600 paturi, activitatea fiind sezonierâ, între 15 mai şi 30 septembrie.

Perioada celui de-al doilea război mondial a însemnat o stagnare în dezvoltarea staţiunii. După actul naţionalizării din 1948, toate instalaţiile balneare, exploatarea factorilor terapeutici, terenurile şi vilele aparţinînd societăţii pe acţiuni şi altor proprietari au intrat în patrimoniul statului. Indată după aceea a început un nou suflu în dezvoltarea şi modernizarea staţiunii şi a localităţii. Vilele au fost reparate şi dotate cu mobilier corespunzător categoriilor de confort, iar capacitatea bazelor de tratament măritâ, dînduse posibilitatea ca un număr cît mai mare de oameni ai muncii să poată avea acces la binefacerile curei balneare, în condiţii civilizate. Din octombrie 1954, staţiunea a început să funcţioneze tot timpul anului. Profilul ei a devenit dublu, trimiterile organizate făcînduse atît pentru tratament, cît şi pentru odihnă. În 1970 - 1980 staţiunea a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă de dezvoltare şi de modernizare.

Pe versantul estic, în faţa Lacului Ursu, începând cu anul 1970, Ministerul Turismului a construit un grup de patru hoteluri de cură modernizate ("Aluniş", "Sovata", "Făget", "Brădet), totalizând cca 1100 locuri de cazare, iar cooperaţia meşteşugărească le-a dat în folosinţă, în anul 1982.

Puţin mai la sud, hotelul CASCOM cu 150 locuri. De asemenea, s-a mărit capacitatea de cazare la popasurile turistice "Stîna de Vale" şi "Tivoli". Condiţiile de acordare a asistenţei medicale şi a tratamentului s-au îmbunătăţit simţitor prin construirea modernei baze de tratament de lîngă hotelul "Sovata" de care sînt legate, prin culoare închise, hotelurile din jur. Prin construirea pe lîngă fiecare hotel a noi restaurante de rang superior s-au creat condiţii deosebite de alimentaţie pentru oaspeţii staţiunii. Concomitent cu noile construcţii, baza materială existentă a fost modernizatâ şi extinsă (vilele, pensiunile, bazele de tratament, ştrandurile etc.). Cele peste 4000 de locuri de cazare de care dispune în prezent staţiunea (cca 1250 în hoteluri, peste 2 400 în vile şi cca 350 în popasuri turistice) găzduesc anual peste 85 000 de turişti, iar cele trei baze de tratament (Sovata, Lacul Negru şi Lacul Ursu) permit unui număr de cca 35 000 persoane să beneficieze anual de cură balneară în staţiune. Au fost create condiţii. pentru ca oaspeţii staţiunii să-şi petreacă timpul disponibil într-un mod cît mai util şi plăcut. Hotelurile dispun de televizoare, iar curanţii şi cei veniţi la odihnă pot închiria prin recepţiile unităţilor de cazare diferite jocuri (rummy, table, şah etc.). Majoritatea restaurantelor dispun seara de programe cu orchestre şi solişti vocali, sînt dotate cu ringuri de dans, iar la restaurantul "Intim" funcţionează o discotecă. Casa de cultură, cu bibliotecâ, club, cinematograf şi teatru de vară, desfăşoară o bogatâ activitate cultural-artistică pentru toţi cei veniţi la tratament sau odihnă. În sezonul cald există largi posibilităţi de aerohelioterapie şi bâi în lacurile helioterme Ursu şi Aluniş; la Lacul Tineretului se fac plimbări cu barca sau se practică pescuitul sportiv. Amatorii de sport au la dispoziţie terenuri de handbal, volei, tenis şi călărie, iar iarna pantele din jur oferă condiţii propice pentru schi şi sâniuş. Drumeţiile organizate în împrejurimi şi excursiile cu autocarul, în alte locuri de interes turistic din judeţul Mureş sau din judeţele învecinate, permit participanţilor să cunoască frumuseţile naturii, trecutul istoric al poporului nostru, obiceiurile, arta populară, portul din aceste zone. Pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor de cazare, masă, tratament şi agrement s-a schimbat radical şi aspectul staţiunii. Au fost asfaltate străzile şi căile de acces, aleile de plimbare din jurul lacurilor, s-au amenajat parcuri şi scuaruri. Reţeaua comercială şi de servicii s-a dezvoltat şi modernizat; totodata s-au construit noi blocuri de locuinţe. Toate aceste realizări sînt în strînsă legătură cu dezvoltarea localităţii Sovata care, din anul 1955, cînd a fost declarată oraş, cunoaşte o contimiă ascensiune economicâ. în anul 1987, oraşul Sovata, inclusiv localităţile componente, număra 11800 locuitori. Dezvoltarea localităţii a avut loc pe fundalul unor condiţii naturale deosebit de favorabile. Unităţile industriale sînt profilate, în principal, pe exploatarea şi prelucrarea lemnului. Oraşul mai dispune de o fabrică de brînzeturi, o cooperativâ de producţie (confecţii, tricotaje etc.) şi prestări de servicii, o carieră de piatră şi o platformă industrialâ cu unităţi de transporturi. Cele trei noi cartiere de locuinţe din oraş - Eminescu, Griviţa, Florilor - cuprind peste 1 400 de apartamente, recent construite. S-a dezvoltat reţeaua şcolară care include şi un liceu industrial cu profil silvic. Astăzi staţiunea Sovata ocupă un loc de frunte în rândul staţiunilor balneoclimatice din România, bucurîndu-se de un strălucit renume nu numai în ţară, ci şi peste hotare, de unde, an de an, vin tot mai mulţi turişti pentru cură în această "oază de sanătate".

Sovata (în maghiară - Szováta, în germană - Sowata) este un oraș din județul Mureș, care mai include și satele: Căpeți, Ilieși și Săcadat, fiind situat pe cursul superior al râului Târnava Mică, la confluența cu râul Sovata. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10385 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 87,66%, români – 8,24%, romi – 1,88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Sovata, astăzi se prezintă aproximativ astfel: romano catolici – 47,66%, reformați - 33,84%, ortodocși – 8,76%, martorii lui Iehova – 3,46%, unitarieni – 1,88% și restul – nedeclarată sau altă etnie. În afară de numeroasele hoteluri, pensiuni, restaurante și cabane ale stațiunii enumăr și alte obiective turistice ale stațiunii Sovata: Muntele de sare - Cu un spectaculos aspect și care se află în spatele Lacului Roșu și Lacului Verde; Vila Justiției - clădire datată 1920 în prezent Centrul Regional de Pregătire Profesională a Magistraților; Izvorul Maria - cu apă potabilă, aflat în parcul din imediata vecinătate a autogării din Sovata;

Vila Bernády - construită în memoria primarului municipiului Târgu Mureș, Bernády Gyorgy; Pârtia Aluniș- amenajată lângă cabana cu același nume tot mai solicitată de iubitorii sporturilor de iarnă; Lacul Negru - pe strada Bradului, primul lac al Sovatei format în anul 1710 prin surparea unei ocne; Izvorul Ghera - aflat pe strada cu același nume pe locul unde se aflau primele băi sărate din stațiune și Centrul Cultural Domokos Kázmér - pe Strada Principală găzduit de o clădire monument istoric.

Insigna - Clubul sportiv Medicina Târgu Mureș

Clubul Sportiv Universitar (C.S.U.) Târgu Mureș, denumire veche Clubul

Sportiv (C.S.) Medicină Târgu Mureș este un club românesc de volei feminin care joacă din anul 2016 în Divizia A. Sediul oficial al clubului este situat pe strada Gheorghe Marinescu, la nr. 38 în municipiul Târgu Mureș.

Insigna - Uniunea de cultură fizică și sport

Campion Regiunea Mureș Autonomă Maghiară

U.C.F.S (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a constituit în anul 1962, ca structură subordonată Ministerului Tineretului și Sportului. Ea a înglobat toate asociațiile A.V.S.A.P. existente până la acea vreme în țară. A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Activitatea acestor asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc. Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața.

În 1950, în România a avut loc prima reorganizare administrativă postbelică după modelul sovietic. Astfel, cele 58 de judeţe au fost transformate în 28 de regiuni şi 177 de raioane. Doi ani mai târziu, în urma modificării legii, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în urma căreia prin comasarea a zece raioane din fostele regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţează Regiunea Autonomă Maghiară. Decizia a venit ca urmare a unei constituţii impuse de la Moscova, dictatorul Stalin cedând presiunilor venite de la Budapesta. Regiunea Autonomă Maghiară a existat în forma respectivă până în anul 1960. Reşedinţa regiunii a fost la Târgu Mureş, iar teritoriul său cuprindea o suprafaţă similară cu cea a actualelor judeţe Covasna şi Harghita, precum şi partea de est a judeţului Mureş.

O nouă reorganizare a avut loc în anul 1960 când a fost adopatată noua denumire de Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară. Două raioane, care până în 1952 aparţinuseră Regiunii Mureş, locuite în majoritate de români (Luduş şi Tîrnăveni), au fost transferate de la Regiunea Cluj la Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară. De asemenea, două raioane cu populaţie majoritar maghiară, (Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe), care între 1950-1952 au aparţinut Regiunii Stalin, au revenit Regiunii Braşov. Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost desfiinţată prin noua organizare teritorială adoptată în februarie 1968. Demersul a fost pregătit de noul lider comunist de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, încă din 1965, când a fost adoptată o nouă Constituţie, trecându-se la organizarea administrativ teritorială actuală, pe județe.

Placheta - Întreprinderea de rețele electrice Târgu Mureș

20 ani 1962 - 1982

I.R.E. (Întreprinderea de Rețele electricie) Târgu Mureș este societatea furnizoare de energie electrică pentru celelate societăţi şi locuitorii din muncipiul Târgu Mureș și toate localitățile județului Mureș. Întreprindea a fost înființată în anul 1962. Sediul întreprinderii este situat pe Strada Călărași, la nr.103

Insigna - Asociația sportivă Electromureș

AS EM (Asociația Sportivă Electromureș) este un club sportiv de tradiție a municipiului Târgu Mureș care a avut mai multe secții sportive dar care astăzi este mai cunoscut prin disciplina sportivă – popice. După cum reiese și din denumire asociația a funcționat pe lângă, adică a fost sponsorizată de către, conuscuta societate din localitate – Electromureș.

Electromureș este o companie producătoare de echipamente electronice din România. S-a născut în urma transformării din Cooperativa Ciocanul, fondată în anul 1949 și a fost una de referință în regimul comunist. În anul 1998, firma italiană TRI.O.M SpA di CAMBIANO a achiziționat pachetul de acțiuni transformând-o în societate privată. Din cei peste 8900 de angajați pe care compania îi avea în 1989, în anul 2006 au mai rămas doar 300.

Târgu Mureș, mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului (în maghiară Marosvasarhely, Székelyvásárhely, Vásárhely, Újszékelyvásár, Újvásár, în germană Neumarkt, Neumarkt am Mieresch, în latină Novum Forum Siculorum) este reședința și cel mai mare municipiu din județul Mureș, situat în centrul regiunii istorice Transilvania, România, pe ambele maluri ale cursului superior al râului Mureș. Orașul numără aproximativ 150000 de locuitori. Săpăturile efectuate de către arheologul Istvan Kovacs au confirmat faptul că teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 î.Hr. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și din epoca a fierului; s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură neolitică din România. Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116 îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui ungar Ștefan II. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Târgu Mureș și drapelul orașului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură târg-mureșene, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.

Biserica evanghelică

Biserica reformată

Casa Banyai - Piața trandafirilor

Casa Vlad Dracul

Cetatea medievală

Banca agricolă

Palatul Culturii

Biserica reformată

Fântâna Bodor din centru

Fabrica de zahăr

Orfelinatul

Muzeul regional

Palatul episcopal

Universitatea de medicină și farmacie (fostul liceu militar)

Prefectura

Primăria

Sinagoga

Catedrala ortodoxă

Trimiteri poștale

Județul Mureș este situat în centrul Podișului Transilvania din România. El are o suprafață de 6714 kilometri pătrați, numără aproximativ 581000 de locuitori și are reședința în municipiul Târgu Mureș. Numele județului provine de la râul Mureș care îl străbate de la N-E spre S-V. Din punct de vedere administrativ județul este compus din 4 municipii - Târgu Mureș, Sighișoara, Reghin și Târnăveni, 7 orașe - Iernut, Luduș, Sărmașu, Miercurea Nirajului, Sovata, Sângeorgiu de Pădure și Ungheni precum și 89 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală precum și harta județului Mureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente istorice și arhitectonice reprezentative pentru județ, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri, cât și unele trimiteri poștale ilustrate.