Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Cernătești este o comună din județul Buzău, care include și satele: Aldeni, Băești, Căldărușa, Fulga, Manasia, Vlădeni și Zărneștii de Slănic. Comuna se află în Subcarpații de Curbură, în centrul județului, pe valea râului Slănic, aproape vărsarea în râul Buzău. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ203K ce o leagă spre sud, de-a lungul Slănicului și apoi al Buzăului de Mărăcineni și Buzău și spre nord de-a lungul râului Slănic de comunele din zona cursului superior al Slănicului – Mânzălești, Vintilă Vodă și mai departe Gura Teghii. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3847 locuitori, în scădere față de rcensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 97,14% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Cernătești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,01% și restul – nedeclarată sau altă religie. Patru obiective din comuna Cernătești sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local. Trei sunt clasificate ca situri arheologice și unul ca monument memorial sau funerar. Primul sit arheologic este cel de la Aldeni de pe dealul Balaurul, ce cuprinde așezarea ce a contribuit la numele culturii Stoicani-Aldeni din Eneoliticul târziu, (mileniul al IV-lea î.e.n.).Al doilea cuprinde o singură așezare neolitică aparținând culturii Boian, aflată la 800 m vest de satul Băești. Al treilea sit arheologic, din punctul „La Cetățuie”, în valea Maului și valea Pluteșului, de lângă satul Cernătești, cuprinde o cetate medievală din secolele al XVI-lea–al XVII-lea, și o așezare și o necropolă aparținând culturii Monteoru (Epoca bronzului, mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.). În fine, monumentul funerar este crucea lui Parlat, din secolul al XIX-lea, aflată în zona „Lunca Puțului” dintre satele Cernătești și Zărneștii de Slănic.

Aldeni. În imediata apropiere a bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” se află un monument în formă de obelisc cu cruce în vârf, ale cărei braţe sunt unite de o coroană de lauri. Monumentul este placat cu marmură şi este protejat de un mic zid cu stâlpi în formă de obuz la colţuri, ce sunt legaţi cu lanţuri de fier. Pe o placă sunt înscrise versuri din cântecul patriotic “Pui de lei”, după care urmează numele eroilor satului căzuţi în cele două războaie mondiale.

Băeşti. Lângă biserica satului cu hramul “Sfinţii Voievozi” s-a ridicat în anul 1935, “Monumentul eroilor morţi pentru patrie în războiul din anii 1916-1918”, cum precizează inscripţia sub care sunt înscrise numele celor “morţi sub drapel.” Monumentul este de tip obelisc, cu cruce, aşezat pe un mic postament în trepte şi a fost “lucrat de Ion G. Popa şi Gheorghe Voban din Buzău”. După 1945 au fost înscrise pe o placă de marmură şi numele eroilor care au pierit în anii “1942-1944”.

Cernăteşti.1 În cimitirul satului a fost ridicat, în anul 1927, un monument construit din piatră, sub forma unei coloane aşezată pe un soclu în două trepte şi pe al cărei capiteliu se sprijină o cruce cu cunună. Pe laturile coloanei sunt înscrise numele eroilor, iar inscripţia de pe faţadă precizează că , "Acest monument s-a ridicat eroilor morţi pentru patrie în anii 1916-1918 din comuna Cernăteşti, din obolul văduvelor, părinţilor şi fraţilor celor morţi, din iniţiativa camarazilor rămaşi în viaţă. Ctitori pr. C. Şerpoianu, Spiridon Popa, Tache Dragu, Gheorghe I. Udrea, Dumitru Muşat, 1927.” Pe monument sunt înscrise numele eroilor, greu lizibile.

Cernatesti 2. În anul 2000, din iniţiativa preotului Toader Aurel, a fost construită o troiţă impunătoare, cu forme arhitecturale moderne, din ciment şi sticlă. În interior, pe peretele troiţei, în partea superioară, este realizată o pictură reprezentând scena Învierii Domnului, o icoană dominată de albastru care veghează şi domină numele celor care au sfinţit prin sângele lor trupul patriei, nume ce se găsesc pe o placă de marmură, totul find protejat de un panou din sticlă. Troiţa se află în apropierea bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi” şi a fost realizată cu sprijinul enoriaşilor. Inscripţia arată că este dedicată “Eroilor din comuna Cernăteşti, judeţul Buzău, morţi pentru întregirea neamului. Camarazii recunoscători. Slavă eroilor.” Monumentul a fost sfinţit în anul 2002 de sărbătoarea Înălţării Domnului.1 Ulterior, au fost montate două tunuri aşezate în faţa monumentului, de-o parte şi de alta a scării ce facilitează accesul, de ziua eroilor din anul 2010 având loc o impresionantă ceremonie.

Fulga. În anul 1921, în faţa bisericii cu hramul “Sfântul Nicolae”, a fost ridicat un monument din piatră, în formă de cruce, aşezat pe un soclu trapezoidal în trepte. În lateral are cruci gemene, iar în vârf un vultur cu aripile desfăcute. Pe braţul drept al crucii este înfăţişată în basorelief o scenă alegorică reprezentând un om cu cap de lup, iar pe braţul stâng este reprezentat un om care scrie despre faptele de arme săvârşite de cei dispăruţi. Pe frontispiciu se găseşte inscripţia: “În amintirea eroilor morţi în războiul pentru întregirea neamului, 1916-1919. Patria, neamul şi biserica recunoscătoare”. Mai târziu, pe postament a fost fixată o placă de marmură cu portretul a trei eroi. Pe monument sunt înscrise numele eroilor din cele două războaie mondiale.

Zărneşti de Slănic. Lângă biserica cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost ridicată o troiţă ce adăposteşte un monument în formă de obelisc având în vârf o cruce, aşezat pe un postament de formă pătrată, în trepte, totul fiind placat cu marmură. Ca element decorativ este reprezentat un soldat în uniformă de campanie. Pe faţadă se găseşte inscripţia, “Recunoştinţă, cinstire şi pomenire veşnică eroilor şi martirilor, 1916-1918, 1940-1945, 1989”.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE
ȘI PLACHETE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ion Antonescu - Mareșal al României

Conducătorul statului

Ion Victor Antonescu (născut la data de 2 iunie 1882 în Piteşti şi decedat la data de 1 iunie 1946 în închisoarea Jilava), a fost un om politic român, ofiţer de carieră, general, Șeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei române în primul război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, Șef al Marelui Stat Major, şi Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost Prim-ministru al României şi Conducător al Statului cu puteri dictatoriale.

Ion Antonescu a decis intrarea României în al doilea război mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei.

A fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai prin actul de la 23 august 1944. La data de 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din Bucureşti. La data de 1 iunie 1946 a fost executat prin împuşcare la închisoarea Jilava. Deasupra am postat o fotografie cu Antonescu dând mâna cu militarii români de pe frontul de est.

Statuia lui Mihai Viteazu 1593 - 1601

400 ani de la începutul domniei lui Mihai Viteazu

Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere.

Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea.
Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.
Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.
Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate.
S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.
Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.
Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.
Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă.
Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihahai la regele Rudolf, pentru a-l spijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu

Statuia lui Mihai Viteazul din București este o statuie ecvestră din Piața Universității, sectorul3, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) și este primul monument de această factură din Capitală. Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. În anul 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul. Pe cele două părți laterale sunt expuse stema Moldovei cu bourul ;i stema Transilvaniei. Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a luării măsurilor în urma cărora statuia urma să fie inaugurată, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii. După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită la data de 8 noiembrie 1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în piața din fața Academiei (în prezent Palatul Universității) pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava (ctitorită în secolul al XVI-lea de către Ștefan Canatacuzino), în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu și a unui numeros public. În timpul războiului pentru cucerirea independenței de stat din anii 1877 – 1878, la 30 august 1877 a fost cucerită reduta otomană Grivița I și armata română a capturat un drapel și trei tunuri. Prin Ordinul de zi din 5 / 17 septembrie 1877 dat și semnat de Domnitorul Carol I, a dispus ca două din tunurile capturate să fie amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. La 11 / 23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta de Neuwied, soția Domnitorului Carol I. În septembrie 2010, statuia lui Mihai Viteazul a fost mutată în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului din București. Tot aici au fost mutate și celelalte trei statui de la Universitate, pentru a se putea realiza o parcare subterană în centrul Capitalei. După terminarea lucrărilor la parcarea subterană, statuia a fost reinstală la locul ei la 5 mai 2012.

De reținut că în București mai există o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazu, dar amplasată la intersecția dintre B-dul Timișoara și B-dul Vasile Milea, pe un spațiu decupat din colțul curții Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul. Sculptura din bronz, montată pe un soclu de marmură, este opera colonelului (r) Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Ministerului Apărării Naționale. Aceasta este prima statuie ecvestră din România la care calul este reprezentat în poziție cabrată, ridicat în cele două picioare din spate, cu cele două din față în aer. Sculptorul a adoptat o soluție artistică mai greu de realizat din punct de vedere tehnic, fiind necesară o echilibrare precisă a maselor.

Placheta - C. Simionescu - premiu ciclism - 16 oct 1927

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Mărturie de botez - Filip Gr.J.Lahovary născut la 14 noiembrie 1881

Botezat de sora sa Maria la 14 februarie 1882

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Emblemă coifură - Justiție

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

Insigna - România (Chimie - Industria chimică)

Insigna de mai sus face referire la știința Chimie sau Industria chimică.

Chimia reprezintă una dintre ramurile științelor naturale al cărei obiect de studiu îl constituie compoziția, structura, proprietățile și schimbarea materiei. Chimia este numită și „știința de mijloc” sau „știința centrală”, întrucât conține elemente combinate din cadrul celorlalte științe ale naturii precum astronomia, fizica, biologia și geologia. Ca obiect de studiu, chimia a apărut acum câteva milenii în anumite părți ale lumii, mai exact în Orientul Mijlociu sub forma alchimiei, iar aceasta din urmă a permis elaborarea chimiei moderne ca urmare a revoluției chimice. Obiectivele acestui domeniu implică în special:

studierea materiei la nivel atomic,
proprietățile atomilor,
modul de formare a legăturilor chimice,
formarea compușilor chimici,
modul în care anumite substanțe interacționează la nivel molecular și conferă materiei anumite proprietăți generale,
modul în care nivelul de interacțiune dintre aceste substanțe poate conduce la crearea altor substanțe prin intermediul unor reacții chimice.

Industria chimică este reprezentată de companii ce au ca profil de activitate producția de substanțe chimice. Ocupând un loc central în economia globală modernă, industria chimică transformă materiile prime (petrol, gaze naturale, apă, metale și minerale) în peste 70000 de produse diferite. Deși chimicalele au fost produse și utilizate de-a lungul istoriei, nașterea industriei chimice grele (producția de chimicale la scară industrială pentru o varietate de utilizări) coincide în general cu nașterea revoluției industriale. Industria chimică din România reprezintă o ramură importantă a industriei și este prezentă printr-o multitudine de companii cu diverse profile de activitate: companii chimice cu profil complex), rafinării de petrol, producători de îngrășăminte chimice, producători de produse sodice, producători de mase plastice, producători de cauciuc, producători de vopsea, etc.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII