Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă care celebrează Broasca țestoasă de baltă. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – pe fundal vegetal imaginea unei broaște țestoase de baltă și inscripțIile cu majuscule, urmând circumferința monedei, “CARTEA ROȘIE”, “ BROASCA ȚESTOASĂ DE BALTĂ” și „EMYS ORBICULARIS”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – Cartea Roșie a Republicii Moldova, calitate - proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Broasca testoasa de apa ( Emys orbicularis ) mai este denumita si testoasa europeana sau testoasa de balta. Dupa cum ii spune si numle ii plac baltile si lacurile dar si apele curgatoare cu un curent slab. Prezenta ei in tara noastra este destul de sinuoasa; sunt zone unde este reprezentata bine, cum ar fi Delta Dunarii si zone de unde a disparut in totalitate. In momentul de fata este o specie protejata pentru ca este o specie afectata foarte mult de disparitia habitatului, a lucrarilor de indiguire si amenajare, a poluarii apelor si nu in ultimul rand de rea credinta din partea unora. Broasca testoasa de apa poate ajunge la o lungime de maxim 25 centimetri. Forma corpului, sau mai bine zis a carapacei difera in functie de stadiul de dezvoltare. Puii au forma corpului rotunda si pe masura ce ajung la maturitate acesta se alungeste si ajunge la forma eliptica. Culoarea este cafeniu inchis spre negru cu presarat cu puncte galbene. Broasca testoasa de apa se hraneste cu pesti, mormoloci, raci, diferite insecte si viermi acvatici. Mai rar consuma diferite rozatoare si pasari mici. Se hraneste frecvent sub apa unde isi rupe prada in bucati pe care le poate inghiti.Incepand cu luna aprilie femela depune pana la 16 oua care eclozeaza toamna sau chiar primavara urmatoare. Puii sparg coaja oului cu ajutorul unui dinte de eclozare situat pe maxilarul superior.

2. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă care celebrează împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Constantin Constantinov. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – imaginea lui Constantin Constnatinov și inscripțiile; în partea stângă mijloc anii de viață „1915 – 2003” și în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “CONSTANTIN CONSTANTINOV”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – personalități, calitate - proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 13 grame, diametru – 28 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Constantin Constantinov a fost un actor de teatru și film din Republica Moldova, care s-a născut la data de 7 iunie 1915 în localitatea Sucleia, raionul Slobozia și a decedat a data de 8 martie 2003 la Chișinău. A studiat la Institutul Agricol din Tiraspol (1932-1934) și apoi la Școala teatrală din Odessa (1934-1937), devenind actor de teatru. Începând cu anul 1944, a jucat pe scena Teatrului muzical-dramatic "A.S.Pușkin" din Chișinău (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu”). În anul 1953 a primit titlul de Artist al poporului. În teatru a jucat cu precădere roluri de comedie, interpretând circa 100 roluri. În anul 1955 a debutat în cinematografie cu filmul muzical Leana, realizat de către studioul "Maxim Gorki" din Moscova. A jucat în aproximativ 50 de filme, interpretând roluri principale, episodice, dar de o mare densitate artistică. La data de 7 iulie 2000, președintele Petru Lucinschi i-a conferit Medalia "Mihai Eminescu" ca o recunoaștere a activității sale de creație rodnică, a meritelor deosebite în dezvoltarea artei teatrale și cinematografice și a contribuției substanțiale la propagarea valorilor spirituale și morale. În semn de prețuire o stradă nouă din sectorul Rîșcani al municipiului Chișinău primit numele actorului Constantin Constantinov, iar pe frontispiciul blocului nr. 71 din strada A. Sciusev, în care a locuit artistul, a fost instalată o placă comemorativă.

3. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă care celebrează împlinirea a 80 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „100 LEI” și pe laterale urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – imaginea lui Grigore Vieru; în partea stângă sus - anii de viaţă „1935-2009”; în partea de jos, cu majuscule “GRIGORE VIERU”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoare nominală - 100 lei, seria – personalități, calitate: proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 31,1 grame, diametru – 37 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 1000 exemplare.

Grigore Vieru (născut 14 februarie 1935, satul Pererâta, fostul judeţ Hotin decedat 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. S-a născut în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala medie din oraşul Lipcani pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. Se angajează ca redactor la redacţia numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tănărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" . La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de limba română şi latină, născută Nacu şi se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate:Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru P.C.U.S. din anul 1971. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăşi la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi. În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină. Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului,plămânilor şi organelor abdominale, având şanse minime de supravieţuire. A încetat din viaţă pe data de 18 ianuarie a aceluiaşi an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgenţă din Chişinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

____________xxx____________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL SIBIU

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Păltiniș

Statiunea turistica Paltinis, aflată pe versantul nord-estic al Muntilor Cindrel, la numai 32 kilometri distanta de municipiul Sibiu, este cea mai veche statiune situata la cea mai mare altitudine (1442 m) din Romania si dispune de oferte de cazare in hoteluri sau vile si mijloace de transport pe cablu. Statiunea Paltinis este una dintre variantele preferate de multi turisti, pasionati ai sporturilor de iarna sau a plimbarilor in aer liber, in a petrece un weekend in aceasta locatie, vizand printre altele de la Rezervatia Iezerele Cindrelului pana la faimoasele lacuri glaciare. Odata ajunsi la Paltinis, turistii pot schia in sezonul de iarna, sa exploreze traseele impadurite din apropiere pe rutele destinate special sau sa admire privelistea naturala deosebita a zonei. Se pot efectua drumetii la Poiana Oncesti, Vf. Oncesti, Stana Gaujoara si Poiana Lupilor. Daca tot ati ajuns la Paltinis, trebuie neaparat sa vizitati Schitul si Casa memoriala Constantin Noica, poet, scriitor, eseist si publicist, ce a lasat o mostenire culturala deosebita, valorificata de multi scriitori care i-a urmat. Un important obiectiv turistic în Paltinis il constituie Schitul, o biserica de lemn ridicata in deceniul trei al secolului XX unde se afla mormantul filozofului roman Constantin Noica. Stațiunea a fost creată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor (Siebenburgischer Karpatenverein - SKV) în anul 1894.

Datorită climatului montan cu aer ozonat, stațiunea este indicată pentru tratarea asteniilor, a bolii Basedow, hipertiroidie benignă, suprasolicitare fizică și intelectuală, anemii secundare și dereglari de creștere la copii, dereglări pleuro-pulmonare și boli endocrine. Temperatura medie anuală este de +4 grade Celsius (media lunii iulie este 12 grade C, iar al lunii ianuarie de – 6 grade C). Ploile sunt frecvente, dar de scurtă durată iar stratul de zăpadă este prezent 120 de zile pe an. Condițiile de schi sunt excelente începând din decembrie și până în aprilie. Pârtiile sunt accesibile pentru toți amatorii sporturilor de iarnă. În stațiune pot fi admirate vile turistice monument istoric precum: Casa turiștilor (1894), Casa medicilor (1895) și Sala Monaco (1898). Legătura între Păltiniș și Sibiu este asigurată de o șosea modernă, deci se poate parcurge cu mașina proprie sau cu autobuzele Companie Turisb care zilnic efectuează trei curse dus-întors pe acest traseu.

Insigna - Clubul arcașului sibian

Tirul cu arcul este arta, tehnica sau abilitatea de a propulsa săgeți, folosind un arc. Din punct de vedere istoric, tirul cu arcul a fost folosit pentru vânătoare și luptă, iar în timpurile moderne, utilizarea sa principală este în activitățile de agrement și în sport. În Japonia tirul cu arcul a devenit o artă marțială – kyudo . Varianta occidentală a devenit un sport olimpic. Data apariției a arcului nu este cunoscută cu certitudine. Folosirea arcului și a săgeților este bine atestată spre sfârșitul Paleoliticului superior. După dezvoltarea artileriei cu praf de pușcă (ca. 1430–1440 în Europa și în sfârșitul secolului al XVIII-lea în Americii) arcul și-a pierdut destinația militară. A rămas o activate de agrement, în special la vânătoare și un sport. Tirul cu arcul a devenit o proba olimpică la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris –anul 1900. Există mai multe forme sportive ale tirului cu arcul și două federații internaționale: International Field Archery Association și World Archery Federation (fosta Federația Internațională de Tir cu Arcul, prescurtată FITA), care organizează proba de tir cu arcul la Jocurile Olimpice.

Insigna - Schlaraffia Hermanni 1879 - 1929 Hermanstadt

Schlarafia a fost o organizaţie publică având ca scop principal promovarea culturii, a artelor, umorului, ştiinţelor şi luminarea membrilor săi. Insignele schlarafe curente, care se acordau membrilor, conferenţiarilor proprii şi invitaţilor la şedinţe erau, de regulă, în număr mare fiind din tablă presată, lustruită, galvanizată, aurită, argintată, brunată etc. şi nu aveau întotdeauna şi sistem de prindere, câteodată doar orificii, găici pentru coaserea pe material textile sau alte materiale ca suport având uneori două corpuri de regulă fără panglici, rareori din metal preţios sau cu email. Toate insignele schlarafe au de regulă reprezentări – semnul adoptat – ca : păsări, animale, plante, construcţii, instrumente de lucru şi uz casnic şi artistic, chiar unele reprezentări imaginare, dar care în mod obligatoriu trebuiaiu să redea superioritatea membrilor grupării. Timişoara situată pe calea de legătură a estului cu vestul, a luat ca exemple sociale, economice, culturale şi umaniste pe cele de cea mai bună calitate şi le-a aplicat în limita posibilităţilor. Schlaraffia este o uniune socială, fondată la Praga în anul 1859, care propăvăduia prietenie masculină, umorul și arta în limitele formei tradiționale, cu excluderea totală a politicii. Devizele uniunii au fost: In arte volputas (în latină) și In der Kunst liegt Veergnugen (în germană) ceea ce în românește ar putea însemna aproximativ – Arta este plăcere. Simbolurile uniunii sunt: UHU – bufnița vultur, ce simbolizează înțelepciunea virtutea și umorul; LULU (ludum ludate- tradus Joacă jocul!), care este salutul membrilor folosit ca aprobare sau laudă și ULUL – strigăt de respingere și de reproș. În lumea Schlaraffia se foloșește limba convențională Schlaraffenlatein. Redarea anilor se făcea prin reducere cu 300 pentru a da activității un iz medieval – de vechime. Unitățile locale (localități propriu zise) purtau denumirea de REYCH și erau numerotate în ordinea înființării:

Nr.100 – Timișoara – TEMESIA (1889 – 1939)

Nr.170 – Sibiu – VILLA HERMANNI (1909 - 1939)

Nr.220 – Cluj – CALUDIOPOLIS (1921 - 1941)

Nr.254 – Bistrița – NOSSEN (1925 - 1941)

Nr.259 – București – VILLA BUCURIANA (1926 - 1936)

Nr.290 – Brașov – CORONA (1930 - 1939)

Insigna de mai sus aparține organizaţiei societăţii schlarafe din Sibiu, care marchează 50 de ani de activitate a corului propriu, ale cărui spectacole erau accesibile şi publicului larg în perioada octombrie – mai a fiecărui an. Insigna este elaborată şi foarte frumoasă, în formă de scut alungit, având pe vertical median 3,15 cm, lăţimea pe orizontală 2,05 cm, şi o greutate de 7,14 gr, este colorată în patru culori, două în moar textil şi două în metal. Aversul are un cartuş care urmăreşte conturul scutului de 0,40 cm cu litere în relief, de la baza de jos a dreptei scutului către sus şi stânga jos este textul: MANNERCHOR HERMANIA HERMANNSTADT şi în partea de jos a scutului anii 1879-1929. Literele şi cifrele sunt aurite pe email alb. Sub HERMANIA avem decupată o fereastră în corpul insignei în plan orizontal în care se aplica prin lipire un bicolor din moar roşu-verde; tot în fereastră avem reprezentată o orgă în metal şi sub care avem stema specifică a oraşului Sibiu, într-un câmp umplut cu email albastru şi cele trei inimi cu email verde deschis, sub orgă avem coroana princiară aurită şi spadele încrucişate cu mânere aurite şi lamele argintate ca şi orga. Reversul insignei este cu ac de siguranţă clasic dintr-o bucată lipită de corpul insignei cu semirondea având imprimat în relief pe rândul de sus NÜRNBERG şi rândul de jos paralel BERLIN, spatele şi contururile argintate.

Insigna - Infanteria română

Academia Forțelor Terestre 1966 - 2016

Onoare patriei 50 de ani - Sibiu

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” (A.F.T.), continuatoarea traditiilor educationale si institutionale a primei scoli militare de ofiteri din Romania, este institutia de invatamant militar superior integrata in sistemul national de invatamant, cu autonomie universitara garantata prin lege si cu personalitate juridica. De asemenea, este abilitata sa organizeze si sa desfasoare programe de studii universitare, destinate formarii ofiterilor de comanda pentru Fortele Terestre ale Armatei Romaniei si pentru alti beneficiari din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Misiunea academiei este formarea ofiterilor de comanda pentru toate armele / serviciile / specialitatile militare apartinand Fortelor Terestre, precum si pentru alti beneficiari, licentiati in domeniile de studii si specializarile universitare acreditate/autorizate pentru functionare provizorie, apti sa acceada, potrivit nevoilor armatei si optiunilor proprii, in etapa specializarii in arma, capabili sa-si asume raspunderea indeplinirii misiunilor specifice si sa poata exercita in stransa lor conexiune rolurile de: conducator/lider militar; luptator; specialist militar; educator și cetatean in slujba natiunii, devotat valorilor supreme: Patrie, Onoare, Datorie. Obiectivul fundamental al AFT este cresterea performantelor managementului educational specific formarii ofiterilor de comanda in acord cu nevoile reale de profesionalizare a personalului din Fortele Terestre si cerintele alinierii invatamantului militar superior la spatiul euro-atlantic si maximizarea functionalitatii institutionale in contextul implementarii conceptiei de transformare a invatamantului superior militar.

Obiective principale ale AFT sunt:

Asigurarea cadrului normativ si educational adecvat formarii ansamblului de cunostinte generale si de specialitate, a competentelor specifice profesiei militare si a atitudinilor civice descrise in Modelul absolventului;
Elaborarea strategiilor de optimizare a proceselor organizationale pe fundamentul standardelor de evaluare a calitatii promovate de ARACIS, a standardelor de performanta asumate de Armata Romaniei in raporturile cu celelalte state membre NATO si a rezultatelor cercetarii stiintifice in domeniile de interes(educational, organizational, militar);
Utilizarea optima a resurselor alocate si/sau atrase pentru restructurarea si modernizarea bazei materiale a invatamantului in corelatie cu necesitatile formative si cu cerintele solicitate pentru autorizarea de functionare provizorie ca institutie organizatoare de studii universitare de masterat.

Împrejurări istorice vitrege au silit de multe ori poporul român să-şi întrerupă munca paşnică, să pună mâna pe arme, să meargă la fruntarii, sau acolo unde se întrevedea intervenţia străină pentru a-şi apăra dreptul la existenţă şi libertate. Spre deosebire de Imperiile Otoman, Habsburgic şi Rus ce-şi întreţineau armate permanente şi cu care a trebuit să ducă lupte grele, la români armata era un fenomen de conjunctură şi de scurtă durată, având ca forţă principală a oştirilor în luptă pedestrimea, organizată pe principiul teritorial. Perioada de glorie militară, a oştirilor lui Mihai Viteazul, Stefan cel Mare şi Sfânt, Iancu de Hunedoara, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeş şi Ioan Vodă cel Cumplit este aceea a afirmării ei, cu un rol decisiv. Nu de puţine ori voievozii şi domnitorii români, funcţie de nevoile luptei împărţeau pedestrimea (infanteria) în grea şi uşoară. În baza prevederilor Tratatului de la Adrianopol încheiat la 2 septembrie 1829, în urma Războiului Ruso-Turcia, ţările române au obţinut dreptul de a-şi organiza "un număr de gărzi înarmate permanent", mai bine spus de a-şi înfiinţa propria armată. La 30 aprilie 1830 s-a hotărât "formăruirea în Valahia a şase batalioane pedestrime şi şase escadroane călărime a străjii pământeneşti", din care mai târziu s-au înfiinţat trei regimente mixte, a căror locaţie a fost stabilită la Bucureşti, Ploieşti şi Craiova. Concomitent cu această acţiune din ţara Românească, şi în Moldova s-a înfiinţat un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie, apoi din acestea s-a constituit un regiment mixt dislocat în garnizoana Iaşi. Transformările şi progresele înregistrate de infanteria română din acea perioadă şi măsurile pe linia înzestrării, instruirii şi încadrării ei argumentează afirmaţia că, la 30 aprilie 1830, în Principatele Române s-a născut Infanteria română. Bazele moderne ale constituirii şi consacrării infanteriei ca armă de sine stătătoare puse la 30 aprilie 1830 au fost continuate ca urmare a procesului revoluţionar de la 1848, a făuririi statului român prin Marea Unire de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza.În anul 1866 , armata Principatelor Unite dispunea de şapte regimente de infanterie şi de trei batalioane de vânători, cu un total de 80 companii. Armamentul de infanterie degradat şi învechit a fost înlocuit cu arme perfecţionate de provenienţă franceză. Învăţământul militar în armă s-a dezvoltat corespunzător cerinţei vremii, iar Scoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, care şi-a deschis cursurile în Bucureşti în prezenţa domnitorului Cuza pe 20 septembrie 1862. Întreaga evoluţie a infanteriei române a fost strâns legată de trei evenimente majore: Războiul pentru Independenţă din anul 1877 şi cele două conflagraţii mondiale. Se poate aprecia că aceste trei războaie, cât şi perioadele premergătoare şi ulterioare lor, constituie etape distincte în existenţa infanteriei, fiecare marcând progrese evidente în procesul evolutiv al acesteia. Fiecare confruntare militară a oferit o multitudine de concluzii şi învăţăminte privind organizarea, dotarea şi principiile de întrebuinţare în luptă a infanteriei, care au fost temeinic analizate de specialişti, determinând noi fundamentări teoretice şi practice, permanent racordate la realizările din ce în ce mai remarcabile pe linia înzestrării cu armament şi tehnică de luptă. Infanteria a participat cu toate forţele sale în Războiul de Independenţă din 1877-1878. Din totalul de 57.000 militari ai Armatei de Operaţii, procentul de reprezentare al infanteriei pe teatrul de acţiuni militare a fost de peste 80%, iar al pierderilor de 91,9%. După încheierea războiului, infanteria a primit puşti şi carabine Henry- Martin model 1879, fapt ce a asigurat pentru prima dată în istoria oştirii române în anul 1882, înzestrarea integrală a unităţilor de infanterie cu un singur tip de armă. Participarea cu succes a armatei române în conflictele militare ce au urmat au demonstrat importanța angajării în luptă a acestei specialități militare nobile – infanteria. Jertfa infanteriei de-a lungul istoriei noastre milenare a fost imensă, dar gloria ei este pe măsura faptelor de eroism şi sacrificiilor făcute pentru apărarea gliei străbune. Stau mărturie monumentele şi însemnele memoriale - statui, obeliscuri, busturi, cruci şi plăci comemorative, troiţe - ridicate în ţară, în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Cehia în memoria eroilor infanterişti morţi pe câmpul de onoare în revoluţia de la 1848, în războiul de independenţă din 1877-1878, în cel pentru făurirea României Mari şi în cel de-al doilea război mondial. Prin toate aceste monumente şi însemne memoriale care sunt borne ale jertfelor şi spiritului de vitejie al infanteriştilor, se pot reconstitui cu uşurinţă itinerariile de luptă ale unităţilor şi marilor unităţi de infanterie. Impresionaţi de rolul precumpănitor al infanteriei pe câmpul de luptă şi de imensele jertfe date în războaie de această eroică armă, unii gânditori militari au numit-o "regina bătăliei". După cel de-al doilea război mondial, infanteria a şi-a perfecţionat structurile organizatorice, înzestrarea luptătorilor, subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi cu armament şi tehnică de luptă moderne din producţia internă, în procent de peste 95%, a selecţionat şi pregătit cadrele, comandamentele şi comenzile, modernizat baza materială şi a participat la combaterea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977. După anul 1990, unele unităţi de infanterie au participat la misiuni internaţionale pentru menţinerea păcii în diferite zone de pe glob. Astfel în perioada 1995-1999, cele patru batalioane de Căşti Albastre, constituite în cadrul armei infanterie au participat în Angola, sub egida O.N.U., la cea mai îndelungată misiune românească de menţinere a păcii. În cifre efortul ţării noastre pentru menţinerea păcii în această ţară a însumat 4.530 de militari. În anul 1997, în cadrul operaţiunii "Alba" un număr de 400 de militari din batalioanele de Căşti Albastre, constituiţi în Detaşamentul Român "Sfântul Gheorghe" a contribuit în rândurile forţei multinaţionale de protecţie din Albania la buna desfăşurare a acţiunilor umanitare şi la menţinerea păcii în această ţară. De asemenea, ofiţerii din arma infanterie au participat ca observatori în Republica Moldova şi la graniţa dintre Irak şi Kuweit, iar gradaţii profesionişti au asigurat paza spitalului de campanie românesc din Somalia. Militarii români astăzi îşi îndeplinesc cu demnitate, dăruire şi profesionalism misiunile încredinţate, în Afganistan, Irak şi Kosovo, făcând cinste ţării noastre care i-a trimis cu gând de pace pe meleaguri îndepărtate. Aceştia demonstrează valoarea deosebită a resurselor umane ale infanteriştilor români, egali şi uneori chiar superiori altor luptători din armatele cu tradiţii în activitatea de menţinere a păcii.

Insigna - Cercul militar Sibiu

Cercul Militar Sibiu este este o clădire din Sibiu care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Clădirea este situată pe Bulevardul Victoria, la nr. 3 - 5. În incinta clădirii funcționează un hotel luxos și un restaurant primitor ce oferă meniuri diferite și bogate.

Insigna - Plutonul 1/3 - 25 august 2012 Sibiu

1982 - 30 - 2012

Produsul insignografic de mai sus se pare ca este o insignă a promoției de absolvenți a Academiei Trupelor Terestre “Nicolae Bălcescu, fosta Școală de ofițeri de inanterie, din anul 1982, emisă după 30 de ani, în anul 2012 cu ocazia revederii. Deduc că insigna a fost realizată de către foștii elevi din plutoanele 1 și 3 ale Companiei de elevi vânători de munte. Am dedus aceasta datorită reprezentării unui vârf montan în câmpul central al insignei.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură sibiene din vremuri diferite.

Biserica romano catolică

Catedrala mitropolitană

Biserica evanghelică

Muzeul Bruckenthal

Prefectura

Primăria

Biserica Ursulinelor

Biserica evanghelică Sfântul Ion

Casa Societății Urania

Cazarma

Comandatura

Direcția de electricitate

Direcția de finanțe

Direcția silvică

Gara

Hotelul Imperiul romanilor

Muzeul de Istorie Naturală

Mănăstirea franciscană

Palatul ASTRA

Palatul de Justiție

Școala militară de artilerie

Zidul cetății

Sinagoga

Turnul Sfatului

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului din vremuri diferite, precum și alte locuri de vizitat.