Epaminonda's Blog.....: Mo - M

În data de 28 noiembrie 2013 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Lebăda cucuiată. Pe aversul monedei se prezintă în plan central – Stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emisiunii „2013”, în partea de jos – inscripția “50 LEI” și urmând circumferința monedei – cu majuscule este gravată inscripția “REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central pe fundal vegetal imaginea unei Lebede cucuiete și urmărind circumferința monedei sunt gravate inscripțiile “CARTEA ROȘIE”, “LEBĂDA CUCUIATĂ” și “CIGNUS OLOR”.

Moneda are următoarele caracterisitici tehnice: seria – Cartea Roșie a Republicii Moldova, data emiterii – 29 noiembrie 2013, valoarea nominală - 50 lei, calitatea – proof, metalul – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 16,5 grame, diametrul - 30 de milimetri, forma – rotundă, marginea – zimțată și tirajul – 2000 de exemplare.

Lebăda cucuiată, denumire ştiinţifică – Cygnus Olor - mai este cunoscută şi sub numele de Lebada de vara sau Lebada Muta. Este o specie a carei vanatoare este interzisa prin lege. Lebada este cea mai nobila ca infatisare dintre toate pasarile de la noi. Chipul ei este cunoscut de toata lumea. In Delta Dunării rămâne uneori si iarna. Se trage de obicei pe ghioluri mai izolate, mai indepartate din calea oamenilor, desi nu e o pasare prea sperioasa. Albul penelor sale, linia eleganta, arcuita, a spatelui, gatul lung si mladios, pe care-l tine indoit, miscarile line pe apa o fac sa fie admirata si respectata. Pare o statuie taiata in marmora alba, inoata linistit, alunecand elegant pe luciul apei. In fierbinteala dragostei isi ridica in laturi aripile boltite, capatand o infatisare impunatoare. Nu-i prea place sa mearga pe uscat, caci trupul-i greu abia si-l poate tine pe picioarele scurte, galbene, date indarat. Ceea ce le face mai simpatice, ca si pe turturele, este viata lor familiala. Totdeauna le vezi perechi-perechi, traind in buna intelegere, tacute, rar scotand cate un gagait strident, ca si cand si-ar da seama ca glasul lor nu este potrivit cu mandrul lor chip.Lebada este o pasare mare. Poate ajunge la o inaltime de un metru si 20 de centimetri daca sta in picioare, cu o deschidere a aripilor de pana la 2,4 metri! Femela depune 5 – 7 oua pe care le cloceste 35 de zile. Bobocii parasesc cuibul a doua zi, urmandu-si parintii in sir indian. Se hraneste cu plante acvatice si insecte.

În data de 29 noiembrie 2013 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Mănăstirea Țipova.Pe aversul monedei se prezintă în plan central – Stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emisiunii „2013”, în partea de jos – inscripția “50 LEI” și urmând circumferința monedei – cu majuscule este gravată inscripția “REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central imaginea Mănăstirii Țipova, în plan secund doi arbori și în partea de jos circumferința monedei este gravată inscripția “MĂNĂSTIREA ȚIPOVA”.

Moneda are următoarele caracterisitici tehnice: seria – Mănăstirile Moldovei, data emiterii – 29 noiembrie 2013, valoarea nominală - 50 lei, calitatea – proof, metalul – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 16,5 grame, diametrul - 30 de milimetri, forma – rotundă, marginea – zimțată și tirajul – 2000 de exemplare.

Situata in apropierea satului Tipova, manastirea cu acelasi nume este una din cele mai vechi asezari monahale de pe teritoriul Republicii Moldova. Manastirea este sapata in stinca de pe malul drept al Nistrului. Ansamblul monastic Tipova reprezinta un impresionant muzeu. Pe piscul situat intre rapa Blanaritei si Valea-Satului se pastreaza ruinele unui orasel dispărut populat de triburi getice. Rausorul Tipova, coborand spre Nistru, formeaza numeroase cascade cu o inaltime de 10-16 metri. Manastirea este alcatuita din trei complexe monastice. Primul complex, include biserica cu hramul Sfintei Cruci si cateva chilii, este eel mai departat si greu accesibil. Se presupune ca a fost infiintat in veacurile XI-XII. Al doilea complex include biserica Sfantul Nicolae, sapata in stanca in veacurile XIV-XV, iar al treilea complex — dateaza din secolele XVI-XVIII si cuprinde 18 incaperi, care sunt unite prin treceri interioare. Potrivit unei legende aici, in aceasta manastire, si-a sfarsit viata poetul mitologic grec Orfeu, iar mormantul lui se afla intr-o nisa de la poalele cascadei si-l poti recunoaste dupa o lespede cu sapte găuri. Arhimandritul Visarion Puiu mentioneaza intr-o lucrare editata in 1919: "Cand si de cine a fost infiintat acest schit, nu se stie. Se presupune ca acest schit, ca si toate pesterile sapate in malurile Nistrului, a slujit crestinilor ca refugiu de frica tatarilor inca de prin veacul al Xlll-lea. Dupa ce vremile s-au linistit, monahii au intemeiat schitul cu gospodaria de astazi, indeosebi dupa 1756, cand pamantul schitului a fost daruit de catre Radu Racovita manastirii Dobrovat din judetul Vaslui." In 1776 schitul a fost reinnoit de monahul Vartolomeu, intemeietorul manastirii Saharna. Schitul a fost desfiintat in 1842. O vreme a aparţinut mănăstirii Căpriana. In 1949 ansamblul monastic a fost inchis si deposedat de pamant. Calugarii s-au refugiat la alte manastiri. Complexul monastic din deal a fost preluat de gospodoria agricola din localitate. Biserica a fost transformata intr-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit si distrus. In 1990 o grupa de arheologi din Sanct-Petersburg, in urma unor sapaturi efectuate la schitul rupestru, au descoperit un schelet care dateaza de la sfarsitul veacului al XV-lea. Istoricii mentioneaza faptul ca Stefan cel Mare si Sfant de multe ori a vizitat aceste meleaguri, in timpul campaniilor sale impotriva tatarilor. O legenda afirma ca marele domnitor s-a cununat in aceasta manastire cu una din sotiile sale, care dupa moarte a fost ingropata in acest loc sfant. Manastirea a fost reinfiintata în anul 1994.

În data de 12 iulie 2013 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Anul Spiridon Vangheli 2013 – Guguță. Pe aversul monedei se prezintă în plan central – Stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emisiunii „2013”, în partea de jos – inscripția “100 LEI” și urmând circumferința monedei – cu majuscule este gravată inscripția “REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central imaginea personajului Guguță, trei fulgi de mea, în partea de sus urmărind circumferința monedei sunt gravate inscripțiile “ANUL SPIRIDON VANGHELI” și “2013” și în partea de jos “GUGUȚĂ”.

Moneda are următoarele caracterisitici tehnice: seria – Sărbătorile, cultura, tradițiile Moldovei, data emiterii – 12 iulie 2013, valoarea nominală - 100 lei, calitatea – proof, metalul – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, diametrul - 28 de milimetri, forma – rotundă, marginea – zimțată și tirajul – 2000 de exemplare.

Spiridon Vangheli, născut la data de 14 iunie 1932 în localitatea Grinăuţi, judeţul Bălţi, România, acum Republica Moldova, este un scriitor și traducător moldovean, creatorul îndrăgitului personaj Guguță.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Anghel Saligny - SNCFR * AGIR

(Societatea națională de cale ferată)

(Asociația generală a inginerilor din România)

14 septembrie 1895 - 14 septembrie 1995

Anghel Saligny - academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcția podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești. S-a născut în data de 19 aprilie 1854 în comuna Şerbăneşti, fostul judeţ Tecuci, acum judeţul Galaţi, şi a murit la data de 17 iunie 1925 în Bucureşti. A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșanii, ulterior, liceul la Postdam şi studiile superioare la Charlotenburg - Germania. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinței construcțiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu-Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul de peste Siret de la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Între anii 1884 - 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Între anii 1889 - 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Moştiştei, portul Ramadan din Giurgiu, etc. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi președintele Academiei Române ( 1907 - 1910).

Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului) a fost construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Guvernul român a iniţiat două concursuri internaţionale pentru proiectarea şi executarea podului. Suprastructura podului de peste Dunăre a fost proiectată de Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză executase recent podurile metalice ale căii ferate de pe valea Prahovei. Neajungându-se însă la un acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu firmele de antrepriză a lui Gustave Eiffel şi a încredinţat proiectarea şi realizarea podului Direcţiei Generale a CFR. Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la data de 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I. Colectivul de proiectare şi de execuţie a fost condus de inginerul român Anghel Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală. Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur.

La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independenţă, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la Bucureşti, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895). Podul a fost inaugurat la 14/ 26 septembrie 1895 în cadrul unor mari festivităţi la care a participat regele Carol I. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios. Un prim convoi de încercare, format din 15 locomotive grele a trecut peste pod, cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea tren rezervat oaspeţilor cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de şefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuţia podului, într-o şalupă sub pod, aceasta pentru a garanta rezistenţa podului.

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov.

Primele incercari, in Romania, de organizare a asociatiilor tehnico-ingineresti sunt consemnate in cea de a doua jumatate a sec. 19, cand s-a infiintat "Societatea de Ingineri si Arhitecti" (1876). Cea dintai asociatie profesionala durabila a inginerilor a fost Societatea Politehnica, constituita in 1881, in prezenta Regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii caii ferate Buzau-Marasesti, prima cale ferata din romania proiectata si executata de ingineri romani.

Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (A.G.I.R.)a fost infiintata la Iasi, in anul 1918, anul Marii Uniri, avand ca scop "organizarea si sporirea cunostintelor si puterii de munca a inginerilor(...), pentru a aduce cel mai mare folos in opera de refacere a tarii (...), solidaritatea si sustinerea intereselor profesionale ale acestora". Cele doua asociatii si-au desfasurat activitatea in paralel pana in 1949, cand au fuzionat sub denumirea de Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor. Aceasta din urma a purtat, consecutiv, mai multe nume: Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor intre anii 1951-1962 si Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor pana in decembrie 1989. Prin Hotararea judecatoreasca 4/P.J. 1990 a reaparut pe scena societatii civile romanesti Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, continuatoarea de drept a organizatiilor ingineresti care au functionat in Romania pana la acea data. Sus am postat logo-ul A.G.I.R..

A 50 aniversare a Partidului Comunist Român

P.C.R. - Cinci decenii 1921 - 1971

Partidul Comunist Român (prescurtat PCR) a fost un partid politic, succesor al ramurii bolşevice de extremă stânga al Partidului Socialist din România, care a susţinut ideologic realizarea revoluţiei comuniste, înfiinţat în luna mai 1921. În perioada interbelică a fost o forţă politică ilegală, de mică anvergură, complet subordonată Cominternului şi implicit URSS. S-a împotrivit constant includerii în statul român a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Cadrilaterului şi a susţinut Pactul Ribbentrop Molotov, care se pronunţa, în protocolul adiţional secret, în favoarea cedării de teritorii româneşti către URSS. Până la sfârşitul anilor 1930, majoritatea membrilor fuseseră arestaţi sau se refugiaseră în URSS. PCR a început ascensiunea la putere în statul român la 23 august 1944, odată cu intrarea Armatei Roşii în Bucureşti, fiind parte a complotului înlăturării mareşalului Antonescu. După această dată, cu sprijinul direct al lui Stalin şi al trupelor sovietice, PCR şi-a eliminat treptat adversarii, iar după abdicarea regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română. Între 1947 şi 1989, PCR a fost singurul partid politic din România. În articolul 3 al Constituţiei României din anul 1965, PCR era numit "forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă România". Mai sus se prezintă stema şi steagul Partidului Comunist Român.

Anul mondial al populației

În august 1974, orașul București a fost gazda celei mai importante întâlniri la nivel guvernamental inițiată de Organizația Națiunilor Unite de la crearea sa și dedicată special problemelor populației. În contextul decolonizării și a importanței sporite pe care problemele dezvoltării lumii a treia le-au dobândit în dezbaterile politice internaționale după al doilea război mondial, populația s-a impus ca o tematică în sine la nivelul ONU. Printre aspectele care provocau preocupare în cadrul structurilor specializate ale Națiunilor Unite se numărau în primul rând suprapopularea specifică multor țări asiatice și în general creșterea populației la nivel global, ceea ce ridica în mod deosebit problema hrănirii a ceea ce mulți considerau a fi excesul de populație; în al doilea rând, condițiile de viață mizere din lumea a treia atrăgeau atenția asupra necesității unei îmbunătățiri rapide a condițiilor de educație și sănătate din aceste țări.Decizia convocării unei asemenea conferințe a fost luată de Consiliul Economic și Social al ONU în 1970, urmând a reuni guverne și instituții specializate ale Națiunilor Unite cu intenția de a elabora un plan general de măsuri în privința populației. În vederea evenimentului, ONU a declarat anul 1974 drept „Anul Populației”.

Conferința de la București a fost precedată de numeroase întâlniri pregătitoare, cu caracter regional, care au avut loc pe mai multe continente, în special în țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Dezbaterile s-au intensificat la începutul anilor 70, în cadrul a ceea ce a rămas cunoscut drept „dialogul Nord-Sud”. Conferința Populației de la București avea loc la scurt timp după ce Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptase deja, în mai 1974, o declarație care chema la instituirea unei noi ordini economice internaționale prin care să fie create noi posibilități de dezvoltare pentru țările sărace, inclusiv prin asistență financiară din partea țărilor bogate. Astfel, organizarea Conferinței Mondiale a Populației la București era încă un indicator al hotărârii României de a se implica activ în dezbaterile privind Noua Ordine Economică Internațională. Pentru România evenimentul nu poate fi considerat decât un succes major. Era prima reuniune internațională de asemenea nivel pe care o găzduia România sub egida Națiunilor Unite, ceea ce a contribuit la sporirea prestigiului și vizibilității externe a regimului de la București.

Academia Română - 17 martie 1890

Lui Victor Emanuelle de Savoia - Principe erediditar al Italiei

În primăvara anului 1890 regele Victor Emanuel, pe atunci principe ereditar al Italiei a vizitat familia regală a României și cu această ocazie a asistat la o ședință a Academiei Române. În amintirea acestui eveniment Academia a comandat o medalie în trei variante de metal compoziție: aur, argint și bronz, rotundă, cu diametrul de 4 milimetri, gravorul medaliei fiind Paul Telghe. Pe avers este reprezentată Columna lui Traian din Roma sub care este înscrisă data: “17 MARTIE 1890”. De o parte și cealaltă, pe circumferință este aplicată inscripția circulară: ”ACADEMIA ROMÂNĂ”. Pe revers este aplicață o inscripție pe șase rânduri: “LUI VICTOR EMANUEL DE SAVOIA PRINCIPE EREDITAR AL ITALIEI” și dedesubt un semn grafic.

Victor Emmanuel al III-lea (cu numele întreg Vittorio Emanuele Ferdinando Maria Gennaro di Savoia) a fost un membru al Casei de Savoia și rege al Italiei între anii 1900 - 1946. El s-a născut la data de 11 noiembrie 1869 la Napoli și a decedat la data 28 decembrie 1947 la Alexandria, în Egipt. A mai deținut de împărat al Etiopiei (1936 - 1943) și rege al Albaniei (1939 - 1943). În timpul lungii sale domnii, Victor Emanuel al III-lea a văzut două războaie mondiale și nașterea, creșterea și căderea fascismului în regatul Italiei.

Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la data de 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la data de 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în anul 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află circa 60 de instituții prestigioase și centre de cercetare din România.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român. Îmi vine în minte un catren, scris anul trecut, cu referire la Columna lui Traian;

"Imortalizat în marmura Columnei,

Decebal scrutează orizontul Romei.

El vesteşte lumii, umflându-şi plămânii;

Urmaşii vitejilor mei sunt ...românii!"

Insigna - C.N.H. (Compania națională a huilei)

Prezint mai jos un scurt istoric al industriei miniere în Valea Jiului; Pe fondul protectionist creat de statul austro-ungar, în anul 1840, fratii Hoffmann si Karol Maderspach au început exploatarea la suprafata a zacamântului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila. În anul 1854 initiatorii exploatarii miniere din Valea Jiului s-au unit în "Societatea de mine din Transilvania-Vest". În anii 1857 - 1858 - Minele acestei societati au fost cumparate de "Societatea anonima de mine si furnale din Brasov", care fiind sprijinita financiar de Wiener Bankverein, Banca Comerciala din Pesta, Deutsche Bank si Banque de Paris et Pays-Bas, a devenit a patra producatoare de fonta a imperiului.

În anul 1885 - Germanii Iosif Ritter si G.Gerbert au înfiintat "Societatea de mine de carbuni din Valea Jiului de Sus", cu sediul în Vulcan si cu unele posesiuni în partea nordica a bazinului, la Dâlja, Iscroni si Vulcan si altele în partea vestica la Uricani si Câmpu lui Neag. Societatea va functiona pâna în anul 1930 când va fi absorbita de "Societatea Petrosani". În anul 1890 - A fost înfiintata " Societatea anonima de mine de carbuni din Jiu - Uricani" cu capital privat maghiar, care s-a angajat în construirea caii ferate Petrosani - Lupeni si a arendat perimetrele miniere situate de-a lungul caii ferate în constructie. În anul urmator, 1891, prin asocierea cu o serie de capitalisti francezi, sprijiniti de banca "Credit Lyonnais", societatea îsi schimba numele devenind "Societatea anonima de mine si carbuni din Uricani-Valea Jiului", cu sediul în Lupeni. În anul 1899, împreuna cu firma germana "Oberschlesiche Kokswerke", a înfiintat "Societatea anonima pentru fabricarea cocsului din Uricani-Valea Jiului", care a construit în 1900 prima cocserie din zona, care aproviziona furnalele din Calan. În anul 1894 - "Societatea anonima de mine de carbuni din Salgotarjan", sprijinita financiar de Wiener Bankverein, a cumparat toate minele si drepturile de arenda ale Societatii anonime de mine si furnale din Brasov. Activitatile miniere din Valea Jiului se desfasurau în cadrul unor perimetre având suprafata totala de 8991,5 ha. Repartizarea pe societati era urmatoarea : Societatea Salgotarjan - 5572,9 ha, Societatea Uricani - Valea Jiului - 2713,1 ha, Societatea Valea Jiului de Sus - 705,5 ha. În anul 1920 - A luat fiinta Societatea comerciala anonima româna "Petrosani", compusa din doua mari grupuri de actionari: grupul alcatuit din fosta societate anonima "Salgotarjan" împreuna cu Banque Comerciale Hongroise si un grup format din 19 mari banci. În anul 1924 - Un grup de 12 banci românesti, împreuna cu societatea "Uricani-Valea Jiului" a constituit Societatea anonima româna "Lupeni" pentru ca în anul 1926 să ia ființă "Societatea carbonifera Lonea", proprietate a statului român. Din anul 1928 datorita crizei economice a început închiderea unor mine: Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dâlja si Vulcan ( 1931). În anul data de 29 mai 1931 societatile "Petrosani" si "Lupeni" au fuzionat sub numele Societatea miniera "Petrosani". La Petrila, s-a construit o Preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, care era considerata ca una din cele mai mari din lume. În data de 20 august 1949 s-a înfiintat Societatea româno - sovietica pe actiuni pentru exploatarea si desfacerea carbunelui "SOVROM - CARBUNE". La data 14 septembrie 1956 s-a înfiintat Combinatul carbonifer Valea Jiului, care a functionat din 1 octombrie 1956 pâna în 1 aprilie 1969 pentru ca din data de 1 aprilie 1969 să devină "Centrala Carbunelui Petrosani", iar din august 1977 "Combinatul Minier Valea Jiului (CMVJ). În urma desființării Combinatului Minier Valea Jiului, în anul 1991 se constituie Regia Autonoma a Huilei din România si începe un proces amplu de restructurare/reorganizare. În data de 20 noiembrie 1998 Regia s-a transformat în "Compania Nationala a Huilei S.A - Petrosani".

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII