Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Clădirea robustă cenușie din fotografii reprezintă Muzeul modern Kunst (MUMOK) din Viena. Acest edificiu de cultură se mândrește cu o vastă colecție de artă modernă din secolul al XX-lea și a secolului al XXI-lea și cu statutul de cel mai mare muzeu de artă din Austria. Din acest motiv sau poate nu, o casă a unei familii modeste a încercat să atace din aer mastodontul cenușiu. împlântându-se ca o pană în coama clădirii mamut. Ideea a aparținut artistului Erwin Wurm este cunoscut pentru munca sa neobișnuită, uneori plină de umor și uneori nedumerire. Când ești pe jos pe lângă clădirea muzeului te încearcă senzația de a te îndepărta cât mai repede pentru a evita o eventuală desprindere și cădere a casuței. Aflându-te la o oarecare distanță este de înțeles dorința de a admira interesanta întrepătrundere a celor două construcții. Artistul Erwin Wurm s-a pus de acord cu municipalitatea Vienei și a realizat un interesant monument arhitectonic publicitar pentru bătrâna capitală austriacă, dacă mai era nevoie.

Proiectul casei căzute parcă din cer și implantată în corpul bătrânului muzeu s-a finalizat în luna octombrie a anului 2006. Cunoscut pentru abordarea neconvențională a proiectelor sale, Wurm a spus: "Casa atacatoare este simbolul întâlnirilor de zi cu zi dar și o minciună“. Prin acest proiect el a intenționat să distrugă gândirea arhitecturală din așa-numitele limite "normale". Casa a fost construită ca un spațiu mare în formă de pană în acoperiș și a fost atent pusă în poziție înainte de a fi fixată la structura metalică a muzeului. Se pare că într-un final Casa atacatoare a fost demontată, astăzi nemaiputând fi admirată combinația provocatoare. Ajunși totuși la Muzeul MUMOK trebuie să intrați pentru a admira o colecție vastă de artă internațională, inclusiv lucrări de la modernitatea clasică, cubismul, futurismul și suprarealismul anilor 1960 – 1970 la Pop Art, Fluxus și Nouveau Réalisme.

2. Teatrul Esplanada din Singapore este situat pe plaja golfului și are în principal două mari săli de spectacole: una de 1600 locuri și cealaltă de 2000 de locuri pe fotolii. Decizia de realizare a edificiului s-a luat în anul 1992 iar realizarea propriu-zisă a construcției a fost câștigată de Compania Singapore Arts Centre Co. Piatra fundamentală a construcției a fost pusă în data de 11 august 1996 în cadrul unei ceremonii la care au participat și numeroase oficialități. Realizarea acestei construcții a costat statul singaporez 600 milioane de dolari.

Edificiul a fost finalizat în februarie 2001 dar a fost inaugurat abia pe data 12 octombrie 2002 în prezența președintelui statului. Cu toată măreția sa construcția înregistrează și pierderi deși aici au loc importante evenimente, precum Sesiunea oficială a Comitetului Olimpic Internațional din anul 2005. Această clădire este susținută de un interesant și puternic sistem de sponsorizare și donații. În data de 17 aprilie 2010 Teatrul Esplanada a fost conectat la rețeaua de trenuri subterane a insulei. Acoperișul clădirii este ornamentat cu tablă de aluminiu. Clădirea a fost proiectată de două firme de arhitectură: DP Architects (DPA) din Singapore și Michael Wilford & Partners (MWP) din Londra. Designul este format din două spații rotunjite prevăzute cu rame de sticlă triunghiulare cu rol de parasolar ce reglează intensitatea acțiunii luminii solare. Inițial designul clădirii a stârnit multe critici, se considera că aceasta va fi ca o seră ce concentrează căldura solară, dar când s-a înțeles sistemul de triunghiuri filtrante ale luminii solare criticile au încetat. Designul arhitectural unic a fost și este comparat cu un fruct tropical sau cu o muscă. În afara celor două mari săli de spectacole edificiul conține și alte spații cu destinații diferite: locuri de întâlnire, servicii, stil de viață, arte, etc.

3. Grand Lisabona este un hotel de 58 de etaje și 261 metri înălțime, situat în Macau. El este deținut de Societatea de Turism și Diverse, fiindproiectat de arhitecții Dennis Lau și Ng Chun Man din Hong Kong. Cazinoul și restaurantele sale au fost deschise în data de 11 februarie 2007, în timp ce hotelul a fost deschis în decembrie 2008. Cazinoul oferă 800 de mese de jocuri de masă și 1000 de slot machines. Hotelul conține 430 de camere și apartamente hoteliere. Grand Lisabona este cea mai înaltă clădire din Macao și cea de-a 118-a clădire cea mai înaltă din lume (prin structura arhitecturală). Lista de vinuri a restaurantului hotelului cuprinde peste 7400 sortimente de vinuri.

La etajele 5 și 6 ale hotelului funcționează un centrul Spa cu un total de 13 săli de tratament privat, pavoazate cu gresie de mozaic din aur alb și căzi de baie realizate cu plăci de mozaic jad opulent, aplicate manual de tehnicieni de renume din Germania. Proiectat pentru a oferi un sanctuar relaxant și o experiență senzorială pentru cei care caută exigență absolută, sălile de tratament de la etajul 6 sunt echipate, de asemenea, cu facilitatea de spa "Private Heaven", care permite oaspeților să experimenteze opțiuni de duș cu mai multe funcții. Centrul spa oferă, de asemenea, facilități de duș Vichy pentru tratamente cu hidromasaj. Oaspeții de la spa sunt răsfățați de terapeuți profesioniști de înaltă calificare și extracte de plante (uleiuri) parfumate natural. În cadrul centrul Spa se oferă servicii speciale de coafură și îngrijire a părului.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL GALAȚI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Muzeul Casa Cuza Vodă - Galați 75 ani * 1939 - 2014

Casa „Cuza Vodă” este un monument istoric din municipiul Galați, situat pe Strada Alexandru Ioan Cuza, la nr. 80, ce adăpostește astăzi muzeul cu același nume. Asociația "Casa Cuza Vodă", constituită în anul 1937 din inițiativa unor gălățeni, a cumpărat cu fondurile strânse prin subscripție publică, donații și contribuția autorităților locale și centrale, fosta casa părintească a lui Alexandru Ioan Cuza. La data de 24 ianuarie 1939, aici a fost inaugurat Muzeul "Casa Cuza Vodă", dedicat prezentării personalității reprezentată de domnitorul Unirii. Totodată, exponatele arătau și dezvoltarea orașului Galați în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea, ca centru comercial, economic și cultural al României moderne. În curtea muzeului se află un alt monument istoric, bustul lui Alexandru Ioan Cuza, realizat la 1886. De asemenea, și în rotonda din fața Grădina Publice se găsește un monument al aceluiași domnitor. Muzeul a cunoscut mai multe reorganizări expoziționale:

1994 - 1995 - a fost reorganizată expoziția permanentă din corpul central;
2003 - a fost amenajată clădirea anexă folosindu-se principii de expunere și de documentare contemporane. S-a realizat o interesantă expoziție de colecții - filatelie, numismatică, medalistică;

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!"

S.C. Șantierul naval Galați - S.A. - România

100 de ani de la înființare

Municipiul Galaţi este de secole punctul central al construcţiilor navale din România. Începutul construcţiilor de nave la Galaţi este menţionat încă din 1565 de pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu când din conţinutul unui firman otoman rezulta ca la Galaţi exista un mic atelier de reparaţii navale. Mai târziu, in 1742, doua documente interne din colecţia Bibliotecii Academiei Române atesta construirea de corăbii in Șantierul naval din Galaţi. Şantierul şi perioada moderna a construcţiilor navale debutează cu Fernic. Născut in 1860, într-o vreme în care revoluţia industrială atingea, pe ici, pe colo, zona Galaţiului, Gheorghe Fernic, un pionier al timpului său, era un antreprenor veritabil, specializat în ştiinţa prelucrării metalelor prin turnare şi forjare. Uzinele “G. Fernic et Co”, cărora li s-a adăugat în 1897 şi “Şantierul Naval G. Fernic et Co”, au fost înfiinţate în 1893, într-un timp în care România depindea de străinătate pentru toate lucrările metalurgice şi mecanice, dar mai cu seamă pentru lucrările de reparaţii navale. Aşadar, anul 1893 reprezintă nu numai începutul industrie metalurgice naţionale, dar marchează şi debutul epocii moderne a construcţiilor navale la Galaţi, şi anume trecerea de la corăbii din lemn la nave cu corpul metalic. Şantierul naval şi-a făcut rapid un renume şi a devenit recunoscut pe plan internaţional pentru complexitatea navelor pe care le construia. Din anul 1999, când şantierul s-a alăturat grupului de Şantiere Navale Damen, am continuat tradiţia construirii unei game variate de nave complete şi complexe, printre care amintim super yahturi, nave de cercetare şi nave tip offshore dar şi nave militare. Sediul central al Șantierului naval Galați este situat pe Strada Alexandru Moruzi, la nr. 132. Șantierul naval Damen din Galaţi are 2400 de angajaţi permanenţi şi 900 de colaboratori, livrează anual o medie de 20 de nave de diferite tonaje și pentru destinații diverse, prelucrând anual 30000 tone de otel.

Insigna - Consilier județul Tecuci

Consiliu județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Insigna - Județul Tecuci

Județul Tecuci a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. reședința județului era municipiul Tecuci. Județul se învecina la est cu județele Tutova și Covurlui, la sud cu județul Râmnicu Sărat, iar la vest cu județele Putna și Bacău. Teritoriul județului era inițial împărțit în trei plăși: Homocea, Ivești și Podu Turcului pentru ca apoi să fie reorganizat pe cinci plăși; Găiceana, Brăhășeșeti, Ivești, Podu Turcului și Tecuci Conform datelor recensământului din anul 1930 populația județului era de 156405 locuitori, dintre care 94,9% români, 2,0% țigani, 1,8% evrei ș.a. Din punct de vedere confesional populația județului era alcătuită din 96,3% ortodocși, 1,9% mozaici, 1,6% romano-catolici ș.a. Acest județ a fost desființat în urma căderii monarhiei în România și venirea comunismului, el fiind împărțit în septembrie 1950 între regiunile Putna și Bârlad, iar în 1952 după comasarea celor două, a rămas parte a regiunii Bârlad. În anul 1960, teritoriul său a fost din nou împărțit între regiunile Bârlad și Galați, iar din 1968, mare parte din vechiul său teritoriu (inclusiv reședința) face parte din județul Galați, unele zone restrânse aparținând astăzi județelor Vrancea și Bacău.

Insigna - Apărătorilor Galațiului - România - 8 ianuarie 1913

Începutul anului 1918 a reprezentat pentru România parcurgerea unor etape istorice cruciale care au condus în final la momentul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Bătăliile din vara și toamna anului 1917, desfășurate pe teatrul de operaţiuni militare din Moldova, au oprit ocuparea întregii ţări de către armatele Puterilor Centrale. A fost „marea victorie a războiului României pe teatrul sud-european al războiului european”. Alianţa militară româno-rusă de pe frontul din Moldova se afla în pragul dezmembrării, o contribuţie hotărâtoare având-o amplificarea revoluţiei bolșevice din Rusia. Exista riscul ca unele divizii rusești, parte din ele bolșevizate, aflate pe teritoriul dintre Carpaţi și Prut, să încerce ocuparea acestui pământ românesc.

La Galaţi, în ianuarie 1918, s-a dat pentru prima dată în istoria militară a României o bătălie în care aviaţia, marina şi trupele terestre au conlucrat în acelaşi perimetru pentru apărarea teritoriului românesc. Evenimentele care au precedat bătălia de la Galaţi, din 7/20-9/22 ianuarie 1918, erau de rău augur pentru România. Astfel, în data de 26 noiembrie/9 decembrie 1917, România și Rusia semnau la Focșani armistiţiul cu Puterile Centrale, prin care cele două părţi combatante se asigurau reciproc să respecte „obligaţia de a nu se putea relua ostilităţile decât prin denunţarea prealabilă a armistiţiului cu 72 ore înainte și cu rezerva, pentru ruși, de a-l considera ca provizoriu până când chestiunea războiului sau a păcii va fi decisă de Adunarea Constituantă a Rusiei”. Evoluţia revoluţiei bolșevice a condus la ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial, negocierile de pace începând în ziua de 22 decembrie 1917 la Brest-Litovsk. Astfel, în contextul armistiţiului de la Focșani și al negocierilor pentru pace începute la Brest-Litovsk, România a căutat să-și ia măsuri de siguranţă pentru păstrarea liniei frontului din Moldova părăsit de ruși. Comandamentul Armatei Române a cerut ca toate trupele ruse să se deplaseze spre Basarabia sau Cherson în „formaţii complete”. Armata a 6-a rusă din zona Tecuci-Galaţi, care abandonase lupta, a aderat complet la revoluţia bolșevică, iar Diviziile 9 și 10, din Corpul 4 Siberian, divizioane complete de artilerie (80 tunuri) și o vedetă torpiloare cu un tun de 150 mm, venită de la Reni în zona Galaţi, au încercat, în zilele de 7/20- 8/21 ianuarie 1918, să ocupe orașul Galaţi. În acest sens, militari din Divizia a 10-a rusă, aflată în Galaţi, au pus la cale ocuparea unităţii de pompieri, umplerea cu petrol a instalaţiilor mobile de stingere a incendiilor și distrugerea prin incendiere a orașului. Planul ruşilor a fost dejucat, iar în zilele de 7/20-8/21 ianuarie 1918, orașul Galaţi a fost martorul celei mai mari bătălii la care a fost supus de la începutul veacului al XX-lea. Unităţile militare române erau compuse din fracţiuni ale Diviziei a 4-a, patru vedete militare (nr. 1: „Maior Constantin Ene”; nr. 2: „Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan”; nr. 5: „Maior Gheorghe Şonţu” şi nr. 7: „Locotenent Dimitrie Călinescu”), un torpilor și o șalupă sosite la gura de vărsare a Siretului în Dunăre. Aceste vedete militare au fost comandate de România, alături de alte trei (nr. 3: „Căpitan Mihail Romano”; nr. 4: „Maior Dimitrie Giurescu”; nr. 8: „Căpitan Walter Mărăcineanu”), la șantierele navale „Thames Iron Works & Shipbuilding Co.” din Londra, în perioada 1907-1908, fiind dotate cu un tun de 47 mm Skoda, o mitralieră Maxim de 6,5 mm și două lansatoare de torpile. Comanda acestor unităţi militare a fost încredinţată comandorului Constantin Niculescu-Rizea, atunci director al Arsenalului Marinei Fluviale. Acesta a ordonat amplasarea pe dealul Ţiglina a opt tunuri, demontate de pe cuirasatul „Elisabeta“, puse sub conducerea comandorului Nicolae Puricescu. Două companii și jumătate din Regimentele 21 și 50 Infanterie, sub comanda comandorului Vulcănescu, au fost şi ele dislocate pe dealul Ţiglina. Timp de două zile, orașul Galaţi a fost supus neîntrerupt unui șir lung de bombardamente, iar pe timp de noapte au avut loc lupte de stradă între unităţile de infanterie române și ruse. Situaţia s-a complicat în ziua de 8/21 ianuarie 1918, când din zona de est a orașului, pe Prut, rușii au ocupat pichetele de grăniceri, au confiscat vasele de la vărsarea Prutului în Dunăre și au dezarmat detașamentele române de la Reni și Giurgiulești. Se încerca joncţiunea cu Diviziile 9 și 10 aflate în zona de vest, nord şi sud a orașului, pentru încercuirea, ocuparea şi, poate, trecerea oraşului Galaţi sub stăpânirea Rusiei bolşevice. Disciplina și devotamentul ostașilor români, coordonaţi de comandorul Constantin Niculescu-Rizea, au condus la un contraatac surpriză din zona Ţiglina și de pe Dunăre. Din nordul orașului Galaţi s-au remarcat militarii din Brigada a 8-a conduși de colonelul Bădescu, care au atacat unităţile militare din Divizia a 9-a, aflate între lacurile Cătușa și Mălina. Surprinși de atacurile românilor din zona Ţiglina-Cătuşa-Mălina, dar și de tirul lansat de vedetele marinei, rușii se retrag între Siret și gara Barboși, în zona Castrului roman de la Tirighina. Aici, atacurile combinate ale artileriei, marinei militare, infanteriei şi a celor trei avioane românești de bombardament, sosite în ajutor, îi determină pe ruși să capituleze în dimineaţa zilei de 9/22 ianuarie 1918. A fost pentru prima oară în istoria militară a României când aviaţia, marina şi trupele terestre au conlucrat în acelaşi perimetru pentru apărarea teritoriului românesc. Cele două divizii rusești au fost dezarmate complet și îndrumate, sub paza santinelelor române, să treacă Prutul. Cei aproximativ 500 de militari români au reușit să apere orașul Galaţi în ciuda inferiorităţii numerice, iar pentru cinstirea memoriei lor, municipalitatea Galaţi a comandat ridicarea unui monument, în anul 1925, cunoscut sub numele „Apărătorii orașului Galaţi 7-9 ianuarie 1918”, lucrare executată de sculptorul gălăţean Ioannis N. Renieris. Tot în acea perioadă au fost bătute o plachetă și o insignă în memoria luptelor și jertfelor Apărătorilor. Deoarece în anul 1963 monumentul a fost distrus „pentru lucrările edilitare din zonă”, Consiliul Judeţean Galaţi a finanţat, în anul 2017, proiectele de refacere a monumentului „Apărătorii orașului Galaţi 7-9 ianuarie 1918”, reproducerea insignei și a plachetei, iar Clubul Rotary „Dunărea de Jos” Galaţi a finanţat proiectul de batere a unei medalii jubiliare „Apărătorilor Oraşului Galaţi 1918-2018”.

Monumentul s-a ridicat pe locul inițial la intersecția străzilor Brăilei cu I.L.Caragiale (fostă Balaban), a costat municipalitatea 400000 lei și este opera artistului Valentin Șoachete. În această confruntare au conlucrat trei arme ale Armatei Române – marina, trupele terestre, aviaţia – caz unic pentru o bătălie desfăşurată pe teritoriul României în Primul Război Mondial. În memoria acelor lupte, oraşul erou Galaţi a fost decorat de Regele Italiei, prin generalul Pietro Badoglio (1921) şi de Preşedintele Franţei, prin generalul Henri Mathias Berthelot (1922), acordându-i-se Crucea de Război a Italiei şi Crucea de Război a Franţei. Iată numele câtorva eroi români căzuți în luptele pentru apărarea orașului Galați: sergent Duda Ion, caporal Rădulescu S. şi soldaţii Stanciu D., Iancu Marin, State Costache, Dinu Ioan, Dan Tudor, Ştefan St., Voicu Dumitru,Ioniţă A. Gh. și Traian Ionescu.

Matriță - Dunărea Galați

Dunărea Galați a fost un club de fotbal din orașul Galați. Clubul a fost înființat în 1970 și de-a lungul timpului a avut diverse denumiri precum: FCM Galați, Dunărea CSU Galați, Gloria CFR Galați, Constant CFR Galați, Dunărea Romport Galați, Știința Navrom Galați și Dunărea Galați. În anul 2014 clubul s-a desființat din cauza problemelor financiare. În Liga I Dunărea Galați a avut 5 prezențe. Deși a petrecut puține sezoane în prima ligă, echipa a obținut câteva rezultate memorabile (2-1 cu Dinamo în anul 1975, 1-0 cu Rapid în naul 1977, 2-0 cu Dinamo în anul 1980 și 3-1 cu Steaua în anul 1983. Echipa se poate mandri cu lansarea pe scena fotbalului romanesc a unor jucatori de mare valoare cum ar fi Costel Orac, Mihai Majearu, Ionel Chebac sau Danut Lupu. Jocurile pe teren propriu se disputau pe cel mai mare stdaion al orașului - Stadionul Dunărea - de 23000 locuri. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei erau: albastru – pe teren propriu și roșu - în deplasare.

Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.

Azilul Alinarea

Complexul muzeal al științelor naturii

Turnul de televiziune

Biserica Precista

Biserica greacă Agora

Muzeul de arte vizuale

Palatul navigației fluviale

Regionala CFR Galați

Teatrul muzical "Nae Leonard"

Agenția Lloyd Austriac

Biblioteca județeană "V.A.Urechia"

Colegiul național "Costache Conachi"

Casa de cultură a sindicatelor

Catedrala ortodoxă - Galați

Hotelul Galați

Teatrul dramatic

Hotelul Turist

Primăria

Gara

Banca națională

Biserica catolică

Biserica greacă

Piața regală

Cazarma de vânători

Curtea de apel

Grădina din centru

Hotelul Imperial

Liceul "Vasile Alecsandri"

Palatul Comisiei Europene

Palatul Episcopiei

Statuia lui Eminescu

Hotelul Dunărea

Prefectura

Restaurantul Pescarul

Spitalul militar de urgență "Aristide Serfioti"

Spitalul județean

Teatrul de copii "Gulliver"

Universitatea

Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.