Epaminonda's Blog.....: FILATELIE – GLORIE ETERNĂ EROILOR PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

În anul 2017 Romfilatelia a introdus în circulaţie emisiunea de mărci poștale Glorie Eternă Eroilor Primului Război Mondial, dedicată ostașilor care au luptat pentru idealul înfăptuirii României Mari.

1. Pe timbrul cu valoarea nominală de 16 lei este ilustrat portretul preotului militar Constantin Nazarie.

Constantin Nazarie s-a născut la data de 16 martie 1865 în satul Grădiștea, comuna Vultureni, fostul județ Tecuci, într-o familie cu origini de țărani răzeși. A urmat școala primară în orașul Bacău, cursurile Seminarului Teologic din Roman, între anii 1881-1885 și ulterior trei clase superioare la Seminarul ,,Veniamin Costachi” din Iași. La Seminarul Teologic din Roman, elevul Constantin Nazarie a fost impresionat de preotul iconom Dimitrie Matcaș, director și profesor, despre care va scrie mai tărziu:,,Nu voi pretinde că Economul Dimitrie Matcaș a fost parte din categoria oamenilor și bărbaților noștri geniali, voi pretinde că a fost un preot bun, un dascăl excelent și mai presus de toate un eminent patriot.” În anul 1888, Constantin Nazarie ajunge student la Academia Teologică din Kiev, cu sprijinul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, protectorul și binefăcătorul său. Lucrarea de licență pe care a tipărit-o în anul 1894 în Roman poartă titlul Prea Sfințitului Melchisedec Ștefănescu fost episcope al Romanului.- Membru al Academiei Române- memorie eternă. De asemenea, în această lucrare de licență Constantin Nazarie va aduce un elogiu și fostului director al Seminarului ,,Sf. Gheorghe” din Roman, Arhiereului Ioanichie Flor. La 1 ianuarie 1894 a fost numit secretar și pedagog șef la Seminarul Teologic din Roman, iar la data de 1 septembrie același an, a fost numit directorul Cancelariei Episcopiei Romanului. În anul 1894 s-a căsătorit cu Maria, fiica preotului Vasile Stupcanu din Roman, cu care a convețuit zece ani și a avut doi copii. Soția sa a decedat în anul 1904 și Constantin Nazarie a rămas văduv toată viața, conform tradiției canonice creștin-ortodoxe. La data de 26 ianuarie 1896 a fost hirotonit preot în Catedrala Episcopală din Roman, iar la sfârșitul acelui an a fost numit profesor și director al Seminarului Teologic din Roman. În anul școlar 1898-1899 a fost transferat în funcția de profesor și director, la Seminarul Central din București. A publicat de-a lungul timpului valoroase lucrări de teologie. Cu adresa nr. 60 din 18 mai 1915 , Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române înștiința pe părintele profesor Constantin Nazarie:,,Noi avem onoarea a vă face cunoscut că în ședința sa din 15 mai curent, v-a ales, cu unanimitate, ca protopop sau supravizor al preoților din armată, în caz de mobilizare, atașat pe lângă Marele Cartier General, ca delegate al Sfântului Sinod în această însărcinare.Vi se transmite deci odată cu aceasta, în copie, și decizia votată de Sfântul Sinod în această ședință, privitoare la preoții de armată, spre știință și confirmare”. De remarcat, este faptul că această adresă era semnată de către Președintele Sfântului Sinod, Mitropolitul Primat Conon Arămescu-Donici. Decizia de numire în această funcție era semnată de zece ierharhi, în frunte cu Mitopolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei. Protopopul Constantin Nazarie a funcţionat ca şef al Serviciului Religios al Armatei în gradul de colonel asimilat. În campania anilor 1916 – 1918, în baza ordinelor Marelui Stat Major, au fost mobilizaţi în total 252 de preoţi. La sfârşitul Războiului pentru Întregirea României, din totalul celor 204 preoţi mobilizaţi pe front, au fost, ca pierderi de război, un număr de 30 de preoţi, din care: 5 morţi, 6 răniţi și 19 dispăruţi. Faptele de eroism ale preoţilor mobilizaţi şi aflaţi pe front în Războiul Întregirii Neamului au fost impresionante. Elocvent în acest sens este discursul rostit la data de 10 aprilie 1918, de către generalul Constantin Prezan, fost Şef al Statului Major General, aflat în vizită la Serviciul Religios: „Preoţii şi-au făcut mai mult decât datoria şi este o cinste pentru cler, care alături de ostaşi, a dat mai mult decât le-am cerut noi pentru Ţară şi Neam.“De remarcat în acest context sunt faptele de eroism săvârșite de protosinghelul (asimilat gradului de locotenent) Justin Şerbănescu, din Regimentul 21 Infanterie, care a fost distins cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a conform Înaltului Decret nr.1561 din 25.06.1918: ,,Pentru priceperea, vitejia și dragostea de patrie de care a dat dovadă pe câmpul de luptă în anul 1916, când văzând că regimentul ,,Feldioara”a pierdut în luptă toții ofițerii și pe comandantul care fusese rănit pe Clăbucetul Taurului, a luat comanda regimentului și, luptând zi și noapte, a respins inamicul până la Muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe muntele Dihamului, a condus un batalion de dispersați, iar la 17 noiembrie 1916 a fost pentru a doua oară rănit pe muntele Sorica, refuzând evacuarea pentru a nu se despărți de vitejii săi ostași.” Preotul profesor Constantin Nazarie a încetat din viață la data de 21 martie 1926, la vârsta de 61 ani și este înhumat în Cimitirul Bellu Militar din București. Sursa NET – Autor: Sorin Grumu

2. Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei este ilustrat portretul generalului Ioan Dragalina.

Ioan Dragalina s-a născut la Caransebeș, la data de 16 decembrie 1860, a absolvit Academia Militară din Viena, însă a demisionat din armata austro-ungară în anul 1887, nemulţumit de discriminarea ofiţerilor români. S-a mutat în România, iar pregătirea și rigoarea l-au ajutat să promoveze rapid. S-a remarcat prin activitatea din fruntea Școlii Militare de Infanterie București, fiind răsplătit cu Ordinul Steaua României. În 1915 a fost avansat la gradul de general, iar în vara anului 1916 a luptat cu eroism pentru eliberarea Banatului. După ce se decide, în august 1916, intrarea ţării noastre în război împotriva Puterilor Centrale, trupele române intră în Transilvania pentru eliberarea acesteia. Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa şi fortifica înălţimile munţilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică şi tehnică a duşmanului. Divizia sa a luptat vitejeşte şi, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase şi să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie. Situaţia devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scrie atunci în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!” Încrezător în strategia sa de luptă la adăpostul munţilor, Generalul Dragalina dă, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor române, făcând apel la curajul şi demnitatea fiecărui soldat român: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor… Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc… Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! …Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!” Însă Generalul nu dă doar un ordin, ci decide imediat să plece personal în recunoaştere, în primele linii. În Armata I, sub comanda generalului Ion Dragalina, era încadrată şi eroina Ecaterina Teodoroiu, pe care acesta a întâlnit-o pe Valea Jiului, la un post sanitar înaintat, unde tânăra îngrijea răniții. A numit-o „o adevărată eroină” și, fiind îmbrăcată foarte subțire pentru vremea rece de toamnă, i-a dăruit mantaua sa de general. Apoi, însoţit de un maior şi de un colonel, trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici (cel mai înaintat punct al liniilor române), unde merge pentru a se spovedi şi împărtăşi. La întoarcere, inamicul a deschis focul asupra podului, însă Generalul i-a cerut şoferului să treacă în viteză prin zona periculoasă. Astfel, este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat. Ulterior este transportat într-un spital din Bucureşti, unde i-a fost amputat braţul. Fiind internat, Generalul l-a întrebat pe medic: „Dar ia spune doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-l?” „Prin amputarea braţului vindecarea ar fi mai grabnică”, răspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă şi un singur braţ.” După ce Generalul a fost rănit în inspecţia pe front, totuşi, planul său de operaţii a fost continuat şi dus la îndeplinire de către colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a făcut ca, după alte trei zile de lupte înverşunate, trupele germane să fie respinse dincolo de fosta frontieră. Pe patul de suferinţă, Dragalina primeşte din partea Regelui Ferdinand cea mai înaltă decoraţie de război a ţării, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia şi bravura sa. Însă pe 24 octombrie, generalului îi crește brusc temperatura și intră în septicemie. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și i se adresează lui Corneliu: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”. Generalul Ioan Dragalina se stinge la vârsta de 56 de ani, scriind o pagină de eroism care nu se va şterge niciodată din istoria şi memoria noastră. Sursa NET – Autor: Irina Monica Bazon

3. Portretul generalului David Praporgescu ilustrează timbrul cu valoarea nominală de 4,00 lei.

David Praporgescu a fost unul dintre generalii Armatei Române din Primul Război Mondial, care s-a născut la data de 13 decembrie 1866 la Turnu Măgurele și a decedat pe câmpul de luptă în Munții Coți, pe Valea Oltului, la data de 30 septembrie/13 octombrie 1916. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă, de divizie și corp de armată în campania anului 1916. În anul 1927 a fost decorat post mortem cu Ordinul “Mihai Viteazu” clasa a III-aI, pentru modul cum a acționat în campania anului 1916. „Pentru vitejia și destoinicia cu care a condus personal operațiunile trupelor de pe Valea Oltului și Munții Colți în anul 1916. căzând grav rănit de o schijă de obuz, în linia I-a de tranșee, pe când îmbărbăta pe soldați la luptă crâncenă contra inamicului care era mult superior ca număr, murind ca un erou din cauza rănilor căpătate.” David Praporgescua a urmat școala primară și două clase de liceu în orașul natal, devenind apoi bursier al Școlii Normale pentru Învățătura Poporului Român, din București. După terminarea școlii, a activat ca învățător în satul Lița, din apropierea orașului Turnu-Măgurele. În anul 1885 s-a înrolat ca soldat voluntar în Regimentul 11 Călărași din Botoșani. În anul 1888, pe când avea gradul de sergent i s-a aprobat să meargă direct la examenul de absolvire la Școala militară de Infanterie și Cavalerie din București, pe care l-a absolvit fiind clasificat primul din 100 de absolvenți, fiind avansat la gradul de sublocotenent, la 1 octombrie 1888. Între anii 1889–1890 urmează Școala Specială de Cavalerie din București, pe care a absolvit-o tot ca șef de promoție. În anul 1894 este trimis la perfecționare la Școala de Echitație de la Samur (Franța), după care continuă cu un stagiu de pregătire la Regimentul 5 Dragoni din Compiegne. Întors în țară urmează cursurile Școlii superioare de război. Între anii 1902 – 1903 a fost trimis din nou peste hotare pentru un stagiu de pregătire în armata austro-ungară. David Praporgescu a avut și o bogată carieră didactică în instituțiile militare de învățământ fiind șef de secție și profesor de cavalerie și de tactica armei cavalerie la Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie, între 1903-1908. A fost, de asemenea, șef de catedră pentru tactica cavaleriei, la Școala Superioară de Război. În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 20 Infanterie și apoi comandant al Corpului I Aramtă,distingându-se în cursul bătăliei de pe Valea Oltului din anul 1916. Moare pe câmpul de luptă, fiind rănit mortal de o schijă a unui proiectil rătăcit, pe când se deplasa pe valea pârâului Câineni de la poziția Colți către poziția Pleșu. Pentru meritele sale a fost decorat cu: Ordinul “Steaua României” în grad de ofițer (1913), Ordinul “Coroana României” în grad de ofițer (1907), Medalia “Avântul Țării” (1913) și Ordinul “Mihai Viteazu” clasa III, (1927).

4. Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este ilustrat portretul generalului Radu R. Rosetti.

Radu R. Rosetti a fost un istoric și general român, membru titular al Academiei Române, care s-a născut la data de 20 martie 1877 în localitatea Căiuți, județul Bacău și a decedat la data de 2 iunie 1949 în Închisoarea Văcărești. Descendent din vechea familie boierească Rosetti, viitorul istoric militar Radu R. Rosetti a trăit într-o lume în care rangul boieresc nu mai exista. Generalul nu mai are nimic în comun cu fiii de boieri de altădată; el ajunge în înalte funcții militare datorită eforturilor proprii și nu datorită rangului deținut sau a averii. După terminarea cursului primar la școala din comuna natală își continuă studiile la Liceul Național din Iași, urmează cursul pregătitor pentru Școala de poduri și șosele. În anul 1899 este absolvent al Școlii militare de artilerie și geniu, iar în anul 1906 al Școlii superioare de Război. Radu R. Rosetti s-a căsătorit la 26 aprilie 1907 cu Ioana Știrbey. În timpul celor șapte ani de căsătorie, soții Rosetti au avut patru copii: Ileana, Radu, Ioana și Elisabeta. Ioana Știrbey a murit, în vârstă de numai 29 de ani, la nașterea celui de-al patrulea copil. Radu R. Rosetti a avut o merituoasă activitate ca Șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a. După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general. Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național (1924–1931), muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti a inițiat săpături arheologice la „vechile cetăți“ Soroca (1928), Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina (1929). În anul 1927, Radu R. Rosetti a fost ales membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române. Între anii 1931-1940 a condus Biblioteca Academiei Române. Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, care pe parcursul întregii sale vieți a detestat totalitarismul, a fost determinat să accepte în 1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 - 11 noiembrie 1941. În anul 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în Închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949. În memoria sa o stradă din Onești a fost denumită General Radu R. Rosetti. Penrtru meritele sale culturale a fost distins cu Ordinul “Meritul Cultural”, pentru litere în gradul de Cavaler clasa a I-a (1940).

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Asociația filateliștilor din Republica Socialistă România - București

20 de ani de activitate în Asociația filateliștilor din România

XX - Paulian M.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.

Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insigna - C.T.A. (medical)

(Cercul tehnico aplicativ)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România sea doptî Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Mai jos prezint câteva insigne cunoscute ale cercurilor tehnico-aplicative din acea vreme.

Insigna - Asociația națională a salvatorilor montani

România - Salvamont

Asociația națională a salvatorilor montani din România (A.N.S.M.R.) este o organizatie profesionala a salvatorilor montani din Romania, asociatie nonguvernamentala, de utilitate publica. ANSMR are un numar de aproximativ 750 de membrii organizati in 53 de echipe Slavamont pe intreg teritoriul national. ANSMR are ca obiect promovarea valorilor profesiei de Salvator montan, scolarizarea si atestarea persoanelor care doresc sa desfasoare aceasta profesiei si sprijinirea membrilor sai. Această asociație a luat ființă în anul 1993, funcționează pe baza Legii 200 din anul 2004 și are sediul central în Brașov, pe Strada Panselelor, nr. 23, bloc 1. Principalele misiuni ale asociației sunt:

Perfectionarea profesionala a tutror membrilor Salvamont
Imbunatatirea si sutinerea dezvoltarii profesiei de Salvator montan
Imbunatatirea legislatiei Salvamont din Romania

Domeniul de activitate al organizației este intervenția în situații de criză. In prezent Dispeceratul Național Salvamont acoperă 80 de zone montane cu echipe de profesioniști și voluntari care asigură patrularea preventivă, asigurarea permanenței la punctele și refugiile Salvamont, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la proxima unitate sanitară.

Insigna -Asociația națională Cultul eroilor - România

Prima institutie care si-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei si faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Cazuti in Razboi. Infintata la 12 septembrie 1919, prin Inaltul Decret Lege nr. 4106, semnat de Regele Ferdinand, acest organism era chemat “sa vorbeasca viitorimii despre jertfele si izbanzile noastre, despre frumusetea virtutilor ostasesti si despre nezdruncinata tarie a sufletului romanesc”. Societatea a functionat sub inaltul patronaj al Reginei Maria, ca presedinte de onoare, si al IPS. Mitropolitul Primat Miron Cristea, ca presedinte executiv, devenit ulterior Patriah al Romaniei. Din anul 1927, acesta si-a scimbat denumirea in Societatea “Cultul Eroilor”, iar in 1940 s-a numit Asezamantul National Cultul Eroilor. Dupa abdicarea Regelui Mihai I si proclamarea Republicii, prin Decretul nr. 48 din 29 mai 1948. Asezamantul National “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a fost desfintat, atributiunile si patrimoniul acestuia fiind transferate Ministerului Apararii Nationale. Hegemonia U.R.S.S. adusa de cel de-al Doilea Razboi Mondial a condus la impanzirea teritoriului tarii cu monumente dedicate “Ostasului Sovietic Eliberator”, in detrimentul eroilor romani. Abia din 1975, in conditiile emaniciparii de sub tutela Uniunii Sovietice, cand s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr. 117/1975 avand ca obiect reglementarea operelor comemorative de razboi, incepe sa se manifeste, destul de modest, cultul față de eroii neamului. Dupa evenimentele din decembrie 1989, la initiativa unui grup de ofiteri, a fost infintat Comitetul National pentru Restaurarea si Ingrijirea Monumentelor si Cimitirelor Eroilor - C.N.R.I.M.C.E. Prin Sentinta Civila nr. 664, din 19 noiembrie 1991, data de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, asociatia a dobandit personalitate juridica, iar in baza ordinului ministrului apararii nationale, general locotenent Niculae Spiroiu, a primit acordul de a functiona sub patronajul Ministerului Apararii Nationale, avand sediul Conducerii Comitetului in cladirea Palatului Cercului Militar National din strada str. Constantin Mille, nr. 1, etaj 4. La scurt timp, prin Hotararea Sfantului Sinod Nr. 3036 din 19-20 iunie 1992, Comitetul a primit aprobarea de a functiona sub Obladuirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, avand ca parinte spiritual pe Parintele Patriarh Teoctist. La conferinta nationala din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociatia Nationala “Cultul Eroilor”, asumandu-si misiunea de a prelua obiectivele asumându-și misiunea de a prelua obiectivele“Așezământului Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor”. Infiintat din necesitatea de a pune capat degradarii si profanarii operelor comemorative de razboi si a cimitirelor de onoare ale eroilor, C.N.R.I.M.C.E. a trecut la reorganizarea filialelor in teritoriu, reusind, in mai putin de un an, sa infinteze 32 de filiale judetene si numeroase subfiliale orasenesti si comunale, in conducerea carora au fost cooptate persoane cu responsabilitati si putere de decizie din cadrul administratilor locale, fosti comandanti de garnizoane si regimente, slujitori ai bisericii, cadre didactice, oameni de cultura, veterani de razboi si cadre militare in rezerva si in retragere. Sus am postat emblema Asociatiei naţionale “Cultul eroilor”.

Regele Carol al II-lea al României

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale, regina Maria.

______ooOoo______

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII