Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai sus omagiază Barajul hidroenergetic Imatra din provincia finlandeză Karelia (de nord). Pe aversul monedei este reprezentat barajul hidroenergetic Imatra din provincia finlandeză Karelia (de Nord), inscripționat numele țării în limbile finlandeză și engleză și este aplicată o literă mare de tipar – N. Pe revers este reprezentată stema provinciei Karelia, simbolul monetăriei finlandeze, inscripțiile 5 Euro (valoarea monedei), 2013 (anul emiterii) și o literă mare de tipar - T. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 euro, data emiterii – 30.09.2013, seria – monumente reprezentative ale provinciilor finlandeze, forma – rotundă, diametrul – 27,25 milimetri, greutatea – 9,8 grame, compoziția – aliaj (bimetal CuNi, aur nordic), calitatea – proof 10000 buc și prof UNC 55000 buc și designer – Nora Tapper.

Karelia este un teriroriu european situat atât în Finlanda cât și în Rusia. Partea finlandeză a acestui teritoriu se numește Karelia de Nord (în limba finlandeză Pohjois-Karjalan maakunta, iar în suedeză Norra Karelens landskap) și se constituie ca una dintre cele 20 de regiuni ale Finlandei.Capitala provinciei este orașul Joensuu. Provincia se întinde pe 17782 kilometri pătrați și numără 169722 de locuitori.

Barajul hidroenergetic Imatra este cea mai mare amenajare hidroelectrică din Finlanda, provincia Karelia, situată pe cursul râului Imatra, în centrul orașului cu același nume. Amenajarea hidroenergetică a fost dată în folosință în anul 1929 și de atunci anual aproximativ de 100 de ori își deschide porțile publicului vizitator. Capacitatea sa de producție este de 192 MW, iar căderea apei este de 24 de metri. Centrala este deservită de o turbină Kaplan și șase turbine Francis. Producția anuală medie acoperă consumul anual de energie electrică pentru 50000 de gospodării.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai sus omagiază Biserica St. Lawrence din orașul Janakkala, provincia finlandeză Tavastia: Häme. Pe aversul monedei sunt reprezentate turlele Bisericii St. Lawrence, este inscripționat numele țării în limbile finlandeză și engleză și este aplicată o literă mare de tipar – N. Pe revers este reprezentată stema provinciei Tavastia: Häme, simbolul monetăriei finlandeze, inscripțiile 5 Euro (valoarea monedei), 2013 (anul emiterii) și o literă mare de tipar - T. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 euro, data emiterii – 21.10.2013, seria – monumente reprezentative ale provinciilor finlandeze, forma – rotundă, diametrul – 27,25 milimetri, greutatea – 9,8 grame, compoziția – aliaj (bimetal CuNi, aur nordic), calitatea – proof 10000 buc și prof UNC 55000 buc și designeri – Nora Tapper (reveres) și Petri Neuvone (avers).

Tavastia, denumirea oficială Kanta-Häme (în limba finlandză Kanta-Hämeen maakunta, iar în suedeză Egentliga Tavastlands landskap) este una dintre cele 20 regiuni ale Finlandei. Capitala sa este orașul Hameenlinna. Provincia se întinde pe 5706 kilometri pătrați și numără 175481 locuitori.

Biserica medievală de piatră, St. Lawrence (Sfântul Laurențiu) a fost inaugurată în data de 19 septembrie 1520. Ea este situată în orașul Janakkala din provincia finlandeză Tavastia: Häme. Constructorul bisericii este considerat a fi Oka Totti, care la acea vreme era proprietarul Castelului Häme. În biserică se pot vedea blazoanele a trei generații din marea familie Totti. Conform tradiției, prima biserică a fost construită pe acest sit încă din secolul al XIII-lea, după prima cruciadă în Finlanda. Biserica de lemn era probabil situată în fața clopotniței actuale. Biserica Sf. Lawrence a fost inițial, dreptunghiulară, cu un plafon de boltă din cărămidă și cu un singur naos. Biserica a fost modificată radical în anii 1840, când a fost construită noua sacristie în formă de jumătate de octogon, iar biserica a devenit cruciformă, conform proiectului semnat de arhitecții Engel și Lohrmann. Altarul "Isus pe cruce" a fost pictat de BA Godenhjelm. La începutul secolului al XX-lea, biserica a fost renovată în jugendstil, versiunea germană a Art Nouveau de către arhitectul Armas Lindgren. În 1933, interioarele bisericii au fost refăcute în stilul său anterior prin designul profesorului Carolus Lindberg, dar numai un an mai târziu, un incendiu a distrus orga și interiorul bisericii într-o asemenea măsură încât era necesară o nouă restaurare. În perioada 1992-1993, o renovare de bază a interiorului a fost realizată conform planurilor făcute de arhitectul Erkki Pitkäranta. Ultima orgă a bisericii s-a instalat în anul 1993. Ea este complet mecanică cu 40 de registre și realizată în stilul baroc nord-german, având aproape 3000 de țevi, variind ca lungime între 10 mm și 5 metri. Clopotnița a fost construită de renumitul constructor de biserici din Finlanda, Martti Tolppo, fiind finalizată în anul 1785.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai sus omagiază Casa tradițională finlandeză din provincia Ostrobothnia. Pe aversul monedei este reprezentată o casă tradițională din provincia finlandeză Ostrobothnia, inscripționat numele țării în limbile finlandeză și engleză și este aplicată o literă mare de tipar – N. Pe revers este reprezentată stema provinciei Ostrobothnia, simbolul monetăriei finlandeze, inscripțiile 5 Euro (valoarea monedei), 2013 (anul emiterii) și o literă mare de tipar - T. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 euro, data emiterii – 21.10. 2013, seria – monumente reprezentative ale provinciilor finlandeze, forma – rotundă, diametrul – 27,25 milimetri, greutatea – 9,8 grame, compoziția – aliaj (bimetal CuNi, aur nordic), calitatea – proof 10000 buc și prof UNC 55000 buc și designeri – Nora Tapper (revers) și Petri Neuvonen (avers).

Ostrobotnia (în limba finlandeză Pohjanmaan maakunta, iar în suedeză Österbottens landskap) este una dintre cele 20 de regiunei ale Finlandei și are capitala în orașul Vaasa. Provincia se întinde pe 7600 kilometri pătrați și numără 174000 de locuitori.

Casele tradiționale din Ostrobothnia au fost ridicate în mod curent la o înălțime impunătoare și au fost vopsite în roșu. Casele s-au modificat în funcție de situația materială a gospodăriei și numărul membrilor de efamilie. Casele ostrobotniene sunt considerate a reprezenta punctul culminant al arhitecturii populare, iar unii specialiști observă influențe clasice și renaissance în ele.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Gabriel Bethlen

Medalia de mai sus omagiază personalitatea principelui transilvănean Gabriel Bethlen. Prezenta medalie a fost bătută într-un atelier transilvănean și se cunosc două variante de metal compoziție: aur și argint.

Gabriel Bethlen

În câmpul central al aversului medaliei se prezintă bustul spre dreapta al lui Gabriel Bethlen, purtând mantou cu guler de hermină, căciulă de blană cu penaj și agrafă și barbă scurtă. Circular este aplicată inscripția: “GABRIEL D. G. REGNORUM HUNGARIAE”, ceea ce s-ar traduce: “Gabriel, prin mila lui Dumnezeu, Rege al Ungariei”. În câmpul reversului se prezintă un scut despicat; în stânga încărcat cu stema Ungariei, în dreapta cu stema Transilvaniei, cu turnurile cetăților orașelor dispuse 3,3,1; semiluna din cartierul superior a fost plasată în cartierul inferior; în inimă, stema familiei Bethlen. Scutul este timbrat de boneta princiară și are un ornament pe exterior. Circular este aplicată inscripția: “TRANSYL: PRINCEPS * AC * SICULORUM * COM”, ceea ce tradus ar însemna: “Principele Transilvaniei și comitele Sicilei”.

Gabriel Bethlen (în maghiară Gábor Bethlen) (născut în anul 1580 la Ilia, actualul județ Hunedoara și decedat în anul 1629 la Alba Iulia) a fost principe al Transilvaniei între anii 1613 – 1629. Începând cu anul 1619 el a fost liderul al mișcării anti-habsburgice din estul și nordul Ungariei în contextul războiului de 30 de ani, în care Transilvania s-a situat de partea puterilor oponente Sfântului Imperiu Romano-German.

Insigna - A.G.V.P.S. (iepure)

(Asociația sportivă a vânătorilor și pescarilor sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha. Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ei. În întreaga lume se cunosc circa 45 de specii larg răspândite. Se disting 3 grupuri principale de iepuri: iepuri propriu-ziși (printre care și iepurele de câmp), iepuri de vizuină și iepuri cu blana aspră. Iepurele de câmp are lungimea corpului este de 48–52 cm, la care se adaugă coada de 8–9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Năpârlirea are loc primăvara. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna, cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Chiar și după o săptămână puii pot părăsi culcușul pentru a-și căuta singuri hrana. Gestația este de 42-43 de zile. Aproximativ 64% dintre iepuri nu apucă vârsta de un an de zile. Mortalitatea așa mare a iepurilor de câmp se datorează în principal numeroșilor dușmani din lanțul trofic, cât și intervenției nechibzuite a omului.

România 1952 - 2002

50 de ani de la absolvirea școlii militare

de ofițeri topografi

Prezint mai jos câteva repere istorice în evoluția armei Topografie militară română:

1859 - s-a desfășurat prima determinare astronomică ştiinţifică din România consemnată, efectuată de ofiţerii geodezi români pentru realizarea Hărţii României Meridionale, la scara 1:28.000, sub comanda mareşalului austriac De Fligelly;
1863 - s-a tipărit Harta Principatelor Unite Române, întocmită de căpitanul Hadji şi locotenentul P. Gramont, la scara 1:833.000, care cuprinde localităţile principale, staţiile poştale şi telegrafice, drumurile şi relieful reprezentat prin haşuri;
1864 – generalul C.I.Brătianu, generalul G.Iannescu, colonelul C.Barozzi și locotenent-colonelul C. Căpităneanu participă la determinările privind „forma şi dimensiunea Pamântului, prin măsurarea unor arce gigantice (de meridian şi paralel) care să lege totodată triangulaţiile geodezice din diferite ţări”, sub egida unei asociaţii geodezice europene;
1870 – s-a înființat Depozitului științific de război, căpitanul Constantin Poenaru participă la lucrările „Comisiunei Europene Dunărene”, de ridicare a cursului Dunării de la Brăila la Sulina, în urma căreia a rezultat „Harta Deltei Dunării”;
1873 – s-a editat primului atlas de semne convenționale românești;
1877 – În cadrul Marelui Cartier General se înființează Direcția topografică;
1894 - începe construirea observatorului astronomic militar, inaugurat în 1895;
1907 – s-a înființat secția de Geografie militară în cadrul Societății române de geografie;
1930 – Serviciul geographic al armatei se transformă în Institutul geografic militar;
1943 - Depozitul de hărţi al Institutului Geografic Militar (aproximativ 40 de vagoane) este mutat la Buşteni, iar în prima parte a anului 1944 sunt mutate şi Secţia Cartoreproducere, în comuna Domneşti, Secţiile Geodezică şi Topografică, în comuna Berevoieşti şi Şcoala de Cartografie, în comuna Stăneşti, din judeţul Argeş;
1949 - Şcoala de Cartografie şi Arte Grafice este transformată în „Şcoala Tehnică de Subofiţeri Cartografi”, iar de la 8 noiembrie 1950 şi aceasta este tranformată în „Şcoala de Ofiţeri Topografi” cu durata de doi ani;
1950 – Institutul geografic militar devine Întreprinderea topografică militară, ia fiinţă Facultatea de geodezie din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti;

Multă vreme Școala militară de ofițeri activi topografi a funcționat în cadul Școlii militare de ofițeri activi de artilerie “Ioan Vodă” din Sibiu.

Academia de științe tehnice - România

1997 - 2012 Jubileu 15 ani de la înființare

Actul constitutiv de infiintare al Academiei de Stiinte Tehnice (ASTR), poarta data de 17 octombrie 1997 cand cei 27 membri fondatori decid creearea unui forum la nivel national, care sa cuprinda personalitati din domeniul ingineriei si al carui scop este acela de a promova dezvoltarea cercetarii stiintifice, al creatiei tehnice si perfectionarea invatamantului ingineresc. La 11 decembrie 1997 prin sentinta civila nr. 1216 a Tribunalului Bucuresti, se acorda personalitate juridica ASTR, admitandu-se cererea sa pentru dezvoltarea activitatilor trecute in statut. Conform statutului, numarul maxim de membri este de 201. La aceasta data ASTR are 95 membri din care 55 sunt titulari si 40 membri corespondenti, activitatea fiind organizata in cadrul a 10 sectii. Membrii sai sunt personalitati ale vietii stiintifice provenind din sectoare importante ale societatii romanesti: din industrie, invatamant, cercetare, asociatii profesionale. Pot fi membri ai Academiei și personalitati ale vietii stiintifice internationale. Sediul central al Academiei de Științe Tehnice este în municipiul București, pe bulevardul Dacia, la nr. 26.

1949 - 1989 Organizația de pionieri 40 de ani

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier".

În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

_________ooOoo_________

O POLIȚĂ
DE ASIGURARE ROMÂNEASCĂ