miercuri, 22 august 2012

MONTABAUR - GERMANIA




***

DOUĂ EPIGRAME DIN VIAŢĂ
DE ION MORARU - Galaţi

LA CUMETRIE

La cumetrie am-constatat
Că, terminându-se festinul,
Niciunul nu s-a îmbătat,
Cumătrul botezase … vinul!

CONSECINŢELE SECETEI

Guvernanţii de la noi,
Cu figura lor de moaşte,
Azi, din lipsă de noroi,
N-au cu ce să se …împroaşte!

___________xxXxx__________

CÂTEVA INSIGNE
ŞI MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia, 
poţi citi în articolul 
LE HAVRE - FRANŢA

Regimentul Tudor Vladimirescu - insignă  

Regimentul Tudor Vladimirescu - insignă
Regimentul "Tudor Vladimirescu" a fost fondat în URSS, din prizonieri români, la data de 15 noiembrie 1943. O buna perioadă de timp, în istoria noastră, la această dată, s-a aniversat crearea forţelor armate române.

Medalia Tudor Vladimirescu - 1821 - clasa a II-a
La puţină vreme după ce Nicolae Ceauşescu a ajuns şeful statului, la data de 13 aprilie 1966, s-a instituit ordinul şi medalia "Tudor Vladimirescu". Ordinul avea cinci clase de prezentare iar medalia doar două. Ca o ironie a soartei atât Ceauşescu cât şi Vladimirescu şi-au trăit sfârşitul vieţii la Târgovişte!?

Medalia Tudor Vladimirescu - 1821 - clasa a I-a
Tudor Vladimirescu (născut la 1780 în Vladimiri, Gorj şi decedat la 7 iunie 1821 în Târgovişte) a fost o figură emblematică pentru istoria Ţării Româneşti la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluţiei de la 1821 şi a pandurilor. A învăţat carte şi limba greacă în casa boierului aromân Ioniţă Glogoveanu din Craiova, care a făcut din inteligentul şi destoinicul băiat administrator de moşie pe care l-a întrebuinţat în afacerile de negoţ, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu şi-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerţ pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligaţii semipermanente - şi participă la războiul ruso turc din anii 1806 – 1812, recompensat de oficialităţile ruse cu ordinal de cavalerie Vladimir , clasa a III-a. În anul 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloşani, adică administrator al unui district de munte, funcţie pe care o va deţine până în 1820. În perioada 14 iunie – 26 decembrie 1918 a efectuat o călătorie la Viena, pentru a lichida moştenirea soţiei lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniţă Glogoveanu), decedată la Viena, şi pentru a-i aduce în ţară fetiţa. Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala imperiului austriac. Întors în ţară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană de la Ada Kaleh, care cutreierase judeţele Mehedinţi şi Gorj, distrusese şi gospodăria lui de la Cerneţi, jefuind tot. Prezent apoi în capitala ţării pentru susţinerea unui proces de moşie în faţa divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mişcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuţii cu reprezentanţii Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“. A semnat o înţelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conţinutul prea revoluționar al „Proclamaţiei de la Padeş “ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinaţi cu înfrângerea oştirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit şi s-au poleit tot neamul boieresc, îl socoteşti nimic, şi numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiţi dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanenţă paşalele de la Dunăre şi Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimişi domni şi ocârmuitori acestui norod“. Intrând în Bucureşti în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea ţării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezenţa lui Alexandru Ipsilanti la Bucureşti în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acţiunea lui fusese dezavuată, ca şi a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situaţie dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, aşa cum promisese iniţial, pentru ca Ţara Românească să nu fie transformată în teatru de război. Conducătorii eteriştilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Goleşti la 21 mai Tudor a fost ucis de şefii eteriştilor la Târgovişte în noaptea de 27 spre 28, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriştilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. Mai sus admiri o reproducere după portretul revoluţionarului Tudor Vladimirescu, făcut de Theodor Aman.

____________ooOoo____________

Cehia - Acţiune - Akcionarskeho Pivovaru na Smichove

Câteva vignete de pe bonduri şi certificate americane

con_dorul@yahoo.com


Niciun comentariu: