Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII 98

LAOS

LESOTHO

***

DOUĂ EPIGRAME DIN VIAŢĂ

DE ION DIVIZA - Rep. Moldova

DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

Femeie, findcă te iubesc

Şi vreau oricând să-ţi fe bine,

Un singur lucru nu-ţi doresc

… Un soţ ca mine.

POVESTEA VITELULUI DE AUR

L-a înşelat nevasta c-un magnat,

Deja atins de bruma impotenţei,

Nefericitul soţ a jubilat

Simtind că-i creste cornul …abundenţei!

_________xxXxx________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Concursul gazetelor de perete şi satirice

- Bucureşti -

De strajă patriei - 1966

Republica Socialistă România

Această medalie a fost instituită în anul 1957 prin Decretul nr. 517 al Marii Adunări Naţionale.

Expoziţia filatelică naţională

"Romfilex" '96 - Bucureşti

Palatul Poştelor este o clădire emblematică a Bucureştiului şi este situată în colţul vestic al zonei istorice Lipscani, în faţa Palatului CEC, pe Calea Victoriei, în sectorul 3 al capitalei. Edificiul a fost construit între anii 1894 - 1900, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu. Construit pentru a avea o destinaţie publică - poşta centrală, palatul are o arhitectură neo-clasică autoritară, specifică sediilor instituţiilor publice din România din secolul al XIX-lea. Începând din anul 1972, palatul este sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, aici fiind expus tezaurul României şi o copie în mărime natură a celebrului monument „Columna lui Traian” din Roma. Palatul este construit pe vechiul amplasament al hanului Constantin Vodă, construit între anii 1692-1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu, pe locul în care era ridicată casa boierului Constantin Aga Bălăceanu. În anul 1847 hanul a fost distrus de un incendiu, iar între 1849-1862 au fost dărâmate ruinele clădirii. Pe fostul amplasament al hanului, în 1871, a fost ridicată o construcţie masivă din lemn în care a funcţionat la început Circul Hutterman, iar mai apoi Circul Suhr. Construcţia improvizată din lemn, modestă ca arhitectură, a fost dărâmată în anul 1877, terenul viran rezultat prin dispariţia clădirii a fost cunoscut sub numele Piaţa Constantin Vodă. În anul 1894, se hotărăşte construirea unui sediu pentru Poşta Centrală a Bucureştiului, găzduit până în acel moment în casele Bărcănescu din strada uliţa Doamnei. Piatra de temelie a palatului a fost pusă în data de 24 octombrie 1894 de Regele Carol I, iar inaugurarea lui a avut loc în toamna anului 1900. Până în anul 1972 palatul a găzduit sediul central al Poştei din Bucureşti.Deoarece clădirea a fost afectată grav în timpul cutremurelor, din 1940 şi 1977 si apoi reabilitată. Palatul a fost construit după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, arhitect format la Paris la Ecole des Beaux-Arts. Ca arhitectură palatul reprezintă eclectismul târziu. Edificiul este construit într-o formă rectangulară, fiind format dintr-un subsol înalt , un parter şi două etaje. Construcţia prezintă şi o curte interioară. Spre străzile Stavropoleos, Poştei şi Franceză, construcţia prezintă fronturi compacte, iar spre Calea Victoriei faţada edificiului prezintă o monumentală colonadă dorică, sprijinită pe două pavilioane cu cupole şi un peron format din 12 trepte. Porticul deschis pe jumătatea înălţimii coloanelor, cu cele 10 coloane dorice - mutular angajate la pilaştri robuşti şi 9 travee, aseamănă clădirea cu Palatul Poştelor Federale din Geneva. Planşeul dintre etajele 1 şi 2 este puternic marcat în faţada clădirii cu ajutorul unui lintou construit în piatră. Sub lintoul faţadei, între antele zidăriei, sunt înscrise arce turtite. Deasupra cornişei principale a faţadei, formată din portic şi nivel angajat, se găseşte etajul al 2-lea, îmbrăcat în pilaştri dorici, prezentând şi piedestaluri pentru statui. Faţada este construită din piatră şi este ornată cu mai multe elemente sculptate, printre care: ancadramente, chei de boltă, console, figuri alegorice. Acest tip de faţadă este specifică instituţiilor deschise publicului, construite la sfârşitul secolului trecut.

(Enciclopedia României - net)

Congresul internaţional de lingvistică

Bucureşti * 28 august - 2 septembrie 1967

Dimitrie Cantemir * 1673 - 1723

Bogdan Petriceicu Haşdeu * 1835 - 1907

Dimitrie Cantemir (născut 26 octombrie 1673 şi decedat 21 august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1639 şi 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor moldovean. S-a născut într-o familie nobilă, în localitatea Silişteni, comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui. Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk, în Rusia, la 2/13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă şi precizând integritatea graniţelor şi faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. După numai un an de domnie (1710-1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creştinii au fost înfrânţi de turci la Stănileşti, pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei şi Franţei la Înalta Poartă) şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei şi a lucrat în sistem Mercator. Colecţia sa de hărţi, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor, susţinând latinitatea limbii şi a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că limba româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referinţă fundamentală pentru corifeii Şcolii Ardelene. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent 1723 şi a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935.

Bogdna Petriceicu Haşdeu s-a nascut la 26 februarie 1838, in Cristinestii Hotinului (Hotinul se afla in Basarabia, astazi este pamant ucrainean). Acolo si-a petrecut copilaria, apoi, insotindu-l pe tatal sau in Podolia, a urmat cursurile primare in scoli cu predare in limba poloneza. Din 1850 si-a continuat studiile liceale la Chisinau. In mediul universitar de la Harkov, Bogdan devine un personaj cunoscut si admirat pentru inteligenta si memoria sa, dar mai ales pentru usurinta cu care invata limbi straine. a urmat cursurile Facultatii de Drept, insa era atras de literatura si de domeniul istorico- filosofic. Eforturile sale de autodidact demonstreaza varietatea preocuparilor care-i vor caracteriza activitatea de savant in intreaga sa viata. Nu si-a terminat studiile universitare la Harkov. Odata intors, el s-a inrolat in armata rusa. A luat parte, ca sublocotenent, la Razboiul Crimeei. Dar, temperamentul sau independent l-a determinat sa paraseasca mediul militar, si chiar Basarabia, pentru a se stabili in Romania. A sosit in Romania in 1856, anul Tratatului de la Paris. A fost numit judecator de Cahul, cu ajutorul lui Nicolae Vogoride, mare om de stat, dar a fost curand destituit, deoarece milita pentru unirea Basarabiei cu patria-muma. S-a stabilit la Iasi, unde a publicat, cu multe sacrificii personale, cateva reviste, printre care: Romania (1858), Foae de storia romana (1859), Foita de istorie si literatura (1860), Din Moldova (1862-1863) transformata mai tarziu in Lumina. In septembrie 1859 a daruit Bibliotecii Scoalelor din Iasi 4000 de volume din biblioteca sa particulara, iar el a devenit conservator. In ianuarie 1860 a fost numit profesor de istorie, geografie si statistica la Scoala Reala din Iasi si doi ani mai tarziu, profesor de istorie la cursul superior al Colegiului National. Temperamentul sau l-a pus in conflict cu colegii si mai ales cu directorul colegiului, Titu Maiorescu. Adversarii sai au profitat de aparitia nuvelei Duduca Mamuca pentru a-i intenta un proces, acuzandu-l de imoralitate. A fost exclus din invatamant si din functia de la biblioteca. Ministrul cultelor, Alexandru Odobescu, l-a numit, in 1863, membru in Comisia Istorica, avand misiunea de a cerceta patrimoniul manastiresc. B.P.Hasdeu s-a stabilit la Bucuresti. A colaborat la jurnalele din capitala: Ateneul Roman, Dacia, Instructiunea publica, Steaua Dunarii, condusa de Mihail Kogalniceanu, Trecutul, Tribuna Romaniei. A fondat in 1863 o revista, Aghiuta continuata de Satyrul, publicatii satirice care criticau anumite aspecte ale societatii, motiv pentru care au fost interzise. Anul 1864 a deschis o noua etapa in activitatea stiintifica a lui Hasdeu: a inceput sa publice documente pe care le-a comentat din punct de vedere istoric si filologic. Arhiva istorica a Romaniei a aparut in 1868 cu consecinte importante asupra destinului savantului. Trimis de Al. I. Cuza intr-un voiaj de studiu in Polonia, in 1861, a facut cercetari in bibliotecile si arhivele din Cracovia si Lemberg (astazi Lvov) adunand o mare colectie de documente din care o mare parte a fost publicata in Arhiva istorica. In 1865 s-a casatorit cu Iulia Faliciu, din Rosia Montana (Transilvania). A inceput o serie de conferinte la Ateneul Roman, si in octombrie al aceluiasi an, a deschis un curs liber de istorie a dreptului constitutional al romanilor. Intre 1867 si 1871 Hasdeu a fost deputat liberal de Bolgrad. Discursurile sale din Camera au aparut in "Monitorul Oficial". Publicarea Arhivei istorice a Romaniei i-a deschis o noua cale: a fost numit director ale Arhivelor Statului (1876 - 1900) si membru al Consiliului Permanent al Instructiunii Publice. In 1868 a calatorit in Occident prilej cu care a efectuat cercetari in biblioteci si arhive, fructuoase pentru formatia sa stiintifica si pentru lucrarile sale. A scos o noua publicatie periodica, Traian, in aprilie 1869. Ziarul a fost interzis in februarie 1870 pentru atitudinea sa prea independenta si mai ales pentru atacurile la adresa monarhiei. B.P. Hasdeu a fost chiar arestat intre 8 si 17 august 1870. La mai putin de o luna de la disparitia lui Traian a scos Columna lui Traian unde declara ca va continua linia politica a precedentului, fara nici o modificare. Incetul cu incetul revista s-a specializat in "istorie, lingvistica si psihologie poporana" si aparitia sa a devenit lunara. O mare parte din operele sale capitale a aparut acolo, de-a lungul timpului, pana in 1883. Multi oameni de stiinta si de litere romani si straini au colaborat la ea: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Ion Creanga, Simion Florea Marian, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, George Baritiu, Grigore Tocilescu, Aron Densusianu, Lazar Saineanu, Hugo Schuchardt, G. Vegezzi - Ruscalla, H. Wolzogen etc. A calatorit pentru studii la Budapesta unde a descoperit documente pretioase pentru istoria si cultura romaneasca. Voiajul sau a continuat la Belgrad, unde a descoperit un foarte vechi text biblic in limba romana. Mai tarziu, a devenit membru al Academiei Regale din Serbia, al Academiei Imperiale de Stiinte din Sankt Petersburg. S-a oferit adesea sa tina cursuri gratuit, ca cel de Istoria arhitecturii la Facultatea de Arte Frumoase. Aparitia Istoriei critice a romanilor (tomul I) a crescut prestigiul sau stiintific si i-a deschis portile universitare.. A tinut primul curs la 14 octombrie 1874, un mare eveniment pentru viata stiintifica romaneasca. Demonstra o eruditie fara egal in Romania acelei epoci si calitati pedagogice care-i asigurau o larga audienta. A fost si decan al Facultatii de Litere (1882 - 1885). In 1878, a luat parte la Congresul Orientalistilor de la Florenta, unde l-a intalnit pe marele lingvist italian G.I. Ascoli, prietenul sau de corespondenta. In 1880 a vizitat Londra si in 1882 a fost trimis ca delegat oficial la inaugurarea monumentului lui Jules Michelet, la Paris. Discursul sau rostit cu acea ocazie a fost publicat in trei jurnale pariziene. Dupa cateva luni a fost ales in unanimitate membru al Societatii Lingvistice din Paris, la propunerea marilor lingvisti Michel Bracal si Abel Bergaigne. Apreciat in strainatate, se bucura de prietenia si stima marilor savanti, precum Th. Benfey, G.I. Ascoli, G. Curtius, Hugo Schuchardt, Angelo de Gubernatis. In 1895, a fost ales membru al Academiei de Stiinte din New York. Pozitia sa sociala si stiintifica a fost suficient de solida pentru ca in 1877 sa devina membru al Academiei Romane. In 1880 si 1881 a primit premiul "Ion Heliade Radulescu" pentru volumul al doilea, respectiv al treilea din opera sa, Cuvente den batrani. Titu Maiorescu a trebuit sa recunoasca meritele sale stiintifice si sa admita ca Hasdeu era singurul care putea sa realizeze o Istorie a limbii romane. In 1884 Academia Romana i-a incredintat misiunea de a redacta un Dictionar al limbii romane. I-a consacrat patrupsrezece ani din viata pentru a acoperi mii de pagini ajungand pana la cuvantul "barbat". Un monument al limbii romane, dictionarul Magnum Etymologicum Romaniae, a ramas neterminat, deoarece vastul "santier" necesita un efort supraomenesc, iar Academia si Regele se grabeau sa se incheiei lucrarea. B.P. Hasdeu avea patruzeci si noua de ani cand a acceptat sa fie directorul unei publicatii stiintifice si literare, "Revista Noua" (1887-1895). Disparitia precoce a Juliei, in 1888, l-a impins catre meditatia asupra mortii, inteleasa de el ca punct de unde incep "formele" fara sfarsit, care duc spiritul spre perfectiune. Intr-una dintre cugetarile sale testamentare, nota: "In ziua mortii Juliei Hasdeu a murit si tatal sau. El nu putea sa mai traiasca. Din mosi, el mostenea trei iubiri: patria, stiinta, femeia. Tot ceea ce era mai pur in aceste trei iubiri, chintesenta lor, o concentrase in fiie-sa, mare patrioata, mare geniu, mare femeie, ea devenise pentru el prisma tuturor iubirilor sale. Cand ea muri, patria- stiinta- femeia, totul murise pentru el". Cartea sa, Sic Cogito (1892) exprima o "viziune tragica de crepuscul". Capitolele sale ne introduc in sistemul filosofic al savantului dominat de logica si unde intalnim ecoul vechilor credinte asupra Divinitatii. Durerea l-a indreptat catre spiritism, ca pe multi dintre contemporanii sai. Astfel a construit la Campina, intre 1894 - 1896, un castel-templu asigurandu-ne ca planurile i-au fost inspirate de catre fiica sa defuncta. Rigoarea si verticalitatea sa intelectuala exclud aici ipoteza unei mistificari. Faptul e straniu si a impus cercetari. Acolo s-a stabilit definitiv cu sotia sa, in 1897. Singuratatea a caracterizat ultimii sai ani. La 25 august 1907, dupa o lunga suferinta, la ora doisprezece fara un sfert, a trecut in nefiinta, intr-o casuta din spatele Castelului. Trupul sau a fost inmormantat la Bucuresti, alaturi de Iulia - sotia sa si de Julia - fiica sa. Doar sapte - opt persoane l-au urmat pe B.P. Hasdeu pe ultimul sau drum. Era o zi caniculara, trista, si cortegiul funerar a trecut repede pe strazile Bucurestiului. "Trebuie sa recunoastem" scria Mircea Eliade, "ca destinul lui Hasdeu nu a fost dintre cele mai fericite. Acest mare scriitor, nu trebuie numai citit, el trebuie asimilat." (Bogdan Petriceicu Haşdeu – Memorial muzeum - net)

_________ooOoo__________