Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII 94

KENYA

KHALISTAN

***

DOUĂ EPIGRAME SOCIALE

DE VASILE LARCO

LEGILE SE VOTEZĂ „SUS”

Veşnic o să se menţină

Şi la legi această boală:

Le fac cei cu „burta plină”,

Pentru cei cu „burta goală”!

LEGE ELECTORALĂ

De-ar fi cum nu-i, această lege

Ar ajuta electoratul:

Pe candidat să-l poţi alege,

Abia când şi-a-ncheiat mandatul.

__________xxXxx____________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Fruntaş în întrecerea socialistă - 1970

Alba Iulia *1600 - 1975

Apovlon - Alba Iulia - 1975 - 2000 de ani

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş, reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. Alba Iulia a fost aşadar prima capitală a celor trei provincii româneşti. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oraş exista localitatea dacică Apoulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Mai sus se prezintă stema actuală a municipiului Alba Iulia.

Semicentenarul Institutului de Speologie

1920 - 1970

E.G.Racoviţă, R. Jeannel, P.A.Chappuis

promotorii biospeologiei

Biospeologia este un domeniu interdisciplinar, aflat la confluența dintre biologie şi speologie şi care are drept obiect studiul organismelor care care trăiesc în peşteri. Fondatorul biospeologiei în România a fost Emil Racoviţă. Interesul său pentru acest nou domeniu este încununat cu fondarea, în 1920, a Institutului de Speologie din Cluj. Biospeologia studiază biocenozele prezente în mediul subteran şi în particular în mediul carstic, hipogen, endogen şi zonele sale limitrofe. Tot în domeniul de studiu al biospeologiei intră şi acele specii care arată semne ale adaptării la viaţa în subteran, cum ar fi crustaceii şi alte nevertebrate care trăiesc sub nisipurile de pe coastele mărilor şi oceanelor.

Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache

Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie. În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată. Mai sus se prezintă o poză a navei de cercetare Belgica blocată de gheţuri.

René Jeannel (născut 23 martie 1879 şi decedat 20 februarie 1965) zoolog francez, apropiat al lui Emil Racoviţă, influenţat de acesta, a devenit pasionat de speologie. În anul 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de speologie, primul de acest fel din lume. Tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe, calitate în care a elaborat primul curs de specialitate din învăţământul românesc. A fost membru corespondent străin al Academiei Române - 1928

P.A.Chappuis a ocupat următoarele funcţii de conducere în cadrul Institutului de speologie din Cluj Napoca:

director adjunct - 1922 - 1927
director executiv - 1928 - 1947

Dragomir Hurmuzescu

1865 - 1964 * CNR - CEI 1994

Promotorul învăţământului electrotehnic universitar

Iasi 1912 - Bucureşti 1913

Preşedintele fondator al

Comitetului electrotehnic român - 1927

Dragomir M. Hurmuzescu (născut 13 martie 1965 la Bucureşti şi decedat 31 mai 1954 tot la Bucureşti), fizician, inventator, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române, a fost fondatorul învăţământului electrotehnic în România, colaborator al soţilor Marie şi Pierre Curie. A avut contribuţii importante în domeniile electricităţii şi fizicii razelor X. A inventat dielectrina şi a construit electrospopul care-i poartă numele (1894). A pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi, prima şcoală de fizică experimentală. A fost ctitor al radiofoniei româneşti. El repetă şi realizează la Iaşi în anul 1901 experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Popov şi ale altora din perioada 1895-1901. În 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, care la 1 noiembrie 1928 difuza în eter prima emisiune cu anunţul: Alo, alo, aici Radio Bucureşti, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu. Este momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România.

__________ooOoo__________