50 pound 2001
EGIPT
Este o republică semiprezidenţială situată
nord estul Africii, care şi câştigat independenţa la data de 28 februarie 1922
faţă de Marea Britanie.
Suprafaţa statului este de 1 002 450
km.p., populaţia numără 75,4 milioane de locuitori iar, capitala funcţionează
în oraşul Cairo.
Nu are o deviză naţională unanim
acceptată.
Stema oficială a statului:
Steagul oficial al statului:
Pe aversul bancnotei aplicate aici este
reprezentată Moscheia
Amir (Emir) Qijmas (Qajmas) al-Ishaqi din Abu Hariba (Abu
Hurayba).
Pe reversul bancnotei este o poză cu Templul antic din
Edfu. Acest templu este situat pe malul vestic al Nilului şi a fost
construit între anii 57 – 237 Î.Hr. în onoarea zeului Horus (un dumnezeu local, protector al
egiptenilor, reprezentat, cel mai adesea, ca un
om cu cap de şoim)
***
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAŞI
- Tinerele soţii
ale bărbaţilor în vârstă au obiceiul să se gândească din vreme la alegerea
celui care le va şterge lacrimile de văduvă. – Carlo Goldoni
- Fii prost, când o
cere împrejurarea; a şti să
simulezi prostia când trebuie, este cea mai mare înţelepciune. – Cato cel
Bătrân
- Cine refuză
plăcerile pure ale activităţii cinstite nu mai poate simţi decât plăcerile
teribile ale viciului. – Charles Baudelaire
________xxXxx__________
ROMÂNEŞTI
Informaţii generale despre medalistică
şi subiectul ei de studiu, medalia,
poţi citi în articolul
LE HAVRE - FRANŢA
Eminescu
Putna - 2 iulie 1992
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Mihai Eminescu (nume
real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul
Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi
jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă
drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost
activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la
Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la
vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele
poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost
dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din
Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie
1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu.
În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu –
Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.
Manastirea Putna, asezata la 72
de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta
ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul
legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru
biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si
cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au
fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie
1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente
lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un
puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a
lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut
manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504
Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de
domnie. In
1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au
ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate
alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au
fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul
secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat
in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat
in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul
domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele
cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave
care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata.
Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate
de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre
Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta
perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc,
constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost
demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de
cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost
largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un
nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter
si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma
acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a
construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In
urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a
fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale
monumentelor moldovenesti.
Mihai Eminescu - 1850 - 1889
Centenarul morţii lui Mihai Eminescu * 1889 - 1989
Dunărea - Luceafărul
Brăila - România
Mihail Eminescu * 1850 - 1889 - 1989
Ion Creangă * 1857 - 1889 - 1989
Secţia numismatică Iaşi
Ion Creangă (născut 1 martie 1837 la Humuleşti şi decedat la 31
decembrie 1889 în Iaşi) a fost un important scriitor roman. Recunoscut datorită
măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este
considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită
operei sale autobiografice Amintiri din
copilarie. A fost bun prieten cu poetul naţional al neamului românesc –
Mihai Eminescu. Trupul lui Creangă odihneşte în cimitirul Eternitatea din Iaşi.
_________ooOoo_________
Germania - Lagărul militar de Crossem
Corpul 3 armată
2 mărci 1917
Câteva ornamente decorative marginale
de pe bonduri şi certificate medicale
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu