Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII 90

ITALIA

REGATUL IUGOSLAVIEI

***

CÂTEVA LOCUŢIUNI,

MAXIME ŞI CUGETĂRI

ÎN LIMBA LATINĂ

Iracundiam qui vincit, hostem superat maximum. – Controlându-ţi mânia, învingi orice duşman.
Iunctis (junctis) viribus. - Unirea face forţa.
Jus es art boni et aequi. – Justiţia este arta binelui şi a dreptăţii.

_________xxXxx_________

CÂTEVA MONEDE

COMEMORATIVE ROMÂNEŞTI

Aceasta este o monedă comemorativă de 10 de lei emisă la data de 23 aprilie 2012, pentru a marca trecerea a 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Externe al statului român, din argint, cu puritatea de 99,9%, în greutate de 31,103 grame, cu diametrul de 37 mm, cu margine zimţată şi care s-a emis într-un tiraj de 500 de exemplare. Pe aversul acesteia se prezintă stema României, anul de emisiune, portretele lui Apostol Arsache - primul titular al Ministerului Afacerilor Străine şi Alexandru Ioan Cuza - domnitorul în vremea căruia a fost înfiinţat ministerul, inscripţiile „APOSTOL ARSACHE“ şi „ALEXANDRU IOAN CUZA“, numele ţării şi valoarea nominală „10 LEI“, iar pe revers imaginea Palatului Sturdza, fost sediu al Ministerului Afacerilor Externe, deviza ministerului „SEMPER FIDELIS PATRIAE“ (ÎNTOTDEAUNA CREDINCIOS PATRIEI), inscripţia „150 ANI“; la exterior şi inscripţia în arc de cerc „MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE“.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. A participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Apostol Arsache (1792–1874) s-a născut în Epir, în satul Hotahova, teritoriul Albaniei de azi.. În 1804 a plecat la studii la Viena. Şi-a luat doctoratul în medicină la Halle (în Saxonia), unde era numit Apostolus Arsaky, fiind considerat „epirot”. În anul 1814 s-a mutat la Bucureşti, unde a profesat medicina. Era rudă cu familia Tositsa, despre care Ion Ghica scrie <>. Apostol era, deci, aromân. Apostol Arsache a intrat in diplomaţia Valahiei încă din anul 1822, mai apoi participînd şi la viaţa politică a principatului. Între 22 ianuarie şi 24 iunie 1862 a fost ministru la Ministerul Afacerilor Străine (aşa se numea pe atunci Ministerul Afacerilor Externe). Între 8 şi 24 iunie 1862 Arsache a fost preşedinte ad interim al Consiliului de Miniştri (echivalent cu primul ministru; pe 8 iunie fusese asasinat Barbu Catargiu, fostul şef al guvernului). Arsache a fost şi unul din marii filantropi care au ajutat băneşte statul grec. Una din instituţiile de învăţămînt pe care le-a sponsorizat cu generozitate poartă pînă azi numele său - Arsakeion.

Sediul Ministerului Afacerilor Străine al României în perioada interbelică este vechiul Palat Sturdza, construit după planurile arhitectului Ion D. Berindei, de către arhitectul Iulius Reiniqke pentru Grigore Sturdza (1821 - 1901), fiul lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei între 1834 şi 1849. Grigore Sturdza a participat la Războiul Crimeei în armata turcă (numele său otoman fiind Muhlis Paşa). În 1859 a candidat la tronul Moldovei, iar apoi a făcut politică. La Bucureşti s-a stabilit pe la 1879. În epocă era poreclit Beizadea Viţel (beizadea, fiindcă era fiu de domn). Grigore Sturdza avea o forţă fizică impresionantă, şi se spune că se antrena purtând în spate un viţel, asemeni legendarului atlet grec Milon din Crotona - de aici venind a doua parte a poreclei. Realizarea construcţiei a început în anul 1897 şi s-a finalizat în anul 1901. Proprietarul clădirii, Grigore Sturdza, nu a apucat să se mute în clădire murind la scurt timp după finalizarea acesteia, clădirea căpătând noua destinaţie. Palatul a fost demolat în anul 1946 datorită cutremurului din anul 1940 şi a bombardamentului din timpul războiului. În vecinătatea sa era construit déjà, din 1937, Palatul Victoria. Sunt consemnate comentarii din vremea respectivă care propagă ideea ca acest palat era un kitsch arhitectonic reproşâdu-i-se în special amestecul de stiluri, ornamentaţia încărcată şi prezenţa multitudinii de turnuleţe.

Acestea sunt monede în circulaţie de 50 de bani emise la data de 25 iunie 2012, pentru a marca trecerea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi de la începerea construirii bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, din metal comun, în greutate de 6,1 grame, cu diametrul de 23,75 mm, margine inscripţionată cu cuvîntul ROMANIA de trei ori care s-au emis într-un tiraj de 1 milion de exemplare. Pe aversul acestora se prezintă valoarea nominală „50 BANI”, stema României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2012” şi pe fundal o reprezentare în secţiune a bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, iar pe revers portretul domnitorului Neagoe Basarab, imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, anul „1512” şi inscripţiile „BISERICA MANASTIRII CURTEA DE ARGES” şi „NEAGOE BASARAB”.

Mănăstirea Curtea de Argeş este o mănăstire din România situată în oraşul Curtea de Argeş.Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Ţara Românească. Mănăstirea a fost construită de către domnitorul Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii de la 1359. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de către arhitectul francez Andre Lecompte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet le Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului.

Neagoe Basarab a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 - 1521, căsătorit cu Doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. După unii, Neagoe Basarab era fiul marelui vornic, boierul Pârvu Craiovescu şi al soţiei acestuia, Neaga, după alţii, al lui Basarab al IV-lea cel Tânăr. A crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit o educaţie aleasă. Cunoştea limbile latină, greacă şi slavonă. A călătorit prin câteva ţări din Europa centrală şi prin Imperiul Otoman. La încheierea acestor călătorii, preia diverse funcţii în structurile statale ale Tării Româneşti. Este numit succesiv în funcţiile de postelnic, mare postelnic şi mare comis. După ce a urcat pe tronul Ţării Româneşti (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerţului şi meşteşugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să menţină relaţii de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relaţii diplomatice cu Veneţia şi Roma şi chiar să medieze conflictul dintre creştinii ortodocşi şi catolici. A continuat viziunea şi obiectivele politice iniţiate de Ştefan cel Mare şi încearcând să realizeze o coaliţie a statelor răsăritene împotriva expansiunii turceşti.

Aceasta este o monedă comemorativă de 100 de lei emisă la data de 25 iunie 2012, pentru a marca trecerea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi de la începerea construirii bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, din aur cu puritatea de 90%, greutatea de 6,452 grame, diametrul de 21 mm, cu margine zimţată care s-a emis într-un tiraj de 250 de exemplare. Pe aversul acesteia se prezintă valoarea nominală „100 LEI”, stema României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2012” şi pe fundal o reprezentare în secţiune a bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, iar pe revers portretul domnitorului Neagoe Basarab, imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, anul „1512” şi inscripţiile „BISERICA MANASTIRII CURTEA DE ARGES” şi „NEAGOE BASARAB”.

Aceasta este o monedă comemorativă de 10 de lei emisă la data de 9 iulie 2012, pentru a marca trecerea a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt, din argint cu puritatea de 99,9%, în greutate de 31,103 grame, cu diametrul de 37 mm, cu margine zimţată şi care s-a emis într-un tiraj de 500 de exemplare. Pe aversul acesteia se prezintă portretul lui Nicolae Steinhardt, suprapus peste imaginea unei biblioteci, textul în arc de cerc „Monahul de la Rohia“, anii între care a trăit „1912“, „1989“ şi inscripţia „NICOLAE STEINHARDT“, iar pe revers o compoziţie reprezentând mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, valoarea nominală „10 LEI“, stema României, inscripţia „ROMANIA“, anul de emisiune „2012“ şi textul în arc de cerc „Manastirea Sfanta Ana - Rohia“.

Nicolae Steinhardt (născut la 29 iulie 1912 în localitatea Pantelimon, lângă Bucureşti, şi decedat la 30 martie 1989 la Baia Mare) a fost un scriitor, publicist, critic literar şi jurist român. De origine evreiască, s-a convertit la religia creştin ortodoxă în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituţional. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul unei fabrici de mobilă şi cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la primul război mondial, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea Militară.A publicat lucrări sub pseudonimul Antisthius. Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe. În 1939 revine în ţară şi începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat în anul 1940, în cadrul acţiunii de "purificare etnică" declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima Urmează o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 revine la "Revista Fundaţiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică şi critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ al lui George Călinescu, dar continuă să publice. După 1947 este dat afară şi din barou, i se refuză publicarea textelor şi execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice. În anul 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicolae Steinhardt. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".Acest eveniment înlătură "orice dubiu, şovăială, teamă, lene, descumpănire" şi grăbeşte luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Isus Hristos, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano catolici, doi preoţi uniţi şi unul protestant, spre a da botezului un caracter ecumenic. Episodul dă naştere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de către Securitate în 1972 şi îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţară, două dintre ele ajungând în posesia Monica Lovinesci şi Virgil Ierunca, la Paris.la Paris.Este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilav, Gherla şi Aiud până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Dărvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii..După 1964, la insistenţele prietenilor săi C. Noica şi Al. Paleologu, reintră în viaţa literară prin traduceri, medalioane, eseuri şi cronici publicate. În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri şi critică literară: "Între viaţă şi cărţi" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primeşte Marele Premiu al Criticii literare). Din anul 1979 se stabileşte la Rohia, ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareşul mănăstirii Rohia îl integrează în obştea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viaţa mănăstirii (participă la slujbe, povăţuieşte pelerinii, predică), iar, în paralel, îşi intensifică activitatea literară. În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare, iar la aeroportul din oraş, înainte de îmbarcare, suferă un infarct şi este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

Mănăstirea Rohia, inchinata Sfintei Ana, este ctitorita intre anii 1923 si 1926, de preotul paroh din satul Rohia, Nicolae Gherman, pe Dealul Viilor din apropiere, in memoria fiicei sale Ana, moarta la frageda varsta de 10 ani. Manastirea Rohia cuprindea o biserica si un corp de chilii, fiind prima manastire ortodoxa din Transilvania construita dupa Unirea din 1918. Astazi manastirea Rohia este una dintre cele mai dezvoltate din tara, cuprinzand multe cladiri si deosebite valori culturale si duhovnicesti. Manastirea Sfanta Ana de la Rohia se afla in inima Maramuresului si a credinciosilor romani, atat din tara cat si de peste hotare. Manastirea maramureseana din "Tara Lapusului", constituie unul dintre valoroasele monumente bisericesti si de arta religioasa ale tarii, şi este asezata intr-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, in mijlocul unei paduri de fag si de stejar.

_________ooOoo__________