Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În data de 18 septembrie 2023, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 70 de ani de la înființarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional. Aversul monedei prezintă o balanță și un ciocan de judecător, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”, iar reversul monedei redă sediul Camerei de Comerț și Industrie a României din București și inscripția „70 DE ANI DE LA INFIINTAREA CURTII DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

data emiterii – 18 septembrie 2023
emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României (BNR)
tema - 70 de ani de la înființarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional
valoarea – 10 lei
metal – argint
puritatea - 99,9%
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutate – 31,103 grame
cant – zimțat
calitate – proof
tiraj – 5000 exemplare
preț unitar de achiziție de la magazinele BNR bucureștene și din țară, fără TVA – 400 lei

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional este cea mai veche instituţie de arbitraj comercial din România, a fost înfiinţată în anul 1953 şi funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, având sediul central pe Bulevardul Octavian Goga, nr.2, Sectorul 3 București. Arbitrajul comercial reprezintă o formă de jurisdicție alternativă la jurisdicația instanțelor judecătorești. În timp, Curtea de arbitraj şi-a format şi menţinut o foarte bună reputaţie prin arbitrii pe care i-a avut şi îi are şi prin calitatea hotărârilor arbitrale date. Astfel, principalele elemente de consolidare a credibilităţii acestei instituţii sunt date de:

calitatea hotărârilor arbitrale;
buna reputaţie profesională a arbitrilor (atât arbitrii români, cât şi arbitrii străini);
stabilitatea instituţională a Curții, pentru că în domeniul arbitrajului comercial părţile au nevoie să ştie că dacă înscriu o clauză arbitrală în contract, peste câţiva ani când vor apela la serviciile Curții, aceasta este funcţională, şi nu doar la momentul soluţionării litigiului, ci şi la momentul punerii în executare a sentinţei arbitrale.

Dintre președinții acestei instituții îi amintesc pe:

Ion Gheorghe Maurer (1953 – 1960)
Victor Babiuc (1993 - 2008)
Adrian Severin (2008 - 2010)
Bogdan Olteanu (2012 - 2014)

În data de 2 octombrie 2023, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Aversul monedei prezintă modele de cusături tradiționale românești, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”, iar reversul monedei o prezintă pe Regina Maria purtând ie, semnătura reginei și inscripțiile „20 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONVENTIEI PENTRU SALVGARDAREA PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL” și „ARTA CAMASII CU ALTITA – ELEMENT DE IDENTITATE CULTURALA”. Moneda are următoarele caracteristici tehnice:

Data emiterii – 2 octombrie 2023
Emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României (BNR)
Tema – 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial
Valoarea – 10 lei
Metal – argint
Titlu – 99,9%
Forma – rotundă
Diametrul – 37 milimetri
Greutatea – 31,103 grame
Cant – zimțat
Calitatea – proof
Tirajul – 5000 bucăți
Prețul unitar de vânzare în magazinele BNR bucureștene și din țară, exclusiv TVA – 460 lei

Ne mândrim cu ia românească și o purtăm cu drag, însă cât de multe lucruri știm, cu adevărat, despre istoria ei? Ia, numită și cămașă cu altiță, este cea mai cunoscută și, cu siguranță, cea mai reprezentativă piesă a costumului tradițional românesc. Extrem de importantă în viața satului, ia a suferit de-a lungul timpului modificări, fiind influențată și de portul de la oraș. Nu se cunoaște cu precizie momentul apariției acestui articol de îmbrăcăminte, însă cercetările atestă faptul că ia ar putea data încă din perioada culturii Cucuteni. Este un obiect vestimentar realizat integral manual, pe pânză de bumbac, in sau borangic, cu broderii ample și bogate, în culori vii, având adesea aplicații de mătase, paiete sau mărgele. “Ie” este un termen care se adresează exclusiv cămășii purtate de către femei. Nu doar că aceste broderii cusute manual sunt unicat, dar ele erau realizate în mare taină, pentru ca povestea spusă cu ajutorul acului de cusut să nu fie sursă de inspirație pentru nicio altă fată din sat. Zestre de preț, oferită în dar din generație în generație, ia era adesea lucrată într-o perioadă lungă de timp, fiind modificată pentru a corespunde vârstei sau statului social al femeii care o purta. Croiala acestei cămăși tradiționale românești sugerează forma unei cruci – o bucată de material de forma dreptunghiulară, cu mâneci largi și o deschizătură rotundă în partea de sus, numită și “gura iei”. Aceasta din urmă este întărită cu o cusătură specifică, realizată cu fire de bumbac sau mătase, în culori asortate cu broderiile de pe restul cămășii. Mânecile iei sunt încrețite la umeri și uneori și la încheieturile mâinilor, formând volănașe delicate. Nu este o întâmplare faptul că ia imită forma crucii, deoarece viața satului românesc este strâns legată de credința în Dumnezeu. Mai mult decât atât, unul dintre motivele des întâlnite pe cămășile tradiționale românești este chiar simbolul crucii.Personalități care au promovat ia românească.Numeroase personalități ale României, dar și de pretutindeni, au ales să integreze ia în garderoba de zi cu zi. Regina Elisabeta, Prințesă de Neuwied și prima Regină a României, a fost fascinată de frumusețea portului tradițional, pe care l-a adoptat și l-a impus ca standard la curtea regală. Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și cea de-a doua Regină a României, a fost una dintre marile promotoare ale portului tradițional românesc, pe care l-a iubit și l-a purtat cu eleganță. În urma sa au rămas numeroase fotografii care atestă dragostea pe care Regina a purtat-o iei românești. Datorită ei, această cămașă a devenit un adevărat etalon vestimentar pentru toate femeile din aristocrația românească și a fost purtată cu drag atât de Principesa Ileana, cât și de Principesa Elena. Nu doar persoanele de rang înalt și-au îndreptat atenția asupra acestei cămăși tradiționale. Mari artiști au pictat pe pânzele lor femei îmbrăcate în portul românesc, precum pictorii Henri Matisse (tabloul “La Blouse Roumaine”, realizat în anul 1940) sau Constantin Daniel Rosenthal (tabloul “România revoluționară”, realizat la Paris, în anul 1850 – modelul care i-a servit pictorului drept muză este Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti). Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato sau Dumitru Ghiaţă sunt câteva dintre numele marilor artiști români pe care portul popular i-a inspirat în realizarea operelor artistice. De asemenea, cântăreața Maria Tănase s-a numărat printre personalitățile care au purtat ia românească, făcând-o cunoscută în întreaga lume. Însă drumul iei nu s-a oprit aici. Cămașa românească a fost o sursă de inspirație pentru creatorii de modă. Punctul de pornire l-a reprezentat colecția designerului Yves Saint Laurent, din toamna-iarna anului 1981. Fascinat și inspirat de tabloul “La Blouse Roumaine” al pictorului francez Henri Matisse, designerul a lansat colecția cu același nume. În sezonul primăvară/vară 1997-1998, designerul a inclus din nou în colecția sa elemente din costumul tradițional românesc. Ulterior, numeroși alți designeri au ales să reinterpreteze în notă modernă portul popular românesc, închinând colecții întregi frumoasei ii: Jean-Paul Gaultier (2006), Oscar de la Renta (2008), Philippe Guilet (noiembrie 2011 – colecție tribut adus României), Carolina Herrera (2013), Kenzo, Anna Sui sau Agatha Ruiz de la Prada. Tom Ford a adus în prim plan pe podiumurile de prezentare ia din zona Sibiului, mai exact din regiunea Făgăraș. Cântăreața britanică Adele a pozat pentru numărul din martie 2012 al revistei Vogue, ediția americană, îmbrăcată în una dintre realizările designerului, inspirată din broderiile negre specifice zonei geografice românești. Și vedetele iubesc ia românească! Iar de aici nu a mai fost decât un pas – ia românească a devenit populară printre vedetele de la Hollywood și nu numai. Fotomodele și actrițe precum Kate Moss, Nicole Kidman, Halle Berry, Emma Stone, Jennifer Garner, Anne Hathaway, Katie Holmes, Emma Watson, Sharon Stone sau Raquel Welch au inclus ia în garderoba lor. Și vedetele din țara noastră au ales, în ultimii ani, să poarte acest element vestimentar. Andreea Marin, Andra, Ozana Barabancea, Loredana, Gina Pistol sau Ilinca Vandici sunt doar câteva dintre numele celor care au readus în atenție “bătrâna” ie. Mai mult decât atât, ia noastră are și o zi dedicată – data de 24 iunie este acum marcată drept Ziua Universală a Iei. Această zi este serbată în peste 50 de țări și mai mult de 100 de orașe. Nu este o întâmplare faptul că data acestui eveniment coincide cu o sărbătoare importantă a românilor, respectiv Sânzienele, deoarece ia are brodate simboluri magice, destinate să o apere de rele și de ghinioane pe cea care o poartă. SURSA NET = https://www.florideie.ro/blog/povestea-iei-de-la-inceputuri-si-pana-in-prezent/

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg ;I Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prințesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

În data de 16 octombrie 2023, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondila o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo. Aversul monedei redă personajul de animație creat de Ion Popescu-Gopo (Omulețul) reprezentat în mai multe ipostaze, alături de globul pământesc și o peliculă de film, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”, iar reversul monedei prezintă portretul lui Ion Popescu-Gopo, personajul creat de acesta și inscripțiile în arc de cerc „ION POPESCU-GOPO” și „100 DE ANI DE LA NASTERE”. Moneda are următoarele caracteristici tehnice:

Data emiterii – 16 octombrie 2023
Emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României (B.N.R.)
Tema - 100 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo
Valoarea – 10 lei
Metal (compoziție) – argint
Titlu – 99,9%
Forma – rotundă
Diametrul – 37 milimetri
Greutate – 31,103 grame
Cant – zimțat
Calitatea – proof
Tiraj – 5000 exemplare
Preț unitar de achiziție de la magazinele BNR din București și din țară, fără TVA – 470 lei

Ion Popescu-Gopo s-a născut la Bucureşti, în ziua de 30 aprilie 1923.
A moştenit talentul de la tatăl său, un remarcabil plastician, sculptor şi caricaturist, manifestându-şi de copil abilităţile în arte plastice. În anul 1939, Gopo a debutat în presă, publicând caricaturi, la fel ca și pionierii animației românești Aurel Petrescu și Marin Iorda, şi în film, cu un foarte scurtmetraj, intitulat „Lobodă”. A fost admis la Academia de Arte din București, abandonând însă cursurile, apoi a urmat, la Moscova, un curs de animație. A continuat să colaboreze cu desene, caricaturi şi benzi desenate la mai multe publicaţii cu profil umoristic, apoi a urmat o perioadă în care a militat pentru crearea unei secţiuni de animaţie în cadrul Oficiului Naţional al Cinematografiei. A continuat cu încercări în filmul de animaţie, în anii ’40, la Oficiul Naţional Cinematografic. În anul 1949, este consemnat debutul oficial în animaţie, alături de tatăl său și Matty Aslan, cu scurtmetrajul „Punguța cu doi bani”. Sigur, primele desene animate româneşti erau zoomorfe, fiind fabule educative în spiritul acelor vremuri. Din anul 1950, începe lucreze la Studioul cinematografic București, iar după acest an, este principala personalitate a filmului de animaţie din România, cu o activitate semnificativă în cadrul Studiourilor Buftea şi Animafilm. În anul 1951, Gopo produce desenul animat „Rățoiul neascultător”, iar în perioada care a urmat regizează filmele de desene animate „Albina și porumbelul” – 1951, „Doi iepurași” – 1952, „Marinică” – 1953, „O muscă cu bani” – 1954, „Șurubul lui Marinică și Ariciul răutăcios” – 1955. Cariera sa impresionantă ca scenarist, regizor şi, uneori, interpret sau compozitor, în filme de ficţiune cu actori, debutează, în anul 1956, cu producţia „Fetiţa mincinoasă”, premiată la Festivalul de film de la Damasc. În anul 1957, Gopo a realizat producţia „Galateea”. Filmele de desene animate au fost, însă, producţiile care i-au adus faima naţională şi recunoaşterea internaţională, fiind remarcabilă meditaţia asupra condiţiei umane exprimată prin împletirea unor idei originale, lirism şi umor. Toate aceastea au fost prezentate prin intermediul „Omuleţului lui Gopo”, personajul definitoriu al creaţiei artistului, un umanoid nud cu o geometrie simplă – un oval cu un nas micuţ, iar ochişorii, două puncte negre, cu trei fire de păr pe vârful ovalului şi o perpetuă impresie că este neterminat – , care interpreta, însă, complet problemele lumii contemporane. El a fost prezent în producţii precum „Scurtă istorie” – în 1957, care concentra povestea devenirii umanității, de la nașterea sistemului nostru solar la zborul în cosmos (şi primul film de animaţie prezentat de România la Cannes, premiat la cu un Palme d’Or la prestigiosul festival de film, la 17 mai 1957), „7 arte” – în 1958 (care a câştigat marele Premiu la Festivalul de Film de la Tours, Franţa), ori „Homo sapiens” – 1960. Despre „Scurtă istorie”, Georges Sadoul menţionează în „Dictionnaire des cineastes”, următoarele: „Filmul lui Gopo acumulează în zece minute idei politice, într-o povestire umoristică plină de ritm și de imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”. La rândul saău, Gopo declara, despre „omuleţul său”: „Marea preocupare a desenului animat este personajul om, chiar atunci când este caricaturizat, când are nasul cât un galoş, personajul om chiar atunci când se izbeşte de un nor şi îşi turteşte capul, omul cu sentimentele lui, omul cu problemele lui. Am înţeles acest lucru încă de pe vremea când făcem iepuraşi cu calităţi umane, de pe vremea când în Scurtă istorie am dăruit omuleţului un simbol, o floricică, pe care el a dus-o drept mesaj al sentimentelor frumoase, pe toate planetele cosmosului.” Au urmat filmele „S-a furat o bombă” – 1961, „Paşi spre lună” – 1963, „De-aş fi … Harap-alb” – 1965, film premiat la Mamaia şi Moscova, în acelaşi an. În perioada 1968-1989 este preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România, iar în perioada 1969-1972 este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Au urmat filmele „Povestea dragostei” – 1976, „Maria-Mirabela”, cu Gopo în dubla calitate de scenarist şi regizor – 1981, „Maria şi Mirabela în Tranzistoria” – 1988, în ultimele două filme Gopo apare ca interpret al personajului Moş Timp. Pe lângă activitatea sa de scenarist și regizor, Gopo a și interpretat câteva roluri în filmele proprii: „Faust XX” – în 1966, „Rămășagul” – 1985, „Galax – omul păpuşă” – 1986, „O zi la București” – 1987 , dar și în filme ale altor regizori, precum „O noapte de pomină” – 1939, regia Ion Șahighian, sau „Dimitrie Cantemir” – 1973, regia Gheorghe Vitanidis, unde l-a interpretat pe țarul Petru cel Mare. Pe lângă premiile deja menţionate, Ionj Popescu-Gopo a primit pentru animaţiile sale, peste 50 de premii la diferite festivaluri şi manifestări din întreaga lume, cum sunt: Oberhausen şi Moscova – în 1958, pentru „Scurtă istorie”, San Francisco şi Karlovy Vary – 1960, pentru „Homo Sapiens”, „Premiul de onoare” Mamaia – 1966 – şi Leipzig – 1969 – pentru „Sărutări”, nenumărate premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN), în 1978 – pentru „Ecce Homo”, 1979, 1981, 1982 – pentru „Quo vadis”, 1983, 1986 – pentru „Homo Faber” şi 1987 – pentru „Amprenta”. De asemenea, în anul 1985, ACIN i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate. Ion Popescu-Gopo a fost ales membru de onoare al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film. Pseudonimul Gopo provine din primele litere ale numelui celor doi părinţi: mama – GOrenko, tatăl – POpescu. Fratele său, operatorul Alexandru Popescu (Alecu), semnează imaginea câtorva dintre lungmetrajele de ficţiune ale lui Gopo: „S-a furat o bombă”, „Maria Mirabela”, „Galax”, „Rămăşagul”, „O zi la Bucureşti” sau „Maria şi Mirabela în Tranzistoria”. Ion Popescu-Gopo a trecut la Domnul, la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord, la vârsta de 66 de ani. După moartea sa, animația românească clasică a dispărut, iar studioul Animafilm, văduvit de sprijin din partea statului, a ajuns aproape de faliment. În anul 2007, în onoarea sa şi la împlinirea a 50 de ani de când acesta a obţinut Premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc a înfiinţat Premiile Gopo, care răsplătesc cele mai bune performanţe în industria filmului din România, iar trofeul are forma omuleţului lui Gopo, o sculptură ingenioasă realizată de Adrian Ilfoveanu. De atunci, an de an, Premiile Gopo se acordă pentru 20 de categorii, printre care: Cel mai bun film de lungmetraj, Cel mai bun regizor (film de lungmetraj), Cel mai bun scenariu (film de lungmetraj ficţiune), Cel mai bun actor, respectiv Cea mai bună actriţă (film de lungmetraj ficţiune), Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai bun film de debut, Premiul „Tânără speranţă”, Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în anul precedent).

Sursa – NET: https://www.rador.ro/2023/04/30/portret-ion-popescu-gopo-unul-dintre-cei-mai-valorosi-cineasti-romani/

Deasupra puteti admira și recenta medalie realizată pe celebrarea personalității aceluiași mare artist.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARAD

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA easte un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Loja Concordia - Arad

Produsul de mai sus este o medalie masonică realizată la comanda Lojii Concordia din municipiul Arad. Istoricul lojii arădene Osszetartas (Cohesion) a fost tratat de mai mulţi specialişti. Numele lojii, tradus din limba maghiară ar fi Concordia. În general se consideră că loja ar fi luat fiinţă în urma unei înţelegeri dintre 4 membri ai fostei loji Szechenyi, 4 membri ai lojii Fraternitas şi un membru al lojii Felvidek (toate aceste 3 loji au activat în Arad), în luna iunie 1888. Mai exact, evenimentul ar fi avut loc la 28 iunie 1888. Primul Venerabil al noii loji Concordia a fost ales Rozsnyay Matyas. Marea Lojă Simbolică Maghiară şi-a exprimat acordul pentru activitatea noii loji la 6 octombrie acelaşi an iar la 23 noiembrie loja Concordia era primită oficial sub obedienţa Marii Loji Simbolice Maghiare. Anume acestei loji i se datorează Templul din oraşul Arad, singurul de acest gen în România, păstrat intact până astăzi.

Deşi unele surse menţionează ca interval de activitate al acestei loji perioada anilor 1890-1919, se știe că loja Concordia a intrat în componenţa Marii Loji Simbolice a României în 1922 iar la 4 martie 1937 loja va publica un comunicat prin care anunţa autodizolvarea. Un exemplar al acestei medalii poate fi văzut în colecţiile Muzeului Francmasoneriei din Londra. Medalia este confecţionată din argint, este rotundă cu diametrul de 5 centimetri. Este o medalie traforată, pe avers apar un compas şi un echer intercalate, suprapuse peste două mâini ce se strâng reciproc (importante simboluri masonice). Pe braţele echerului apare inscripţia „29 XI 000874”. Întregul ansamblu este cuprins într-un cerc pe a cărui bandă, de jur-împrejur apare inscripţia „HUNGARIA ÖSSZETARTÁS”. Reversul este gol şi poartă doar marca medalistului „BAUMAN”. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei.

În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta".

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna turistică - Băile Moneasa

Moneasa (în limba maghiară - Menyháza) este o comună din județul Arad care include și satul Rănușa. La recensământul din anul 2021 comuna număra 738 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011) dintre care: români – 93,09%, romi – 1,9% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei arădene Moneasa astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,52%, baptiști – 6,64%, penticostali – 4,61%, romano catolici – 1,49% și restul – necunoscută sau altă religie.

Moneasa, supranumită "Perla Apusenilor", se află la o altitudine de aproape 300 de metri, la poalele Munților Codru-Moma. Stațiunea este cunoscută încă din secolul al XVI-lea, fiind apreciată mai ales pentru izvoarele ei mezotermale. Titlul de "stațiune balneară" i-a fost conferit de Ministerul de Interne Imperial din Viena, în anul 1886. Schitul Moneasa este un schit ortodox nou-ridicat pe pământul țării noastre. Așezat pe o culme domoală de deal, în inima stațiunii balneo-climaterice Moneasa. În data de 29 iunie 2010 a fost pusă piatra de temelie pentru un nou schit, a cărui biserică a fost închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. După zona cu ștrandul începe parcul stațiunii, cu alei pavate, bănci, copaci din neamurile foioaselor și coniferelor, iar în copaci veverițe și zburătoare. Tot aici în parc se află și Galeria de sculptură în piatră. Casa pictorului și sculptorului Gheorghe Groza (1899 - 1930) se află la numărul 180. În scurta lui viață a dăruit artei românești o serie de creații de valoare, dintre care menționăm monumentele lui G. Coșbuc și A. D. Xenopol situate în fața Palatului Cultural din Arad. Renumit este și lacul cu bărci, un mic lac artificial unde se pot face plimbări cu bărci sau cu hidrobiciclete. Peștera Ursului este un ansamblu de goluri adânci formate în urma eroziunii naturale a rocilor sub acțiunea apelor prin infiltrație la care se ajunge pe un traseu de maxim 30 de minute pornind din Moneasa. Cariera de marmură neagră și roșie este remarcabilă prin metodele moderne de exploatare a rocii și prin calitatea acesteia, dar mai ales pentru peisajul impresionant pe care îl oferă marele front în trepte. La bază se exploatează marmura neagră, iar deasupra marmura roșie. Aici au fost descoperite, în cursul exploatării, mai multe peșteri, din păcate astăzi distruse sau inaccesibile. Cuptorul de topit fier din Moneasa este înalt de circa 10 metri şi este construit din piatră de granit cu căptuşeală de cărămidă în interior. Azi încă se mai văd orificiile pentru alimentarea focului şi scurgerea fontei, respectiv cele pentru răcire, apa fiind furnizată de pârâul din apropiere. Acest cuptor este un important vestigiu al intensei activităţi de prelucrare a fierului care se practica în sectorul Sebiş-Moneasa, în secolele XVIII-XIX. Localnicii spun că nimeni nu poate trece prin staţiune fără să viziteze şi lacul cu nuferi termali, care se află în Valea Văilor. Lângă lac se află prima vilă construită în staţiune, în 1891, denumită ”Nufărul”. Construcţia i-a aparţinut contelui Weincheim. Complexul Turistic Ștrand Moneasa este situat la 400 metri de centrul stațiunii, într-un peisaj spectaculos dominat de munții Codru Moma. Ștrandul dispune de 3 bazine de diferite mărimi alimentate cu apă termominerală (temperatura medie de 26 de grade).

Prima atestare documentară a comunei Moneasa are loc în anul 1597. Cele mai vechi din zona stațiunii sunt Ruinele Cetății Dezna care datează din secolul al XIII-lea, perioadă în care apar și izvoarele termale de la Moneasa, dar și primele zăcăminte de fier. Băile termale au fost deschise în perioada în care așezarea se afla sub conducerea turcilor. Legenda spune că aceasta a avut primele origini încă din perioada paleoliticului și a neoliticului, când urmele așezării au fost descoperite în peșterile Hoanca și Izoi. Efortul depus de autorități în zona Monesei au fost încununate de obținerea statutului de stațiune balneară în data de 13 mai 1896. După acea perioadă stațiunea a fost în plină dezvoltare până în prezent. Tratamentul oferit în stațiunea balneară Moneasa este unul complex și foarte benefic persoanelor care suferă de afecțiuni provocate de boli, mai ales în cazul celor ce afectează sistemul nervos. Acesta are în componența sa calitățile apelor minerale bogate în bicarbonat, calciu și magneziu, mezotermale. De asemenea acestea sunt benefice și în cazul afecțiunilor aparatului locomotor și ale tubului digestiv. Tot aici turiștii pot beneficia de o cură cu aer sau helioterapeutică care permite refacerea corpului după bolile infecțioase sau după stările de surmenaj. În cadrul centrului de tratare din stațiune sunt oferite pacienților numeroase proceduri pentru tratarea afecțiunilor, printre care: curenții diadinamici și interferențiali; magnetodiafluxul, ultrasunetul; undele scurte; laserterapia; aerosolul; termoterapia; băile terapeutice cu ape minerale termale în cazi și în bazin; baile galvanice; duș subacval; masajul segmentar manual și kinetoterapia la sală. Tot în cadrul stațiunii vă puteți bucura de mai multe resurse de tratament care pot duce la ameliolarea bolilor sau a stărilor de după operații. Principalele resurse de tratament întânite în stațiune sunt bazinele în aer liber pentru băile reci cu apă minerală, plaja, instalațiile pentru băile calde în cadă cu apă mienerală, pentru electroterapie, kinetoterapie și hidroterapie, dar și pârtia cu schi. Toate acestea au crescut potențialul turistic al stațiunii dar și randamentul tratamentelor oferite în stațiune, având în vedere faptul că ideea de relaxare predomină și de calmitate, lucru care duce și la tratarea sistemului nervos. În cadrul stațiunii Moneasa puteți întâlni unul dintre cele mai importante locuri pentru cazare, și anume Hotelul Moneasa. Capacitatea acestuia este de 188 de locuri pentru cazare, fiind împărțite în camere și apartamente cu condiții de 2 sau 3 stele. De asemenea, hotelul este împărțit pe 4 etaje. În interiorul acestuia s-a implementat o bază de tratament care intră în funcțiune din anul 1984. Din punct de vedere al serviciilor oferite de personalul hotelului, acesta este foarte dezvoltat. În interiorul hotelului există un restaurant cu meniuri alese, specifice zonei de unde puteți comanda mâncare proaspătă sau băutură răcoritoare. De asemenea în cadrul hotelului puteți beneficia de jocuri pentru distracție, cum ar fi paintball-ul, biliardul, table, șah, rummy sau tenisul de masă. Accesul la internet este gratuit, iar în cadrul bazei de tratament puteți găsi o piscină încălzită și acoperită, salon pentru masaj, saună, jacuzzi și drumeții cu ghid autorizat.

Fotbal club municipal UTA (Uzinele Textile Arad)

UTA Arad (Uzinele Textile Arad), cunoscută ca și Bâtrâna Doamnă, este fără îndoială unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din țară și o adevărată campioană a provinciei. Pe lângă performanțele impresionante reușite în campionatele interne, UTA Arad s-a remarcat și ca fiind una din puținele echipe românești ce au reușit performanțe notabile și în fotbalul extern. Povestea “Bătrânei Doamne” începe undeva în anul 1945 atunci când un baron pe nume Francisc Neuman, ce deținea mai multe fabrici din Arad, printre care Fabrica de spirt, Fabrica de textile și Fabrica de drojdie, înființează echipa de fotbal UTA Arad. UTA este acronimul de la fosta Uzină Textilă Arad. Când s-a pus problema de alegerea echipamentului sportiv și a culorilor clubului, decizia era destul de simplă. Tânărul patron era literalmente înnebunit după clubul englez Arsenal Londra. Astfel culorile tradiționale ale “tunarilor” au devenit și culorile clubului arădean. De asemenea și stadionul construit ulterior s-a vrut a fi o replică a celebrului “Highbury”. UTA a jucat primul ei meci din istorie pe data de 27 mai 1945, o înfrângere contra mult mai experimentatei echipe Banatul Sânicolau Mic. După cum aminteam mai sus, baronul Francisc Neuman și-a luat ca reper de inspirație clubul londonez, Arsenal. Dar de unde această pasiune pentru Arsenal? Răspunsul este unul simplu. Francisc Neuman și-a petrecut perioada de studenție în Anglia. După înființarea clubului, rămânea un singur lucru de făcut, construirea unui stadion care să găzduiască meciurile de acasă. Astfel începe construcția unui stadion ce avea ca model casa “tunarilor”, stadionul Highbury. Stadionul din Arad a fost construit la șase ani după demararea construcțiilor. Fiind inaugurat în prima zi de toamnă a anului 1946, cu o victorie împotriva echipei Ciocanul, cu unu la zero. Acum cu terminarea noului stadion, echipei din Arad îi revenea un singur lucru de făcut. Acela de a se înscrie în Campionatul Național de Fotbal (sezonul 1946/1947). Baronul Francisc Neuman avea un singur gând în minte, acela de a câștiga tot, astfel UTA (pe atunci ITA) Arad a avut parte de cei mai experimentați și talentați jucători din țară, precum și prime consistente menite să-i stimuleze în câștigarea campionatului. Pentru fiecare victorie jucătorii primeau câte o bicicletă sau bani. Desigur, toate aceste eforturi financiare ale patronului au avut succes, iar astfel UTA Arad a fost inaugurată drept campioana țării încă de la prima participare, cu un avans de 11 puncte față de ocupanta locului secund, Carmen București. ezonul următor povestea se repetă, UTA dominând competițiile interne într-un mod și mai categoric decât a făcut-o în primul sezon. Astfel, “Bătrâna Doamnă” devine pentru a doua oară consecutiv campioana României cu un golaveraj impresionant de 129 – 21. Golgheterul campionatului fiind atacantul UTA-ei, Ladislau Bonyhadi cu 49 de goluri marcate. De altfel, echipa arădeană reușește să câștige și Cupa României după o finală disputată cu CFR Timișoara, în care se impune cu scorul de trei la doi. Clubul își schimbă numele în “Flamura Roșie” iar sub această nouă denumire reușesc să câștige un nou campionat intern. Tot în acest sezon, arădenii reușesc să se califice din nou în finala Cupei României, însă o pierd cu scorul de unu la trei împotriva Stelei. Anul următor, arădenii își iau revanșa împotriva Stelei, câștigând Cupa României cu scorul de unu la zero. Din păcate ca orice perioadă de glorie, totul are un sfârșit, iar declinul a început să apară după câștigarea titlului din 1954. În 1958, clubul arădean își schimbă numele în ceea ce cunoaștem și îndrăgim în ziua de astăzi, UTA Arad. Perioadă neagră a clubului a ținut câțiva ani buni, până în anul 1965, când la cârma echipei vin Nicolae “Coco” Dumitrescu și Ioan Reinhardt, fiind numiți antrenori principali. Aceștia pun la cale reconstrucția echipei, care se va simți abia peste patru ani, când UTA reușește să câștige un nou titlu de campioană după o pauză de nu mai puțin de 15 ani.Sezonul următor va însemna și cucerirea ultimului titlu de campioană din istorie, dar tot atunci s-a petrecut și una dintre cele mai frumoase performanțe ale unei echipe din fotbalul românesc. Astfel, UTA reușește să elimine Feyenoord din Cupa Campionilor după două meciuri acerb disputate, 1 la 1 la Rotterdam și 0 la 0 la Arad. Trebuie să amintim faptul că Feyenoord era, la vremea respectivă, deținătoarea trofeului. După eliminarea Feyenoord-ului, UTA a mai avut o performanță europeană notabilă în Cupa UEFA unde a fost oprită de către Tottenham în faza sferturilor de finală. Din păcate asta a însemnat totodată și ultima performanță notabilă, urmând clasări tot mai slabe în eșalonul intern culminate cu o retrogradare în Liga a II-a în anul 1979. Urmează o serie de promovări și retrogradări, performanțe mediocre, care conduc la excluderea echipei din campionat în 2013, când FRF decide pedepsirea echipei pentru neprezentarea la două partide și este retrogradată direct în Liga a IV-a. Asta a însemnat și desființarea echipei. Dar datorită în principal suporterilor și oficialităților din Arad, împreună cu ajutorul oamenilor de afaceri, se înființează UTA Bătrâna Doamnă care devine mai apoi UTA Arad și care a preluat palmaresul vechii echipe. Palmaresul echipei include titluri de campioană: 1947, 1948, 1950, 1954, 1969, 1970; Cupa României: 1948, 1953; Cupa UEFA: sferturi de finală în 1971/1972.
SURSA-NET https://www.sportarad.ro/2022/08/19/uta-arad-scurta-istorie-a-batranei-doamne/

Batalionul mixt româno-ungar de menținere a păcii

Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii (B.Mx.RO-HU.M.P.) este prima structură mixtă (formată din militari ai două națiuni: română și ungară) de nivel batalion de pe mapamond. A fost înființat la data de 20 martie 1998, având în compunere două module (ungar și român) cu efective egale, parte componentă a două batalioane de infanterie, astfel: modulul român - parte din B 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu” dislocat în Arad și modulul ungar - parte din Batalionul 5/3 "Bercsenyi Miklos" dislocat în Hodmezovasarhely. În perioada 25-27 ianuarie 2001 modulul român al Batalionului Mixt a fost evaluat și avizat de către o comisie a Națiunilor Unite, în vederea executării unei misiuni reale de menținere a păcii în Cipru sau alte zone. Modulul Românesc al Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, ca parte integrantă a Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu", își desfășoară activitatea în cazarma situată în Cetatea Aradului precum și în poligoanele aferente. Misiunile acestui batalion sunt:

prevenirea declanșării ostilităților potențiale în zona de operațiuni prin prezența unei forțe militare reale și eficace;
acționarea ca forță combatantă în misiuni de menținere a păcii și în situații de gestionare a crizelor;
desfășurarea de operațiuni în sprijinul păcii și executarea misiunilor umanitare de căutare / salvare;
operațiuni în zonele de criză, planificarea și executarea operațiunilor de gestionare a crizelor;
planificarea și conducerea de acțiuni comune de pregătire, adoptate în scopul de a realiza și menține un nivel ridicat de eficiență operațională.

Anual, prin reciprocitate, comanda este preluată de una din părți în cadrul unei ceremonii de predare-primire ce se desfășoară alternativ pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Ungare. Înaintea fiecărui exercițiu, au loc conferințele de planificare a exercițiilor, desfășurate în România și/sau Ungaria, pe durata cărora se stabilesc detaliile tehnice și documentele necesare conducerii acestora. La finalul exercițiilor se desfășoară activități de evaluare, stabilindu-se măsuri concrete pentru ridicarea nivelului de pregătire a personalului, apreciindu-se realizarea coeziunii structurilor de comandă precum și ale subunităților din compunerea organică, astfel că, la ora actuală Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, este operațional.

A.M.E.F.A. 1911

(Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad )

A.M.E.F.A. este prescurtarea următoarei denumiri: Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad, ce a fost înființată cu mai bine de 100 de ani în urmă. Sub egida acestei asociații s-au desfăsurat multiple competiții sportive pe tărâm arădean și chiar s-au înființat cluburi sportive cu numele AMEFA. În anul 1911 pe lângă compania de cale ferată Arad s-a înființat una dintre primele echipe de fotbal din România sub numele AMEFA Arad. Arad a fost una dintre primele echipe de fotbal din Arad, fondată în 1911, fiind afiliată la compania de cale ferată Astra, devenită ulterior Vagonul, Metalul, Energia, etc. AMEFA și-a făcut renume în perioada interbelică organizând nenumărate competiții (campionate) de ciclism în Arad și împrejurimi. Se cunosc o sumedenie de insigne din ciclism, care poartă inscripția AMEFA.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar dedesubt am postat fotografii ale câtorva monumente de cultură și arhitectură arădene din vremuri diferite.

Colegiul național Moise Nicoară

Seminarul Diecezan

Liceul pedagogic Dimitrie Țichindeal

Hotel Central

Gara motor

Gara

Biserica franciscană

Pe malul Mureșului

Banca Cenădana și Statuia lui Kossuth

Academia de comerț

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crişana şi Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Județul se întinde pe o suprafață de 7754 kilometri pătrați, numără aproximativ 460000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 1 municipiu - Arad, 9 orașe - Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișineu - Criș, Nădlac, Curtici, Pâncota, Sebiș și 68 de comune. Sus am postat drapelul, harta şi stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului Arad, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, din vremuri diferite, din județul Arad, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.