Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Săpoca este o comună din județul Buzău formată din satele Mătești, Săpoca și cătunul Valea Puțului. Comuna se află la vărsarea râului Slănic în Buzău, în Subcarpații de Curbură. Ea este traversată de ramura nord-vestică a șoselei județene DJ203K, ce duce spre sud pe malul stâng al Buzăului spre Mărăcineni și spre nord, pe valea Slănicului spre Vintilă Vodă și Lopătari. Din această șosea se desprinde la Săpoca drumul județean DJ203L care duce către Berca. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3305 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3210 locuitori), dintre care: români – 96,85% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Săpoca astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși - 96,64% și restul – nedeclarată sau altă religie. Comuna s-a format în 1931, având în compunere inițial satele Săpoca și Valea Puțului, satele componente aparținând inițial comunelor învecinate. Comuna a fost trecută în 1950 în compunerea raionului Buzău din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, ea a revenit, conform noii organizări administrative din România, în județul Buzău. Două obiective din comuna Săpoca sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău:

Situl arheologic de la Săpoca („Cula Săpocii”) cuprinde o așezare și o necropolă din Epoca Bronzului aparținând culturii Monteoru (mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.), precum și o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor, inclusă în cultura Cerneahov (secolele al III-lea–al IV-lea e.n.).
Biserica „Sfinții Împărați” din satul Mătești, construită în 1692, monument de arhitectură.

Lângă biserica cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Mătești, se găseşte monumentul eroilor, renovat, un obelisc cu cruce, aşezat pe un soclu de formă pătrată şi susţinut de un postament în trepte, protejat de stâlpi legaţi întrei ei cu lanţuri. Inscripţia arată că a fost ridicat “În amintirea eroilor neamului, Măteşti”, numele acestora find înscrise pe monument, fără a se preciza gradul sau războiul în care s-au jertfit. Alături de monument se află două obeliscuri gemene cu inscripţii ilizibile.

În curtea bisericii, în partea stângă a sfântului lăcaş care poartă hramul “Sfinţii Voievozi”, din satul Săpoca, se ridică un obelisc din piatră, placat cu marmură, decorat cu însemnele armatei, având în vârf un vultur din bronz, cu aripile desfăcute şi o cruce în cioc. Este aşezat pe un postament în trepte, protejat de piloni uniţi între ei cu lanţuri. Inscripţia ne spune că a fost ridicat drept, “Veşnică recunoştinţă eroilor satului Săpoca căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea gliei strămoşeşti şi întregirea neamului românesc”. Numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale sunt înscrise pe laturile monumentului.

Lângă biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din cătunul Valea Puțului, s-a înălţat în anul 1961 o cruce ale cărei braţe susţin o coroană, decorată cu motive florale, aşezată pe un soclu de piatră pe care s-au săpat însemnele armatei, susţinut de un postament în trepte, protejat de stâlpi legaţi între ei cu lanţuri. Inscripţia arată că a fost “Ridicată în amintirea eroilor satului Valea Puţului”, numele acestora, fără a se preciza războiul în care au pierit, se află înscrise pe soclu, pomelnicul lor păstrându-se în biserică

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ALBA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA easte un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Mihai Viteazu - Alba Iulia II 1918 - 1968

Produsul de mai sus este probabil o plachetă sportivă pentru locul 2 care ne prezintă bustul domnitorului Mihai Viteazu. Aș putea deduce ca ea a avut valoare de recompensă pentru unul dintre elevii Liceului Militar Viteazu din localitate. Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere. Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea. Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli. Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea. Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate. S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi. Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate. Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă. Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Praga. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihahai la regele Rudolf, pentru a-l sprijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu

Maraton Aiud - 2023 - O zi împreună

Produsul de mai sus este o medalie realizată în anul 2023 de firma privată oradeană Medals Alex Stankovits pentru a fi conferită participanților și câștigătorilor la maratonul Aiud, județul Alba.

Maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanță lungă, cu o distanță oficială de 42,195 km, care se aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este pusă la îndoială, fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot. Maratonul a fost unul dintre sporturile de la Jocurile Olimpice moderne din anul 1896, deși distanța nu a fost standardizată până în 1921. Mai mult de 800 de astfel de curse se desfașoară în întreaga lume în fiecare an, marea majoritate a concurenților fiind sportivi amatori. Maratoanele mai mari pot avea zeci de mii de participanți. Astfel de maratoane au loc în România la Brașov, Cluj, Sibiu, Aiud, etc.

Aiud (în maghiară - Enyed, Nagyenyed, în dialectul săsesc - Änjet, Angetn, Stroßbrich, în germană - Straßburg am Mieresch, în latină - Brucla) este un municipiu din județul Alba, care include și localitățile: Aiudul de Sus, Gâmbaș, Măgina, Păgida, Ciumbrud, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârbovița, Sâncrai și Țifra. Pe teritoriul orașului s-a aflat în antichitate așezarea romană Brucla. Prima menționare documentară a localității datează din anul 1293, când populația era alcătuita în majoritate de sași. În documentele medievale localitatea Aiud apare sub denumirile Enietten sau Engeten (în dialectul săsesc Angeten sau Anjet) și, uneori, ca Strassburg. În anul 1437, în cursul răscoalei de la Bobâlna, Aiudul fost ocupat de răsculați. În secolul al XVI-lea populația a adoptat reforma protestantă, iar Biserica Cetății a fost folosită în comun de sașii luterani și de maghiarii calvini. Biserica a fost incendiată în anul 1600 de trupele lui Mihai Viteazu și refăcută de Gabriel Bethlen. Din anul 1704 biserica a fost folosită exclusiv de comunitatea calvină, iar comunitatea luterană a sașilor din Aiud și-a construit o biserică nouă în interiorul cetății, pe locul unei capele mai vechi. Aiudul a fost cel mai important centru cultural și de învățământ al calvinismului ardelean.În timpul războiului antiaustriac, condus de principele Francisk Rakoczi al II-lea, comandantul militar imperial Jean Rabutin a dispus incendierea Aiudului la 13 martie 1704. În lupta de apărare a cetății și-au pierdut viața 30 de studenți ai colegiului. La 8 ianuarie 1849 țăranii români răsculați, conduși de Axente Sever și preotul Simion Prodan, au incendiat orașul. În seara de 8 ianuarie a început măcelul ce a durat până la 17 ianuarie. Au fost uciși circa 600 de etnici maghiari. Morții au fost aruncați în șanțurile cetății și în varnița de lângă cetate, unde se află un monument construit în memoria victimelor. Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat că ar fi participat la masacru, dar, în procesul penal, instanța i-a stabilit inocența. Până în 1950 orașul a fost reședința plășii Aiud. În timpul regimului comunist din România în închisoarea Aiud au fost întemnițați numeroși deținuți politici. La recensământul din anul 2021 municipiul număra 21307 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 22876 locuitori) dintre care: români – 72,07%, maghiari – 12,98%, romi – 3,96% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența etnică a municipiului Aiud astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 68,3%, reformați – 11,3%, greco catolici – 2,47%, baptiști – 1,81%, romano catolici – 1,23% și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele lăcașuri de cult ale orașului sunt:

Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” (Vasile, Grigore și Ioan). Construcția ei a început în anul 1927
Biserica reformată-calvină (în incinta cetății), cu un masiv turn romanic din sec. al XIII-lea.
Biserica romano-catolică, fostă mănăstire minorită, cu hramul Sf. Elisabeta de Turingia
Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”
Biserica ortodoxă, cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci (strada Ostașilor)
Biserica greco-catolică veche, cu hramul Sfântul Nicolae, edificiu construit în anul 1912 (strada Simion Bărnuțiu)

Principalele obiective turistice ale orașului sunt:

Cetatea Aiudului, una din cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI). De plan poligonal neregulat, construită din piatră brută (grosimea zidurilor: 1,20 m), cetatea a fost întărită cu turnuri (al blănarilor, al măcelarilor, al croitorilor etc.), aparținând breslelor meșteșugărești.
Castelul Bethlen (palatul voievodal, sec. XVI-XVII), a aparținut principelul ardelean Gabriel Bethlen (în anii 1612-1629). În palat ființează în prezent un muzeu de științe naturale.
Muzeul de istorie (în incinta cetății)
Rezervația naturală Pădurea Sloboda (20 de hectare).
Cheile Aiudului

Biserica reformată din Aiud, inițial biserică romano-catolică cu hramul Sfântul Egidiu, este un monument istoric și de arhitectură situat în Cetatea orașului. Biserica actuală a fost construită în secolul al XV-lea pe locul unei biserici romanice datând din jurul anului 1200. Din biserica inițială se păstrează turnul masiv, pe latura vestică a edificiului. În anul 1557 locuitorii Aiudului au adoptat reforma protestantă iar clădirea a fost folosită ca biserică simultană luterană și calvină de cetățenii orașului. În 17 septembrie 1600 biserica a fost incendiată de oastea lui Mihai Viteazu. Monumentul a fost restaurat cu sprijinul principelui Gabriel Bethlen. Din anul 1704 biserica a fost folosită exclusiv de comunitatea calvină, iar comunitatea luterană a sașilor din Aiud și-a construit o biserică proprie în interiorul cetății, pe locul unei capele mai vechi.

City Race Alba Iulia (Cursa orașului)

Produsul de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Medals Alex Stankovits pentru a fi oferită participanților și căștigătorilor la competiția City Race din municipiul Alba Iulia. Ideea organizarii unui eveniment atletic de amploare la Alba Iulia prin care sa atragem sportivi si alergatori din toate colturile tarii a apartinut lui Marius Anghel, sportiv provenit din pepiniera orasului Alba Iulia si fost director al Clubului Unirea Alba Iulia, iar punerea ei in practica a avut loc firesc, pe 15 martie 2014, odata cu prima editie Alba Iulia City Race, dupa finalizarea lucrarilor la nestemata orasului Alba Iulia, Cetatea Alba Carolina. Scopul competiției este acela de a atrage cat mai multi oameni spre alergare. In ultimii ani, din ce in ce mai multa lume alearga si în tara noastra, dovada participarea destul de numeroasa la prima editie Alba Iulia City Race. Incet, incet, societatea se schimba si lumea incepe sa simta nevoia unui regim de viata sanatos iar alergarea este sportul care poate fi practicat de oricine, fiecare la nivelul la care isi doreste. Provocarea pe termen lung, este insa, ca în fiecare an, Alba Iulia sa devina prin aceasta competitie, macar pentru o data pe an, capitala atletismului romanesc. În cadrul competiției sunt diverse curse:

semimaraton – 21 kilometri, jumătate asfalt, jumătate drumuri forestiere și poteci, diferență de nivel 700 metri
cros – 11 kilometri, 75% asfalt, 25% drumuri forestiere și poteci, diferență de nivel 270 metri
cursa populară – 5 kilometri, diferență de nivel 5 metri
alergare în familie – 2,7 kilometri în cadrul cetății, teren piatră cubică, diferență de nivel 45 metri
cursa pentru copii – între 200 și 400 de metri, cursă necompetitivă pe grupe separat băieți, separat fete (8-12 ani, peste 12 ani, până în 16 ani )

Zona de start / sosire în toate cursele este situată în centru cetății.

Stema municipiului Sebeș

Stema municipiului Sebeş a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1369 din anul 2005, și este compusă dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp roşu se află un leu rampant, de aur, cu capul şi trupul în profil, ridicat pe labele din spate. Leul poartă o coroană foliată, numită în heraldica transilvăneană Corona Regia. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate ale stemei este următoarea:

Smalţul roşu al scutului simbolizează autonomia locală constituţională.
Leul de aur reprezintă puterea, îndrăzneala, generozitatea şi independenţa.
Coroana foliată semnifică statutul de oraş liber regal.
Coroana murală cu cinci turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu.

Sebeş, mai demult Sebeşul Săsesc, Șebişul săsesc, Sebeş-Alba, (în dialectul săsesc Melbach, în germană Mühlbach, Mühlenbach, în traducere Pârâul morii, în maghiară Szászsebes, în latină Sabesium) este un municipiu din judeţul Alba, România, care include localitățile: Lancrăm, Petrești și Răhău. În Antichitate, pe locul Sebeşului de astăzi s-a aflat o aşezare dacică, încorporată în Imperiul Roman. Oraşul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniştii saşi veniţi la chemarea regelui Ungariei. Sebeșul Săsesc a fost unul din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele "șapte cetăți" care au dat numele german al provinciei: "Siebenbürgen". Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1245 sub numele Malembach. Lucrarea lui Johannes Troster "Das alt und neue Teutsche Dacia" apărută în 1666 la Nürnberg stabilește data înființării orașului în anul 1150. Marea invazie mongolă a distrus orașul în anul 1242, după care locuitorii l-au reconstruit. Secolul al XIV-lea a adus cu sine o perioadă de dezvoltare a orașului, el fiind cotat în 1376 al treilea ca importanță comercială între orașele săsești. Un act regesc din 1387 consfințește dreptul Sebeșului de a ridica ziduri, deși construcția acestora incepuse probabil înainte de jumătatea secolului al XIV-lea. Acesta devine astfel in ciuda întinderii sale reduse primul oraș din Transilvania înconjurat complet cu fortificații din zidărie. La 1485 regele Matei Corvin acordă orașului o serie de privilegii pentru completarea fortificațiilor. Modificările cele mai importante le suferă incinta bisericii al cărei zid este supraînălțat. Lucrări de mai mică anvergură, terminate în primii ani ai secolului al XVI-lea fiind efectuate și la incinta exterioară. După pandemia de ciumă din 1738, populația orașului a scăzut foarte mult, orașul fiind salvat în bună măsură de venirea celui de-al doilea val de coloniști din spațiul german, mai exact din Baden-Durlach (începând cu anul 1748) și Hanau (1770). Dieta Transilvaniei s-a întrunit de două ori în Sebeș, în 1556 și 1600. Locul întrunirilor, Casa Zápolya, este astăzi muzeu. Până la reorganizarea administrativă românească din perioada interbelică s-a numit Sebeșul Săsesc și a făcut parte din comitatul Sibiu, apoi a fost inclus în județul Alba (interbelic). Între anii 1950 și 1968 Sebeșul a făcut parte din regiunea Hunedoara. La recensământul din anul 2021 municipiul număra 26490 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 27019 locuitori) dintre care: români – 79,84%, romi – 4,67% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a municipiului Sebeș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 74,85%, penticostali – 3,32%, martorii lui Iehova – 1,05% și restul –necunoscută sau altă religie. În prezent Sebeșul este un oraș cu o economie dinamică, datorită în mare parte investițiilor externe făcute în ultimul deceniu. Prelucrarea lemnului, confecțiile și marochinăria constituie principalele domenii ale industriei. Câteva dintre obiectivele turiste ale orașului sunt:

Biserica evanghelică-luterană, reclădită în stil gotic în secolele al XIII-lea – al XIV-lea. A fost renovată ulterior în stilul Renașterii.
Biserica Bob (secolul al XIX-lea), biserică protopopială greco-catolică, folosită din 1948 de comunitatea ortodoxă
Biserica Învierea Domnului (secolul. al XIX-lea), ortodoxă
Turnul octogonal, situat lângă Mănăstirea Franciscană
Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul este amplasat în cimitirul romano-catolic din orașul Sebeș și a fost ridicat în memoria eroilor români din Primul Război Mondial. Obeliscul, cu înălțimea de 1,6 m, este realizat din calcar cioplit, fiind susținut de o bază simplă, de formă paralelipipedică. Pe placa din marmură aflată pe trunchiul monumentului se află un înscris comemorativ: „În amintirea eroilor căzuți în războiul mondial 1914-1918“. Înscrisul este realizat și în limba germană.
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Monumentul a fost dezvelit în anul 1958, fiind amplasat în parcul din centrul orașului, pentru cinstirea memoriei eroilor români căzuți în Al Doilea Război Mondial. Monumentul este de tipul placă memorială, fixată pe un soclu simplu din beton, înalt de 1 m. Pe placă este un înscris comemorativ: „În amintirea eroilor căzuți în lupta contra fascismului“.
Râpa Roșie, rezervație geologică, la cca 3 km de oraș (25 ha).

Câteva din personalitățile care s-au născut sau au trăit vremelnic pe aceste meleaguri:

Johann Friedrich Geltch (1815-1851, pedagog și scriitor
Friedrich Krassler (1818-1893), medic și scriitor
Joseph Marlin (1824-1849), jurnalist și scriitor
Carl Filtsch (1830–1845), pianist și compozitor
Lucian Blaga (1895 – 1961), scriitor
Radu Stanca (1920 - 1962), scriitor și regizor de teatru
Mircea Breazu (n.1946) actor
Ionuț Fulea (n.1971) interpret de muzică populară

Asociația Datini străbune Alba Iulia 2021

promovarea tradițiilor naționale

Produsul de mai sus este o insignă (medalion) realizată la comanda Asociației Datini Străbune din municipiul Alba Iulia. Scopul declarat al acestei asociații este de a căuta, cerceta și promova datinile străbune, zestrea de suflet a neamului românesc.

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş, reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. Alba Iulia a fost aşadar prima capitală a celor trei provincii româneşti. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oraş exista localitatea dacică Apoulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Mai sus se prezintă stema actuală a municipiului Alba Iulia și mai jos câteva monumente de cultură și arhitectură din localitate, din timpuri diferite.

Moara cu abur Johanna

Cazarma

Piața Huniade

Palatul episcopal

Gimnaziul romano catolic

Cercul militar

Tribunalul Gizela

Catedrala romano catolică

Biblioteca Batthyanyi

Banca Națională

Alba este un județ al României, situat în provincia istorică Transilvania, cu reședința la Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subunități administrativ teritoriale județul este compus din; 4 municipii – Alba Iulia, Aiud, Blaj și Sebeș; 7 orașe – Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș și Zlatna, dar și 67 comune. Sus am postat stema județului Alba iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite.