Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

Tao Zhu Yin Yuan, cunoscută și sub numele de Grădina Agora, este o clădire rezidențială de lux înaltă situată în districtul special Xinyi, districtul Xinyi, din orașul Taipei, Taiwan.

Edificiul ecologic a fost construit BES Engineering Corporation pe unul dintre cele mai mari situri rezidențiale desemnate din Taipei, care a găzduit cândva hotelul de cinci stele Agora Garden. Clădirea găzduiește două cluburi de relaxare pe acoperiș și o platformă pentru elicopter pe acoperiș, o piscină, facilități de sală de sport, parcări și 42 de apartamente de lux. La fiecare etaj sunt două sau patru apartamente.Fiecare apartament de 540 m² este complet lipsit de coloane, oferind flexibilitate spațială în ceea ce privește amenajarea interioară și compartimentarea interioară. Clădirea are o înălțime arhitecturală de 93,2 m cu 21 de etaje deasupra solului și patru niveluri de subsol, cu o suprafață de 42335 mp. Edificiul a fost proiectat de arhitectul belgian Vincent Callebaut și a fost finalizat în 2018. Clădirea a primit o etichetă energetică LEED Gold și a fost clasificată la nivelul de diamant acordat de Asociația arhitecților - Low Carbon Building Alliance. Clădirea are un aspect deosebit, este ușor răsucită după modelul ADN având formă de dublă spirală care se rotește cu 90 de grade de sus în jos, fiecare etaj rotindu-se cu 4,5 grade față de precedentul. Turnul rezidențial este înconjurat de un șanț mineral pentru a proteja intimitatea locuitorilor. Parterul este format dintr-un hol cu înălțime dublă acoperit cu fațade transparente. Miezul central al clădirii găzduiește două scări, patru lifturi de mare viteză, un lift auto și două garaje vitrate la intrarea fiecărui apartament. De asemenea, ține arborii verticali pentru fluxurile principale, care sunt acoperite de un exoschelet de rulment imens din oțel armat. Parcarea amenajată de la subsol a fost construită pe parcarea hotelului preexistent Agora Garden pentru a minimiza costurile de excavare și fundare. O fântână circulară de lumină va permite luminii soarelui și aerului proaspăt să atingă toate cele patru niveluri de subsol, precum și să aerisească în mod natural piscinele și facilitățile de fitness conectate. Fațade cristaline liniare identice acoperă toate nivelurile turnului. Aceste geamuri multistrat sau fațade cu două straturi sunt integrate cu jaluzele pentru a proteja apartamentele de radiațiile solare vara și pentru a reduce pierderile de căldură în timpul iernii. Turnul cu dublu helix se răsucește cu 90° în total de la bază la vârf, făcându-l o geometrie în mișcare care își transformă forma în funcție de direcția din care este privit. Elevația sa nord-sud îi conferă o formă inversă de piramidă, în timp ce cota sa est-vest are forma unei piramide romboidale. Nivelurile sunt susținute structural de sistemul Vierendeel din spatele fațadelor de sticlă, care constau dintr-un set de grinzi pentru fiecare două etaje. Împreună cu un sistem structural suspendat, acesta transferă toată greutatea prin grinzi către miezul central și în jos către fundație. Clădirea cu formă unică oferă o vedere excepțională de 270° asupra orizontului Taipei în trei direcții din fiecare apartament, precum și vederi panoramice ale turnului Taipei 101 și ale districtului central de afaceri din Taipei.

Exteriorul clădirii prezintă un strat de verdeață în cascadă cu balcoane la periferia fiecărui apartament, care conține pomi fructiferi, grădini de legume organice, precum și plante aromatice și medicinale, care vor permite locuitorilor să-și cultive propriile produse. Grădinile suspendate în aer liber integrează un sistem de compost pentru a genera îngrășăminte organice, un sistem de captare a apei pluviale pentru irigarea plantelor și cuiburi pentru păsări. Paturile de plantare sunt acoperite de un strat de granit alb Bethel pe un fagure pentru a proteja plantele de excesul de caldura. Cladirea dispune si de un acoperis fotovoltaic situat la 100 m deasupra solului. Cu o suprafață de 1.000 m², pergola fotovoltaică va integra energia electrică produsă din razele solare în rețeaua electrică a clădirii. Apa de ploaie purificată este injectată în sistemul de distribuție a apei din clădire prin gravitație. Clădirea este acoperită cu aproximativ 20000 de copaci și arbuști, ceea ce are ca scop reducerea amprentei de bioxid de carbon a orașul Taipei prin absorbția a aproximativ 130 de tone de emisii de dioxid de carbon anual.
Pentagonul (sediul central al Departamentului Apărării al Statekor Unite ale Americii) este cea mai mare clădire administrativă din lume.

Este de două ori mai mare decât Merchandise Mart din Chicago și are o suprafață folosibilă de trei ori mai mare decât cea a Empire State Building din New York. Există puțini americani care să nu știe de Pentagon. Dintre aceștia, mulți urmăresc știrile despre proiectele de apărare inițiate în această clădire. Clădirea, la data construcției, reprezenta cea mai mare suprafață construită din lume, 14 ha. În fapt, Pentagonul este un oraș în sine. Aproximativ 23.000 de angajați, cadre militare și civili, contribuie la planificare și execuția planurilor de apărare a SUA. Aceștia vin zilnic din Washington D.C. și din suburbiile orașului, folosind cei peste 45 km de drumuri de acces, încorporând benzi expres pentru autobuze și unul dintre cele mai noi sisteme de metrou din țară. Angajații parchează zilnic 8.770 de mașini în 16 parcări răspândite printre cei 200 de ari de gazon; folosesc 131 rânduri de scări și 19 scări rulante pentru a ajunge la birouri care ocupă 338.879 de metri pătrați. În interiorul clădirii, angajații au la dispoziție 4.200 de ceasuri, beau apă din 691 de cișmele, folosesc 284 de toalete, consumă 4.500 de căni de cafea și 6.800 de băuturi răcoritoare servite de personalul de 230 de oameni de la un restaurant, două cantine și șapte baruri, inclusiv unul în aer liber. Serviciile tip restaurant sunt contractate de către Pentagon cu o companie privată, civilă. Cei 165.000 km de cablu telefonic conectează zilnic peste 200.000 de apeluri telefonice. Oficiul poștal militar procesează lunar 1.200.000 de articole de corespondență. O varietate de biblioteci deservesc munca și activitatea de cercetare a personalului. Doar una dintre ele, Biblioteca Armatei, oferă 300.000 de publicații și 1.700 de periodice în diferite limbi de circulație. Chiar și fără ocupanți, mobilier și decorații, edificiul rămâne o structură extraordinară. Construită în primii ani ai celui de-al doilea război mondial, Pentagonul este considerat în continuare ca fiind una dintre cele mai eficiente clădiri cu birouri din lume. În ciuda celor aproape 29 km de coridoare, deplasarea între oricare două puncte din clădire nu necesită niciodată mai mult de șapte minute. Înainte de construcție, actuala locație a Pentagonului era acoperită de mlaștini și gropi de gunoi.

La fundația clădirii s-au folosit 5,5 milioane de metri cubi de pământ și 41.492 prefabricate din beton. În plus, 680.000 de tone de nisip și pietriș, dragate din râul Potomac, aflat în apropiere, au fost transformate în 435.000 de metri cubi de beton și folosite la crearea formei actuale a Pentagonului. Edificiul a fost ridicat cu costuri de circa 83 de milioane de dolari, construcția realizându-se în timp record, în mai puțin de 16 luni, fiind terminată pe 15 ianuarie 1943. Astfel au fost integrate 17 dintre fostele clădiri ale Ministerului de Război, permițând recuperarea investiției în decursul următorilor șapte ani. Edificiul este situat în orașul Arlington îmbinând armonios următoarele stiluri arhitectonice: modern, neoclasic și clasicism esențializat. Edificiul este realizat după proiectul lui George Bergstrom, numără 5 etaje și are o înalțimea maximă de 21,6 metri.
Muzeul de artă Ermitaj, una dintre cele mai celebre construcţii din orașul rusesc Sankt-Petersburg a fost întemeiat datorită împărătesei Ecaterina a II-a.

În anul 1764, ţarina a poruncit să i se construiască lângă Palatul de iarnă o reşedinţă retrasă, loc în care să poată admira tablourile de artă achiziţionate. Ţarina se retrăgea la Ermitaj pentru a se recreea în compania prietenilor pe care îi supunea unor reguli stranii: atunci când intrau aici, aceştia trebuiau să păstreze liniştea, să nu caşte, să renunţe la sabie, palărie, chiar şi la rang şi dreptul de întâietate. Ermitajul a fost întemeiat în anul 1764, când Ecaterina cea Mare a cumpărat la Berlin colecţia Gotzkovski-două sute şi cinci de tablouri aparţinând în principal şcolilor olandeză şi falamandă. Ecaterina a II-a este cea care a impus construirea unui refugiu lângă Palatul de iarnă. Clădirea era formată din două părţi unite printr-o grădină suspendată, denumită Ermitaj şi gândită ca un loc pentru destindere şi conversaţie cu prietenii, printre plante exotice, păsări şi diverse animale. Cunoscutul muzeu de artă este alcătuit din cinci construcţii legate una de alta:Palatul de iarnă, Micul Ermitaj (1771-1787, arhitect J.B. M. Vallen Delamotte), Vechiul Ermitaj (1771-1787, arhitect M. Felten) şi Teatrul Ermitaj. Ansamblul arhitectural are influenţe baroce şi neoclasice, importate din Occident prin intermediul arhitecţilor şi urbaniştilor, în principal italieni, aduşi aici de ţarul Petru cel Mare. În ciuda varietăţii stilistice, aceste construcţii realizează un complex unitar care adăposeşte una dintre cele mai mari colecţii de artă plastică şi decorativă din lume. Muzeul este împărţit în opt mari departamente şi include lucrări dedicate culturilor primitive, lumii antice şi Rusiei, artei Europei occidentale şi numismaticii. La parter se găseşte artă antică: arta Egiptului Antic, arta Extremului Orient, artă romană şi greacă, precum şi bijuterii şi obiecte misterioase din aur colecţionate de Petru cel Mare. Ţarul era atras în special de obiectele rare, de curiozităţile naturale şi de orice fel de ciudăţenii. La etajul principal, reşedinţa ţarilor pe vremea Imperiului Rus, regăsim picturi şi sculpturi din spaţiul occidental European din secolele XV-XVIII:pictură flamandă, pictură spaniolă şi olandeză, sculptură europeană, arte decorative şi aplicate din Europa medievală, precum şi arme şi armuri europene din secolele al XV-lea şi al XVII-lea. La etajul doi se regăsesc:pictură şi sculptură franceze din secolele XIX-XX, artă chineză şi a Asiei centrale, artă bizantină, artă iraniană şi a Orientului Mijlociu, pictură europeană şi americană între secolele al XIX-lea-al XX-lea, pictură germană şi austriacă, pictură engleză şi pictură rusă între secolele al IX-lea şi al XIX-lea. La etajul al treilea se află celebrii impresionişti şi postimpresionişti din colecţiile Shukin şi Morozov, naţionalizate după Revoluţia bolşevică. Iubitoare de artă, ţarina spunea despre sine că nu se pricepe prea mult la pictură, dar îi plăcea să colecţioneze tablouri. Achiziţionarea de tablouri pentru palat a fost continuată în diverse oraşe din străinătate (Dresda, Paris, Roma) din diferite colecţii particulare. Pentru a reuni o colecţie capabilă să rivalizeze cu cele ale suveranilor sau înalţilor demnitari, Ecaterina a II-a i-a împuternicit pe ambasadorii ei să participe la licitaţii în ateliere din toată Europa. Ţarina avea o relaţie apropiată cu renumitul enciclopedist Denis Diderot şi cu Frédéric-Melchior Grimm. Relaţia Ecaterinei cu Franţa enciclopediştilor va fi o constantă în istoria muzeului, unde regăsim numeroase opere franceze datând din secolele XV până în secolul XX. Cea mai mare colecţie datează din perioada ambasadorului Imperiului Rus la Paris şi apoi la Haga, prinţul Goliţîn. Prinţul a făcut posibilă achiziţia unei colecţii impresionante cum sunt cele ale lui Colbentz din 1769 şi cea a contelul Von Brühl din 1769. Acesta din urmă avea o colecţie numeroasă formată din capodopere aparţinând lui Rembrandt, Rubens, Cranach, Tiepolo şi Bellotto. Cea mai importantă colecţie datează din 1772, când au fost achiziţionate de la bancherul francez Pierre Crozat, pânze aparţinând unor maeştri precum:Rafael, Giorgione, Paolo Veronese, Van Dyck, Tintoretto, Fetti, Rubens sau Rembrandt. În timpul domniei lui Alexandru I (1777-1825), nepotul Ecaterinei cea Mare, numărul de capodopere din Ermitaj s-a mărit după o pauză din timpul domniei lui Pavel I (1745-1801). În urma victoriei asupra lui Napoleon, Alexandru I a cumpărat de la soția acestuia-Joséphina de Beauharnais, treizeci și opt de pînze care decoraseră reședința imperială Malmaison. Comparativ cu achizițiile anterioare, în secolul al XIX-lea s-a impus o selecție mai riguroasă care să echilibreze disproporțiile dintre diversele colecții. În această perioadă, s-a mărit colecția de pictură spaniolă. Palatul de iarnă, elementul central al ansamblului cunoscut sub numele de Ermitaj, este un adevărat monument de artă barocă. “Prima casă de iarnă” ridicată de Petru I a fost construită în 1711, pe malul canalului Zomniaia, cea de-a doua pe locul actualului Teatru Ermitaj-ridicată de arhitectul G.I. Mattarnovi. În 1732, Bartolomeo Rastrelli a început construcţia celei de-a treia reşedinţe de iarnă, cu faţadele orientate către Neva şi Piaţa Palatului. O a patra construcţie, temporară, a fost ridicată tot de Rastrelli, în 1755, la intersecţia Bulevardului Nevski cu cheiul râului Mika (a fost demolată în 1762). Cea de-a patra variantă, care s-a păstrat până în zilele noastre, a fost construită între anii 1745 şi 1762 de acelaşi Rastrelli. Construcţia a fost ridicată în forma unui pătrat închis, prevăzut cu o curte interioară, iar faţadele îndreptate spre Neva, Amiralitate şi Piaţa Palatului. Impresionanta construcţie include:faţade luxuriante împodobite cu ornamente în relief, sculpturi decorative deasupra parapetelor, frontoane, grilaje cu arabescuri şi motive bogate. Începând cu 1760, Palatul de iarnă a devenit reşedinţa împăraţilor ruşi. Între 1780 şi 1790, sălile de paradă, cu ferestrele care se deschid spre Neva, a fost reconstituită în stil clasic de către arhitecţii G. Quarenghi, I. E. Starov. Într-un nou corp, care lega Palatul de iarnă de Micul Ermitaj a fost amenajată Sala Gheorghievski. În anul 1837, Palatul de iarnă a fost devastat de un incendiu, acest accident a dus la accelerarea lucrărilor pentru construcţia unui muzeu care să poate îngloba toate operele.

Construcţia, denumită ulterior Noul Ermitaj, a fost ridicată între 1839 şi 1851, după proiectele lui Franz Karl Leo von Klenze, arhitectul Glipotecii şi Pinacaotecii din Monaco. Situat lângă Palatul de iarnă, Noul Ermitaj a fost armonizat cu aspectul fast al palatului, prin decorarea cu sclupturi şi fresce a faţadelor şi cu reliefuri a interioarelor. Porticul cu zece figuri ale lui Atlas, situat în partea de sud, a devenit intrarea principală şi emblema Noului Ermitaj. Noul muzeu, inaugurat în 1852 era compus din cincizeci şi şase de lucrări și includea numeroase opere de artă plastică şi decorativă.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA easte un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Autoritatea electorală permanentă - România

2 - 9 noiembrie 1919 - 2 - 9 noiembrie 2019

Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea Constituţiei, a legii şi a standardelor internaţionale și europene în materie. Autoritatea Electorală Permanentă îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii, transparenţei, eficienţei, profesionalismului, responsabilităţii, sustenabilităţii, predictibilităţii şi legitimităţii. De la înfiinţarea sa prin Legea nr. 286/2003, atribuţiile Autorităţii Electorale Permanente s-au triplat prin acte normative succesive: Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 1/2007, 8/2007, 9/2007, 20/2008, 32/2008, 36/2008, 97/2008, 11/2009, 55/2009, 95/2009, 4/2014, 12/2014, Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Activitatea Autorităţii Electorale Permanentă este orientată spre:

asigurarea şi îmbunătăţirea constantă a cadrului legal şi organizatoric al alegerilor şi al oricăror alte consultări, la nivel naţional sau local, precum şi al finanţării partidelor politice, în concordanţă cu instrumentele juridice de drept internaţional, acquis-ul comunitar şi dispoziţiile constituţionale;
aplicarea unitară, pe întreg cuprinsul ţării, a dispoziţiilor legale din domeniul electoral şi al finanţării partidelor politice şi controlul îndeplinirii atribuţiilor şi sarcinilor care revin celorlalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniu;
educarea electoratului şi a celorlalţi participanţi la alegeri;
reprezentarea în plan extern a statului român ca principal vector de imagine al acestuia în ceea ce priveşte gradul de democratizare al României, măsurat prin modul de exercitare a drepturilor electorale, egalitatea de şanse în competiţia politică şi transparenţa în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Potrivit Legii nr. 208/2015privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, AEP are următoarele atribuții:

elaborează propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfăşurării alegerilor, pe care le transmite spre însuşire Guvernului şi autorităţilor administraţiei publice locale, şi urmăreşte modul de îndeplinire a propunerilor;
urmăreşte modul de delimitare a secţiilor de votare, de stabilire a localurilor secţiilor de vot şi a sediilor birourilor electorale;
urmăreşte realizarea din timp a dotărilor specifice secţiilor de votare: urne şi cabine tipizate, ştampile, tuşiere, recipiente pentru transportul buletinelor de vot şi altele asemenea; controlează modul de păstrare a acestora între perioadele electorale;
urmăreşte modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eşalonate, din timp, a logisticii necesare desfăşurării procesului electoral;
monitorizează securitatea secţiilor de votare, a buletinelor de vot şi a celorlalte documente şi materiale specifice perioadei electorale;
monitorizează întocmirea şi tipărirea listelor electorale permanente; monitorizează şi controlează actualizarea Registrului electoral;
administrează Registrul electoral şi registrul secţiilor de votare;
controlează şi monitorizează îndeplinirea sarcinilor care revin autorităţilor publice şi altor organisme în pregătirea şi organizarea proceselor electorale;
asigură, în limita competenţelor sale, aplicarea unitară a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea alegerilor şi a referendumurilor;
elaborează studii şi propuneri vizând îmbunătăţirea sistemului electoral, pe care le dă publicităţii şi le prezintă autorităţilor publice, partidelor politice, precum şi organizaţiilor neguvernamentale interesate;
prezintă Parlamentului, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pentru Preşedintele României, pentru Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publice locale sau a unui referendum naţional, un raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor, respectiv a referendumului, cuprinzând referiri la participarea la scrutin, modul de desfăşurare a acestuia, abaterile neajunsurile, inclusiv de ordin legislativ, constatate şi rezultatul consultării; raportul se dă publicităţii sub forma unei Cărţi Albe;
implementează programe de informare şi educare a alegătorilor asupra sistemului electoral românesc şi asupra respectării deontologiei electorale şi asigură popularizarea acestora;
organizează programe specifice de instruire şi formare profesională în materie electorală pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor, cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, precum şi pentru persoanele care pot deveni membri ai birourilor electorale şi operatori de calculator în secţiile de votare;
elaborează programe şi stabileşte proceduri unitare privind exercitarea dreptului de votul de către persoanele cu dizabilităţi şi asigură popularizarea acestora;
elaborează proiectul bugetului propriu, care se aprobă prin legea bugetului de stat;
întocmeşte lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statistică, care participă la centralizarea, prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor;
coordonează sistemul informaţional electoral naţional;
achiziţionează, în condiţiile legii, aplicaţiile şi/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării;
elaborează şi supune Guvernului, spre aprobare, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, data alegerilor şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale;
elaborează şi supune Guvernului, spre aprobare, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, proiectele de hotărâri specifice bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor;
elaborează proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea sistemului electoral românesc, pe care le supune Guvernului spre analiză şi exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă;
prezintă Guvernului, spre aprobare, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Interne, proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea cheltuielilor necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor;
certifică spre neschimbare, cu 10 zile înainte de data alegerilor, aplicaţiile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării şi le pune la dispoziţie partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale înscrise în competiţia electorală, la cererea scrisă a acestora;
face propuneri Guvernului pentru stabilirea datei de organizare şi desfăşurare a alegerilor parţiale pentru autorităţile administraţiei publice locale și sprijină organizarea acestora;
veghează la respectarea legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumurilor locale;
asigură aplicarea legislaţiei privind finanţarea activităţii partidelor politice și a campaniilor electorale;
organizează conferinţe, seminarii și congrese naţionale și internaţionale în domeniul său de activitate;
asigură transparenţa cheltuielilor efectuate pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumurilor.

Cupa U.T.C. 1988 - radioamatorism

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Radioamatorismul reprezintă practicarea radiocomunicațiilor prin posturi de emisie-recepție proprii, fără a se urmări interese economice sau transmiterea altor informații în afară de cele referitoare la calitatea emisiunilor stabilite. Instalațiile de radioemisie folosite de radioamatori (numite stații) au o denumire convențională care se atribuie pe plan central în fiecare țară. Radioamatorii pot face parte din diferite asociații naționale sau internaționale. Radioamatorismul, ca mișcare de amatori de radiotelegrafie a apărut pentru prima dată în SUA (1919). În anul 1925 s-a înființat „Uniunea Internațională a Radioamatorilor”. În România, primul radioclub a fost inițiat în anul 1926, iar în 1936 a luat ființă „Asociația Amatorilor Români de Unde Scurte”. Radioamatorii se pot organiza liber, conform legii civile.

Insigna - A.G.V.P.S.

(Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.

Mistrețul (denumire științifică Sus scrofa) este un mamifer sălbatic omnivor, în general nocturn. Aria sa de răspândire cuprinde întreaga Europă, nordul Africii, mare parte din Asia, întinzându-se la sud până în Indonezia. În România populează în toate pădurile. Este colorat negru - cafeniu. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile de porumb și cartofi. Scroafa fată 4-6 purcei, pe care hrănește cu lapte. Este vânat pentru trofeu și pentru carne. Poate ataca omul, de aceea întâlnirea cu aceste animale trebuie evitată. Dentiția este adaptată modului de hrănire și e formată din incisivi, canini și măsele. Trunchiul său este puternic, îndesat, turtit lateral, mai rotunjit la umeri și mai lat la șale. Râtul lung se termină cu un disc mobil, susținut de un os cu care poate săpa și pământul tare. Mistrețul este un mamifer artiodactile de circa 1,5 m lungime, 1 m înălțime și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră. În anul 2009, Europa se confrunta cu o creștere explozivă a numărului de mistreți, ca rezultat al încălzirii globale și al cultivării pe scară largă a porumbului și rapiței pentru biocombustibili.

A.S. (?)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație sportivă de echitație.

Calul (Equus ferus caballus) este un mamifer erbivor copitat de mărime considerabilă. Originar din Europa și Asia, este răspândit în prezent pe toate continentele. Există mai multe rase de cai: pentru călărie, tracțiune și samar. Anatomia cailor le permite să se folosească de viteză pentru a scăpa de prădători. Caii au un bine dezvoltat simț al echilibrului și instinctul de a lupta sau a fugi în caz de pericol. Legată de această necesitate de a scăpa de prădători în sălbăticie este o trăsătură neobișnuită: caii sunt capabili de a dormi în picioare. Caii de sex feminin, numite iepe, au o perioadă de gestație de aproximativ 11 luni (340 de zile), iar puiul, numit mânz, poate sta în picioare și alerga la scurt timp după naștere. Corpul calului este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar urme în relief, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și premolari se află bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț. În prezent, sunt mai mult de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități. Depinzând de rasă, îngrijire și mediu, calul modern domestic are o speranță de viață de 25 – 30 de ani chiar mai mult. Pentru a descrie caii de diferite vârste există următoarea terminologie:

Mânz – un cal mai mic de un an.
Cârlan - un cal până la vârsta de trei ani.
Noaten - un cal de la șase luni până la trei ani.
Mânzoc - un cal de doi sau trei ani.
Tretin - un cal de trei ani
Mânză - cal de sex feminin sub vârsta de patru ani.
Iapă - cal de sex feminin.
Armăsar - un cal necastrat cu vârsta de peste patru ani.
Jugan - cal castrat de orice vârstă

Înălțimea cailor este măsurată de la sol până la cel mai înalt punct al greabănului, unde gâtul se unește cu spatele. Caii de rase ușoare au deobicei o înălțime cuprinsă între 142 și 163 cm și pot cântări între 380 și 550 kg. Caii de rase grele au o înălțime cuprinsă între 157 și 173 cm, cântărind între 500 - 600 kg. Caii pentru muncile grele au cel puțin 163 cm înălțime (putând ajunge pînă la 183 cm) și au o greutate cuprinsă între între 700 - 1000 kg.

Echitația este, în sensul larg, sportul călăriei. În sensul restrâns al termenului, echitația reprezintă modul în care se călărește corect un cal de călărie. Echitația este prezentă în toate formele tradiționale de călărie precum stilul și echipamentul englezesc tradițional, prin stilul și echipamentul clasic spaniol, prin stilul și echipamentul arab de călărie și să nu uităm de stilul și echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degrabă ca stilul western. Echitația se definește prin modul corect în care călărețul se prezintă călare pe un cal și capacitatea sa de a își controla și prezenta calul cu ajutorul comenzilor specifice. Modul corect de a calări și controla calul este universal valabil pentru toate stilurile deși în funcție de echipamentul folosit pot apărea mici variații. Echitația este cel mai bine evidențiată de către stilul și echipamentul de tip englezesc, probabil cel mai sportiv model de echipament de călărie existent, motiv pentru care a fost preluat și folosit pentru sportul ecvestru modern de performanta, impunându-se la nivel mondial. Din sportul tradițional englezesc de societate (hunting) rezervat doar aristocrației a evoluat în timp sportul ecvestru modern prin definirea treptata a celor mai importante discipline ecvestre moderne: dresaj clasic și sărituri peste obstacole. Echitația ca definiție mai larga poate fi întâlnită în toate activitățile de călărie a cailor însa ea poate să fie menționată doar atunci când activitatea respectiva respecta însăși normele care o definesc : călărețul va avea o poziție corecta șaua de călărie iar calul va fi prezentat și controlat în mod corespunzător stilului, în conformitate cu activitatea propusa. În mod popular echitația este definiția pentru călăritul corect al unui cal. Aceasta se face astfel: așezat în șaua de călărie, cu picioarele corect așezate de o parte și de alta a șeii de călărie, cu genunchii ușor flexați și bine fixați de pulpanele șeii de călărie, cu pingeaua tălpilor bine fixata în scări și călcâiele ușor coborâte, ținând dârlogii corect în mâini pentru a avea un contact ușor cu gura calului, spatele drept, bazinul ușor spre înainte, pieptul scos, privirea spre înainte, atent la mediul înconjurător, dar sensibil la potențialul și resursele calului.

A.C.R. (Automobil Clubul Român)

Produsul de mai sus nu este o piesă propriu-zisă de medalistică, el părând a fi un răzuitor de gheață sau zăpadă de pe geamurile automobilelor. Am ales să îl prezint aici deoarece are pe el sigla Automobil Clubului Român (ACR). Probabil că era oferit gratuit membrilor ACR.

Mai jos prezint câteva file din istoria veche a Automobil Clubului Roman (A.C.R.), fost Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) 1904 – 2014.
5 aprilie 1904. În salonul de onoare al Hotelului Boulevard din Bucureşti (clădire existentă şi în prezent), un grup de automobilişti, constituiţi în Adunarea Generală, a hotarât şi a semnat actul de înfiinţare a primei asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră: Automobil Club Român. Automobil Club Român se înscrie, astfel, în primele 10 cluburi centenare din Europa şi în primele 14 cluburi centenare din întreaga lume.
Septembrie 1904. Are loc prima cursă de automobile din România organizată de ACR pe traseul Bucureşti – Giurgiu – Bucureşti (120 km). România a fost printre primele 6 ţări din lume care au organizat concursuri auto, după Franţa, SUA, Germania, Italia şi Austria.
8 decembrie 1905. ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, devenită ulterior Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA).
1914. Automobil Club Român îşi schimbă statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), iar timp de 33 de ani Regii României au deţinut funcţia de preşedinţi de onoare ai ACRR.
15 ianuarie 1921. Adunarea Generală a ACRR introduce un nou capitol în Statut (capitolul 6) privind autorizarea cluburilor regionale. Primul club regional a fost înfiinţat la 8 septembrie 1921, la Cluj. Printre membrii lui de onoare s-a numărat Octavian Goga.
1925. ACRR s-a afiliat la Consiliul Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris.
1926. Alexandru Berlescu realizează, în premieră, înconjurul României pe un Oldsmobile, parcurgând 2447 km în 50 de ore. Are loc, de asemenea, în România, prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, performanţă realizată de Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, pe o maşină Buick.
1927. Este înfiinţat Automobil Club Regional Moldova de Sus, Cernăuţi, potrivit Statutului ACRR.
1929. Automobil Club Regal Român devine membru fondator al Cercului de sporturi Băneasa (Country Club), cu denumirea actuală de Clubul Diplomatic Bucureşti.
1936. Petre Cristea şi Ion Zamfirescu (însoţiţi de Gogu Constantinescu) câştigă Raliul Monte Carlo, pe un Ford V8, performanţă considerată ca fiind cea mai mare victorie a automobilismului românesc.
1 ianuarie 1948. Automobil Club Regal Român primeşte denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), cu sediul în B-dul 6 Martie nr. 5, fiind unicul club naţional recunoscut oficial.
1953. Este organizată Competiţia automobilistică Marele premiu al RPR şi Circuitul CFR pe parcelarea Floreasca din Bucureşti.
1958. Urmare a transformărilor politice din România, desfiinţarea Regatului, la iniţiativa unui grup de automobilişti, ACRPR a fost reorganizat într-o nouă concepţie, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR).
1964. Are loc prima ediţie a Raliului Dunării – Castrol care avea startul la Viena şi sosirea la Braşov.
1967. Are loc prima ediţie a Raliului României. Un comitet de iniţiativă a depus diligenţele necesare pentru transformarea AAR în Automobil Clubul Român. La împlinirea a 63 de ani de existenţă, asociaţia automobiliştilor din România revenea, astfel, la numele ei iniţial – Automobil Clubul Român.
18 octombrie 1967. ACR se mută în noul său sediu situat în Str. Nikos Beloiannis nr. 27, astăzi Str. Take Ionescu nr. 27.
17 mai 1974. Se înfiinţează Federaţia Română de Automobilism şi Karting (ACR – FRAK).

Amintiri din copilărie - martie 2023

La Concursul „Amintiri din Copilărie” sunt bineveniți toți copiii de la toate grupele de grădiniță și din toate clasele primare. Concursul are profil interdisciplinar, fiind format din subiecte de Limba Română, Matematică și Științe. Pentru clasele PRE-IV, subiectele au format tip grilă, iar pentru grupele de grădiniță, subiectele sunt concepute sub forma unor jocuri educative, cu multiple metode de rezolvare: încercuire, unire, bifare, colorare. Toate cerințele sunt conforme cu programa școlară în curs și testează cunoștințele copiilor într-un mod educativ și isteț, pregătindu-i pentru Evaluările Naționale. Concursul scoate și o revistă recomandată de profesori și apreciată de părinți și copii. Revista se numește Amintiri din Copilărie și urmărește conceptul de „edutainment”, îmbinând educația cu distracția. În paginile ei copiii vor regăsi articole, benzi desenate, limba engleză, matematică distractivă, jocuri de perspicacitate, proiecte STEM, ilustrații pline de farmec, totul într-un număr super-distractiv. Conținutul revistei este original, toate materialele fiind elaborate de specialiști în educație, psihologi și graficieni români. Prin acest concurs se dorește încurajarea celor mici să pășească entuziaști în lumea cunoașterii și dezvoltarea unui mediu educațional lipsit de prejudecăți și discriminare. Toți participanții la concurs vor primi, super Medalia pentru Istețime „Amintiri din Copilărie” și diplome „Amintiri din Copilărie”.

____________ooOoo____________

TICHET

SUBSCRIPȚIE PUBLICĂ - 2 LEI