Epaminonda's Blog.....: LARIANO

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea italiană LARIANO, provincia ROMA,

regiunea LAZIO, câteva trimiteri poștale ilustrate,

un jeton și o monedă locale.

Piața centrală

Parcul Castelului roman

Biserica și fântâna

Lacul Giulianello

Trimiteri poștale

Jeton local

Monedă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

U.T. - Universitas Timisiensis 1948 - 1962

Universitatea Politehnica Timișoara (U.P.T.) este o instituție de învățământ superior cu profil tehnic din Timișoara ce a fost înființată prin Decret regal semnat de Regele Ferdinand în data de 15 noiembrie 1920. Universitatea Politehnica Timișoara este una din cele mai mari universități tehnice din Europa Centrală și de Est, purtând de-a lungul vremii mai multe denumiri: Școala Politehnică din Timișoara (1920 - 1948); Institutul Politehnic Timișoara (1948 - 1991); Universitatea Tehnică din Timișoara (1991 – 1995) și Universitatea „Politehnica” Timișoara (1995– prezent). Universitatea Politehnica Timișoara cuprinde 10 facultăți și 25 de departamente, care asigură programe academice moderne, actuale, de un înalt nivel profesional. Cele 10 facultăți sunt: Arhitectură, Automatică și Calculatoare,Chimie industrială și Ingineria mediului, Construcții, Electronică și Comunicații, Electrotehnică și Electroenergetică, Management în producție și transporturi, Mecanică, Științe ale comunicării și Inginerie – Hunedoara. “Timişoara are un caracter per eminenţiam de oraş industrial, are o viaţă economică dezvoltată şi superioară altor oraşe. O şcoală superioară cum e Politehnica va avea înrăurire uriaşă asupra întregii vieţi, nu numai dintre aceste ţinuturi, dar va influenţa şi viaţa ţinuturilor mai îndepărtate”, spunea Stan Vidrighin, primarul Timişoarei, în memoriul său adresat la 27 februarie 1920 Consiliului Dirigent de la Cluj şi apoi Guvernului. Primul rector al Universităţii Politehnica, matematicianul Traian Lalescu, scria în ziarul Banatul Românesc, din 5 noiembrie 1919: „Frumoasa şi moderna Timişoară, capitală de provincie, cea mai populată a României după Bucureşti, oraşul industrial prin excelenţă, nu posedă nici un institut de cultură superioară. Provincia Banatului, aşa de înaintată pe terenul economic şi social, graţie bogăţiilor naturale şi hărnicia locuitorilor săi, se găseşte astfel, din punct de vedere cultural, într-o situaţie de vădită inferioritate faţă de alte provincii româneşti. Către acest acest institut de cultură vor converge sforţările tuturor naţionalităţilor din banat, fiindcă mai presus de orice pe bănăţeni îi leagă între dânşii înţelegerea firească a intereselor lor sociale iar acestea nu pot avea altă temelie decât integritatea provinciei lor”. Ideea unei universităţi tehnice în Timişoara datează din 1907, în 1916 a existat un memoriu întocmit de profesorul Cornel Zelovich care a fost trimis la Budapesta. Venirea războiului a stopat toate dorinţele. După război, primăria a pus la dispoziţie un teren opt hectare în centrul oraşului care va fi ulterior mărit la 14 hectare, o subvenţie bănească de două milioane de lei, achiziţionarea unei clădiri şi amenajarea ei pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. La 15 iunie 1920 regele Ferdinand decreta: „Se aprobă de Noi, sub rezerva ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare, înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice din România...Se impune înfiinţarea unei şcoli politehnice la Timişoara unde este un centru cultural, comercial şi industrial care ia din ce în ce o dezvoltare cât mai mare...”.Urmare a tuturor diligeţelor despuse, regele Ferdinand decretează:„Se aprobă înfiinţarea pe ziua de 15 noiembrie 1920 a unei şcoli politehnice la Timişoara, care va funcţiona în conformitate cu dispoziţiunile din Decretul Lege nr.2521 din 15 iunie 1920 relativ la înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice din România”. Regele Ferdinand a rostit memorabila frază, care, între timp, a devenit deviza universităţii:„Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”. Pentru început, Ministerul Lucrărilor Publice acordă un milion de lei în vederea primelor cheltuieli. În primul an, Şcoala Politehnică din Timişoara şi-a început activitatea cu 117 studenţi, printre care şi două fete. Primele cursuri s-au ţinut în actuala clădire a Facultăţii de Chimie, de pe strada Bocşa, iar pentru cazare oraşul a oferit o fostă închisoare militară, de pe actuala stradă Popa Şapcă. În 1923, la inaugurarea primei clădiri din complexul Politehnicii, Facultatea de Mecanică, a participat şi regele Ferdinand şi primul ministru Ion I.C.Brătianu. Înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara a contribuit din plin, aşa cum au gândit făuritorii ei, la dezvoltarea economică şi socială a regiunii. Politehnica s-a manifestat în primul rând ca un nucleu de ştiinţă şi a asigurat personal de înaltă calificare marilor întreprinderi din zonă, facilitând astfel dezvoltarea unei industrii puternice, moderne şi competitive.

Rectoratul, cunoscut ca și Palatul Lloyd este o clădire istorică situată în Piața Victoriei din Timișoara. Edificiul a fost construit între anii 1910 – 1912 după planurile arhitectului maghiar de origine evreiască Leopold Baumhorn (1860 - 1932). Monumentul arhitectonic Lloyd este realizat în stil eclectic cu influențe seccesion. Aici a funcționat cândva Bursa Agricolă, iar în prezent este sediul Rectoratului Universității “Politehnica” din Timișoara. La parter funcționează un restaurant cu numele chiar “Lloyd”.

Clădirea principală a Facultății de Mecanică a Universității timișorene este primul pavilion construit pentru Politehnică, fiind realizată în stil brâncovenesc după planurile arhitectului Duiliu Marcu și a fost inaugurată în 11 noiembrie 1923, în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria. În cuvântul său, regele a spus: „Dinadins s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și provinciile, care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.” Ultimele sale cuvinte vor deveni deviza întregii politehnici timișorene. Evenimentul este eternizat pe o placă de marmură, la intrarea în edificiu. Inițial clădirea conținea un amfiteatru, două săli de curs, două săli de desen, 15 laboratoare, 3 muzee, 9 birouri și un atelier. În anul 1970 clădirii i s-a adăugat înspre nord aripa nouă, care va fi supraetajată în anul 1978, spațiile obținute prin supraetajare fiind folosite ca ateliere de cercetare-proiectare.

Arta Guban - Timișoara

Guban a fost și este fabrica de pantofi din Timișoara care a pus România pe harta lumii. Pantofii sunt elementul cheie al unei ţinute reuşite, deoarece pot completa armonios orice ținută. Oraşul Timişoara nu este doar ”Mica Vienă” pentru cultura și arhitectura sa. Se poate spune că a făcut istoria pantofilor cu fabrica Guban, deoarece i-a încălțat pe Regele Mihai I, Sophia Loren, dar și pe cuplul Ceaușescu. Pantofii de calitate sunt extrem de importanţi în viaţa noastră, deoarece un pantof poate provoca răni dacă nu este ales bine. Pentru iubitorii de frumos aspectul contează mult, însă trebuie să existe un echilibru. Guban a devenit cunoscut de-a lungul timpului pentru pantofii comozi și extrem de stilați. Această fabrică a început cu un singur om şi o cremă de pantofi în 1935. Blaziu Guban, alături de doi parteneri, Kaldory şi Kovacs a înființat în 15 septembrie 1937 la Registrul Comerțului mica firmă din bucătăria casei sale în care producea cremă de pantofi, cu numele ”Uzinele Chimice Guban Timișoara”. Abia în 1940 a devenit fabrică. Blaziu Guban, creatorul fabricii, s-a născut în Oradea, unde a lucrat la o fabrică de ghete, iar în 1932 a venit în Timişoara la fabrica Filt. Maestrul Guban avea experiență de chimist industrial și expert în finisare la mai multe fabrici de încălțăminte. Acesta a studiat 25 de ani problema cremei de ghete și a venit cu propriul produs de calitate superioară, care prelungea viața încălțămintei cu 50% – 100%. A fost fascinat întotdeauna de combinațiile de substanţe. Astfel a creat o cremă de ghete pe care o vindea în cutii metalice refolosite. Blaziu Guban a călătorit la târguri de mostre din Budapesta, Viena, Zurich, Basel, Paris şi Praga, unde a expus produsele “Guban”. Din călătorii s-a inspirat pentru modele noi de încălțăminte. În anul 1952 firma a fost donată statului român, obținând un contract avantajos, prin care statul se obligă să investească masiv în dezvoltarea întreprinderii. Atunci s-a schimbat numele, din ”Uzina Chimică Guban Timișoara” în ”Întreprinderea Industrială de Stat Fabrica de Produse Chimice și Încălțăminte Bela Breiner Timișoara”. După numeroase repartizări de locații și instalații, autocamioane și lucrări de construcții, întreprinderea și-a sporit activitatea de producție. În 1959 avea 475 de angajați, dintre care 394 muncitori direct productivi. În 1959 a ieşit pe poartă şi prima pereche de pantofi cu marca Guban.
În 1963, numele companiei a suferit din nou modificări, de această dată numindu-se ”Fabrica Încălțăminte și Mase Plastice Victoria”. Producția s-a diversificat, firma ajungând să dețină unități și secții de mase plastice, confecții, imprimerie, tâmplărie, accesorii metalice, blănărie, încălțăminte, o magazie de piele artificială și un laborator. Secția de încălțăminte a rămas mereu o prioritate pentru deja bătrânul proprietar. Acesta propunea ”Arta Guban” pentru femei, bărbați și copii, atât pentru consumul intern, cât și pentru export. Modelele de pantofi se înmulțesc repede.

La revoluție fabrica avea peste 3000 de angajați iar acum mai are doar 100. Generații întregi de pantofi eleganți și rafinați ies din fabrică. Fiul lui Blaziu, Tiberiu Guban spunea într-un interviu că foarte multe personaje celebre au purtat acest brand. Pantofii Guban au fost încălţaţi de Gheorghe Gheorghiu Dej şi cuplul Ceauşescu. Poetul Tudor Arghezi a testat şi el încălţămintea din Banat. Regele Mihai I al României, în schimb, a purtat cizme Guban făcute exclusiv pentru el. America a fost cucerită de pantofii româneşti, iar preşedintele Harry Truman îi adora. Astăzi, ”Arta Guban” continuă să fie importantă pentru iubitorii de brand românesc. Pantofii de astăzi respectă ideile inițiale ale lui Blaziu Guban. Fabrica ”vine să descopere frumusețea feminității românești. Guban redevine astfel artă, rafinament și răsfăț.comoditate națională ” după cum scrie pe site-ul lor. Pantofii sunt foarte apreciaţi atât în România, cât şi în mai multe ţări din Europa unde sunt exportaţi, în special în Italia. Manual, dar la comandă, se fabrică şi pantofi speciali, pentru persoane cu diferite handicapuri.

Corul german din cartierul timișorean Fabric 1929

Produsul de mai sus este o insignă realizată la comanda Corului german din cartierul timișorean Fabric (Fabriker Deutsche Lidertafel Temesvar), având rol de reprezentare, ea fiind purtată la reverul hainelor de membrii corului dar și de către simpatizanți. Acest cor s-a constituit la data de 16 iunie 1929 având sediul Strada Ștefan cel Mare, nr. 2 și avândul ca preşedinte de onoare pe Adalbert Engels (medic), preşedinte executiv pe Wilhelm Spahl (director de bancă) și un comtet format din 56 de mebri însărcinați cu administrarea corului. Statutul corului este înregistrat la Tribunalul Timiş -Torontal în 27 noiembrie 1929 sub nr. 11.110/3. Ministerul Instrucţiunii, Casa Şcoalelor şi a Culturii Poporului, sub nr. 54.705 din 13 februrie 1930, eliberează avizul favorabil pentru Societatea Cântăreţilor Germani din Timişoara Fabric. Tribunalul Timiş -Torontal recunoaşte personalitatea juridică şi onorabilă în 2 mai 1930. Ȋn Monitorul Oficial nr. 43 - partea a II-a, din 21 februarie 1931, este publicată personalitatea juridică a societăţii, iar în 3 decembrie 1937 este trecută în registrul persoanelor juridice a Tribunalului Timiş - Torontal sub nr. 271, ca urmare a modificării componenţei conducerii societăţii. Societatea Cercul Cântăreţilor Germani din Timişoara Fabric a avut ca principale activităţi: grupa de cântăreţi-cor, grupa de muzică și grupa de teatru. Insigna de membru al Cercului de Cântăreţi Germani din Timişoara Fabric 1929 are forma rotundă cu diametrul de 17 milimetri, având greutatea de 4,55 grame metal alamă. Pe avers insigna are două planuri, prim-planul este o harpă ştanţată având înălţimea de 9 mm şi lăţimea de 7 mm, aplicată prin sudură în două puncte pe câmpul central, metalic galben, cu diametrul de 11 mm. Planul doi are un cerc exterior de 17 mm şi un cerc interior de 11 mm, spaţiul dintre cele două cercuri este colorat cu email translucid roşu. Din partea stângă a medianei de sus, mergând spre dreapta până la mediană, cu litere excizate, apare textul „DEUTSCHE LIEDRETAFEL”, iar în partea de jos, de la mediana stânga jos, în sus până la mediana dreaptă avem excizat textul „TEMESVAR FABRIK 1929”. Reversul insignei este anepigraf fără firma producătoare, are o talpă rotundă în formă de potcoavă, cu acelaşi diametru ca şi corpul insignei 17 mm., sudată de corpul insignei. Insigna se purta pe partea stângă a reverului hainei, în butonieră.

Loja masonică timișoreană "La cei trei crini albi"

Produsul de mai sus este o medalie masonică realizată în anul 1868 în Timișoara la comanda Lojei “La cei trei crini albi” din localitate (Zu den drei weissen Lilien). Data exactă de fondare a acestei loji este 3 aprilie 1868 pentru ca în anul 1892 să se desființeze.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata,

Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta".

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

I.C.S.I.T.U.M.M.R. (?) Timișoara 40 ani 1949 - 1989

Piesa de mai sus este o medalie (insignă) care celebrează existența de 40 de ani a unui institut de cercetare timișorean. Piesa s-a realizat la comanda ICSITUMMR din Timișoara, care în anul 1989 a împlinit 40 de ani de existență. Nu am reușit să gasesc informații despre vechiul ICSITUMMR, dacă mai există sub denumirea aceasta ori dacă și-a schimbat denumirea.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (lb. maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Banca de economii

Biserica romano catolică Fabric și Turnul pompierilor

Piața Kossuth

Fabrica de țigări

Râul Bega și Moara Prohasca

Barajul ecluzei de pe râul Bega

Banca de economii din cartierul Fabric

Banca Coroana

Banca agricolă de economii

Azilul de copii

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură și trimiteri poștale din vremuri diferite, din acest județ, dar și locuri frumoase de vizitat.